Dodi Feig

Dodi Feig


Dodi Feig, urmaşul lui Baal Şem Tov,
Cânta şi dansa în trenul ce îl ducea
La staţia Terminus,
Trenul gonea pe luciul şinelor,
Cuptoarele duduiau muncite,
Iar Dodi Feig .cânta şi dansa.
Acum focul s-a stins,
Dodi Feig .cel nevăzut
Cântă într-un tren nevăzut,
Către o lume nevăzută,
Unde nu sunt trenuri, cuptoare,
A existat Dodi Feig?

Boris Marian

Poem

POEM

Zilnic am lucrat la această navă, a fost cândva o epavă căzută din Cosmos, din Calea Lactee, cum decad îngerii într-o femeie, astfel tinerețea mea s-a dus, „Se spune c-ai construit ceva mai redus, ceva mai simplu, dar va zbura?”, mă întrebau cei din urbea mea, când a fost gata, s-au mirat toți, nava mea nu avea roți, nici aripi și nici nu avea motor,

Boris Marian

Salvador

Salvador

Prin moartea ta, poetul îşi plânge veacul,
Podoabe ale timpului, numele rămând doar frumoase,
Iar lupul în strai de bunică îşi pierde răbdarea.
Mă iartă de-mi vin în memorie, nu piscuri înalte,
Ci suflete mult mai curate, Gavroche sau Scufiţa cea Roşie,
..............................................................................................
Civili ne-am născut în cetatea propriului nume
Şi-ncet, prea încet învăţăm apărare şi atacul.
De unde îşi soarbe puterea de şoc necuvântul?
Etern Cristofor, te ajunge coinquista din urmă,
Grăbeşte, te-aştept în alt veac, Salvador.

Oamenii de cenuşă

Noi suntem oamenii de cenuşă,
Venim la casele noastre,
Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,
În casele noastre stau alţi oameni,
Dar ei nu se simt strîmtoraţi
De venirea noastră,
Ei discută peste capetele noastre,
Citesc, râd, se nasc, mor,
Noi nu deranjăm,
Noi vorbim în şoaptă între noi,
Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?
Soră? Frate? Prietene?
Ceilalţi nu ne aud,
Noi nu deranjăm,
Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,
N-avem morminte, numai nume,
Iar numele se pot uita.

Boris Marian

Kepleriana

Kepleriana

Cum de oamenii deştepţi
Aşa mi se pare
Nu se nasc când te aştepţi,
Exemplare rare,
Astfel Kepler, astronom,
C-un prieten, Tycho,
Au văzut ce nici un om
N-ar vedea în tihnă,
Nici altfel, doar calculând,
Mai privind la ceruri,
Kepler spuse-n şoaptă, blând
Astea nu sunt cercuri
Sunt elipse, dragii mei,
Ariile-s egale,
În acelaşi timp, cum vrei,
Vino şi matale,
Calculează, de nu crezi.
Un dar de la Kepler,
Tycho Brahe, azi, praghezi,
Vestigia semper.

Boris Marian

Profesorul

Bastonul profesorului


Eram propriul meu prizonier,
De parcă din război mă întorsesem ieri,
Povestea pe o bancă profesorul, blând,
Creştem cu toţii din acelaşi pământ,
Oriunde calci găseşti, chiar de nu vrei,
Urma celui plecat printre zei,
Ah, iartă-mi boala, voiam să spun Domnul,
El , care singurul nu ştie somnul,
Profesorul, iată, plecă, luă bastonul,
Avea măciulie de fildeş, bon-tonul
Îl obliga pe profesor să fie
Cât mai aproape de ce va să fie,
Lovea bastonul pe asfalt, din-din-don,
Profesor reîncarnat în baston.

Biblioteca profesorului

De mult n-a mai scris un vers profesorul,
Eheu, de mult, cu-ntâlnirea alesului,
Acel victorios om al speranţei,
Dar nu ştie nimeni ce moare-ntre stanţe,
Un vers, o secundă, un om, o balenă,
Aţi auzit de Homer, de Elena,
De Paris, de Viena, de Bolintinu?
Profesorul uită mereu buletinul,
Numai bulina n-o uită, cutremur
Va fi, ni se spune, ce vremuri,ce vremuri,
Nu poţi fii sigur cu biblioteca,
De se răstoarnă, de mai respiră
Ca o balenă ori precum firul
Alb, de nisip care demult
A fost un mag în domeniul ocult.
BORIS MARIAN

Tramvaiul trist

Tramvaiul trist

Inainte de a muri sau de a pleca definitiv
De la catedră, sufletul se îmbrăţişează
cu trupul ca doi amanţi, şopti profesorul
lângă Staţia Tramvaiului Trist. Ia-mi un bilet,
te rog, spuse el, am avut şi eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
Câte dimineţi de aer rece şi proaspăt
Au trecut peste noi, de când oraşul Ur nu mai este,
Îl întrebă pe profesor un cetăţean care nu ştia bine staţiile,
Nu le-am numărat, murmură el,
Doamne, dar ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,
i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale
şi atunci am observat că mâneca şi haina
erau ale lui, restul, o simplă confuzie,
profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist
şi nu putea să mai urce.

Boris Marian

Bufniţe

Bufniţe

Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-n timp,
Nu te-a purtat el oare,
Peste tot, până astăzi?
Întreabă profesorul,
Dar el ştie că-n suferinţă
Bufniţele se ascund.
In deşert se reculeg
Cei asupriţi de propriile gânduri,
Dar ceilalţi unde se vor duce?
Întreabă profesorul,
Dar el ştie că nici un deşert
Nu poate adăposti suferinţa.
Există uşi tainice prin care
Mai degrabă ajungi la capăt,
Dar cine, oare, şi-l doreşte?
Întreabă profesorul,
Trei întrebări,
Trei ochi în noapte.

Boris Marian

Viclean e timpul

Viclean e timpul


Viclean e timpul, ne oferă tot,
Poate prea mult, de nu știm cum s-alegem,
Apoi el ne răpeşte daruri, numai mort
Nu vei avea regrete, asta-i Legea.
Din vară trecem înspre iarna grea,
O toamnă ne mai bucură privirea,
Apropierea marilor gheţari
Ameninţă şi visul şi iubirea.
Boris Marian

Eminescu

Acelaşi cer, cer ce nu-i cer,
Ne ceartă cearta, fierea –n fier,
Iubirea n-are capăt , dar
Nici capătul nu-i în zadar,
Lumina Ta e ochiul meu,
Lumina mea e Dumnezeu,
Respir prin ochii Tăi, mă mir
Că astăzi nu eşti trandafir
Ori un trifoi în câmpul cu
Deşeuri şi-antilope Gnu.
Din om rezultă iar un om,
Din vinul alb nu faci nici rom,
Filosofează sub copac
Un boschetar plăpând şi drag.
Prietenul mi-e neprieten azi,
Cândva citeam ascuns sub brazi
Poeme de acel Poet
Bucovinean şi daco-get.

Boris Marian

Citesc versurile profesorului

Citesc versurile profesorului

Citesc versurile profesorului
In întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puşti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat de ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
In faţa mea stă mut profesorul.

Afina

„Numai copacilor morţi le place focul”,
Spunea profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, „Un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii?”, profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui
De balaur năvălind printre dinţii puternici
Ai profesorului, un fulger lovi, conform
Celor spuse , un vârf de copac uscat
Şi focul ne lumină ca pe nişte vase vechi
De aramă.

Boris Marian

De-ai fi rece

De-ai fi rece sau fierbinte

De-ai fi rece sau fierbinte,
Dragostea nu pizmuieşte,
De te cheamă şi Arvinte,
Nu te crede mare peşte,
Dragostea nici nu se laudă,
Nu se-aprinde la mânie,
Dragostea îşi este cauză
Şi efect. De azi pe mâine.
Ea te crede, nu te minte,
E speranţa fără temeri,
Dragostea n-are morminte,
Fraze goale şi solemne.
Poţi alege, eşti acela
Ce gândeşte în tăcere,
Stai departe de arena
Înfruntării efemere.

Boris Marian


.

Cartea Părinţilor

Elie Wiesel – „Celebrare hasidică” – Inainte eram un nimeni şi înţelegeam totul, acum sunt la loc de cinste şi nu înţeleg nimic.
Dacă oamenii nu ar minţi, Mesia ar fi venit de mult.
Din Pirkei Avot – Dobândeşte-ţi un învăţător, câştigă-ţi un prieten, judecă pe fiecare om după partea lui cea bună... Cel care aleargă după faimă, îşi pierde faima...Ceea ce trece drept Adevăr este adeseori doar o părere acceptată... Înlătură subordonarea, adevărata învăţătură nu cunoaşte ierarhii...

Cartea Părinţilor


Istoria este, uneori, ca o barcă
Legănată pe ape negre, sângerii,
Cineva ucide, ce găseşte, încarcă
Obiecte de cult. Ochelari, jucării,
Cineva părăseşte în larg naufragiaţii,
Pe cei ce-şi salvează puţinul rămas,
Ultimul coltuc, fărâma de viaţă.
Ziua de azi este doar un popas?
Ne trebuie, oare, o arcă a lui Noe?
Laviathanul pare un blând caşalot,
Cineva ucide, tăcerea-i dă voie.
Mă aplec şi citesc Pirkei Avot.

Boris Marian

Nimic despre Holocaust

Bogza în Polonia


In Cracovia, o fată îmi vorbea
De Monrovia, de crime, ştia,
Se ruga să n-o mângâi, era
Fata din Polonia.
Am visat lagăre,
Joagăre pentru oameni,
Camere pentru oameni,
Era coşmarul din Polonia.
Un şobolan a trecut
Prin trecut, enorm, mustăcios,
Urla, muşca, murea,
Fiinţă de jos.
Visez ochii nebuni,
Polonia, coşmaruri, minuni.

Bucovina


O încordare permanentă, fulgerată
De jerbele memoriei,
O sete de linişte şi armonie,
Profesorul şi-amintea de orăşelul
Bunicii sale, cu vechi lăcaşuri de reculegere,
Spitalul, livada cu meri, parcul vânătorilor,
Căruţe lăsând printre roţi bălegarul
Cuminţilor cai, petunii şi rumene fete
Cu viaţă şi frică în ele, marfare mânate
De-un duh nevăzut, feroviarul picotind
Cu ţigara în hură,
Bunica, sfeşnice veşnic plângând,
Cu braţe nălţate, mereu le vias profesorul,
Mereu, dar altceva el ne vorbea.
Boris Marian

Azi, iarna vrajbei noastre

Azi, iarna vrajbei noastre


Azi, iarna vrajbei noastre,
Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,
Un timp în care mielul fură,
Iar lupul, că-i flămând e pedepsit,
Victoriile-s istorie se-ngroapă
Şi visele devin coşmar,
Azi, iarna vrajbei noastre
Nu e iarnă,
Azi, vrajba e-un cuvânt frumos şi rar,
Căci toţi zâmbesc, vorbesc, complimentează
Un Dumnezeu bolnav de SIDA şi gălbează,
Iubirea, la concursuri, se câştigă,
Poetul trece-ntins pe o cotigă.

Boris Marian

Adolescentul

Adolescentul

Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Intr-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat oe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire şi naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.

Boris Marian

Murmur

Murmur

Poţi să cuprinzi un om
Într-un vers?
Ca într-un pom,
Un univers.
Lupul tace, oaia tace,
Totul se petrece-n pace.
Zbor cu ochii,
În aer – fâlfâit de aripi,
Rochii.
Fascinat de ceea ce n-am scris niciodată,
Incerc să-mi murmur tăcerea trădată.

Boris Marian

O nevăzută mână scrie

O nevăzută mână scrie


O nevăzută mână scrie
Pe un perete nevăzut,
In ochii noştri, printre pleoape
Pătrunde infinitul mut,
Eu vi-l citesc, este mai negru
De cum e spaţiul dintre sori,
Şi totuşi litere şi versuri
Pot descifra în ochii orbi,
Nu poate frumuseţea să dispară,
Nici dragostea pe care eu ţi-o port,
Eu cred în infinitul sacru,
Nu cred că Dumnezeu e mort.

Boris Marian