Acolo

Acolo


Acolo s-au mutat
Bunicii, nepoţii,
Rădăuţii, Adjudul, Bacăul,
Piatra- Neamţ, Botoşanii
Fără petunii, fără căruţe,
Fără păduri de molizi
Şi de fagi. Mişunând
De mure şi de zmeură vie
Ca nişte sălbăticiuni,
Fără tălăngile vacilor,
Fără caimacul cel gros
De un deget, fără câini ciobăneşti,
Trenuri mărfare, ţigări
De cincizeci de bani, pachetul, fără anii
De după război, acolo
Miroase a portocale, a cedreu, jasmin, a lapte şi miere,
Acolo este o stradă, un colţ,
O umbră ce aminteşte
De Rădăuţii bunicii mele
Cu sufletul pur precum floarea.

Boris Marian

Blues

Blues

Venind cu treabă din Epir,
La subţioară cu Shakespeare,
Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz,
Cobor din tren la Târgu Neamţ,
Unde se scrie elegant
Despre fazani, despre neant,
Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ
Şi, doamnă, azi suntem amanţi.


Boris Marian

Orbiţi de cărăbuşi din aur

Orbiţi de cărăbuşi din aur,
Cum traversăm, în abandon,
E ora când Unicul Faur
Ne-ndeamnă la un veşnic somn.
Nici timpul nu este acelaşi,
Cad şi cadranele de ceas,
Auzi cum murmură, grilaje
Se lasă peste răposaţi.
Conturul sângelui, aminte
Să ne aducem de părinţi,
Orbiţi, noi mergem înainte,
În urmă noi lăsăm dorinţi.
Aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să-ntreb de ce şi cum şi ce,
Să văd privirea ta mirată
Din lumea care nu mai e.


Boris Marian

Prietenul spune

Prietenul spune

Prietenul spune, nu ai argumente,
Ai pană la creier, mi-a spus,
Dar ce fac eu? Plimb sentimente
Din Orient la Apus.
Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă,
Nici unde te afli, îl cred,
prietenul meu nu are mamă,
are un tată biped,
prietene drag, de ce îmi porţi pică?
Nu suntem noi muritori?
Avem timp şi după, pe lumea cealaltă
Să dăm cu pietre în nori.
În luptă fiind cu propria-ţi umbră,
Priveşte cum umbrele scad,
Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă
Prieten-duşman îmi eşti drag.

Boris Marian

Am un prieten

Am un prieten

Lui P.C.
Am un prieten, orice îi spun,
Sare la gâtul meu, sare cu colţii de fier,
Prietenul meu este un democrat,
Amândoi iubim democraţia,
Se ştie, de la demonocraţie la democraţie există
Etape , la fel ca drumul ocnaşilor din Europa în Siberia mută,
Acolo, în Siberia mută, prietenul meu a citit mult,
Acolo, el şi-a ascuţit colţii,
Eu îi povestesc viaţa mea, el se uită scârbit şi spune,
IRELEVANT, se vede că a avut străbunici judecători,
La mine-n familie erau doar profeţi, unii mai mărunţei,
Alţii- de seamă,
Acum , prietenul meu s-a hotărât
Să-mi ia gâtul, poftim, sângele meu este frumos,
Ne uităm, eu privesc cu-ncântare, prietenul
Priveşte la propriul cuţit,
Ce să facă el acum cu cuţitul?
Îşi scrie numele pe scoarţa copacului,
În timp ce eu plec vesel în lumea cealaltă.

Boris Marian

Asanare

Asanare


Cineva cu gura aurită
Îmi urează sănătate, viaţă lungă,
Numai să mă depărtez o milă
De frumosul său palat din pălămidă,
A chemat apoi şi ajutoare,
Lumea-ntreagă , zice, este o baltă
Care ar mai trebui şi asanată,
Să dispară ţânţărime şi oameni,
El propagă vagi idei despre dreptate,
Ar dori să mai castreze urşii arctici,
Eutanasia nu e crimă,
Este cea mai dreaptă dintre practici.
Ah, iubiţi Caligula şi Nero,
Hitler, Stalin, Mao, Torquemada,
Vă urez acolo, unde sunteţi
Să vă faceţi întru bucurie seama.

Boris Marian

Singur

Singur


Singur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.

Boris Marian

Cuvântul

Eram păgân, aveam un munte

Eram păgân, aveam un munte,
Urcam la el din piatră-n piatră
Ajuns, eu îl rugam – Mă iartă,
Străfulgera privirea cruntă.
Mă iartă, îi spuneam, că minte
Iubirea mea, că trufaş sunt,
Că mă răzbun, am suflet crunt,
Deşi am arme din cuvinte.
Alb mă privea idolul, vântul
Venea să-mi mângâie obrazul,
Ca o fecioară fără nazuri,
Dar muntele-ascundea Cuvântul.
De multe ori caut alinare,
Iar oamenii par munţi de piatră,
Ei niciodată nu te iartă,
Deşi sunt fraţi cu mândrul Soare.
Deşi au stele-n jur, sunt duhuri
Care şoptesc vechi basme, cânturi,
Atunci eu mi-am ales Cuvântul
Şi lui mă-mpărtăşesc, mă bucur
Că El este mereu cu mine,
Cum să-l numesc? În Carte scrie
Că Dumnezeu cunoaşte mila,
Ajunge să mai uiţi de tine.
Iar muntele rămâne-n urmă,
Cu tot ce am iubit zadarnic,
Strălucitor, prezent şi harnic,
Mă scoate Dumnezeu din junglă.

Boris Marian

Durerea

Durere

Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
.................................................
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am vrut
Să vă pun la-ncercare iubirea, iar voi
V-aţi crezut veşnici, jalnici eroi,
In certuri mărunte şi de prisos
M-aţi irosit.Eu rămân ce am fost,
Iară voi, în altă viaţă venind
Veţi trăi pur şi simplu, iubind, doar iubind.

Boris Marian

Orbiţi

Orbiţi de cărăbuşi din aur,
Cum traversăm, în abandon,
E ora când Unicul Faur
Ne-ndeamnă la un veşnic somn.
Nici timpul nu este acelaşi,
Cad şi cadranele de ceas,
Auzi cum murmură, grilaje
Se lasă peste răposaţi.
Conturul sângelui, aminte
Să ne aducem de părinţi,
Orbiţi, noi mergem înainte,
În urmă noi lăsăm dorinţi.
Aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să-ntreb de ce şi cum şi ce,
Să văd privirea ta mirată
Din lumea care nu mai e.


Boris Marian

Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru privesc cum umblă,
Cum se ridică şi se scufundă
Suflete ca-ntr-o judecată de apoi,
Îşi zâmbesc din colţul buzelor moi
Şi-apoi se-mbulzesc să-şi scoatp paltoanele,
Să-şi scoată mai repede din teatru doamnele,
Iar când âşi pun pălăria simt
O ciudată rezistenţă de ghimpi,
„Aşi, o aureolă nu prea gravă”,
Îşi spun repezindu-şi trupul în stradă.

Moartea bunicii

Ea voia să audă glas de om sau de câine,
Avea optzeci şi cinci fără ziua de mâine,
De vreo decenii mai mult singură sta
În pervazul ferestrei sau cu uşa vorbea.
Şi-a lovit-o pe stradă un vehicul, greşala
A ei a fost doar, îi tăiase lui calea.
Ce căuta peste drum, cine ştie, un om?
Cum cauţi macul pe pista unui aerodrom.

BORIS MARIAN