Sunet de argint
Ferestrele murmură, marmora
Din Maramureş, sauna,
Plopii se clatină, pleoapele,
Apele lunilor mai,
Duhul ascuns în serai,
Cântec cu sunet de argint,
Mein Kind, meine Kindheit,
Till Bihoglindă,
Dulce-amarul, samsarul,
Saarbrucken,
Charles Dickens,
Micky Mousie,
La musique clasique,
Click!
BORIS MARIAN
Mâinile
Mâinile
Mâinile lui translucide
taie-n penumbră şlefuind cristale,
seara moare în jur,
serile serilor sunt egale.
Mâinile lui şi spaţiul
de hiacint pălind ( hiatus?)
sunt o părere pentru senina,
calma lui tăcere care-şi visează
clarul labirint?
Nu-l tulbură nici gloria,
oglinda visată de oglinzi,
nici o iubire suferindă,
abandonând metafora şi mitul,
taie cristale, unul – infinitul-
hartă ca Celui Risipit în Stele.
. Am amuţit scriind
Boris Marian
Mâinile lui translucide
taie-n penumbră şlefuind cristale,
seara moare în jur,
serile serilor sunt egale.
Mâinile lui şi spaţiul
de hiacint pălind ( hiatus?)
sunt o părere pentru senina,
calma lui tăcere care-şi visează
clarul labirint?
Nu-l tulbură nici gloria,
oglinda visată de oglinzi,
nici o iubire suferindă,
abandonând metafora şi mitul,
taie cristale, unul – infinitul-
hartă ca Celui Risipit în Stele.
. Am amuţit scriind
Boris Marian
Agadir
Agadir
Stau în casă, mult mă mir
Ce faci tu în Agadir,
Mi-ai lăsat un elixir
Fermentat din amintiri.
Vei veni când n-am să fiu
Nici acasă şi nici viu,
Ochii tăi sunt de safir,
Ce faci tu în Agadir?
Boris Marian
Stau în casă, mult mă mir
Ce faci tu în Agadir,
Mi-ai lăsat un elixir
Fermentat din amintiri.
Vei veni când n-am să fiu
Nici acasă şi nici viu,
Ochii tăi sunt de safir,
Ce faci tu în Agadir?
Boris Marian
Durere
Durere
Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
.................................................
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am vrut
Să vă pun la-ncercare iubirea, iar voi
V-aţi crezut veşnici, jalnici eroi,
In certuri mărunte şi de prisos
M-aţi irosit.Eu rămân ce am fost,
Iară voi, în altă viaţă venind
Veţi trăi pur şi simplu, iubind, doar iubind.
Boris Marian
Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
.................................................
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am vrut
Să vă pun la-ncercare iubirea, iar voi
V-aţi crezut veşnici, jalnici eroi,
In certuri mărunte şi de prisos
M-aţi irosit.Eu rămân ce am fost,
Iară voi, în altă viaţă venind
Veţi trăi pur şi simplu, iubind, doar iubind.
Boris Marian
Poem
Capul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Mandelștam –Noi trăim, nu simțim nici pământul, pașii noștri, iarba, cuvântul, dar abia de rostești un cuvânt, că și lauda se-aude cântând. Are degete groase tiranul, câte morți îi ocupă azi craniul? El clipește din ochi, cine știe, câte capete cad, sute, o mie, milioane, mustățile lui se zburlesc la viața oricui. Împrejuru-i mișună slugi ce-i înalță osanale și rugi, peste corul lor jalnic se arată stăpânul cu vocea înceată, el acuză, el pune stigmatul, neiubindu-l , tu ești condamnatul, pieptu-i larg cu sete înspiră atmosfera de Gulag, sibiră.( trad.proprie)
După miezul nopții, inima, hoțește, cântă fericită, cine mai iubește? Cine are gânduri, cine înțelege, de ce tremuri , oare, părăsit de Lege? După miezul nopții prăznuim, e șoapta șoarecului care argintește noaptea. Mulțimea, în grabă, în hohot aleargă în piețe, în gări, ochiul cel veșnic privește din umbra tristei mirări. Am aflat, ai aflat, știm cu toții, poți să fugi unde vrei, unde poți, zgomotul gărilor, porții deschise spre cei ce sunt morți. Departe sunt halta, cișmeaua, cana de tablă, un ceai pe care îl bei cu o teamă de bezna pe care-o știai. Tot Mandelștam, nefericitul fericit.
Imi umbli prin cap, nu te văd, te simt cum te strecori printre circumvoluţiuni, goală- puşcă , sub tălpile tale dulci, materia cenuşie nu mai e cenuşie- Geo Bogza. Am avut bucuria să-l văd prin 1992, m-a recomandat în USR.
Daniel Bănulescu – toate picioarele tale strânse laolaltă şi rugându-se pentru mine- superbissim.
Boris Marian
Mandelștam –Noi trăim, nu simțim nici pământul, pașii noștri, iarba, cuvântul, dar abia de rostești un cuvânt, că și lauda se-aude cântând. Are degete groase tiranul, câte morți îi ocupă azi craniul? El clipește din ochi, cine știe, câte capete cad, sute, o mie, milioane, mustățile lui se zburlesc la viața oricui. Împrejuru-i mișună slugi ce-i înalță osanale și rugi, peste corul lor jalnic se arată stăpânul cu vocea înceată, el acuză, el pune stigmatul, neiubindu-l , tu ești condamnatul, pieptu-i larg cu sete înspiră atmosfera de Gulag, sibiră.( trad.proprie)
După miezul nopții, inima, hoțește, cântă fericită, cine mai iubește? Cine are gânduri, cine înțelege, de ce tremuri , oare, părăsit de Lege? După miezul nopții prăznuim, e șoapta șoarecului care argintește noaptea. Mulțimea, în grabă, în hohot aleargă în piețe, în gări, ochiul cel veșnic privește din umbra tristei mirări. Am aflat, ai aflat, știm cu toții, poți să fugi unde vrei, unde poți, zgomotul gărilor, porții deschise spre cei ce sunt morți. Departe sunt halta, cișmeaua, cana de tablă, un ceai pe care îl bei cu o teamă de bezna pe care-o știai. Tot Mandelștam, nefericitul fericit.
Imi umbli prin cap, nu te văd, te simt cum te strecori printre circumvoluţiuni, goală- puşcă , sub tălpile tale dulci, materia cenuşie nu mai e cenuşie- Geo Bogza. Am avut bucuria să-l văd prin 1992, m-a recomandat în USR.
Daniel Bănulescu – toate picioarele tale strânse laolaltă şi rugându-se pentru mine- superbissim.
Boris Marian
Alergare în zori
Începe ziua
Când mintea mea e limpede
Ca zarea după ploaie,
Atunci eu pot privi şi moartea-n faţă,
Chiar dacă ştiu că am făcut-o de oaie,
Eu aş porni-n pelerinaj la Sfântul Munte,
Dar el se mută tot mereu, spre alte zări,
Am pletele cărunte,
De-aş fi ca-n prima zi,
Altfel aş fi? Nu ştiu şi nu voi şti.
Am să mă schimb,
Sufletul, în timp,
Cum îmi cade unghia,
Cum mă duc la Umbria,
Privirile voastre,
Pietre aruncate-n fereastră,
Voi alerga după un autobuz,
Voi fi confuz,
Voi întreba, „Domnule Mofluz,
Ce mai face femeia
Pierdută acum câţiva ani,
Lângă poarta mânjită cu catran?”.
Boris Marian
Când mintea mea e limpede
Ca zarea după ploaie,
Atunci eu pot privi şi moartea-n faţă,
Chiar dacă ştiu că am făcut-o de oaie,
Eu aş porni-n pelerinaj la Sfântul Munte,
Dar el se mută tot mereu, spre alte zări,
Am pletele cărunte,
De-aş fi ca-n prima zi,
Altfel aş fi? Nu ştiu şi nu voi şti.
Am să mă schimb,
Sufletul, în timp,
Cum îmi cade unghia,
Cum mă duc la Umbria,
Privirile voastre,
Pietre aruncate-n fereastră,
Voi alerga după un autobuz,
Voi fi confuz,
Voi întreba, „Domnule Mofluz,
Ce mai face femeia
Pierdută acum câţiva ani,
Lângă poarta mânjită cu catran?”.
Boris Marian
Gulerul
Gulerul
Gulerul alb, apretat
Ascunde un gât, dar ce gât,
Bun de tăiat,
Ajunge, îmi spune umanistul,
Defectele noastre sunt gropile
În care voi veţi fi îngropaţi,
Mizantropul – mare iubitor de oameni,
Canibalul nici pui nu mănâncă,
Pui de baltă, desigur, oh, delicatese,
E veşnică pe lume doar schimbarea,
Împovărat de ani şi de melancolie,
Profesorul ar vrea să recâştige
Timpul înscris pe-o coală de hârtie,
Se duce gându-n urma unei cotige,
„Pe mine binele suprem mă obsedează,
Dar nu ştiu, dragii mei, care e ţelul?” ,
Pofesorul ar prefera o vază
Cu flori aprinse, decât să reia duelul
Părerilor opuse, miza-i mare,
„”E veşnică pe lume doar schimbarea”.
Boris Marian
Gulerul alb, apretat
Ascunde un gât, dar ce gât,
Bun de tăiat,
Ajunge, îmi spune umanistul,
Defectele noastre sunt gropile
În care voi veţi fi îngropaţi,
Mizantropul – mare iubitor de oameni,
Canibalul nici pui nu mănâncă,
Pui de baltă, desigur, oh, delicatese,
E veşnică pe lume doar schimbarea,
Împovărat de ani şi de melancolie,
Profesorul ar vrea să recâştige
Timpul înscris pe-o coală de hârtie,
Se duce gându-n urma unei cotige,
„Pe mine binele suprem mă obsedează,
Dar nu ştiu, dragii mei, care e ţelul?” ,
Pofesorul ar prefera o vază
Cu flori aprinse, decât să reia duelul
Părerilor opuse, miza-i mare,
„”E veşnică pe lume doar schimbarea”.
Boris Marian
Agonia
Agonia
Agonia, ştie tot calul,
Înseamnă luptă,
Deşi calul este o fiinţă
Care agonizează de ceva timp,
Când eram elev, am văzut
În curtea şcolii veterinare,
Un cadavru de cal din care se scurgeau
Intestinele,
Nu vă speriaţi,
Era un cal care depăşise agonia,
Era un cal fericit,
Avea ochii holbaţi,
I se citea fericirea în ochi
Şi, atunci, m-am întrebat,
Doamne, exişti ?
Ce ai avut cu acest biet animal?
Nu mi-a răsuns nimeni,
Iar colegii au râs de mine.
Auzi ce întrebare?
De atunci, eu
Agonizez mereu,
Chiar şi în somn.
Boris Marian
Agonia, ştie tot calul,
Înseamnă luptă,
Deşi calul este o fiinţă
Care agonizează de ceva timp,
Când eram elev, am văzut
În curtea şcolii veterinare,
Un cadavru de cal din care se scurgeau
Intestinele,
Nu vă speriaţi,
Era un cal care depăşise agonia,
Era un cal fericit,
Avea ochii holbaţi,
I se citea fericirea în ochi
Şi, atunci, m-am întrebat,
Doamne, exişti ?
Ce ai avut cu acest biet animal?
Nu mi-a răsuns nimeni,
Iar colegii au râs de mine.
Auzi ce întrebare?
De atunci, eu
Agonizez mereu,
Chiar şi în somn.
Boris Marian
Microfabulă
O capră și-un vițel
Motto – Nici de râs, nici de plâns, spuse mortul.
O capră şi-un viţel,
Un hoţ mititel,
Un meşter scamator
Şi alţii asemenea lor
Au ajuns în stat
Oameni. E pe bune?
Lume, lume.
Statul era
În Antarctica,
Nici să nu gândiţi
La greci sau la sciţi,
Este vorba doar
De un avatar,
Capra s-a furat,
Singură. Ca stat.
Iar viţelul nou
Astăzi este bou
Şi e respectat
Că e bou bogat,
Pot să scriu la fel
Despre un fost purcel.
Boris Marian.
Motto – Nici de râs, nici de plâns, spuse mortul.
O capră şi-un viţel,
Un hoţ mititel,
Un meşter scamator
Şi alţii asemenea lor
Au ajuns în stat
Oameni. E pe bune?
Lume, lume.
Statul era
În Antarctica,
Nici să nu gândiţi
La greci sau la sciţi,
Este vorba doar
De un avatar,
Capra s-a furat,
Singură. Ca stat.
Iar viţelul nou
Astăzi este bou
Şi e respectat
Că e bou bogat,
Pot să scriu la fel
Despre un fost purcel.
Boris Marian.
Iubito
Nu-ţi pare rău
Motto – Nu-l plângeţi pe autor
Nu-ţi pare rău când vezi că plâng,
De ce atâta nepăsare?
Că eu îţi scriu din Baleare,
Iar tu te-ntorci pe sânul stâng..
Nu-ţi pare rău, dar mai aştept,
Sunt cel mai răbdător din lume,
Trăim, iar statul e de drept,
Iubito, ai un bun renume.
Răspunse Nuţi scurt, pe fix,
Cu o trimitere la pix.
Boris Marian
Motto – Nu-l plângeţi pe autor
Nu-ţi pare rău când vezi că plâng,
De ce atâta nepăsare?
Că eu îţi scriu din Baleare,
Iar tu te-ntorci pe sânul stâng..
Nu-ţi pare rău, dar mai aştept,
Sunt cel mai răbdător din lume,
Trăim, iar statul e de drept,
Iubito, ai un bun renume.
Răspunse Nuţi scurt, pe fix,
Cu o trimitere la pix.
Boris Marian
Dincolo
Dincolo
Buzele mele-s acoperite
De sărutul tău otrăvit,
Nuferii – aştri căzuţi,
Din hidrargir şi argint,
Sunt duh şi sunt trup sângerând,
Rănile cresc precum undele din adânc,
Dincolo sunt liber,
Nu mă ajung
Nici cuţitul, cuvintele
Nu mă ajung.
Boris Marian
Buzele mele-s acoperite
De sărutul tău otrăvit,
Nuferii – aştri căzuţi,
Din hidrargir şi argint,
Sunt duh şi sunt trup sângerând,
Rănile cresc precum undele din adânc,
Dincolo sunt liber,
Nu mă ajung
Nici cuţitul, cuvintele
Nu mă ajung.
Boris Marian
Bâlciul deşertăciunilor
Bâlciul deşertăciunilor
I-adună Hogarth cum vrea el,
Părul pe moaţe, un drapel,
Femei cu grele rochii, dar
Abia aşteaptă un altar
Să se trântească pentru rugi,
Strămoşii fac din rame cruci,
Ce pudră, doamnă, ce căţel,
Miroase bietul a purcel,
O fi un alt miros, my dear,
Un gentleman e un martir,
Scara lui Iacob cheamă jos
Priapici îngeri, cal focos
Se zbate-n grajd, stăpâna nu-i,
E-n patul larg al regelui,
Spitale, birturi, închisori,
Ce societate, ce scursori,
Cum plânge Sigismunda, cum
n-ar plânge nici căţeaua-n drum,
tăcere, se mărită azi,
s-o speli frumos şi să o razi,
peruci, păduchi, genunchi de lemn,
iubeşte lumea ce-i solemn,
trăiesc cu toţii, n-au murit,
destrăbălat, desnebunit,
astfel e omul, nobil, cool,
din Hampshire până-n Liverpool.
Boris Marian
I-adună Hogarth cum vrea el,
Părul pe moaţe, un drapel,
Femei cu grele rochii, dar
Abia aşteaptă un altar
Să se trântească pentru rugi,
Strămoşii fac din rame cruci,
Ce pudră, doamnă, ce căţel,
Miroase bietul a purcel,
O fi un alt miros, my dear,
Un gentleman e un martir,
Scara lui Iacob cheamă jos
Priapici îngeri, cal focos
Se zbate-n grajd, stăpâna nu-i,
E-n patul larg al regelui,
Spitale, birturi, închisori,
Ce societate, ce scursori,
Cum plânge Sigismunda, cum
n-ar plânge nici căţeaua-n drum,
tăcere, se mărită azi,
s-o speli frumos şi să o razi,
peruci, păduchi, genunchi de lemn,
iubeşte lumea ce-i solemn,
trăiesc cu toţii, n-au murit,
destrăbălat, desnebunit,
astfel e omul, nobil, cool,
din Hampshire până-n Liverpool.
Boris Marian
Frunze moarte
Frunzele moarte
Frunzele moarte se adună,
Se ard,
Cărţile-s vechi. Ochelarii s-au spart.
Mâinile tremură,
Visu-i coşmar,
Stai grănicer uitat
La hotar
Şi pasărea trece
Şi râde în zbor
Şi ochiul tău plânge
Interior.
MESAJ
Un mesaj trimis, mai ştii ce-i? Preaviz?
Ce-i un om, ce nu-i el?
Uliu sau porumbel?
Drumu-i lung, doar doi metri, dar pare cam greu,
Nici iubire şi, parcă, nici Dumnezeu,
Doar răspunsuri ce vin şi trec şi iar trec,
Citim zodiacul aspru, aztec.
Ce mai faci? Ce mai spui?
Tu eşti tu? Sau nu eşti? El desigur nici nu-i.
Un mesaj, un mixaj ca un masaj,
Manechin umplut cu prea mult talaş,
Pare viu, doar văzut de la mari depărtări,
Mereu treaz, precum moartea cu ochii în zări,
Niciodată târziu, niciodată târziu,
Niciodată prea treaz, de aceea sunt viu.
Boris Marian
Frunzele moarte se adună,
Se ard,
Cărţile-s vechi. Ochelarii s-au spart.
Mâinile tremură,
Visu-i coşmar,
Stai grănicer uitat
La hotar
Şi pasărea trece
Şi râde în zbor
Şi ochiul tău plânge
Interior.
MESAJ
Un mesaj trimis, mai ştii ce-i? Preaviz?
Ce-i un om, ce nu-i el?
Uliu sau porumbel?
Drumu-i lung, doar doi metri, dar pare cam greu,
Nici iubire şi, parcă, nici Dumnezeu,
Doar răspunsuri ce vin şi trec şi iar trec,
Citim zodiacul aspru, aztec.
Ce mai faci? Ce mai spui?
Tu eşti tu? Sau nu eşti? El desigur nici nu-i.
Un mesaj, un mixaj ca un masaj,
Manechin umplut cu prea mult talaş,
Pare viu, doar văzut de la mari depărtări,
Mereu treaz, precum moartea cu ochii în zări,
Niciodată târziu, niciodată târziu,
Niciodată prea treaz, de aceea sunt viu.
Boris Marian
Tatăl lui Kafka
Tatăl lui Kafka
Era un om serios,
Se ocupa de afaceri,
I-a spus bietului Franz –
Franz, tu nu eşti bun de nimic,
Nici să socoteşti cum trebuie,
Nu ştii,
Iar bietul Franz a plecat, şi-a luat câmpii,
A străbătut Cehia,
A ajuns în America,
S-a întors
Şi a murit.
Piatra de pe mormântul său
O vede oricine,
Numai tatăl lui Kafka,
Nu se ştie ce este cu el,
A murit, nu a murit?
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
