Iubirea - fântână

Iubirea – fântână






Iubirea este o fântână

Care mereu sporeşte setea,

Iubirea, raiul se îngână,

Nu o cuprinde fluviul Lethe,

Pe cât de mult te ştiu, ajuns-a

doar pentru unghia din deget,

Hrănindu-mă din tine, spuza

Mai mult mă arde, nu mai preget

Să te gândesc, te pun pe note,

Pe rime şi pe ierburi nalte,

Cum Goethe o cânta pe Lothe,

Iubind-o şi dorind să scalde

În trupul ei dorinţa toată,

Iubirea este apa vie,

La orice vreme-nnegurată.





Boris Marian

regatele

Regatele








Regatele dispar- Fata Morgana,

Iubita e departe-n Nordul nord,

Privesc ecranul, redeschisă rana

Îşi cere sângele venind furios din cord.

Nu ştiu nimic, eterul tace, seara

Coboară ca o ghilotină pe loc gol,

Ei bine, capul meu – semn de-ntrebare

Se-mbată cu durere, pur alcool.





Boris Marian

Tăcere

Tăcere


-----------------





Omucidere prin tăcere.

Tu te adresezi cuiva,el bea bere,

Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.

Poţi să plângi, să urli, grunt.

Să te indignezi, să întrebi,

să te umileşti?

NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.

Ca şi cum adresatul a murit şi el.

Doi morţi deodată, un singur şrapnel.

Asta se numeşte civilizaţie.

Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.

Cauza revoluţiilor.

Poporul fără chiloţi

a cerut Libertate pentru iloţi.

Inchidem ochii, efantul nu este în baie,

Orbii ucid orbi, băi, Laie.

Boris Marian

Rugăciuni şi blesteme

Rugăciuni şi blesteme


----------------------------------



.I.



Doamne, lipseşte-ne de voce, de buze,

harpiile au chipul de muze,

sfincşii pieptoşi dau lapte copiilor,

diavolii le împart jucăriile,

Pământul devine posac şi bătrân,

viermele urcă pe soclu, stăpân,

maimuţele vin şi ne-nvaţă istoria,

Doamne, numai a ta este gloria.



II.

Să porţi revolverul tocmai sub inimă,

gata să tragă-n fiinţa ta intimă,

să te ucidă numai pe tine,

să nu moară nimeni din mulţime.

Să nu-ţi fie teamă de cât de moartea

care îi paşte pe cei de departe,

pe cei de aproape, sinucigaş

este doar unul într-un oraş.









III





Nu mai am puterea să fiu trist,

nici la bucurii nu mai rezist,

subţiat până la coala de hârtie,

sufletul devine poezie.

Nu mai am puterea să Te-ntreb,

Doamne, unde-i muntele Horeb?

Unde-i legea, unde-i armonia?

Doar un fir subţire-i poezia.

Nu voi constru un nou Golem,

poate doar un vers într-un poem.

Te-nţeleg, spune el, te-nţeleg,

îţi rescrii propria soartă,

faci aluzii la tragedii ca un grec

care-şi pune zeii la poartă.

Dar eşti tu salvatorul visat?

Vei lumânare, lanternă?

Cine-i mare la sfat şi la stat

are o aură blândă, paternă.

Iscusinţa zdrobeşte pe rând

şi puterea şi crezul, există

o blândeţe ce nu o înving

nici iubirea, nici satira tristă.



BORIS MARIAN

Incompatibil

Incompatibil






Suntem din naştere incompatibili cu noi înşine, nu ştim că vom muri, nu vrem să ştim, nu ştim nici moartea ce este, nu ştim nici sensul vieţii care este, dar respirăm, creştem la fel cum cresc copacii, câinii, peştii, algele... subsuorile cafenii ale mugurilor, boturi catifelate, mai primim palme, aşa, ca în viaţă, motive picturale, murale, aş vrea să sparg uneori toate geamurile, nu se mai poate, să merg fără bilet, nu se mai poate, să merg în Rai, nu se mai poate, să şterg mucegaiul de pe suflete, nu se mai poate, să sparg termometrele, se poate, să iubesc, se poate, acum mă simt compatibil, poate cu mine, nu, dar cu Isadora? Da,se poate, m-am născut o dată cu ea, numai că în secoli diferiţi, eu eram vecin cu Don Quijote, acela de vindea gogoşi, doi lei dolofana de gogoaşă, plină cu vise vanilate. Ţip pe uliţă. Nu m-aude nimeni, dar, parcă se deschide un oblon, din cele nesparte, dona Isadora priveşte afară, mă vede? Intru pe furiş la ea, nu mai ies trei secole şi jumătate.



Boris Marian

Cuţitul de Argint

Cuţitul de Argint





Ce porunci ai să dai

când vei fi în rai?

Dar în iad- Galaad?

Ce porunci vei da,

draga mea?

Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo,

Archimboldo, Apollo,

un derbedeu fără țară și Dumnezeu,

eu mă rog pentru un biet inorog,

căruia i-a fost rupt unicul corn

și cântă, ne-ncântă

dintr-o fântână adâncă.

Atunci când carnea va fi devorată,

sângele meu secat într-o vatră,

când osemintele mele

vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele,

atunci voi fi doar literatură,

iarbă verde voi fi, arătură,

sunet curat de clarinet,

miracol într-un cabaret,

atunci veți afla că am trăit,

undeva-n București,

pe Cuțitul de Argint...





BORIS MARIAN

Cântul UNU

Cântul UNU




De ce ne-a plămădit Natura ori Dumnezeu, cum de murim? Cum de întreaga mea făptură să se îngropae-n ţintirim? Vorbim de umbre, dar se pare că ele ne răspund mai greu. Cu noi vorbim, iar întrebarea se pune – Unde-i Dumnezeu? El este ceea ce noi ne suntem, în tine e, iubita mea, viaţa este doar o punte, ceva am fost, vom fi ceva....Nu-i trupul gând, nici gândul trup, cu un cuvânt nu te corup, vuind, urlând, haita de lupi, când eşti mai blând, din tine rup cu colţii albi, fiare-n grup, tu vei fi gând, m-auzi cântând, şoptit, cântând...Din versul meu răzbate bucuria, prin versul meu eu sunt solia profeţilor plecaţi în foc, în cer, doar trupul meu cel efemer păstrează inima aritmică, bolundă, eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă ce trece printre vechii-noi barbari cu creier mic, asproape celular.



Boris Marian

Doamne , ai milă

Doamne, ai milă






Doamne, ai milă de robul Tău,

Iartă-mă că nu am crezut mult timp în Tine,

Acum, am dat de greu, acum am nevoie,

Divine.

Prietenii m-au părăsit, au murit,

Alţii au plecat în ţări străine,

Iubita sau ce am iubit

S-a destrămat ca un castel

În ruine.

Din mila Ta s-a ivit

O nouă iubire, o rază,

Iartă, Doamne, pe robul Tău

Că nu am crezut în Tine.

Gândul morţii s-a-ndepărtat,

Cu mine este iubirea,

Cu mine.



Boris Marian

Prometeu

Prometeu






Mă simt precum un Prometeu înlănţuit,

Din promisiuni refac un mit,

Un vultur îşi alină foamea

Din trupul meu, doar trupul este rana,

În suflet, el există, ştiu,

În suflet eu te ţin, sunt încă viu,

Poate că ţie-ţi datorez viaţa mea,

Tu eşti un vis nepedepsit cândva,

Iar vulturul fără de milă mă sfâşie,

Un dor şi o durere peste fire,

De ce a fost să te iubesc de azi?

Te caut de-un secol, ca o aripă tu arzi,

Cealaltă aripă sunt eu în zbor înalt,

Vom fi coloane mândre, de bazalt,

Dispreţuind distanţele în timp,

Eşti vulturul, sunt Prometeu, te simt.



Boris Marian
Atelier patru






Fericirea care nici n-ar trebui să existe



e singura sursă a ideilor fixe,



sărutul tău va fi ultimul, jur,



înainte de drumul la Kuala Lumpur,



de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,



„ Tu ce faci acum?”,



parcă nu-ți mai știu chipul,



simt apăsarea buzelor tale,



plumbul a pătruns în petale



și parcă-ntre noi principalele artere



ale orașului vuiesc de durere .



Boris Marian































Atelier patru






Fericirea care nici n-ar trebui să existe



e singura sursă a ideilor fixe,



sărutul tău va fi ultimul, jur,



înainte de drumul la Kuala Lumpur,



de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,



„ Tu ce faci acum?”,



parcă nu-ți mai știu chipul,



simt apăsarea buzelor tale,



plumbul a pătruns în petale



și parcă-ntre noi principalele artere



ale orașului vuiesc de durere .



Boris Marian

Atelier trei

Atelier trei





Nu-L întreba pe Dumnezeu

De drumul spre Rai,

El va ridica din umeri,

Este ca şi cum ai întreba albina ce gust are mierea,

Nu între Timpul ce este el,

Vei auzi orologiul din turnul cel mai înalt,

Unde nimeni nu este,

Nu întreba greşeala ce este ea,

Este ca şi cum ai întreba propria viaţă

Ce este cu ea,

Nu întreba răbdarea ce e suferinţa supremă,

Ea vine şi singură,

Nu te încrede în inimă,

Ea cere mereu prea mult, mult prea mult,

Nu întreba ideile pentru ce se agită,

Va cădea sigur un cap, poate mai multe,

Nici un câine nu întreabă ce este cu lanţul sau lesa,

Nu întreba, nu întreba, nu întreba,

Oricare cuvânt poate fi ultimul.



Boris Marian

Atelier doi

Atelier doi






Îmi este inima la Răsărit,

Dar eu sunt într-un Apus abolut,

Spune poetul Halevy, voi

Nu aţi auzit despre el, doar aşa,

Ca o boare, bine înţeles

Că toate au fost mai curând plăcerile

Nocturne, ştiam că scriu ca un geniu necunoscut,

Numai eu ştiam asta, ridi baiazzo,

În trei luni nu mai trebuie să rămână

În regatul meu nici un vers, am exilat poeziile mele

Pe Insula Fericiţilor, undeva în Pacific,

De ce procedezi cu atâta cruzime

Împotriva noastră, mă întreabă un vers,

Este dorinţa mea fierbinte să vă uit,

Dar nu voi da niciodată putere de lege

Uitării şi nici persecuţiei voastre.





Boris Marian

Pereţii

Pereţii nu se zăresc

Pentru Marc Chagall



Pereţii nu se zăresc, Chagall este pretutindeni,

Bătrânul are chipul de culoarea acului de pin.

Grădina este în cameră, camera este Gan Eden,

Pentru că este Bella acolo.

Cerul a coborât în stradă,

Strada a urcat în cer,

Fiecare înger cu vioara lui,

Chagall este bun ca o pâine caldă,

Între talent şi bunătate, tu, cititor ipocrit, ce ai alege?

Dar a fi bun este un mare talent,

Altfel cu toţii am fi buni, dar nu suntem,

Nu toţi ştim să urcăm,

Nu toţi ştim să coborâm

De pe bolta Operei din Paris,

A Catedralei din Metz, din Mainz,

De pe vitraliile de la Hadassa-Ierusalim,

Luaţi-l pe Patriarhul Chagal, uşor, de mână

Poate se va-ndura să mai vină o dată

Din Ceruri.





Boris Marian