Tramvaiul Trist

Tramvaiul Trist


To the Queen Isa



Fulgurant şi fugitiv,

aştern aici câteva impresii

de peste zi.

Am dat din nou peste diplodoci.

Se lovesc orbeşte sau cu dichis.

Înainte de a pleca definitiv,

sufletul se îmbrăţişează cu trupul

ca doi amanţi, şoptea profesorul

în staţia Tramvaiului Trist,

ia-mi un bilet , te rog, am avut şi eu

o iubită, în numele ei te rog,

ia-mi un bilet de nemurire.

Câte dimineţi au trecut de când

oraşul Ur nu mai este? Întreabă

un cetăţean care nu ştie bine staţiile,

nu le-am numărat, murmură profesorul,

Doamne, ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,

i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale

şi atunci am observat că numai mâneca

şi haina erau ale lui, restul, o gravă confuzie,

profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist

şi nu putea să urce.





Boris Marian

Citesc versurile profesorului

Citesc versurile profesorului


To the Queen Isa



Citesc versurile profesorului în întuneric,

Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică

Sau ca ţigările unor puţti sub scară,

Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,

Ca nucleele sub microscop,

Ca urechile doamnelor la teatru,

Ca submarinele ieşite din adâncuri,

Aprind lumina

Şi totul se risipeşte,

În faţa mea stă mut profesorul.



xxx



Numai copacilor morţi le place focul,

Spune profesorul privind îngrijorat

Cerul, cineva se uită la fel şi deschise

O umbrelă înflorată, un gând mărunt

Poate fi grădinar pentru întreaga lume,

Cine ar putea reteza norii? Profesorul

Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,

Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea

Din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur

Năvălind printre dinţii puternici ai profesorului,

Un fulger lovi conform celor spuse

Un vârf uscat de copac şi focul ne lumină

Ca pe nişte vase vechi de aramă.



Boris Marian

Vai munţilor

Vai munţilor







Vai munţilor ce văd în zare,

O luptă vom trăi, care pe care,

Duşmanul nu există, totu-i abur,

Când noi vom fi acolo, fir de aur.

În faţa bucuriei nu se schimbă

Nici spada, nici otrava de pe limbă?

Mereu sorbind cu lăcomie viaţa

Uităm de vise? Aspră-i dimineaţa.

Prea mult ne-asemănăm. E bine?

Doar Isadora ştie. Din vechime

Tot încercăm să ne luptăm cu noi,

Uitând că Unul nu poate fi doi.





Boris Marian

Nu mă iubesc şefii

Nu mă iubesc şefii



To Isadore





Nu mă iubesc şefii, dar

Mă iubeşte Isadora-n dar,

De ce, Isadora, nu mă iubesc şefuleţii?

Pentru că-i enervează creţii?

Dar eu nu sunt creţ, Doamne, iartă-mă,

Unul mi-a spus, mă, Sartre, mă,

Ia mai lasă-te tu de critici,

C-ai s-o păţeşti, precum zeii indici,

Adică ai să te duci de unde ai venit,

Asta mi-a spus unul mai cătrănit,

Altul mi-a propus amiciţie,

Dar eu nu am calviţie,

Nu-mi place să-mi frece bila

Nici tigrul verde şi nici gorila,

Eu o am pe Isadora,

Măi şefi, geniali cu ora,

Că uneori mi se pare

Că lumea caută a şaptea cărare,

Eu doar cu Isadora mă-mpac,

Restul sunt pentru mine un drac.



Boris Marian

Duplicitate

Duplicitate




Trăim în mare duplicitate,

Unii înoată pe burtă, pe spate,

Alţii nu ştiu să-noate deloc,

Totuşi strămoşul e diplodoc.

Unul mai râde, celălat plânge,

Unul primeşte, altul dă sânge,

Unul citeşte, ceilalţi scriu,

Totuşi strămoşul este hazliu.

Eu de iubire nu scriu aici,

Că nu e locul pentru pupici,

Duplicitate, duplicitez,

Simt cum mă tulbur, isadorez.



Boris Marian







15 mai 2010 - Bucureşti

TR-istul

TR-istul








Prietenul meu, TR-istul

Îmi povestea că nevasta lui,

Bolnavă fiind, el a chemat

Un medic care era, întâmplător

Tot femeie, iar după vizita obişnuită,

El a avut-o pe masa de la bucătărie,

Povestea şi ochii îi străluceau,

Vedeam, în ochii lui, scena,

„Măi, Ilie, dar tu eşti un mare ticălos”,

I-am spus, în timp ce goarna

De la camera de gardă suna stingerea.

TR-istul Ilie şi-a aprins, trist,

O ţigară şi a adăugat,

„ Nevastă-mea a murit,

Îţi spun ca să nu răzi de mine”,

Apoi ne-am dus la culcare.





Boris Marian

Cântul unu şi doi

Cântul UNU şi DOI




De ce ne-a plămădit Natura

ori Dumnezeu, cum de murim?

Cum de întreaga mea făptură

să se îngroape-n ţintirim?

Vorbim de umbre, dar se pare

că ele ne răspund mai greu.

Cu noi vorbim, iar întrebarea

se pune – Unde-i Dumnezeu?

El este ceea ce noi ne suntem,

în tine e, iubita mea,

viaţa este doar o punte,

ceva am fost, vom fi ceva

....Nu-i trupul gând,

nici gândul trup,

cu un cuvânt nu te corup,

vuind, urlând, haita de lupi,

când eşti mai blând,

din tine rup

cu colţii albi, fiare-n grup,

tu vei fi gând, m-auzi cântând,

şoptit, cântând...

x x x



Din versul meu răzbate bucuria,

prin versul meu eu sunt solia

profeţilor plecaţi în foc, în cer,

doar trupul meu cel efemer

păstrează inima aritmică, bolundă,

eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă

ce trece printre vechii-noi barbari

cu creier mic, asproape celular.



Boris Marian

Iubirea este un balansoar

Iubirea este-un balansoar






Iubirea este-un balansoar,

Când unul speră, altu-n jar

Se perpeleşte, dor nestins

Atinge inima unui biet ins,

Apoi balanţa merge-n hău,

Cellalt acum e ca un zeu,

Astfel iubim şi suferim,

Ba nu uităm, ba nu dormim,

Ba râdem singuri, ba un plâns,

Şurubul nu poate fi strâns,

Iar balansoarul de copil

Cade-n nisip, e inutil,

L-adună oamenii din parc

Şi-l pun în stivă, lângă-un gard.





Boris Marian

Don Quijote

Don Quijote






Să stai în genunchi în faţa unui copil,

E cel mai sfânt gest,

Să-ngenunchezi un om, privind de sus,

Este pervers,

În faţa mea stă un copil regesc,

O Isadoră fără zâmbet, fără trai lumesc,

Închisă între răi şi-ntre nebuni,

E Isadora simbol ăstei lumi,

Eu pot să iau precum bătrânul cavaler,

Un lighenaş de-aramă şi o za de fier,

Un Sancho Panza, o credinţă-n Cel de Sus

Şi să pornesc război ca un instrus

În lumea unor jalnici răi, nebuni,

Pentru că nu pot să m-ascund în turn.

Atunci copilul Isadora, oare-mi s-a părut?

A râs şi-a fost mai mult ca un sărut.



Boris Marian