triptic

Triptic



I.

Zâmbeşti ca un prunc înaintea

descătuşării din vis,

zadarnic aş vrea doar cu mintea

să-mi stăpânesc ochiu-nchis,

în mine, în inima care,

bătând nebuneşte, cerşind,

îţi caută cu viclenie

dorinţele, şarpele –jind.



II.

Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme,

strălucitoare neaua, pământ topit în lapte,

viaţa mea trecută e numai un generic,

viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric,

viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte,

eu am chemat un şarpe

din versuri să m-alinte,

îţi aminteşti, iubito,

pe când erai regină

şi în întreg regatul

doar noi eram lumină?



III.



.

Am fost bătrân, acum întineresc,

am renunţat la băutură şi ţigară,

devin tot mai curat, mai îngeresc,

când voi muri, veţi spune, uite zboară,

se luptă inima ca un balaur fumegos,

e pregătită barca, trecem Styxul,

în ultimul moment renunţ,

sunt mai prejos de acest gest,

prefer să-mi caut pixul,

hârtia, lampa, cărţile din raft,

cu moartea nu fac Bruderschaft.



Boris Marian

Sans titre

Sans titre






Am vomat, mă scuzaţi, cu sânge,

Dar sufletul meu a rămas întreg,

El va circula ca şi azi, ca şi mâine,

De dragoste nu pot vorbi, mă dezleg.

Nici despre viaţă nu am o părere prea bună,

Moartea nu-mi place deloc,

Am avut o noapte fără lună,

Cu vârcolacii mai am de luptat, cu foc.

Acum ce să spun?

Mângâierea vine de la acest scurt poem,

Care, săracul, nici poem nu este,

Ci doar o proză pe o foiţă de lemn.





Boris Marian

E în pericol gestul

E în pericol gestul




E în pericol gestul ce-l faci, de mângâiere,

E în pericol frunza-naintea primăverii,

Sunt în pericol drumul şi râul, în pericol

E sângele ce-aşteaptă să iasă din ventricol.

Subţire se înalţă semnalul de alarmă,

Mai avem timp, mai este de brevetat o armă,

Mai sunt şi ploi, seisme, tribale neînţelegeri,

Mai poţi să semeni grâul şi-an acest an să-l seceri,

Eu nu mai caut nici omul ca Diogen, nici punctul

Să mut din loc (dar unde?) ca Arhimed, Pământul,

Eu spun doar că ne trebuie un praznic pentru toate

Religiile acestei planete neînvăţate.





Boris Marian

Credo

Credo







Credinţa mea e intimă, nespusă,

Iubirea mea credinţei e supusă.

Se poate întâmpla orice pe lume,

Iubirea mea doar sie-şi se supune,

Confuzia, iluzia, rechinul

Trădării şi-ndoielii cheamă chinul

Nimicniciei, eu le las deoparte

Şi te iubesc şi cred ca-n Sfânta Carte.





BORIS MARIAN

Marea Pasăre Neagră

Marea Pasăre Neagră





Marea Pasăre Neagră, să-i spunem Rock

Se rotea deasupra dragostei noastre,

Nimeni nu mai cânta, nimeni nu are noroc,

Fumegă-n noapte vechile castre.

Îmi aminteesc de-un poem

Scris cu inima-n scrum,

Nimeni nu jură solemn,

Nimeni nu stă în drum,

Drumul nici nu există,

Maică Prescistă.

Se spune că pe cer

Apăruse un astru aurifer,

Iar Cătălina, calina

Se-ndrăgostise de Lucifer,

Iar Cătălin, din senin

Se-ndrăgosti de Cătălina,

O, Messalina.

Marea pasăre neagră pe nume Rock

Lansă un ou cât un bloc,

Oul lovi pământul cu mare zvon,

Din el a ieşit Metatron,

Luceafărul în linişte se retrase,

Marea Pasăre Neagră plutea peste case .





Boris Marian

Bach

Bach nu a murit




Bach nu a murit, nici munţii,

Nici apele, memoria păstrează

Un glob imens cu sunete vaste,

Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,

Dar eu simt sânul tău aproape,

Iubito, memoria îmi spune,

Muşcă şi tu acest sân al memoriei,

Poate că Bach este o femeie frumoasă?

Pietre trec, caravana rămâne,

Aceasta este memoria, acesta este Bach,

Dar femeia din memorie este caldă,

Este caracatiţa ce te înconjoară

Cu braţe lungi, ca o muzică,

O polifonie magică, acesta este Bach,

Alături, o femeie, îi privesc degetele,

Lungi, frumoase, mângâietoare.



Boris Marian

De mult

De mult n-a mai scris






De mult n-a mai scris profesorul

Un vers în universul stresului,

Se spune că-n fiece secundă

Moare un om, cade o frunză în undă,

Iar versurile se nasc mai greu,

Dar au o poartă spre Dumnezeu,

Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare,

Simt cum prin versul lor respir,

Iar biblioteca pare o balenă

Care-mi înghite, proză, poemă.





Boris Marian

Eram propriul meu prizonier

Eram propriul meu prizonier






Eram propriul meu prizonier

De parcă-n război mă-ntorsesem de ieri,

Din iarbă, din lut, din sânge născut,

Pe unde călcam, un braţ ori un scut,

Astfel profesorul îmi povestea,

Bastonul în mâna lui tremura,

Avea măciulie de aur, pe ea

Tigve de vechi camarazi mi-arăta,

Apoi a oftat, apoi a plecat

Baston în profesor reîncarnat.





Boris Marian

Pâslarii

Pâslarii





Satisfaţia dispare în momentul

Când apare monumentul,

Spunea profesorul în faţa ferestrei

Citea pasaje mari din Avesta,

Se zăreau în jur acoperişuri,

Luna plângea, mirosea de jos a pişuri

De pisică, de câine, de om fără ruşine,

Profesorul închise, începu să se-nchine,

Pâslarii aşteptau, desfăcuţi, lângă pat,

Fără dinţi, ca nişte câini, după lătrat.







Boris Marian

Bufniţele

Bufniţele






Aşteaptă, dacă este nevoie,

Încrede-te-n timp,

Nu te-a purtat el până astăzi

Aproape de – Olimp?

În suferinţă, se ştie,

Bufniţele se- ascund,

În deşert se reculeg asupriţii,

Ceilalţi se duc la fund.

Există uşi tainice

Prin care la capăt ajungi,

Adică reîmvierea

În arbuşti şi în prunci,

Trei întrebări, profesorul

A pus în noapte, dar cum

Avea să primească răspunsul,

Când a trecut un nebun?





Boris Marian