Triptic
I.
Zâmbeşti ca un prunc înaintea
descătuşării din vis,
zadarnic aş vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis,
în mine, în inima care,
bătând nebuneşte, cerşind,
îţi caută cu viclenie
dorinţele, şarpele –jind.
II.
Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme,
strălucitoare neaua, pământ topit în lapte,
viaţa mea trecută e numai un generic,
viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric,
viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte,
eu am chemat un şarpe
din versuri să m-alinte,
îţi aminteşti, iubito,
pe când erai regină
şi în întreg regatul
doar noi eram lumină?
III.
.
Am fost bătrân, acum întineresc,
am renunţat la băutură şi ţigară,
devin tot mai curat, mai îngeresc,
când voi muri, veţi spune, uite zboară,
se luptă inima ca un balaur fumegos,
e pregătită barca, trecem Styxul,
în ultimul moment renunţ,
sunt mai prejos de acest gest,
prefer să-mi caut pixul,
hârtia, lampa, cărţile din raft,
cu moartea nu fac Bruderschaft.
Boris Marian
Sans titre
Sans titre
Am vomat, mă scuzaţi, cu sânge,
Dar sufletul meu a rămas întreg,
El va circula ca şi azi, ca şi mâine,
De dragoste nu pot vorbi, mă dezleg.
Nici despre viaţă nu am o părere prea bună,
Moartea nu-mi place deloc,
Am avut o noapte fără lună,
Cu vârcolacii mai am de luptat, cu foc.
Acum ce să spun?
Mângâierea vine de la acest scurt poem,
Care, săracul, nici poem nu este,
Ci doar o proză pe o foiţă de lemn.
Boris Marian
Am vomat, mă scuzaţi, cu sânge,
Dar sufletul meu a rămas întreg,
El va circula ca şi azi, ca şi mâine,
De dragoste nu pot vorbi, mă dezleg.
Nici despre viaţă nu am o părere prea bună,
Moartea nu-mi place deloc,
Am avut o noapte fără lună,
Cu vârcolacii mai am de luptat, cu foc.
Acum ce să spun?
Mângâierea vine de la acest scurt poem,
Care, săracul, nici poem nu este,
Ci doar o proză pe o foiţă de lemn.
Boris Marian
E în pericol gestul
E în pericol gestul
E în pericol gestul ce-l faci, de mângâiere,
E în pericol frunza-naintea primăverii,
Sunt în pericol drumul şi râul, în pericol
E sângele ce-aşteaptă să iasă din ventricol.
Subţire se înalţă semnalul de alarmă,
Mai avem timp, mai este de brevetat o armă,
Mai sunt şi ploi, seisme, tribale neînţelegeri,
Mai poţi să semeni grâul şi-an acest an să-l seceri,
Eu nu mai caut nici omul ca Diogen, nici punctul
Să mut din loc (dar unde?) ca Arhimed, Pământul,
Eu spun doar că ne trebuie un praznic pentru toate
Religiile acestei planete neînvăţate.
Boris Marian
E în pericol gestul ce-l faci, de mângâiere,
E în pericol frunza-naintea primăverii,
Sunt în pericol drumul şi râul, în pericol
E sângele ce-aşteaptă să iasă din ventricol.
Subţire se înalţă semnalul de alarmă,
Mai avem timp, mai este de brevetat o armă,
Mai sunt şi ploi, seisme, tribale neînţelegeri,
Mai poţi să semeni grâul şi-an acest an să-l seceri,
Eu nu mai caut nici omul ca Diogen, nici punctul
Să mut din loc (dar unde?) ca Arhimed, Pământul,
Eu spun doar că ne trebuie un praznic pentru toate
Religiile acestei planete neînvăţate.
Boris Marian
Credo
Credo
Credinţa mea e intimă, nespusă,
Iubirea mea credinţei e supusă.
Se poate întâmpla orice pe lume,
Iubirea mea doar sie-şi se supune,
Confuzia, iluzia, rechinul
Trădării şi-ndoielii cheamă chinul
Nimicniciei, eu le las deoparte
Şi te iubesc şi cred ca-n Sfânta Carte.
BORIS MARIAN
Credinţa mea e intimă, nespusă,
Iubirea mea credinţei e supusă.
Se poate întâmpla orice pe lume,
Iubirea mea doar sie-şi se supune,
Confuzia, iluzia, rechinul
Trădării şi-ndoielii cheamă chinul
Nimicniciei, eu le las deoparte
Şi te iubesc şi cred ca-n Sfânta Carte.
BORIS MARIAN
Marea Pasăre Neagră
Marea Pasăre Neagră
Marea Pasăre Neagră, să-i spunem Rock
Se rotea deasupra dragostei noastre,
Nimeni nu mai cânta, nimeni nu are noroc,
Fumegă-n noapte vechile castre.
Îmi aminteesc de-un poem
Scris cu inima-n scrum,
Nimeni nu jură solemn,
Nimeni nu stă în drum,
Drumul nici nu există,
Maică Prescistă.
Se spune că pe cer
Apăruse un astru aurifer,
Iar Cătălina, calina
Se-ndrăgostise de Lucifer,
Iar Cătălin, din senin
Se-ndrăgosti de Cătălina,
O, Messalina.
Marea pasăre neagră pe nume Rock
Lansă un ou cât un bloc,
Oul lovi pământul cu mare zvon,
Din el a ieşit Metatron,
Luceafărul în linişte se retrase,
Marea Pasăre Neagră plutea peste case .
Boris Marian
Marea Pasăre Neagră, să-i spunem Rock
Se rotea deasupra dragostei noastre,
Nimeni nu mai cânta, nimeni nu are noroc,
Fumegă-n noapte vechile castre.
Îmi aminteesc de-un poem
Scris cu inima-n scrum,
Nimeni nu jură solemn,
Nimeni nu stă în drum,
Drumul nici nu există,
Maică Prescistă.
Se spune că pe cer
Apăruse un astru aurifer,
Iar Cătălina, calina
Se-ndrăgostise de Lucifer,
Iar Cătălin, din senin
Se-ndrăgosti de Cătălina,
O, Messalina.
Marea pasăre neagră pe nume Rock
Lansă un ou cât un bloc,
Oul lovi pământul cu mare zvon,
Din el a ieşit Metatron,
Luceafărul în linişte se retrase,
Marea Pasăre Neagră plutea peste case .
Boris Marian
Bach
Bach nu a murit
Bach nu a murit, nici munţii,
Nici apele, memoria păstrează
Un glob imens cu sunete vaste,
Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,
Dar eu simt sânul tău aproape,
Iubito, memoria îmi spune,
Muşcă şi tu acest sân al memoriei,
Poate că Bach este o femeie frumoasă?
Pietre trec, caravana rămâne,
Aceasta este memoria, acesta este Bach,
Dar femeia din memorie este caldă,
Este caracatiţa ce te înconjoară
Cu braţe lungi, ca o muzică,
O polifonie magică, acesta este Bach,
Alături, o femeie, îi privesc degetele,
Lungi, frumoase, mângâietoare.
Boris Marian
Bach nu a murit, nici munţii,
Nici apele, memoria păstrează
Un glob imens cu sunete vaste,
Să dormi, spune Will, să nu mai ştii,
Dar eu simt sânul tău aproape,
Iubito, memoria îmi spune,
Muşcă şi tu acest sân al memoriei,
Poate că Bach este o femeie frumoasă?
Pietre trec, caravana rămâne,
Aceasta este memoria, acesta este Bach,
Dar femeia din memorie este caldă,
Este caracatiţa ce te înconjoară
Cu braţe lungi, ca o muzică,
O polifonie magică, acesta este Bach,
Alături, o femeie, îi privesc degetele,
Lungi, frumoase, mângâietoare.
Boris Marian
De mult
De mult n-a mai scris
De mult n-a mai scris profesorul
Un vers în universul stresului,
Se spune că-n fiece secundă
Moare un om, cade o frunză în undă,
Iar versurile se nasc mai greu,
Dar au o poartă spre Dumnezeu,
Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare,
Simt cum prin versul lor respir,
Iar biblioteca pare o balenă
Care-mi înghite, proză, poemă.
Boris Marian
De mult n-a mai scris profesorul
Un vers în universul stresului,
Se spune că-n fiece secundă
Moare un om, cade o frunză în undă,
Iar versurile se nasc mai greu,
Dar au o poartă spre Dumnezeu,
Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare,
Simt cum prin versul lor respir,
Iar biblioteca pare o balenă
Care-mi înghite, proză, poemă.
Boris Marian
Eram propriul meu prizonier
Eram propriul meu prizonier
Eram propriul meu prizonier
De parcă-n război mă-ntorsesem de ieri,
Din iarbă, din lut, din sânge născut,
Pe unde călcam, un braţ ori un scut,
Astfel profesorul îmi povestea,
Bastonul în mâna lui tremura,
Avea măciulie de aur, pe ea
Tigve de vechi camarazi mi-arăta,
Apoi a oftat, apoi a plecat
Baston în profesor reîncarnat.
Boris Marian
Eram propriul meu prizonier
De parcă-n război mă-ntorsesem de ieri,
Din iarbă, din lut, din sânge născut,
Pe unde călcam, un braţ ori un scut,
Astfel profesorul îmi povestea,
Bastonul în mâna lui tremura,
Avea măciulie de aur, pe ea
Tigve de vechi camarazi mi-arăta,
Apoi a oftat, apoi a plecat
Baston în profesor reîncarnat.
Boris Marian
Pâslarii
Pâslarii
Satisfaţia dispare în momentul
Când apare monumentul,
Spunea profesorul în faţa ferestrei
Citea pasaje mari din Avesta,
Se zăreau în jur acoperişuri,
Luna plângea, mirosea de jos a pişuri
De pisică, de câine, de om fără ruşine,
Profesorul închise, începu să se-nchine,
Pâslarii aşteptau, desfăcuţi, lângă pat,
Fără dinţi, ca nişte câini, după lătrat.
Boris Marian
Satisfaţia dispare în momentul
Când apare monumentul,
Spunea profesorul în faţa ferestrei
Citea pasaje mari din Avesta,
Se zăreau în jur acoperişuri,
Luna plângea, mirosea de jos a pişuri
De pisică, de câine, de om fără ruşine,
Profesorul închise, începu să se-nchine,
Pâslarii aşteptau, desfăcuţi, lângă pat,
Fără dinţi, ca nişte câini, după lătrat.
Boris Marian
Bufniţele
Bufniţele
Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-te-n timp,
Nu te-a purtat el până astăzi
Aproape de – Olimp?
În suferinţă, se ştie,
Bufniţele se- ascund,
În deşert se reculeg asupriţii,
Ceilalţi se duc la fund.
Există uşi tainice
Prin care la capăt ajungi,
Adică reîmvierea
În arbuşti şi în prunci,
Trei întrebări, profesorul
A pus în noapte, dar cum
Avea să primească răspunsul,
Când a trecut un nebun?
Boris Marian
Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-te-n timp,
Nu te-a purtat el până astăzi
Aproape de – Olimp?
În suferinţă, se ştie,
Bufniţele se- ascund,
În deşert se reculeg asupriţii,
Ceilalţi se duc la fund.
Există uşi tainice
Prin care la capăt ajungi,
Adică reîmvierea
În arbuşti şi în prunci,
Trei întrebări, profesorul
A pus în noapte, dar cum
Avea să primească răspunsul,
Când a trecut un nebun?
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)