Poemul ACUM
Acum stă și citește ce scriu despre ea. Este un copil, face rău apoi râde, a doua zi, lui Prometeu i se făcu dor de vultur. Aceştia sunt poeţii, nişte prometei . In dragoste am fost orgolios, personajul admirat de mine era ridicolul, superbul Don Quijote. Sfâşierile nu lasă urme, doar lăuntrice gropi. Gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor. Deşi n-am fost şi nu sunt Don Quijote, iar tu nu eşti şi n-ai fost Dulcineea, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol, eşti Femeia, căci nu mă vezi, nu ştii nimic din toate cutremurările din vis şi aievea, cristalul din privirea ta e rece şi raiul meu e sumbru. Tu eşti Eva. Eu numele tău îl ascund adânc în mine, în fibrele nervoase , fine...Mă jur pe Dumnezeu, nu era un curcubeu obişnuit, avea doar sunete şi nici un colorit, cânta precum o orgă sus, în ceruri, apul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Înalţ privirea,în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.Tot mă gândesc la Annabel Lee, o durere ce vine din sânge, din creier, îngerii urcă și coboară, sunt mii,durere pulsând cu putere de gheizer.Va fi cândva dimineață, va fi numele ei purificat de dorință? Noaptea, prin somn, Annabel Lee trece frumoasă, de nume desprinsă și nu poartă numele de Annabel, eu sunt acela care-o cheamă hoțește, sufletul ei, nevăzut porumbel, eu, păcătosul, dorind-o trupește...Incerc să mă interpretez pe mine,după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul,regizorul sunt eu,uneori se amestecă şi Dumnezeu,dar specatcolul este mereu întrerupt de exclmaţiile unui surd,poate că surzenia lui este darul Demiurgului.
Boris Marian
Scutierul Păturică
Scutierul Păturică.
Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.
Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară.
Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce?
Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ.
Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului.
BORIS MARIAN
Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.
Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară.
Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce?
Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ.
Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului.
BORIS MARIAN
Poemul boemului
Poemul boemului
Bem şi bem, unii lapte negru, alţii whiskey, alţii joacă rişca, table, domino. Fiecare cu Alzheimerul său, unii spun, da, era evreu, nu, zic alţii, Iceberg era evreu, ăla de l-a scufundat pe Titanic, unde juca Di Caprio, taci, nu fii rasist, şopteşte bunica Mandela, pe cer treceau corbii sub formă de cruci zburătoare, va fi război, şopti un vulpoi, taci, spune coana mare, dar, de câte ori mi-am renegat fiinţa, mi-am revăzut copilăria-n vis, executat de prpriile cuvinte, sufletul meu zbura în paradis, ţi-am respectat întotdeauna existenţa, Doamne, de ce ai tăcut mereu? Păcatele mi le priveşti cu-ngăduinţă, păgânilor le laşi un eu şi un zeu, iar versul Tu mi-l pui să spună tot ceea ce trece prin preversă mintea mea., în timp ce buha nopţii îmi şopteşte, joci pân-la capăt ori nu mai juca. Ce faci, joci, al naibii să fii, sau te joci cu noi? Printre cei noi era şi unul Mortu D. Mortu, din neam nobil. Avea şi diplomă. Ce bine te învaţă experienţa şi ce frumos e drumul spre Florenţa şi ce uşor se lecuieşte orice boală, eu n-am să dau la nimeni socoteală. Stai, mă, asta este din beniuc, de unde furam eu mere, că avea mere în curte, zicea să le luăm fără sfială, dar, apoi arunca un băţ gros după noi. Doi stâlpi susţin azi lumea-n neclintire, onoarea roz şi-albastra mea iubire de viaţă, de prieteni, iară soarta îmi este chiar amantă, asta-i partea cea bună, cunoscută de candide, pentru că, Doamne, Tu eşti lector ipocrit, îmi reciteşti poemele, zâmbeşti, în ochii Tăi eu văd că nu mă crezi.
Boris Marian
Bem şi bem, unii lapte negru, alţii whiskey, alţii joacă rişca, table, domino. Fiecare cu Alzheimerul său, unii spun, da, era evreu, nu, zic alţii, Iceberg era evreu, ăla de l-a scufundat pe Titanic, unde juca Di Caprio, taci, nu fii rasist, şopteşte bunica Mandela, pe cer treceau corbii sub formă de cruci zburătoare, va fi război, şopti un vulpoi, taci, spune coana mare, dar, de câte ori mi-am renegat fiinţa, mi-am revăzut copilăria-n vis, executat de prpriile cuvinte, sufletul meu zbura în paradis, ţi-am respectat întotdeauna existenţa, Doamne, de ce ai tăcut mereu? Păcatele mi le priveşti cu-ngăduinţă, păgânilor le laşi un eu şi un zeu, iar versul Tu mi-l pui să spună tot ceea ce trece prin preversă mintea mea., în timp ce buha nopţii îmi şopteşte, joci pân-la capăt ori nu mai juca. Ce faci, joci, al naibii să fii, sau te joci cu noi? Printre cei noi era şi unul Mortu D. Mortu, din neam nobil. Avea şi diplomă. Ce bine te învaţă experienţa şi ce frumos e drumul spre Florenţa şi ce uşor se lecuieşte orice boală, eu n-am să dau la nimeni socoteală. Stai, mă, asta este din beniuc, de unde furam eu mere, că avea mere în curte, zicea să le luăm fără sfială, dar, apoi arunca un băţ gros după noi. Doi stâlpi susţin azi lumea-n neclintire, onoarea roz şi-albastra mea iubire de viaţă, de prieteni, iară soarta îmi este chiar amantă, asta-i partea cea bună, cunoscută de candide, pentru că, Doamne, Tu eşti lector ipocrit, îmi reciteşti poemele, zâmbeşti, în ochii Tăi eu văd că nu mă crezi.
Boris Marian
Tăcere
Tăcere
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
-----------------
Omucidere prin tăcere.
Tu te adresezi cuiva,el bea bere,
Respectivul , respectiva nu-ţi răspund.
Poţi să plângi, să urli, grunt.
Să te indignezi, să întrebi,
să te umileşti?
NU, acesta este răspunsul din sfere cereşti.
Ca şi cum adresatul a murit şi el.
Doi morţi deodată, un singur şrapnel.
Asta se numeşte civilizaţie.
Mai bine un glonţ tras de după colţ, într-o staţie.
Cauza revoluţiilor.
Poporul fără chiloţi
a cerut Libertate pentru iloţi.
Inchidem ochii, efantul nu este în baie,
Orbii ucid orbi, băi, Laie.
Boris Marian
O, comedia mea nemuritoare
O, comedia mea nemuritoare
O, comedia mea nemuritoare, exilul meu pe creierul în floare, cum mă uitaţi, prieteni fără patimi şi fără pete, dincolo de gratii şi dincolo de graţiile sublime ale Sibyllei din scriptura sibyllină, eu m-am născut bogat, ca regii antici, cu anii am pierdut din mantii, azi port hlamida sărăciei strălucinde, exilul meu, regatul din cuvinte ... Poetul este Ali Baba ce-şi regăseşte trista lui comoară, pe care hoţii nu o pot fura, poetul este Ali Baba. Iar soarele e ironia voastră, poetul e pustia vastă, un prizonier al infinitului închis, un vis în vis.... Iubirea mea a fost greşala mea, nu o privi ca pe o dramă, în viaţă, ştie orice haimana, e totul trecător, nu bagi de seamă şi eşti deja albit, ceva mai calm, din artă faci un mit, din vorbe –vise, iubirea mea ca focul de napalm se stinse, sunt precum Ulise ce, după multe rătăciri, cuprins de dor, revine în Ithaca, muritor....Nu-mi cere să-nţeleg privirea ta, eu nu ştiu ce gândeşti, ştiu doar ce-aş vrea, sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult, nu-mi cere să-nţeleg, sunt surd şi mut, pluteşte-n aer teama de a pierde ce-a fost şi ce va fi, precum din verde, un codruntreg devine brun, schilod, nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod, doar vântul rău, albastru, fără glas vuieşte, hohoteşte, „Bun rămas”, doar soarele învinge, ai răspuns, nemulţumirea iernii s-a ascuns.... Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate , mişcările prudente şi umerii păgâni, ameţitoare noapte a şoaptei depărtate şi şarpele virtuţii curbându-ntre sâni (Nicolae Labiş, prieteni, citiţi-l).....Pietrele şoptesc... Intră...Aici e linişte ...Domneşte neaşteptatul, eu aş spune , Dumnezeu –neaşteptatul...Litera prinde vedere, litera prinde auz, cuvântul e adiere, fraza e un abuz, cuib zburător ne e gândul, sâmburii cad pe pământ, geana morţii, pândindu-l, aşteaptă sărutul – cuvânt, zeii muriră-n vechime, Un Dumnezeu ne-a rămas, viaţa mea – o miime dintr-o bătaie de ceas....Sfâşietor- Cântecul lui Maldoror din Gara Obor- unde a murit un vagabond din Chibrit, nu era beat, nici nu a furat, nici nu a minţit, un mort cinstit... Voi fi iar tânăr şi absurd, voi fi bătrân, încă nu simt, nu pot fi orb şi mut şi surd, dispreţuiesc căderea-n timp ... Blues pentru o pisică neagră, treacă-meargă, oameni pe targă, treacă-meargă,
furnici kamikadze, oameni de vază, gloanţe şi gloanţe, ce clanţă, ce zdreanţă, ce raniţă, baniţă, contabilul morţii e mort, doar un corb îi pune cu gingăşie o monedă aurie.
Boris Marian
O, comedia mea nemuritoare, exilul meu pe creierul în floare, cum mă uitaţi, prieteni fără patimi şi fără pete, dincolo de gratii şi dincolo de graţiile sublime ale Sibyllei din scriptura sibyllină, eu m-am născut bogat, ca regii antici, cu anii am pierdut din mantii, azi port hlamida sărăciei strălucinde, exilul meu, regatul din cuvinte ... Poetul este Ali Baba ce-şi regăseşte trista lui comoară, pe care hoţii nu o pot fura, poetul este Ali Baba. Iar soarele e ironia voastră, poetul e pustia vastă, un prizonier al infinitului închis, un vis în vis.... Iubirea mea a fost greşala mea, nu o privi ca pe o dramă, în viaţă, ştie orice haimana, e totul trecător, nu bagi de seamă şi eşti deja albit, ceva mai calm, din artă faci un mit, din vorbe –vise, iubirea mea ca focul de napalm se stinse, sunt precum Ulise ce, după multe rătăciri, cuprins de dor, revine în Ithaca, muritor....Nu-mi cere să-nţeleg privirea ta, eu nu ştiu ce gândeşti, ştiu doar ce-aş vrea, sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult, nu-mi cere să-nţeleg, sunt surd şi mut, pluteşte-n aer teama de a pierde ce-a fost şi ce va fi, precum din verde, un codruntreg devine brun, schilod, nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod, doar vântul rău, albastru, fără glas vuieşte, hohoteşte, „Bun rămas”, doar soarele învinge, ai răspuns, nemulţumirea iernii s-a ascuns.... Primejdiosul zâmbet sombrat în castitate , mişcările prudente şi umerii păgâni, ameţitoare noapte a şoaptei depărtate şi şarpele virtuţii curbându-ntre sâni (Nicolae Labiş, prieteni, citiţi-l).....Pietrele şoptesc... Intră...Aici e linişte ...Domneşte neaşteptatul, eu aş spune , Dumnezeu –neaşteptatul...Litera prinde vedere, litera prinde auz, cuvântul e adiere, fraza e un abuz, cuib zburător ne e gândul, sâmburii cad pe pământ, geana morţii, pândindu-l, aşteaptă sărutul – cuvânt, zeii muriră-n vechime, Un Dumnezeu ne-a rămas, viaţa mea – o miime dintr-o bătaie de ceas....Sfâşietor- Cântecul lui Maldoror din Gara Obor- unde a murit un vagabond din Chibrit, nu era beat, nici nu a furat, nici nu a minţit, un mort cinstit... Voi fi iar tânăr şi absurd, voi fi bătrân, încă nu simt, nu pot fi orb şi mut şi surd, dispreţuiesc căderea-n timp ... Blues pentru o pisică neagră, treacă-meargă, oameni pe targă, treacă-meargă,
furnici kamikadze, oameni de vază, gloanţe şi gloanţe, ce clanţă, ce zdreanţă, ce raniţă, baniţă, contabilul morţii e mort, doar un corb îi pune cu gingăşie o monedă aurie.
Boris Marian
Madeleine
Madeleine
S-au golit nopțile toate,
cufere cu galbeni, sparte,
se mai văd urmele dinților în pernă,
craterul viselor, pe scândurile rupte,
licheni au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
se-nvîrt palele, orele, zorii,
unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni,
dar ce bem înainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede nici un duh,
cine poate, mai crede, cine nu,
se întoarce cu fața la perete, în geamăt.
Şi-ngheaţă.
xxxxxxxxxxxxxxxx
. Cadavre pe Sena, acolo l-am zărit pe Paul Celan, avea o inimă fragilă, de porţelan, dacă puteam l-aş fi oprit din zbor, dar el acum se plimbă-n Elsinor.
Boris Marian
S-au golit nopțile toate,
cufere cu galbeni, sparte,
se mai văd urmele dinților în pernă,
craterul viselor, pe scândurile rupte,
licheni au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
se-nvîrt palele, orele, zorii,
unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni,
dar ce bem înainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede nici un duh,
cine poate, mai crede, cine nu,
se întoarce cu fața la perete, în geamăt.
Şi-ngheaţă.
xxxxxxxxxxxxxxxx
. Cadavre pe Sena, acolo l-am zărit pe Paul Celan, avea o inimă fragilă, de porţelan, dacă puteam l-aş fi oprit din zbor, dar el acum se plimbă-n Elsinor.
Boris Marian
A muri de râs
A muri de râs este o tragedie
A muri de râs, undeva pe-Amur, într-un cor o voce scoate un sol pur, nici memorii scrise, nici narcişi, narcise, a muri de râs, când suntem de plâns. Poţi veni cu negrul frac, să zici că-i alb, nici arheologia nu este un fleac, nu păstrează glorii, nici poeme, dar, aur, arme, scrieri şi un vechi amnar, îl aprinzi, se pare că a fost un om ce râdea de toate şi a râs în somn, vulturul în norii albi râde şi el, a muri de râs poate şi.-un mişel, toţi vorbim de moarte, ignoranţi total, adevărul pare dezbrăcat, banal, când închid eu ochii, poate doar mă rog, dar este posibil să mă simt milog, deşi niciodată nu am fost umil, as muri de râs tocma-n Bougainville.
Orizontul pulsa ca inima unui nebun. Un câine tremură sub scară, ud. Înaintea ninsorii, trece întotdeauna un prinţ nevăzut. Nu-mi plac bocancii vânătorilor, nici bucuria glonţului ajuns la ţintă. Acest iepure nu trebuie ucis. Un steag negru se înalţă din lanul de grâu. Stele negre se rup una de alta. În mijlocul pieţii golite, un jilţ, în el un judecător, în faţa lui o biată oaie jupuită de vie. Judecătorul trage din trabuc. Apare botul unui cal, calul nechează, judecătorul se sperie. Piaţa este din nou goală.
Din telefon nu iese nimeni, din window nu iese nimeni, dar dialog există. Binecuvântat fii omule, că m-ai auzit. Nu-mi plac plângăreţii, deşi, înţeleg să poate muri nu numai de râs, se poate muri din dragoster, din nedragoste, de foame, de îndestulare, de prea mult bine, de prea mult rău, dar şi o frunză moare, nici nu ştii de ce. Copacul râde şi frunza moare. Trebuie să te uiţi la mine- să-mi spui- ce se întâmplă? De ce iarba creşte în jos, de ce sentimentele dispar ca şi norii? De aş avea un avion ultramodern, aş prinde sentimentele din urmă. Am auzit că norii au viteze fantastice, în viaţa mea sunt câţiva oameni care strigă după ajutor, iar eu pur şi simplu nu ştiu ce să le spun.
Boris Marian
A muri de râs, undeva pe-Amur, într-un cor o voce scoate un sol pur, nici memorii scrise, nici narcişi, narcise, a muri de râs, când suntem de plâns. Poţi veni cu negrul frac, să zici că-i alb, nici arheologia nu este un fleac, nu păstrează glorii, nici poeme, dar, aur, arme, scrieri şi un vechi amnar, îl aprinzi, se pare că a fost un om ce râdea de toate şi a râs în somn, vulturul în norii albi râde şi el, a muri de râs poate şi.-un mişel, toţi vorbim de moarte, ignoranţi total, adevărul pare dezbrăcat, banal, când închid eu ochii, poate doar mă rog, dar este posibil să mă simt milog, deşi niciodată nu am fost umil, as muri de râs tocma-n Bougainville.
Orizontul pulsa ca inima unui nebun. Un câine tremură sub scară, ud. Înaintea ninsorii, trece întotdeauna un prinţ nevăzut. Nu-mi plac bocancii vânătorilor, nici bucuria glonţului ajuns la ţintă. Acest iepure nu trebuie ucis. Un steag negru se înalţă din lanul de grâu. Stele negre se rup una de alta. În mijlocul pieţii golite, un jilţ, în el un judecător, în faţa lui o biată oaie jupuită de vie. Judecătorul trage din trabuc. Apare botul unui cal, calul nechează, judecătorul se sperie. Piaţa este din nou goală.
Din telefon nu iese nimeni, din window nu iese nimeni, dar dialog există. Binecuvântat fii omule, că m-ai auzit. Nu-mi plac plângăreţii, deşi, înţeleg să poate muri nu numai de râs, se poate muri din dragoster, din nedragoste, de foame, de îndestulare, de prea mult bine, de prea mult rău, dar şi o frunză moare, nici nu ştii de ce. Copacul râde şi frunza moare. Trebuie să te uiţi la mine- să-mi spui- ce se întâmplă? De ce iarba creşte în jos, de ce sentimentele dispar ca şi norii? De aş avea un avion ultramodern, aş prinde sentimentele din urmă. Am auzit că norii au viteze fantastice, în viaţa mea sunt câţiva oameni care strigă după ajutor, iar eu pur şi simplu nu ştiu ce să le spun.
Boris Marian
Un suflet timid
Un suflet timid, nostalgic, sentimental
Un suflet timid, sentimental, descompus în cele şapte culori ale curcubeului. Eu cred în viaţa de dincolo. Sosim prea târziu la locul gloriei, călărim iepuri şchiopi, cum să fim regele, întreabă regele, iluzia este deja o jumătate de om, o jumătate de regat, amanţii cenuşii, ai sării din ocne sunt şi ei regi, pe jumătate, mori de vânt, cocoşi strangulaţi de vânt, inimi reanimate. Zornăie valuta Paradisului în artere, orizont- inimă de nebun, daţi-mi în băţ de steag şi voi înveli Europa în falduri din pânza păianjenilor, capul femeii se rostogoleşte, vreau să-l opresc, el se roteşte, o ghilotină aleargă după ea gâfâind, sâsâind ca un gânsac, capul femeii iese în târg şi proclamă amorul liber, i se aplică pedeapsa capitală, adică este depus la Muzeul de Ştiinţe Naturale. Sărutul seamănă cu Arcul de Triumf .
Ruinele se maturizează în timp, devin mari aducătoare de venituri. Un monstru poate fi distrus doar cu laude. Femeile dezbrăcate seamănă mai mult între ele, decât în hainele lor, atunci mai are rost să citim critică literară? Cerul senin nu-mi spune nimic. Ploaia deasă, mocănească îmi trezeşte, încă din copilărie, o teamă şi o admiraţie ascunsă – de unde atâta apă din acei nori aparent paşnici? Aşa se întâmplă cu oamenii. Nimeni nu visează să fie porumbel, toţi vor să fie vulturi, nu chiar toţi. Nici un semnal nu ne vine de dincolo de lumea noastră. O fi prea bine acolo. Pentru a cuceri o femeie trebuie să sacrifici nişte flori(Butulescu). Cum te vor iubi alţii, dacă tu ne te poţi iubi. Elevul clipea din ochi, profesorul repeta întrebarea de zeci de ani, al treilea război mondial trecuse de mult, apa era pe sfârşite, pe pământ, un crater se deschisese în mijlocul Europei, profesorul începu să-şi citească eseul, la lumina unui chibrit. Cândva Cuvântul fost Stăpânul Lumii, a mai venit şi Iubirea, chibritul se stinse, eseul strălucea în mâinile profesorului ca un cadran de ceas, fosforescent, în mijlocul spaţiului gol, o scară străpungea norii până în inima înstelată a cerului. BORIS MARIAN
Un suflet timid, sentimental, descompus în cele şapte culori ale curcubeului. Eu cred în viaţa de dincolo. Sosim prea târziu la locul gloriei, călărim iepuri şchiopi, cum să fim regele, întreabă regele, iluzia este deja o jumătate de om, o jumătate de regat, amanţii cenuşii, ai sării din ocne sunt şi ei regi, pe jumătate, mori de vânt, cocoşi strangulaţi de vânt, inimi reanimate. Zornăie valuta Paradisului în artere, orizont- inimă de nebun, daţi-mi în băţ de steag şi voi înveli Europa în falduri din pânza păianjenilor, capul femeii se rostogoleşte, vreau să-l opresc, el se roteşte, o ghilotină aleargă după ea gâfâind, sâsâind ca un gânsac, capul femeii iese în târg şi proclamă amorul liber, i se aplică pedeapsa capitală, adică este depus la Muzeul de Ştiinţe Naturale. Sărutul seamănă cu Arcul de Triumf .
Ruinele se maturizează în timp, devin mari aducătoare de venituri. Un monstru poate fi distrus doar cu laude. Femeile dezbrăcate seamănă mai mult între ele, decât în hainele lor, atunci mai are rost să citim critică literară? Cerul senin nu-mi spune nimic. Ploaia deasă, mocănească îmi trezeşte, încă din copilărie, o teamă şi o admiraţie ascunsă – de unde atâta apă din acei nori aparent paşnici? Aşa se întâmplă cu oamenii. Nimeni nu visează să fie porumbel, toţi vor să fie vulturi, nu chiar toţi. Nici un semnal nu ne vine de dincolo de lumea noastră. O fi prea bine acolo. Pentru a cuceri o femeie trebuie să sacrifici nişte flori(Butulescu). Cum te vor iubi alţii, dacă tu ne te poţi iubi. Elevul clipea din ochi, profesorul repeta întrebarea de zeci de ani, al treilea război mondial trecuse de mult, apa era pe sfârşite, pe pământ, un crater se deschisese în mijlocul Europei, profesorul începu să-şi citească eseul, la lumina unui chibrit. Cândva Cuvântul fost Stăpânul Lumii, a mai venit şi Iubirea, chibritul se stinse, eseul strălucea în mâinile profesorului ca un cadran de ceas, fosforescent, în mijlocul spaţiului gol, o scară străpungea norii până în inima înstelată a cerului. BORIS MARIAN
Ea a văzut
Ea a văzut
Ea a văzut cât sunt de mâhnit
și m-a iubit.
Când mi-a dăruit trupul,
mi-a spus – Asta e tot.
Si trupul ei fu al meu.
Acum ea nu mai este nicăieri,
dispărut ca un nor după ploaie.
Noaptea, câteodată,
când mă vedeți bând,
îi văd fața palidă-n vânt,
puternică și întoarsă către mine
și mă înclin în vânt.
Toamna are mâinile galbene,
toamna are încălțări roșii,
dar n-are nici un prieten
în pădurea de oase,
se aude duruitul merelor căzând,
se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând,
pentru dansul morții,
doar un ultim fruct contemplativ
atârnă încă în spațiu, iubito,
și îngerul geamăn luminează de fosfor.
Boris Marian
Ea a văzut cât sunt de mâhnit
și m-a iubit.
Când mi-a dăruit trupul,
mi-a spus – Asta e tot.
Si trupul ei fu al meu.
Acum ea nu mai este nicăieri,
dispărut ca un nor după ploaie.
Noaptea, câteodată,
când mă vedeți bând,
îi văd fața palidă-n vânt,
puternică și întoarsă către mine
și mă înclin în vânt.
Toamna are mâinile galbene,
toamna are încălțări roșii,
dar n-are nici un prieten
în pădurea de oase,
se aude duruitul merelor căzând,
se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând,
pentru dansul morții,
doar un ultim fruct contemplativ
atârnă încă în spațiu, iubito,
și îngerul geamăn luminează de fosfor.
Boris Marian
The best dog
The best dog
The best dog is a bad dog. Locuinţa noastră nu este întotdeauna şi locul existenţei noastre. Corbii rămân iarna în ţara de origine, din spirit patriotic.Tu ştii că-ţi lipseşte ceva? Asta te-ntreabă boschetarul cu mintea lucidă. Un vapor plutea pe mare, va să zică el plutea, căpitanul sta la proră, va să zică ...conducea, urla un acordeonist de pe trotuar. Să nu mori în genunchi niciodată, mă roagă iubita de alaltăieri. Servicii funerare urgente, non-stop, complete la Dvs. în max. 15 minute, este chiar uluitor. Constatare deces, îmbălsămare, spălat, îmbrăcat, acte, aviz de depunere la capelă, sicrie model 200 şi 900 RON, Mercedes Vito, aranjamente florale, repatrieri, ne vom ocupa de Dvs. fără să vă mai depladsaţi, acoperim toate sectoarele Capitalei. Minunat, contact Şoricu, exact, Şoricu, aşa scrie.
Un Don Quijote scăpat de sub control este viaţa artistului, nimeni nu-l aprobă, unii îl jeluiesc, îi pregătesc o înmormântare onorabilă. O pasărea devenită prizonierul propriului cer, propriului, zbor, voi sunteţi o parte din zborul meu, fie aripă, fie balast, trăiesc mult cei care folosesc cel mai puţin, mă refer la plante, râde Butulescu, ca să judeci întunericul trebuie să fii orb, cer şi eu o pereche de aripi, promit să nu le stric, primii care surzesc sunt clopotarii, agonia florilor ne umple camera de un miros dulce al morţii, sufletul tău, semenul meu este bun dacă mă vezi că revin, iubirea poate lecui sau ucide, ca otrava de şarpe, uneori visez că dorm şi atunci chiar dorm, singura realitatea a visului. Oare cum este moartea?
Condiţia fericirii este lipsa oricăror condiţii prealabile, spuse profesorul şi râse ca un copil, era era trei p.m. şi vecinii s-au supărat rău, unii au bătut în ţeava de la calorifer, dacă ai sperat , uită, dacă ai uitat, speră, strigă profesorul pe ferestruica de la baie, prin faţa lui trecu un condor transparent, vezi, el se poate defini fără a face uz de nici una dintre concepţiile cunoscute, îmi arată profesorul ceea ce nici nu vedeam, fără a aluneca pe panta infinită a acţiuni, relaţia cu vâtduhul va fi un prim stadiu conceptual, desigur evolutiv şi de o puritate aproape insuportabilă, spuse profesorul şi nici nu clipi. Ha-ha-ha, se auzi râsul elevului Zbârcea, prietenul meu, eliminat pe trei zile de însuşi profesorul.Condorul trece dumnezeieşte.
BORIS MARIAN
The best dog is a bad dog. Locuinţa noastră nu este întotdeauna şi locul existenţei noastre. Corbii rămân iarna în ţara de origine, din spirit patriotic.Tu ştii că-ţi lipseşte ceva? Asta te-ntreabă boschetarul cu mintea lucidă. Un vapor plutea pe mare, va să zică el plutea, căpitanul sta la proră, va să zică ...conducea, urla un acordeonist de pe trotuar. Să nu mori în genunchi niciodată, mă roagă iubita de alaltăieri. Servicii funerare urgente, non-stop, complete la Dvs. în max. 15 minute, este chiar uluitor. Constatare deces, îmbălsămare, spălat, îmbrăcat, acte, aviz de depunere la capelă, sicrie model 200 şi 900 RON, Mercedes Vito, aranjamente florale, repatrieri, ne vom ocupa de Dvs. fără să vă mai depladsaţi, acoperim toate sectoarele Capitalei. Minunat, contact Şoricu, exact, Şoricu, aşa scrie.
Un Don Quijote scăpat de sub control este viaţa artistului, nimeni nu-l aprobă, unii îl jeluiesc, îi pregătesc o înmormântare onorabilă. O pasărea devenită prizonierul propriului cer, propriului, zbor, voi sunteţi o parte din zborul meu, fie aripă, fie balast, trăiesc mult cei care folosesc cel mai puţin, mă refer la plante, râde Butulescu, ca să judeci întunericul trebuie să fii orb, cer şi eu o pereche de aripi, promit să nu le stric, primii care surzesc sunt clopotarii, agonia florilor ne umple camera de un miros dulce al morţii, sufletul tău, semenul meu este bun dacă mă vezi că revin, iubirea poate lecui sau ucide, ca otrava de şarpe, uneori visez că dorm şi atunci chiar dorm, singura realitatea a visului. Oare cum este moartea?
Condiţia fericirii este lipsa oricăror condiţii prealabile, spuse profesorul şi râse ca un copil, era era trei p.m. şi vecinii s-au supărat rău, unii au bătut în ţeava de la calorifer, dacă ai sperat , uită, dacă ai uitat, speră, strigă profesorul pe ferestruica de la baie, prin faţa lui trecu un condor transparent, vezi, el se poate defini fără a face uz de nici una dintre concepţiile cunoscute, îmi arată profesorul ceea ce nici nu vedeam, fără a aluneca pe panta infinită a acţiuni, relaţia cu vâtduhul va fi un prim stadiu conceptual, desigur evolutiv şi de o puritate aproape insuportabilă, spuse profesorul şi nici nu clipi. Ha-ha-ha, se auzi râsul elevului Zbârcea, prietenul meu, eliminat pe trei zile de însuşi profesorul.Condorul trece dumnezeieşte.
BORIS MARIAN
Pe perete
Pe perete , o umbră
Pe perete o umbră, o pată de sânge neagru, mi-aminteşte de copilăria din cartierul Gării de Nrod, cu hoţi şi vardişti la vedere, un cartier ca un sex de femeie bătrână, unde şi Guţă Popândău rostea vechi aforisme, precum amorul e lucru foarte mare, o umbră ca un paznic fără treabă, ba-şi rade barba sau mustaţa, ba fumează, iar vremea trece şi nepoţii-l uită în marginea străvechiului lăcaş, după depouri, nu dau un om pe doi, un om este un om, la fel şi umbra, o umbră doar avem, cu ea ne ducem, Lermontov iubea pe Merry, el, Peciorin, Simona Sensual spunea în ziar, este vedeta „piţipoancelor”, ziar „Adevărul”, moş Chiriac, al patrulea potop, l-a întrecut pe Noe cu Potopul lui. Mărturie mortală cu Bruce Willis, nimic nou pe frontul de vest . Umbra pe perete se miş că, din sângele-nchegat se înalţă un duh, adorm , visez şi eu fragii sălbatici.
Când noaptea se sărută cu lumina, când simt că mi se sparge splina, mă pomenesc vorbind fără cuvinte, aşa ceva nu se-ntâmpla-nainte. După ora zece, seara, vin diavoli şi ne zbiară din normalitatea noastră, nu sări, stai la fereastră. Pe vârful degetelor, ace de ceas, în miezul creierului cântă un bas, urechea ta de catifea, iar şoapta mea, iar şoapta mea, ce spune ea? ... O chii femeii strălucesc în întuneric, mâinile ei îmi luminează tăcerea, s-au mişcat oraşele în cinstea primăverii, crengile de măr s-au scuturat de mult, mâine voi hotărâ pe care drum voi căuta roadele de aur, până atunci glasul şi aceşti pereţi subţiri mă vor păstra.
Aştepta să fie atacat de o frunză, răul pornise de la un sâmbure nimerit pe pământ, din care crescuse un arbore înalt, dar pericolul venea de la o anumită frunză, poate căzuse deja, poate se rotea încă-n aer, poate nu se ivise încă, profesorul aştepta, „Frumuseţea implică anumite riscuri”, spuse într-un târziu, ostenit.
BORIS MARIAN
Pe perete o umbră, o pată de sânge neagru, mi-aminteşte de copilăria din cartierul Gării de Nrod, cu hoţi şi vardişti la vedere, un cartier ca un sex de femeie bătrână, unde şi Guţă Popândău rostea vechi aforisme, precum amorul e lucru foarte mare, o umbră ca un paznic fără treabă, ba-şi rade barba sau mustaţa, ba fumează, iar vremea trece şi nepoţii-l uită în marginea străvechiului lăcaş, după depouri, nu dau un om pe doi, un om este un om, la fel şi umbra, o umbră doar avem, cu ea ne ducem, Lermontov iubea pe Merry, el, Peciorin, Simona Sensual spunea în ziar, este vedeta „piţipoancelor”, ziar „Adevărul”, moş Chiriac, al patrulea potop, l-a întrecut pe Noe cu Potopul lui. Mărturie mortală cu Bruce Willis, nimic nou pe frontul de vest . Umbra pe perete se miş că, din sângele-nchegat se înalţă un duh, adorm , visez şi eu fragii sălbatici.
Când noaptea se sărută cu lumina, când simt că mi se sparge splina, mă pomenesc vorbind fără cuvinte, aşa ceva nu se-ntâmpla-nainte. După ora zece, seara, vin diavoli şi ne zbiară din normalitatea noastră, nu sări, stai la fereastră. Pe vârful degetelor, ace de ceas, în miezul creierului cântă un bas, urechea ta de catifea, iar şoapta mea, iar şoapta mea, ce spune ea? ... O chii femeii strălucesc în întuneric, mâinile ei îmi luminează tăcerea, s-au mişcat oraşele în cinstea primăverii, crengile de măr s-au scuturat de mult, mâine voi hotărâ pe care drum voi căuta roadele de aur, până atunci glasul şi aceşti pereţi subţiri mă vor păstra.
Aştepta să fie atacat de o frunză, răul pornise de la un sâmbure nimerit pe pământ, din care crescuse un arbore înalt, dar pericolul venea de la o anumită frunză, poate căzuse deja, poate se rotea încă-n aer, poate nu se ivise încă, profesorul aştepta, „Frumuseţea implică anumite riscuri”, spuse într-un târziu, ostenit.
BORIS MARIAN
FAROUCHE
Mă lovesc de aceleaşi păpuşi de pluş
Mă lovesc de acelaşi păpuşi de pluş,
Pluşul este gri, stilul e omul, omul nu are uşi,
Mă lovesc de aceeaşi siguranţă de sine
A omului de bine.
De ce te loveşti? Întreabă un căţel
Vagabondând prin Marele Bordel,
Pot trăi liniştit lângă o stâncă de granit,
Dar ce periculos este să fii prieten
Cu un monument de os,
Cu o masă de carne fără nerv,
Cu un creier ce mişună-n cuib de şerpi,
Cu cineva care se crede mereu cineva,
Mă lovesc de pluş, de pluş, de pluş,
Iubito, iartă-mă, je suis farouche.
Boris Marian
Mă lovesc de acelaşi păpuşi de pluş,
Pluşul este gri, stilul e omul, omul nu are uşi,
Mă lovesc de aceeaşi siguranţă de sine
A omului de bine.
De ce te loveşti? Întreabă un căţel
Vagabondând prin Marele Bordel,
Pot trăi liniştit lângă o stâncă de granit,
Dar ce periculos este să fii prieten
Cu un monument de os,
Cu o masă de carne fără nerv,
Cu un creier ce mişună-n cuib de şerpi,
Cu cineva care se crede mereu cineva,
Mă lovesc de pluş, de pluş, de pluş,
Iubito, iartă-mă, je suis farouche.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
