Visam

Visam





Visam că mă ţinea cineva de mâini. Noaptea mă ţinea cineva de mâini. Nu-mi dădea drumul. În jur alergau nimfele mlădioase, goale, dar foarte decente. Nu se uitau la mine. Dansau . Mai repede decât visurile mele, iar somnul fugea ca un tren prin tunelul dintre Franţa şi Elveţia. Un ameste de cenuşă şi sânge aştepta afară, printre tufişuri. Un chip apărea deasupra zorilor, dar zorii nu veneau, parcă se depărtau. Îi vedeam irişii în mişcare, în strălucire, nările fine, respiraţia de trandafir, simţeam cum o petală mi se strecoară sub gulerul larg. Un gând a căzut de-a dura. I s-au aprins obrajii şi gura. I-am dezmierdat şovăielnic carnea, un văl de mireasă. Aleasa mea, soţia mea, te-ai lipt toată, tăcută, gândul - ciută zglobie, umed e gândul, cine mai ştie de noi? Ca nişte struguri au trecut orele prin noi, tălpile nu le simţeam, pământul nu mai era nici sprijin şi nici pedeapsă. Apoi a trecut primăvara ca un bivol. Pietrele stau cuminţi. Trenul aleargă. Acum străzile-s ude. Ploaia ne bate cu bice de lacrimi. Inima bate zadarnic în stâncă. Tâmpla zvâcneşte ca un şarpe decapitat ce nu vrea să moară. Nu pot striga, doar visez, aş trezi toţi vecinii, chiar pe strămoşi i-aş trezi, ce vor spune ,vai, ce noi generaţii crescură, lupi sunt ei, nu sunt oameni, apoi mă visez ca strămoş.



Învăţam pentru bacalaureat, aşa este filmul. Integralele mă iau de gât şi mă sugrumă. Eu apuc femurul portarului mort de cincizeci de ani, adică este schelet dăruit de însuşi el, proprietarul, lovesc în pluşul de pe masa comisiei.

Iar este noapte, mă trezesc de-a binelea, eşti lângă mine, nu este vis, fruntea mi-e umedă ca după ieşirea din Maelstrom . Te sărut şi adorm liniştit.



Boris Marian

Sunt fericit

Sunt fericit




Sunt fericit că am curăţat cu grijă

Grajdurile lui Augias,

Fiecare are propriile grajduri,

Să nu spuneţi că nu este aşa,

Sunt fericit că aleasa inimii mele

Mă acceptă aşa cum sunt

De circa jumătate de secol,

Sunt fericit că durerile nu mă ucid,

Sunt fericit că nu ascult glasul mieros la urii,

Sunt fericit şi atunci când nimeni sau aproape nimeni

Nu-mi dă dreptate, doar nu este o gaură în cer,

Nici Dumnezeu, iar eu nu sunt Acela,

Nici El nu are mereu dreptate,

Dacă dreptatea s-ar înstăpâni în lume,

Ar rămâne în picioare numai iarba,

Nu ar avea cine s-o pască,

A rupe un fir de iarbă este începutul

Nedreptăţii.





Boris Marian