Paranoia noastră cea de toate zilele
Paranoia noastră cea de toate zilele
Este singura mângâiere în cenușa imperiului,
Dar noi nu vom răni sufletul pur al iubitei,
Este singura paranoie care nu-și are scuză.
În rest, acvilă dragă a visului,
Înalță aripi, ridică-ți vocea peste nălțime,
Poate un glonte va să te caute prin nouri,
Poate un șarpe plin de invidie
Va să te scuipe.
Nici o zi nu e pierdută când zbori o clipă,
Este ușor, închizi doar ochii, privești în tine,
Nu e nevoie să scrii poeme, respiră
Aerul tare al înălțimilor tale, ascunse.
În rest, acvilă dragă, nu aștepta laude,
Unii vor zice, uite nebunul cum trece,
Scrie și scrie, în loc să-și caute norocul
În balta largă a pieții comune.
Numai iubita poate că plânge, te vede singur,
Coboară lin și împreună veți fi Cel Unic.
Boris Marian
Cei plecați o duc bine
Cei plecați o duc bine
Cei plecați o duc bine,
Cei plecați temporar
O duc și mai bine,
Ferice de cei care nu au îndoieli,
Ferice de cei puternici,
Nu mă refer la morți.
Cunosc o poetesă mânioasă foarte,
Fiece poem este o invectivă,
Îmi amintește de papa grigore al șaptelea,
Eu știu, trădarea te face, uneori
Celebru, un talleyrand acolo, un fouche,
Când te trădezi pe tine este cel mai lejer,
Nu mă refer la morți.
Mai cunosc pe cineva care știe tot,
Nu-i spun numele, nu vreau să mânii
Propriile mele amintiri,
Știu, moartea nu este o soluție,
Nici pentru morți.
Boris Marian
Cei plecați o duc bine,
Cei plecați temporar
O duc și mai bine,
Ferice de cei care nu au îndoieli,
Ferice de cei puternici,
Nu mă refer la morți.
Cunosc o poetesă mânioasă foarte,
Fiece poem este o invectivă,
Îmi amintește de papa grigore al șaptelea,
Eu știu, trădarea te face, uneori
Celebru, un talleyrand acolo, un fouche,
Când te trădezi pe tine este cel mai lejer,
Nu mă refer la morți.
Mai cunosc pe cineva care știe tot,
Nu-i spun numele, nu vreau să mânii
Propriile mele amintiri,
Știu, moartea nu este o soluție,
Nici pentru morți.
Boris Marian
Știați că furnicile nu dorm?
Știați că furnicile nu dorm?
(colaj)
Lui Gellu Naum
Știați că furnicile nu dorm?
Eu dorm. Știați că ochiul struțului
Este mai mare decât creierul său?
Or fi și oameni de acest fel?
Știați că o bibliotecă se poate scufunda
sub greutatea propriilor cărți?
Eu simt asta, uneori, când scriu.
De patru mii de ani noi nu am reușit
Să domesticim un animal, dar cred că
Unii dintre noi s-au întors din drum.
Durerea a căpătat o unitate de măsură, dol,
Nu pot să cred, pe mine când mă doare,
Nu mai cred în nimic.
Orașul avea o singură casă,
Casa avea o singură încăpere
încăperea avea un singur perete
peretele avea un singur ceas
ceasul avea o singură limbă
............................................
De ce îmi vine să plâng?
Ceasul avea o singură limbă,
Copiii pun o singură întrebare.
Viața are un singur răspuns.
Boris Marian
(colaj)
Lui Gellu Naum
Știați că furnicile nu dorm?
Eu dorm. Știați că ochiul struțului
Este mai mare decât creierul său?
Or fi și oameni de acest fel?
Știați că o bibliotecă se poate scufunda
sub greutatea propriilor cărți?
Eu simt asta, uneori, când scriu.
De patru mii de ani noi nu am reușit
Să domesticim un animal, dar cred că
Unii dintre noi s-au întors din drum.
Durerea a căpătat o unitate de măsură, dol,
Nu pot să cred, pe mine când mă doare,
Nu mai cred în nimic.
Orașul avea o singură casă,
Casa avea o singură încăpere
încăperea avea un singur perete
peretele avea un singur ceas
ceasul avea o singură limbă
............................................
De ce îmi vine să plâng?
Ceasul avea o singură limbă,
Copiii pun o singură întrebare.
Viața are un singur răspuns.
Boris Marian
După veștile proaste
După veștile proaste
După veștile proaste primite în port,
După dueluri pierdute, pe motive de întârziere,
Revin, trufaș, iubitor de ghiocei striviți uneori,
De câini loviți de mașini mai blânde decât șoferii lor,
Admirator al Venerei din Milo,
Deci, venit pe un picior de plai,
Plecat, dar nu dintr-un sat, deși mi-ar fi plăcut,
Foicica fagului, pac, s-a rupt o coardă.
Ascultă cum plânge novembre.
„Vezi, Năstase, osânditul
Nu te-a pătruns decât o dată
Și atunci toată
Cu cuțitul”.
„Și-a desvelit sărind,
Bujorul negru și fetia”.
Il connut la melancolie
Des paquebots,
Le froids reveils sous la tente...
Dar prietenul meu, pianul
Are un umor straniu,
El mănâncă de obicei
Un mușchi în sânge
Apoi iubește cu disperare
Perechile cuprinse de nebunia dansului.
Boris Marian
După veștile proaste primite în port,
După dueluri pierdute, pe motive de întârziere,
Revin, trufaș, iubitor de ghiocei striviți uneori,
De câini loviți de mașini mai blânde decât șoferii lor,
Admirator al Venerei din Milo,
Deci, venit pe un picior de plai,
Plecat, dar nu dintr-un sat, deși mi-ar fi plăcut,
Foicica fagului, pac, s-a rupt o coardă.
Ascultă cum plânge novembre.
„Vezi, Năstase, osânditul
Nu te-a pătruns decât o dată
Și atunci toată
Cu cuțitul”.
„Și-a desvelit sărind,
Bujorul negru și fetia”.
Il connut la melancolie
Des paquebots,
Le froids reveils sous la tente...
Dar prietenul meu, pianul
Are un umor straniu,
El mănâncă de obicei
Un mușchi în sânge
Apoi iubește cu disperare
Perechile cuprinse de nebunia dansului.
Boris Marian
Poemul DAO
Poemul DAO
În afara lui DAO nu poţi gândi,
tot ce nu poţi gândi este DAO.
Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar.
Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită.
O scânteie poate provoca un incendiu,
dar după ce dispar obiectele
unde se duce focul?
Moartea din matcă, moartea din ou.
Lumea există în oglindă,
în apă, în vis.
Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare.
Lotca pluteşte pe apă.
Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti.
Ce este mai important?
Sufletul nu este un obiect,
dar nici obiectele nu sunt obiecte.
Urechea nu se poate auzi,
ochiul nu se poate vedea.
Înţeleptul ştie că orice vede
în interior sau în exteriorul său,
nimic nu este adevărat.
Unghiile, părul cresc continuu,
cel înţelept observă schimbările
pentru a înţelege veşnicia.
Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea,
deşi marea este aceeaşi,
la fel şi moartea, viaţa, un continuu.
Oricare drum este acelaşi drum,
a urma pe DAO înseamnă a nu-l urma.
Când vedem un taur, un cal, un copac,
noi ştim să le numim,
deci ele nu mai există în substanţa lor.
Înţelepciunea şi curajul nu te vor face
să cuprinzi infinitul.
BORIS MARIAN
.
În afara lui DAO nu poţi gândi,
tot ce nu poţi gândi este DAO.
Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar.
Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită.
O scânteie poate provoca un incendiu,
dar după ce dispar obiectele
unde se duce focul?
Moartea din matcă, moartea din ou.
Lumea există în oglindă,
în apă, în vis.
Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare.
Lotca pluteşte pe apă.
Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti.
Ce este mai important?
Sufletul nu este un obiect,
dar nici obiectele nu sunt obiecte.
Urechea nu se poate auzi,
ochiul nu se poate vedea.
Înţeleptul ştie că orice vede
în interior sau în exteriorul său,
nimic nu este adevărat.
Unghiile, părul cresc continuu,
cel înţelept observă schimbările
pentru a înţelege veşnicia.
Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea,
deşi marea este aceeaşi,
la fel şi moartea, viaţa, un continuu.
Oricare drum este acelaşi drum,
a urma pe DAO înseamnă a nu-l urma.
Când vedem un taur, un cal, un copac,
noi ştim să le numim,
deci ele nu mai există în substanţa lor.
Înţelepciunea şi curajul nu te vor face
să cuprinzi infinitul.
BORIS MARIAN
.
Doamna Bovary este el
Dar mai am timp?
Nu am fost niciodată la închisoare.
Cred că aș muri. Nu de rușine.
La armată îmi plăcea să ascult
„Satule, satule, vatră frumoasă,
departe mai sunt de casă”.
Trupeții, bieții de ei, cântau și plângeau.
Și eu cu ei. Un diavol gri vrea să mă strige.
Am să-l primesc, am să-i iau cheile,
am să închid ușa după mine
și ...țușt, în lume.
Cred că diavolul gri nu are inimă.
Are și el, acolo, un bolovan. Gri.
Nu știu de ce netrebuitorii
au întotdeauna dreptate,
sunt puternici și râd mult.
În lume suntem cu toții foarte serioși,
demni, înțepați undeva, bățoși,
râdem de alții, ne credem nemuritori,
mai spargem un dinte cuiva,
ne mai rățoim,
nu cerem scuze nimănui
că nu avem de ce.
De fapt ce câștigă un om
dacă vă cere scuze?.
Mai bine ridică omul un par
și te lovește cu sete
să uiți naibii de scuze.
Mi-a zis mie cineva
să-l las naibii în pace.
Am răspuns – te las, că al lui ești.
S-a supărat, a zis că am scos colții.
De fapt voiam să povestesc despre iubirea mea
Dar mai am timp?
Boris Marian
Dimineața de glorie
Dimineața de glorie se anunță, ciment. În jur doar ciment, cenușiul ciment. Purtătorul de vești se oprește-n Orient. Histrionic el spune că vorba-i ferment. Interludiu, preludiu și griul de sens, o, slugă a răului prin aerul dens, fumează băieții, un fum ucigaș, cunosc numai domni cenușii și cam lași. Himeră, grimasă, culoare de lut, iubește amicul să urle a rut. Sunt prințul, iar el cerșetorul viclean, de ce să schimbăm ce-am primit de mulți ani? O piatră lovită de multe copite, devine brusc palmă și scrie cuvinte. Mă simt ca un abur dens pe un trunchi de piatră, am lacrimi adânc, în rărunchi, dar domnul cel gri să nu știe,
eu sunt în beciul poliției din Trapezunt. Curios, l-am crezut că mi-e frate, dar el de fapt era un biet gabriel, o copie palidă a Marelui Ing,
un înger cu aripi venit la Sing-Sing, m-așteaptă mereu același coșmar, decât să fii om, mai bine calmar.
BORIS MARIAN
Nu am fost niciodată la închisoare.
Cred că aș muri. Nu de rușine.
La armată îmi plăcea să ascult
„Satule, satule, vatră frumoasă,
departe mai sunt de casă”.
Trupeții, bieții de ei, cântau și plângeau.
Și eu cu ei. Un diavol gri vrea să mă strige.
Am să-l primesc, am să-i iau cheile,
am să închid ușa după mine
și ...țușt, în lume.
Cred că diavolul gri nu are inimă.
Are și el, acolo, un bolovan. Gri.
Nu știu de ce netrebuitorii
au întotdeauna dreptate,
sunt puternici și râd mult.
În lume suntem cu toții foarte serioși,
demni, înțepați undeva, bățoși,
râdem de alții, ne credem nemuritori,
mai spargem un dinte cuiva,
ne mai rățoim,
nu cerem scuze nimănui
că nu avem de ce.
De fapt ce câștigă un om
dacă vă cere scuze?.
Mai bine ridică omul un par
și te lovește cu sete
să uiți naibii de scuze.
Mi-a zis mie cineva
să-l las naibii în pace.
Am răspuns – te las, că al lui ești.
S-a supărat, a zis că am scos colții.
De fapt voiam să povestesc despre iubirea mea
Dar mai am timp?
Boris Marian
Dimineața de glorie
Dimineața de glorie se anunță, ciment. În jur doar ciment, cenușiul ciment. Purtătorul de vești se oprește-n Orient. Histrionic el spune că vorba-i ferment. Interludiu, preludiu și griul de sens, o, slugă a răului prin aerul dens, fumează băieții, un fum ucigaș, cunosc numai domni cenușii și cam lași. Himeră, grimasă, culoare de lut, iubește amicul să urle a rut. Sunt prințul, iar el cerșetorul viclean, de ce să schimbăm ce-am primit de mulți ani? O piatră lovită de multe copite, devine brusc palmă și scrie cuvinte. Mă simt ca un abur dens pe un trunchi de piatră, am lacrimi adânc, în rărunchi, dar domnul cel gri să nu știe,
eu sunt în beciul poliției din Trapezunt. Curios, l-am crezut că mi-e frate, dar el de fapt era un biet gabriel, o copie palidă a Marelui Ing,
un înger cu aripi venit la Sing-Sing, m-așteaptă mereu același coșmar, decât să fii om, mai bine calmar.
BORIS MARIAN
Ce facem?
Ce facem? Viața e un ghiveci?
Ce facem? Viața e un ghiveci,
De veci, priveghi?
Prieten vechi, trec motanii pe sârma încinsă,
Totul se repetă, îmi spune vecinul Trompetă.
O viață liniară, perseverare diabolicum est,
Vom fi uitați, vor fi uitați și cei care ne-au uitat.
Bucharest, coborâți din avioane, Iohanane.
Vanitas, zice vanitosul, prefer vanilie, cu prisosul,
Recunosc aici, în fața instanței, că nu-mi place ghiveciul,
Dar nu-mi plac restanțe să am, mai bună-i vacanța,
Apropo ( sic!), în Franța se mănâncă și ghiveciul
Balcanic, sloveno-croatic, așa este viața mea, maestre,
Nu a trecut doar cu magiun, margarină, soia și un pic
De chinină, copii am în toată lumea,
Ca toată lumea, unii scriu în locul meu,
Alții sunt triști că nu le sunt tată,
Ce facem? Ghiveci ori o stanță –restanță?
Râsul e o prostie, dar prostia nu e de râs,
Bei, vinul e bun, femeia e bună, aer proaspăt
Găsești doar în Rai, dar mai ai, la maiași se spune,
I am so glad to see you, ași, au și mobile,
Ce facem? Ne-ntoarcem la Termopile.
Istoria e un ghiveci, deci,
Trecem la punctul doi, ce facem noi?
Boris Marian
Ce facem? Viața e un ghiveci,
De veci, priveghi?
Prieten vechi, trec motanii pe sârma încinsă,
Totul se repetă, îmi spune vecinul Trompetă.
O viață liniară, perseverare diabolicum est,
Vom fi uitați, vor fi uitați și cei care ne-au uitat.
Bucharest, coborâți din avioane, Iohanane.
Vanitas, zice vanitosul, prefer vanilie, cu prisosul,
Recunosc aici, în fața instanței, că nu-mi place ghiveciul,
Dar nu-mi plac restanțe să am, mai bună-i vacanța,
Apropo ( sic!), în Franța se mănâncă și ghiveciul
Balcanic, sloveno-croatic, așa este viața mea, maestre,
Nu a trecut doar cu magiun, margarină, soia și un pic
De chinină, copii am în toată lumea,
Ca toată lumea, unii scriu în locul meu,
Alții sunt triști că nu le sunt tată,
Ce facem? Ghiveci ori o stanță –restanță?
Râsul e o prostie, dar prostia nu e de râs,
Bei, vinul e bun, femeia e bună, aer proaspăt
Găsești doar în Rai, dar mai ai, la maiași se spune,
I am so glad to see you, ași, au și mobile,
Ce facem? Ne-ntoarcem la Termopile.
Istoria e un ghiveci, deci,
Trecem la punctul doi, ce facem noi?
Boris Marian
La început
La început Dumnezeu a făcut poezia
La început Dumnezeu a făcut poezia
Și a văzut că ea este bună,
A împărțit lumea în poeți și nepoeți,
Ceea ce se vede și astăzi,
Indifetrent de sex și naționalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul și-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,
Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbații, așa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, știa că el ca veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieși marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătușile desfrânate ale poeților.
Boris Marian
La început Dumnezeu a făcut poezia
Și a văzut că ea este bună,
A împărțit lumea în poeți și nepoeți,
Ceea ce se vede și astăzi,
Indifetrent de sex și naționalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul și-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,
Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbații, așa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, știa că el ca veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieși marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătușile desfrânate ale poeților.
Boris Marian
A visa în moarte
A visa în moarte
A visa în moarte, a nu mai muri.
Femeia la treizeci de ani.
Mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei
să se trateze de stomac.
Mă uitam ca la o icoană,
avea un oval perfect al chipului,
ochi negri, sprincene
mai frumoase decât orice aranjament,
buze neiertător de frumoase,
un corp unduitor
în hainele lungi și negre ale călugăriei,
o prizonieră a propriei frumuseți.
Am visat-o mult timp.
O mai trăi?
Mâinile mele se odihnesc,
transplanturile de adevăr
încercate de mine
au reușit în parte,
eu mi-am dorit să fiu un geniu,
un actor al tragicomediei moderne,
mâinile mele se odihnesc
ca înaintea unei frumoase glume
făcute de un mort,
care sărind de pe catafalc
își face drum spre ieșire.
Disperate, păsările
se aruncă în străfundul cerului.
Mie nu mi-a răsuns nimeni
la nici o întrebare.
O șoaptă zboară dintr-o carte în alta.
Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu.
Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc?
.
Când noaprea este prea fierbinte,
stele devin colțunași.
Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat,
capul meu să fie coborât
într-o fântână răcoroasă, adâncă.
Nu uita niciodată,
soarele răsare pentru tine,
nu răsari tu pentru el.
Boris
Marian
A visa în moarte, a nu mai muri.
Femeia la treizeci de ani.
Mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei
să se trateze de stomac.
Mă uitam ca la o icoană,
avea un oval perfect al chipului,
ochi negri, sprincene
mai frumoase decât orice aranjament,
buze neiertător de frumoase,
un corp unduitor
în hainele lungi și negre ale călugăriei,
o prizonieră a propriei frumuseți.
Am visat-o mult timp.
O mai trăi?
Mâinile mele se odihnesc,
transplanturile de adevăr
încercate de mine
au reușit în parte,
eu mi-am dorit să fiu un geniu,
un actor al tragicomediei moderne,
mâinile mele se odihnesc
ca înaintea unei frumoase glume
făcute de un mort,
care sărind de pe catafalc
își face drum spre ieșire.
Disperate, păsările
se aruncă în străfundul cerului.
Mie nu mi-a răsuns nimeni
la nici o întrebare.
O șoaptă zboară dintr-o carte în alta.
Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu.
Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc?
.
Când noaprea este prea fierbinte,
stele devin colțunași.
Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat,
capul meu să fie coborât
într-o fântână răcoroasă, adâncă.
Nu uita niciodată,
soarele răsare pentru tine,
nu răsari tu pentru el.
Boris
Marian
Limbă nouă
Limbă nouă
Limbă nouă, senzație crudă,
Din Siracuza ți-aduc caracudă,
Din Philadelphia vin cu elevele
Care ascultă manelele.
În tâmplă primesc glonțul și clonțul ,
Plânge-mă și vecinul Pahonțu,
Există un înțeles , eu nu-al apăr,
Prea-s mulți nebuni în aer, în apă,
Prea multă milă nu cheamă iubire,
Parcul e plin de regi lear și de lire.
Boris Marian
Limbă nouă, senzație crudă,
Din Siracuza ți-aduc caracudă,
Din Philadelphia vin cu elevele
Care ascultă manelele.
În tâmplă primesc glonțul și clonțul ,
Plânge-mă și vecinul Pahonțu,
Există un înțeles , eu nu-al apăr,
Prea-s mulți nebuni în aer, în apă,
Prea multă milă nu cheamă iubire,
Parcul e plin de regi lear și de lire.
Boris Marian
Experiență
Să nu începi iar să vezi – o experiență
Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.
O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.
În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.
La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta. Învață.
Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna. La unii se mai vede și azi.
Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.
Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.
Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.
Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.
După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.
Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.
Boris Marian
Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.
O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.
În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.
La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta. Învață.
Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna. La unii se mai vede și azi.
Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.
Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.
Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.
Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.
După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.
Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)