Paranoia

Paranoia noastră cea de toate zilele






Paranoia noastră cea de toate zilele

Este singura mângâiere în cenușa imperiului,

Dar noi nu vom răni sufletul pur al iubitei,

Este singura paranoie care nu-și are scuză.

În rest, acvilă dragă a visului,

Înalță aripi, ridică-ți vocea peste nălțime,

Poate un glonte va să te caute prin nouri,

Poate un șarpe plin de invidie

Va să te scuipe.

Nici o zi nu e pierdută când zbori o clipă,

Este ușor, închizi doar ochii, privești în tine,

Nu e nevoie să scrii poeme, respiră

Aerul tare al înălțimilor tale, ascunse.

În rest, acvilă dragă, nu aștepta laude,

Unii vor zice, uite nebunul cum trece,

Scrie și scrie, în loc să-și caute norocul

În balta largă a pieții comune.

Numai iubita poate că plânge, te vede singur,

Coboară lin și împreună veți fi Cel Unic.





Boris Marian

Cei plecați o duc bine

Cei plecați o duc bine






Cei plecați o duc bine,

Cei plecați temporar

O duc și mai bine,

Ferice de cei care nu au îndoieli,

Ferice de cei puternici,

Nu mă refer la morți.





Cunosc o poetesă mânioasă foarte,

Fiece poem este o invectivă,

Îmi amintește de papa grigore al șaptelea,

Eu știu, trădarea te face, uneori

Celebru, un talleyrand acolo, un fouche,

Când te trădezi pe tine este cel mai lejer,

Nu mă refer la morți.



Mai cunosc pe cineva care știe tot,

Nu-i spun numele, nu vreau să mânii

Propriile mele amintiri,

Știu, moartea nu este o soluție,

Nici pentru morți.





Boris Marian

Știați că furnicile nu dorm?

Știați că furnicile nu dorm?


(colaj)

Lui Gellu Naum



Știați că furnicile nu dorm?

Eu dorm. Știați că ochiul struțului

Este mai mare decât creierul său?

Or fi și oameni de acest fel?

Știați că o bibliotecă se poate scufunda

sub greutatea propriilor cărți?

Eu simt asta, uneori, când scriu.

De patru mii de ani noi nu am reușit

Să domesticim un animal, dar cred că

Unii dintre noi s-au întors din drum.

Durerea a căpătat o unitate de măsură, dol,

Nu pot să cred, pe mine când mă doare,

Nu mai cred în nimic.



Orașul avea o singură casă,

Casa avea o singură încăpere

încăperea avea un singur perete

peretele avea un singur ceas

ceasul avea o singură limbă

............................................

De ce îmi vine să plâng?

Ceasul avea o singură limbă,

Copiii pun o singură întrebare.



Viața are un singur răspuns.



Boris Marian

După veștile proaste

După veștile proaste




După veștile proaste primite în port,

După dueluri pierdute, pe motive de întârziere,

Revin, trufaș, iubitor de ghiocei striviți uneori,

De câini loviți de mașini mai blânde decât șoferii lor,

Admirator al Venerei din Milo,

Deci, venit pe un picior de plai,

Plecat, dar nu dintr-un sat, deși mi-ar fi plăcut,

Foicica fagului, pac, s-a rupt o coardă.

Ascultă cum plânge novembre.

„Vezi, Năstase, osânditul

Nu te-a pătruns decât o dată

Și atunci toată

Cu cuțitul”.

„Și-a desvelit sărind,

Bujorul negru și fetia”.

Il connut la melancolie

Des paquebots,

Le froids reveils sous la tente...

Dar prietenul meu, pianul

Are un umor straniu,

El mănâncă de obicei

Un mușchi în sânge

Apoi iubește cu disperare

Perechile cuprinse de nebunia dansului.



Boris Marian

Poemul DAO

Poemul DAO





În afara lui DAO nu poţi gândi,

tot ce nu poţi gândi este DAO.

Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar.

Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită.

O scânteie poate provoca un incendiu,

dar după ce dispar obiectele

unde se duce focul?

Moartea din matcă, moartea din ou.

Lumea există în oglindă,

în apă, în vis.





Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare.





Lotca pluteşte pe apă.

Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti.

Ce este mai important?

Sufletul nu este un obiect,

dar nici obiectele nu sunt obiecte.

Urechea nu se poate auzi,

ochiul nu se poate vedea.

Înţeleptul ştie că orice vede

în interior sau în exteriorul său,

nimic nu este adevărat.

Unghiile, părul cresc continuu,

cel înţelept observă schimbările

pentru a înţelege veşnicia.

Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea,

deşi marea este aceeaşi,

la fel şi moartea, viaţa, un continuu.

Oricare drum este acelaşi drum,

a urma pe DAO înseamnă a nu-l urma.

Când vedem un taur, un cal, un copac,

noi ştim să le numim,

deci ele nu mai există în substanţa lor.

Înţelepciunea şi curajul nu te vor face

să cuprinzi infinitul.



BORIS MARIAN



.

Doamna Bovary este el

Dar mai am timp?






Nu am fost niciodată la închisoare.

Cred că aș muri. Nu de rușine.

La armată îmi plăcea să ascult

„Satule, satule, vatră frumoasă,

departe mai sunt de casă”.

Trupeții, bieții de ei, cântau și plângeau.

Și eu cu ei. Un diavol gri vrea să mă strige.

Am să-l primesc, am să-i iau cheile,

am să închid ușa după mine

și ...țușt, în lume.

Cred că diavolul gri nu are inimă.

Are și el, acolo, un bolovan. Gri.

Nu știu de ce netrebuitorii

au întotdeauna dreptate,

sunt puternici și râd mult.

În lume suntem cu toții foarte serioși,

demni, înțepați undeva, bățoși,

râdem de alții, ne credem nemuritori,

mai spargem un dinte cuiva,

ne mai rățoim,

nu cerem scuze nimănui

că nu avem de ce.

De fapt ce câștigă un om

dacă vă cere scuze?.

Mai bine ridică omul un par

și te lovește cu sete

să uiți naibii de scuze.

Mi-a zis mie cineva

să-l las naibii în pace.

Am răspuns – te las, că al lui ești.

S-a supărat, a zis că am scos colții.

De fapt voiam să povestesc despre iubirea mea

Dar mai am timp?

Boris Marian



Dimineața de glorie





Dimineața de glorie se anunță, ciment. În jur doar ciment, cenușiul ciment. Purtătorul de vești se oprește-n Orient. Histrionic el spune că vorba-i ferment. Interludiu, preludiu și griul de sens, o, slugă a răului prin aerul dens, fumează băieții, un fum ucigaș, cunosc numai domni cenușii și cam lași. Himeră, grimasă, culoare de lut, iubește amicul să urle a rut. Sunt prințul, iar el cerșetorul viclean, de ce să schimbăm ce-am primit de mulți ani? O piatră lovită de multe copite, devine brusc palmă și scrie cuvinte. Mă simt ca un abur dens pe un trunchi de piatră, am lacrimi adânc, în rărunchi, dar domnul cel gri să nu știe,

eu sunt în beciul poliției din Trapezunt. Curios, l-am crezut că mi-e frate, dar el de fapt era un biet gabriel, o copie palidă a Marelui Ing,

un înger cu aripi venit la Sing-Sing, m-așteaptă mereu același coșmar, decât să fii om, mai bine calmar.



BORIS MARIAN

Ce facem?

Ce facem? Viața e un ghiveci?






Ce facem? Viața e un ghiveci,

De veci, priveghi?

Prieten vechi, trec motanii pe sârma încinsă,

Totul se repetă, îmi spune vecinul Trompetă.

O viață liniară, perseverare diabolicum est,

Vom fi uitați, vor fi uitați și cei care ne-au uitat.

Bucharest, coborâți din avioane, Iohanane.

Vanitas, zice vanitosul, prefer vanilie, cu prisosul,

Recunosc aici, în fața instanței, că nu-mi place ghiveciul,

Dar nu-mi plac restanțe să am, mai bună-i vacanța,

Apropo ( sic!), în Franța se mănâncă și ghiveciul

Balcanic, sloveno-croatic, așa este viața mea, maestre,

Nu a trecut doar cu magiun, margarină, soia și un pic

De chinină, copii am în toată lumea,

Ca toată lumea, unii scriu în locul meu,

Alții sunt triști că nu le sunt tată,

Ce facem? Ghiveci ori o stanță –restanță?

Râsul e o prostie, dar prostia nu e de râs,

Bei, vinul e bun, femeia e bună, aer proaspăt

Găsești doar în Rai, dar mai ai, la maiași se spune,

I am so glad to see you, ași, au și mobile,

Ce facem? Ne-ntoarcem la Termopile.

Istoria e un ghiveci, deci,

Trecem la punctul doi, ce facem noi?



Boris Marian

La început

La început Dumnezeu a făcut poezia






La început Dumnezeu a făcut poezia

Și a văzut că ea este bună,

A împărțit lumea în poeți și nepoeți,

Ceea ce se vede și astăzi,

Indifetrent de sex și naționalitate,

Gândul celui nebun nu este un păcat,

Domnul și-a deschis casa de arme,

Zice Ieremia,

S-au luptat oamenii între ei,

Până a căzut Palatul de Iarnă,



Libertatea se plimba în pielea goală

Ca o femeie uitată de Dumnezeu,

Au privit-o bărbații, așa, simplu, cu sufletul,

Don Quijote chicotea, știa că el ca veni

Sau va reveni, ca Messia,

Călare pe un tun gigantic,

Din tun vor ieși marile poeme,

Dar nu va mai fi cine să le citească.

Poate mătușile desfrânate ale poeților.





Boris Marian

A visa în moarte

A visa în moarte



A visa în moarte, a nu mai muri.

Femeia la treizeci de ani.

Mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei

să se trateze de stomac.

Mă uitam ca la o icoană,

avea un oval perfect al chipului,

ochi negri, sprincene

mai frumoase decât orice aranjament,

buze neiertător de frumoase,

un corp unduitor

în hainele lungi și negre ale călugăriei,

o prizonieră a propriei frumuseți.

Am visat-o mult timp.

O mai trăi?





Mâinile mele se odihnesc,

transplanturile de adevăr

încercate de mine

au reușit în parte,

eu mi-am dorit să fiu un geniu,

un actor al tragicomediei moderne,

mâinile mele se odihnesc

ca înaintea unei frumoase glume

făcute de un mort,

care sărind de pe catafalc

își face drum spre ieșire.





Disperate, păsările

se aruncă în străfundul cerului.

Mie nu mi-a răsuns nimeni

la nici o întrebare.

O șoaptă zboară dintr-o carte în alta.

Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu.

Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc?

.



Când noaprea este prea fierbinte,

stele devin colțunași.

Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat,

capul meu să fie coborât

într-o fântână răcoroasă, adâncă.

Nu uita niciodată,

soarele răsare pentru tine,

nu răsari tu pentru el.



Boris
Marian

Limbă nouă

Limbă nouă






Limbă nouă, senzație crudă,

Din Siracuza ți-aduc caracudă,

Din Philadelphia vin cu elevele

Care ascultă manelele.

În tâmplă primesc glonțul și clonțul ,

Plânge-mă și vecinul Pahonțu,

Există un înțeles , eu nu-al apăr,

Prea-s mulți nebuni în aer, în apă,

Prea multă milă nu cheamă iubire,

Parcul e plin de regi lear și de lire.





Boris Marian

Experiență

Să nu începi iar să vezi – o experiență






Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.



O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.



În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.





La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta. Învață.





Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna. La unii se mai vede și azi.





Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.



Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.



Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.





Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.



După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.





Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.



Boris Marian