Vorbele

Vorbele






Nu mă dor vorbele tale,

Deși vorbele pot ucide oameni,

Mă simt ca un stejar străvechi,

Vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine,

Spânzurători, Gas-kammern,

Mă simt ca un stejar străvechi,

Nu mă dor vorbele tale,

Dar glasul frunzelor, vântului,

Râsetele copiilor sunt mai puterrnice

Decât vorbele tale, memoria nu reține nimic

Din ceea ce spui, o spumă galbenă

La marginea lacului

Sunt vorbele tale.





Boris Marian

Marțianul

Marțianul ca simbol






Marțianul vine din provincii,

Trece liniștit prin catedrală,

Seamănă puțin și cu Da Vinci,

E născut pe-ascuns de o vestală.

Pare-apatic uneori, pentru derută,

Poartă măști, e hărțuit, însă degeaba,

Marțianul are o față slută,

Nici oglinda nu-l suportă, oarba.

El nu i-a citit pe Kafka,

Nici pe Cărtărescu, Llosa,

Marțianul doarme pe RELAXA

Și nu gustă poezia, proza.



Boris Marian

A ierta

A ierta






Lumea se-nvârte în jurul lui mde,

Totul e mde, iubirea cum e?

Poesia umblă pe alte cărări,

Unii câștigă numai răbdări.

Eu te citesc, tu mă citești,

El doar se uită la semne cerești,

Ba e bariera fotonică sau

Vine de scutură City bau-bau.

Oh, vom muri, iubito, de ce?

Este și moartea cu sil vu ple.

Mde, ce să spun, mintea mea s-a rotit

Și între rime s-a matolit.





Blaise Cendrars pe armăsar,

Picasso și gigolo,

Je froa le pie, ne pas franse,

La Domul Invalizilor,

Privirile livizilor

Drogați, drapați, reînhumați,

Iar eu lângă Luvru,

La un ceas lugubru,

Mâncam un pateu

Adus din Șimleu.



Boris Marian

Poemul Shelley

Poemul Shelley




Suntem ca norii iuți, lunecători

Sau nu suntem deloc, nici umbre, stele,

Nici lire, nici acorduri, Baltimore,

Tu ești orașul unde zac oasele mele.

Și nu e vis să ne-otrăvească îndeajuns,

Iar lșa trezie suntem mult prea tulburi

Să înțelegem, reversibil ne-a pătruns

Zborul multicolor de păsări și de fluturi.



Boris Marian

Flecte ramos

Flecte ramos, arbor alta






Pleacă-ți ramurile tale,

Arbore înalt și mândru,

Vorbele pot fi fatale,

Binele nu are sâmburi,

Pleacă-ți ramurile tale,

Arbore înalt și sumbru,

Înaintea dumitale

Mă înclin și umblu.

Pleacă-ți ramurile tale,

Poate-aș vrea să spânzur

Tot trecutul și o parte

Din trecute gânduri.

Poate-acoperi o pereche

Ce iubesc în noapte,

Arborele stă de veghe,

Gemete și șoapte.





Uneori pământul nu ne-ncape



Uneori pământul nu ne-ncape,

Uneori pământul e prea mic,

Uneori suntem ca două clape

Smulse, pianul semănând c-un dric.

Uneori ne caută șerpii, viermii,

Uneori suntem de neîmpăcat,

Uneori călcăm ca pachidermii

Umbra unui antic Eufrat.





Lumea este strâmbă, nu bociți,

N-o să ne-ndreptăm, suntem suciți,

Nu degeaba vântul, lupii, norii

Ne-au lovit, sunt liberi doar cocorii,

Unul e trufaș, altul viclean,

Unul este înger, altul Tamerlan,

Timpul ne gonește înspre moarte,

Nu bociți sub soarele Djakartei,

Cine e puternic, urcă-n munți,

Cine-i vesel, joacă pe la nunți.



Boris Marian

Furnicile

Știați că furnicile nu dorm?


(colaj)

Lui Gellu Naum



Știați că furnicile nu dorm?

Eu dorm. Știați că ochiul struțului

Este mai mare decât creierul său?

Or fi și oameni de acest fel?

Știați că o bibliotecă se poate scufunda

sub greutatea propriilor cărți?

Eu simt asta, uneori, când scriu.

De patru mii de ani noi nu am reușit

Să domesticim un animal, dar cred că

Unii dintre noi s-au întors din drum.

Durerea a căpătat o unitate de măsură, dol,

Nu pot să cred, pe mine când mă doare,

Nu mai cred în nimic.



Orașul avea o singură casă,

Casa avea o singură încăpere

încăperea avea un singur perete

peretele avea un singur ceas

ceasul avea o singură limbă

............................................

De ce îmi vine să plâng?

Ceasul avea o singură limbă,

Copiii pun o singură întrebare.



Viața are un singur răspuns.



Boris Marian

Khayyam

Khayyam






Hilar, hilar, hilar,

Îmi strigă un arhivar,

Alături, un cățel,

Ce vine din Muscel,

Mă latră cu mult foc,

Sărac, fără noroc,

Cățel respins de-ai săi,

Mătuși ori unchi, dulăi,

I-a enervat un vers

Final, notat de-au pers,

Parcă Omar Khayyam,

Pe care îl citeam

Pe când nici vin nu beam,

Nici fete nu iubeam.





Boris Marian

Poemul Freud

Poemul Freud




Cineva îmi spune, scrie despre Freud,

E ca un nor acest Freud,

un nor de tunete și fulgere,

Ne luminează și ne înspăimântă,

Nici visele noastre

Nu-l pot străbatre,

Dorinți înăbușite,

Lacăte puse pe brațele

Celor mai tainice gânduri,

Astfel mi-apare zeul păgân

Numit Freud,

Poate de aceea

Ne place mai mult

Omul din el.





Mă-nchin oricărei raze de lumină







Mă-nchin oricărei raze de lumină,

Oricât de palide, subțire, cade drept,

Simt tot mai mult că sunt făcut din tină,

Oricine poate fi mai înțelept.

Îmi sunt fierbinți și patul, perna, ochii,

Ei n-am dormit viața neiubind,

Pios ascult foșnirea unei rochii

Și geamătul bolnav de jind.

De aceea cred în nemurire,

Nu pot dispare munții-n ocean,

Nici dragostea flămândelor Walkirii

Și nici păcatul Sfântului Satan.



Boris Marian

Avem înțelepciune

Avem înţelepciune, faimă, vlagă





Avem înţelepciune, spaimă, vlagă,

Şi tinereţe , uneori, avem,

Oricare rău mai poate să se dreagă,

Deşi la urmă avem tenul crem.

Încerc să număr zilele frumoase,

Abia de se adună două, trei,

Dar pentru ele merită o viaţă,

Poate o cursă cu vaporul la Bombay.

Năpârcile ne dovedesc în vise negre,

Iar inima zadarnic bate-n ritm,

Prea repede speranţa mea se pierde,

Eu m-am născut şi mor din idealism.

Dacă-ndrăgesc o altă lume, cine ştie,

Există, nu există, nu regret

Că am crezut, să spunem, din prostie

În altă lume, eu pe Domnu-L iert.

Aşa se cade. Plini de nerăbdare,

Deşi-nţelepţi, mai credem în minuni,

Din spaime facem spade, din durere

Mai scriem un poem, poate că-i bun.



Boris Marian

Cineva încearcă să-mi ghicească gândurile

Cineva vrea să-mi ghicească gândurile






Se spune că nu ai voie să intri

În sanctuarul gândurilor cuiva,

Cine trece pragul?

Cândva eram adulat, dar „iubirea maselor”

E schimbătoare, nu vă supărați,

Eu fac parte din mase, ca mărul dintr-un pom,

Nu sunt grandoman, doar uneori,

Nu iubesc autoumilirea, nici umilirea omului

De către un biped pus pe rele,

În noi se află un miel și un lup,

Vă rog să mă credeți, un miel și un lup,

Nu intrați, nu știți peste cine dați.





Boris Marian

Omul roșu

Omul roșu


Unor PB, RG, AG, ș.a.



În copilărie mă-nduioșa eroismul

Omului roșu,

Când a murit tatăl omului roșu, lumea plângea.

Nu toată lumea.

Am aflat multe, prea multe

Despre omul roșu,

s-a făcut mititel omul roșu.

Acum eu nu iubesc culorile uni,

Roșu, brun, negru, brun, verde, galben,

Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, țărmul mării,

Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro,

Stelele, chiar stelele, sunt un lunatic,

Dar, uneori, câte un om cu suflet roșu sau negru

Îmi trimte depeșe falsificate, îmi scrie înjurături

În versuri, omul roșu se crede democrat,

Reformist și revoluționar, talentat și chiar

Avangardist, uneori, îl roade o veche invidie,

O ține înainte, a schimbat pistolul pe un computer,

Omul roșu nu va muri niciodată.





Boris Marian

Un vulcan

Un vulcan




Un vulcan apărut sub piele,

Vulcanul erupe și omul nu mai e om,

Este iradiat, apoi dus acasă ori la cimitir,

Dar vulcanul erupe mereu,

Aruncă vorbe, săruturi, totul este refuzat,

Vine o zână, ridică omul de sub pământ,

Îl pune pe picioare, diverși vagabonzi aruncă

Pietre în omul sculat din morți,

Este o stare normală,

Eu vorbesc despre fiecare.



x x x



Nu știu cum , dar îmi crește un umăr mai mare,

Fiți liniștiți, nu este vorba de o aripă,

Este doar o tendință, un fel de a ocupa spațiul,

Așa cum un vers răpește o porțiune din Universul stelar,

Precum sărutul care face parte dintr-un act mai amplu,

Precum flacăra, noaptea, prevestind un incendiu,

Da, am un umăr mai mare, așa ca să mă recunoașteți.





Boris Marian

În căutare

În căutare este ceva






În căutare este ceva din disperarea

Înecatului, oceane de hârtie,

Versuri scrise pe foile neantului,

Eu caut, tu cauți, el caută,

Ne alege Diavolul sau Timpul,

poate Domnul,

mai știi, un cititor atent la virgule,

ieri mi-am pierdut inima pe scări,

astăzi, cheile de la ușă,

mâine va fi pauză de curent,

apoi totul va reveni la NORMAL.





Caut un vers ca pe Sf. Graal,

Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,

Dau peste mere și pere,

În Piața Matache Măcelarul,

Vagabonzi, oameni și câini autodidacți

Se adăpostesc în Grădina Ceșmegiului,

Motanul Behemoth îmi șuieră la tâmplă,

Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,

Nu știu ce-ți voi face, că ești fecioară.



Bporis Marian

M-am liniștit

Citeam manuscrisul ( variantă)






M-am liniștit, aproape

că nu mai am nimic de pierdut,

Anii sunt la locul lor, stima și iubirea

Stau și ele undeva, ascunse,

Cărțile nevândute le-am donat

la un azil de bătrâni,

de ce să nu plece și ei fericiți,

cu o metaforă în gând?



Singura mea avere,

omul de lângă mine,

supraviețuiește cu mine,

cu iubirea dăruită unul altuia,

precum fructele culese-mpreună,

veți spune, vai ce idilic,

nu, cel mai înalt gând

este și cel mai simplu,

nu-l schimb nici pentru zece tratate

de filosfofie kantiană și hegeliană.



O nedumerire tot am,

cum va suporta pământul

atâta iubire și sete de ea?



Boris Marian Mehr

Berzele și avionul

Berzele și avionul






Berzele concurează avionul la sporul populației,

Insurecția firimiturilor de pâine,

Mânia fluturilor,

Zăpada cu ochii roșii,

șerpii ideologiilor re-vomate,

peștii muritori de sete în mâl,

explozia unui suflet- butelie,

iarba țâșnind din morții tineri,

am să vă șochez, sunt infractor,

mă suport numai eu pe mine,

copac răsucit de vânturi,

fecioare- flăcări desfășurate

pe fondul alb al sălilor

de Terapie Intensivă, perfuzii

precum actul prelungit dintre îndrăgostiți,

amețeala trecerii în antecamera Tribunalului Suprem ,

am să dau cu pietre în cercul luminos,

feriți-vă, cuvintele vor să recadă,

grei meteoriți aprinși de iubire.





Un tânăr coboară scările,

Îl așteaptă iubita, tânărul sunt eu

În urmă cu secole, undeva, cândva,

Orele bat tot mai rar, porțile se deschid încet,

Ce este dincolo?

Secole de iubire în pat, de întrebări

și, brusc, cum stingi un bec, cade ca un nisip negru

eternitatea.



Se zice- menirea de a fi iubit de muze,

Ducă-se-n pustii, oriunde, o, Rosamunde,

s-a făcut arșice, se zice, dar Beatrice

ne-a scos din necaz,

o evadare din Alcatraz.



MORALA- Berzele concurează avionul.





Boris Marian Mehr

Doamna Alsob

Doamna Alsob




Pleacă o seminție, vine alta, numai Pământul

rămâne pe loc – Ecclesiast, cap. I





Moarte multiplicată pe un calculator

Din epoca pietrei, amintirile sunt stele galbene,

Acolo era un copil ce arunca mamei sale,

Peste sârma ghimpată, coji de pâine adunate

Sub cămașa ruptă, sub inimă, într-o zi cojile

Au căzut pe pământul gol.

Nu le-a mai ridicat nimeni.

Calculator de epoca pietrei.





Bătrânul doctor le spunea povești copiilor ,

El era un rege în inima lor,

El a ajuns un pumn de cenușă

Alături de alte grămăjoare mai mici,

Copii plecați în spațiu.





Dodi Feig, urmașul lui Baal Shem Tov,

Cânta și dansa în trenul care-l ducea

Spre epoca de piatră,

Trenul gonea, șinele luceau și se topeau,

Cuptoarele duduiau muncite,

Iar dodi Feig cânta și dansa.

Acum totul s-a stins, Doamna Alsob

Cu gâtul ei lung, cu pliurile ei grele

Se plimbă printre pietre și repetă

Als- ob, als-ob, așa i-a rămas numele.



Boris Mehr

Baladă nebaladă

Balada nebaladă






Să nu traduci muzica sferelor.

Păsările-și fac cuib în părul tău.

Avem griji pentru o mie de ani de acum înainte.

Nu aduce clipa ce aduce gripa.

Eu nu știu ce fac azi, ce să mă gândesc la ziua de mâine.

Liniștea este cea mai mare descoperire personală.

L-aș plagia pe Eminescu. Dar nu pot.

Nu-mi arde de Apocalipsă, am mai multe probleme

De rezolvat.

Pentru unii execuția ar însemna să li se pună un cap nou

Pe umeri, să înțeleagă ce au fost înainte.

Nu vreau să explic nimic, nici un jurnal nu explică nimic.

A muri de viu. A curăța masa, după chef,

Cu o ramură de liliac.

Oare statuile de marmură pot să asude vara?

Nu mai avem frizerii pentru că oamenii nu mai au păr.

Nu mai avem cititori pentru că oamenii au televizor.

Nu știu de ce, tema favorită în mass media este moartea.

Dar eu știu din copilărie că bunicii mei, nu i-am cunoscut,

Au murit de timpuriu, pe malul unui râu, toate se petrec

Pe malul unui râu, dar râurile trec și uită.





Boris Marian

La apa Babilonului

La apa Babilonului




Ecclesiastul – Ce lasă în urmă omul?





La apa babilonului am șezut și am plâns,

Spune Psalmul 137, iar o fată pe nume Selma

Scria – Mă leagănă gândul înșelător

Că voi trăi, mă leagănă ziua și noaptea,

Ca un vin amețitor, dar pașii mei știu

Că nu mă voi întoarce, eu cânt zilele

Ce nu vor mai fi, ca un orb cântând lumina zilei,

Aș vrea să închid ochii, aș vrea să-i dăruiesc iubitului

Buzele mele, daer iubitul meu este departe,

Totul este foarte departe, iar teama și durerea

Sunt lângă mine, scria Selma, a murit

Ucisă pe malul unui râu,

La apa Babilonului.





Boris Marian

Artistul ca enigmă

Artistul ca enigmă






Artistul ca enigmă, emblemă, siglă,

Delicat, natură la miez de noapte,

Un bâtlan a zburat înspre sud, ceva trist,

Ceva mortal, ca o durere suspectă.

Cine spunea că numai Dumnezeu

Are dreptul la existență?

Are dreptate? Și este trist acest Dumnezeu?

Suntem noi doar stații facultative

în trecerea timpului?

Un obelisc negru a fost așezat în centrul

Paradisului.

Fratele meu este strigătul, scria

Din adâncul cenușii fratele Benjamin,

l-a auzit cineva? Probabil.

Dar va veni ora când noi vom vedea

De undeva, de sus, cum ne vor privi alții.





Boris Marian

Bătrân coțcar

Bătrân coțcar






Bătrân coțcar la șaptezeci de ani,

Mă ceartă blondele cu nuri și cu nepoți,

Mai vin mafioții fără cărți, fără elan,

Bătrân coțcar, încearcă tot ce poți.

Mă scol și scriu, la primul ceas,

Ce am visat, ce nu s-a împlinit,

În fapte poți fi zeu ori un ratat,

Dar în cuvinte tinzi spre infinit.

Cuvântul pur, o asimptotă-n plan divin,

Eu beau cu voi otravă sau pelin?





Peste douăzeci de ani





Peste două zeci de ani, vă veți mira

Că am trăit atât, mă voi mira și eu,

Aici sau, poate, foarte departe,

Mă voi mira într-un vers,

Într-o frunză de plop, tremurândă,

Într-o trecere de vânt,

Ca o aripă de arhanghel.

Peste douăzeci de ani,

Containerele vor fi risipite

Sau o cometă

Ne va trmite în spațiul originar,

vom citi în stele,

în bezna tăcută,

vom relua romanele

și poemele fără final.





Boris Marian

Abanos verde de Jamaica

Abanos verde de Jamaica




Știați că există și abanos verde?

Nu contează, eu nu am nimic de pierdut,

Nici lanțurile, nu doresc nimic,

Sunt de neînvins, știu doar

Că moartea este o supremă metaforă,

Cineva spune că nu ține să arate

Că există, eu nu cred,

Umilința femeii în fața unor câini vagabonzi,

Lătrători de duzină,

Lingușirea ca armă a lașității,

Prințesa trufașă a murit?

Falșii maeștri se plimbă printre versuri

În pantalonii lor bufanți,

Cea mai frumoasă cacialma este în versuri,

Gloria se mai câștigă și prin diversiune,

Durerea este una, umilința-i alta,

Împreună sunt de nesuportat,

Paravan, lipsă de discernământ,

Răfuieli personale, șantaj,

Zece nume pe șapte rânduri,

Insinuări, el intră pe fereastră,

Te sufocă, te sterilizează,

Ființă bolnavă, chelie fermecătoare,

Masochist al virtualului,

El se autoflagelează,

Își pipăie cuvintele prin oglinda spartă,

Sinceritatea sa vulgară, ah, drogul fufelor,

Zodiac de duzină, ace de gămălie

În vârful cozii, venin de lapte,

Se caută printre rândurile altora,

Urmărește respirația altora,

El nu vede luma, nici soarele,

O cârtiță? Vorba lui Hamlet.



Boris Marian

Alături de mine

Alături de mine






Se făcea că eram pe o insulă și în jurul ei înota o necunoscută. Insula se rotea în jurul propriului centru, mă roteam și eu, astfel că necunoscuta era tot timpul în fața mea. Încercam să aflu cine era, dacă am mai văzut-o undeva, cândva, dar o tăcere absolută ne împiedica să comunicăm. Cine ești? Întrebam eu. Cine ești? Întreba ea. Ne roteam, ea își mișca buzele, mă privea fix în ochi. Am căzut într-un somn adânc. Insula s-a înălțat și a dispărut împreună cu mine. Necunoscuta a rămas o amintire fără nume.





Tot ce-am iubit

Se-adună-ntr-o ființă

La fel ca mine,

Adam a cunscut-o, zice Biblia,

Pe Eva,

Cu ea voi merge

Până la granița albastră a pustiei,

Ne-om săruta ușor,

Pornind în nesfârșita, misterioasa aventură.

Poemele rămân între ruine,

Doar pâlpâiri,

Aici au fost oameni.





Boris Marian