Stânga/Dreapta

Stânga/ Dreapta






Era odată un pugilist

Cu brațul stâng mai lung,

Cu dreptul el lovea cumplit,

Deși părea cam ciung.

Din luptă-n luptă a ajuns

În lume campion,

A-mbătrânit, un rău ascuns

Îl casm rodea pe John.

A vrut să fie ca noi toți,

CU brațele la fel,

Dar cineva i-a spus – Fii hoț!

Și hoț a fost, mișel.

În Asia, pe undeva

l-au prins, l-au pedepsit,

Dar neștiind cu ce fura,

Pe dreptul l-au ciuntit.

Acum el fură, cum e ciung,

Cu stângul care-i mult mai lung. .



Boris Marian

Prințul sângeros

Prințul sângeros





Prințul sângeros stă

Sub o piatră roșie,

Ce spun tinerii?

Aedificabo et destruam.

Avertisment.

Barba lungă înconjoară orașul.

Ce contează intența autorului?

Ciumaciumaciuma.

Într-o sfântă Duminică

A strigat cineva – Scăpați-mă.

Oameni buni!

Nimeni nu i-a răsuns.

De sub piatră s-a auzut un geamăt-

Așa vă trebuie, nenorocitilor.

Poate vă-nvață ciuma.



Boris Marian

Prințul sângeros

Prințul sângeros





Prințul sângeros zace

Sub o piatră roșie,

Ce spun tinerii?

Aedificabo et destruam.

Avertisment.

Barba lungă înconjoară orașul.

Ce contează intența autorului?

Ciumaciamaciuma.

Într- sfântă Duminică

A styrigat cineva – Scăpați-mă.

Oameni buni!

Nimeni nu i-a răsuns.





Boris Marian.

Justitiarul

Justițiarul






Nu l-am văzut niciodată,

Nici nu-mi doresc,

Brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!

Comandorul cu cămașă roșie.

Surâde, surâsul biroului politic,

Acum este modern, cântă la mandolină,

Pictează, scrie și versuri, discută,

Ce n-a discutat toată viața,

Încurajează, apără poameni lipsiți de apărare,

Dar care nu-i cer ajutorul,

Se bate pentru adevăr și credință,

Mai scapă un cuvânt împuțit,

Apoi se parfumează ca o curvă,

M-am trezit într-o zi cu el lângă pat,

Erau doi jandarmi lângă el,

M-au dus într-un câmp pustiu,

Mi-au citit dintr-o foaie de dafin ceva,

M-au executat în numele celor drepți.

Apoi m-am trezit mai bine, citisem ceva din Kafka.





Patronul cel Bun



Patronul cel Bun este un patron rău,

Comandantul cel Rău este un comandant bun,

Aceasta e legea, în jur, oamenii își dau cu parul în cap,

Patronul surâde, el mai are și un secund,

Un câine- lup, rupe, sfâșie, ucide,

Patronul cel Bun surâde,

Am luat lupul de gât și i-am smul beregata,

Patronul cel Bun s-a înfuriat,

A dat din picioarele sale scurte,

Și-a dat jos brăcinarii,

Am observat că era chiar un faun. Al naibii!

Boris Mehr

Aproapelui Valjean

Aproapelui Valjean






Începi ca Jean Valjean o nouă viață,

Un fost ocnaș, primar și grădinar,

Ești ultimul dintre oameni, o paiață,

Te bucuri când se râde-n jur , amar.

Privești deșertăciunea lumii,

N-aștepți nici laude, nici înjurături,

Ti-ajunge zâmbetul, e începutul glumei,

Preferi să fii naiv, decât să furi.

N-ai învățat că furtul e din Rai,

Minciuna este singura salvare,

O, biet Valjean, de nu te mai nășteai,

Noi am fi fost cu totul fiare.





Boris Marian

Când adevărul

Când adevărul






Când adevărul o să pară o minciună,

Minciuna o să pară adevăr,

Stânga devine dreapta, ca o spumă

Este opinia de astăzi până-n zări.

Eu spun că n-am mințit vreodată,

Pare suspect. Se supără pe loc

Doi golănei și doi bătrâni de treabă,

Cum să nu minți, când adevărul este foc?

Precum acidul tare sau leșia,

Cuvântul cade greu pe cei dibaci,

Mai bine taci și mori ca păpădia,

Voi ați văzut cum ard pe câmpuri maci?





Borosi Marian

Brusc

Brusc, toate lucrurile






Brusc, toate lucrurile s-au ridicat

Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,

Se aruncau spre mine, mă loveau

Peste față, peste genunchi,

Mă simțeam bătrân de patru mii de ani,

Bătut cu pietre ca de niște hohote și chițăieli,

Plângeam în mine ca un câine,

Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,

Deși am jucat și am cântat și eu

La masa veseliei, port în spinare

Propiile erori, păcate,

Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,

Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit,

Iubirea din ascunse amintiri,

Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi,

Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.





Boris Marian

A ierta un ascensor

A ierta un ascensor






În ascensorul acesta, mascaveru,

Lămurit, aha, arătând spre Noel,

Cum vă mai distrați, domnule Uranus?

Merci, bien, M. Jupiter.

Pleacă. Ce-i treaba dumitale, întreabă

O cale ferată. Mă iertați. Credeam că dacă-mi dați voie.

Măi, tu parcă ești eugeniu ionescu, bre, Brel,

Cel cu șervețel și un cântecel.

O, e foarte simplu, înfig un cui în pământ și nu mai cad

În Univers. Îmi țin respirația.

Ați avut un tată? Dar o mamă? Dar un cucui, acolo,

știți Dvs. Numai puțin, vă rog să mă aștteptați.

Cortina cade. Ascensorul cade. Îl iert.



Boris Marian

Cavalerul trist și palid

Cavaler trist și palid






Cavaler trist și palid

și frumos și aspru-aprig,

Cavalerul-Diavol care

Călărea un cal ca bezna.

Toți înceacrcă să-l gonească,

Latră câinii, gospodarii

Bat talanga, guițătorii

Au tăcut, speriați de moarte.

A plecat, dar din comună

A fugit cu el o jună.





Sfânta Solitudine



Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice,

Floare unică – sexul, dincolo - Iadul.

Fericit cel care a trecut Pragul.

Fericiți cei care scriu.

Ei nu construiesc piramide,

Ei nu pornesc un război.

Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor

Ție se închină, floare unică, pudică.







Tablou



Afară se așternuse o zăpadă proaspătă,

Luna strălucea ca o garoafă,

Singura fereastră a celului, cu gratii

Lăsa la vedere un chip gălbejit

De vechi locatar.

Pe umărul gălbejitului

trona un papagal imens , roșu.

Acesta era poemul lui Villon.

Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.

M-am ferit să-i răspund.

Lucrătorii lovea cu sete cuiele

Spânzurătorii.

Lemnul vuia vesel.

E cam târziu, i-am răspuns

După un prelung răgaz.





Boris Marian

Why not?

Why not?




Mi se spune să îngenunchez,

Și eu îngenunchez,

Nu este umilința starea supremei dăruiri?

Why not?

Mi se dau notele cele mai mici

Și eu sunt fericit,

A mea fi împărăția de dicolo, why not?

Mâine va fi Judecata de Mâine,

Poimâine va fi Judecata de Poimâine,

Ș.a.m.d.

Why not?

Ne condamnăm zilnic,

Prin ghilotinare, strangulare,

Eventual pugilistic,

Eventual cu picioarele,

care sunt cele mai utile membre

Ale Clubului de bipezi și bipede,

Why not?

Iar mie mi se cere o simplă îngenunchere,

Why not?





Artistul este un imitator



Artistul imită râsul, plânsul,

Discreția, indiscreția, suferința,

Moartea, învierea, dar ce nu imită el?

Actul sexual, actul de naștere,

Numai actul de deces, al dracului act,

Nu se lasă imitat decât de borfași.

Artistul nu știe că el nu moare,

Iar dacă știe, suferința este mai mare,

Dar despre asta nu spune nimănui,

Nici vecinului.



Boris Marian

Când Adam era fărâme

Când Adam era fărâme






Când Adam era fărâme,

Eva, Doamne, ce făcea?

Eva, veșnica femeie

Pe Adam îl aduna.

Ici un ochi, acolo membrul,

Brațe, mușchi, iar creier, ba.

Domnul s-a milostivit,

Din praf cosmic a-ncropit

Ce era de adăugat.

Ah, Adam, Adam – bărbat,

De madama adunat.



Morala – Ave, Eva





Am pătruns într-o junglă





Am pătruns într-o junglă

Unde cresc mâini, picioare,

Organe sexuale, fiecare cuvântă,

Bolboroseli ca-n infernul dantesc,

În zadar vin cu crimii mei albi,

În zadar amintesc de Ciprian Porumbescu,

Vine unul și mă taie la gât

Cu o lamă ruginită, altul

Îmi smulge inima și o scuipă.

Apoi mă trezesc, cearșaful e moale,

Soarele bate din palme,

Iar eu sunt legat

De ramele patului.



Boris Marian

Tu exiști datorită mie,. femeie

Tu exiști datorită mie, femeie






Tu exiști datorită mie, femeie,

Și voi, generații o sută, și voi,

Cititorii mei,

Coasta, care mă doare și acum,

Este acest poem și altul și altul,

Toate poemele ce mă trezesc la miezul nopții

Cum i-a trezit pe părinți

Cel de al doilea război mondial.

Când plângi, lacrimile sunt ale mele,

Nici lacrimile nu-ți aparțin, nimic,

Nici sărutul, de gelozie

mă sărut pe mine însumi,

În mine-s copiii mei,

Ca zeița Atena în capul mărețului Zeus.

Veți spune, ăsta-i nebun de se laudă,

Dați-mi voie o clipă

Să fiu nebun.



Boris Marian

A ierta un embrion

A ierta un embrion






Să fiu embrionul mai multor femei,

O mie de oameni mă iartă,

se spune că lichidul

e lacrima lui Dumnezeu,

iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă

ai sorbit aceeași lacrimă cu mine.





Viciul ca formă de viață





Fără vicii nu am fi oameni,

Raiul s-a prăbuși

În lipsa celor viciați,

Iadul ar fi neîncăpător,

O funie subțire

Ca firul de păianjen

Ne ține legați.

Un glonte-n tâmplă,

C”est la morte, ,

Azi am fumat ultima țigară,

Ieri am sărutat ultima fată,

Nu de mult m-am lăsat de alcool,

dar viciul există ca șarpele,

cu un singur ochi,

să-l privim în ochi.



Boris Marian

Pe vârful degetelor, sfârcuri

Pe vârful degetelor, sfârcuri






Pe vârful degetelor , sfârcuri,

Pe streșini, picături, sfârcuri,

Carnea cireșelor albe,

Cearceafuri mototolite,

Fructe zdrobite peste tot,

Ceasuri amestecate cu săruturi,

Ah, întârziem, în miezul palmelor,

O furnicătură, degetul apasă ușor,

Anii au adormit de mult,

Umbrele brândușelor, aripa trandafirie,

Ucigătoare, a zorilor, unde mergi, Romeo,

Julieta își bea cafeaua, fumează cu pieptul

Desfăcut, orașul muncește, transpiră,

aici se iubesc doi tineri,

Lăsați ghilotina în pace,

Lăsați baloții, aici se iubesc doi tineri,

Adam și Eva.





Boris Marian

Poem proscris

Poemul proscris






Nescris, proscris, poem precis,

De-atâția ani, Aldebaran,

Poemul cuprinde toate poemele,

Precum femeile ce nasc șapte gemene,

O dinamită visând pacea lumii,

Copilăria, kazarii, hunii,

Fulgerul tremură, ochii în beznă

Mâinile caută, sărut pe gleznă,

Poemul meu încet pătrunde,

Undele cresc pe alte unde.





Boris Marian

Mâinile ei

Mâinile ei






Mâinile ei, note muzicale,

Privirea, un regat peste puzderii de stele,

Glasul, numai în visele tale aurii auzi acest glas,

Am închis ochii, m-am lăsat luat prizonier

De propriile mele himere,

Zăpada devenise albastră-vineție,

Fulgerul ne ocolea, eram doi, eram unul,

Aveam și membre, aveam chip, dar eram unul,

Ai spus ceva, am spus ceva,

lumea se refăcea din RUNE și din ruine,

Un singur cuvânt, o singură silabă,

Un sunet, eram doi,

altfel cum puteam să ne binecuvântăm?

De atâția ani ne căutam în gări, în porturi,

În amintiri și uitări? De atâția ani?

Mai mulți decât am avea eu cu și cu tine laolaltă.

Mâinile mele, mâinile tale, acum, împreună.

Dar mâinile ei? Cine este străina care ne cheamă?





Boris Marian

Suntem schizofrenici?

Suntem schizofrenici?






Suntem schizo-schizo,

Suntem paranoici

Și paranormali,

Suntem parabolici,

Dar, Doamne, să nu spui

C-am fi mediocri,

Mai bine ne-omori

Cu boli și cu colici.

Ce bine-i să fii

Nebun și fanatic

Și gura și pana

Să meargă-nainte,

Iubind entuziast,

Frenetic și panic,

Să nu știm de clipa

Intrării-n morminte.

Să nu ne-nclinăm

Când ne mustră-un jude,

Să fim schizofrenici,

Dumnezeu ne-ajute!





Boris Marian

Poezia ca detector

Poezia ca detector






Poezia ca detector de mine, de tine, de el,

Dimineața poeților nu seamănă cu dimineața nimănui,

Nici moartea lor, amintiți-vă de Lorca,

Dragostea poetului face parte din natură,

Noaptea, poetul este smerit, ziua se răzvrătește,

Fericirea poetului nu are măsură în timp, nici în intensitate,

Cititoarele poeților au pieptul aprins de lecturi,

Nici un foc nu este mai mare decât focul din versuri,

Un foc ascuns, mistuitor, încet, aproape veșnic.

Când este bătrân, poetul seamănă cu o căruță

Plină ochi cu bețivi veseli, porniți spre o groapă comună.

Poetul nu se pune cu Dumnezeu,

el este diavolul pe o frânghie roșie.





Boris Marian

Axis Mundi

Axis Mundi





Toţi ne vor binele, nu ni-l luați,

Nu mai putem reveni la sarmați,

Nu mai e loc în peșteri, ieșiți,

Ne-ndepărtăm mai mult de sciți.

Rugul nu luminează defel,

Şi Dumnezeu se înscrie-n tabel,

Chiar și prostia s-a privatizat,

Și libertatea mai e un păcat.





Răul mai poate fi seducător,

Cheamă la luptă pe muritor,

O îndoială este-ndeajuns,

Axul cel Mare trebuie uns.





Boris Marian

Pământul un vers în mișcare

Pământul ca vers în mișcare






Cititorul este un martor la nuntă, la duel,

La asasinat, poesia este o deșteptare la miezul nopții,

Praf și pulbere sunt poeții morți, la numărătoare vii și tu,

Cățelul pământului ne roade pe toți, cu oase cu tot,

Dumnezeu pare uneori o potaie ascultătoare,

Destul ne văicărim, ne speriem, mângâie câinele turbat,

El va muri de mila ta,

apoi du-l la malul mării, îngroapă-l în valuri,

Înțelegi ceva? De vină e câinele.

Poezia este pământul catre îți plânge de milă.

Î nchis într-o cameră , cu călușul la gură,

Eu scriu, voi nu ați vrut să mă luați cu voi,

Ați plecat să spargeți o bancă,

Pentru mine totul este clar,

oamenii zac la pământ, tremură,

Pistolul tremură în mnâna jefuitorului,

Este un pistol făcut din piese de teatru.





Boris Marian

Închisoare-nchipuită

Balada mea din închisoarea-nchipuită






Balada mea din închisoarea-nchipuită

E biblioteca plină cu gândaci,

Îți cade părul, mintea, în oglindă

Apare chipul, dealul cu araci,

Au ochelarii forme prea bovine,

Iar degetul se-aseamănă c-un far,

Aici numai neonul dă lumină,

Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.

Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,

În inimă se răsucește-o clanță,

Ai vrea să o ajuți pe cititoare,

Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,

Se-nvârtejesc privirile și gândul,

Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.





Boris Marian

Închisoare-nchipuită

Balada mea din închisoarea-nchipuită






Balada mea din închisoarea-nchipuită

E biblioteca plină cu gândaci,

Îți cade părul, mintea, în oglindă

Apre chipul, dealul cu araci,

Au ochelarii forme prea bovine,

Iar degetul se-aseamănă c-un far,

Aici numai neonul dă lumină,

Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.

Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,

În inimă se răsucește-o clanță,

Ai vrea să o ajuți pe cititoare,

Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,

Se-nvârtejesc privirile și gândul,

Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.





Boris Marian

Pod la cap de drum

Pod la cap de drum






Un bătrân cânta la trompetă,

Un microbist juca la ruletă,

Undeva la etajul șase ori șapte

Îngerii joacă șeptici pe la spate,

Trompeta e urna cu multă cenușă,

Moartea privește-n capot, lângă ușă,

Râde și ea, actorul doar cântă,

Domnul în pod neauzit ne cuvântă.





Între două tancuri





Între două tancuri

Cresc trei fagi fragili,

Între tunuri naște Hera un copil,

Între două palme – un surâs forțat,

Eu de morți mă sprijin, pentru că-s soldat,

Între două fete simt că mai sunt om,

Nu știu cum e Raiul, unde cresc doi Pomi,

Eu aleg viața veșnică, nu am

DRAGOSTE DE TANCURI,

n-am să cânt „aux arms”



Boris Marian

De la cenușiu la albastru

De la cenușiu la albastru




Exista o baladă, i-am luat titlul, cu drag,

Cenușiul- albastru, ridicolul – prag,

Profil și en face, speranță și Black,

Pentru Rai n-am plătit niciodată un cec,

Ai curte, s-o cureți, ne spune Wolfgang,

Curtea-i sufletul, curăță cei fără rang,

Paradoxul e sursa doxei cu ștaif,

Urmuz, tu nu ai fost marele caif,

Turnavitul tău nu este Turnul pisan,

Cu Stamate nu treci un pod dunărean,

Doar un Hook, doar Crook, buchinist fericit,

Un raport de viitor ne arunci peste zid,

Telerame, poeme, la carnaval

Vine mireasa fără haine și voal,

Numai Trost face pleosc, se scufundă în val,

Șesto Pals are un deget crescut femural,

Mă gândesc și la mine, cum și tu te gândești,

Iubită vanguardă din București.





Boris Marian

Faptele

Faptele rămân fapte






Faptele rămân fapte,

Nu le schimbi,

Nici stâncile, copacii, norii

Nu pot fi strămutați

Cu privirea,

Vom privi trecutul ca pe un tablou

Însângerat,

Apoi vom trăi.

Vom trăi, iubito.









Mă aflu la granița dintre lumi





Mă aflu la granița dintre lumi,

Caut adevărul prin service-room,

Tu te ivești când nu m-aștept,

Vii dezvelită mai jos de piept.

Stau la-ndoială, aș vrea copii,

Plec la Suceava cu vagon- lits,

Granița este doar între noi,

Noi ne iubim când suntem goi.

Când ne-mbrăcăm, prejudecăți

Vin și ne-mpart în jumătăți.



BORIS MARIAN