Stânga/ Dreapta
Era odată un pugilist
Cu brațul stâng mai lung,
Cu dreptul el lovea cumplit,
Deși părea cam ciung.
Din luptă-n luptă a ajuns
În lume campion,
A-mbătrânit, un rău ascuns
Îl casm rodea pe John.
A vrut să fie ca noi toți,
CU brațele la fel,
Dar cineva i-a spus – Fii hoț!
Și hoț a fost, mișel.
În Asia, pe undeva
l-au prins, l-au pedepsit,
Dar neștiind cu ce fura,
Pe dreptul l-au ciuntit.
Acum el fură, cum e ciung,
Cu stângul care-i mult mai lung. .
Boris Marian
Prințul sângeros
Prințul sângeros
Prințul sângeros stă
Sub o piatră roșie,
Ce spun tinerii?
Aedificabo et destruam.
Avertisment.
Barba lungă înconjoară orașul.
Ce contează intența autorului?
Ciumaciumaciuma.
Într-o sfântă Duminică
A strigat cineva – Scăpați-mă.
Oameni buni!
Nimeni nu i-a răsuns.
De sub piatră s-a auzut un geamăt-
Așa vă trebuie, nenorocitilor.
Poate vă-nvață ciuma.
Boris Marian
Prințul sângeros stă
Sub o piatră roșie,
Ce spun tinerii?
Aedificabo et destruam.
Avertisment.
Barba lungă înconjoară orașul.
Ce contează intența autorului?
Ciumaciumaciuma.
Într-o sfântă Duminică
A strigat cineva – Scăpați-mă.
Oameni buni!
Nimeni nu i-a răsuns.
De sub piatră s-a auzut un geamăt-
Așa vă trebuie, nenorocitilor.
Poate vă-nvață ciuma.
Boris Marian
Prințul sângeros
Prințul sângeros
Prințul sângeros zace
Sub o piatră roșie,
Ce spun tinerii?
Aedificabo et destruam.
Avertisment.
Barba lungă înconjoară orașul.
Ce contează intența autorului?
Ciumaciamaciuma.
Într- sfântă Duminică
A styrigat cineva – Scăpați-mă.
Oameni buni!
Nimeni nu i-a răsuns.
Boris Marian.
Prințul sângeros zace
Sub o piatră roșie,
Ce spun tinerii?
Aedificabo et destruam.
Avertisment.
Barba lungă înconjoară orașul.
Ce contează intența autorului?
Ciumaciamaciuma.
Într- sfântă Duminică
A styrigat cineva – Scăpați-mă.
Oameni buni!
Nimeni nu i-a răsuns.
Boris Marian.
Justitiarul
Justițiarul
Nu l-am văzut niciodată,
Nici nu-mi doresc,
Brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Comandorul cu cămașă roșie.
Surâde, surâsul biroului politic,
Acum este modern, cântă la mandolină,
Pictează, scrie și versuri, discută,
Ce n-a discutat toată viața,
Încurajează, apără poameni lipsiți de apărare,
Dar care nu-i cer ajutorul,
Se bate pentru adevăr și credință,
Mai scapă un cuvânt împuțit,
Apoi se parfumează ca o curvă,
M-am trezit într-o zi cu el lângă pat,
Erau doi jandarmi lângă el,
M-au dus într-un câmp pustiu,
Mi-au citit dintr-o foaie de dafin ceva,
M-au executat în numele celor drepți.
Apoi m-am trezit mai bine, citisem ceva din Kafka.
Patronul cel Bun
Patronul cel Bun este un patron rău,
Comandantul cel Rău este un comandant bun,
Aceasta e legea, în jur, oamenii își dau cu parul în cap,
Patronul surâde, el mai are și un secund,
Un câine- lup, rupe, sfâșie, ucide,
Patronul cel Bun surâde,
Am luat lupul de gât și i-am smul beregata,
Patronul cel Bun s-a înfuriat,
A dat din picioarele sale scurte,
Și-a dat jos brăcinarii,
Am observat că era chiar un faun. Al naibii!
Boris Mehr
Nu l-am văzut niciodată,
Nici nu-mi doresc,
Brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Comandorul cu cămașă roșie.
Surâde, surâsul biroului politic,
Acum este modern, cântă la mandolină,
Pictează, scrie și versuri, discută,
Ce n-a discutat toată viața,
Încurajează, apără poameni lipsiți de apărare,
Dar care nu-i cer ajutorul,
Se bate pentru adevăr și credință,
Mai scapă un cuvânt împuțit,
Apoi se parfumează ca o curvă,
M-am trezit într-o zi cu el lângă pat,
Erau doi jandarmi lângă el,
M-au dus într-un câmp pustiu,
Mi-au citit dintr-o foaie de dafin ceva,
M-au executat în numele celor drepți.
Apoi m-am trezit mai bine, citisem ceva din Kafka.
Patronul cel Bun
Patronul cel Bun este un patron rău,
Comandantul cel Rău este un comandant bun,
Aceasta e legea, în jur, oamenii își dau cu parul în cap,
Patronul surâde, el mai are și un secund,
Un câine- lup, rupe, sfâșie, ucide,
Patronul cel Bun surâde,
Am luat lupul de gât și i-am smul beregata,
Patronul cel Bun s-a înfuriat,
A dat din picioarele sale scurte,
Și-a dat jos brăcinarii,
Am observat că era chiar un faun. Al naibii!
Boris Mehr
Aproapelui Valjean
Aproapelui Valjean
Începi ca Jean Valjean o nouă viață,
Un fost ocnaș, primar și grădinar,
Ești ultimul dintre oameni, o paiață,
Te bucuri când se râde-n jur , amar.
Privești deșertăciunea lumii,
N-aștepți nici laude, nici înjurături,
Ti-ajunge zâmbetul, e începutul glumei,
Preferi să fii naiv, decât să furi.
N-ai învățat că furtul e din Rai,
Minciuna este singura salvare,
O, biet Valjean, de nu te mai nășteai,
Noi am fi fost cu totul fiare.
Boris Marian
Începi ca Jean Valjean o nouă viață,
Un fost ocnaș, primar și grădinar,
Ești ultimul dintre oameni, o paiață,
Te bucuri când se râde-n jur , amar.
Privești deșertăciunea lumii,
N-aștepți nici laude, nici înjurături,
Ti-ajunge zâmbetul, e începutul glumei,
Preferi să fii naiv, decât să furi.
N-ai învățat că furtul e din Rai,
Minciuna este singura salvare,
O, biet Valjean, de nu te mai nășteai,
Noi am fi fost cu totul fiare.
Boris Marian
Când adevărul
Când adevărul
Când adevărul o să pară o minciună,
Minciuna o să pară adevăr,
Stânga devine dreapta, ca o spumă
Este opinia de astăzi până-n zări.
Eu spun că n-am mințit vreodată,
Pare suspect. Se supără pe loc
Doi golănei și doi bătrâni de treabă,
Cum să nu minți, când adevărul este foc?
Precum acidul tare sau leșia,
Cuvântul cade greu pe cei dibaci,
Mai bine taci și mori ca păpădia,
Voi ați văzut cum ard pe câmpuri maci?
Borosi Marian
Când adevărul o să pară o minciună,
Minciuna o să pară adevăr,
Stânga devine dreapta, ca o spumă
Este opinia de astăzi până-n zări.
Eu spun că n-am mințit vreodată,
Pare suspect. Se supără pe loc
Doi golănei și doi bătrâni de treabă,
Cum să nu minți, când adevărul este foc?
Precum acidul tare sau leșia,
Cuvântul cade greu pe cei dibaci,
Mai bine taci și mori ca păpădia,
Voi ați văzut cum ard pe câmpuri maci?
Borosi Marian
Brusc
Brusc, toate lucrurile
Brusc, toate lucrurile s-au ridicat
Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,
Se aruncau spre mine, mă loveau
Peste față, peste genunchi,
Mă simțeam bătrân de patru mii de ani,
Bătut cu pietre ca de niște hohote și chițăieli,
Plângeam în mine ca un câine,
Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,
Deși am jucat și am cântat și eu
La masa veseliei, port în spinare
Propiile erori, păcate,
Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,
Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit,
Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.
Boris Marian
Brusc, toate lucrurile s-au ridicat
Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,
Se aruncau spre mine, mă loveau
Peste față, peste genunchi,
Mă simțeam bătrân de patru mii de ani,
Bătut cu pietre ca de niște hohote și chițăieli,
Plângeam în mine ca un câine,
Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,
Deși am jucat și am cântat și eu
La masa veseliei, port în spinare
Propiile erori, păcate,
Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,
Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit,
Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.
Boris Marian
A ierta un ascensor
A ierta un ascensor
În ascensorul acesta, mascaveru,
Lămurit, aha, arătând spre Noel,
Cum vă mai distrați, domnule Uranus?
Merci, bien, M. Jupiter.
Pleacă. Ce-i treaba dumitale, întreabă
O cale ferată. Mă iertați. Credeam că dacă-mi dați voie.
Măi, tu parcă ești eugeniu ionescu, bre, Brel,
Cel cu șervețel și un cântecel.
O, e foarte simplu, înfig un cui în pământ și nu mai cad
În Univers. Îmi țin respirația.
Ați avut un tată? Dar o mamă? Dar un cucui, acolo,
știți Dvs. Numai puțin, vă rog să mă aștteptați.
Cortina cade. Ascensorul cade. Îl iert.
Boris Marian
În ascensorul acesta, mascaveru,
Lămurit, aha, arătând spre Noel,
Cum vă mai distrați, domnule Uranus?
Merci, bien, M. Jupiter.
Pleacă. Ce-i treaba dumitale, întreabă
O cale ferată. Mă iertați. Credeam că dacă-mi dați voie.
Măi, tu parcă ești eugeniu ionescu, bre, Brel,
Cel cu șervețel și un cântecel.
O, e foarte simplu, înfig un cui în pământ și nu mai cad
În Univers. Îmi țin respirația.
Ați avut un tată? Dar o mamă? Dar un cucui, acolo,
știți Dvs. Numai puțin, vă rog să mă aștteptați.
Cortina cade. Ascensorul cade. Îl iert.
Boris Marian
Cavalerul trist și palid
Cavaler trist și palid
Cavaler trist și palid
și frumos și aspru-aprig,
Cavalerul-Diavol care
Călărea un cal ca bezna.
Toți înceacrcă să-l gonească,
Latră câinii, gospodarii
Bat talanga, guițătorii
Au tăcut, speriați de moarte.
A plecat, dar din comună
A fugit cu el o jună.
Sfânta Solitudine
Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice,
Floare unică – sexul, dincolo - Iadul.
Fericit cel care a trecut Pragul.
Fericiți cei care scriu.
Ei nu construiesc piramide,
Ei nu pornesc un război.
Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor
Ție se închină, floare unică, pudică.
Tablou
Afară se așternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celului, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens , roșu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.
Boris Marian
Cavaler trist și palid
și frumos și aspru-aprig,
Cavalerul-Diavol care
Călărea un cal ca bezna.
Toți înceacrcă să-l gonească,
Latră câinii, gospodarii
Bat talanga, guițătorii
Au tăcut, speriați de moarte.
A plecat, dar din comună
A fugit cu el o jună.
Sfânta Solitudine
Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice,
Floare unică – sexul, dincolo - Iadul.
Fericit cel care a trecut Pragul.
Fericiți cei care scriu.
Ei nu construiesc piramide,
Ei nu pornesc un război.
Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor
Ție se închină, floare unică, pudică.
Tablou
Afară se așternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celului, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens , roșu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.
Boris Marian
Why not?
Why not?
Mi se spune să îngenunchez,
Și eu îngenunchez,
Nu este umilința starea supremei dăruiri?
Why not?
Mi se dau notele cele mai mici
Și eu sunt fericit,
A mea fi împărăția de dicolo, why not?
Mâine va fi Judecata de Mâine,
Poimâine va fi Judecata de Poimâine,
Ș.a.m.d.
Why not?
Ne condamnăm zilnic,
Prin ghilotinare, strangulare,
Eventual pugilistic,
Eventual cu picioarele,
care sunt cele mai utile membre
Ale Clubului de bipezi și bipede,
Why not?
Iar mie mi se cere o simplă îngenunchere,
Why not?
Artistul este un imitator
Artistul imită râsul, plânsul,
Discreția, indiscreția, suferința,
Moartea, învierea, dar ce nu imită el?
Actul sexual, actul de naștere,
Numai actul de deces, al dracului act,
Nu se lasă imitat decât de borfași.
Artistul nu știe că el nu moare,
Iar dacă știe, suferința este mai mare,
Dar despre asta nu spune nimănui,
Nici vecinului.
Boris Marian
Mi se spune să îngenunchez,
Și eu îngenunchez,
Nu este umilința starea supremei dăruiri?
Why not?
Mi se dau notele cele mai mici
Și eu sunt fericit,
A mea fi împărăția de dicolo, why not?
Mâine va fi Judecata de Mâine,
Poimâine va fi Judecata de Poimâine,
Ș.a.m.d.
Why not?
Ne condamnăm zilnic,
Prin ghilotinare, strangulare,
Eventual pugilistic,
Eventual cu picioarele,
care sunt cele mai utile membre
Ale Clubului de bipezi și bipede,
Why not?
Iar mie mi se cere o simplă îngenunchere,
Why not?
Artistul este un imitator
Artistul imită râsul, plânsul,
Discreția, indiscreția, suferința,
Moartea, învierea, dar ce nu imită el?
Actul sexual, actul de naștere,
Numai actul de deces, al dracului act,
Nu se lasă imitat decât de borfași.
Artistul nu știe că el nu moare,
Iar dacă știe, suferința este mai mare,
Dar despre asta nu spune nimănui,
Nici vecinului.
Boris Marian
Când Adam era fărâme
Când Adam era fărâme
Când Adam era fărâme,
Eva, Doamne, ce făcea?
Eva, veșnica femeie
Pe Adam îl aduna.
Ici un ochi, acolo membrul,
Brațe, mușchi, iar creier, ba.
Domnul s-a milostivit,
Din praf cosmic a-ncropit
Ce era de adăugat.
Ah, Adam, Adam – bărbat,
De madama adunat.
Morala – Ave, Eva
Am pătruns într-o junglă
Am pătruns într-o junglă
Unde cresc mâini, picioare,
Organe sexuale, fiecare cuvântă,
Bolboroseli ca-n infernul dantesc,
În zadar vin cu crimii mei albi,
În zadar amintesc de Ciprian Porumbescu,
Vine unul și mă taie la gât
Cu o lamă ruginită, altul
Îmi smulge inima și o scuipă.
Apoi mă trezesc, cearșaful e moale,
Soarele bate din palme,
Iar eu sunt legat
De ramele patului.
Boris Marian
Când Adam era fărâme,
Eva, Doamne, ce făcea?
Eva, veșnica femeie
Pe Adam îl aduna.
Ici un ochi, acolo membrul,
Brațe, mușchi, iar creier, ba.
Domnul s-a milostivit,
Din praf cosmic a-ncropit
Ce era de adăugat.
Ah, Adam, Adam – bărbat,
De madama adunat.
Morala – Ave, Eva
Am pătruns într-o junglă
Am pătruns într-o junglă
Unde cresc mâini, picioare,
Organe sexuale, fiecare cuvântă,
Bolboroseli ca-n infernul dantesc,
În zadar vin cu crimii mei albi,
În zadar amintesc de Ciprian Porumbescu,
Vine unul și mă taie la gât
Cu o lamă ruginită, altul
Îmi smulge inima și o scuipă.
Apoi mă trezesc, cearșaful e moale,
Soarele bate din palme,
Iar eu sunt legat
De ramele patului.
Boris Marian
Tu exiști datorită mie,. femeie
Tu exiști datorită mie, femeie
Tu exiști datorită mie, femeie,
Și voi, generații o sută, și voi,
Cititorii mei,
Coasta, care mă doare și acum,
Este acest poem și altul și altul,
Toate poemele ce mă trezesc la miezul nopții
Cum i-a trezit pe părinți
Cel de al doilea război mondial.
Când plângi, lacrimile sunt ale mele,
Nici lacrimile nu-ți aparțin, nimic,
Nici sărutul, de gelozie
mă sărut pe mine însumi,
În mine-s copiii mei,
Ca zeița Atena în capul mărețului Zeus.
Veți spune, ăsta-i nebun de se laudă,
Dați-mi voie o clipă
Să fiu nebun.
Boris Marian
Tu exiști datorită mie, femeie,
Și voi, generații o sută, și voi,
Cititorii mei,
Coasta, care mă doare și acum,
Este acest poem și altul și altul,
Toate poemele ce mă trezesc la miezul nopții
Cum i-a trezit pe părinți
Cel de al doilea război mondial.
Când plângi, lacrimile sunt ale mele,
Nici lacrimile nu-ți aparțin, nimic,
Nici sărutul, de gelozie
mă sărut pe mine însumi,
În mine-s copiii mei,
Ca zeița Atena în capul mărețului Zeus.
Veți spune, ăsta-i nebun de se laudă,
Dați-mi voie o clipă
Să fiu nebun.
Boris Marian
A ierta un embrion
A ierta un embrion
Să fiu embrionul mai multor femei,
O mie de oameni mă iartă,
se spune că lichidul
e lacrima lui Dumnezeu,
iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă
ai sorbit aceeași lacrimă cu mine.
Viciul ca formă de viață
Fără vicii nu am fi oameni,
Raiul s-a prăbuși
În lipsa celor viciați,
Iadul ar fi neîncăpător,
O funie subțire
Ca firul de păianjen
Ne ține legați.
Un glonte-n tâmplă,
C”est la morte, ,
Azi am fumat ultima țigară,
Ieri am sărutat ultima fată,
Nu de mult m-am lăsat de alcool,
dar viciul există ca șarpele,
cu un singur ochi,
să-l privim în ochi.
Boris Marian
Să fiu embrionul mai multor femei,
O mie de oameni mă iartă,
se spune că lichidul
e lacrima lui Dumnezeu,
iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă
ai sorbit aceeași lacrimă cu mine.
Viciul ca formă de viață
Fără vicii nu am fi oameni,
Raiul s-a prăbuși
În lipsa celor viciați,
Iadul ar fi neîncăpător,
O funie subțire
Ca firul de păianjen
Ne ține legați.
Un glonte-n tâmplă,
C”est la morte, ,
Azi am fumat ultima țigară,
Ieri am sărutat ultima fată,
Nu de mult m-am lăsat de alcool,
dar viciul există ca șarpele,
cu un singur ochi,
să-l privim în ochi.
Boris Marian
Pe vârful degetelor, sfârcuri
Pe vârful degetelor, sfârcuri
Pe vârful degetelor , sfârcuri,
Pe streșini, picături, sfârcuri,
Carnea cireșelor albe,
Cearceafuri mototolite,
Fructe zdrobite peste tot,
Ceasuri amestecate cu săruturi,
Ah, întârziem, în miezul palmelor,
O furnicătură, degetul apasă ușor,
Anii au adormit de mult,
Umbrele brândușelor, aripa trandafirie,
Ucigătoare, a zorilor, unde mergi, Romeo,
Julieta își bea cafeaua, fumează cu pieptul
Desfăcut, orașul muncește, transpiră,
aici se iubesc doi tineri,
Lăsați ghilotina în pace,
Lăsați baloții, aici se iubesc doi tineri,
Adam și Eva.
Boris Marian
Pe vârful degetelor , sfârcuri,
Pe streșini, picături, sfârcuri,
Carnea cireșelor albe,
Cearceafuri mototolite,
Fructe zdrobite peste tot,
Ceasuri amestecate cu săruturi,
Ah, întârziem, în miezul palmelor,
O furnicătură, degetul apasă ușor,
Anii au adormit de mult,
Umbrele brândușelor, aripa trandafirie,
Ucigătoare, a zorilor, unde mergi, Romeo,
Julieta își bea cafeaua, fumează cu pieptul
Desfăcut, orașul muncește, transpiră,
aici se iubesc doi tineri,
Lăsați ghilotina în pace,
Lăsați baloții, aici se iubesc doi tineri,
Adam și Eva.
Boris Marian
Poem proscris
Poemul proscris
Nescris, proscris, poem precis,
De-atâția ani, Aldebaran,
Poemul cuprinde toate poemele,
Precum femeile ce nasc șapte gemene,
O dinamită visând pacea lumii,
Copilăria, kazarii, hunii,
Fulgerul tremură, ochii în beznă
Mâinile caută, sărut pe gleznă,
Poemul meu încet pătrunde,
Undele cresc pe alte unde.
Boris Marian
Nescris, proscris, poem precis,
De-atâția ani, Aldebaran,
Poemul cuprinde toate poemele,
Precum femeile ce nasc șapte gemene,
O dinamită visând pacea lumii,
Copilăria, kazarii, hunii,
Fulgerul tremură, ochii în beznă
Mâinile caută, sărut pe gleznă,
Poemul meu încet pătrunde,
Undele cresc pe alte unde.
Boris Marian
Mâinile ei
Mâinile ei
Mâinile ei, note muzicale,
Privirea, un regat peste puzderii de stele,
Glasul, numai în visele tale aurii auzi acest glas,
Am închis ochii, m-am lăsat luat prizonier
De propriile mele himere,
Zăpada devenise albastră-vineție,
Fulgerul ne ocolea, eram doi, eram unul,
Aveam și membre, aveam chip, dar eram unul,
Ai spus ceva, am spus ceva,
lumea se refăcea din RUNE și din ruine,
Un singur cuvânt, o singură silabă,
Un sunet, eram doi,
altfel cum puteam să ne binecuvântăm?
De atâția ani ne căutam în gări, în porturi,
În amintiri și uitări? De atâția ani?
Mai mulți decât am avea eu cu și cu tine laolaltă.
Mâinile mele, mâinile tale, acum, împreună.
Dar mâinile ei? Cine este străina care ne cheamă?
Boris Marian
Mâinile ei, note muzicale,
Privirea, un regat peste puzderii de stele,
Glasul, numai în visele tale aurii auzi acest glas,
Am închis ochii, m-am lăsat luat prizonier
De propriile mele himere,
Zăpada devenise albastră-vineție,
Fulgerul ne ocolea, eram doi, eram unul,
Aveam și membre, aveam chip, dar eram unul,
Ai spus ceva, am spus ceva,
lumea se refăcea din RUNE și din ruine,
Un singur cuvânt, o singură silabă,
Un sunet, eram doi,
altfel cum puteam să ne binecuvântăm?
De atâția ani ne căutam în gări, în porturi,
În amintiri și uitări? De atâția ani?
Mai mulți decât am avea eu cu și cu tine laolaltă.
Mâinile mele, mâinile tale, acum, împreună.
Dar mâinile ei? Cine este străina care ne cheamă?
Boris Marian
Suntem schizofrenici?
Suntem schizofrenici?
Suntem schizo-schizo,
Suntem paranoici
Și paranormali,
Suntem parabolici,
Dar, Doamne, să nu spui
C-am fi mediocri,
Mai bine ne-omori
Cu boli și cu colici.
Ce bine-i să fii
Nebun și fanatic
Și gura și pana
Să meargă-nainte,
Iubind entuziast,
Frenetic și panic,
Să nu știm de clipa
Intrării-n morminte.
Să nu ne-nclinăm
Când ne mustră-un jude,
Să fim schizofrenici,
Dumnezeu ne-ajute!
Boris Marian
Suntem schizo-schizo,
Suntem paranoici
Și paranormali,
Suntem parabolici,
Dar, Doamne, să nu spui
C-am fi mediocri,
Mai bine ne-omori
Cu boli și cu colici.
Ce bine-i să fii
Nebun și fanatic
Și gura și pana
Să meargă-nainte,
Iubind entuziast,
Frenetic și panic,
Să nu știm de clipa
Intrării-n morminte.
Să nu ne-nclinăm
Când ne mustră-un jude,
Să fim schizofrenici,
Dumnezeu ne-ajute!
Boris Marian
Poezia ca detector
Poezia ca detector
Poezia ca detector de mine, de tine, de el,
Dimineața poeților nu seamănă cu dimineața nimănui,
Nici moartea lor, amintiți-vă de Lorca,
Dragostea poetului face parte din natură,
Noaptea, poetul este smerit, ziua se răzvrătește,
Fericirea poetului nu are măsură în timp, nici în intensitate,
Cititoarele poeților au pieptul aprins de lecturi,
Nici un foc nu este mai mare decât focul din versuri,
Un foc ascuns, mistuitor, încet, aproape veșnic.
Când este bătrân, poetul seamănă cu o căruță
Plină ochi cu bețivi veseli, porniți spre o groapă comună.
Poetul nu se pune cu Dumnezeu,
el este diavolul pe o frânghie roșie.
Boris Marian
Poezia ca detector de mine, de tine, de el,
Dimineața poeților nu seamănă cu dimineața nimănui,
Nici moartea lor, amintiți-vă de Lorca,
Dragostea poetului face parte din natură,
Noaptea, poetul este smerit, ziua se răzvrătește,
Fericirea poetului nu are măsură în timp, nici în intensitate,
Cititoarele poeților au pieptul aprins de lecturi,
Nici un foc nu este mai mare decât focul din versuri,
Un foc ascuns, mistuitor, încet, aproape veșnic.
Când este bătrân, poetul seamănă cu o căruță
Plină ochi cu bețivi veseli, porniți spre o groapă comună.
Poetul nu se pune cu Dumnezeu,
el este diavolul pe o frânghie roșie.
Boris Marian
Axis Mundi
Axis Mundi
Toţi ne vor binele, nu ni-l luați,
Nu mai putem reveni la sarmați,
Nu mai e loc în peșteri, ieșiți,
Ne-ndepărtăm mai mult de sciți.
Rugul nu luminează defel,
Şi Dumnezeu se înscrie-n tabel,
Chiar și prostia s-a privatizat,
Și libertatea mai e un păcat.
Răul mai poate fi seducător,
Cheamă la luptă pe muritor,
O îndoială este-ndeajuns,
Axul cel Mare trebuie uns.
Boris Marian
Toţi ne vor binele, nu ni-l luați,
Nu mai putem reveni la sarmați,
Nu mai e loc în peșteri, ieșiți,
Ne-ndepărtăm mai mult de sciți.
Rugul nu luminează defel,
Şi Dumnezeu se înscrie-n tabel,
Chiar și prostia s-a privatizat,
Și libertatea mai e un păcat.
Răul mai poate fi seducător,
Cheamă la luptă pe muritor,
O îndoială este-ndeajuns,
Axul cel Mare trebuie uns.
Boris Marian
Pământul un vers în mișcare
Pământul ca vers în mișcare
Cititorul este un martor la nuntă, la duel,
La asasinat, poesia este o deșteptare la miezul nopții,
Praf și pulbere sunt poeții morți, la numărătoare vii și tu,
Cățelul pământului ne roade pe toți, cu oase cu tot,
Dumnezeu pare uneori o potaie ascultătoare,
Destul ne văicărim, ne speriem, mângâie câinele turbat,
El va muri de mila ta,
apoi du-l la malul mării, îngroapă-l în valuri,
Înțelegi ceva? De vină e câinele.
Poezia este pământul catre îți plânge de milă.
Î nchis într-o cameră , cu călușul la gură,
Eu scriu, voi nu ați vrut să mă luați cu voi,
Ați plecat să spargeți o bancă,
Pentru mine totul este clar,
oamenii zac la pământ, tremură,
Pistolul tremură în mnâna jefuitorului,
Este un pistol făcut din piese de teatru.
Boris Marian
Cititorul este un martor la nuntă, la duel,
La asasinat, poesia este o deșteptare la miezul nopții,
Praf și pulbere sunt poeții morți, la numărătoare vii și tu,
Cățelul pământului ne roade pe toți, cu oase cu tot,
Dumnezeu pare uneori o potaie ascultătoare,
Destul ne văicărim, ne speriem, mângâie câinele turbat,
El va muri de mila ta,
apoi du-l la malul mării, îngroapă-l în valuri,
Înțelegi ceva? De vină e câinele.
Poezia este pământul catre îți plânge de milă.
Î nchis într-o cameră , cu călușul la gură,
Eu scriu, voi nu ați vrut să mă luați cu voi,
Ați plecat să spargeți o bancă,
Pentru mine totul este clar,
oamenii zac la pământ, tremură,
Pistolul tremură în mnâna jefuitorului,
Este un pistol făcut din piese de teatru.
Boris Marian
Închisoare-nchipuită
Balada mea din închisoarea-nchipuită
Balada mea din închisoarea-nchipuită
E biblioteca plină cu gândaci,
Îți cade părul, mintea, în oglindă
Apare chipul, dealul cu araci,
Au ochelarii forme prea bovine,
Iar degetul se-aseamănă c-un far,
Aici numai neonul dă lumină,
Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.
Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,
În inimă se răsucește-o clanță,
Ai vrea să o ajuți pe cititoare,
Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,
Se-nvârtejesc privirile și gândul,
Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.
Boris Marian
Balada mea din închisoarea-nchipuită
E biblioteca plină cu gândaci,
Îți cade părul, mintea, în oglindă
Apare chipul, dealul cu araci,
Au ochelarii forme prea bovine,
Iar degetul se-aseamănă c-un far,
Aici numai neonul dă lumină,
Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.
Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,
În inimă se răsucește-o clanță,
Ai vrea să o ajuți pe cititoare,
Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,
Se-nvârtejesc privirile și gândul,
Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.
Boris Marian
Închisoare-nchipuită
Balada mea din închisoarea-nchipuită
Balada mea din închisoarea-nchipuită
E biblioteca plină cu gândaci,
Îți cade părul, mintea, în oglindă
Apre chipul, dealul cu araci,
Au ochelarii forme prea bovine,
Iar degetul se-aseamănă c-un far,
Aici numai neonul dă lumină,
Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.
Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,
În inimă se răsucește-o clanță,
Ai vrea să o ajuți pe cititoare,
Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,
Se-nvârtejesc privirile și gândul,
Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.
Boris Marian
Balada mea din închisoarea-nchipuită
E biblioteca plină cu gândaci,
Îți cade părul, mintea, în oglindă
Apre chipul, dealul cu araci,
Au ochelarii forme prea bovine,
Iar degetul se-aseamănă c-un far,
Aici numai neonul dă lumină,
Pe coridor stă Paracelsus c-un amnar.
Iar tu apari, cu prospețime și-aroganță,
În inimă se răsucește-o clanță,
Ai vrea să o ajuți pe cititoare,
Dar ea vobește pe mobil puțin cam tare,
Se-nvârtejesc privirile și gândul,
Pentr-un sărut ai părăsi Cuvântul.
Boris Marian
Pod la cap de drum
Pod la cap de drum
Un bătrân cânta la trompetă,
Un microbist juca la ruletă,
Undeva la etajul șase ori șapte
Îngerii joacă șeptici pe la spate,
Trompeta e urna cu multă cenușă,
Moartea privește-n capot, lângă ușă,
Râde și ea, actorul doar cântă,
Domnul în pod neauzit ne cuvântă.
Între două tancuri
Între două tancuri
Cresc trei fagi fragili,
Între tunuri naște Hera un copil,
Între două palme – un surâs forțat,
Eu de morți mă sprijin, pentru că-s soldat,
Între două fete simt că mai sunt om,
Nu știu cum e Raiul, unde cresc doi Pomi,
Eu aleg viața veșnică, nu am
DRAGOSTE DE TANCURI,
n-am să cânt „aux arms”
Boris Marian
Un bătrân cânta la trompetă,
Un microbist juca la ruletă,
Undeva la etajul șase ori șapte
Îngerii joacă șeptici pe la spate,
Trompeta e urna cu multă cenușă,
Moartea privește-n capot, lângă ușă,
Râde și ea, actorul doar cântă,
Domnul în pod neauzit ne cuvântă.
Între două tancuri
Între două tancuri
Cresc trei fagi fragili,
Între tunuri naște Hera un copil,
Între două palme – un surâs forțat,
Eu de morți mă sprijin, pentru că-s soldat,
Între două fete simt că mai sunt om,
Nu știu cum e Raiul, unde cresc doi Pomi,
Eu aleg viața veșnică, nu am
DRAGOSTE DE TANCURI,
n-am să cânt „aux arms”
Boris Marian
De la cenușiu la albastru
De la cenușiu la albastru
Exista o baladă, i-am luat titlul, cu drag,
Cenușiul- albastru, ridicolul – prag,
Profil și en face, speranță și Black,
Pentru Rai n-am plătit niciodată un cec,
Ai curte, s-o cureți, ne spune Wolfgang,
Curtea-i sufletul, curăță cei fără rang,
Paradoxul e sursa doxei cu ștaif,
Urmuz, tu nu ai fost marele caif,
Turnavitul tău nu este Turnul pisan,
Cu Stamate nu treci un pod dunărean,
Doar un Hook, doar Crook, buchinist fericit,
Un raport de viitor ne arunci peste zid,
Telerame, poeme, la carnaval
Vine mireasa fără haine și voal,
Numai Trost face pleosc, se scufundă în val,
Șesto Pals are un deget crescut femural,
Mă gândesc și la mine, cum și tu te gândești,
Iubită vanguardă din București.
Boris Marian
Exista o baladă, i-am luat titlul, cu drag,
Cenușiul- albastru, ridicolul – prag,
Profil și en face, speranță și Black,
Pentru Rai n-am plătit niciodată un cec,
Ai curte, s-o cureți, ne spune Wolfgang,
Curtea-i sufletul, curăță cei fără rang,
Paradoxul e sursa doxei cu ștaif,
Urmuz, tu nu ai fost marele caif,
Turnavitul tău nu este Turnul pisan,
Cu Stamate nu treci un pod dunărean,
Doar un Hook, doar Crook, buchinist fericit,
Un raport de viitor ne arunci peste zid,
Telerame, poeme, la carnaval
Vine mireasa fără haine și voal,
Numai Trost face pleosc, se scufundă în val,
Șesto Pals are un deget crescut femural,
Mă gândesc și la mine, cum și tu te gândești,
Iubită vanguardă din București.
Boris Marian
Faptele
Faptele rămân fapte
Faptele rămân fapte,
Nu le schimbi,
Nici stâncile, copacii, norii
Nu pot fi strămutați
Cu privirea,
Vom privi trecutul ca pe un tablou
Însângerat,
Apoi vom trăi.
Vom trăi, iubito.
Mă aflu la granița dintre lumi
Mă aflu la granița dintre lumi,
Caut adevărul prin service-room,
Tu te ivești când nu m-aștept,
Vii dezvelită mai jos de piept.
Stau la-ndoială, aș vrea copii,
Plec la Suceava cu vagon- lits,
Granița este doar între noi,
Noi ne iubim când suntem goi.
Când ne-mbrăcăm, prejudecăți
Vin și ne-mpart în jumătăți.
BORIS MARIAN
Faptele rămân fapte,
Nu le schimbi,
Nici stâncile, copacii, norii
Nu pot fi strămutați
Cu privirea,
Vom privi trecutul ca pe un tablou
Însângerat,
Apoi vom trăi.
Vom trăi, iubito.
Mă aflu la granița dintre lumi
Mă aflu la granița dintre lumi,
Caut adevărul prin service-room,
Tu te ivești când nu m-aștept,
Vii dezvelită mai jos de piept.
Stau la-ndoială, aș vrea copii,
Plec la Suceava cu vagon- lits,
Granița este doar între noi,
Noi ne iubim când suntem goi.
Când ne-mbrăcăm, prejudecăți
Vin și ne-mpart în jumătăți.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)