Un om a-mbătrânit
Un om a-mbătrânit
Ca un pom,
Rădăcinile lui au ajuns
Îm centrul Pământului,
Coroana, cum ar veni, creierul
s-a nălțat și a cuprins
Universul.
Dumnezeu l-a întrebat –
„Ce faci, îmi iei obiectul muncii?”
Bătrânul a ridicat din ramuri, a răspuns-
„ Facem și noi ce putem”.
De ce să nu ne bucurăm
Că totul are un sfârșit?
Și ODA lui van Beethoven
și chinul tăinuit.
Ești tânără și eu mai sunt
În viață, vechi stejar,
Tu nu ai sufletul cărunt,
Iar eu, în suflet –jar.
O zi, o noapte, câte sunt,
Le numărăm încet,
Tot mai încet și mai mărunt,
Frumoasă ești, eu – poet.
La jumătatea vieții ajuns „erou”,
Mă întrebam cum s-o încep din nou,
Acum, apropiat de-un happy end,
Cred că e timpul să-mi aleg un trend.
Cu respirația mai merge, nu alerg,
Ghenunchii mă mai lasă, un iceberg
Simt pe sub inimă, dar nu-l observ,
De-mi număr nervii, mă cam doare orice nerv.
Numai cu scrisul nu mă schimb defel,
Parcă mă-ndeamnă un Mefistofel,
Îmi spune să mă las. Cum aș putea
Când tu trăiești, când mai trăiesc, iubirea mea?
Boris Marian.
În orașe fumegânde
În orașe fumegânde
În orașe fumegânde precum șuncile în toamnă,
Trec femei frumoase, blonde, uneori mai trece o doamnă,
Vai, cum poți vorbi, amice, nici bărbații nu sunt domni,
Unul își „umflă” soția, altul sforăie în somn,
Lumea este ca un grapefruit, ba amară, ba prea moale,
Din capele și sicrie ne vin morții la cerșeală.
Cerul are o culoare nici prea blândă, nici prea roză,
Ți-amintești, iubită Mia, cum ne mai strâmbam în poză?
Ne-nvârtim în cercul vieții cotidiene și mizere,
Un trăscău te urcă-n slavă, te doboară însă o bere,
Reuniți în cluburi, saituri, ne mai spunem o poveste,
Pe când hoții-ncet ne lasă fără pantaloni și veste.
La trapez venim cu toții, mai puțini la tras la șaibă,
Râsul este bun la toate, poți muri și dintr-o zgaibă,
Vinul curge, fumul urcă, norii albi refuză schimbul,
Strigă unii – Apocalipsei în curând îi vine timpul,
Ultimul sărut și basta, ne-antrenăm spre a fi îngeri,
ți-amintești , iubită Mia, cum ai plâns, spunând că sângeri?
Boris Marian
În orașe fumegânde precum șuncile în toamnă,
Trec femei frumoase, blonde, uneori mai trece o doamnă,
Vai, cum poți vorbi, amice, nici bărbații nu sunt domni,
Unul își „umflă” soția, altul sforăie în somn,
Lumea este ca un grapefruit, ba amară, ba prea moale,
Din capele și sicrie ne vin morții la cerșeală.
Cerul are o culoare nici prea blândă, nici prea roză,
Ți-amintești, iubită Mia, cum ne mai strâmbam în poză?
Ne-nvârtim în cercul vieții cotidiene și mizere,
Un trăscău te urcă-n slavă, te doboară însă o bere,
Reuniți în cluburi, saituri, ne mai spunem o poveste,
Pe când hoții-ncet ne lasă fără pantaloni și veste.
La trapez venim cu toții, mai puțini la tras la șaibă,
Râsul este bun la toate, poți muri și dintr-o zgaibă,
Vinul curge, fumul urcă, norii albi refuză schimbul,
Strigă unii – Apocalipsei în curând îi vine timpul,
Ultimul sărut și basta, ne-antrenăm spre a fi îngeri,
ți-amintești , iubită Mia, cum ai plâns, spunând că sângeri?
Boris Marian
Credo
Credo
Sunt un om normal,
Zic eu, este nebun, zic alții,
Sparg geamuri, le plătesc,
Mă otrăvesc cu țigări,
Am dublul vârstei lui Modigliani,
Voi muri de dragul poeziei,
Eu nu caut efecte șocante.
Iubesc câinii, pe unii oameni,
Mă bucur de darul prieteniei,
Nu suport coala nescrisă,
Dar nudurile lui Modigliani mă bucură,
În rest cotidianul mă obosește,
Ca și vorbele grele,
Disprețul unor inexistenți,
E nebun, spun unii, trăiesc din iubire,
Credeți ce vreți.
Sunt un om normal,
Zic eu, este nebun, zic alții,
Sparg geamuri, le plătesc,
Mă otrăvesc cu țigări,
Am dublul vârstei lui Modigliani,
Voi muri de dragul poeziei,
Eu nu caut efecte șocante.
Iubesc câinii, pe unii oameni,
Mă bucur de darul prieteniei,
Nu suport coala nescrisă,
Dar nudurile lui Modigliani mă bucură,
În rest cotidianul mă obosește,
Ca și vorbele grele,
Disprețul unor inexistenți,
E nebun, spun unii, trăiesc din iubire,
Credeți ce vreți.
Șpaga mică-șpaga mare
Șpaga mică și șpaga mare
Între ceva mare și ceva mic nu există deosebiri esențiale.
Diavolul spune, scrie, băiete.
Unul scrie o poezea, altul un roman,
Altul o enciclopedie.
Un infractor primește NUP, altul
Închisoare pe viață. Nu este, esențialmente,
Nici o deosebire. Vorba ceea, muritori suntem.
Între o gașcă mică șți una mare nu este nici o deosebire.
Se moare în ambele cazuri.
Străzile par umflate de vreo câțiva ani.
A crescut numărul de barosani.
Dar tot străzi sunt.
Bastonul poate fi un sprijin, poate fi o armă sau,
Mai știi, un baston de mareșal scos din piramida
Lui Keops, vecinul meu de la etajul șapte,
De nu-i funcționează WC-ul, că s-a umplut
Orașul de mizerie și de aia nu intrarăm în spațiul
Danke schoen sau Schoenbrun sau cum i-o spune,
De fapt, ce contează, a mai rămas puțin, vine cometa,
Vin exploziile solare, alte necazuri cu impozitul
Pe pupat, așa auzii eu, cu urechile mele, care urechi?
Cine trăiește trebuie să tragă, ce o vrea, o mâță de coadă,
O fată de țâțe, o șpagă, de aia argintită, tăioasă.
Noroc că scăparăm de morți, asta ne mai lipsea,
să chemăm morții la DNA sau la CNSAS,
ce vorbești, băi, amărâtule, nu vezi că te trage potaia de pantaloni
să mergi acasa, te așteaptă nevasta, nenorocitule.
Boris Marian
Între ceva mare și ceva mic nu există deosebiri esențiale.
Diavolul spune, scrie, băiete.
Unul scrie o poezea, altul un roman,
Altul o enciclopedie.
Un infractor primește NUP, altul
Închisoare pe viață. Nu este, esențialmente,
Nici o deosebire. Vorba ceea, muritori suntem.
Între o gașcă mică șți una mare nu este nici o deosebire.
Se moare în ambele cazuri.
Străzile par umflate de vreo câțiva ani.
A crescut numărul de barosani.
Dar tot străzi sunt.
Bastonul poate fi un sprijin, poate fi o armă sau,
Mai știi, un baston de mareșal scos din piramida
Lui Keops, vecinul meu de la etajul șapte,
De nu-i funcționează WC-ul, că s-a umplut
Orașul de mizerie și de aia nu intrarăm în spațiul
Danke schoen sau Schoenbrun sau cum i-o spune,
De fapt, ce contează, a mai rămas puțin, vine cometa,
Vin exploziile solare, alte necazuri cu impozitul
Pe pupat, așa auzii eu, cu urechile mele, care urechi?
Cine trăiește trebuie să tragă, ce o vrea, o mâță de coadă,
O fată de țâțe, o șpagă, de aia argintită, tăioasă.
Noroc că scăparăm de morți, asta ne mai lipsea,
să chemăm morții la DNA sau la CNSAS,
ce vorbești, băi, amărâtule, nu vezi că te trage potaia de pantaloni
să mergi acasa, te așteaptă nevasta, nenorocitule.
Boris Marian
Mă simt hăituit
Mă simt hăituit
Un prieten îmi spune, fii atent unde calci,
Altul mă calcă și-mi spune, ai loc de veci cumpărat?
Nu mai trimit scrisori, nu mai scriu,
Cineva îmi citește scrisorile le trimite
Aiurea-n pustiu.
Sunt cu ochii pe tine, îmi spune amicul,
Ești cam belit, cam sfrijit, nu-mi placi, ai grijă,
Scrii cu greșeli, mai ai și multe prostii în dovleac,
Stau și mă-ntreb, cum să-i plac, cum să-i plac?
Iau o lopată și-mi sap singur o groapă.
Nu am nici martori, doar o cățea mai bolnavă,
Colo un corb, strigă și el nevermore,
Ei, atunci vin și spun – n-am să mor, n-am să mor.
Scriu și eu un poem, cine vrea
Poate citi sau o bere să bea.
Orice lucrare are și ea un sfârșit.
Vine prietenul, spune, ai fost păcălit.
Boris Marian
Un prieten îmi spune, fii atent unde calci,
Altul mă calcă și-mi spune, ai loc de veci cumpărat?
Nu mai trimit scrisori, nu mai scriu,
Cineva îmi citește scrisorile le trimite
Aiurea-n pustiu.
Sunt cu ochii pe tine, îmi spune amicul,
Ești cam belit, cam sfrijit, nu-mi placi, ai grijă,
Scrii cu greșeli, mai ai și multe prostii în dovleac,
Stau și mă-ntreb, cum să-i plac, cum să-i plac?
Iau o lopată și-mi sap singur o groapă.
Nu am nici martori, doar o cățea mai bolnavă,
Colo un corb, strigă și el nevermore,
Ei, atunci vin și spun – n-am să mor, n-am să mor.
Scriu și eu un poem, cine vrea
Poate citi sau o bere să bea.
Orice lucrare are și ea un sfârșit.
Vine prietenul, spune, ai fost păcălit.
Boris Marian
Doamne, voi îngenunchea
Doamne, voi îngenunchea
Doamne, voi îngenunchea în fața mea,
În fața Ta nu îndrăznesc, îngenunchez
Pentru toate păcatele, pentru minciuni,
Răutăți, slăbiciuni, știu, viața nu este o datorie,
Viața este un vis pe care noi singuri
Îl tulburăm cu zgomote de scaune trântite,
Blesteme, pumni, Doamne, poți să ne ierți?
Cineva crede că sunt un înger, nu sunt, altcineva
Crede că sunt un diavol, nu sunt,
Sunt un om, iar oamenii diferă
Mai mult decât orice, unul de celălalt,
Doamne, îți fac o promisiune,
Nu voi mai vorbi niciodată despre aproapele meu,
Îi voi da voie să mă înjunghie,
Nu voi scoate un oftat, voi mulțumi,
Merit să fiu ucis pentru că exist, Doamne.
Boris Marian
Doamne, voi îngenunchea în fața mea,
În fața Ta nu îndrăznesc, îngenunchez
Pentru toate păcatele, pentru minciuni,
Răutăți, slăbiciuni, știu, viața nu este o datorie,
Viața este un vis pe care noi singuri
Îl tulburăm cu zgomote de scaune trântite,
Blesteme, pumni, Doamne, poți să ne ierți?
Cineva crede că sunt un înger, nu sunt, altcineva
Crede că sunt un diavol, nu sunt,
Sunt un om, iar oamenii diferă
Mai mult decât orice, unul de celălalt,
Doamne, îți fac o promisiune,
Nu voi mai vorbi niciodată despre aproapele meu,
Îi voi da voie să mă înjunghie,
Nu voi scoate un oftat, voi mulțumi,
Merit să fiu ucis pentru că exist, Doamne.
Boris Marian
Nu știu care
Nu știu care
Din noi a scris această pagină,
Lipsa de temei este inepuizabilă,
Dorința de înțelegere împedică-
Nțelegerea, dar și lipsa dorinței
Duce în aceeași ogradă.
Tineri și ageri eram,
Copacii gemeau sub vânt,
Doi ochi în noapte,
Ochii tăi, două buze,
Buzele tale, sfârcuri
Repezite de palmele mele flămâmnde,,
Ce mai puteam înțelege?
și cine dorea?
Noaptea cea lungă.
Ideile seamănă cu gâștele sălbatice,
Cu ele vom străbate globul,
Unui om îi trebuie o jumătate de veac,
Nesocotind că viața este un vis.
Crezi în Dumnezeu, prietene?
Atunci să nu râzi decât de tine însuți.
Să-ți biciui sufletul cu propriul râs.
Ne aflăm într-un adăpost, la pândă.
Am ieșit din deșert.
Als- Ob, spune gâsca în zbor,
Fără a ști cine-i Als,
Cine-i Ob, de fapt
Suntem la vânătoare.
Boris Marian
Din noi a scris această pagină,
Lipsa de temei este inepuizabilă,
Dorința de înțelegere împedică-
Nțelegerea, dar și lipsa dorinței
Duce în aceeași ogradă.
Tineri și ageri eram,
Copacii gemeau sub vânt,
Doi ochi în noapte,
Ochii tăi, două buze,
Buzele tale, sfârcuri
Repezite de palmele mele flămâmnde,,
Ce mai puteam înțelege?
și cine dorea?
Noaptea cea lungă.
Ideile seamănă cu gâștele sălbatice,
Cu ele vom străbate globul,
Unui om îi trebuie o jumătate de veac,
Nesocotind că viața este un vis.
Crezi în Dumnezeu, prietene?
Atunci să nu râzi decât de tine însuți.
Să-ți biciui sufletul cu propriul râs.
Ne aflăm într-un adăpost, la pândă.
Am ieșit din deșert.
Als- Ob, spune gâsca în zbor,
Fără a ști cine-i Als,
Cine-i Ob, de fapt
Suntem la vânătoare.
Boris Marian
Spinoza și lupul
Spinoza și lupul
Spinoza avea dreptate,
acum nu mai are,
nici lentilele nu mai sunt aceleaşi,
să lăsăm teoriile negative,
viaţa e foarte simplă.,
Eu mă adresez unui iluzoriu prieten.
Nimic nu este superstiţie.
Muştele otrăvitoare se hrănesc din orice,
acresc untdelemnul negustorului.
decât înţelepciunea şi cinstea,luaţi un pic de nebunie.
Ea vă mai poate apăra. Ecclesiastul cap.X.
Mai sunt nişte cărţi.
Soldatul merge la război,
Războiul fuge de el,
Unde mergi . soldat?
Merg la femei, să trăiți.
Stai de planton, soldat.
Stai că trag, soldat.
Un soldat a murit în slujba patriei.
Numai pentru voi
am scris acest tratat despre Nimic.
Cercetaţi-l atent.
Oricare superstiţie
ascunde un mic adevăr.
Am văzut Paradisul.
O sferă mişcându-se
la extremitatea unui fir lung
pe care Dumnezeu îl ţinea în mână.
Orice este o abatere de la Lege,
ea, Legea este punctul de pornire înspre abatere.
De unde și aberațiile.
Ce bază punem pe înţelepciune?
Mai mult pe ştiinţă,
iar ştiinţa este un copil
care nu se va maturiza niciodată.
Imaginaţia nu poate fi controlată.
Noi cunoaştem bine oricare început,
niciodată nu ştim sfârşitul.
Acesta este misterul vieții,
acesta este farmecul ei.
Ceea ce ne irită
este multitudinea de oglinzi.
Când te gândeşti că fiecare suntem un butoi,
un butoiaş de fermentaţie.
Sănătoşi să fim.
Garanţii nu are nimeni.
Nici băncile mari şi nici oamenii mari.
Unii trăiesc toată viaţa
sub apă sau sub pământ.
Nu-i bai. Să trăiască.
Câte lucruri nu-ţi vin în minte
când eşti singur?
Parcă ai avea un periscop la îndemână.
Te vezi chiar pe tine însuţi.
Boris Marian
Spinoza avea dreptate,
acum nu mai are,
nici lentilele nu mai sunt aceleaşi,
să lăsăm teoriile negative,
viaţa e foarte simplă.,
Eu mă adresez unui iluzoriu prieten.
Nimic nu este superstiţie.
Muştele otrăvitoare se hrănesc din orice,
acresc untdelemnul negustorului.
decât înţelepciunea şi cinstea,luaţi un pic de nebunie.
Ea vă mai poate apăra. Ecclesiastul cap.X.
Mai sunt nişte cărţi.
Soldatul merge la război,
Războiul fuge de el,
Unde mergi . soldat?
Merg la femei, să trăiți.
Stai de planton, soldat.
Stai că trag, soldat.
Un soldat a murit în slujba patriei.
Numai pentru voi
am scris acest tratat despre Nimic.
Cercetaţi-l atent.
Oricare superstiţie
ascunde un mic adevăr.
Am văzut Paradisul.
O sferă mişcându-se
la extremitatea unui fir lung
pe care Dumnezeu îl ţinea în mână.
Orice este o abatere de la Lege,
ea, Legea este punctul de pornire înspre abatere.
De unde și aberațiile.
Ce bază punem pe înţelepciune?
Mai mult pe ştiinţă,
iar ştiinţa este un copil
care nu se va maturiza niciodată.
Imaginaţia nu poate fi controlată.
Noi cunoaştem bine oricare început,
niciodată nu ştim sfârşitul.
Acesta este misterul vieții,
acesta este farmecul ei.
Ceea ce ne irită
este multitudinea de oglinzi.
Când te gândeşti că fiecare suntem un butoi,
un butoiaş de fermentaţie.
Sănătoşi să fim.
Garanţii nu are nimeni.
Nici băncile mari şi nici oamenii mari.
Unii trăiesc toată viaţa
sub apă sau sub pământ.
Nu-i bai. Să trăiască.
Câte lucruri nu-ţi vin în minte
când eşti singur?
Parcă ai avea un periscop la îndemână.
Te vezi chiar pe tine însuţi.
Boris Marian
Vorbe-deșertăciuni
Vorbe-deșertăciuni
Dacă învingi, nu vei câștiga,
Ca să fii dezamăgit trebuie să ai acolo,
un rest de inimă, te redescoperi
după ce te cauți, există țară fără iubire?
Există iubire fără oameni?
În zadar îmi vorbești de Dumnezeu.
Afară plouă și eu văd pustiul.
Ei i-au ucis pe ei,
Unii pe alții,
Au smuls carnea și nervii
De pe propriile trupuri.
Ce cauți tu ești tu însuți.
Cuvântul se naște singur.
Cineva a ucis și a plecat.
A uitat să-și ascundă crima.
Peste ea s-a așezat, ca o zăpadă, uitarea.
Dar la primul dezgheț se vor zări
Urmele tălpilor care duc la un bârlog
Onorabil.
Fără să părăsească locul, bărbatul
Nu mai există. O lumânare arde
Pe masă. Aud un plânset.
Nici un cadavru.
Afară copiii joacă șotron.
Robinson aude o muzică,
El vede o insulă,
Dumnzeu îl are în pază,
Robinson primește scrisori,
Nu le citește, Robinson sunt eu,
Uneori ești tu,
Un deținut afirmă că el este Robinson,
Îl cred, uitarea este insula
Lui Robinson,
Trebuie să fii Robinson,
Ca să cucerești o insulă.
În aerul nopții cântă și nopțile,
Cântă și pietrele în aerul nopții,
Morții ne cântă, stelele, cetele,
Cerul e-nalt, sufletul pur,
Ochii privesc strălucind în contur,
Lasă zeița iubirii să vină,
Sub cerul nopții, caldă , felină,
Precum nectarul veșnicei vieți,
Morții ne-ngână, par-că sunt beți
Minuscula glorie a Marelui Greier
Fu dărâmată de o furnică,
Tu ai un creier, eu am un creier,
Harpele, harpiile, strigă, se strică.
Kali și Bali, Socratre nu poate,
Numai Seneca stoic rămâne,
Vin preșcolarii, rotile dințate,
Proletariatul ne pune frâne.
El nu se lasă, Marele Greier,
Nemulțimit își rupe chitina,
Alb se ivește, ca miezul de creier,
Doamne, doar Tu ne dărui lumina.
Boris Marian
Dacă învingi, nu vei câștiga,
Ca să fii dezamăgit trebuie să ai acolo,
un rest de inimă, te redescoperi
după ce te cauți, există țară fără iubire?
Există iubire fără oameni?
În zadar îmi vorbești de Dumnezeu.
Afară plouă și eu văd pustiul.
Ei i-au ucis pe ei,
Unii pe alții,
Au smuls carnea și nervii
De pe propriile trupuri.
Ce cauți tu ești tu însuți.
Cuvântul se naște singur.
Cineva a ucis și a plecat.
A uitat să-și ascundă crima.
Peste ea s-a așezat, ca o zăpadă, uitarea.
Dar la primul dezgheț se vor zări
Urmele tălpilor care duc la un bârlog
Onorabil.
Fără să părăsească locul, bărbatul
Nu mai există. O lumânare arde
Pe masă. Aud un plânset.
Nici un cadavru.
Afară copiii joacă șotron.
Robinson aude o muzică,
El vede o insulă,
Dumnzeu îl are în pază,
Robinson primește scrisori,
Nu le citește, Robinson sunt eu,
Uneori ești tu,
Un deținut afirmă că el este Robinson,
Îl cred, uitarea este insula
Lui Robinson,
Trebuie să fii Robinson,
Ca să cucerești o insulă.
În aerul nopții cântă și nopțile,
Cântă și pietrele în aerul nopții,
Morții ne cântă, stelele, cetele,
Cerul e-nalt, sufletul pur,
Ochii privesc strălucind în contur,
Lasă zeița iubirii să vină,
Sub cerul nopții, caldă , felină,
Precum nectarul veșnicei vieți,
Morții ne-ngână, par-că sunt beți
Minuscula glorie a Marelui Greier
Fu dărâmată de o furnică,
Tu ai un creier, eu am un creier,
Harpele, harpiile, strigă, se strică.
Kali și Bali, Socratre nu poate,
Numai Seneca stoic rămâne,
Vin preșcolarii, rotile dințate,
Proletariatul ne pune frâne.
El nu se lasă, Marele Greier,
Nemulțimit își rupe chitina,
Alb se ivește, ca miezul de creier,
Doamne, doar Tu ne dărui lumina.
Boris Marian
Infernul
Infernul de după Dante
Discutând cu voi, uneori,
Mă simt ca Don Quijote,
Semănați, frații mei,
Cu morile mari de vânt,
Depindeți de vânt,
Mă simt înălțat,
Când discut cu voi,
Apoi, trântit de pământ,
mi-amintesc că există catehisme,
regulamente, soldați cu cizme,
ordonanțe, ofițeri, iar eu nu sunt
nici soldat instruit, cel puțin.
Eu sunt un alienat obișnuit,
Tu ești la fel ca mine, lector ipocrit,
Trăim în lumea celor alienați,
Mă-ntreb, pe Marte, sunt femei, bărbați?
Ei se iubesc? Ei cântă fericirea?
Trăim în alienare, asta-i firea
Bietului pământean, ce poate el
Să facă, dacă-i păcătos, mișel?
Exagerez, moment de oboseală,
Dar va veni odihna, sâc! Finală.
Un măr strică un măr,
Un măr strică alt măr,
Ș.a.m.d., planeta rămâne
Fără meri, peri, pruni, palmieri,
Iarbă, crocodili, rechini, pinguini,
Ce ți-este cu acest vierme fără nume?
El a venit din cosmos,
s-a înșurubat în noi,
Unii mor cu el fără să-l simtă,
Alții-l îngrijesc, îl scot pe gură,
Amenință tot ce este în jur.
Știința este încă neputincioasă.
Cineva îmi dorește moartea,
O umbră din Andromeda,
A coborât pe pământ,
Cuvintele mele se întorc
Împotriva mea, accept uitarea,
Dar umbra din Andromeda
Ucide uitarea, este mai trează ca oricând,
Gata să tragă, fraze- gloanțe- obuze,
Frazele ucid sufletul, dar eu sunt Daniel,
Nu mă tem de umbre.
Boris Marian
Discutând cu voi, uneori,
Mă simt ca Don Quijote,
Semănați, frații mei,
Cu morile mari de vânt,
Depindeți de vânt,
Mă simt înălțat,
Când discut cu voi,
Apoi, trântit de pământ,
mi-amintesc că există catehisme,
regulamente, soldați cu cizme,
ordonanțe, ofițeri, iar eu nu sunt
nici soldat instruit, cel puțin.
Eu sunt un alienat obișnuit,
Tu ești la fel ca mine, lector ipocrit,
Trăim în lumea celor alienați,
Mă-ntreb, pe Marte, sunt femei, bărbați?
Ei se iubesc? Ei cântă fericirea?
Trăim în alienare, asta-i firea
Bietului pământean, ce poate el
Să facă, dacă-i păcătos, mișel?
Exagerez, moment de oboseală,
Dar va veni odihna, sâc! Finală.
Un măr strică un măr,
Un măr strică alt măr,
Ș.a.m.d., planeta rămâne
Fără meri, peri, pruni, palmieri,
Iarbă, crocodili, rechini, pinguini,
Ce ți-este cu acest vierme fără nume?
El a venit din cosmos,
s-a înșurubat în noi,
Unii mor cu el fără să-l simtă,
Alții-l îngrijesc, îl scot pe gură,
Amenință tot ce este în jur.
Știința este încă neputincioasă.
Cineva îmi dorește moartea,
O umbră din Andromeda,
A coborât pe pământ,
Cuvintele mele se întorc
Împotriva mea, accept uitarea,
Dar umbra din Andromeda
Ucide uitarea, este mai trează ca oricând,
Gata să tragă, fraze- gloanțe- obuze,
Frazele ucid sufletul, dar eu sunt Daniel,
Nu mă tem de umbre.
Boris Marian
Tănăr, năvalnic și fără o țintă precisă
.
Tânăr, năvalnic și fără o țintă precisă
Tănăr, năvalnic și fără o țintă precisă,
Trăiam îmbătat de propria mea tinerețe,
Apele s-au adunat ca-naintea unui baraj,
Am încercat să aduc energie, lumină, am reușit?
Nu știu, nu cred, nu sunt sigur.
Văile se adâncesc, de pe un ultim versant
Privesc liniștit, nu mă sperie nimeni, nimic,
Iubesc tăcerea sălbatică dinaintea unui sfârșit
Previzibil.
Boris Marian
Tânăr, năvalnic și fără o țintă precisă
Tănăr, năvalnic și fără o țintă precisă,
Trăiam îmbătat de propria mea tinerețe,
Apele s-au adunat ca-naintea unui baraj,
Am încercat să aduc energie, lumină, am reușit?
Nu știu, nu cred, nu sunt sigur.
Văile se adâncesc, de pe un ultim versant
Privesc liniștit, nu mă sperie nimeni, nimic,
Iubesc tăcerea sălbatică dinaintea unui sfârșit
Previzibil.
Boris Marian
Tigrul de hârtie
Tigrul de hârtie
Scriu pe un tigru de hârtie,
Viu sunt doar eu, tu – viorie,
Eu sunt baston, tu joci boston,
Vom coborî în Maelstrom .
Vom coboră c-un semiton,
Apoi încă unul, până la brâu,
Ne vom iubi în lanul de grâu,
Vom sta de veghe, poate s-o naște
Pruncul pe care-l visam de Paște.
Pruncul- poemul scris pe hârtie,
Tigrul e dragostea noastră târzie.
Boris Marian
Scriu pe un tigru de hârtie,
Viu sunt doar eu, tu – viorie,
Eu sunt baston, tu joci boston,
Vom coborî în Maelstrom .
Vom coboră c-un semiton,
Apoi încă unul, până la brâu,
Ne vom iubi în lanul de grâu,
Vom sta de veghe, poate s-o naște
Pruncul pe care-l visam de Paște.
Pruncul- poemul scris pe hârtie,
Tigrul e dragostea noastră târzie.
Boris Marian
Profesorul de geografie
.
Profesorul de geografie
Nu mă iubea profesorul de geografie,
știa el de ce,
eu coloram cu alabstru câmpiile, munții,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câștigat iubirea Krimhildei,
știa ea de ce.
Simțea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea șapte copii,
Apoi am murit fericiți, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.
Boris Marian
Profesorul de geografie
Nu mă iubea profesorul de geografie,
știa el de ce,
eu coloram cu alabstru câmpiile, munții,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câștigat iubirea Krimhildei,
știa ea de ce.
Simțea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea șapte copii,
Apoi am murit fericiți, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.
Boris Marian
Viciul
Viciul, cu ce se mănâncă el?
Viciul se mănânc, de obicei,
Cu leuștean, cu un picior
Frumos de femeie,
Cu asul de treflă
În mânecă,
Viciul este bucuria
Neadjudecată,
Eu pentru un viciu mi-aș da viața,
Dar spuneți-mi care este acela?
Mă droghez scriind,
Fumez visuri de copil fiind,
Motanul îmi cunoștea toate poemele,
La unele se zburlea, stuchea,
Așa cum fac uneori criticii.
M-am obișnuit cu strâmbătatea
M-am obișnuit cu strâmbătatea
Copacilor loviți de grindină,
Cu înjurătura printre dinți
A cerșetorului – actor,
Cu iubirea de frate a condeierului
Din „ Cei șapte magnifici”,
Cu neiertarea evelor
care jurau Iubire, neiubindu-mă,
Cu amenzile, cu viața plicticoasă
Uneori ca ploile tomnatice,
Nu m-am obișnuit cu mine,
Aici este cuiul lui Pepelea.
Liber
În groapa cu lei, Daniel era liber,
În mintea mea, eu sunt liber,
Pe Argeș în jos, sunt un om .liber,
Maimuțele lui Brueghel
Erau libere pe pânză,
Am avut un vis, eram liber.
Un general nu poate fi liber.
Îndrăgostitul nu poate fi liber.
Eu sunt îndrăgostitul liber, în general.
Tu ești șalul meu,
Tu ești șuba mea,
Ești periuța mea de dinți,
Pijamaua, papucii,
Ești ceasul meu deșteptător.
Mă trezesc, sunt legat
Ca Gulliver.
Boris Marian
Viciul se mănânc, de obicei,
Cu leuștean, cu un picior
Frumos de femeie,
Cu asul de treflă
În mânecă,
Viciul este bucuria
Neadjudecată,
Eu pentru un viciu mi-aș da viața,
Dar spuneți-mi care este acela?
Mă droghez scriind,
Fumez visuri de copil fiind,
Motanul îmi cunoștea toate poemele,
La unele se zburlea, stuchea,
Așa cum fac uneori criticii.
M-am obișnuit cu strâmbătatea
M-am obișnuit cu strâmbătatea
Copacilor loviți de grindină,
Cu înjurătura printre dinți
A cerșetorului – actor,
Cu iubirea de frate a condeierului
Din „ Cei șapte magnifici”,
Cu neiertarea evelor
care jurau Iubire, neiubindu-mă,
Cu amenzile, cu viața plicticoasă
Uneori ca ploile tomnatice,
Nu m-am obișnuit cu mine,
Aici este cuiul lui Pepelea.
Liber
În groapa cu lei, Daniel era liber,
În mintea mea, eu sunt liber,
Pe Argeș în jos, sunt un om .liber,
Maimuțele lui Brueghel
Erau libere pe pânză,
Am avut un vis, eram liber.
Un general nu poate fi liber.
Îndrăgostitul nu poate fi liber.
Eu sunt îndrăgostitul liber, în general.
Tu ești șalul meu,
Tu ești șuba mea,
Ești periuța mea de dinți,
Pijamaua, papucii,
Ești ceasul meu deșteptător.
Mă trezesc, sunt legat
Ca Gulliver.
Boris Marian
Când nu ești simpatic
Când nu ești simpatic,
Riști să fii ras, tuns și frezat,
Împușcat sau iubit în taină,
vă cheamă cumva Lygia
sau Casyopeya?
Asta ca să zgârii atenția cuiva.
Șarpe cu aripi, salut!
Am strecurat un deget în neant,
Erau niște sâni.
Iubesc accidentul de acum.
Încerc să nu mă gândesc
La moarte, ea , oricum, se gândește la mine,
Îi sunt simpatic.
Iubita râde, cum râdeam eu, copil.
Nu este dragostea o revenire la copilărie
Pe alte note, pe alt portativ muzical?
Boris Marian
Riști să fii ras, tuns și frezat,
Împușcat sau iubit în taină,
vă cheamă cumva Lygia
sau Casyopeya?
Asta ca să zgârii atenția cuiva.
Șarpe cu aripi, salut!
Am strecurat un deget în neant,
Erau niște sâni.
Iubesc accidentul de acum.
Încerc să nu mă gândesc
La moarte, ea , oricum, se gândește la mine,
Îi sunt simpatic.
Iubita râde, cum râdeam eu, copil.
Nu este dragostea o revenire la copilărie
Pe alte note, pe alt portativ muzical?
Boris Marian
A sosit vremea să minți
A sosit vremea să minți
A sosit vremera să minți,
Viermele de mătase produce
Căcăreze de capră,
Bărbatul naște pui vii,
Gloanșțele ies din pierptul celor uciși,
Zburând ca albinele,
Necunoscuții sunt frații tăi,
Te vând în pustiu unor tâlhari,
Aud capacele sicirielor cântând
Din Jim Morrison,
luna ciocnește un pahar de șampanie cu morții,
dar cea mai mare minciună este,
Că nu te-am iubit niciodată.
Cel care-ți scrie mort e demult.
Boris Marian
A sosit vremera să minți,
Viermele de mătase produce
Căcăreze de capră,
Bărbatul naște pui vii,
Gloanșțele ies din pierptul celor uciși,
Zburând ca albinele,
Necunoscuții sunt frații tăi,
Te vând în pustiu unor tâlhari,
Aud capacele sicirielor cântând
Din Jim Morrison,
luna ciocnește un pahar de șampanie cu morții,
dar cea mai mare minciună este,
Că nu te-am iubit niciodată.
Cel care-ți scrie mort e demult.
Boris Marian
Dialog închis
Dialog închis – Atelier 1
Motto – Trecerea la Atelier mă onorează
Luați doi electrozi standart,
Cum ar fi Stan și Bran,
Minus Harold Lloyd,
Veți obține aur curat
Plus Harold Lloyd.
Dumnezeu vede tot,
A văzut Moartea,
Nu i-a spus un cuvânt.
A lăsat soarele în mersul său.
Noi stăm pe loc.
Ne lăsăm umiliți de gânduri.
O umbră a nevăzutei Forțe
Plutește printre noi.
Să bem dintr-o țăpușă.
Apa Vie subpământeană.
Călăreții Apocalipsei
Trec după o bătălie pierdută.
Mă rog pentru lucruri uitate,
Pentru copiii în singurătate,
În care cerc mă aflu,
Sub care boltă?
În sânge pătrunde întunericul.
Vindecarea vine din venin?
Aș vrea să aflu, nu am timp.
Șoimul privește departe,
Dar înțelege puțin, e mândru.
De-am ști cu ce se hrănește.
Oasele mele zac în Transvaal,
Pământul era ars pe îndelete,
O femie își iubea bărbatul,
Bărbatul iubea marea,
Marea iubea înecații.
Pustiul este luminat
De stele și de gândul meu.
Copacii gemeau, spânzurații
Cântau pe limba lor.
Boris Marian
Motto – Trecerea la Atelier mă onorează
Luați doi electrozi standart,
Cum ar fi Stan și Bran,
Minus Harold Lloyd,
Veți obține aur curat
Plus Harold Lloyd.
Dumnezeu vede tot,
A văzut Moartea,
Nu i-a spus un cuvânt.
A lăsat soarele în mersul său.
Noi stăm pe loc.
Ne lăsăm umiliți de gânduri.
O umbră a nevăzutei Forțe
Plutește printre noi.
Să bem dintr-o țăpușă.
Apa Vie subpământeană.
Călăreții Apocalipsei
Trec după o bătălie pierdută.
Mă rog pentru lucruri uitate,
Pentru copiii în singurătate,
În care cerc mă aflu,
Sub care boltă?
În sânge pătrunde întunericul.
Vindecarea vine din venin?
Aș vrea să aflu, nu am timp.
Șoimul privește departe,
Dar înțelege puțin, e mândru.
De-am ști cu ce se hrănește.
Oasele mele zac în Transvaal,
Pământul era ars pe îndelete,
O femie își iubea bărbatul,
Bărbatul iubea marea,
Marea iubea înecații.
Pustiul este luminat
De stele și de gândul meu.
Copacii gemeau, spânzurații
Cântau pe limba lor.
Boris Marian
Elicea
O elice care mă derută
Amintirile nu sunt albastre. Senzualitatea nu este neapărat roz. Ei sunt spirituali. Tu ești un naiv. Râsul prelungește viața oricui, chiar și a scoicilor. Nu și a stoicilor. Orice joc de cuvinte ascunde un joc al spiritului. Orele trec, unele triste, altele ca merele aurii, ele trec prin mintea mea. Văd o plajă însorită. Departe s-a scufundat un vas străin. Stâncile nu s-a mișcat din locul lor. Ca și expresia unora. Neutral, nevibrant. Unii au idei albe, alții idei negre. O pasărea poate să semene cu o piatră în aer, o piatră cu aripi. Exotic. Să nu iubești o figurină de lemn. Sunt oameni care fac minuni, dar nimeni nu le observă. Cărți lipite cu dulceață și cafea. O personalitate – ras în cap, mustăți de fier, pumni de două kilograme. Voce de tigru. Lângă el tremură un câine minuscul. Bărbatul îl iubește ca pe ochii din cap.
Fericirea se naște uneori în decembrie. Elicea avionului s-a oprit în aer. Coborâm. Nu se mai aude nimic despre noi. Nici ziarele nu scriu nimic. Am plecat ilegal, dintr-un aeroport necunoscut. Cine să mai știe ceva? Amintirea ne apasă pe umeri. Eram într-o sală de bal. Halt! Strigă un strigoi. Lumea înlemnește. Strigoiul se preface în statuetă. Liniște. Wagner este undeva, aproape. Operele sale editate în coperți roșii ca sângele. În acest timp la Paris se inventa parizerul. Nici frizerii nu mai mănâncă parizer.Mă rog, asta este situația. Suntem chit, spune poetesa înainte de moarte. Se va spânzura într-o șură, în 1941. Asta este situația.
Revoltă. Involuție. Voltă, voltaj. Torsuri sfărâmate. Sălbaticii se prefac. Foi volante plutesc prin fosta sală de bal. Un cal își dă obștescul sfârșit. O domnișoară nu este de acord și plânge. Un ofițer se pleacă, îi culege lacrimile care se transformă în crini. Elicea avionului chiar s-a oprit. Acum suntem în picaj. Dedesupt este un pat mare, cu o perină groasă, cum avea bunica. Mă ascund sub perină. Morții își ridică pleoapele. Care morți? Mă întreabă bunica. Cei din mintea mea. Bunica dă din cap a dezaprobare. Nici nu începuse primul război mondial. Elicea avionului se desprinde și coboară singură. O fi un vultur de-al casei.
Boris Marian
Amintirile nu sunt albastre. Senzualitatea nu este neapărat roz. Ei sunt spirituali. Tu ești un naiv. Râsul prelungește viața oricui, chiar și a scoicilor. Nu și a stoicilor. Orice joc de cuvinte ascunde un joc al spiritului. Orele trec, unele triste, altele ca merele aurii, ele trec prin mintea mea. Văd o plajă însorită. Departe s-a scufundat un vas străin. Stâncile nu s-a mișcat din locul lor. Ca și expresia unora. Neutral, nevibrant. Unii au idei albe, alții idei negre. O pasărea poate să semene cu o piatră în aer, o piatră cu aripi. Exotic. Să nu iubești o figurină de lemn. Sunt oameni care fac minuni, dar nimeni nu le observă. Cărți lipite cu dulceață și cafea. O personalitate – ras în cap, mustăți de fier, pumni de două kilograme. Voce de tigru. Lângă el tremură un câine minuscul. Bărbatul îl iubește ca pe ochii din cap.
Fericirea se naște uneori în decembrie. Elicea avionului s-a oprit în aer. Coborâm. Nu se mai aude nimic despre noi. Nici ziarele nu scriu nimic. Am plecat ilegal, dintr-un aeroport necunoscut. Cine să mai știe ceva? Amintirea ne apasă pe umeri. Eram într-o sală de bal. Halt! Strigă un strigoi. Lumea înlemnește. Strigoiul se preface în statuetă. Liniște. Wagner este undeva, aproape. Operele sale editate în coperți roșii ca sângele. În acest timp la Paris se inventa parizerul. Nici frizerii nu mai mănâncă parizer.Mă rog, asta este situația. Suntem chit, spune poetesa înainte de moarte. Se va spânzura într-o șură, în 1941. Asta este situația.
Revoltă. Involuție. Voltă, voltaj. Torsuri sfărâmate. Sălbaticii se prefac. Foi volante plutesc prin fosta sală de bal. Un cal își dă obștescul sfârșit. O domnișoară nu este de acord și plânge. Un ofițer se pleacă, îi culege lacrimile care se transformă în crini. Elicea avionului chiar s-a oprit. Acum suntem în picaj. Dedesupt este un pat mare, cu o perină groasă, cum avea bunica. Mă ascund sub perină. Morții își ridică pleoapele. Care morți? Mă întreabă bunica. Cei din mintea mea. Bunica dă din cap a dezaprobare. Nici nu începuse primul război mondial. Elicea avionului se desprinde și coboară singură. O fi un vultur de-al casei.
Boris Marian
Doamna Alsob
Doamna Alsob
Doamna Alsob nu există. Dar există întrebarea. Fără întrebări am fi ca niște plante. Unii au suferit în copilărie diverse umilințe. Acestea pot căli sau pot înrăi un caracter. De ce Quasimodo ne trezește simpatia? Este meritul unui mare scriitor.
Ce poate gândi un sâmbure? Ce amintiri să aibă? Suntem noi sâmburi? Dacă am crede în viața de apoi, atunci am fi sâmburi. Eu cred. Trăim o permanentă stare de alarmă. Ba vrem un pahar cu apă, ba un pachet de țigări, avem nevoie de salvare, de gropari. Vai de zilele noastre. Vine poștașul, îți dă, îi dai. Cumpărături, De ce mâncăm? Crime la Tv, de nu-ți mai trebuie nimic. Aștepți o nouă revoluție? Până când? Panică și entuziasm ? Nici una, nici alta. Un necunoscut te ține de vorbă. Apoi devine un cunoscut care te ține de vorbă. Cine a inventat vorbele? În șifonier zac haine nefolosite. Ca un om care nu spune nimic, niciodată. Îmi plac vânzătorii, sunt deștepți, te păcălesc când nu te aștepți. Ca și unele foste iubite. Am spus unele. Eu am un cult pentru Venus din Milo. Nu avea brațe și se pare nici limbă. Nimeni nu știe ce vorbea. Consoarta îți spune ce nu ai făcut, ce ai făcut prost, tu începi să te enervezi, ea plânge. Apoi se rezolvă. Dragostea învinge. Moartea este și mai succesfull. Am văzut morți care au rezolvat multe situații. De pildă nasturii lăsați pe hainele unui mort sunt adesea atrăgători. O știu din copilărie. Mai am o lipsă – nu-mi plac banii. Nu-mi place nici lipsa lor. Sună banal, dar este adevărat. Pe stradă studiez fizionomia oamenilor. Unii sunt expresivi, alții apatici. În realitate se poate să fie pe dos. Unii ascund taine de mare interes. Sub acest aspect, sunt meserii care îți oferă multe – medic, jurist, polițist. Dar să fie buni, pasionați și scriitorii interesanți? Nu toți. Cei mânați de gloria iluzorie nu sunt interesanți. Balzac a scris de nevoie. Gogol din cauza acidității de care suferea. De poeți ce să spun? Prea mult îi bântuie gândul morții și îi preocupă sexul. Ceea cu nu înseamnă că toți sunt poeți. Cred că trebuie să ai o bunătate esențială, ca să scrii poeme. Ca și o proză bună.
Am întâlnit adesea omul pădurii . Avea ochii albaștri, înșelători. Am întâlnit o fată care dormea pe un acoperiș. Cât violet, atâta anarhie. Anarhia are ceva voluptuos. Urmărirea premerge luptei. Iar cel înfrânt te va urmări mereu. Nu-mi plac nici toleranța, nici intoleranța. Săgeata trebuie să treacă prin gaura cheii. Din acest motiv prietenii mei au existat mai mult în închipuire. M-am înșelat de atâtea ori în privința prietenilor, falși prieteni, încât asm ajuns să nu am încredere în propriile simpatii. Undeva, într-un poem am reluat tristul dicton – între lupi trebuie să urli cu lupii. Menirea mea era alta. Ne naștem miei și murim lupi? Nu cred. Dar o injecție anti-actualitate merită să faci. Dacă furnicile ar veni acum să ne stăpânească lumea, ar fi uimite de ordinea nefirească în care trăim.
Din tot ce a fost mai frumos pe lume am văzut o algă unduindu-se la trecerea unui pește exotic, roș-auriu. De atunci am rămas cu convingerea că noi nu vom fi niciodată astfel. Când întâlnesc o fizionomie de lacăt, un suflet de cufăr vechi, mă gândesc ce viață am fi putut avea pe alte planete.
Voi visa în continuare și am să vă țin la curent, iubiți și iubite cetitoare.
Boris Marian
Doamna Alsob nu există. Dar există întrebarea. Fără întrebări am fi ca niște plante. Unii au suferit în copilărie diverse umilințe. Acestea pot căli sau pot înrăi un caracter. De ce Quasimodo ne trezește simpatia? Este meritul unui mare scriitor.
Ce poate gândi un sâmbure? Ce amintiri să aibă? Suntem noi sâmburi? Dacă am crede în viața de apoi, atunci am fi sâmburi. Eu cred. Trăim o permanentă stare de alarmă. Ba vrem un pahar cu apă, ba un pachet de țigări, avem nevoie de salvare, de gropari. Vai de zilele noastre. Vine poștașul, îți dă, îi dai. Cumpărături, De ce mâncăm? Crime la Tv, de nu-ți mai trebuie nimic. Aștepți o nouă revoluție? Până când? Panică și entuziasm ? Nici una, nici alta. Un necunoscut te ține de vorbă. Apoi devine un cunoscut care te ține de vorbă. Cine a inventat vorbele? În șifonier zac haine nefolosite. Ca un om care nu spune nimic, niciodată. Îmi plac vânzătorii, sunt deștepți, te păcălesc când nu te aștepți. Ca și unele foste iubite. Am spus unele. Eu am un cult pentru Venus din Milo. Nu avea brațe și se pare nici limbă. Nimeni nu știe ce vorbea. Consoarta îți spune ce nu ai făcut, ce ai făcut prost, tu începi să te enervezi, ea plânge. Apoi se rezolvă. Dragostea învinge. Moartea este și mai succesfull. Am văzut morți care au rezolvat multe situații. De pildă nasturii lăsați pe hainele unui mort sunt adesea atrăgători. O știu din copilărie. Mai am o lipsă – nu-mi plac banii. Nu-mi place nici lipsa lor. Sună banal, dar este adevărat. Pe stradă studiez fizionomia oamenilor. Unii sunt expresivi, alții apatici. În realitate se poate să fie pe dos. Unii ascund taine de mare interes. Sub acest aspect, sunt meserii care îți oferă multe – medic, jurist, polițist. Dar să fie buni, pasionați și scriitorii interesanți? Nu toți. Cei mânați de gloria iluzorie nu sunt interesanți. Balzac a scris de nevoie. Gogol din cauza acidității de care suferea. De poeți ce să spun? Prea mult îi bântuie gândul morții și îi preocupă sexul. Ceea cu nu înseamnă că toți sunt poeți. Cred că trebuie să ai o bunătate esențială, ca să scrii poeme. Ca și o proză bună.
Am întâlnit adesea omul pădurii . Avea ochii albaștri, înșelători. Am întâlnit o fată care dormea pe un acoperiș. Cât violet, atâta anarhie. Anarhia are ceva voluptuos. Urmărirea premerge luptei. Iar cel înfrânt te va urmări mereu. Nu-mi plac nici toleranța, nici intoleranța. Săgeata trebuie să treacă prin gaura cheii. Din acest motiv prietenii mei au existat mai mult în închipuire. M-am înșelat de atâtea ori în privința prietenilor, falși prieteni, încât asm ajuns să nu am încredere în propriile simpatii. Undeva, într-un poem am reluat tristul dicton – între lupi trebuie să urli cu lupii. Menirea mea era alta. Ne naștem miei și murim lupi? Nu cred. Dar o injecție anti-actualitate merită să faci. Dacă furnicile ar veni acum să ne stăpânească lumea, ar fi uimite de ordinea nefirească în care trăim.
Din tot ce a fost mai frumos pe lume am văzut o algă unduindu-se la trecerea unui pește exotic, roș-auriu. De atunci am rămas cu convingerea că noi nu vom fi niciodată astfel. Când întâlnesc o fizionomie de lacăt, un suflet de cufăr vechi, mă gândesc ce viață am fi putut avea pe alte planete.
Voi visa în continuare și am să vă țin la curent, iubiți și iubite cetitoare.
Boris Marian
Amestec de cabotinism
Amestec de cabotinism
Amestec de cabotinism
și de saboți și de cinism,
suntem copii de foști circari,
mai vagabonzi, zâmbind amar,
ce viitor, care trecut?
Am mai uitat ce ne-a durut,
Că am mai decăzut nițel,
Eram foști prinți, Tom Degețel
Ori Peter Pan, Alice, Pinocchio,
Păpuși în teatrele din Tokio,
O omenire de copii,
Uciși de arme-jucării,
De sânge nu avem habar,
Din lemn făcuți pentru amnar,
O omenire de păpuși,
șefii de state-s jucăuși,
ne-apropiem de-un foc imens,
cu Dumnezeu în contrasens,
El fuge, noi, bieți cabotini,
Azi licurici, foste lumini.
Boris
Marian
Amestec de cabotinism
și de saboți și de cinism,
suntem copii de foști circari,
mai vagabonzi, zâmbind amar,
ce viitor, care trecut?
Am mai uitat ce ne-a durut,
Că am mai decăzut nițel,
Eram foști prinți, Tom Degețel
Ori Peter Pan, Alice, Pinocchio,
Păpuși în teatrele din Tokio,
O omenire de copii,
Uciși de arme-jucării,
De sânge nu avem habar,
Din lemn făcuți pentru amnar,
O omenire de păpuși,
șefii de state-s jucăuși,
ne-apropiem de-un foc imens,
cu Dumnezeu în contrasens,
El fuge, noi, bieți cabotini,
Azi licurici, foste lumini.
Boris
Marian
tristeți vinovate
Tristeți vinovate
Tristeți vinovate că nu m-am lăsat,
Că nu am căzut în genunchi,
Că tu ai scuipat și ai râs sacadat,
Ca motorul de drujbă pe-un trunchi.
Ce rai te așteaptă, deja îl trăiești,
Un țarc plin de lingăi,
Aud și acum râsul robilor beți,
Cum ești tu, sunt și oamenii tăi.
Am ieșit noi din grote, scriem corect,
Cacofonic, dar mult expresiv,
Unii au o fărâmă de intelect,
Alții scriu visceral, maladiv.
Am să trec pe la Will, pe la Wilde, pe la Poe,
Eminescu, Nichita, Vișniuc,
Dar simt că ne trage din urmă un hău,
Timpul trece ca Marele Plug.
Boris Marian
Tristeți vinovate că nu m-am lăsat,
Că nu am căzut în genunchi,
Că tu ai scuipat și ai râs sacadat,
Ca motorul de drujbă pe-un trunchi.
Ce rai te așteaptă, deja îl trăiești,
Un țarc plin de lingăi,
Aud și acum râsul robilor beți,
Cum ești tu, sunt și oamenii tăi.
Am ieșit noi din grote, scriem corect,
Cacofonic, dar mult expresiv,
Unii au o fărâmă de intelect,
Alții scriu visceral, maladiv.
Am să trec pe la Will, pe la Wilde, pe la Poe,
Eminescu, Nichita, Vișniuc,
Dar simt că ne trage din urmă un hău,
Timpul trece ca Marele Plug.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
