Adio și Larevedere
Erau doi prieteni,
Unul Adio, altul Larevedere,
Făceam cu ei schimb de piepteni,
Lafkadio, zicea unul,
Belvedere, altul,
și-ndată se relua discuția,
la cuțite și la pahare,
după naufragiu apăreau broscuțele,
dar domina un lup de mare.
Ce este prostia asta?
Întreba unul cu barba deasă,
Părea că-i crește din țeastă, din carne,
Mă prinde febra când știu că-i cu coarne,
Ba are și coadă, te trage și-n țeapă,
Lumea e plină de bacterii și apă,
Lătratu-n pustiu nu ajută pe nimeni,
Sunt un poem, îmi șoptește Aldine,
Aldine era comandant în Sardinia,
În uniformă semăna cu mătușa,
Cea care tușește sub ușă,
Popor ține frâiele-n puternica-ți mână,
Iar mâna e lungă și strâmbă și brânză.
Fugi, cireadă, strigă Heracles,
Are o mie o sută șperakle,
Nici o culoare nu va rămâne,
Dacă dau eu cu bomba de lână.
Neșovăind înaintezi și cânți,
Deasupra unei mări de câlți.
Am scăpat de toate, în copilărie,
Ce spun aici este doar o sclipire
Din memoria celui cu boli alzheimerice,
Cine- a văzut cele două Americe?
Boris Marian
Sumbre
Sumbre
Iar vântul deveni tăcut,
Între ruine umblă umbre,
Durerea s-a-ntrupat în lut
și s-a întors în turme sumbre,
nici mugetul de val rănit
nu se aude, alge-n tremur,
privesc în ceață răsărind
astrul solar strivit de vremuri.
Dar peste turle și livezi,
Ghirlandele de aur, oarbe,
Închipuire, cum să vezi,
Iubirea cum încet ne soarbe?
Boris Marian
Iar vântul deveni tăcut,
Între ruine umblă umbre,
Durerea s-a-ntrupat în lut
și s-a întors în turme sumbre,
nici mugetul de val rănit
nu se aude, alge-n tremur,
privesc în ceață răsărind
astrul solar strivit de vremuri.
Dar peste turle și livezi,
Ghirlandele de aur, oarbe,
Închipuire, cum să vezi,
Iubirea cum încet ne soarbe?
Boris Marian
ai să lași în urmă
Ai să lași în urmă
Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând,
O vorbă de duh,
Un … vânt acolo,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu
Este doar o diferență
de nuanță.
Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați,
Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor,
Atât de ușor,
Încât respirația Lunii
Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.
Vă rog să nu citiți acest poem.
BORIS MARIAN
Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând,
O vorbă de duh,
Un … vânt acolo,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu
Este doar o diferență
de nuanță.
Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați,
Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor,
Atât de ușor,
Încât respirația Lunii
Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.
Vă rog să nu citiți acest poem.
BORIS MARIAN
Într-o stație
Într-o stație
Într-o stație numită viață,
O stație facultativă, în Lazio,
O femeie și un omuleț
Discutau despre mersul încet.
Să mergi cu pași mici, zicea omulețul,
Așa cum merge-n pământ hârlețul,
„Nu ați vrea să tăceți din gură?”,
Strigă din margine o răsură,
Femeia se miră, vecinul se miră,
Răsura venea din Altamira,
Corbul, vulpoiul erau mai cuminți,
Zâmbeau și se scobeau între dinți.
Lumea e plină de multe minuni,
Cum e-adevărul plin de minciuni,
Am cunoscut un soldat, Deshumatul,
n-avea nici pușcă, avea mătreață,
un Fantomas acolo, mai știi,
din Notre Dame zburau ciocârlii,
dați-mi un drog, prieteni, morfină,
opium, cianură, amfetamină,
iată vaporul, intră la Harwich,
lumea e plină de oameni harnici,
numai trăsura oprește, e dricul
care duce la groapă Nimicul.
Boris Marian
Într-o stație numită viață,
O stație facultativă, în Lazio,
O femeie și un omuleț
Discutau despre mersul încet.
Să mergi cu pași mici, zicea omulețul,
Așa cum merge-n pământ hârlețul,
„Nu ați vrea să tăceți din gură?”,
Strigă din margine o răsură,
Femeia se miră, vecinul se miră,
Răsura venea din Altamira,
Corbul, vulpoiul erau mai cuminți,
Zâmbeau și se scobeau între dinți.
Lumea e plină de multe minuni,
Cum e-adevărul plin de minciuni,
Am cunoscut un soldat, Deshumatul,
n-avea nici pușcă, avea mătreață,
un Fantomas acolo, mai știi,
din Notre Dame zburau ciocârlii,
dați-mi un drog, prieteni, morfină,
opium, cianură, amfetamină,
iată vaporul, intră la Harwich,
lumea e plină de oameni harnici,
numai trăsura oprește, e dricul
care duce la groapă Nimicul.
Boris Marian
Ai noștri tineri
Ai noștri tineri
Ai noștri tineri nu învață la Paris,
Ai noștri tineri fac copii la paișpe ani,
Ai noștri tineri au un singur vis –
Să aibă pentru droguri bani.
Ai noștri tineri … pleacă la Paris,
La New York, la Toronto, unde vrei,
Ai noștri tineri de ei înșiși s-au dezis,
Ar învăța și limba lui Grivei.
Iubiții mei nepoți, eu vă-nțeleg,
De moștenirea noastră vă dezleg.
Boris Marian
Ai noștri tineri nu învață la Paris,
Ai noștri tineri fac copii la paișpe ani,
Ai noștri tineri au un singur vis –
Să aibă pentru droguri bani.
Ai noștri tineri … pleacă la Paris,
La New York, la Toronto, unde vrei,
Ai noștri tineri de ei înșiși s-au dezis,
Ar învăța și limba lui Grivei.
Iubiții mei nepoți, eu vă-nțeleg,
De moștenirea noastră vă dezleg.
Boris Marian
O mireasă și doi câini
O mireasă și doi câni
Se dedică și confratelui Lucian Gruia cel mai aprig critic literar
O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor,
Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.
Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț,
Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.
O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei,
Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi,
raza de soare se stinge,
vine și noaptea cu draci,
eu voi fi prințul din Togo,
am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.
Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București,
Câștigi un loc în stele, licurici.
Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat,
Te pomenește-un dicționar cu multe file,
Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale,
Tu stai și scrii ca într-un schit,
Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.
Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie,
Ochii pe ochi, urechi pe urechi,
Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi,
n-avem nevoie de griji și nevoi.
Abel și Cain sunt frați, noi doar veri,
Dragostea fu îngropată mai ieri.
Boris Marian
Se dedică și confratelui Lucian Gruia cel mai aprig critic literar
O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor,
Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.
Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț,
Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.
O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei,
Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi,
raza de soare se stinge,
vine și noaptea cu draci,
eu voi fi prințul din Togo,
am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.
Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București,
Câștigi un loc în stele, licurici.
Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat,
Te pomenește-un dicționar cu multe file,
Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale,
Tu stai și scrii ca într-un schit,
Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.
Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie,
Ochii pe ochi, urechi pe urechi,
Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi,
n-avem nevoie de griji și nevoi.
Abel și Cain sunt frați, noi doar veri,
Dragostea fu îngropată mai ieri.
Boris Marian
E liniște
E liniște în mine
E liniște în mine ca-n mormânt,
Aud cum viermii rod din trupuri ce-i mai dulce,
Bâtlanul morții trece ca un cânt,
Iar vântul mai nimic n-aduce.
Văd omul-pușcă viu, răzbunător,
Noi vom scăpa, martiri nu suntem din născare,
Facultativ poți să trăiești, să nu mai mori,
Facultativ poți fi ucis de-un oarecare.
Și totuși ne iubim, urând,
E liniște în mine ca-n mormânt.
Boris Marian
E liniște în mine ca-n mormânt,
Aud cum viermii rod din trupuri ce-i mai dulce,
Bâtlanul morții trece ca un cânt,
Iar vântul mai nimic n-aduce.
Văd omul-pușcă viu, răzbunător,
Noi vom scăpa, martiri nu suntem din născare,
Facultativ poți să trăiești, să nu mai mori,
Facultativ poți fi ucis de-un oarecare.
Și totuși ne iubim, urând,
E liniște în mine ca-n mormânt.
Boris Marian
Un strop mai mult
Un strop mai mult
„Un strop mai mult de-amar și m-ar răpune”,
Eu sunt aici, eu sunt acolo, lire, strune
Aud în somn, trezia este verde,
Culoare ce-n infern nu se mai vede.
Un priculici îmi toarnă în pahare
Otravă zilnică, o face cu răbdare,
Un strop mai mult, desigur, m-ar ucide,
În ochii mei sunt rege, regicide,
Drag priculici, ești veșnic diabolic,
Pui în pericol crezul meu sistolic.
Și va urma o luptă fără de principii,
Cu principii din Țara Participiu,
Forța Nimicului va nimici și floarea
și fructul și livada-mbătătoarea.
Și cei flămânzi și goi au drept la milă,
Dar nici un bine nu-l poți face-n silă,
Hoția are mulți amanți,
Naște copii ce au talente și talanți.
Ce va urma? Nimic de bine.
Noi ne rugăm cu teamă și rușine.
Boris Marian
„Un strop mai mult de-amar și m-ar răpune”,
Eu sunt aici, eu sunt acolo, lire, strune
Aud în somn, trezia este verde,
Culoare ce-n infern nu se mai vede.
Un priculici îmi toarnă în pahare
Otravă zilnică, o face cu răbdare,
Un strop mai mult, desigur, m-ar ucide,
În ochii mei sunt rege, regicide,
Drag priculici, ești veșnic diabolic,
Pui în pericol crezul meu sistolic.
Și va urma o luptă fără de principii,
Cu principii din Țara Participiu,
Forța Nimicului va nimici și floarea
și fructul și livada-mbătătoarea.
Și cei flămânzi și goi au drept la milă,
Dar nici un bine nu-l poți face-n silă,
Hoția are mulți amanți,
Naște copii ce au talente și talanți.
Ce va urma? Nimic de bine.
Noi ne rugăm cu teamă și rușine.
Boris Marian
Nel mezzo
Pe când e omu-n miezul vieții lui
„ Pe când e omu-n miezul vieții lui,
m-aflam într-o pădure-ntunecată”,
eu am crezut că ești la Covurlui,
dar tu erai în Spania plecată.
„ Amar mi-e să vorbesc”, de aceea scriu,
Departe de orașul plin de bale,
Mugind ca un buhai, nici în sicriu
Nu vor ajunge Cânturile Sale.
„Nel mezzo del camin”, dar ce suspin
Străbate viața de la naștere spre moarte?
Boris Marian
„ Pe când e omu-n miezul vieții lui,
m-aflam într-o pădure-ntunecată”,
eu am crezut că ești la Covurlui,
dar tu erai în Spania plecată.
„ Amar mi-e să vorbesc”, de aceea scriu,
Departe de orașul plin de bale,
Mugind ca un buhai, nici în sicriu
Nu vor ajunge Cânturile Sale.
„Nel mezzo del camin”, dar ce suspin
Străbate viața de la naștere spre moarte?
Boris Marian
Poetul spune
Poetul spune
Poetul spune că fiecare copac
Este o minune,
El știe ce spune,
El are o retină specială.
Dar mie îmi plac deopotrivă
și câinii, pisicile și bebelușii.
Ei nu știu să mintă.
Vă spun – sănătate s-aveți,
O rugăminte – nu mai mințiți.
Boris Marian
Poetul spune că fiecare copac
Este o minune,
El știe ce spune,
El are o retină specială.
Dar mie îmi plac deopotrivă
și câinii, pisicile și bebelușii.
Ei nu știu să mintă.
Vă spun – sănătate s-aveți,
O rugăminte – nu mai mințiți.
Boris Marian
Nici urmă de nefericire
Nici urmă de nefericire
Iar Erendira n-auzea nimic,
Fugea-mpotriva vântului, nisip,
Vulcanii tremurau, lumea tăcea,
Nici urmă de nefericire-n urma mea.
Ulise ne părea neputincios,
Ulise era câine credincios,
Moartea umbla cu aparatul foto,
Dar moartea nu e niciodată totul.
Numai Pilar Ternera din Macondo
știa să facă, noaptea, rondul
de la bărbat la alt bărbat, de chichi.
Am străbătut oceanul cu Kontiki.
Pe masă-i un vas de cristal.
Marghioala este pe cal.
La miezul nopții ea vine,
Iubitul așteaptă-n suspine.
„Unde ai fost, Marghioală”,
Întreabă cu șovăială,
„Păi, care-i treaba, problema?
M-am întâlnit cu Elena”.
”Aiurea, Elena din Troia
E moartă. Dar eu simt nevoia
Să-ți trag o sfântă bătaie”.
Zice iubitul. Văpaie.
Iar vasul greu, de cristal
Se sparge pe chipul oval,
Iubit cândva, al Marghioalei.
Din lacrimi se fac și cristale.
Boris Marian
Iar Erendira n-auzea nimic,
Fugea-mpotriva vântului, nisip,
Vulcanii tremurau, lumea tăcea,
Nici urmă de nefericire-n urma mea.
Ulise ne părea neputincios,
Ulise era câine credincios,
Moartea umbla cu aparatul foto,
Dar moartea nu e niciodată totul.
Numai Pilar Ternera din Macondo
știa să facă, noaptea, rondul
de la bărbat la alt bărbat, de chichi.
Am străbătut oceanul cu Kontiki.
Pe masă-i un vas de cristal.
Marghioala este pe cal.
La miezul nopții ea vine,
Iubitul așteaptă-n suspine.
„Unde ai fost, Marghioală”,
Întreabă cu șovăială,
„Păi, care-i treaba, problema?
M-am întâlnit cu Elena”.
”Aiurea, Elena din Troia
E moartă. Dar eu simt nevoia
Să-ți trag o sfântă bătaie”.
Zice iubitul. Văpaie.
Iar vasul greu, de cristal
Se sparge pe chipul oval,
Iubit cândva, al Marghioalei.
Din lacrimi se fac și cristale.
Boris Marian
Vor trece ani
Vor trece ani
Vor trece ani și colonelul Buendia
Va depăși, probabil, media,
Celor ce nu vor mai fi.
Războiul se va sfârși.
Adesea stau de vorbă cu umbrele,
Harpiile, furiile, tumbele,
Iau droguri- poeme, mă scarpin cu ele,
Precum javrele chele.
Iar anii vor trece, ce spune Buendia?
Colon-colonelul Buendia.
Războiul se va sfârși.
Orchestra cântă-n pavilion,
Bătrânii joacă iar șotron,
Copiii-nvață vals-boston,
Iar eu mă simt ca un poltron,
Scriu versuri pentru rațe, pești,
Versuri curate, românești,
Ascult orchestra, mult mă mir,
Că nu sunt vesel, dar respir,
Dansează languros perechi,
Mă simt și tânăr și străvechi.
Trăiesc pe unde vulturul, furnica
Nu au trecut, îi stăpânește frica,
Trăiesc, nu-ntreb de ce trăiesc,
Nu poate fi nici un răspuns firesc,
Mă sună un amic la telefon,
Să bem cafeaua-n turn sau în balcon,
Mă tem de înălțimi, feși mereu,
Cu capu-n nori discut cu Dumnezeu.
Ce-mi spune El? Trăiește ca și cum
Ai îngriji o floare-n Karakum.
Pe malul lacului, nemișcat - un brotac,
l-am lăsat în apă, valurile l-au înălțat,
capul, brațele se mișcau ritmic, ochii
se bulbucau tot mai mult, ca formele-n rochii,
numai picioarele nefiresc de lungi
nu dădeau semne de viață, în dungi,
un cocostârc se rotea împrejur,
am crezut că brotacul va fugi.
Mortul sur.
Boris Marian
Vor trece ani și colonelul Buendia
Va depăși, probabil, media,
Celor ce nu vor mai fi.
Războiul se va sfârși.
Adesea stau de vorbă cu umbrele,
Harpiile, furiile, tumbele,
Iau droguri- poeme, mă scarpin cu ele,
Precum javrele chele.
Iar anii vor trece, ce spune Buendia?
Colon-colonelul Buendia.
Războiul se va sfârși.
Orchestra cântă-n pavilion,
Bătrânii joacă iar șotron,
Copiii-nvață vals-boston,
Iar eu mă simt ca un poltron,
Scriu versuri pentru rațe, pești,
Versuri curate, românești,
Ascult orchestra, mult mă mir,
Că nu sunt vesel, dar respir,
Dansează languros perechi,
Mă simt și tânăr și străvechi.
Trăiesc pe unde vulturul, furnica
Nu au trecut, îi stăpânește frica,
Trăiesc, nu-ntreb de ce trăiesc,
Nu poate fi nici un răspuns firesc,
Mă sună un amic la telefon,
Să bem cafeaua-n turn sau în balcon,
Mă tem de înălțimi, feși mereu,
Cu capu-n nori discut cu Dumnezeu.
Ce-mi spune El? Trăiește ca și cum
Ai îngriji o floare-n Karakum.
Pe malul lacului, nemișcat - un brotac,
l-am lăsat în apă, valurile l-au înălțat,
capul, brațele se mișcau ritmic, ochii
se bulbucau tot mai mult, ca formele-n rochii,
numai picioarele nefiresc de lungi
nu dădeau semne de viață, în dungi,
un cocostârc se rotea împrejur,
am crezut că brotacul va fugi.
Mortul sur.
Boris Marian
Lautreamont
Lautreamont
Lautreamont, Lautreamont,
Ne latră lotrii, nu țin cont
Că mai avem și noi dureri,
păreri, parale, un mister,
cel care știe că nu știe,
așterne totul pe hârtie,
ne cățărăm, urcăm pe Lună,
mi-a spus fecioara, Noapte Bună,
nu e copil nici Nietzsche, nici
savantul visarionovici,
eu știu un lucru, nu-l ascund,
iubita va gândi profund.
Edmond Jaloux era gelos,
Breton pierdea bretea pe jos,
O, Valery Larbaud, Paulhan,
Eluard, ce n-a fost la chiolhan,
Remy Gourmont, Gide, Ungaretti
Iluziile răpit-au fetii,
Doar Aragon crud și vestit
Ascunde noaptea un cuțit,
Ziua el poartă papillon,
Își spală pixul cu șampon,
Francois Ducasse, doar tu mai mori,
O, Maldoror, păi, Malboro.
Boris Marian
Lautreamont, Lautreamont,
Ne latră lotrii, nu țin cont
Că mai avem și noi dureri,
păreri, parale, un mister,
cel care știe că nu știe,
așterne totul pe hârtie,
ne cățărăm, urcăm pe Lună,
mi-a spus fecioara, Noapte Bună,
nu e copil nici Nietzsche, nici
savantul visarionovici,
eu știu un lucru, nu-l ascund,
iubita va gândi profund.
Edmond Jaloux era gelos,
Breton pierdea bretea pe jos,
O, Valery Larbaud, Paulhan,
Eluard, ce n-a fost la chiolhan,
Remy Gourmont, Gide, Ungaretti
Iluziile răpit-au fetii,
Doar Aragon crud și vestit
Ascunde noaptea un cuțit,
Ziua el poartă papillon,
Își spală pixul cu șampon,
Francois Ducasse, doar tu mai mori,
O, Maldoror, păi, Malboro.
Boris Marian
Fratele șopârlei
Fratele șopârlei
Fratele șopârlei merge prin codru,
Scoate un sunet, îl înghite,
își umple burta cu viermi,
se aude un fâșâit,
cățelul pământului scrie istoria.
Te speli ca Pilat din Pont,
jertfele urcă spre cer,
îmi sunt necunoscute.
Ce știu eu? Patru pereți,
Un dulap cu cărți, patru cadavre
Străjuiesc orizontul.
Domnul ester în doliu.
Ce dulce se aud imnurile de slavă.
Și viața merge înainte,
Un fluviu curge liniștit,
Un Dumnezeu fără de minte
Ne va conduce, în ce rit?
În ritul omeniei sacre,
Eu nu cunosc alt cult, alt crez,
Tot mai bigoți, neoameni parcă,
Mergem la nuntă, la botez.
Tu îmi arăți deschis disprețul
și ura, pari indiferent,
plutim ca niște bărci în cețuri,
cadavre pe un fluviu lent.
Seara între opt și zece,
Norii trec pe sub cer,
Anii se-adună, e rece
Lama neagră, de fier,
Glas de soprană are
Plictisul de moarte, de ieri,
Nu trăiești, ți se pare
Somnul aurifer.
Ochii-i închizi, te sărută
Moartea cu buze de foc,
Bagă pumnalul, brută,
n-am nici în moarte noroc.
Când vine noapte, ferice
Totul devine vers,
De undeva Euridice
Urcă în Univers.
Boris Marian
Fratele șopârlei merge prin codru,
Scoate un sunet, îl înghite,
își umple burta cu viermi,
se aude un fâșâit,
cățelul pământului scrie istoria.
Te speli ca Pilat din Pont,
jertfele urcă spre cer,
îmi sunt necunoscute.
Ce știu eu? Patru pereți,
Un dulap cu cărți, patru cadavre
Străjuiesc orizontul.
Domnul ester în doliu.
Ce dulce se aud imnurile de slavă.
Și viața merge înainte,
Un fluviu curge liniștit,
Un Dumnezeu fără de minte
Ne va conduce, în ce rit?
În ritul omeniei sacre,
Eu nu cunosc alt cult, alt crez,
Tot mai bigoți, neoameni parcă,
Mergem la nuntă, la botez.
Tu îmi arăți deschis disprețul
și ura, pari indiferent,
plutim ca niște bărci în cețuri,
cadavre pe un fluviu lent.
Seara între opt și zece,
Norii trec pe sub cer,
Anii se-adună, e rece
Lama neagră, de fier,
Glas de soprană are
Plictisul de moarte, de ieri,
Nu trăiești, ți se pare
Somnul aurifer.
Ochii-i închizi, te sărută
Moartea cu buze de foc,
Bagă pumnalul, brută,
n-am nici în moarte noroc.
Când vine noapte, ferice
Totul devine vers,
De undeva Euridice
Urcă în Univers.
Boris Marian
Eu nu mai contez
Eu nu mai contez
Eu nu mai contez, contează gestul,
Strivirea sub șenila idiotismului
A unei flori de mușețel,
Osul subțire de porumbel,
Sfărâmat între măselele stricate
Ale piratului din Caraibe,
Eu nu mai contez, nici nu decontez,
Moștenirea mea s-a dus
Pentru orfelinate, copii handicapați,
Poeți nepublicați, muzicieni
Care și-au vândut și vioara, de foame,
Eu nu mai contez, dar am o rugăminte,
Nu-mi mai spune, prietene,
Că mi se face rău.
Boris Marian
Eu nu mai contez, contează gestul,
Strivirea sub șenila idiotismului
A unei flori de mușețel,
Osul subțire de porumbel,
Sfărâmat între măselele stricate
Ale piratului din Caraibe,
Eu nu mai contez, nici nu decontez,
Moștenirea mea s-a dus
Pentru orfelinate, copii handicapați,
Poeți nepublicați, muzicieni
Care și-au vândut și vioara, de foame,
Eu nu mai contez, dar am o rugăminte,
Nu-mi mai spune, prietene,
Că mi se face rău.
Boris Marian
Sub talpa Mesiei
Ce-mi puteți face?
Ce-mi puteți face, dragii mei?
Mi-ați ucis câțiva miei.
Mi-ați ucis și un câine.
Există și ziua de mâine.
Mâine voi fi poate altul,
Mâine m-așteaptă heraldul.
Cu moartea eu fac compromisuri,
Cu viața nu fac defel,
Unii trăiesc doar din visuri,
Unul se crede cățel.
Unii au psihiatru,
Alții se cred sănătoși,
Nu pot să fiu idolatru,
Dar nu sunt printre pioși,
Nu-ntind obrazul, lovit fiind,
Pot fi iubit, neiubit,
Viața-i o formă de jogging,
Fuga are-un sfârșit.
Leu poate fi și cățelul,
Eu rămân om, orice-ar ce-ar fi,
Drag inamic, care-i țelul?
Moartea nu poate minți.
Tu ai uitat propriile amintiri,
Ai aruncat zdrențele umilinței,
Ai venit ca o regină
În regatul licuricilor,
Priveam din fotoliu,
Spectator fiind , Doamne,
Ciudată este firea noastră,
Oare de ce au dispărut mamuții?
Eu sunt zidul cimitirului,
Sunt pulberea drumului,
Sunt memoria.
Suflete sfielnice cresc
Pe marginea drumului,
Am privit cu ochi rece în jur,
Ura nu este o mască,
E chipul însuși,
Eu iubesc măștile,
Iubesc carnavalul,
Nu și corridele,
Nările umflate, sângele clocotind.
Prefer să fiu un țurțure de gheață
Lăcrimând.
Prefer să fiu un măiceș
Strivit de talpa Mesiei.
Boris Marian
Ce-mi puteți face, dragii mei?
Mi-ați ucis câțiva miei.
Mi-ați ucis și un câine.
Există și ziua de mâine.
Mâine voi fi poate altul,
Mâine m-așteaptă heraldul.
Cu moartea eu fac compromisuri,
Cu viața nu fac defel,
Unii trăiesc doar din visuri,
Unul se crede cățel.
Unii au psihiatru,
Alții se cred sănătoși,
Nu pot să fiu idolatru,
Dar nu sunt printre pioși,
Nu-ntind obrazul, lovit fiind,
Pot fi iubit, neiubit,
Viața-i o formă de jogging,
Fuga are-un sfârșit.
Leu poate fi și cățelul,
Eu rămân om, orice-ar ce-ar fi,
Drag inamic, care-i țelul?
Moartea nu poate minți.
Tu ai uitat propriile amintiri,
Ai aruncat zdrențele umilinței,
Ai venit ca o regină
În regatul licuricilor,
Priveam din fotoliu,
Spectator fiind , Doamne,
Ciudată este firea noastră,
Oare de ce au dispărut mamuții?
Eu sunt zidul cimitirului,
Sunt pulberea drumului,
Sunt memoria.
Suflete sfielnice cresc
Pe marginea drumului,
Am privit cu ochi rece în jur,
Ura nu este o mască,
E chipul însuși,
Eu iubesc măștile,
Iubesc carnavalul,
Nu și corridele,
Nările umflate, sângele clocotind.
Prefer să fiu un țurțure de gheață
Lăcrimând.
Prefer să fiu un măiceș
Strivit de talpa Mesiei.
Boris Marian
Ai noștri, ai voștri
Ai noștri, ai voștri
Ai noștri, ai voștri,
Nu sunt printre ei,
Îmi sunt eu monarhul
Supușilor mei,
Un vultur plutind
Peste stânci și păduri,
Sunt fără prihană
și … fără cusur.
Nimic nu mă sperie,
Totu-i nimic,
Nici focul, nici gerul,
Nu am inamic,
Eu nu stau în șiruri,
În rânduri n-aștept,
de-i strâmb Universul,
eu tot rămân drept.
Iubita mă știe,
Prieteni nu am,
iar sufletul meu
e-un etern miligram.
Boris Marian
Ai noștri, ai voștri,
Nu sunt printre ei,
Îmi sunt eu monarhul
Supușilor mei,
Un vultur plutind
Peste stânci și păduri,
Sunt fără prihană
și … fără cusur.
Nimic nu mă sperie,
Totu-i nimic,
Nici focul, nici gerul,
Nu am inamic,
Eu nu stau în șiruri,
În rânduri n-aștept,
de-i strâmb Universul,
eu tot rămân drept.
Iubita mă știe,
Prieteni nu am,
iar sufletul meu
e-un etern miligram.
Boris Marian
Echilibru
Elogiu echilibrului
Scârbit se suie sihastrul,
Simpla spirală se surpă.
Cândva, câinele era necesar.
Astăzi omul ține locul câinelui.
Echilibrul este eficient, dar impotent.
Elegant eliberez existența.
Evit eroismul etilic.
Eroii elogiază eternitatea.
Dar ce spune ea?
Expulzarea elevaților.
Creier de ebonită.
Fătul devine profet,
Profetul devine proclet și prefect.
Eu m-am iubit pe afet.
Moartea nechează ca un cal murg.
Prea multe iubiri promise în turnir.
Nu a rămas nici un vers,
Lacrima grabnic l-a șters.
Sacramental, excremental, tot un drac,
Iartă, Doamne, că nu știu ce spun.
Edenul evoluează spre edem.
Extirpați, expatriați.
Eminent, emfatic, limfatic.
De la epilog la epitaf nu este decât un pas.
Pe lună. Eul elefant.
Eh!
Boris Marian
Scârbit se suie sihastrul,
Simpla spirală se surpă.
Cândva, câinele era necesar.
Astăzi omul ține locul câinelui.
Echilibrul este eficient, dar impotent.
Elegant eliberez existența.
Evit eroismul etilic.
Eroii elogiază eternitatea.
Dar ce spune ea?
Expulzarea elevaților.
Creier de ebonită.
Fătul devine profet,
Profetul devine proclet și prefect.
Eu m-am iubit pe afet.
Moartea nechează ca un cal murg.
Prea multe iubiri promise în turnir.
Nu a rămas nici un vers,
Lacrima grabnic l-a șters.
Sacramental, excremental, tot un drac,
Iartă, Doamne, că nu știu ce spun.
Edenul evoluează spre edem.
Extirpați, expatriați.
Eminent, emfatic, limfatic.
De la epilog la epitaf nu este decât un pas.
Pe lună. Eul elefant.
Eh!
Boris Marian
Ecce homo
Ecce homo
Îmi sunt tată și mamă.
Neutralitate? De aceea nu îmbătrânesc.
Ascensiune? Decădere?
Învățător îmi sunt par excellence.
Destinați trecerii suntem.
M-am născut ca un călător. Fără umbră.
Dialectica, logica – refugii pentru lași.
Nu căuta logica. Ea te va găsi.
Cum este orbirea? Vezi și nu vezi.
A te privi în interior este mai important și mai periculos.
Mă reevaluez permanent.
Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic.
Nu m-am lăsat servit niciodată.
Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura.
O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Boris Marian
Îmi sunt tată și mamă.
Neutralitate? De aceea nu îmbătrânesc.
Ascensiune? Decădere?
Învățător îmi sunt par excellence.
Destinați trecerii suntem.
M-am născut ca un călător. Fără umbră.
Dialectica, logica – refugii pentru lași.
Nu căuta logica. Ea te va găsi.
Cum este orbirea? Vezi și nu vezi.
A te privi în interior este mai important și mai periculos.
Mă reevaluez permanent.
Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic.
Nu m-am lăsat servit niciodată.
Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura.
O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Boris Marian
Psihotrope
Psihotrope
Unul scrie – psi-ho-tro-pe,
Altul sare pe pereți,
El se ocupe de narcotice,
De narcoze și de morți.
Ce-a fumat și ce-a băut
Îl privea pe Rubin Wood,
Ea a avea o voce de izvor dulce,
Era alunecoasă, ”Ce vrei Rubin?”,
A strigat vocea ei interioară.
Zara îl iubea pe Milton,
Milton simte o milă stătută,
Zara s-a născut cu zorile
Pe acoperișul hotelului Hilton.
Să dormim, Zara, spune eroul,
Apare soarele cât oul,
Ei surâd, o fi dragoste între ei,
O fi zbor de funigei?
Îngerul Gabriel zice – fără ură
Lumea ar fi o răsură,
Nevolnic e Milton, pare cinstit,
De ce Zara l-ar fi iubit?
Intr-un Biserica Bărăției,
Simt multă milă și frăție,
Fecioara Maria și Sfinții Apostoli
Sunt neamul meu, își află rostul,
Zidul Plângerii și Golgota
Stau aproape, veșnic rulota
Rătăcitorului apare. Doar Legea
Ne apropie, nu ne alege.
Doamne, frați noi ne simțim,
Iisus, Alah și Elohim.
Boris Marian
Unul scrie – psi-ho-tro-pe,
Altul sare pe pereți,
El se ocupe de narcotice,
De narcoze și de morți.
Ce-a fumat și ce-a băut
Îl privea pe Rubin Wood,
Ea a avea o voce de izvor dulce,
Era alunecoasă, ”Ce vrei Rubin?”,
A strigat vocea ei interioară.
Zara îl iubea pe Milton,
Milton simte o milă stătută,
Zara s-a născut cu zorile
Pe acoperișul hotelului Hilton.
Să dormim, Zara, spune eroul,
Apare soarele cât oul,
Ei surâd, o fi dragoste între ei,
O fi zbor de funigei?
Îngerul Gabriel zice – fără ură
Lumea ar fi o răsură,
Nevolnic e Milton, pare cinstit,
De ce Zara l-ar fi iubit?
Intr-un Biserica Bărăției,
Simt multă milă și frăție,
Fecioara Maria și Sfinții Apostoli
Sunt neamul meu, își află rostul,
Zidul Plângerii și Golgota
Stau aproape, veșnic rulota
Rătăcitorului apare. Doar Legea
Ne apropie, nu ne alege.
Doamne, frați noi ne simțim,
Iisus, Alah și Elohim.
Boris Marian
Faust
Ultima clipă a lui Faust
Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toți suntem Faust, părem fericiți
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un șobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ți vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Să iubești fără să cunoști ființa,
Totul se șterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine știe?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
și pierd mereu ca la Monte Carlo.
Boris Marian
Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toți suntem Faust, părem fericiți
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un șobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ți vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Să iubești fără să cunoști ființa,
Totul se șterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine știe?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
și pierd mereu ca la Monte Carlo.
Boris Marian
Oră de vals
Oră de vals
Oră de vals, plutim puțin,
Dar ne simțim cam plumburoși,
De patimi roși, aprinși de foc
Adus din Languedoc.
Ce vrea și Mahler? Nu-nțeleg,
Timpanul meu este cam bleg,
Aud cum diavolii bat, sar,
Parcă-s în Marele Bazar.
Doar Cavaleria ușoară
Mă face să adorm o oară.
Chansonul espaniol, Les filles
Mă scoate din săriți, copii
Pe care Carmen i-a lăsat
Într-un cătun abandonat.
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o roză
Au plecat în lume, hăi,
Până-n Ydaho, în văi.
Prin meandre, manechinul,
Cel ce nu simțise spinul
Din ventricul, a fost dus,
Îngropat într-un apus.
Cine nu a văzut marea,
A tăiat șapte ani sarea,
Leviathanul din Titani
Tot adună zdrențe, bani,
Ciociolina și Iguana
Au adus la noi banana.
În zadar ești acrobat,
Lacătul femeii-i spart.
Trei costume Bantu Stan
A schimbat cântând la pian.
Cum a fost salvat Wang- fo
De tristețe în Bordeaux?
Corbul vine ultimul,
Se botează Trulibul.
Șalul tău e andaluz,
Eu din buze, Castroruz.
La război, în vis vedeam
Alef, bet, epitalam.
Quincaju, quincaju,
Dar Mugabe nu și nu,
Mama broaștelor țestoase
s-a mutat la mine-acasă,
animalul acesta sferic,
de-l despici, este feeric,
Aherom, o, Aheron,
Morții par azi roz-bonbon,
Pentru John și pentru Howell
Nu am șei și nici potcoave,
Calamaris cel vestit
șapte iepe a călărit.
Boris Marian
Oră de vals, plutim puțin,
Dar ne simțim cam plumburoși,
De patimi roși, aprinși de foc
Adus din Languedoc.
Ce vrea și Mahler? Nu-nțeleg,
Timpanul meu este cam bleg,
Aud cum diavolii bat, sar,
Parcă-s în Marele Bazar.
Doar Cavaleria ușoară
Mă face să adorm o oară.
Chansonul espaniol, Les filles
Mă scoate din săriți, copii
Pe care Carmen i-a lăsat
Într-un cătun abandonat.
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o roză
Au plecat în lume, hăi,
Până-n Ydaho, în văi.
Prin meandre, manechinul,
Cel ce nu simțise spinul
Din ventricul, a fost dus,
Îngropat într-un apus.
Cine nu a văzut marea,
A tăiat șapte ani sarea,
Leviathanul din Titani
Tot adună zdrențe, bani,
Ciociolina și Iguana
Au adus la noi banana.
În zadar ești acrobat,
Lacătul femeii-i spart.
Trei costume Bantu Stan
A schimbat cântând la pian.
Cum a fost salvat Wang- fo
De tristețe în Bordeaux?
Corbul vine ultimul,
Se botează Trulibul.
Șalul tău e andaluz,
Eu din buze, Castroruz.
La război, în vis vedeam
Alef, bet, epitalam.
Quincaju, quincaju,
Dar Mugabe nu și nu,
Mama broaștelor țestoase
s-a mutat la mine-acasă,
animalul acesta sferic,
de-l despici, este feeric,
Aherom, o, Aheron,
Morții par azi roz-bonbon,
Pentru John și pentru Howell
Nu am șei și nici potcoave,
Calamaris cel vestit
șapte iepe a călărit.
Boris Marian
Visam
Visam că ființa
Visam că ființa iubită de mine ,
Dorită de toți muritorii,
Mi-a fost dăruită,
Unii au murmurat, alții
Au ascuns pumnalele,
Am primit daruri bogate și multe
Urări mai șoptite, mai larg glăsuite,
Iubita era numai a mea,
Basmul ar fi fost aici gata.
Dar nefiind basm, el și-a continuat
Neabătut firul și astăzi
La fel o iubesc,
Iar toți ce cândva pizmuia,
Ce cârteau au căzut în luptă cu timpul.
De aceea mereu mă trezesc prea devreme,
de teamă că zeii vor să-mi ia înapoi
darurl-minune.
Boris Marian
Visam că ființa iubită de mine ,
Dorită de toți muritorii,
Mi-a fost dăruită,
Unii au murmurat, alții
Au ascuns pumnalele,
Am primit daruri bogate și multe
Urări mai șoptite, mai larg glăsuite,
Iubita era numai a mea,
Basmul ar fi fost aici gata.
Dar nefiind basm, el și-a continuat
Neabătut firul și astăzi
La fel o iubesc,
Iar toți ce cândva pizmuia,
Ce cârteau au căzut în luptă cu timpul.
De aceea mereu mă trezesc prea devreme,
de teamă că zeii vor să-mi ia înapoi
darurl-minune.
Boris Marian
Se spune
Se spune că omul devine lup
A trecut vremea oițelor fericite,
A lupilor cu rochițe de vară,
Isaac nu mai vrea să moară
Că așa zice tat-su, nici Dumnezeu
Nu prea mai este un șef mare pe aici,
Acum cine strigă mai tare,
Cine dă cu lopata-n vecinul,
Devine un fel de mic șefuleț,
Iar, vorba lui nenea bărbuță,
Lenin acela de-un metru șaizeci înălțime,
Micul șefuleț îl naște pe acela mai mare,
Ferească-te sfântul, să-ncerci să crâcnești,
loază mică, egalitate pentru javre nu există,
nici libertate, frăția e un basm uitat,
di n junglă am sărit în altă junglă,
deși verdeașa se rărește,
într-o zi, vom mai zări doi prichindei
lovindu-se mortal cu pietre
în pustiu.
Boris Marian
A trecut vremea oițelor fericite,
A lupilor cu rochițe de vară,
Isaac nu mai vrea să moară
Că așa zice tat-su, nici Dumnezeu
Nu prea mai este un șef mare pe aici,
Acum cine strigă mai tare,
Cine dă cu lopata-n vecinul,
Devine un fel de mic șefuleț,
Iar, vorba lui nenea bărbuță,
Lenin acela de-un metru șaizeci înălțime,
Micul șefuleț îl naște pe acela mai mare,
Ferească-te sfântul, să-ncerci să crâcnești,
loază mică, egalitate pentru javre nu există,
nici libertate, frăția e un basm uitat,
di n junglă am sărit în altă junglă,
deși verdeașa se rărește,
într-o zi, vom mai zări doi prichindei
lovindu-se mortal cu pietre
în pustiu.
Boris Marian
Patruzeci de mii de ani
Patruzeci de mii de ani
Muzică, trăsnete, surle, trompete,
Simfonia fantastică, Yasha Heifetz, Karajan,
Împăratul Hoâng-ti,
Tii, ce vechime, tataie?
Sentimente pe portative,
Doamnelor le tremură genunchii,
Ah, trubadurii, ah, Taormina,
Berbanții din Brabant,
Dansul tarantulei, orga de apă.
Acum ce spunem noi de dansul Salomeei?
Câte capete căzute de dragul muzicii?
Boris Marian
Muzică, trăsnete, surle, trompete,
Simfonia fantastică, Yasha Heifetz, Karajan,
Împăratul Hoâng-ti,
Tii, ce vechime, tataie?
Sentimente pe portative,
Doamnelor le tremură genunchii,
Ah, trubadurii, ah, Taormina,
Berbanții din Brabant,
Dansul tarantulei, orga de apă.
Acum ce spunem noi de dansul Salomeei?
Câte capete căzute de dragul muzicii?
Boris Marian
Privește
Privește natura moartă în ochi
Lucruri și oameni, oameni și lucruri,
Eu nu mai plâng, tu nu te bucuri,
Cui întunericul îi priește
Este ciupercă sau poate pește.
Stau pe o bancă de lemn, revopsită,
Lumea nu știe că este mințită,
Tot ceea ce zboară nu se mănâncă,
Nici poezia nu este-adâncă.
Prostul se crede mare și tare,
Doar îndoiala face cărare,
Prostul rămâne statuie, proiect,
Însă nu-i nimeni mereu prea deștept.
Asta-n ianuarie, apoi prostia
Dă flori și roade, ca păpădia.
Pământul miroase a morți,
Noi trecem sub naltele porți,
Noi nu vom muri, credem noi,
Dar moare unul din doi.
Cel singur pierde ce-i drag,
Pământu-i amar și dulceag.
În plimbare fiind,
Am dat sub un copac
De o comoară,
Nu mi-a venit să cred,
A doua zi comoara era tot acolo,
Ea strălucea, palpita,
A treia zi am vrut să o dezgrop,
dar m-am temut,
astfel trecură zile, ani
și-mbătrânind am hotărât
să scot comoara la iveală,
dar vocea vechiului copac spuse șoptit,
este târziu, bătrâne,
iar comoara nici nu există,
au luat-o alții mai demult.
Copacul eram eu și discutam cu mine însumi. BORIS MARIAN
Lucruri și oameni, oameni și lucruri,
Eu nu mai plâng, tu nu te bucuri,
Cui întunericul îi priește
Este ciupercă sau poate pește.
Stau pe o bancă de lemn, revopsită,
Lumea nu știe că este mințită,
Tot ceea ce zboară nu se mănâncă,
Nici poezia nu este-adâncă.
Prostul se crede mare și tare,
Doar îndoiala face cărare,
Prostul rămâne statuie, proiect,
Însă nu-i nimeni mereu prea deștept.
Asta-n ianuarie, apoi prostia
Dă flori și roade, ca păpădia.
Pământul miroase a morți,
Noi trecem sub naltele porți,
Noi nu vom muri, credem noi,
Dar moare unul din doi.
Cel singur pierde ce-i drag,
Pământu-i amar și dulceag.
În plimbare fiind,
Am dat sub un copac
De o comoară,
Nu mi-a venit să cred,
A doua zi comoara era tot acolo,
Ea strălucea, palpita,
A treia zi am vrut să o dezgrop,
dar m-am temut,
astfel trecură zile, ani
și-mbătrânind am hotărât
să scot comoara la iveală,
dar vocea vechiului copac spuse șoptit,
este târziu, bătrâne,
iar comoara nici nu există,
au luat-o alții mai demult.
Copacul eram eu și discutam cu mine însumi. BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
