Iubește-ți clipa
Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai clocește un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinți,
Cred că nu mi-este prea bine
și-am să-mi ies puțin din minți.
Simt iubita cum privește
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.
Aș vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
și nu știm cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul și poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aștept de-o veșnicie.
Pe muchie de cuțit e viața noastră,
ești liber să te-arunci pe o fereastră,
ești liber să iubești, departe gândul
că-ți aparțin și cerul și pământul.
Dar clipa ți-este dăruită,
Iubește-o ca pe o iubită.
BORIS MARIAN
Dar ea?
Dar ea?
Toți trec prin cimitir spre-o altă viață,
Unii mai sar și gardul către piață,
Mă-ntreb adesea, cine-s eu?
Cum se-ntreba și anticul Theseu.
Eu l-am studiat pe doctorul Tissot,
Viitorul apărea maro,
poate că sunt exagerări, prin cimitir
eu am trecut călare pe-un vampir.
Iubita mea mă asculta, mă săruta,
Eram nebun, dar ea, dar ea?
Boris Marian
Toți trec prin cimitir spre-o altă viață,
Unii mai sar și gardul către piață,
Mă-ntreb adesea, cine-s eu?
Cum se-ntreba și anticul Theseu.
Eu l-am studiat pe doctorul Tissot,
Viitorul apărea maro,
poate că sunt exagerări, prin cimitir
eu am trecut călare pe-un vampir.
Iubita mea mă asculta, mă săruta,
Eram nebun, dar ea, dar ea?
Boris Marian
Iubind
Iubind
Iubind nu poți să ceri nimic,
Un fluviu ce se varsă-n mare,
Speranță? De ea mă dezic.
Poți să iubești cu disperare.
Orice se schimbă, numai tu
Ai să păstrezi o taină-n suflet,
Viitoru-l vezi, apoi trecu,
Lasă-l în tine să se lupte.
Iubirea-i singurul război
În care pier cei fără suflet.
Iubind nu vrem să fim eroi,
Dar nici fugari în fața luptei.
BORIS MARIAN
Iubind nu poți să ceri nimic,
Un fluviu ce se varsă-n mare,
Speranță? De ea mă dezic.
Poți să iubești cu disperare.
Orice se schimbă, numai tu
Ai să păstrezi o taină-n suflet,
Viitoru-l vezi, apoi trecu,
Lasă-l în tine să se lupte.
Iubirea-i singurul război
În care pier cei fără suflet.
Iubind nu vrem să fim eroi,
Dar nici fugari în fața luptei.
BORIS MARIAN
Șarpe delicat și veninos
Șarpe delicat și veninos
I.
Te văd alergând prin pustiu,
O sentință fatală, echipajul e gata de drum,
Să pornim,
Aventura-i mereu sub semnul divin,
Fără goarne, un tropot ne duce la mal,
Apoi vom intra-n oceanul natal,
Ne inundă, iar valul lovește-n urechi,
Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,
Altă lume, culori minunate-s jur,
Întuneric deplin, strălucim pe contur.
II.
Cei care mor nu mai văd lutul,
Umbre ușoare poată sărutul,
Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic,
Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.
Nimeni n-a spus cum e pe-acolo,
Are dreptate cinstitul Apollo,
Chiar Dionysos nu prea greșește
Când soarbe vinul și se iubește,
Crezi cât poți crede, e sfâșierea
Noastră lăuntrică, aștepți mângâierea.
III.
Purtând o spadă nevăzută,
Încoronat cu lauri, trec
Pe o cărare prea bătută,
Dintre zevzeci, cel mai zevzec.
Iubite umbre mă-nconjoară,
Voi merge-n insule, comori
Așteaptă, eu nu doresc aur,
Doar liniștea între culori.
Hermodius îmi e tovarăș,
Eu fac libații pentru morți ,
Nu-i nici o pierdere prea mare,
Primesc orice cade la sorți.
Păstrez doar cântecele-nalte,
Iubirea celei ce-a trădat
Pe mine însumi cu un altul,
Care am fost tot eu, altdat.
IV.
Noi inspirăm ploile, copacii, munții,
Păsările, norii, fluturii, soarele,
Îl inspirăm și pe Dumnezeu
Uneori, dar expirăm aerul văduvit
De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu,
De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.
Boris Marian 25 sept. 2011
I.
Te văd alergând prin pustiu,
O sentință fatală, echipajul e gata de drum,
Să pornim,
Aventura-i mereu sub semnul divin,
Fără goarne, un tropot ne duce la mal,
Apoi vom intra-n oceanul natal,
Ne inundă, iar valul lovește-n urechi,
Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,
Altă lume, culori minunate-s jur,
Întuneric deplin, strălucim pe contur.
II.
Cei care mor nu mai văd lutul,
Umbre ușoare poată sărutul,
Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic,
Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.
Nimeni n-a spus cum e pe-acolo,
Are dreptate cinstitul Apollo,
Chiar Dionysos nu prea greșește
Când soarbe vinul și se iubește,
Crezi cât poți crede, e sfâșierea
Noastră lăuntrică, aștepți mângâierea.
III.
Purtând o spadă nevăzută,
Încoronat cu lauri, trec
Pe o cărare prea bătută,
Dintre zevzeci, cel mai zevzec.
Iubite umbre mă-nconjoară,
Voi merge-n insule, comori
Așteaptă, eu nu doresc aur,
Doar liniștea între culori.
Hermodius îmi e tovarăș,
Eu fac libații pentru morți ,
Nu-i nici o pierdere prea mare,
Primesc orice cade la sorți.
Păstrez doar cântecele-nalte,
Iubirea celei ce-a trădat
Pe mine însumi cu un altul,
Care am fost tot eu, altdat.
IV.
Noi inspirăm ploile, copacii, munții,
Păsările, norii, fluturii, soarele,
Îl inspirăm și pe Dumnezeu
Uneori, dar expirăm aerul văduvit
De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu,
De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.
Boris Marian 25 sept. 2011
Anti DADA
Anti-DADA
Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un șoarece – cașacavalul.
N-o să mă credeți, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.
Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde și din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deștept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după șpriț,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri și tutun. BORIS MARIAN
Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă,
Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul),
Soarele nostru privea numai calul,
Precum un șoarece – cașacavalul.
N-o să mă credeți, greabănul, crupa
Păreau din vremea lui Chandragupta,
Fapt e că tot acest trup prea solid
Nu avea ce să caute. Spun sheet.
În timpul acesta noi ne iubeam
În fânul uitat de celebrul cal.
Căpitanul Kieckeritz
Avea scris frumos, din pix,
El citea cu interes
Din Le Monde și din Express.
Capul său era înfipt
Într-un vârf de eucalipt.
Ce citea era secret,
Avea grade, fiind deștept,
Iar alături se-nvârtea
Personal iubita sa.
Kieckeritz, ah, Kieckeritz,
Nu bea votcă după șpriț,
Că alcoolul nu e bun
Fără versuri și tutun. BORIS MARIAN
M0ștenire
Moștenire
Un străbunic mi-a dăruit gândirea,
Un altul și statura și iubirea,
Viața nu depinde de-ntâmplare,
Trăim întru păcat și în eroare.
Rămâne scrisul necitit, în gol,
Iar morții nu-i poți da ocol,
Pentru acest poem cu spații rare,
Lasă iubirii loc, există oare?
Boris Marian
Un străbunic mi-a dăruit gândirea,
Un altul și statura și iubirea,
Viața nu depinde de-ntâmplare,
Trăim întru păcat și în eroare.
Rămâne scrisul necitit, în gol,
Iar morții nu-i poți da ocol,
Pentru acest poem cu spații rare,
Lasă iubirii loc, există oare?
Boris Marian
Părerea ca mod de viață
Părerea, un mod de viață
Noi nu trăim, ci doar părem
A fi în viață, noi nu bem
Adevăratul vin, ci doar
Ideea de vin în pahar,
Îmi ești prieten sau îmi pari,
Iubita mea e-n Malabar,
Râde cu alții, nu-mi doresc
Să știu cu cine face sex.
Spun filosofii, nu dori
Nimic, trăiește cât mai gri,
Astfel ajungi mai fericit
Decât bancherul din Wall Street.
Noi râdem, râsu-i prefpcut,
Durerea nu cunoaște scut.
Boris Marian
Noi nu trăim, ci doar părem
A fi în viață, noi nu bem
Adevăratul vin, ci doar
Ideea de vin în pahar,
Îmi ești prieten sau îmi pari,
Iubita mea e-n Malabar,
Râde cu alții, nu-mi doresc
Să știu cu cine face sex.
Spun filosofii, nu dori
Nimic, trăiește cât mai gri,
Astfel ajungi mai fericit
Decât bancherul din Wall Street.
Noi râdem, râsu-i prefpcut,
Durerea nu cunoaște scut.
Boris Marian
Independent
Independent
A fi independent de tine însuți,
Cum sunt șuții,
O diatribă, un obstacol,
Cu diavolul să joci pinaclu,
Dorești să pari, dar nu exiști,
Totuși pesiști ca perșii triști.
Ai un cal frumos, spuse calul
Pe nume Catul.
Oricum ne așteaptă neantul,
Așa cred berbantul și bantul.
Mai știe cineva de Antiope,
Regina amazoanelor, mai știți?
În lumea bună și în cercuri interlope
Mai întâlnim urmași de sciți.
Sub hainele lucioase, pe sub acte
Se mai ascund eroi necunoscuți,
n-avem nevoie de eroi, de artefacte,
nici de poeți, oricum sunt mult prea mulți.
Căutăm un suflet să ne semne,
Pe sub granit, bazalt și cremene,
Apar și chipuri, ea, iubita
Se cheamă Carmen, Lucecita,
frumoasă-i ea, o cheamă altfel,
mă simt alături ca o calfă
în atelierul lui Da Vinci,
nicicând n0am fost atât de sincer,
mă simt precum o velă-n vânt,
mă oglindesc tot mai adânc,
în ochii Lucecitei mele,
spre a pluti ca două vele.
Ne-asemănăm, purtați de timp
Spre anticul, înalt Olimp.
BORIS MARIAN
A fi independent de tine însuți,
Cum sunt șuții,
O diatribă, un obstacol,
Cu diavolul să joci pinaclu,
Dorești să pari, dar nu exiști,
Totuși pesiști ca perșii triști.
Ai un cal frumos, spuse calul
Pe nume Catul.
Oricum ne așteaptă neantul,
Așa cred berbantul și bantul.
Mai știe cineva de Antiope,
Regina amazoanelor, mai știți?
În lumea bună și în cercuri interlope
Mai întâlnim urmași de sciți.
Sub hainele lucioase, pe sub acte
Se mai ascund eroi necunoscuți,
n-avem nevoie de eroi, de artefacte,
nici de poeți, oricum sunt mult prea mulți.
Căutăm un suflet să ne semne,
Pe sub granit, bazalt și cremene,
Apar și chipuri, ea, iubita
Se cheamă Carmen, Lucecita,
frumoasă-i ea, o cheamă altfel,
mă simt alături ca o calfă
în atelierul lui Da Vinci,
nicicând n0am fost atât de sincer,
mă simt precum o velă-n vânt,
mă oglindesc tot mai adânc,
în ochii Lucecitei mele,
spre a pluti ca două vele.
Ne-asemănăm, purtați de timp
Spre anticul, înalt Olimp.
BORIS MARIAN
Pun preț pe fiece cuvânt
Pun preț pe fiece cuvânt
Pun preț pe fiece cuvânt,
Pe fiecare om,
Dar primesc, uneori,
Nuiele pe spinare,
Rafale de tăceri.
Prietene, eu nu te voi uita,
Nici cuvintele tale,
Nici tăcerile tale.
Este poezia o joacă?
Poate, o joacă de-a viața și moartea.
Poetul stă pe marginea prăpastiei,
zâmbește.
El este Oedip, Don Quijote,
Faust sau chiar Woody Allen,
Fiind mereu el însuși,
De aceea seamănă cu un cărăbuș de aur.
Timpul, se spune, este un tren,
În care urci din mers și cobori,
Jur-împrejur – Universul etern,
Tu-efemer, biet visător.
Frunzele tremură, câinii-s nervoși,
Bat muncitorii cuie-n beton,
Toate se mișcă, Bruegel și Bosch
s-ar îmbăta de larmă și zvon.
Fata-și sărută iubitul aici,
Aproape de mine, zboară-n sărut,
Noaptea din nou voi vedea licurici,
Trenul- fantomă șuieră mut.
BORIS MARIAN
Pun preț pe fiece cuvânt,
Pe fiecare om,
Dar primesc, uneori,
Nuiele pe spinare,
Rafale de tăceri.
Prietene, eu nu te voi uita,
Nici cuvintele tale,
Nici tăcerile tale.
Este poezia o joacă?
Poate, o joacă de-a viața și moartea.
Poetul stă pe marginea prăpastiei,
zâmbește.
El este Oedip, Don Quijote,
Faust sau chiar Woody Allen,
Fiind mereu el însuși,
De aceea seamănă cu un cărăbuș de aur.
Timpul, se spune, este un tren,
În care urci din mers și cobori,
Jur-împrejur – Universul etern,
Tu-efemer, biet visător.
Frunzele tremură, câinii-s nervoși,
Bat muncitorii cuie-n beton,
Toate se mișcă, Bruegel și Bosch
s-ar îmbăta de larmă și zvon.
Fata-și sărută iubitul aici,
Aproape de mine, zboară-n sărut,
Noaptea din nou voi vedea licurici,
Trenul- fantomă șuieră mut.
BORIS MARIAN
Un strigăt
Un strigăt
Un strigăt care încolțește
De bucurie? De durere?
O lacrimă sferică,
Ea nu mai crește,
Cade în neant
Cu sunet de cristal,
Astfel poemul care intră
Într-o cameră mortuară,
Defuncții îl citesc
Plictisiți, poemul iese la aer,
Îl calcă un tramvai, se ridică,
Se scutură, vine la ușa mea,
Îmi spune scurt –
”Acum, te rog să mă scrii”.
Boris Marian
Un strigăt care încolțește
De bucurie? De durere?
O lacrimă sferică,
Ea nu mai crește,
Cade în neant
Cu sunet de cristal,
Astfel poemul care intră
Într-o cameră mortuară,
Defuncții îl citesc
Plictisiți, poemul iese la aer,
Îl calcă un tramvai, se ridică,
Se scutură, vine la ușa mea,
Îmi spune scurt –
”Acum, te rog să mă scrii”.
Boris Marian
Diptic
Diptic
Țărm fatal, amăgitor, nefast,
Nu suntem nici scoici, stoici, dar
Oceanul este ultimul popas,
Ochiul pescărușului – radar.
Paradisul nu-i pentru Narcis,
Vom trăi opt secole, mai știi?
Tu vei o străbunică, mai precis,
Eu, ca străbunic, te voi iubi.
Apoi vom ajunge-n alt ocean,
Protozoare, sepii ori calcani,
Cred în viața veșnică, mai mult
Decât alții închinați la idol surd.
Poetul s-a oprit pe malul Timpului,
El visează Paradisul,
Dar Paradisul există în realitate,
Fiecare sărut este Paradisul.
Iar fiecare poem este o nestemată
Pentru inelul încă orb
Al celei iubite.
Boris Marian
Țărm fatal, amăgitor, nefast,
Nu suntem nici scoici, stoici, dar
Oceanul este ultimul popas,
Ochiul pescărușului – radar.
Paradisul nu-i pentru Narcis,
Vom trăi opt secole, mai știi?
Tu vei o străbunică, mai precis,
Eu, ca străbunic, te voi iubi.
Apoi vom ajunge-n alt ocean,
Protozoare, sepii ori calcani,
Cred în viața veșnică, mai mult
Decât alții închinați la idol surd.
Poetul s-a oprit pe malul Timpului,
El visează Paradisul,
Dar Paradisul există în realitate,
Fiecare sărut este Paradisul.
Iar fiecare poem este o nestemată
Pentru inelul încă orb
Al celei iubite.
Boris Marian
La început
La început
Pe când primii oameni cântau,
Brahma și djinii visau,
Mai e ceva-n Ramayana,
Cineva o iubea pe Aryana,
Zeii, geniile, neființele
Negau, respingeau rugămințile,
șerpii, oamenii se târau
în bezna din Haanau.
Nici un cuvânt în zadar
nu este scris în Zohar.
Nici truda nu are sfârșit,
Unul moare, altu-a clădit,
Nu e târziu niciodată,
Viața e doar o etapă,
Iar stăruința e bună,
Brahma încearcă să spună.
Paul Valery, Andre Gide,
Cu voi m-am liniștit,
Cărțile nu-s necesare,
Dar fără ele se moare
Simplu, ca niște obiecte,
Nu suntem, Doamne, insecte,
E Paradis, Ygdrasil,
și mai e marele Will. BORIS MARIAN
Pe când primii oameni cântau,
Brahma și djinii visau,
Mai e ceva-n Ramayana,
Cineva o iubea pe Aryana,
Zeii, geniile, neființele
Negau, respingeau rugămințile,
șerpii, oamenii se târau
în bezna din Haanau.
Nici un cuvânt în zadar
nu este scris în Zohar.
Nici truda nu are sfârșit,
Unul moare, altu-a clădit,
Nu e târziu niciodată,
Viața e doar o etapă,
Iar stăruința e bună,
Brahma încearcă să spună.
Paul Valery, Andre Gide,
Cu voi m-am liniștit,
Cărțile nu-s necesare,
Dar fără ele se moare
Simplu, ca niște obiecte,
Nu suntem, Doamne, insecte,
E Paradis, Ygdrasil,
și mai e marele Will. BORIS MARIAN
Noi vrem
Noi vrem
Bătrân și orb și surd și mut,
n-ai fost gonit, n-ai fost bătut,
tu n-ai rămas făr-adăpost,
nici câine nu ai fost.
Ca orice om, ai un nepot,
El nu-i zulus, nici hotentot,
Dar chiar de-ar fi, nu-i prea ușor
Să n-ai viitor.
De ești înalt ori prichindel,
De ai mult păr sau ești de ești chel,
De râzi de alții sau te plângi,
Totuna-s drepții sau cei stângi.
De suferi, de ești trist, slăbit,
De nu ai studii, pari școlit,
De crezi în Domnul sau nu crezi,
Te relaxezi.
De ai trei mâini, patru urechi,
De-ți cresc organele perechi,
Dar chiar așa, nu e ușor
Să n-ai viitor.
Boris Marian
Bătrân și orb și surd și mut,
n-ai fost gonit, n-ai fost bătut,
tu n-ai rămas făr-adăpost,
nici câine nu ai fost.
Ca orice om, ai un nepot,
El nu-i zulus, nici hotentot,
Dar chiar de-ar fi, nu-i prea ușor
Să n-ai viitor.
De ești înalt ori prichindel,
De ai mult păr sau ești de ești chel,
De râzi de alții sau te plângi,
Totuna-s drepții sau cei stângi.
De suferi, de ești trist, slăbit,
De nu ai studii, pari școlit,
De crezi în Domnul sau nu crezi,
Te relaxezi.
De ai trei mâini, patru urechi,
De-ți cresc organele perechi,
Dar chiar așa, nu e ușor
Să n-ai viitor.
Boris Marian
Sare, zahăr și sărut
Sare, zahăr și sărut
Sarea ucide, zahărul ucide, ,
țigara ucide, lauda ucide,
poezia ucide, muzica –uneori,
drogurile, ehei, dragilor,
nici eu nu sunt prea simpatic,
deși nu am ucis pe nimeni,
nu am avut ocazia,
dar m-am repezit la unii,
la alții, fiecare credem că avem dreptate,
chiar și acest poem ,
unii vor spune că nu este nimic din lirica noastră
cea de toate zilele, ba dimpotrivă,
am să vă spun ceva, iubesc sarea, zahărul, țigările,
poezia, aici mă opresc, restul este o nesfârșită iubire,
nu am nici un nume de dat,
ghiciți singuri.
BORIS MARIAN
Sarea ucide, zahărul ucide, ,
țigara ucide, lauda ucide,
poezia ucide, muzica –uneori,
drogurile, ehei, dragilor,
nici eu nu sunt prea simpatic,
deși nu am ucis pe nimeni,
nu am avut ocazia,
dar m-am repezit la unii,
la alții, fiecare credem că avem dreptate,
chiar și acest poem ,
unii vor spune că nu este nimic din lirica noastră
cea de toate zilele, ba dimpotrivă,
am să vă spun ceva, iubesc sarea, zahărul, țigările,
poezia, aici mă opresc, restul este o nesfârșită iubire,
nu am nici un nume de dat,
ghiciți singuri.
BORIS MARIAN
Concert de tunuri
Un concert de tunuri
Un concert de tunuri, puști și mitraliere,
Un concert de vioară-n miez-unui cariere,
Dar poveștile sunt doar verigi,
Mă simt – cărăbuș de aur între ferigi.
Cel mai mare risc,
mi-a spus cineva de la Fisc,
e să trăiești banal,
rege, cardinal, mai bine,
cerșetor – coordonator.
Lasă lumina să intre-ntr-un ou,
Chiar într-un bou, sfânt să fie.
Mereu se întorc morții,
Ba o parte, ba pe cealaltă, dar tu fii treaz,
Pregătește munca nocturnă,
Râd berbecii din turmă, să râdă.
O inundație, un potop, fără un strop.
Un strop de milă,
Procesiunea celor ce nu pot vorbi,
Celor ce nu pot trăi.
Nici stânga – inimă,
Nici dreapta – creier,
O dragoste totală, nudă,
Fără cuvinte,
Surdă. BORIS MARIAN
Un concert de tunuri, puști și mitraliere,
Un concert de vioară-n miez-unui cariere,
Dar poveștile sunt doar verigi,
Mă simt – cărăbuș de aur între ferigi.
Cel mai mare risc,
mi-a spus cineva de la Fisc,
e să trăiești banal,
rege, cardinal, mai bine,
cerșetor – coordonator.
Lasă lumina să intre-ntr-un ou,
Chiar într-un bou, sfânt să fie.
Mereu se întorc morții,
Ba o parte, ba pe cealaltă, dar tu fii treaz,
Pregătește munca nocturnă,
Râd berbecii din turmă, să râdă.
O inundație, un potop, fără un strop.
Un strop de milă,
Procesiunea celor ce nu pot vorbi,
Celor ce nu pot trăi.
Nici stânga – inimă,
Nici dreapta – creier,
O dragoste totală, nudă,
Fără cuvinte,
Surdă. BORIS MARIAN
Era aproape nebun
Era aproape nebun
Era aproape nebun, își nota un gând,
Apoi privea pe fereastră,
Avea un stoc de circa o tonă,
Îl însoțeau gândaci și șoareci,
Uneori și Dumnezeu,
Dimineața auzea cocorii,
Noaptea cânta cucuveaua,
Era singur de o sută de ani.
Se simțea aproape orb.
Zilele erau fierbinți,
Își privea chipul în geamul
Acoperit cu praf pe dinafară,
Uitase tot ce învățase.
Ultimul uragan îi luase aparatele din casă.
Trăia ca în Paradis, trăia.
„Unde nu e nimeni, nu este moarte”,
Citise el într-o carte.
Alături se iubesc doi,
Mai încolo, trei,
Ne vom iubim, în curând, cu toții,
Ca în hora lui Scaraoțki.
Dacă eu sunt nebun,
și tu ești la fel,
important este tunul Eiffel.
Era în toiul verii, într-o casă bătrânească,
Eu aș dori ca lumea să ne iubească.
Țin și eu lecții la Universitatea din New York,
Dar într-o săptămână promit să mă întorc
și voi scrie un poem,
ah, dar ce poem,
mai bun decât vinul
pe care îl bem.
Trec galii în galoși de fier,
La Haga nu mai ai scăpare,
Ai gabarit, deci armurier
Vei fi pentru o zi, oricare.
În rada portului, un vals
Pe valuri execută urșii,
Eu ți-aș ghici în palmă, Hans,
Dar Grete a fugit cu rușii.
Gazetele nu scriu nimic,
citim reclame pentru arme,
ne întâlnim la Majestic,
șoptește Carmen cu mult farmec.
BORIS MARIAN
Era aproape nebun, își nota un gând,
Apoi privea pe fereastră,
Avea un stoc de circa o tonă,
Îl însoțeau gândaci și șoareci,
Uneori și Dumnezeu,
Dimineața auzea cocorii,
Noaptea cânta cucuveaua,
Era singur de o sută de ani.
Se simțea aproape orb.
Zilele erau fierbinți,
Își privea chipul în geamul
Acoperit cu praf pe dinafară,
Uitase tot ce învățase.
Ultimul uragan îi luase aparatele din casă.
Trăia ca în Paradis, trăia.
„Unde nu e nimeni, nu este moarte”,
Citise el într-o carte.
Alături se iubesc doi,
Mai încolo, trei,
Ne vom iubim, în curând, cu toții,
Ca în hora lui Scaraoțki.
Dacă eu sunt nebun,
și tu ești la fel,
important este tunul Eiffel.
Era în toiul verii, într-o casă bătrânească,
Eu aș dori ca lumea să ne iubească.
Țin și eu lecții la Universitatea din New York,
Dar într-o săptămână promit să mă întorc
și voi scrie un poem,
ah, dar ce poem,
mai bun decât vinul
pe care îl bem.
Trec galii în galoși de fier,
La Haga nu mai ai scăpare,
Ai gabarit, deci armurier
Vei fi pentru o zi, oricare.
În rada portului, un vals
Pe valuri execută urșii,
Eu ți-aș ghici în palmă, Hans,
Dar Grete a fugit cu rușii.
Gazetele nu scriu nimic,
citim reclame pentru arme,
ne întâlnim la Majestic,
șoptește Carmen cu mult farmec.
BORIS MARIAN
Vorbim cu jumătate de voce
Vorbim cu jumătate de voce
Vorbim cu jumătate de voce,
Cu jumătate de inimă,
Parcă purtăm căștile, zalele
Cavalerilor morți,
Subiectele sunt egale-ntre ele,
Obiectele latră,
Brusc începe furtuna,
Fulgere, explozii cerești,
Ne privim
și sărutul tău,
umed de așteptare
mă smulge din moarte.
Alisa în Țara Minunilor
Îmi este precum o soră,
Frate îmi este Don Quijote,
Pot să trăiesc metaforic,
Nu-mi este rudă minciuna,
Nu port armură de tablă,
Pot înțelege corrida,
Pot înțelege și teama
Bietului taur,
Arena vieții noastre comune.
Alisa, eu îți port trena.
Mi-au plecat toți prietenii
Am rămas ca un far inutil, de pripas,
Un copac dintr-un codru ars.
În jur cresc mlădițe, puieți,
Putem muri, trec drumeți,
Nu regretă, tu mă regreți?
Mai trăiești? În somn te zăresc,
Te aud prin zeci de pereți
Cine spune că moartea-i pedeapsă?
Cine spune că viața-i o faptă?
Mă culc și trupul meu de vechi gladiator
Se relaxează,
Pătrund în mine melodii uitate,
Privighetoarea se ascunde
Sub o vază
și-mi cântă despre adolescența mea furată.
Tu, cititorul meu, zâmbești
Sau mă ignori,
Murim de tineri, vechi gladiatori.
Închis într-o cutie
Cu șase laturi,
Ca o insectă pe nume Gregor,
Zăresc un cub luminos
Rotindu-se în jurul meu,
Este scurta istorie a unei vieți,
Cubul acesta indestructibil,
mi-e teamă că este veșnic.
Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns,
Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung
Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori,
Dar poetul mereu va renaște-n cocori,
Va renaște în frunze, în vântul fugar,
În râsul copilului, fraged sugar,
Nu mă tem de minciuni, de sperietori,
Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor.
Mi-aș dori o ghilotină de uz personal,
Să-mi pun capul sub mașină
Pentr-un zbor final,
n-am iubit judecătorii
ce nu știu nimic,
îmi sunt dragi jucătorii,
orice joc e un risc.
BORIS MARIAN
Vorbim cu jumătate de voce,
Cu jumătate de inimă,
Parcă purtăm căștile, zalele
Cavalerilor morți,
Subiectele sunt egale-ntre ele,
Obiectele latră,
Brusc începe furtuna,
Fulgere, explozii cerești,
Ne privim
și sărutul tău,
umed de așteptare
mă smulge din moarte.
Alisa în Țara Minunilor
Îmi este precum o soră,
Frate îmi este Don Quijote,
Pot să trăiesc metaforic,
Nu-mi este rudă minciuna,
Nu port armură de tablă,
Pot înțelege corrida,
Pot înțelege și teama
Bietului taur,
Arena vieții noastre comune.
Alisa, eu îți port trena.
Mi-au plecat toți prietenii
Am rămas ca un far inutil, de pripas,
Un copac dintr-un codru ars.
În jur cresc mlădițe, puieți,
Putem muri, trec drumeți,
Nu regretă, tu mă regreți?
Mai trăiești? În somn te zăresc,
Te aud prin zeci de pereți
Cine spune că moartea-i pedeapsă?
Cine spune că viața-i o faptă?
Mă culc și trupul meu de vechi gladiator
Se relaxează,
Pătrund în mine melodii uitate,
Privighetoarea se ascunde
Sub o vază
și-mi cântă despre adolescența mea furată.
Tu, cititorul meu, zâmbești
Sau mă ignori,
Murim de tineri, vechi gladiatori.
Închis într-o cutie
Cu șase laturi,
Ca o insectă pe nume Gregor,
Zăresc un cub luminos
Rotindu-se în jurul meu,
Este scurta istorie a unei vieți,
Cubul acesta indestructibil,
mi-e teamă că este veșnic.
Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns,
Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung
Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori,
Dar poetul mereu va renaște-n cocori,
Va renaște în frunze, în vântul fugar,
În râsul copilului, fraged sugar,
Nu mă tem de minciuni, de sperietori,
Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor.
Mi-aș dori o ghilotină de uz personal,
Să-mi pun capul sub mașină
Pentr-un zbor final,
n-am iubit judecătorii
ce nu știu nimic,
îmi sunt dragi jucătorii,
orice joc e un risc.
BORIS MARIAN
Imposibila dragoste
Imposibila dragoste
Imposibila dragoste, de nedescris,
Oedip, elena, paris, narcis,
Doamne, în viață nimic nu-i perfect,
Dar am iubit și mai iubesc.
Nu voi trăda, nu am trădat,
Deși admit și un bal mascat,
Deși admit să mor puțin
Dintr-un refuz, dintr-un suspin.
Nu caut să fiu vultur pleșuv,
Nu sunt nici idol, nici sferă, nici cub,
În noi ceva e de netrecut,
Orice iubire, oricum, m-a durut.
Nu mi-au plăcut interdicțiile, nici predicțiile.
M-am aruncat în gol
și mi-am revăzut copilăria, tinerețea,
o, vanitas vanitatum,
nimic nu este adevărat,
numai ce rămâne,
Dumnezeu nu a fost alături,
Este prea înalt, prea departe,
Fără să știu m-am înfrățit
Cu diavolul, cu ispitele,
Acum îmi vine-n întâmpinare
Pământul, ca o mumă cu brațele desfăcute,
Să mă cuprindă.
Dau filmul înapoi, scriu, iubesc propriile păcate.
La Chateroux mă visam, la castel,
Cu Germain, cu Michel, cu, cu Jacques Brel,
Aud strigătul mamei în somn,
din pernă se nalță un dom,
eu mă legăn de clopot, de-un nor,
tatăl meu este azi un cocor,
mă întreabă amicii, mai crezi?
Da, eu cred în ceea ce visez.
Dumnezeu este sus, orb și surd,
Pe părinți eu mai des îi aud,
Pe iubitele mele ce trec
Ucigându-mă-n ritul aztec.
BORIS MARIAN
Imposibila dragoste, de nedescris,
Oedip, elena, paris, narcis,
Doamne, în viață nimic nu-i perfect,
Dar am iubit și mai iubesc.
Nu voi trăda, nu am trădat,
Deși admit și un bal mascat,
Deși admit să mor puțin
Dintr-un refuz, dintr-un suspin.
Nu caut să fiu vultur pleșuv,
Nu sunt nici idol, nici sferă, nici cub,
În noi ceva e de netrecut,
Orice iubire, oricum, m-a durut.
Nu mi-au plăcut interdicțiile, nici predicțiile.
M-am aruncat în gol
și mi-am revăzut copilăria, tinerețea,
o, vanitas vanitatum,
nimic nu este adevărat,
numai ce rămâne,
Dumnezeu nu a fost alături,
Este prea înalt, prea departe,
Fără să știu m-am înfrățit
Cu diavolul, cu ispitele,
Acum îmi vine-n întâmpinare
Pământul, ca o mumă cu brațele desfăcute,
Să mă cuprindă.
Dau filmul înapoi, scriu, iubesc propriile păcate.
La Chateroux mă visam, la castel,
Cu Germain, cu Michel, cu, cu Jacques Brel,
Aud strigătul mamei în somn,
din pernă se nalță un dom,
eu mă legăn de clopot, de-un nor,
tatăl meu este azi un cocor,
mă întreabă amicii, mai crezi?
Da, eu cred în ceea ce visez.
Dumnezeu este sus, orb și surd,
Pe părinți eu mai des îi aud,
Pe iubitele mele ce trec
Ucigându-mă-n ritul aztec.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
