Oare vântul?
Oare vântul poate goni lumina?
Cum bețivul își poartă alcoolul.
Cum își leapădă spinii trandafirul.
De vom muri, ne vom iubi ca-ntâia oară,
Cum este bun vinul cel vechi și greu.
Cum ai vedea și Paradisul ce coboară
Încet deasupra noastră, nu auzi
Trompetele sunând?
Am încercat să fiu un sfânt, nu s-a putut.
Am vrut să fiu doar om, am vrut prea mult.
Încearcă să respiri, mi-a spus un duh,
Eram un călător prin vântul- vânt.
Se clatină și lumea în lumina lunii,
Un tren umblă pe cer gonind scântei,
Colibele-și iau zborul, ne aflăm
Ca peștii-ntr-un năvod gigantic, de lumină.
Suntem precum sunt rănile deschise,
Goliți ca amforele antice, uitate,
Eterni donquijotiști după iluzii,
Ne poartă palele acelei mori de moarte.
BORIS MARIAN
Spune, Materie primă
Spune, Materie Primă
Chipuri după asemănarea noastră,
Ne uităm la noi în fereastră,
Este și asta o strategia,
Spune prof.dr. Ilie.
Protagonistul este ascuns,
Citește din Scott și Duns,
Nici un Barthes, Genette, băieți buni
Pentru-ncărcat cărbuni.
Pasăre prizonieră în cer,
Trăim într-o eră de fier,
Tăcerea – un mod de-a muri,
Balerina nu mă iubi.
Turnul Eiffel se înclină
Exact ca o balerină.
Așteptăm doar roade și recoltă,
Frumusețea noastră unde e?
Trandafirii se ridică, boltă
Peste dezmățările de ieri.
Iară tu te dărui trup și suflet,
Din risipă trecem în neant,
Cine ar putea să se disculpe
Când în zori dispare un berbant?
Iară seara vine înc-o umbră,
Uneori nici moartea n-are preț,
Clipa ta se face tot mai scumpă,
Dar poetul a citit „ P…..”. ( n.n. volum apărut la o editură serioasă)
Spune, Materie Primă,
Ia aminte, Alma Mater,
și cu spaimă și cu stimă,
o, mein Gott, mein Vater.
Nu vă speriați, cavaleri,
Rotiți cheile-n broască,
Am ierbivori niște veri,
știu să fac țuică din boască.
Degete trei i-au crescut
Într-o ureche mistrețului,
Decât mort pe un scut,
Dați-mă hrană nevestelor.
Lepră- nobil flagel,
Galben ca ochiul pisicii,
Sună din vârf Clopoțel,
Așa-l porecliră amicii.
BORIS MARIAN
g
b
Chipuri după asemănarea noastră,
Ne uităm la noi în fereastră,
Este și asta o strategia,
Spune prof.dr. Ilie.
Protagonistul este ascuns,
Citește din Scott și Duns,
Nici un Barthes, Genette, băieți buni
Pentru-ncărcat cărbuni.
Pasăre prizonieră în cer,
Trăim într-o eră de fier,
Tăcerea – un mod de-a muri,
Balerina nu mă iubi.
Turnul Eiffel se înclină
Exact ca o balerină.
Așteptăm doar roade și recoltă,
Frumusețea noastră unde e?
Trandafirii se ridică, boltă
Peste dezmățările de ieri.
Iară tu te dărui trup și suflet,
Din risipă trecem în neant,
Cine ar putea să se disculpe
Când în zori dispare un berbant?
Iară seara vine înc-o umbră,
Uneori nici moartea n-are preț,
Clipa ta se face tot mai scumpă,
Dar poetul a citit „ P…..”. ( n.n. volum apărut la o editură serioasă)
Spune, Materie Primă,
Ia aminte, Alma Mater,
și cu spaimă și cu stimă,
o, mein Gott, mein Vater.
Nu vă speriați, cavaleri,
Rotiți cheile-n broască,
Am ierbivori niște veri,
știu să fac țuică din boască.
Degete trei i-au crescut
Într-o ureche mistrețului,
Decât mort pe un scut,
Dați-mă hrană nevestelor.
Lepră- nobil flagel,
Galben ca ochiul pisicii,
Sună din vârf Clopoțel,
Așa-l porecliră amicii.
BORIS MARIAN
g
b
Când principiile
Când principiile lovesc în oameni,
Prefer oamenii,
Uneori îngerii pot deveni scorpioni,
Un copac poate doborî un orfelinat,
Bombardierele au și ele aripi,
Zâmbetul celui ce pune-n funcțiune
Scaunul electric,
Rama tabloului poate sparge multe capete,
Plecarea cuiva seamănă cu un asasinat,
Întinzi mâna și primești un găinaț de porumbel,
De aceea îmi plac mie câinii, ei te latră sau,
Cu încredere, își pun botul pe umărul tău.
BORIS MARIAN
Prefer oamenii,
Uneori îngerii pot deveni scorpioni,
Un copac poate doborî un orfelinat,
Bombardierele au și ele aripi,
Zâmbetul celui ce pune-n funcțiune
Scaunul electric,
Rama tabloului poate sparge multe capete,
Plecarea cuiva seamănă cu un asasinat,
Întinzi mâna și primești un găinaț de porumbel,
De aceea îmi plac mie câinii, ei te latră sau,
Cu încredere, își pun botul pe umărul tău.
BORIS MARIAN
Leul
Leul sub acoperire
Abia am plecat din Țara Principiu,
Sunt cetățeanul Risipă,
Mă simt înveșmântat cu o purpură ușoară,
O floare enigmatică devine floare-fiară,
Flagel necunoscut și totuși dominant,
Se pare că barbarii ajunseră-n Brabant,
Călătorim pe-o broască țestoasă, veac de veac,
Schimbarea se apropie ca vârful unui ac,
Dar voi vorbi acum de leul-leu de junglă,
El sub acoperire, ne latră și ne mușcă,
Ba-i câine, ba pisică, el are ochii mari
și negri ca huila, ca smoala din Tartar,
nu fii cu mine, dragă, prea familiar îmi spune,
am fost cândva prieteni, cuprins de sfiiciune
i-am dat o adresare ad patres, jalnic leu,
are pe piept doar stele și creierul e greu,
fălos intră în sală, fălos intră-n mormânt,
acolo o să aibă un foarte greu cuvânt.
Sunt familiar cu mine, cu tine, că sunt om,
Discut cu pești și broaște și uneori c-un pom.
BORIS MARIAN
Abia am plecat din Țara Principiu,
Sunt cetățeanul Risipă,
Mă simt înveșmântat cu o purpură ușoară,
O floare enigmatică devine floare-fiară,
Flagel necunoscut și totuși dominant,
Se pare că barbarii ajunseră-n Brabant,
Călătorim pe-o broască țestoasă, veac de veac,
Schimbarea se apropie ca vârful unui ac,
Dar voi vorbi acum de leul-leu de junglă,
El sub acoperire, ne latră și ne mușcă,
Ba-i câine, ba pisică, el are ochii mari
și negri ca huila, ca smoala din Tartar,
nu fii cu mine, dragă, prea familiar îmi spune,
am fost cândva prieteni, cuprins de sfiiciune
i-am dat o adresare ad patres, jalnic leu,
are pe piept doar stele și creierul e greu,
fălos intră în sală, fălos intră-n mormânt,
acolo o să aibă un foarte greu cuvânt.
Sunt familiar cu mine, cu tine, că sunt om,
Discut cu pești și broaște și uneori c-un pom.
BORIS MARIAN
Poetul nu așteaptă laude
Poetul nu așteaptă laude
Poetul nu așteaptă laude,
Sângele nu se plătește cu sânge,
El trăiește într-o lume paralelă,
El are un havuz împărătesc,
Privește curcubeul de cuvinte,
Ascultă gunguritul pruncilor,
Ei stau pe un scăunel de mărgean,
Cum stăteau Cain și Abel, copii,
El cheamă țestoasele blânde,
Privește la cavalerii în solzi aurii,
Poetul e lângă voi, poate că nu-l vedeți,
El scrie ca un cărăbuș sub pridvor,
Pentru o pasăre în zbor,
Privește copacii cum se dezvelesc precum femeile,
Dar ce primăvară le așteaptă?
Durerea poate lega și dezlega sufletele,
Ca și tăcerea, numai pământul ne poate uni.
Intru-ntr-o casă părăsită?
E cineva ce dă binețe?
Ei, bine el reface azi pereții,
Pune-n ferestre rame aurite,
Un papagal va spune „morning”,
Un papagal de Amazon, gigant.
În mijloc este Biblia, un Shakespeare,
Mefisto e și el tovarăș, de ce nu?
BORIS MARIAN
Poetul nu așteaptă laude,
Sângele nu se plătește cu sânge,
El trăiește într-o lume paralelă,
El are un havuz împărătesc,
Privește curcubeul de cuvinte,
Ascultă gunguritul pruncilor,
Ei stau pe un scăunel de mărgean,
Cum stăteau Cain și Abel, copii,
El cheamă țestoasele blânde,
Privește la cavalerii în solzi aurii,
Poetul e lângă voi, poate că nu-l vedeți,
El scrie ca un cărăbuș sub pridvor,
Pentru o pasăre în zbor,
Privește copacii cum se dezvelesc precum femeile,
Dar ce primăvară le așteaptă?
Durerea poate lega și dezlega sufletele,
Ca și tăcerea, numai pământul ne poate uni.
Intru-ntr-o casă părăsită?
E cineva ce dă binețe?
Ei, bine el reface azi pereții,
Pune-n ferestre rame aurite,
Un papagal va spune „morning”,
Un papagal de Amazon, gigant.
În mijloc este Biblia, un Shakespeare,
Mefisto e și el tovarăș, de ce nu?
BORIS MARIAN
Pădurea nebună
Pădurea ca templul larg,
Toate păsările ard,
Lupii par a fi mimoze,
Frunza mușcă, urlă roze,
Cavaleri sunt cărăbușii,
Celții seamănă cu urșii,
Fire de mătase albă,
Doamna Lună poartă salbă,
Cerul, un cadran imens,
Este două”șpe și un sfert,
Diavolul zice că-i nobil,
Conți, baroni nu știu că-s robii
Zeului ce stă-n copac,
Ne conduce după plac,
Un cordon ombilical,
Gros de parcă-i maț de cal
Ne ține legați de muma
Codrului. Se lasă bruma.
BORIS MARIAN
Pădurea ca templul larg,
Toate păsările ard,
Lupii par a fi mimoze,
Frunza mușcă, urlă roze,
Cavaleri sunt cărăbușii,
Celții seamănă cu urșii,
Fire de mătase albă,
Doamna Lună poartă salbă,
Cerul, un cadran imens,
Este două”șpe și un sfert,
Diavolul zice că-i nobil,
Conți, baroni nu știu că-s robii
Zeului ce stă-n copac,
Ne conduce după plac,
Un cordon ombilical,
Gros de parcă-i maț de cal
Ne ține legați de muma
Codrului. Se lasă bruma.
BORIS MARIAN
Un trup firav
Un trup firav se-arată-n oglindă,
În câmp diavolii-ncep să se prindă,
Plouă cu sânge de miel și de înger,
Cerul coboară, ascultă de plângeri,
Astăzi plutim pe vise, pe fluturi,
Cine-ar putea să te certe?
Umil ca un câine, te guduri,
Fratele meu buimăcit,
Nimeni nu-njură pe nimeni, se-ucid,
Tragic e darul, Domnul ne uită,
Din aventură în șanțuri ne scuipă,
știu, puritatea e stearpă, golită
de sentimente, de viață în pripă.
BORIS MARIAN
Un trup firav se-arată-n oglindă,
În câmp diavolii-ncep să se prindă,
Plouă cu sânge de miel și de înger,
Cerul coboară, ascultă de plângeri,
Astăzi plutim pe vise, pe fluturi,
Cine-ar putea să te certe?
Umil ca un câine, te guduri,
Fratele meu buimăcit,
Nimeni nu-njură pe nimeni, se-ucid,
Tragic e darul, Domnul ne uită,
Din aventură în șanțuri ne scuipă,
știu, puritatea e stearpă, golită
de sentimente, de viață în pripă.
BORIS MARIAN
Eternul soldat
Eternul soldat
Pământul cu privighetori,
Iar luna mai cu ploi și flori,
Numai soldatul bate pasul,
Măsoară moartea cu compasul,
Iar Dumnezeu întreabă – doare?
Soldatul e în apărare.
În cântece se-ascund dureri,
Soldatul nu are păreri,
El vede-o pată mișcătoare,
Glonțul zdrobește orice floare,
Zadarnic apele-s albastre,
Iubito, nu sta la fereastră,
Soldatul bate-n ritm egal,
Orice război e mondial,
Iubito, nu sta la fereastră,
Zadarnic apele-s albastre.
BORIS MARIAN
Pământul cu privighetori,
Iar luna mai cu ploi și flori,
Numai soldatul bate pasul,
Măsoară moartea cu compasul,
Iar Dumnezeu întreabă – doare?
Soldatul e în apărare.
În cântece se-ascund dureri,
Soldatul nu are păreri,
El vede-o pată mișcătoare,
Glonțul zdrobește orice floare,
Zadarnic apele-s albastre,
Iubito, nu sta la fereastră,
Soldatul bate-n ritm egal,
Orice război e mondial,
Iubito, nu sta la fereastră,
Zadarnic apele-s albastre.
BORIS MARIAN
Regina din Saba
nEGRESA
Regina din Saba era neagră
Din colțuri de lumină
Se nalță sfere negre,
Ne cresc pe cap coroane
Sau coame lungi de iepe,
Un talmeș- balmeș pare
Că lumea o cuprinde,
Când unchiul Charles bolește,
Se-ncurcă în cuvinte.
Binoclu îmi sunt ochii,
dar nu zăresc departe ,
iavaș-iavaș mulțimea
aleargă după carte,
mătușa Lise plânge
că nu e logodită,
iar eu ascund în creier
imaginea iubită,
frumoasa fără zestre.
Plouă cu nuri și tehnici,
Deschideți larg fereastra
și fiți mai simpatetici.
Oameni ciudați ies pe coridoare,
În fiecare apartament
Este ceva aparte,
Unii trăiesc fericiți,
Precum câinii de rasă,
Alții împușcă francul,
Mai avem hoți, prostituate, copii mici,
De undeva un elefant se repede la lift
Dă să-l dărâme, nimeni nu iese, se evaporează
La ușa blocului, eu țin în mână
O coală de hârtie și desenez pe ea
Antilope roșii alergând prin savane.
Vom dormi lângă Observatorul Astronomic,
Gnom lângă gnom, iar textul va fi gnomic,
Pe Dumnezeu îl văd, nu are dinți,
Deși bănet a adunat, aur, arginți,
șuieră șarpele în sân cânt mititel,
iar ochelarii strălucesc albastru- ciel.
Trompetele Apocalipsei pregătite
Așteaptă ca buzele iubitei.
La capătul eternității
Așteaptă un tramvai cu cai,
Copiii știu, se țin de șotii,
Noi râdem și murim, nu-i bai,
Nici cangurii nu au vreo grijă,
Marsupiul este protector,
noi am gustat amărăciunea
și-o mai gustăm de-atâtea ori,
vom fi-nveliți în foi lucioase,
precum bomboanele cu nuci,
ne vor mânca extratereștrii
sau ne vor face umbre-slugi.
Iar caii nechezând sălbatic
Vor anunța pe-Armaghedon,
Poeții tot vor scrie versuri,
Volume cu sau făr-de carton.
BORIS MARIAN
Regina din Saba era neagră
Din colțuri de lumină
Se nalță sfere negre,
Ne cresc pe cap coroane
Sau coame lungi de iepe,
Un talmeș- balmeș pare
Că lumea o cuprinde,
Când unchiul Charles bolește,
Se-ncurcă în cuvinte.
Binoclu îmi sunt ochii,
dar nu zăresc departe ,
iavaș-iavaș mulțimea
aleargă după carte,
mătușa Lise plânge
că nu e logodită,
iar eu ascund în creier
imaginea iubită,
frumoasa fără zestre.
Plouă cu nuri și tehnici,
Deschideți larg fereastra
și fiți mai simpatetici.
Oameni ciudați ies pe coridoare,
În fiecare apartament
Este ceva aparte,
Unii trăiesc fericiți,
Precum câinii de rasă,
Alții împușcă francul,
Mai avem hoți, prostituate, copii mici,
De undeva un elefant se repede la lift
Dă să-l dărâme, nimeni nu iese, se evaporează
La ușa blocului, eu țin în mână
O coală de hârtie și desenez pe ea
Antilope roșii alergând prin savane.
Vom dormi lângă Observatorul Astronomic,
Gnom lângă gnom, iar textul va fi gnomic,
Pe Dumnezeu îl văd, nu are dinți,
Deși bănet a adunat, aur, arginți,
șuieră șarpele în sân cânt mititel,
iar ochelarii strălucesc albastru- ciel.
Trompetele Apocalipsei pregătite
Așteaptă ca buzele iubitei.
La capătul eternității
Așteaptă un tramvai cu cai,
Copiii știu, se țin de șotii,
Noi râdem și murim, nu-i bai,
Nici cangurii nu au vreo grijă,
Marsupiul este protector,
noi am gustat amărăciunea
și-o mai gustăm de-atâtea ori,
vom fi-nveliți în foi lucioase,
precum bomboanele cu nuci,
ne vor mânca extratereștrii
sau ne vor face umbre-slugi.
Iar caii nechezând sălbatic
Vor anunța pe-Armaghedon,
Poeții tot vor scrie versuri,
Volume cu sau făr-de carton.
BORIS MARIAN
Câinele poetului
Citeam poezii la masă cu poetul,
Câinele, sub masă, trăgea vânturi,
„Tâmpitule”, strigă poetul,
Gonind biata javră în baie,
Ziua se scurge leneș pe pereți,
Citim de toate, chiar și scrisori din Paris,
Câinele schiaună jalnic la ușa
Dinspre baie.
Zăresc Dealul Mitropoliei,
Un camion trece și-l zdrobește
pe tatăl poetului,
soția poetului este pe moarte,
după un timp moare și poetul,
nu m-am dus la înmormântare,
el nu murise, câinele lui
mai era sub masa de scris.
BORIS MARIAN
Citeam poezii la masă cu poetul,
Câinele, sub masă, trăgea vânturi,
„Tâmpitule”, strigă poetul,
Gonind biata javră în baie,
Ziua se scurge leneș pe pereți,
Citim de toate, chiar și scrisori din Paris,
Câinele schiaună jalnic la ușa
Dinspre baie.
Zăresc Dealul Mitropoliei,
Un camion trece și-l zdrobește
pe tatăl poetului,
soția poetului este pe moarte,
după un timp moare și poetul,
nu m-am dus la înmormântare,
el nu murise, câinele lui
mai era sub masa de scris.
BORIS MARIAN
Pasta de dinți
Pasta de dinți
Am luat pasta de dinți,
mi-am învelit dantura,
periuța aleargă sprintenă,
mă gândesc că viața este mereu prea scurtă,
în acest timp de moare în masă,
în oraș este mare veselie,
unii-și caută adăpost într-un gang,
oamenii se îmbulzesc la biserică,
sfinții trebuie cinstiți cum se cuvine,
pe mine mă dor dinții
și mai am de citit multe romane
și enciclopedii. Ave Caesar.
O cunoașteți pe broscuța oac?
Utauac, utaoac,
Dansatorii țopăiau îndrăcit,
Iar eu , un adolescent timid
Căutam să intru în grațiile unei brunete
Experimentate, ea mă privea rece,
Ca pe un brotac.
Au trecut ani, decenii, nu am uitat disprețul
Nemăsurat al brunetei.
Eram paralizat atunci de parfumul ei,
De aerul de curtezană regală.
De atunci parfumurile mi se par
Ușor suspecte, dar nu mereu.
Boris Marian
Am luat pasta de dinți,
mi-am învelit dantura,
periuța aleargă sprintenă,
mă gândesc că viața este mereu prea scurtă,
în acest timp de moare în masă,
în oraș este mare veselie,
unii-și caută adăpost într-un gang,
oamenii se îmbulzesc la biserică,
sfinții trebuie cinstiți cum se cuvine,
pe mine mă dor dinții
și mai am de citit multe romane
și enciclopedii. Ave Caesar.
O cunoașteți pe broscuța oac?
Utauac, utaoac,
Dansatorii țopăiau îndrăcit,
Iar eu , un adolescent timid
Căutam să intru în grațiile unei brunete
Experimentate, ea mă privea rece,
Ca pe un brotac.
Au trecut ani, decenii, nu am uitat disprețul
Nemăsurat al brunetei.
Eram paralizat atunci de parfumul ei,
De aerul de curtezană regală.
De atunci parfumurile mi se par
Ușor suspecte, dar nu mereu.
Boris Marian
Triptic
Triptic
Dumnezeu mă-ntreabă,
Cine ești tu să vorbești
Despre Rembrandt, Beethoven, Eminescu?
Tac rușinat, dar nu mă simt mic,
Nici nu mi-de bine,
Mă doare coloana verticală,
Am arsuri, mă mai cert uneori cu mine,
Cu alții, mă uit la portretele marilor dascăli,
Îmi amintesc de clasa întâia, ehei,
Lumea era a mea, se întindea ca o pajiște
Plină de maci și de gâze aurii,
În fața mea, acum, coala albă, cuminte așteaptă.
Din Peștera Lascaux
Fugeai în chimono,
Un taur dedesubt,
Vițelul stă la supt,
O, Peștera Lascaux,
Maestru-a spus, oho!
Dar ce e-n Altamira?
Răspunde-mi, dragă Mira,
la Teba zace Nakht,
o, liebe, gute Nacht!
Ne ceartă Tutmos, șeful,
Ipuky, Horemhebul,
Abidos cu obidă
Ne fluieră din criptă,
Noi ne iubim de ieri,
E martor Rekhmire,
Vezi, păsări roșii zboară,
Iubim, a câta oară?
După prea multe și mărunte,
Mai cred în viața de apoi
și-n tinerețea fericită
care se-ntâmplă doar în noi,
adesea mi-am schimbat părerea,
precum un șarpe pielea sa,
dar n-am mințit și simt trădarea,
Polonius stă după perdea,
Sunt Hamlet după Hamlet, poate,
To be or not to be, nu-i nou,
Același sunt și mereu altul,
Nici mult prea laș, nici prea erou,
Iubesc ca pe-un colaj, viața
și mai cu seamă tot ce-i viu,
pictez cuvinte, râd de moarte
și, Doamne, cred în ceea ce scriu.
BORIS MARIAN
Dumnezeu mă-ntreabă,
Cine ești tu să vorbești
Despre Rembrandt, Beethoven, Eminescu?
Tac rușinat, dar nu mă simt mic,
Nici nu mi-de bine,
Mă doare coloana verticală,
Am arsuri, mă mai cert uneori cu mine,
Cu alții, mă uit la portretele marilor dascăli,
Îmi amintesc de clasa întâia, ehei,
Lumea era a mea, se întindea ca o pajiște
Plină de maci și de gâze aurii,
În fața mea, acum, coala albă, cuminte așteaptă.
Din Peștera Lascaux
Fugeai în chimono,
Un taur dedesubt,
Vițelul stă la supt,
O, Peștera Lascaux,
Maestru-a spus, oho!
Dar ce e-n Altamira?
Răspunde-mi, dragă Mira,
la Teba zace Nakht,
o, liebe, gute Nacht!
Ne ceartă Tutmos, șeful,
Ipuky, Horemhebul,
Abidos cu obidă
Ne fluieră din criptă,
Noi ne iubim de ieri,
E martor Rekhmire,
Vezi, păsări roșii zboară,
Iubim, a câta oară?
După prea multe și mărunte,
Mai cred în viața de apoi
și-n tinerețea fericită
care se-ntâmplă doar în noi,
adesea mi-am schimbat părerea,
precum un șarpe pielea sa,
dar n-am mințit și simt trădarea,
Polonius stă după perdea,
Sunt Hamlet după Hamlet, poate,
To be or not to be, nu-i nou,
Același sunt și mereu altul,
Nici mult prea laș, nici prea erou,
Iubesc ca pe-un colaj, viața
și mai cu seamă tot ce-i viu,
pictez cuvinte, râd de moarte
și, Doamne, cred în ceea ce scriu.
BORIS MARIAN
Poșta redacției: Să aveţi inspiraţie în 2012!
Poșta redacției: Să aveţi inspiraţie în 2012!: RADU-IOAN DRAGOMIR. Din cauza stilului dv. preţios, nu se prea înţelege ce povestiţi. „Seara femeilor căzute îA ierta –iertare
A ierta-iertare, crește iarba mare,
Vine din război carul cel cu boi,
Carul n-are roate, boii nu au coate,
Căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord
Verde vârcolac, bun pentru spanac,
Pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane,
Hei, opriți aici, strigă din bunici
Unul mai bătrân, că e slab și spân,
De unde venirăți, cine v-a adus?
Cine să-i fi spus?
Noi suntem iertarea,
Bubuie și zarea,
Tremură pământul,
Tace și cuvântul,
Vârcolacul sare – v-am adus iertare,
Ce batjocorire,
Ce mai plâns în lume,
Vorbele nu-s bune,
Unde e Iubirea?
Moare-n mănăstire.
Boris Marian
n patimi” începe, de exemplu, ...
A ierta-iertare, crește iarba mare,
Vine din război carul cel cu boi,
Carul n-are roate, boii nu au coate,
Căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord
Verde vârcolac, bun pentru spanac,
Pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane,
Hei, opriți aici, strigă din bunici
Unul mai bătrân, că e slab și spân,
De unde venirăți, cine v-a adus?
Cine să-i fi spus?
Noi suntem iertarea,
Bubuie și zarea,
Tremură pământul,
Tace și cuvântul,
Vârcolacul sare – v-am adus iertare,
Ce batjocorire,
Ce mai plâns în lume,
Vorbele nu-s bune,
Unde e Iubirea?
Moare-n mănăstire.
Boris Marian
n patimi” începe, de exemplu, ...
Buzunarele noastre intime
Buzunarele noastre intime
Nu facem decât să ne-mbrăcăm,
Să ne dezbrăcăm,
Iar timpul trece vijelios,
Trenul nu are o stație terminus,
După un timp o să înceapă
Să zboare lin,
Ca un coșciug luminat,
Spre făcliile cerului,
Vom continua discuția,
Ti îmi vei spune că mă iubești,
Eu văi răspunde ușor distrat,
Dar sărutul tău va fi cu totul neașteptat,
Ne vom trezi în același pat,
În aceeași dimineață,
Cu soarele cotrobăind
În buzunarele noastre intime.
BORIS MARIAN
Nu facem decât să ne-mbrăcăm,
Să ne dezbrăcăm,
Iar timpul trece vijelios,
Trenul nu are o stație terminus,
După un timp o să înceapă
Să zboare lin,
Ca un coșciug luminat,
Spre făcliile cerului,
Vom continua discuția,
Ti îmi vei spune că mă iubești,
Eu văi răspunde ușor distrat,
Dar sărutul tău va fi cu totul neașteptat,
Ne vom trezi în același pat,
În aceeași dimineață,
Cu soarele cotrobăind
În buzunarele noastre intime.
BORIS MARIAN
Mă uit pe tavan
Mă uit la tavan
Mă uit la tavan,
Ehei, când vom ajunge acolo,
Gâze pe un petic de mucegai,
Vom ajunge cu toții acolo,
Vom depune mari eforturi
Să nu ajungem acolo,
Vom scrie, ne vom iubi,
Cine știe, poate Dumnezeu
Ne va oferi și altă șansă,
Dar eu privesc hipnotizat
Pe tavan.
Dăruiesc, deci exist,
Uneori cuvinte, alteori tăceri
Consonante, de biciclist,
Cu fapta este mai dificil,
Factura, fractura complică
Situația, hopa-mitică
Vine și râde de noi,
Din doi în doi, ici promisiunea rămâne
Nerasă, o barbă lungă și deasă,
Acolo , o sumă de lei
Pe Quai D”Orsay ,
Ridică-te , străine,
Ah, termopile, salamine, stamine.
BORIS MARIAN
Mă uit la tavan,
Ehei, când vom ajunge acolo,
Gâze pe un petic de mucegai,
Vom ajunge cu toții acolo,
Vom depune mari eforturi
Să nu ajungem acolo,
Vom scrie, ne vom iubi,
Cine știe, poate Dumnezeu
Ne va oferi și altă șansă,
Dar eu privesc hipnotizat
Pe tavan.
Dăruiesc, deci exist,
Uneori cuvinte, alteori tăceri
Consonante, de biciclist,
Cu fapta este mai dificil,
Factura, fractura complică
Situația, hopa-mitică
Vine și râde de noi,
Din doi în doi, ici promisiunea rămâne
Nerasă, o barbă lungă și deasă,
Acolo , o sumă de lei
Pe Quai D”Orsay ,
Ridică-te , străine,
Ah, termopile, salamine, stamine.
BORIS MARIAN
Trup sfânt
Trup sfânt
Presiune de nestăpânit,
Nu scrie, nu scrie, nu scrie,
Lasă-i pe alții și lasă
Timpul să se-nvijelie.
Doamne, ce liniște-n jur,
Morții clipesc doar din frunze,
Din razele lunii pe cer,
În geamătul lumii lehuze.
Poeții nu scriu, mor mereu,
Respiră-n cuvinte-implozie,
Ei știu, Paradisu-i al lor,
Trup sfânt, nectar și ambrozie.
BORIS MARIAN
Presiune de nestăpânit,
Nu scrie, nu scrie, nu scrie,
Lasă-i pe alții și lasă
Timpul să se-nvijelie.
Doamne, ce liniște-n jur,
Morții clipesc doar din frunze,
Din razele lunii pe cer,
În geamătul lumii lehuze.
Poeții nu scriu, mor mereu,
Respiră-n cuvinte-implozie,
Ei știu, Paradisu-i al lor,
Trup sfânt, nectar și ambrozie.
BORIS MARIAN
ODIOS ADIO
Un odios adio
Un odios adios îți trimite
Cel măcinat de remușcări și de termite,
Ad padres și ad dios se adaugă,
Dar eu sunt un hoinar fără desagă,
Dacă nici moartea nu există,
Dacă viața mai persistă,
Dacă din dragoste se moare,
Dacă poeții știu să zboare,
Galactici insipizi pătrund
Pe facebook pân-la Holywood,
Degeaba barba tu ți-ai tuns,
Un Twin Peaks nu ne e de-ajuns.
Decameronul nostru-n somn,
De la Beijing la Washington,
și, Doamne, nu eram amanți,
eu fiind la Huși, iar tu la Mainz.
BORIS MARIAN
Un odios adios îți trimite
Cel măcinat de remușcări și de termite,
Ad padres și ad dios se adaugă,
Dar eu sunt un hoinar fără desagă,
Dacă nici moartea nu există,
Dacă viața mai persistă,
Dacă din dragoste se moare,
Dacă poeții știu să zboare,
Galactici insipizi pătrund
Pe facebook pân-la Holywood,
Degeaba barba tu ți-ai tuns,
Un Twin Peaks nu ne e de-ajuns.
Decameronul nostru-n somn,
De la Beijing la Washington,
și, Doamne, nu eram amanți,
eu fiind la Huși, iar tu la Mainz.
BORIS MARIAN
Podul fără capăt
Podul fără capăt
Mergeam pe podul fără capăt,
Apocalipsa fiind aproape,
Un șobolan șoptește, dragă,
Parcă scriai cu ceva vlagă,
Acum îmi pare că ești beat,
Simțeam că sunt decapitat,
Decapitat fiind, iubeam,
Ce să mai pierd când cap nu am?
Dar șobolanu-n șoaptă spune,
Scriai cu multă vioiciune,
În plus voință tu aveai,
Acum plutești precum un pai.
Adevărat, pai gânditor
mă simt și scriu, că altfel mor.
BORIS MARIAN
Mergeam pe podul fără capăt,
Apocalipsa fiind aproape,
Un șobolan șoptește, dragă,
Parcă scriai cu ceva vlagă,
Acum îmi pare că ești beat,
Simțeam că sunt decapitat,
Decapitat fiind, iubeam,
Ce să mai pierd când cap nu am?
Dar șobolanu-n șoaptă spune,
Scriai cu multă vioiciune,
În plus voință tu aveai,
Acum plutești precum un pai.
Adevărat, pai gânditor
mă simt și scriu, că altfel mor.
BORIS MARIAN
Semn de lectură
Semn de lectură
Semn de lectură, o trăsătură,
Cum ai cresta cu un cuțit,
Semn diabolic pe un buric.
Eu scriu poemul,
Tu pui doar semnul,
Eu sângerez.
Alți huhurezi stau și pândesc,
Mărturisesc, scriu pentru mine
Semne divine,
Pun pentru voi
Cuvântul altoi.
Poezia nu este un act de plăcere,
Nici aparență
și nici părere,
este o simplă
rană pe cord,
nimic nu schimbă
sensul spre Nord.
BORIS MARIAN
Semn de lectură, o trăsătură,
Cum ai cresta cu un cuțit,
Semn diabolic pe un buric.
Eu scriu poemul,
Tu pui doar semnul,
Eu sângerez.
Alți huhurezi stau și pândesc,
Mărturisesc, scriu pentru mine
Semne divine,
Pun pentru voi
Cuvântul altoi.
Poezia nu este un act de plăcere,
Nici aparență
și nici părere,
este o simplă
rană pe cord,
nimic nu schimbă
sensul spre Nord.
BORIS MARIAN
Miez
Miez
Cineva ține-ascuns un cuțit,
Cineva ți-a spus, ești iubit,
Cineva te ucide,
Cineva te desfide,
Tu ești îngerul, treci neatins.
Dar ești înger sau diavol?
Te hrănești doar cu slavă?
Ai și temeri, dureri de măsele,
Ești un om, ca oricare,
Mai faci temenele,
Dar umil nu poți fi,
Tu ești om.
Din această ecuație,
Din această tranzacție
Poți ieși cu onoruri,
Mai crezi?
Să trăiești precum iarba,
Ca frunza în zarva
Omizilor, fruct ești
Cu miez.
BORIS MARIAN
Cineva ține-ascuns un cuțit,
Cineva ți-a spus, ești iubit,
Cineva te ucide,
Cineva te desfide,
Tu ești îngerul, treci neatins.
Dar ești înger sau diavol?
Te hrănești doar cu slavă?
Ai și temeri, dureri de măsele,
Ești un om, ca oricare,
Mai faci temenele,
Dar umil nu poți fi,
Tu ești om.
Din această ecuație,
Din această tranzacție
Poți ieși cu onoruri,
Mai crezi?
Să trăiești precum iarba,
Ca frunza în zarva
Omizilor, fruct ești
Cu miez.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
