Dorința și cuțitul
Anonimatul este mediul propice creației, după aceea … Potopul.
Cineva mă numea veteranul, în germană Vater înseamnă tată.
Un șarpe trece prin inima omului, uneori el o mănâncă și rămâne șarpele.
Omul îi trântește morții ușa în nas.
Un spirit firav nu devine mai robust prin culturalizare.
Pedeapsa cu Iadul veșnic este prea aspră și inutilă. Ce rost mai are viața de apoi?
Nenorocirea supremă – arderea cărților.
Prietenul dușmanului meu nu-mi este prieten, miroase a duplicitate, poate greșesc.
Există persoane care se plâng de loviturile sorții și se descurcă de minune, ca iedera.
Am descoperit că strămoșii omului trăiesc printre noi și încă foarte bine.
Deși avea inima neagră, părul era blond și dădea din aripi.
Una este să ai sânge în colțul gurii și alta mizeria din colțul gurii.
Sunt oameni care nu ar trebui să scrie, chiar și având un dram de talent, de ce? Pentru că sunt profund imorali.
Pentru o vreme, pastorul întrerupse orice legătură cu oamenii, numai pentru a încerca să-i iubească din nou.
Iubesc fecioara din Provence.
Dacă aș avea un buzdugan, l-aș îngropa definitiv.
Mowgli a trăit printre lupi și a devenit om, unii trăiesc printre oameni și devin lupi.
Când ieși în aer liber, răsuflă adânc, își ridică îndrăzneț capul și își reluă ținuta hotărâtă.
Păunii nonșalanți, păunii albi fugiră.
Există un tragic cotidian.
BORIS MARIAN
Dorința și cuțitul
Dorința și cuțitul
Anonimatul este mediul propice creației, după aceea … Potopul.
Cineva mă numea veteranul, în germană Vater înseamnă tată.
Un șarpe trece prin inima omului, uneori el o mănâncă și rămâne șarpele.
Omul îi trântește morții ușa în nas.
Un spirit firav nu devine mai robust prin culturalizare.
Pedeapsa cu Iadul veșnic este prea aspră și inutilă. Ce rost mai are viața de apoi?
Nenorocirea supremă – arderea cărților.
Prietenul dușmanului meu nu-mi este prieten, miroase a duplicitate, poate greșesc.
Există persoane care se plâng de loviturile sorții și se descurcă de minune, ca iedera.
Am descoperit că strămoșii omului trăiesc printre noi și încă foarte bine.
Deși avea inima neagră, părul era blond și dădea din aripi.
Una este să ai sânge în colțul gurii și alta mizeria din colțul gurii.
Sunt oameni care nu ar trebui să scrie, chiar și având un dram de talent, de ce? Pentru că sunt profund imorali.
Pentru o vreme, pastorul întrerupse orice legătură cu oamenii, numai pentru a încerca să-i iubească din nou.
Iubesc fecioara din Provence.
Dacă aș avea un buzdugan, l-aș îngropa definitiv.
Mowgli a trăit printre lupi și a devenit om, unii trăiesc printre oameni și devin lupi.
Când ieși în aer liber, răsuflă adânc, își ridică îndrăzneț capul și își reluă ținuta hotărâtă.
Păunii nonșalanți, păunii albi fugiră.
Există un tragic cotidian.
BORIS MARIAN
Anonimatul este mediul propice creației, după aceea … Potopul.
Cineva mă numea veteranul, în germană Vater înseamnă tată.
Un șarpe trece prin inima omului, uneori el o mănâncă și rămâne șarpele.
Omul îi trântește morții ușa în nas.
Un spirit firav nu devine mai robust prin culturalizare.
Pedeapsa cu Iadul veșnic este prea aspră și inutilă. Ce rost mai are viața de apoi?
Nenorocirea supremă – arderea cărților.
Prietenul dușmanului meu nu-mi este prieten, miroase a duplicitate, poate greșesc.
Există persoane care se plâng de loviturile sorții și se descurcă de minune, ca iedera.
Am descoperit că strămoșii omului trăiesc printre noi și încă foarte bine.
Deși avea inima neagră, părul era blond și dădea din aripi.
Una este să ai sânge în colțul gurii și alta mizeria din colțul gurii.
Sunt oameni care nu ar trebui să scrie, chiar și având un dram de talent, de ce? Pentru că sunt profund imorali.
Pentru o vreme, pastorul întrerupse orice legătură cu oamenii, numai pentru a încerca să-i iubească din nou.
Iubesc fecioara din Provence.
Dacă aș avea un buzdugan, l-aș îngropa definitiv.
Mowgli a trăit printre lupi și a devenit om, unii trăiesc printre oameni și devin lupi.
Când ieși în aer liber, răsuflă adânc, își ridică îndrăzneț capul și își reluă ținuta hotărâtă.
Păunii nonșalanți, păunii albi fugiră.
Există un tragic cotidian.
BORIS MARIAN
Pitulice
Pitulice nu mai sta
Drag mi-a fost cântecul pitulicei, chiar și atunci când se credea privighetoare, chiar și atunci când zbura ca o rândunică. Se învârteau în jurul ei un lebădoi și un rățoi. Cântau și ei cum puteau. Asta se numește un trio. Lebădoiul picta uneori case strâmbe.
La sfârșitul săptămânii coborau și vulturii în casele oamenilor. Aduceau cu ei miros de hoit. Cine erau, nu se știe. Pitulicea tăcea, lebădoiul se lăuda că o să-i gonească. A reușit, dar a prins și el un miros cumplit. Cu timpul s-a transformat în vultur.
Primul om a pășit în acea lume a păsărilor cu multă teamă. Sângele omului era parfumat. Păsările s-au strâmbat din ciocurile lor galben-maronii.
Norii se spovedeau pământului. Părul s-a făcut nod în capul omului. Clipa umbla îngândurată. Omul avea o gură imensă cu care mistuia peisajul. Lebădoiul s-a oferit să-l picteze. Propunerea sa nu a fost auzită. Omul a introdus scrisul și cititul. Rățoiul s-a întrecut pe sine, scria cu lopata stângă. Pitulicea încărunțea, se vopsea cu cianură de aur. Omul a adus cu el un motan care a devenit foarte interesat de evoluția pitulicei. Motanul se numea Behemoth, nu se știe de ce, că era nume de hipopotam. Dar ce să te miri, când copacii aveau ochi și lumina din ramuri? A căzut o foamete mare și toată lumea mesteca trifoi. Până și peștii săreau pe mal și ciupeau câte o frunză. Un pește se numea Cunoașterea, iar celălat Puterea. Cu timpul au devenit reptile. Pe atunci, pitulicea avea o sută de ani. Rățoiul zăcea de mult într-o pubelă, iar lebădoiul fusese dus într-un internat de maximă siguranță. Devenise agresiv, cum întâlnea o ființă , îi sfâșia fața. Creatorul a încercat să oprească timpul, imposibil, timpul era neascultător. Creatorul a inventat tunetul și fulgerul, le-a inversat rolurile, a lovit ce a lovit în teatrul acesta de păpuși, până ce nu a mai rămas nimic. Dar asta este altă poveste.
BORIS MARIAN
Drag mi-a fost cântecul pitulicei, chiar și atunci când se credea privighetoare, chiar și atunci când zbura ca o rândunică. Se învârteau în jurul ei un lebădoi și un rățoi. Cântau și ei cum puteau. Asta se numește un trio. Lebădoiul picta uneori case strâmbe.
La sfârșitul săptămânii coborau și vulturii în casele oamenilor. Aduceau cu ei miros de hoit. Cine erau, nu se știe. Pitulicea tăcea, lebădoiul se lăuda că o să-i gonească. A reușit, dar a prins și el un miros cumplit. Cu timpul s-a transformat în vultur.
Primul om a pășit în acea lume a păsărilor cu multă teamă. Sângele omului era parfumat. Păsările s-au strâmbat din ciocurile lor galben-maronii.
Norii se spovedeau pământului. Părul s-a făcut nod în capul omului. Clipa umbla îngândurată. Omul avea o gură imensă cu care mistuia peisajul. Lebădoiul s-a oferit să-l picteze. Propunerea sa nu a fost auzită. Omul a introdus scrisul și cititul. Rățoiul s-a întrecut pe sine, scria cu lopata stângă. Pitulicea încărunțea, se vopsea cu cianură de aur. Omul a adus cu el un motan care a devenit foarte interesat de evoluția pitulicei. Motanul se numea Behemoth, nu se știe de ce, că era nume de hipopotam. Dar ce să te miri, când copacii aveau ochi și lumina din ramuri? A căzut o foamete mare și toată lumea mesteca trifoi. Până și peștii săreau pe mal și ciupeau câte o frunză. Un pește se numea Cunoașterea, iar celălat Puterea. Cu timpul au devenit reptile. Pe atunci, pitulicea avea o sută de ani. Rățoiul zăcea de mult într-o pubelă, iar lebădoiul fusese dus într-un internat de maximă siguranță. Devenise agresiv, cum întâlnea o ființă , îi sfâșia fața. Creatorul a încercat să oprească timpul, imposibil, timpul era neascultător. Creatorul a inventat tunetul și fulgerul, le-a inversat rolurile, a lovit ce a lovit în teatrul acesta de păpuși, până ce nu a mai rămas nimic. Dar asta este altă poveste.
BORIS MARIAN
CHIOTUL STÂNCII CENUȘII
Chiotul stâncii cenușii
O muză-mi dă aripi, un centaur îmi trage o copită, eu încerc să merg liniștit, îmi pun ordine în sentimente, numai că duhul nebun al poeziei răstoarnă ca un câine răsfățat toate lucrurile din casă, păi, să nu te apuci să scrii un poem cum se cade?
Cum se face că poemele cele mai proaste au cel mai mare succes?
Vine o zână despletită și răstoarnă ordinea valorilor,dar ce umilă era la început? Din umilință se naște Electra.
Un accident nu este niciodată întâmplător, altfel ce rost ar avea să anchetăm?
Un camionagiu m-a călcat o dată, apoi a revenit și a m-a mai zdrobit cu sete. M-am sculat și am plecat ca o umbră reală.
Nici o acuzație nu poate fi ignorată. Este o mină, minele explodează.
Îmi place anonimatul mai mult decât celebritatea, la fel ca și sărutul ascuns, decât un pupat zgomotos.
Părăsesc nisipul cald, a apărut o șopârlă falsă.
Un om a visat că a visat, apoi a visat că a murit, că a visat ce visase, când s-a trezit, aceleași jalnice manechine.
Era privit în tăcere. Viziunea splendorii stranii se evapora pe plajă. Insula devenise un bloc de cretă. Pe ea scuipau noii turiști. Vocea se ridica de sub fum. Viața se consuma în flăcări. Ce tot vă lăudați că existați? Copiii începeau să tremure. Grozav spectacol, dar inima mea explodase de mult, fărâme de durere la mari depărtări. Un urlet se răpândi de la un mal la celălalt.
Nu țipa, ai să întorci.
Apoi îmbrățișarea atotliniștitoare a Femeii. Eu îi știu Numele.
BORIS MARIAN
O muză-mi dă aripi, un centaur îmi trage o copită, eu încerc să merg liniștit, îmi pun ordine în sentimente, numai că duhul nebun al poeziei răstoarnă ca un câine răsfățat toate lucrurile din casă, păi, să nu te apuci să scrii un poem cum se cade?
Cum se face că poemele cele mai proaste au cel mai mare succes?
Vine o zână despletită și răstoarnă ordinea valorilor,dar ce umilă era la început? Din umilință se naște Electra.
Un accident nu este niciodată întâmplător, altfel ce rost ar avea să anchetăm?
Un camionagiu m-a călcat o dată, apoi a revenit și a m-a mai zdrobit cu sete. M-am sculat și am plecat ca o umbră reală.
Nici o acuzație nu poate fi ignorată. Este o mină, minele explodează.
Îmi place anonimatul mai mult decât celebritatea, la fel ca și sărutul ascuns, decât un pupat zgomotos.
Părăsesc nisipul cald, a apărut o șopârlă falsă.
Un om a visat că a visat, apoi a visat că a murit, că a visat ce visase, când s-a trezit, aceleași jalnice manechine.
Era privit în tăcere. Viziunea splendorii stranii se evapora pe plajă. Insula devenise un bloc de cretă. Pe ea scuipau noii turiști. Vocea se ridica de sub fum. Viața se consuma în flăcări. Ce tot vă lăudați că existați? Copiii începeau să tremure. Grozav spectacol, dar inima mea explodase de mult, fărâme de durere la mari depărtări. Un urlet se răpândi de la un mal la celălalt.
Nu țipa, ai să întorci.
Apoi îmbrățișarea atotliniștitoare a Femeii. Eu îi știu Numele.
BORIS MARIAN
Triptic 2
Triptic 2
Un câine bătut nu e bun de nimic , jumătate din omenire i se aseamănă, lor mă adresez, încerc să mângâi câinele bătut, dar el mă mușcă și fuge, o, e un vis, nu este adevărat, suntem cu toții fericiți, trăim în cea mai bună dintre lumi, un prieten îmi vorbește despre muzică, dar nu îl ascult, omenirea urlă la lună în do major.
Din vagi speranțe nu ai să te-mbeți, m-aș bucura să beau nectarul, aș vrea să fiu un spic, niște scaieți, au am trecut de mult hotarul. Trag linie, dar umbrele-s copii, nu mă respectă, râd din altă lume, zadarnic scriu poeme zi de zi, voi scrie sub alt chip și sub alt nume, iar florile vor crește fără noi, or să le rupă hoții de iubire, se vor topi zăpezile-n noroi, dar sufletul va reintra în nemurire.
Verbină moartă, evantai, Sully Proudhomme privind din rai , azi alte jocuri sunt, se fac noi legături, alt pitpalac, dar versurile mai renasc, din cicatrice roze-roz, iar vacile culoare pasc, noi am uitat de Berlioz, luna e mare, marea nu-i a ta, a mea, a nimănui, de-ai prins un pește, pune-n vers, că inima e-un titirez.
În tinerețe am iubit fata pescarului din Split, spune legenda foarte rar despre ghioaga lui Briar.
Boris Marian
Un câine bătut nu e bun de nimic , jumătate din omenire i se aseamănă, lor mă adresez, încerc să mângâi câinele bătut, dar el mă mușcă și fuge, o, e un vis, nu este adevărat, suntem cu toții fericiți, trăim în cea mai bună dintre lumi, un prieten îmi vorbește despre muzică, dar nu îl ascult, omenirea urlă la lună în do major.
Din vagi speranțe nu ai să te-mbeți, m-aș bucura să beau nectarul, aș vrea să fiu un spic, niște scaieți, au am trecut de mult hotarul. Trag linie, dar umbrele-s copii, nu mă respectă, râd din altă lume, zadarnic scriu poeme zi de zi, voi scrie sub alt chip și sub alt nume, iar florile vor crește fără noi, or să le rupă hoții de iubire, se vor topi zăpezile-n noroi, dar sufletul va reintra în nemurire.
Verbină moartă, evantai, Sully Proudhomme privind din rai , azi alte jocuri sunt, se fac noi legături, alt pitpalac, dar versurile mai renasc, din cicatrice roze-roz, iar vacile culoare pasc, noi am uitat de Berlioz, luna e mare, marea nu-i a ta, a mea, a nimănui, de-ai prins un pește, pune-n vers, că inima e-un titirez.
În tinerețe am iubit fata pescarului din Split, spune legenda foarte rar despre ghioaga lui Briar.
Boris Marian
Un ochi smuls
Un ochi smuls
Un ochi smuls, ce se închide,
O clipă lungă precum o tenie,
Nimicul gata de luptă,
Albul privește apa,
Aerul nu are pleoape,
Aerul nu vorbește,
Oglinda nu reflectă ideea,
Vocile stinse devine lentile
Prin care vezi ce este dincolo.
Pământul apropiat, imprecis,
El nu vorbește despre pasiuni,
Amintește de Bach, un Bach albastru,
Golul e cuibul luminii, mâinile mint,
Pe perete e chipul meu sau al străbunicului.
Oră de vals,nebunii devin interesanți.
Nici urmă de nefericire.
Eram un licurici, eram un cavaler uitat
În sfânta solitudine, nu am un frate mai mare,
De ce o fi suspendat Dumnezeu?
BORIS MARIAN
Un ochi smuls, ce se închide,
O clipă lungă precum o tenie,
Nimicul gata de luptă,
Albul privește apa,
Aerul nu are pleoape,
Aerul nu vorbește,
Oglinda nu reflectă ideea,
Vocile stinse devine lentile
Prin care vezi ce este dincolo.
Pământul apropiat, imprecis,
El nu vorbește despre pasiuni,
Amintește de Bach, un Bach albastru,
Golul e cuibul luminii, mâinile mint,
Pe perete e chipul meu sau al străbunicului.
Oră de vals,nebunii devin interesanți.
Nici urmă de nefericire.
Eram un licurici, eram un cavaler uitat
În sfânta solitudine, nu am un frate mai mare,
De ce o fi suspendat Dumnezeu?
BORIS MARIAN
Eufurisme 4
Eufurisme 4
Un amănunt devine esențial și ceva esențial devine un amănunt, când vorbim de o crimă.
Viața nu-i ca moartea, dar invers nu se știe.
Tandrețea este ceva rar, ce să mai vorbim de iubire.
Nici azi nu cunosc motivele logice ale disprețului și urii , deși sunt surori, dar știu că ura se poate naște din dragoste.
Mâna care ține paharul cu vin… Obsedant, când te-ai lăsat.
Hârtia nu trebuie să foșnească, dimpotrivă, ar trebui să cânte.
Totul decurge conform așteptărilor, dar trebuie să aștepți ceva.
Să nu crezi în tine, în mine, în alții, de aici poți să o iei de la capăt.
Nu încerca să ghicești viitorul, nici Dumnezeu nu-l știe.
Mozart și o șoaptă – „ E târziu, noi plecăm”.
Toxinele fac parte din organismul nostru, puritatea ne distruge.
Teama de moarte este extrem de toxică.
Gândurile copilăriei mele nu interesează pe nimeni, dar nici alte gânduri nu mai interesează.
Uneori, strălucirea cerească se adună într-o baltă stătută. Un orăcăit seamănă cu vocea unui înger.
BORIS MARIAN
Un amănunt devine esențial și ceva esențial devine un amănunt, când vorbim de o crimă.
Viața nu-i ca moartea, dar invers nu se știe.
Tandrețea este ceva rar, ce să mai vorbim de iubire.
Nici azi nu cunosc motivele logice ale disprețului și urii , deși sunt surori, dar știu că ura se poate naște din dragoste.
Mâna care ține paharul cu vin… Obsedant, când te-ai lăsat.
Hârtia nu trebuie să foșnească, dimpotrivă, ar trebui să cânte.
Totul decurge conform așteptărilor, dar trebuie să aștepți ceva.
Să nu crezi în tine, în mine, în alții, de aici poți să o iei de la capăt.
Nu încerca să ghicești viitorul, nici Dumnezeu nu-l știe.
Mozart și o șoaptă – „ E târziu, noi plecăm”.
Toxinele fac parte din organismul nostru, puritatea ne distruge.
Teama de moarte este extrem de toxică.
Gândurile copilăriei mele nu interesează pe nimeni, dar nici alte gânduri nu mai interesează.
Uneori, strălucirea cerească se adună într-o baltă stătută. Un orăcăit seamănă cu vocea unui înger.
BORIS MARIAN
Eufurisme 4
Eufurisme 4
Un amănunt devine esențial și ceva esențial devine un amănunt, când vorbim de o crimă.
Viața nu-i ca moartea, dar invers nu se știe.
Tandrețea este ceva rar, ce să mai vorbim de iubire.
Nici azi nu cunosc motivele logice ale disprețului și urii , deși sunt surori, dar știu că ura se poate naște din dragoste.
Mâna care ține paharul cu vin… Obsedant, când te-ai lăsat.
Hârtia nu trebuie să foșnească, dimpotrivă, ar trebui să cânte.
Totul decurge conform așteptărilor, dar trebuie să aștepți ceva.
Să nu crezi în tine, în mine, în alții, de aici poți să o iei de la capăt.
Nu încerca să ghicești viitorul, nici Dumnezeu nu-l știe.
Mozart și o șoaptă – „ E târziu, noi plecăm”.
Toxinele fac parte din organismul nostru, puritatea ne distruge.
Teama de moarte este extrem de toxică.
Gândurile copilăriei mele nu interesează pe nimeni, dar nici alte gânduri nu mai interesează.
Uneori, strălucirea cerească se adună într-o baltă stătută. Un orăcăit seamănă cu vocea unui înger.
BORIS MARIAN
Un amănunt devine esențial și ceva esențial devine un amănunt, când vorbim de o crimă.
Viața nu-i ca moartea, dar invers nu se știe.
Tandrețea este ceva rar, ce să mai vorbim de iubire.
Nici azi nu cunosc motivele logice ale disprețului și urii , deși sunt surori, dar știu că ura se poate naște din dragoste.
Mâna care ține paharul cu vin… Obsedant, când te-ai lăsat.
Hârtia nu trebuie să foșnească, dimpotrivă, ar trebui să cânte.
Totul decurge conform așteptărilor, dar trebuie să aștepți ceva.
Să nu crezi în tine, în mine, în alții, de aici poți să o iei de la capăt.
Nu încerca să ghicești viitorul, nici Dumnezeu nu-l știe.
Mozart și o șoaptă – „ E târziu, noi plecăm”.
Toxinele fac parte din organismul nostru, puritatea ne distruge.
Teama de moarte este extrem de toxică.
Gândurile copilăriei mele nu interesează pe nimeni, dar nici alte gânduri nu mai interesează.
Uneori, strălucirea cerească se adună într-o baltă stătută. Un orăcăit seamănă cu vocea unui înger.
BORIS MARIAN
Afurisme(6)
Afurisme(6)
Soarele nu știe că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile și ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând.
Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot.
Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii „se prind” imediat.
Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniția morții.
Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă?
Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți.
Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în ochii celorlalți.
BORIS MARIAN
Soarele nu știe că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile și ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând.
Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot.
Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii „se prind” imediat.
Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniția morții.
Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă?
Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți.
Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în ochii celorlalți.
BORIS MARIAN
Afurisme(2)
Afurisme ( 2)
Oamenii inteligenți nu scriu
Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră
Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie?
Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți
Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete.
Singura șansă a suferinței este dispariția.
Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării
Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.
Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.
Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.
Natura nu are nici o datorie față de noi.
Printr-o lacrimă totul se vede mărit.
Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.
Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.
Oamenii inteligenți nu scriu
Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră
Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie?
Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți
Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete.
Singura șansă a suferinței este dispariția.
Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării
Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.
Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.
Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.
Natura nu are nici o datorie față de noi.
Printr-o lacrimă totul se vede mărit.
Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.
Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.
Moare doar piatra
Moare doar piatra
Rostul visării? Oho, oho.Să scrii
O cronică a ploii. În largul mării
Nu există nimic. Renunță la buze,
Lăsați femeile să se pieptene.
Amețeala este ca un tigru,
Are pielea transparenntă.
Din MĂCELARUL – tăișul se afundă lin,
Apoi, mlădios pătrunse în carne.
Carnea lucea înviorată.
Zâmbi , își înfipse privirea în ochii femeii.
Mama spunea că am pierdut arta ascultării.
Nici acum nu pot s-o contrazic.
Mă privește de după nori.
Rostul visării? Oho, oho.Să scrii
O cronică a ploii. În largul mării
Nu există nimic. Renunță la buze,
Lăsați femeile să se pieptene.
Amețeala este ca un tigru,
Are pielea transparenntă.
Din MĂCELARUL – tăișul se afundă lin,
Apoi, mlădios pătrunse în carne.
Carnea lucea înviorată.
Zâmbi , își înfipse privirea în ochii femeii.
Mama spunea că am pierdut arta ascultării.
Nici acum nu pot s-o contrazic.
Mă privește de după nori.
Maldoror
Maldoror
Moto – Evit structurile, regulamentele, schemele, bisericuțele,grupulețele, colectivele, îl iubesc pe elvul care chiulește sistematic, vine doar la premierea cu Nobel, tot cu o oarecare întârziere.
Îmi vine-n minte bietul Isidore,
Ce nu l-a cunoscut pe Rosenstock,
El nu era nici pitulice, nici cocor,
El se născuse într-un veac făr-de noroc.
”Ferește-te de colective și grupări,
De mici bisericuțe și păreri”,
Așa-mi spunea pasărea Rok din zări,
Eu înfloream în meri și peri.
Se legănau toți plopii funerari,
Purtat de neiubire ca un mort,
Un capital moral pierdut la zar,
Dar cineva-l iubea pe Maldoror.
BORIS MARIAN
Moto – Evit structurile, regulamentele, schemele, bisericuțele,grupulețele, colectivele, îl iubesc pe elvul care chiulește sistematic, vine doar la premierea cu Nobel, tot cu o oarecare întârziere.
Îmi vine-n minte bietul Isidore,
Ce nu l-a cunoscut pe Rosenstock,
El nu era nici pitulice, nici cocor,
El se născuse într-un veac făr-de noroc.
”Ferește-te de colective și grupări,
De mici bisericuțe și păreri”,
Așa-mi spunea pasărea Rok din zări,
Eu înfloream în meri și peri.
Se legănau toți plopii funerari,
Purtat de neiubire ca un mort,
Un capital moral pierdut la zar,
Dar cineva-l iubea pe Maldoror.
BORIS MARIAN
Nu pot fi judecat
Nu pot fi judecat
Nici anii, nici durerea
Nu mă pot ucide,
Groparii sunt oameni,
Dar gropari,
Cuvântul poate fi un bulgăre
Greu, negru,
Nu pot să fiu mereu ceea ce par.
La fel ca voi, eu am iubit
Cu-ntregul suflet,
Iubesc și azi, cu ceea ce am păstrat,
O, Doamne, n-ai fost blând
Cu mine,
Dar cât trăiesc
Nu pot fi judecat.
BORIS MARIAN
Nici anii, nici durerea
Nu mă pot ucide,
Groparii sunt oameni,
Dar gropari,
Cuvântul poate fi un bulgăre
Greu, negru,
Nu pot să fiu mereu ceea ce par.
La fel ca voi, eu am iubit
Cu-ntregul suflet,
Iubesc și azi, cu ceea ce am păstrat,
O, Doamne, n-ai fost blând
Cu mine,
Dar cât trăiesc
Nu pot fi judecat.
BORIS MARIAN
Manual de sexologie
Manual de sexologie
M-am săturat de rime dulci, aplauze,
Iubita se dedică altor cauze,
Eu merg spre un fina, un salt în neant,
Iubita are-n minte alt amant.
Eu o admir de dincolo de ani,
Eu voi veni, cred, din Aldebaran,
Nici Casanova și nici Don Juan,
Mai crud sau poate mai uman.
Eu cred că arta este, unde este ea?
Mai sus de buricel, perdea, peltea?
Eu cred doar în ce văd la om,
Nici voyerist, nici înspumat bombon.
Boileau pe care mulți îl iau de prost
A spus o vorbă – despre tine n-are rost
Să scrii ce simți, încearcă să privești,
Nu te întinde la palavre și povești.
Beția este bună, eu sunt treaz,
Iubirea este bună la necaz,
Iar despre artă, lasă baltă, zic,
Să trecem, deci, mai jos de la buric.
BORIS MARIAN
M-am săturat de rime dulci, aplauze,
Iubita se dedică altor cauze,
Eu merg spre un fina, un salt în neant,
Iubita are-n minte alt amant.
Eu o admir de dincolo de ani,
Eu voi veni, cred, din Aldebaran,
Nici Casanova și nici Don Juan,
Mai crud sau poate mai uman.
Eu cred că arta este, unde este ea?
Mai sus de buricel, perdea, peltea?
Eu cred doar în ce văd la om,
Nici voyerist, nici înspumat bombon.
Boileau pe care mulți îl iau de prost
A spus o vorbă – despre tine n-are rost
Să scrii ce simți, încearcă să privești,
Nu te întinde la palavre și povești.
Beția este bună, eu sunt treaz,
Iubirea este bună la necaz,
Iar despre artă, lasă baltă, zic,
Să trecem, deci, mai jos de la buric.
BORIS MARIAN
Îl rog pe Dumnezeu
Îl rog pe Dumnezeu
Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alții, cu mine însumi,
Am învățat ceva?
Știu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Așa cum nu poți părăsi
Mama Natură, ea ne naște, ne crește, ne-ngroapă,
„pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc”,
Spune Poetul, „durere și râs purpuriu”,
La bătrânețe, Ionesco se simțea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El , neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în șoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.
Boris Marian
Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alții, cu mine însumi,
Am învățat ceva?
Știu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Așa cum nu poți părăsi
Mama Natură, ea ne naște, ne crește, ne-ngroapă,
„pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc”,
Spune Poetul, „durere și râs purpuriu”,
La bătrânețe, Ionesco se simțea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El , neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în șoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
