În orașul meu

 

În orașul meu au dispărut oamenii, casele,

Întâlnesc doar reclame pe două picioare,

Cu pizza, gresie, haine de lux și parfumuri,

Sex-shopuri, mobile cu pumni și palme,

Sicrie de argint, cururi de aur, orașul meu este un idiot

pe care nici câinii nu-l pot înțelege.

„Ar fi absurd ca totul să fie relativ” ( Julieta R.)

Femeile sunt însărcinate cu dragostea,

 Bărbații – des-sărcinați.

Doamne, nu mă-nvăța ce-i ura.

Cândva creșteam viermi de mătase.

Rolul meu este de a mă interpreta pe mine.

Azi iarna vrajbei noastre cu vrajbă nouă

s-a-năsprit. Un timp în care mielul fură,

iar lupul că-i flămând, e pedepsit.

Victoriile-n istorie se-ngroapă

și visele devin coșmar,

azi iarna vrajbei noastră nu e iarnă,

azi vrajba e-un cuvânt frumos și rar.

Căci toți zâmbesc, vorbesc, complimentează

Un Dumnezeu bolnav de SIDA și gălbează,

Iubirea la concursuri se câștigă,

Poetul trece-ntins într-o cotigă.

 

SATYRICON

Un festival cum n-a mai fost – 23 sept. 2012

Festivalul  Shalom Ierusalim- Piața Unirii București

O  mare de vizitatori, multă muzică, antren, la care au participat direct Erwin Șimșensohn și Edi Kupferberg,  prin apelul la participarea  tinerilor de toate vârstele de la copii la oameni în vârstă, la muzică, dans, cântece. Tombolă, mâncăruri tradiționale,  evreiești,  binecuvântări de sărbători  ( Roș Hașana, Sucot, etc.) soliști ( Marcel Pavel, cantorii Baruch Finkelstein- Rusia, Iosif Adler – România, Yaniv Sananes – Israel) , Maia Morgenstein și Radu Captari, ansamblul Hora, klezmerii, ( Brașov, Botoșani, Cluj) , ansamblul Elias( grecii), Pilisterlu ( aromâni) „Steluțele din Ferentari” ( copii) , Lyceum Consort, „Ciubcik” ( rușii lipoveni), Jidische lieder  din Germania,, corul de copii Bim-Bam, solista Carmen Mușat, Tommy Weissbuch, Adina Chiș,  Corul CEB, dirijor Em. Pecingină, Aerobic Team of JCC, nu în  ultimul rând Orchestra Angely”s, dirijor Cristian Marius Firca. La intrarea dinspre  Patriarhie, Zidul Dorințelor ( o machetă a Zidului Plângerii), Cramele Rotenberg,  Expoziția Ierusalimul de astăzi, standul Editurii Hasefer, cu o mare afluență de cumpărători, standul El-Al, suvenirurui, expoziția Locuri Sfinte, stand FCER-JCC, Ierusalimul copiilor, ateliert de creație  plastică, Excpoziția – Evrei români care au contribuit la civilizația Israelului și, cel mai interesant, Sala de conferințe Bereshit, despre istoria evreilor. Am cules impresii din public – Anica Levențiu, Mihail Grămescu, Camelia Pantazi – „ excepțional, bine organizat, extrem de interesant”, la care se adaugă impresiile scrise în Cartea Festivalului. Printre vizitatori l-am recunoscut pe Varujan Pambuccian, reprezentantul etnie armene, liderul grupului  minorităților etnice din Palament, care venise de la un festival al etniei armene de la Muzeul Satului, doamna Tova Bin Nun-Cherbis, președinta Fundației Lauder în București, directoarea școlii cu acelașii nume, ș.a.

__Vizita  expoziției despre contribuția evreilor din România—

Pe panourile expoziției sunt prezentate biografiile în română și engleză a următorilor  originari din România,deveniți personalități israeliene

- Reuven Feuerstein – n. !921, Botoșani, specialist în studii ale capacității cognitive și îmbunătățirea lor ,  există la Cluj un Institut care îi poartă numele.

- Myriam Berstein –n. 1895, Chișinău – prima actriță profesionistă din Israerul modern( alia în 1907)

- Naftali Hertz Imber ( 1856-1909) , autorul textului Imnului de Stat al Israelului, HATIKVA, muzica fiind preluată de Shmuel Cohen ( n. Ungheni, 1870) din folclorul românesc ( ca și fragmentul din Poemul simfonic VLTAVA de Smetana), imn adoptat de Mișcarea sionistă în 1933 și de Guvernul israelian, în 1948.

- Yitzhak Artzi, n. 1920, Siret, fost viceprimar al Ierusalimului, deputat, lider al evreilor originari din România

- Dan David, n. 1929, București, președinte al Fundației care îi poartă numele, acordă anual premii de un milion dolari pentru contribuții la cultura și civilizația Israelului, inventator  ăn domeniul artei fotografice, conduce prin Compania Photo  Me Inc.  250 de societăți comerciale.

- Miriam Zohar – n. 1931, Cernăuți, actriță cunoscută, Premiul Israel  în 2003, fost deportată în Transnistria

- Aharon Appelfeld, cunoscut scriitor, n. 1932, Storojineț, Bucovina de Nord, deportat în Transnistria, evadat, ajuns în Palestina în 1946, Premiul Nelly Sachs din Germania,Medicis din Franța,  autor a numeroase proze traduse și în România.

- Samy Ofer – n. 1924, Galați, unul dintre creatorii Forțelor Navale israeliene

- Moshe Idel – n. 1947, Tg. Neamț, celebru cercetător al misticii iudaice

- Chaim Sheba ( 1908-1971),n. Frasin, Gira Humorului,  celebru chirurg, creator de școală în Israel

- Uzia Galil – n. 1925, București, fondator al companiei Elron Electric Ind. Ltd. ,

Premiul Israel, 1997 

- Avraham Yaski, n. 1927, Chișinău, arhitect șef al Tel Aviv-ului, creator de școală

- Ezra Fleischer- n. 1928, Timișoara, persecutat ca sionist în România, director al Institului de Cercetări Geniza despre poezia ebraică, Premiul Israel, 1960

- Marcel Iancu , n. 1895, București, arhitect și artist în interbelic, în România, plecat în 1941 în Palestina, creator de școală, celebru modernist, în mormântat la Ein Hod în 1984,  în satul artiștilor.

- Bruno Landsberg, n. 1920, Cernăuți, președintele companiei SANO,  prima companie în Israel,  produse chimice și ecologice

- Alexander  Uriah Borkovich – n.1907, Cluj, elev al lui Paul Dukas, Nadiei Boulanger, unul dintre fondatorii Conservatorului isaelian .

NN: Și aceștia nu sunt toți.

 

Conferințe la Standul BERESHIT(orele 14-17)

Moderator – Dr. Aurel Vainer

Varujan Pambuccian a salutat pe cei prezenți, menționând că în istoria se cunosc trei nații care au supraviețuit secolelor, evreii, grecii și armenii. El n-a invitat  la Festivalul etniei elene la Muzeul Satului , unde are loc un Festival al acestei etnii.

Acad. Răzvan Theodorescu a prezentat expunerea „Ierusalim – capitala unei sinteze spirituale”. După 15 vizite făcute în Israel, el a afirmat că a acumulat impresii bogate din Ierusalim.    De altfel a primit și distincția  de Cavaler al Sfântului Mormânt. A amintit că pe o hartă din 1582 , Ierusalimul era prezentat drept capitală a Lumii. Arghezi numea Ierusalimul „ oraș universal”. Moștenirea regelui David, a lui Solomon, constructorul  primului Templu a fost păstrată în condiții vitrege timp de 3000 de ani. A vizitat subteranele care conțin urmele vechilor construcții milenare ( probabil 10.000 de ani). Evreul Iisus Christos și-a legat numele de Ierusalim. În secolul IV, împăratul Constantin a ridicat Basilica Sfântului Mormânt. În anul 691 arabi au ocupat orașul și au  ridicat moscheile Al Aksa și Omar. Apocalipsa, cum  se scrie în textele creștine, va avea loc în Ierusalim. Iisus este considerat de unii un al doilea Adam. Istoricul Iosephus Flavius a adus contribuții importante prin cartea sa „ Antichități iudaice”.  La Damasc există o biserică – în stilul unui templu grecesc, cu picturi care îl reprezintă pe regele Herodes ( Irod cel Mare) .  

 Președintele Aurel Vainer a amintit aportul acad. Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii și Cultelor la  refacerea sinagogilor din Orăștie, Iași, TG. Mureș, Piatra neamț ( Sinagoga de lemn).

Invitatul a ținut să menționeze că bunicul său a salvat evrei, evreice de la moarte în timpul Holocaustului.

 

Conf. dr. Adrian Niculescu a discutat despre  sinagogi din secolele III-IV, unde erau picturi antropomorfe,care, conform prescripțiilor, nu ar fi fost acceptate.  Dar chipul lui  Iisus a apărut adesea în bisericile creștine alături de cel al lui Moise.  A existat o interferență între iudaism și creștinism. Evreii au păstrat tradiția studiului cărții, a însușirii scrierii, citirii, de  milenii, în timp ce lutheranii, reformații au introdus obligativitatea alfabetizării abia în secolul XVI e.a. În Ardeal un exemplu strălucit îl reprezintă Honterus. Referindu-se la  aspecte politice în zonă, el a menționat că în 1952 , Ierusalimul a fost declarat capitală a Statului Israel. Războiul din 1967 a dus la reunificarea orașului vechi și nou. Universitatea Ebraică a avut sediul , de la înființarea în 1920  în zona ocupată de arabi,  pe Muntele Scopus, până la reunificarea orașului. Conviețuirea pașnică nu este încă un deziderat împlinit. Totuși locurile sfinte, precum mormintele patriarhilor din  Hebron sunt păzite și nu s-a ajuns la conflicte.

Dr. Hary Kuller a adus completări referitoare la contribuția Universității Ebraice de la Ierusalim la  asigurarea unei continuități culturale.

Dr. Aurel Vainer a constatat participarea a numeroși prieteni neevrei la simpozionul Bereshit și la Festival.

BMM ora

 

Lui Vintilă                           corectat - card

 

Săracii au parte de hrană epuizată,

Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire,

Trec câinii cu oase de poeți în gură,

Vulturii trag la o corabie

Plină cu găuri, ,

În ea stau sclavii și croșetează

Manifestul lui Marx.

Hai să aruncăm cărțile pe masă,

Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă,

O, balaure cu șapte capete de chibrit.

Au venit cei amputați de cap,

Ei fac istoria.

Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi,

Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori,

s-a dat pe brazdă,are CNP, card și o vază cu care trăiește

soț-soție.

Puah, am ajuns prea departe, revin acum.

BPRIS MARIAN

Lui Vintilă

 

Săracii au parte de hrană epuizată,

Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire,

Trec câinii cu oase de poeți în gură,

Vulturii trag la o corabie

Plină cu găuri, ,

În ea stau sclavii și croșetează

Manifestul lui Marx.

Hai să aruncăm cărțile pe masă,

Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă,

O, balaure cu șapte capete de chibrit.

Au venit cei amputați de cap,

Ei fac istoria.

Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi,

Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori,

s-a dat pe brazdă,are CNP, car și o vază cu care trăiește

soț-soție.

Puah, am ajuns prea departe, revin acum.

BPRIS MARIAN

Confuzie

”De frumusețea ei se temeau

Calomniind-o în șoaptă,

Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,

În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,

Întunericul își punea brațul pe fruntea lor

și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,

povestea profesorul,

”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit

Mai frumos în lumina de gheață,

Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,

aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,

iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul  fericit

în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-

” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,

Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.

BORIS MARIAN   

Decembre

 

Azi m-am gândit la moarte,

A murit domn profesor,

Am mușcat dintr-un măr galben,

m-am gândit ce ușor e să mori,

dar mai ușor – să fii laș?

Dar mai ușor – să ascunzi?

Să te întrebi cine ești,

Să nu răspunzi?

M-am gândit că nu există scăpare

Pentru cei care știu

Că fiece zi înseamnă

Un prea frumos mai târziu.

Chip străin

 

E chipul meu? Nu - chip străin,

Vine discret, fără venin,

Umbra, tăcerea, nebunul din turn,

Aud suspine, zbor de colun.

Noapte albastră, ca o cămașă,

Tremură toată, patimă lașă,

Ating tufișul, spinii sunt lungi,

Roză sălbatică, tu mă alungi,

Ba lăcrimezi, ba te revolți,

Mor la tensiunea de o mie de volți.

Prea mari orașele,  prea mici pietonii,

banalizată-i   istoria Sodomei,

fug precum Lot, larg e deșertul,

n-am apucat din postume nici sfertul.

Prinde-mi cu palmele tale, iubito,

Chipul și spune-mi, poate murit-am?

Poate că nu știu și umblu stingher,

Precum stafia sau sfântul din cer.

BORIS MARIAN

Aveam două căi

 

Aveam două căi, prima,

Zborul păsării, viață scurtă, fără urme

Pe cerul imens,

A doua, mersul șarpelui, viață în umbră,

Urme de neșters,

Am ales umbletul nesigur al profesorului,

Când de copil, când de om beat,

Când fericit, când întortocheat,

Urma o las, apoi singur o spulber,

Învăț de la șarpe taina tăcerii s-o cumpăr,

Învăț de la pasăre siguranța în golul deschis,

Am ales viața de profesor, când pasăre liberă,

Când șarpe trist.

BORIS MARIAN

Acheron

 

Fiecare crede  că nu greșește,

dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori,

și mai cum.

Există Etica lui Spinoza,

Etica religiosului, ,

Etica omului pus în ștreang,

Etica vânătorului,  a vânatului,

Doamne, învață-mă ce să fac.

Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai,

  în care  intră  cei răi  și cei buni laolaltă,

spunea profesorul, nemaiținând  cont

de șirul lucrurilor, de calendar,

avantajul statului pe loc rezultă din  posibilitatea

 de a alege,  PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE,

care poate fi de la început cea  bună sau cea rea,

de pildă, astăseară nu mai merg acasă,

nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni,

rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit…

Spuse visând  o herghelie de cai sub stele.

Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina

și el îmi lăsă în palmă in bănuț

pe care-l păstra să treacă Acheronul.

 

Am să-mpăiez cândva un leopard

Să se prefacă ochii în smarald,

Din creasta norilor s-alcătuiesc un brad,

Genele tale  crească nalte ca un gard,

Profesorul să-ngenuncheze ca un bard,

Sartre să nu mai fie SARTRE, ci un sard,

Să nu mai crezi că păsările ard,

Golgotha să numească un bulevard,

Să spăl statuile de fard,

Să scutur guano pe însemnul unui grad

și când mi-o fi mau greu,  încet să cad

ca o ninsoare peste Galaad.

 

Eu îmi sunt părinte și mormânt,

Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul,

Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie…

Sunteți într-o stare  minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns,

Aproape că a dispărut,  este o adevărată beție

A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge

 Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte

Fără să observ că profesorul deja încheiase

Jos, în stradă, procesul  verbal despre propria sa

Cădere  de pe fereastră ,  corecta chiar

Unele mici greșeli de exprimare.

,

 

Piatră de râu

 

Cadavrul lui Baudelaire se descompune încet,

Nu am iubit descompunerea,

Deși este un proces natural,

Ca și iubirea,

Numai poeții nu cred,

Un camion cu geamuri se oprește brusc,

Împrăștie pe trotuar o cascadă de cioburi multicolore,

„Doamne, vitraliile”, oftează mulțimea de gură-cască,

Din  cer   se prăbușesc cu zgomot

Îngeri cu aripi și pene uzate,

Profesorul îl prinde pe Însuși Dumnezeu în brațe,

Nu este Dumnezeu, ci un cerșetor hâtru și puțin afumat,

De care nu mai poate să scape,

La fel ca Sindbad de bătrân,

Am fugit de la locul dezastrului,

Este prea mult pentru o singură zi.

„Din zborul păsări ghicești lărgimea spațiului”,

Dar dacă nu ai spațiu, te mulțumești să nu zbori,

Stai și scrii despre zborul păsării,

Te apleci pe fereastră și strigi,

„Trecătorilor, voi treceți pe lângă mine, nemuritorilor,

Vă vorbesc eu, cel efemer, nu-mi trebuie laude,

Ele îngroapă, vouă mă încredințez,

Sufletul în voi îl îngrop,

Cum îngroapă un copil o comoară

În curtea școlii sub statuia unui efor uitat

și apoi, biciuit cu propriile mele cuvinte,

mă las gonit din cetate,

mă veți găsi peste o mie de ani,

piatră de râu, fără semne”.

BORIS  MARIAN

Orice este interesant

 

Orice este intresant,

Spune spionul – desant,

Are urechi foarte clăpăuge,

Aude și vițelul în burta vacii cum muge,

 cu voce de bariton,  el sparge

becurile de la parter și etaje,

închid ochii, iluzia se consumă,

ca-n mașina de spălat o spumă,

voiam să spun ceva, nu știam cum,

mi-a șoptit la ureche Leopold Bloom,

profesorul se răzbunase,

l-a lăsat repetent pe Apunache,

acum cântă pe coridor zărzărica,

pereți, tavanul tremură, asta e frica.   

BORIS MARIAN

Lady Zeppelin

 

Lin trece zeppelinul,

Ca un lin în iazul

În care cazi cu trinul

Când intră în gara Gaga-Gargară,

Fanii și cu profanii

Fac un partid perfid și fungicid,

În oraș s-au ascuns îngerii,

În Oaș - bucuria înfrângerii,

Samba și cu Carramba,

Delicia cu delicvenții, galenții,

Clandestinii fără intestine,

 punct, de aici începe Poesia.

Definind sensul vieții  într-un picior,

Sunt fără știință profet,

Nu vă loviți cu pumnul în piept,

Cineva și-a rupt sternul,

Internul veghează un muribund,

De ce, Doamne?

Dumnezeu mai șomează.

Cineva pune accentul pe Sfârșitul lumii.

„ Cu mâine zilele-ți adaugi”.

Artistul ca enigmă, siglă,

un bâtlan a zburat înspre sud,

cine spunea că Dumnezeu este singurul

 cu drept de existență?

Un obelisc negru, negru

a fost așezat în centrul Paradisului.

„Fratele,meu este strigătul” ,

Dar va veni timpul

Când  noi vom privi de sus

Cum ne privesc alții.

BORIS MARIAN

 

 

 

 

CLIPĂ, REDĂ-MI BUCURIA

 

 

Clipă, redă-mi bucuria,

Curajul inconștienței

Din copilărie,

Diminețile pure ca  apa izvoarelor,

Alină-mi sufletul încărcat de coșmaruri,

Dezvăluie iar iubirea , splendoarea

Acelor speranțe  ce nu  se dezic,

Mă-mpresoară  mai mult ielele, duhuri străine,

Regele beznei  mă cheamă, mă-ndeamnă

Să-mi pregătesc  cu grijă plecarea,

Dar eu  vreau să  fiu  liber și  pașnic,

Să spun precum Faust,

Oprește-te, clipă,

Răspunsul e numai tăcere, molatic

Se lasă timpul ca o melasă

Pe umerii mei,

Ca o spaimă  albicioasă,

De mult am trecut de vârsta dantescă,

și totuși mai sper, și totuși mai scriu,

să nu mor ca un câine la ușa stăpânului 

slab și apatic.

BORIS MARIAN

 

Pohem 1

Ninge, iar temerile mele se risipesc, Don Quijote trece călare prin spațiul ceresc, ninge cu Sancho Panza, în glumă, în serios, durerile se adună în Țările Mai de Jos. Ingenunchez în propriile mele poeme, privind cum puritatea se cerne, se-așterne, viața mea se încheie, de mâine altcineva din ticva mea va să beie sânge de înger, de nea. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spune profesorul părăsind parterul.Vorba ta e realitate, ai dreptate, spune State, învățații ne susțin , ascultăm și bem un vin, ei dezvoltă cugetarea, lacrima e ca și marea, ca și apa de Amara, eu studiam la școală ” Mara”, vin ideile vorbind, iarna vine c-un colind, instrumentul principal este coada unui cal, asta spun și Beranger, Bergerac și Carl Linne. Să fiu condamnat, închis, gonit,să fiu ucis prin calomnie, să flămânzesc ca un calic, dar nu mă lipsi de poezie, să fiu bolnav în parcuri, pe străzi, să fiu uitat de Iubire, de Ură, să nu mai aud, să nu mai am văz, Poesia, lasă-mi-o , Doamne, Te-ndură.
Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau. Bach și Buonarroti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte, viața? Cum de mi-minor?
Un japonez din secolul IX – Aievea sau în vis de-am putea noi doi petrece o noapte-mpreună, ne-ar ferici nespus de mult doar ceasul când se-ntunecă. In secolul IX , Europa era aproape analfabetă. De ce să ne mirăm de „miracolul” japonez? Un om ce admiră florile grădinii mele mă vizitează des, dar după veştejirea lor cred că-i voi duce dorul. Este drept că erau barzi şi în Europa, dar nu de aceeaşi fineţe. Iar până la Villon era departe.
Boris Marian

Sunt cavaler

 

Sunt cavaler sans peur et sans reproche,

Nu sunt de fier, nici nu mănânc gogoși,

Îmi place să spun NU mai apăsat,

Prieten sunt cu cel ce n-a trădat,

Cu cei care iubesc fără cuvânt,

Cu florile cinstite pe-un mormânt,

Cu animalul  hăituit de lupi,

Cu trântorii goniți din stup,

Nu pentru trândăvia lor,

Alături sunt de izgoniții care mor.

BORIS MARIAN

 

 

Călătoria

Călătoria – o aventură spirituală,

Deși, după colț așteaptă  cu hangerul dezvelit

Timpul tâlhar, te va jefui de clipe,

De sânge, de amintiri,

Iată, Florența, ah, Florența,

Iată Napoli, e apoi mori,

Bucură-te, iată casa ta,

În care te-ai născut,

Nu te mai știe nimeni, pe cine cauți?

Pe tine. Dar fata blondă care

ți-a trezit diavoli în suflet?

Călătoria, prietenii  gropari cu care

Bei un vin roșu, ei pleacă,

Tu rămâi singur, gol ca un pahar

 băut pe nerăsuflate.

Călătoria printre tablouri celebre,

Statui, ați văzut statui călătorind?

Eu sunt doar umbra care scrie,

Fiecare călătorește

Cu paștele mamei sale.

BORIS MARIAN

Sub frunte

Sub frunte am un continent de vise,

Spumoase valuri bat neîntrerupt,

Pictez tablouri în culori închise,

Sub frunte, azi, iar mâine dedesubt.

Cu inima  o ducem greu, se pare,

Cu creierul  noi ne luptăm   absurd,

Un chip se întrevede, nu e oare

Adevăratul nostru chip de kurd?

Loviți de neadevăr și ură,

Dar mângâiați de dragoste , eu cred

Că viața asta n-are numai zgură,

Și nu oricare om e patruped.

Pe piept purtăm diverse decorații,

Noi fără laude nu putem trăi,

Urechile și inima în spații

Ascultă-ndemnul – fii, orice ar fi.

Un ochi ne urmărește, Domnul este,

Cu El vom trece dincolo de creste.

BORIS MARIAN

Fenomenul Kapitza

 

Am mai scris despre poetul Constantin Kapitza, care și-a ales  drept pseudonim numele unui fizician de renume. Nu despre nume voi vorbi, ci despre  faptul că există în România poeți de valoare pe care critica  „de nivel înalt” îi neglijează din lene sau indolență. Ba îi mai și  ironizează amuzându-se de propria lor „finețe”. Această atitudine se remarcă după 1989 când spunem că am scăpat de activiști inculți. Autor a zece volume de poezie, cu versuri incluse în diverse antologii, Kapitza scrie  cu o vigoare în crescendo, de la volum la volum. Este un înțelept care nu se joacă „de-a arta”, are ceva de spus, este înțelept, ironic, autoironic, tandru li stăpânește metafora, având o personalitate proprie, fără influențe vizibile. „Viața meșterilor este o înșiruire de șanse”, citează autorul volumului recent, „ Meșterul visului de apă”, din George Astaloș, poet prestigios, trăitor la Paris. ”Întâmpină-te, singur amintește-ți norul”, ne atenționează, „și lasă-ți viața în propria cadență”. Cu o experiență de viață traumatizată uneori de fragilitatea fizică a corpului, poetul învinge prin vers, supraviețuiește prin vers,  singurătatea fiind o condiție  în actul creației artistice, chiar dacă omul este înconjurat de dragostea celor apropiați. El  nu mai vrea să rătăcească printre oameni, nu vrea să imagineze viața de apoi,  trăiește intens clipa, recunoaște – „oscilez între picături de sânge și noapte”, tremură în „secundele flămânde”, urcă pe „valul mareei, balansat”, dar își „întâlnește propriul drum”, deși „uitarea crește”, „și-a schimbat lanțurile”, și-a ascuns „lacrimile sub rouă”, „a ucis atenția stelelor”. „ Meșterul viselor de apă nu va fi un gropar” ( splendidă metaforă), dar „la mersul grăbit, viața e neluminată ( înțelept spus),„binele și răul se comprimau/ se făceau pastile de înghițit la ore fixe”( filozofie poetică). Un poem este dedicat cu delicatețe regretatului Mircea Micu (”Trandafirii albi”). Uneori este exuberant, amkintind de Florin Mugur  – „ Să fii  viu și să te recunoști  și să te recunoști în nicăieri”. Își retrăiește viața, spiritul său este tânăr, el  ascultă poveștile altora și ale sale, „ le ascultam tinerețea vibrând”, deși „mușcase din moartea înconjurătoare”, ne spune că  „primăvara  este înțelegătoare”. Un poem remarcabil este ” Doar sufletul”, reproducem aici un vers – „ zbura amintirea  albastră a copilăriei/ printre adulți”. De asemenea „ Ochi de vânător”, un poem paralel  cu „Mistrețul  cu colți de argint” al lui Șt. Augustin Doinaș. Putem cita numeroase versuri memorabile, ne vom opri la final – „ Cântecul pescărușului strânge /toate visele păsărilor/ce nu ajung niciodată/la mări și oceane”. Sunt de acord cu afirmația lui Emil Lungeanu,   reprodusă pe coperta a patra, Kapitza aduce „o contribuție personală, semnificativă” la poezia română contemporană.

BORIS MARIAN