Te iubeam

 

Nu mă mai exprim alambicat,

Filosofic și anemic,  mult prea clar

 Este  modul  cel mizer de-a nu iubi,

Te iubeam ca un adolescent, mai știi?

Nu mai știi nimic, nici n-ai știut,

Ai văzut cândva un cerb căzut?

Împușcat de la distanță, calculat,

Nu  pot  exprima alambicat.

Mai frumoasă tu erai când te iubeam ,

n-am să scriu un epitaf, epitalam,

pozele încet se scorojesc,

priculicii noaptea mă trezesc,

joacă tontoroiul   pe sub frunte,

parcă sunt înmormântat sub munte,

trece trenul  negru, o fantomă,

neiubiții   știu, trăiesc în comă,

Doamne,  numai Tu mă înțelegi,

De iubire, poate, mă dezlegi.

BORIS MARIAN      

Fiind băiet

 

„Fiind băiet, păduri cutreieram” și doar la fete mă gândeam,  dar câte-o  fată-n urma mea se mai strâmba , mai chicotea, eram frumos, așa-mi spunea, măicuța mea, draga de ea, trecut-au ani ca norii lungi pe șesuri, am început să caut înțelesuri, iar viața nu e o ecuație, ci zeci și sute, nu la mai faci față, scriind , precum un pianist ce-și caută forța petrecând cu Liszt, am regăsit izvorul pur, se schimbă lumea primprejur,  dar plin de dragoste trăiesc, îmi pare că mă eminesc,  ce-i pasă lunii? Urc mereu în ochii mei la Dumnezeu.

”Deasupra-mi flori de tei  să-și scuture floarea”, eu încă n-am murit, aveți o întrebare? Pe unii mult i-am supărat, pe alții i-am făcut să râdă, viața mea s-a consumat între sărut și trântă.

Un boschetar citea în parc pe Simenon și pe Lamarck, el pufăia dintr-o lulea, adevărată  haimana, prin fața lui, trei cronicari  treceau  în bluze și șalvari, cu alfabetul surdo-mut poți să compui  one very good poem for life and light and peace,  pentru frumoasa Beatrice. Eu n-am visat să fiu în top, nici să-ncropesc  un mare op, îmi e de-ajuns că mă iubești,  Veneră-n satul Tâncăbești.

BORIS MARIAN   

 

 

Era odată

1.

Era odată un păstor care avea un fluier fermecat.

 Nimic nou până aici.

Păsările zburau mai vioi, munții încărunțeau zâmbind,

Stelele sclipeau mai cochet, dar păstorul

Cânta doar pentru  un anumit trandafir

Răsărit prin minune alături de alte flori obișnuite.

Și fluierul păstorului încânta câmpia, pădurea,

Doar trandafirul nici  nu se clintea,

Îi mai cădea câte o petală, parfumul său

Se răspândea în voie, degeaba păstorul

 încerca să se apropie de acel trandafir,

el rămânea tăcut, nu avea glas, nici  inimă , parcă.

Un turist a oprit mașina, a tăiat trandafirul

și duși au fost. Păstorul a murit de durere.

Fluierul s-a rostogolit la vale

Până când s-a pierdut în  apele unui  râu vijelios.

Peisajul s-a întristat, munții scădeau din înălțime,

Pădurea gemea în vreme de ploaie,

În locul trandafirului a apărut altul,

Dar păstorul cu fluierul lui nu mai erau pe acolo.  

2.

„O oră să fi fost amici”,

Dar viața-i doar o clipă zici,

și clipa doar un fluierici

pentru pitici.

Concubinăm de șapte ani,

Pentru iubire, nu pe bani,

Dar ora ceea n-a venit,

Eu te-am iubit, tu m-ai iubit?

Aceasta-i piesa ce-o jucăm,

„O scenă-i lumea”, inventăm,

Clovni, saltimbanci și cerșetori,

Mă-ntrebi de ce nu sunt actor,

De ce nu-n cerc să te iubesc,

Întreabă-i pe copaci cum cresc,

Întreabă stelele pe cer,

Viitorul nostru este ieri,

Dar undeva s-a prăbușit

Un meteorit.

BORIS MARIAN   

Cineva mă amenință

 

 

Cineva mă AMENINȚĂ,  nu-mi tulbura apele, zice,  

Că vine  moș martin și-ți trage o labă, mă rog, o lăbuță,

Altcineva mă înjură de strămoși,  dar

ICOANA SFÂNTULUI AMOR ÎNCET PE CER SE SUIE

ERA PE CÂND NU S-A ZĂRIT, AZI O VEDEM ȘI NU E,

Elevul a încurcat rândurile, dar ce frumos sună,

Tu ai trecut zâmbind viclean,

Prin mine sau pe lângă,

Din haos înghețat ne-am  rupt

și-am renăscut din goluri.

Hipnoză, vis, delir nocturn,

Tu nu poți înțelege,

 tu ai un paznic taciturn

și gusturi  răsburgheze,

parfumul de femeie doar

îmi amintește-o strofă,

eram abia un biet școlar

îndrăgostit de  profă,

acum privesc îngândurat,

mor amintiri sublime,

nu mai trimite-amenințări,

nu mai gândesc la tine.

BORIS MARIAN

 

 

 

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

 

 

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,

O flacără într-o lampă afumată,

Întunericul are brațe lipicioase,

Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,

Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare,

Dar nici o flacără nu ajunge la stele,

Am văzut morminte care umblau pe stradă,

Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?

O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,

Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut   mătrăgună,

Altfel e umbletul, portul,

Îmi duc în mine și mortul.

******************************,

Floarea de lotus și-a deschis petalele

De un alb orbitor,

La fel ca femeile care știu să iubească,

știu să respingă ura  prostească,

știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci

ai singurătății concrete,

floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație?

Amețit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii,

Un crap viclean îmi face cu ochiul,

Te-nșeli , dragă, e doar o simplă floare de lotus.    

BORIS MARIAN

Inimi sfâșiate

 

Inimi sfâșiate atârnă de-a lungul drumului,

Amanți părăsiți  se plâng de un rău tratament,

Voiasu să sărute locul tainic,

Pe țepușe se preling stropii de sânge,

Vlad Țepeș trece călare,  e mândru, un Don Quijote pervers,

Auzi aerul cum geme?  Cum rostește sacadat

Numele celui iubit? Se pricep bohemienii

La cânt și la dragoste.

Punctul sensibil și erogen, poetul-extremă și ambigen,

Acolo androginul se simte bine.

Un gângurit de copil rupe vraja.

Lașii caută  mereu pretexte, soarele se răcește,

Copilărie – penurie- penumbră,

Papilele gustative au fost depuse la morgă

Pentru anchetă, o papilă a luat-o pe coridor,

Apoi în curte, caută un gură-cască.

Hrana este cărbunele alb.

Adică, spune canibalul,  măduva oaselor e foarte gustoasă,

Asasinii au aceeași părere, au renunțat la fudulii,

Bar grille, asta vrea tineretul, loup a l”acaille,

O mică revelație este pâinea din făină de oase,

Plăcintă din palme tăiate cu toporul,

Tu, iubito, m-ai făcut antropofag,

Bras și troisbras, ei sunt ajutorii mei.

Firile sensibile se tem de pericole neștiute,

Vibrează ca firele de telegraf.

BORIS MARIAN

 

 

 

Voi, poeți

 

 Voi, poeți cu destine intermediare,

Zburători în spații închise, căutători de aur inexistent,

Cuceritori de spații mereu cunoscute, vă salut,

Nu dați cu pietre în mine, vă sunt frate,

Imperiul vostru este și al meu,

Gloria voastră este și a mea,

Prea puțin îi pasă lunii de visele noastre,

Azi am iubit o femeie până la epuizare,

Cui ce-i pasă, dar a fost Raiul pe Pământ,

Aerul este orb, luna se năruie,

Iar eu îmi plimb sufletul ca pe un cățel,

Printre dărâmături,

Un Iulius Caesar ieșit din istorie,

Ucis, trădat, hulit, dar poate de neuitat,

Acum stai lângă mine, iubito și întreabă-mă

De ce ne iubim și  de ce și de ce  și de ce?

BORIS MARIAN

Despărțire

Pun mare preț pe zâmbetul oamenilor,

Numai ei știu să zâmbească,

Animalele rânjesc,

Omul zâmbește ca soarele după nori,

Zâmbetul femeii m-a indus în eroare,

Am crezut că mă iubește,

Dar era doar un zâmbet,

Ca un mandat poștal,

Ca un concert de cameră,

Am văzut și oameni spânzurați – zâmbind.

Dacă nimic nu are sens, de ce scriu eu aici

   Despre soare?

Comunicarea este o transfuzie de sânge,

Dacă nu este, nimic nu este,

Nu veni, iubito, cu poze de familie,

Noi suntem singuri în Univers.

Așa văd eu iubirea.

Poate că sunt orb, naiv, handicapat,

Visez că mă plimb cu o fată blondă,

Fata e palidă, mișcă lent picioarele,

Observ cu groază că a murit,

E doar un vis?

Dar și visele au realitatea lor.

O picătură de sânge roșie, roșie

s-a așezat pe coala albă

ca moartea.

BORIS MARIAN

Minuni

 

O persoană  respectabilă, aflată la mii de kilometri, undeva pe malul Oceanului Atlantic, m-a rugat să o penetrez. Neavând o rachetă în dotare, nu am avut posibilitatea să-i satisfac dorința, dar îi dedic  aceste rânduri scrise cu durere sinceră. Pe lângă boala de care suferă și pe care o înțeleg ,  cred că  persoana respectivă suferă și de unele tulburări mentale. Am trecut și eu pe lângă moarte prin anii 88-89 ai veacului trecut, mi-am pus capăt zilelor, apoi am reînviat la Spitalul de Urgență Floreasca, secția sinucigași. Am fugit de acolo. Pe drum un glonț mi-a străpuns măseaua de minte. Am mers la un doctor care mi-a smuls restul de măsea și mi-a produs o paralizie totală. Am chemat un jandarm să mă aresteze. Omul a văzut că nu sunt în toate mințile și mi-a aplicat un pumn în partea opusă, aducă în cadranul unu, cum spun dentiștii. Am protestat și am fost dus la Prefectură. Aici am produs o revoltă generală în urma căreia a căzut dictatorul. Eram liber, dar fără față.

Kur korcea kendon, spun albanezii, ky qyet malor i juglindjes. NU știe nimeni ce vreau să spun. Când korcea cântă, munții duc cântul și țara întreagă, așa s-ar traduce. Luna a răsărit, în juru-i a albit, câmpii și munții și apele-n val, hai luminează-mi chipul oval. Să-ndemni pe îndrăgostiți, vâslind în barca lor, să nu repete greșelile străbunilor. Într-o frumoasă zi de mai, printre flori, pe atunci mă legănai, flori de mai visat-am pentru tine, fericire  adus-ai pentru mine. Să fie lăudat apusul care se prelungește peste lac, să credem în această amânare a scoarței cerebrale crescute pe copac.

Me mal kujttoj rinine, dje nene e gjore priste, nu înțelegeți. Este durerea. Vine ziua în care imperiul în care intri e propriul tă Iei un virus , îl pui în apă, un virus, Se mișcă la fel ca un spermatozoid,Unul vine din Adriatica, precum împăratul lui Yourcenar, Iau virusul, îl izolez, ies doi, trei, așa s-a născut omul. Șapte ani am fost suspendat de un fir de păianjen, Deasupra mării, vine  un delfin păros , spune, Băi, bacterie sau virus, ce ești, că nu știe diferența, Marea muge ca vaca, dar eu iubesc mările, Din fluvii s-a format marea, pornesc înot ca o amoebă, Artista Nin încearcă un incest, o casă ezoterică în Vest,  Cochilia artistului, înconștiență bătută de rumoare și cadență, Înlătura artistul, îngrijise grădina albă de narcise,  atașament,  Dar ce contează-n timp?  Ananis Nin pe tine nu te schimb.La Londra erai una, la New York te preschimbai în virtualul rock, Durere din cuptorul de dorinți, Anais Nin ești nudă și colinzi Prin sufletul bărbaților-femei, ai fost mereu în patru sau în trei, Sau un a singură, Ofelia, lângă tine este un rai perfect pentru jivine.

BORIS MARIAN

Andra 4

 

O limbă cântă, o limbă râde. Antologhez, biet Radomil. Urc  treptele, genunchii se fac de ceară, capul se rostogolește pe scări. În America asemenea chestie se pedepsește. Dos ghezang fun hirș, în limba  hipo-croată. Ceva ca un cerb care luase locul contelui în patul contesei. Miroase-a mirodenii de te apucă amețeala, cuișoare, șofran, le simțiți? Un târg plutește-n zare cu case cu tot. O poartă pe care a fugit străbunicul meu  pe când era copil, s-a oprit tocmai  în America. Prin răsuflarea ta cea vastă poți pune în mișcare centrale eoliene. Altfel Galiția era. Ce vise aveam în copilărie, aș putea rescrie o mie și una de nopți, deși nu cunoșteam femeia. O pasăre uriașă mă va lua înapoi. Eu am crezut că numai cerul nu are margini. Nici el, nici el, îmi spune un corb, ba el, se implică  și colunul. Bunătatea e mică în noi, răutatea este mare, așa  și cu oceanul. Să scoți un țipăt dintr-un mort. O frântură de jale.Inimile se coc precum  precum  mieii la cuptor.  Adevăratul vin este cel mai acru, vinul săracului, dar nimeni nu-l bea.  Sorb tristețe, în ciuda firii mele vesele. Am să râd deasupra propiei movile funerare. Hamlet și Yorrik totodată. Nici azi Abel nu a depus reclamație la Tribunalul Ceresc. Aripile păsărilor abandonate  se topesc și  se lasă în spuma galbenă a valurilor.  Nu știm ce a fost, ce este, dar  căutăm în viitor. Ce? Toți locuim în apropierea morții, unii tremură, alții nu. Oare?  La fel și introvertiții -  unii din răutate, alții din mare sensibilitate. Poezia trebuie să meargă la suflet, dar uneori o ia către minte. Adică minte. În așteptarea Potopului învățăm să înotăm. Cine-m întinde brațul cu ochi de vis?  Azi e o zi înțeleaptă. O noapte-ntreagă chipul tău mi-a râs în vis.

Chercher la femme

 

Nu trebuie să mai scoți un cuvânt,

Am înțeles din mișcarea buzelor,

După bătăile de ceasornic ale inimii,

Că nimic nu s-a întâmplat,

Tu nu  poți să crezi  în minuni,

Ai un Dumnezeu palpabil,

Te cred și te înțeleg,

Sinceritatea apelor reci, de gheață,

În care doar păstrăvi  metalici sar la intervale,

Vine un grizzli  beat și, uimit, prinde un pește,

Pădurile gem de iubire.

Să fim sobri, draga mea,

Statui pe o  bandă rulantă ,

Eu te salut ceremonios,

Tu clipești politicos,

Trecem unul de altul,

Ne ducem la bagaje pierdute,

Acolo  sunt scrise numele noastre,

Vom lua cursa de centru,

Vom opri la Hotelul George V,

Camere separate, timpul va trece,

Hotelul va exploda, te voi salva, fii sigură,

Apoi vom lua cursa înapoi,

Două statui pe bandă,

Două avioane diferite,

Unul se va prăbuși cu mine.

Am obosit să-ți cânt serenade,

Ghitariștii au plecat la băut,

Singur, aștept în fața ferestrei,

 Îți văd chipul  din abur și lut.

Mai ești regina nopții?

Mai ești zâna din povești?

Mi-ai spus, nu mă cunoști,

Dar , oare , aș vrea eu să știu?

Trăiesc într-o lume paralelă

Acestei vieți – regulament.

Îmi pare că tu ești o velă

Fugind de țărm, de continent.

BORIS MARIAN

 

Iubire

 

Ești ocupată , iubito,

și eu sunt f. ocupat,

 sunt ocupat cu iubirea,

ea îmi răpește un timp prețios,

altfel aș fi liber ca un mort.

În rest, mă interesează mai puțin

Mersul  troleibuzului 66,

Banii și afacerile,  politica și  cancanurile,

Mai sunt ocupat cu Schubert, Chopin, prietenii mei,

Iar de la tine   nu am așteptat niciodată ceva,

Nu mi-e teamă de nicio despărțire,

Tragedia lui Don Juan este că el nu a iubit ,

Nu sunt eu acela,  ce vrea și palavragiul acesta,

 Se întreabă iubita alergând spre   biroul de la etajul 27,

Poate că-i dau papucii.

Am mulți papuci acasă,

Sunt fericiți cei ce nu cunosc iubirea,

Sunt oameni cu mintea întreagă,

Cu mult randament în muncă,

Poeții sunt niște golani,  nepoți ai lui Villon,

Ei iubesc puritatea zăpezilor de altădată,

Leacul lor este spânzurătoarea,

Dar femeile devin frumoase cu adevărat

Doar prin iubire, bărbații  se prostesc  iubind,

Asta spune  Biblia   erotică,

Iar cu proștii nu este bine să te încurci,

Cine știe ce dandana mai iese,

 Așa scrie în Regulament.

Mi-a spus chiar Lancelot acest adevăr.

Poate-am murit de mult, spunea Poetul.

Mai știi?

BORIS MARIAN

 

Lao Tze

 

Precum ciupercile după ploaie

Se nasc poemele de dragoste,

Filosofice, erotice,

Iar eu îmi bat capul cu probleme existențiale,

Să nu fumez, să nu mint, să nu preacurvesc,

Să nu mă sinucid din întâmplare,

Să vin la timp acasă,

Ce-mi pasă mie că liliacul e-nflorit,

Taci, privighetoare ipocrită.

M-am săturat de a fi și de a nu fi.

De lacrimile ce tremură în suflet,

 Vreau un vers ca un urs dezlănțuit,

Ca un leu, ca o panteră,

El a înghițit deja câțiva critici

și pe fostul director la Spitalului de Minți  Geniale,

Lao Tze.

BORIS MARIAN  

O noapte albă

 

O noapte albă ca un lințoliu,

Tu nu știi ce înseamnă așteptarea lui Robinson,

Tu duci o viață mediocră, succese efemere,

Tu nu arzi în focul Ghehenei, numit dragoste,

 Sub aspect burghez, dragostea nu există,

Decât sub formă materială,  tot ce este spiritual, cade,

  tu scrii cu mintea,

Mintea este  u n jucător la ruletă,  

Un calculat jucător la poker,

 Eu nu merg la  cacialmaua ta,

 Deși mi-am pierdut sufletul,

l-am dăruit diavolului,

în cuvintele  poetului să nu crezi,

 dar poeții mor după fiecare cuvânt.

În fine drama s-a consumat.

Poor Yorrik, de câte ori nu am râs la glumele tale?

Acum craniul tău râde la noi.

Este o  răzbunare acceptabilă. Oare îl înțelegi?

BORIS MARIAN

Iubesc femeia?

 

Iubesc femeia blondă și brună,

Să fie bună, să fie blândă,

Săracul Cristian Vasile

A ucis-o pe Zaraza, că-l înșela,

„ Ce-ți pasă ție, chip de lut

Dacă  sunt eu ori altul?”,

Rebecca, ah, Rebecca,

Ce rea te-a făcut Daphne du Maurier,

Un bărbat nu ar fi scris așa.

Dumnezeu este cel mai mare titirez.

Sinceritatea te face vulnerabil ca  o vrabie,

Aveți exemplu pe Piaf.

Dragostea este un joc înalt,

Unul pierde, altul câștigă,

Ea poate fi un cancer, în diverse forme,

În profunzimea viselor mele

Plânge  pământul, spunea poetesa Rose,

„Respirația mea se numește acum”,

Unii  nu cunosc niciodată dragostea,

 Ferice de ei. De aceea mă joc cu măștile,

Să nu pierd, să nu pierd

și pierd.

Nu putem trăi fără idealuri, dar și fără convenții.

Am cunoscut o femeie rarissim de inteligentă,

Nu dați vălul deoparte.

Există adevăruri care nu ne plac, ele sunt minciuni

Spuse de-a-ndoaselea.

Doubt thou, the stars are fire,

Doubt that  the sun  does move,

Doubt truth to be a liar ,

But never  doubt, I love,

 Spune Will, adică nu te îndoi de dragostea mea.

BORIS MARIAN

 

Jocul memoriei

 

Pur și simplu trăim,  gândurile merg

Spre marginea paginii, ca spre un abis,

Cât timp nu simți muzica,  să nu scrii,

Să vezi doar cu bastonul,

Pentru a mă cunoaște, trebuie să scriu,

Îmi spune priculiciul,

Poezia este o specie de animal exotic,

Din prea multă dragoste, te-am pierdut, umbră albastră,

Am uitat de ce scriu, dar tu?

Să nu iei în serios cuvintele poetului

Tăcerea face parte din poezie.

O energie care ne depășește ne face să scriem.

Totul este un joc al memoriei.

Unele tablouri nu sunt în catalog.

”Să leșini, să uiți de tine, să fii asemenea fructului”,

mi-a spus o poetă cu pieptul mare,  frumoasă de altfel.

O chema Bella. „ Organism al meu, mică bestie a naturii,

Să nu-ți fie dat să cunoști muțenia glasului”.

BORIS MARIAN 

Mi-e frică

 

Mi-e frică de singurătate, de neiubire mi-este frig, ele m-apropie de moarte ca uverturile lui Grieg. De aceea mă primești în casă, iubita mea cu nume bizantin, nu te feri de mine, sunt de-o rasă cu cavalerii și cu Cel Divin.

Dacă nefericirea te face măreț, regele Lear este un exemplu, dar ce trist.

Ulise este viclean, afemeiat, aventurier și, uite, este erou.

Când vine, lutu-ascultă, când pleacă, lupii mor, iar fumul, ah, ocultă e lumea noastră, a viselor.

Borges, copilul octogenar al literaturii.

Privitul în oglindă este un fel de act sexual și chiar de procreație.

În criză sunt, dar ce mai criză, spiritul mut, numai dorință,  ne-ntoarce bucuroși în lumea animală , why not, apoi ne punem toga, toca și pășim egal și academic.

Nu mă dor vorbele tale, deși vorbele pot ucide oameni, mă simt ca un stejar străvechi,
vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, spânzurători, Gas-kammern, mă simt ca un stejar străvechi, nu mă dor vorbele tale, dar glasul frunzelor, vântului,râsetele copiilor sunt mai puternice  decât vorbele tale, memoria nu reține nimic  din ceea ce spui, o spumă galbenă la marginea lacului sunt vorbele tale, pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și mândru, vorbele pot fi fatale, binele nu are sâmburi,  pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și sumbru, înaintea dumitale mă înclin și umblu, pleacă-ți ramurile tale, poate-aș....vrea..să..mă..spânzur..

Vitamina E in stare naturala exista sub opt forme chimice opt (alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocoferol şi alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocotrienol), care au diferite niveluri de activitate biologică . Alfa-(sau α-) tocoferol este singura forma care rapunde cerintelor fiziologice umane. Ce spun eu aici ține loc de declarație de dragoste.

BORIS MARIAN

 

Muenchhausen

 

Am îmbrăcat multe măști, pentru fiecare am plătit. Am fost Cyrano, Mercutio, Don Juan, David Rex, acum sunt Muenchhausen. Simt mereu  nevoia unui val care să-mi inunde inima, dar valul trece,marea nu e mare, e un lac, lacul nu e lac, e o cadă, cada nu e cadă, e o cană, din cană sar stropi, dar sunt stropi aurii, o minune, va spune alchimistul din mine, o minune e soarele care nu-mi aparține, o minune este parfumul femeilor, dar, Doamne, deșartă-Ți toate minunile, cred că voi rămâne la fel de însetat. Pustiul e larg, oaza este departe, cămila disperării mă poartă, mă poartă.

Când scrii despre dragoste, la cine te gândești? La o idee abstractă sau la cineva concret, drag? Cât este artificiu și cât trăire interioară?

M-am îndrăgostit de Pavici, de Dicționarul khazar, de fata care mi l-a recomandat, am înfiat-o. E un incest? Khazarii sunt de vină.

Fumez, trag cu sete din țigară, o fată mi-a oferit plămânii ei.

Atracția începutului, spune un om sfârșit.

Nimic nou sub soare este o formulă  absurdă, nimic nu este vechi, azi nu seamănă cu ieri, ș.a.m.d.

Când citești ceva poți să te iei în serios? Riști să rămâi descumpănit. Aici este secretul. Imoralitatea dispare odată cu moralitatea. Noi credem că ne putem ascunde în spatele lui Dumnezeu. Ne trădează umbra noastră și umbrele din interiorul nostru. Numai morții devin cinstiți.

Să nu recunoști oamenii, să nu te recunoști pe tine însuți și totuși să crezi că totul va fi bine.

Am să cânt o elegie despre canon. Despre canonici. Gramatica este ce este. Wilde a spus că numai poezia proastă e sinceră. Astfel sunt loviți milioane de autori. Dar, se pare, așa este. Arta și artificiul nu se pot despărți.

Cineva mi-a spus – nu am vibrat. Primesc zilnic videoclipuri, informații nu vibrez. Dar la un cuvânt ieșit de sub dominația standardelor, vibrez. Nu-mi place etica, impune reguli. Iar regulile sunt dușmanii fericirii.

BORIS MARIAN