Tauromachia

 

Zece tauri ucid un matador,

Zece matadori ucid un taur,

Puterea majorității sub formă de cuțit, spadă,

Coarne, copite, creierul este în minoritate.

Omul cu „putere” redevine fiară,

Lovește, ucide otrăvind fântâni,

El nu vrea să știe, cândva o să piară,

n-o să-l  plângă nimeni, nici proprii săi câini.

Mare este bezna-n care el se scaldă,

Mai adânc, mai singur, se trezește cuc,

Lumânarea arde, îi șoptește caldă,

El o stinge-n  ură,  hohotind năuc.

Trăim în adâncă și dulce minciună,

Eu nu, zice unul, eu nu, zice-o brună,

În intrigi mizere, nectar otrăvit,

Eu cred, eu nu cred, sunt tot păcălit.

DA-ul e NU, NU-ul  e nulă,

Prietenă-mi este o libelulă,

Măcar ea nu minte, doar zboară cântând,

De-aș fi  fără trup, numai un gând.

Te-arată cu degetul, rabi Ieshua,

Cum Te trădează bigoții din Tuva,

Că ești „circumscris” ori botezu-l făcuși,

Tu nu poți fi Om? Credincioși presupuși.

De ce Poezia nu vindecă boala?

Satana-i oriunde, arată-ne calea,

Doamne,  cât poți  fi  de răbdător,

Trădarea mai bate, îți dă un picior,

Te pupă, te-aruncă în disperare,

De ce Poezia n-aduce-Nălțarea?

Ne credem oameni, de ce? Că vorbim?

Când vorba-i  lopată în țintirim.

BORIS MARIAN MEHR       

 

 

Mielul turbat

 

Singurătatea este cea mai gravă boală,

Asta o știu toți, nu de aceea scriu eu aici,

La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,

Înfășurat  avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.  

Lumea întreabă, ce știi să faci, străinul răspunde, a povesti,

Despre Lilith și vârcolaci,  morți călărind pe stafii.

O lumânare ardea într-un colț, era târziu și somnul venea,

Când deodată se auzi de sub bolți țipătul morții,

Murise și ea.

Dar mai există și mielul turbat, vine un lup fără dinți, fără păr,

Iată îl scuipă , acest scuipat parcă ar fi  doar un strop dinspre mări.

Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul  și  țipă un vers,

Mielul turbează, nu este el,  nu mai e loc în Univers.

Mielul mai scrie, nu este miel, ei și ce dacă scrie, întrebi,

Mielul  este Mefistofel,  poți ajunge cu el pe Horeb.

Amestecă el blesteme, nectar, asta și Domnul o știe, iertat

Intră mielul  în Rai, asta e, intră deși este mielul turbat.

 

 

Maestrul scrie dezlânat

 

Maestrul scrie dezlânat, merinos,

Elegant, cel vârstnic, mustață deasă,

Frunte netedă, vorbește bolborosit

Ca madam Pythia, fleacuri, dom”le,

Salvare în întuneric, în neant,

Prizonierii se privesc față în față,

Nimeni nu ne obligă să fim stupizi,

Prefer burlescul, Escul, Eschil,

Iar o luăm razna?

Iar apar cronicarii cu șalvarii?

Vârtejul din pâlnie ne absoarbe.

Nu mai trage de cârlig, league.

Adunăm  stele cu plasa de piață,

Un acrobat orb merge pe sârmă,

nimeni nu privește de teamă.

Omul cu o mie de degete,

Sună erotic? În loc de lentile,

Două poeme, unul – ascuns în mânecă.

Asurzitoare aplauze, între palme

A murit o muscă. Muzica anulează cuvintele.

De ce beția te îndeamnă la cântec,

Precum extazul religios?

Să nu mă credeți, adevărul

Îmi este rudă îndepărtată.

Când toată lumea doarme,

Sentinele fluieră Lili Marlene..

De bine? De rău?

 

BORIS MARIAN  

Golem

Repede se pierde zborul, repede-te, Roby,

Un om, o religie, un mormânt,

Doi oameni, o hecatombă,

O bombă, un trombon,

Îmi place saxofonul lui Clinton,

al lui Louis Armstrong,

atenție la dezechilibru, ai prea multe livre,

taie din șold, acolo nu-i inima,

ai grijă să nu-ți cadă cerul în cap,

nu-l poți susține,  care popică va cădea prima?

La un popă fuse-un câine și pe Iona  l-a-nghițit

Kitul, știți ce este kitul? Nu kitschul.

Ați văzut pisică mâncată de șoareci?

Nu de șobolani, exact ca în lumea bună,

Nu în lumea nebună, unde totul pare normal.

Și este normal. Noapte se moare intens.

Asta o știm mulți. Golemul s-a născut noaptea,

dar ce ai frate cu el?  Păi asta mă-ntrebam și eu.

BORIS MARIAN

 

Câinii

Câinii sunt aceiași, stăpânii-s diferiți,

Ar fi nostim să scazi, scalzi, heralzi,

Să devii tot mai mic, un nimeni-nimic,

Rejkiavik.

Onoruri, omoruri, amore, more, ore, re

Probantur amicitiae.

Măi, ce vrea ăsta să spună?

Nici tu, dragoste, acolo, o câtime,

No, no, no, time is money, Cologne, frate.

Niște omuleți în hamleți vorbeau de știuleți,

Știuletele cel Mare fura o căldare de apă de mare.

La ce ne trebă libertate, când purtăm hoții în spate?

A zis, m-am dezis, mașina stalinskaia, ZIS.

Vrem să fim altundeva, rem ă im ltundeva,

Kama Deva, zeul indic, numai imaginea ne suportă,

Noi înșine – nuuuuuuu! Cucu. Looku”. Trandafir.

Mințea el cum respira, respira cum mințea, despre bun simț

să nu vorbiți,   e doar la sfinți, ca adevărul absolut,

Absolvo te, du-te, ești ceea ce visezi, visezi, deci exiști.

Vorbim cu jumătate de voce, cu jumătate de inimă,

Parcă purtăm căștile, zalele cavalerilor morți,

Alisa în Țara minunilor mi-este soră, Don Quijote frate,

Pot trăi metaforic, pot înțelege corrida,

Pot înțelege teama bietului taur, ole-e-e-e, nu mai e.

BORIS MARIAN

 

 

Profetul Ilie

 

Trăim pe-o  pojghiță subțire,

Vulcanul și-a ieșit din fire,

Nu-i cerul  clar, în iasomie

Murim și înviem , Ilie.

 Să nu speli umbrele de apă,

Să sapi  în stâncă, poate  crapă,

Trăiești din amintiri, e bine?

Mănânci prea multe proteine.

De voi uita, dispar și eu,

Iaacov  lupta cu Dumnezeu,

Cu mine eu mă lupt, degeaba,

Pe mine mă învinge graba.

Un ornic diabolic sună,

Mă tem să mor privind la lună.

 Nu știe omul verticala,

Se-ndoaie  după vânt și ploaie,

Nu știe fuga antilopei,

Nici  nostalgia interlopei,

Cu spicele cad și oameni,

Noi creștem răi și unii, fameni,

Rămâne setea de-o   postumă,

Nu vreau să mor privind la lună.

Sunt umbra păsărilor mari,

Ascult de greieri-lăutari.

BORIS MARIAN

Urmuz

 

Dacă vorbele ar deveni fapte, noi am muri,

Eu fug de vorbe, vorbele fug după mine,

Avangarda nu moare, nu se predă în școli,

Unii nu iubesc avangarda, treaba lor,

Victoriile avangardei, subconștientul, dicteul automat,

Să fii nebun cât poți, să nu te prefaci,

Jos regulile, normele, bunul simț comun,

Falsa sinceritate, falsa profunzime,

Falsa etică, grămăticii  cu virgula în gură,

Iubirea  de ego, codul civil și penal aplicate  naivilor,

v-am enervat nițel? Putem discuta. Fără izmeneli.

Urmuz a fost un maestru, Barbu făcea poezie matematică,

Eu pot scrie în orice fel, cu rimă, în alb,în negru,

Dar cel mai bine mă simt în avangardă.

M-am săturat să caut cuvinte meșteșugite,

Sensuri vitale, morale, poeme puternice, fără valoare,

Opt miliarde caută același sens, el nu există,

Să nu spui nimic este mai bine decât să bâlbâi un adevăr.

Ca să revii la avangardă trebuie să fii foarte nebun.

Mintea naște idei minunate. Terminați cu prostiile,

Ah, dorul, ah, mila  smiorcăitoare,

Ne trebuie ceva mai solid. Cuvinte meșteșugite, mește,

Cuvinte, cu, cucu, adevăratul artist se desprinde sine,

Pe cine interesează ce gândește artistul?

BORIS MARIAN

Paradox, ox

 

Paradox doxo x cocs  box. Punct.

Noxe, rock”n roll, vox populi, toxine, xxx, șșșșt!

Cronicarii vâjâie prin cameră,

Vor rapoarte, ostropel,  galilei cu șuncă,

Au ochi peste tot, beau whiskey cu crocodilii,

Într-un salon somptuos se afla un os, un os singuratic,

Un Ovidiu Nasos, most of the day, mergi în odăi, frate,

Mersi, madam coșmar, mersi,

Luna luneca pe sub pleoape,

Rocile se topesc precum zahărul,

Ca dârzenia femeii trădate,

Evenimente topless  peste tot,

Noapte bună Euridice,  ferice

De cel care doarme pe veci,

Ne mai scutură Dumnezeu, uneori,

Scoală , centaure, scoală,  a sosit cămașa.  

 

BORIS MARIAN  

Sunt clipe

Sunt clipe când aud ceasul eternității,

Mă simt mult mai ușor, un fulg pierdut  de o pasăre,

Aud muzica, o fi Chopin, Paganini, sunt clipele tristeții voluptuoase,

Ca o femeie ce iubește și plânge, plânge și iubește,

Apoi destup o bere și, hap, minunea s-a dus.

Păsările poartă norii, ca și pe eroii basmelor mele,

Nimic nu se petrece doar într-un loc.

Nimic din ce se petrece nu se regăsește  în vis.

Dar  tu nu ai vise. Nu știi să dormi  pe o punte suspendată.

Să  nu aplaudăm  orice este real, în vis nimeni nu aplaudă.

De aceea poetul refuză  laurii, cununa cu ghimpi îi este mai potrivită.

Sunt clipe când auzi eternitatea. Le auzi, nu le auzi?  Scrie.

BORIS MARIAN

 

Fratelui meu

 

Fiecare are un frate, în realitate,

În imaginație, fratele Abel, Cain, alt frate,

Din carne, sânge, chiar chip cioplit,

Te iubește sau te ia în râs, vezi să nu te ucidă,

Dăruie-i totul, să ia el totul,

Frați mai mari mi-au fost dascălii,

Cel de română, sever, care numai lui Dumnezeu

 îi punea nota zece,  

cel de geografie, acru mereu,

 eu desenam munții cu roșu, câmpiile cu albastru,

unde sunt apele, întreba dascălul și mă  atingea cu un doi,

cel de istorie care ne învăța că revoluțiile se nasc din mizerie,

i-a murit fata în munți,

cel de astronomie, rău ca un taur, ne arunca stele fierbinți

în palmă,  doamna de germană,

dorită pe-ascuns de  adolescenți  tulburați hormonal,

apoi, colegii, unul născut pe un transatlantic,

altul, un geniu și azi, puțin cunoscut,

îmi povestea de Richelieu,

îmi sunt frați câinii, pisicile, mereu în vacanță,

gata de râs și de joacă,

mustăți de motan care berbant nu-și dorește,

coadă înaltă, pufoasă, care femeie?

Frații ce ne privesc de aici sau din cerul înalt,

Au ochi de opal  cu o lacrimă-n  unghiul din dreapta.  

BORIS MARIAN

Periplu

 

Povestea spre a trezi compasiune.

Era robust, robul bustului său.

O  matroană, poezia, l-a crescut,

Nu era lup,

Astăzi aleargă sub lună,

„Ce aș putea să ofer?”, întreba lupul, uneori om.

Povestea dura  cât crește un pom.

Niște cronicari, meșteri și circari

Scriau cronicuțe pentru bunicuțe,

Ei erau avari, ei erau vandali, mâncau carne de cal.

O, Angel, folk have wings, spunea Will convins.

Un om jumulea un gâscan, gâscanul plângea pe tavan,

Iar noi priveam în gol, plini de regrete pe un perete.

Scrie și tu un poem,  fra cronicar, și să-l bem.

Când te lovește harul, fii pe fază,  să nu iei foc,

Să nu-ți scape o rază, lumina nu-i doar pentru tine,

Ea nu are opreliști,  răspunzi? Te ascunzi.

Ei dup-atâtea sfaturi, ce contează

Că mai greșești, tu fii pe fază.

Ar trebui să fiu mai fericit, adaos la un Babel-mit.

Noi tot ce scriem, totul se repetă,  

Marile cărți s-au scris de mult,

 Julietei i se adaugă o Julietă,

Romeo este azi mai cult.

Un vierme a pătruns în casa mea,

În sufletul meu, piei, vierme,

Iubesc câinii mici, creduli, imaginativi,

Călăul rece  să stea deoparte,

E un șahist prea iscusit,

Eu, fraților, iubesc poezia,

Prin ea am cunoscut iubirea.

BORIS MARIAN

Deasupra infernului

 

Toamna lămpile ascund

Ultimul viol,

Din Tartarul fără fund

Iese dracul gol.

Dă-mi o rimă,

țap păros,

fii o dată sfânt

și zâmbește  păcătos

Domnului plângând.

Fericiți cei  săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul

Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au

existat sau nu ?

Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde mila pentru om?

Ați privit ochii unui copil bătut?

Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu.

Nu lăudați soarele, el există și fără noi.

 Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență.

Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat.

Adevărul este iubire.

Iubirile nu mor, se transformă.

Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată.

Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși.

Femeia și bărbatul  au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel.

Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femei, dar merită.

Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare, pentru

omor calificat.

Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori.

E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece.

Laudele pot fi letale pentru artiști.

Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc.

Fii circumspect față de anii ce vin.

A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iar răspunsurile sunt

nenumărate.

Să fii cinstit și să te cheme Brutus?

Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune.

În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt

uitați. Unii.

A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot

omenește este, dar ce nu este omenește?

Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe.

  Șantajul este puterea celui slab

Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată

Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel  nu ar exista

topoare ( din fabule)

Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege

Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima.

Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului

Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă

și păstorul, chestiunea devine politică

Cum de se înțeleg ticăloșii mai bine decât oamenii normali?

Oamenii inteligenți nu scriu

Dușmanul  nu există decât în închipuirea noastră

Atracția   sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și

istoria  omenirii este un capitol de sexologie?

Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți

Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică

, fără regrete.

Singura șansă a suferinței este dispariția.

Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării

Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.

Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

Printr-o lacrimă totul se vede mărit.

Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.

Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.

Amatorii oferă cele mai mari surprize

O poezie nu se scrie, se desenează, se cântă, dar nu se scrie

Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei

Cel mai rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul

A nu ierta este  prima etapă spre omucidere

Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină

Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară

Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură

Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității

O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât

prin caracter

Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic,

nu sunt nevinovați

Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu

nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc

Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fi suspecți, uneori

Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său.

Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată

Oamenii inteligenți nu scriu

Dușmanul  nu există decât în închipuirea noastră

Atracția   sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și

istoria  omenirii este un capitol de sexologie?

Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți

Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică

, fără regrete.

Singura șansă a suferinței este dispariția.

Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării

Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa.

Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul.

Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști.

Natura nu are nici o datorie față de noi.

Printr-o lacrimă totul se vede mărit.

Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate.

Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari.

În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi.

Legătura dintre iarbă și o stea este omul.

Sapi grădina, apoi sapi mormântul.

Nu poți urca mai sus decât muntele visat.

Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate.

Când zidurile plâng, omenirea este în pericol.

Nu există popor de solitari, este invenția lui Cioran, care era un solitar.

Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai

comentată, adeseori fals.

Am avut mitologie, apoi teologie,  acum – tehnologie. Ce urmează?

Energie, analiză, sete și sarcasm – calități  sau defecte?

Dulceața deznădejdii – o  ultimă salvare.

Pe unii îi apasă o oboseală milenară.

Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni, plante și

animale poate ucide în serie, prin cuvinte, înjură birjărește, sparge

dinții trecătorilor, urăște de moarte și mai este și fericit.

Tăcerea are nevoie de  ascultători.

Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie.

Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent.

Nu există poeți mici.

Nu există otravă nefolositoare.

Politețea exagerată este suspectă.

Nu orice bâzâie , face miere.

Ruinele au și ele valoarea lor.

Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei.

Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești.

Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață.

Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului.

Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasă realizare

științifică, restul nu contează.

Soarele nu știe că emite raze.

Visez o lume fără pronume posesive.

Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă.

Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există

o confuzie.

Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.

Urechile și ochii tulbură mintea.

Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând.

Unele idei  nu le mai scoți decât cu creier cu tot.

Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii  „se prind” imediat.

Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere.

Cea mai banală idee este premoniția morții.

Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă?

Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii.

Pistolul prietenului nu este prietenul meu.

Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile.

Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți.

Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în

ochii celorlalți.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O țară nemaivăzută

O țară nemaivăzută

 

Toată viața am fost tânăr

și, brusc, m-am înscris în partidul bătrânilor,

un june imberb mi-a tras un ghiont,

o frumoasă ducesă mi-a trântit ușa în nas,

poeziile mele au  bemoli triști,

mi-a rămas port-țigareta

și un teanc de coli albe,

sunt decretat bătrân,

credeam că o să cad cu avionul,

nu am avut noroc, au fugit copacii din calea mea,

un copil îmi zâmbește, crede că sunt bunicul lui,

semăn cu bunicul meu, nopțile sunt fierbinți,

o țestoasă mi-apare în vis, urcă-te pe mine, îmi spune,

te voi duce într-o țară nemaivăzută.

La 71

La 71 mă simt ca la 17, asta

Să i-o spui lui mutu”, acela cu iapa,

Mă pregătesc pentru iad, că am păcătuit, Doamne,

Abia aștept să renasc, unul mă trimite la cules struguri acri,

A confundat vulpea,  mai sunt aici,  iubito,

Care iubită?  Bați câmpii, stimabile.

Ia să citim noi ce scria Emily Dickinson, interesantă persoană.

Pot fi pipăit cu mâna, deci exist,  aș putea schimba drumul,

Chiar și orașul, aș putea schimba lumea. Ași, nimic nu se schimbă.

Trec în pași  ușori armata de  sfințișori cu sandale moi.  

Culoarea violetă ce înseamnă?  Doliu.

Nu am scăpat niciodată de doliu, este  o istorie violetă

A doliului. Dați-mi o corabie, o mică  ambarcațiune

 și voi străbate oceanul. Un vers pentru o ambarcațiune.

Credința este o frumoasă invenție,

dar  furnicile sunt mereu în alertă.

Drum abrupt, nedrept de abrupt, înțeleptul îl ocolește,

poetul nu este un înțelept, smârcuri pustii exprimă plictisul,

astfel se rup prietenii, legături de rudenie,

numai iubirea preferă înălțimile. Gloria este doar la buza prăpastiei,

Eu prefer buzele tale, iubito. Câmp cu maci jur-împrejur,

Vântul bate în amurg, Eu am părul tot mai sur,

Pe sub stele ape curg. Tu ești goală, eu alerg,

Ești nebună, eu sunt bleg, Vreau să spun ceva, încerc,

Suntem singuri, nu aleg.Ne iubim că e prea larg

Spațiul, prea e androfag, Pe ocean aș fi catarg,

Ești fragilă, eu sunt fag. Astfel viața ne-a trecut,

În contract termenu-i scurt, Cimitirul nu e mut,

Deși mort, eu nu sunt surd.Sunt paznic la castelul

Măriei Tale, Doamnă, Împart bilete celor

Care doresc să doarmă în brațele divine ale Măriei Tale,  

Nu Ți-am vorbit vreodată și nu Ți-am stat în cale.

Sunt duhul Tău ce toarce În Tine visuri roșii,

Să se desfete-n patul Tău moale, ticăloșii.

N-am fost gelos, nici rece, doar paznic eu Ți-am fost,

Cum să ridic privirea La Tine, eu, un prost?

Ți-am fost iubit odată, în secolul trecut,

Acum fumez o pipă și mint că nu te-am vrut.

BORIS MARIAN