Voce-n pustiu


Voce-n pustiu

 

Umblu-n pustiu,

Găsesc un izvor,

Vreau să-l sorb,

El se retrage, dispare,

Trece o pasăre-n zbor,

Este imaginația mea,

Aud o voce, „nu ești singur”, aud,

În jur nu este nimeni,

„unde ești?”, întreb,

„unde ești”, răspunde ecoul,

Eu sunt și  vocea și izvorul,

Deasupra e cerul moral,

Cum zicea singuraticul Kant,

Pentru cine-s moral?

Pentru ce?

Orice pustiu are-un capăt.

La țărmul oceanului mă  regăsesc,

Oceanul și oamenii, orașe, un vuiet.

Sunt sungur? Nu știu.

Un copil mă întreabă ce fac.

Nici asta nu știu.

BORIS MARIAN  

 

Un cui


Un cui

 

 Un cui pentru un regat,

A strigat un cizmar din  Bârlad,

Unchiul cui, a întrebat un surd

De la SMURD,

Cineva și-a scos încălțările,

De i se umflaseră nările,

șoșonelul meu drag,

mă adresam  iubitei din prag,

ne priveam ca niște lături,

ce te uiți la mine, adu băuturi,    

nomenklaturi,  mormăi  prințul

de pe ulița Sfinxul.

Să nu-ți pui rufele la uscat,

Mai bine-i să fii spânzurat,

Ehei, ce vremuri,  sovremuri,

Spui „ tovarșu”, tremuri,

Hazardul a distrus biliardul,

Însă miliardul

Tot a rămas  stabil.

Diavol debil.

Nomenklaturile

Salvează lăturile,

Democrația  cui?

A unui cui.

Pentru că ( cui) pe cui,

Al dreacului.

BMM

 

Laudă nebuniei


Laudă nebuniei

 

Nebun este cel care crede

Că semenul său este mai sănătos și mai bun,

Vine  un șarpe cu dinții stricați, miros de putregai,

Zice, du-te să te tratezi, eu îi iubesc pe nebuni,

Unul îmi cere țigări, altul un ziar,

Chiar și un pix și hârtie,

are ce scrie.  

Mă hărțuiești, șuieră șarpele,

Singur iese la drum, ți se încurcă printre picioare,

Voi scrie  un ultim poem, oricum zadarnic,

Prea sătul de orgolii, pământul va exploda,

O  typă ce țipă  și-a pierdut  soțul  într-un canal,

l-a regăsit în Canare, între canari,

faima sa este ca spaima, vine și trece,

Tanța trăiește la Florența cu nen-tu.

Acolo era Da Vinci  Buonaccorsi,

I se vedea cojocelul de veveriță jumulită,

După trei ani de închisoare, petrecuți pentru pierderea

Unuia dintre soți, Nuți reveni la treburile casnice,

Adică prindea șoareci și îi punea pe frânghie,

Lumea aștepta Ziua Judecății de Apoi ca pe o reparație capitală,

Nuți s-a ușurat mult în închisoare,

Mănâncă, rogă-te, iubește, un trilog demn

De  iepoca noastră de bronz,

Am descoperit că 109 nu se împarte la nimic, ca și mine.

După o căsnicie și un divorț ratat, Giovanna era flămândă

De dragoste, un șofer îi împlini toate dorințele,

Apoi muriră împreună, împăcați.

Ce-i plăcea la el era că-i spăla toate rufele,

Zicea că se excită. Asta este Italia.

Am băut chianti cu Ghandi,

Iar memoria este numai în inimă, în creier nimic nu este.

Vă așteptați să mă plâng de ceva?

La vita e bella.  Pe vită o chema Bella.

Vă servesc o argheziană ca pe o arteziană.

Ei propun o anchetă, fără etichetă cu o analfabetă

Fără siluetă. Bâlbe minunate, la castel în poartă

Cine ,oare, bate, tu ești, măi, nepoate?

Cu alai va trece un păduche-rege,

Calul nu vorbește decât bulgărește,

Suntem iar în UE, spune frate Gruie?  

Nabucadnețar, calfe și zidari,

Cu Mopete zece, care zace rece.

Mai vorbim. Pa, dragă, tu.

Nebun este cel care crede

Că semenul său este mai sănătos și mai bun,

Vine  un șarpe cu dinții stricați, miros de putregai,

Zice, du-te să te tratezi, eu îi iubesc pe nebuni,

Unul îmi cere țigări, altul un ziar,

Chiar și un pix și hârtie,

are ce scrie.  

Mă hărțuiești, șuieră șarpele,

Singur iese la drum, ți se încurcă printre picioare,

Voi scrie  un ultim poem, oricum zadarnic,

Prea sătul de orgolii, pământul va exploda,

O  typă ce țipă  și-a pierdut  soțul  într-un canal,

l-a regăsit în Canare, între canari,

faima sa este ca spaima, vine și trece,

Tanța trăiește la Florența cu nen-tu.

Acolo era Da Vinci  Buonaccorsi,

I se vedea cojocelul de veveriță jumulită,

După trei ani de închisoare, petrecuți pentru pierderea

Unuia dintre soți, Nuți reveni la treburile casnice,

Adică prindea șoareci și îi punea pe frânghie,

Lumea aștepta Ziua Judecății de Apoi ca pe o reparație capitală,

Nuți s-a ușurat mult în închisoare,

Mănâncă, rogă-te, iubește, un trilog demn

De  iepoca noastră de bronz,

Am descoperit că 109 nu se împarte la nimic, ca și mine.

După o căsnicie și un divorț ratat, Giovanna era flămândă

De dragoste, un șofer îi împlini toate dorințele,

Apoi muriră împreună, împăcați.

Ce-i plăcea la el era că-i spăla toate rufele,

Zicea că se excită. Asta este Italia.

Am băut chianti cu Ghandi,

Iar memoria este numai în inimă, în creier nimic nu este.

Vă așteptați să mă plâng de ceva?

La vita e bella.  Pe vită o chema Bella.

Vă servesc o argheziană ca pe o arteziană.

Ei propun o anchetă, fără etichetă cu o analfabetă

Fără siluetă. Bâlbe minunate, la castel în poartă

Cine ,oare, bate, tu ești, măi, nepoate?

Cu alai va trece un păduche-rege,

Calul nu vorbește decât bulgărește,

Suntem iar în UE, spune frate Gruie?  

Nabucadnețar, calfe și zidari,

Cu Mopete zece, care zace rece.

Mai vorbim. Pa, dragă, tu.

BORIS MARIAN

Crimă


Crimă

 

Rimă, crimă, o minciună

Este moartea cea străbună,

Timpul are el un nume,

timpule, nebune.

Zilele pornesc la drum,

Anii tot adună scrum,

Îngeri urcă și coboară

Între cer-pământ, o scară.

Iacobe, străbunul meu,

Cum te-alese Dumnezeu?

Ciclice-s  schimbările,

Continente, mările.

Cad aleșii, vin aleșii,

Plopii înfloresc, cireșii,

Munca este chin și pace,

Bursa-i joc ce mult ne place.

Yes, I like and I love you,

One, two three, DADA, TATOO.

Cap tăiat, cap tăiat,

Ce-ai vorbit de te-au luat?

Capul joacă sus în țeapă,

Cine tace, acela scapă.

BORIS MARIAN

PS.  Nu încerca să spui ceva. Orice spui este deja spus. Contează doar ceea ce nu spui. De aceea iubesc ficțiunea, jocul, hazardul.   Realismul nu mă atrage. Iar când iubesc, buzele mele-s ferecate. Poet nu este cel care vorbește, doar cel care  sugerează, sugestionează, surprinde prin non-sens. Nu suntem avocații iubirii. Lăsați privighetorile să glăsuiască, nu cântați n locul lor.

BMM  

 

Idișe mame


Idișe mame

 

Unul dintre cântecele care mă face să lăcrimez  când îl aud este IDIȘE MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viață și m-a apărat în primii ani  pe acest pământ, dar și regretul  extrem de acut, nepotolit, că nu i-am  dat atâta dragoste și  prețuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învățat să am încredere în mine, fără a fi trufaș, să nu fiu slab, dar să am grijă de sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt și să nu aplec urechea la bârfe, să răspund încercărilor a de  fi pus la colț, de a fi nedreptățit. Poate că , din acest motiv am avut chiar de suferit, dar nu ei îi pot reproșa aceste praguri puse de destin.  A avut o viață care pe alt om, mai mult, o femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu soarta. În copilărie era bătută de un părinte  cu concepții retrograde despre educație, care îi mai și spunea că nu este frumoasă,nici bogată. Avea o minte ageră și asta cred că a suplinit totul. Primul soț despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect,   a înșelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soț, tatăl meu, un om admirabil, însetat de carte și de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88 de ani , relativ, singură, eram eu, familia mea, frații ei, dar niciunul  nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus alinarea  de care avea nevoie. Nu a fost  o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se împrietenea ușor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat  generozității.

Ce pot să mai spun? Nimic. Nu merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte, în vis, deși au trecut 17 ani de când a plecat , din păcate , în chinuri nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile îmi trec prin suflet.

BMM     

Imposibila iubire


Imposibila iubire

 

De ce?  De ce cuantificăm? De ce așteptăm  reciproca? Mi-am șters mâinile de tricou. Aveam mâinile otrăvite. Nu o să facem dragoste acum. Vreau să fiu copacul tău, tu să fii planta agățătoare. Citesc refuzul.  Putem inversa rolurile. Ce folos? Nu bem cucută, nu suntem Socrate, nu vrem. Ce frumos cad fulgii pe sufletele noastre. Suntem ca norii iuți lunecători… trecură anii ca norii lungi pe șesuri și niciodată n-or să vină iară…Te fac un teleshoping? Am devenit niște  shopingogomani teleidioți. Nidolife sună ca o melodie. Prostafix –o împușcătură. Ducele s-a săturat de muierile altora. Rețeaua de artere este blocată, cadavre, mașini, orașul suferă de arterită. Mulți o confundă cu artrita, care este un mușețel la ureche. Nu mai fuma, gorilă  lombrosiană. Ucenici, unelte, studenți,  divinele studente, iubita mea,  azi ești ravisantă și razantă. Frăția misionară din Gobi se bucură de venirea lui Policarp Policarpovici  Polimerov. El este responsabil cu canabisul. Se ocupă și de Kabbalah. Abia s-au bucurat de libertate, cam două decenii și  juma, iată , primii robi își fac apariția, la început sub chip de pușcăriabili. Cu avocați,  dobermani, pitbullicei, policemen. Corul robilor se înclocuiește cu corul de la Jilava. Ești jilav tot și ai căzut și nu mă strângi la piept. Afară-i frig și cvâmpu-i alb, stau jos și te aștept. Aștepți degeaba , croncăni un corb din Munții Corbi, ea, liberatea zace jos și ochii ei sunt orbi. Copilărind cu caii, n-ai să te căiești niciodată. Calul roade cașcavalul, cum valul roade Holandia. Ce mă trezește  mă și adoarme. Lege universală. Îndepărtarea este în fapt o strânsoare. Sub furtună nu cauți o lună, fii bună, descheie un nasture. Trec Gibraltarul, nu văd altarul. Mireasă neagră nu am avut, nu este târziu.  Mulți au minți criminale, dar nu îi ascultă brațele. Moralitatea brațelor. Iosif Hitler nu a ucis pe nimeni. Nici  Bleichmann. Arendt avea dreptate. Dar de ce fuma? Bătrânii sunt ai nimănui. O pisică își freacă blana de glezna morții. Miniminciunele  cadou. Cerul nu are o limită jos, doar sus. Azi noapte am dormit cu Albă ca Zăpada. Minune. A rămas un ou de șarpe pe cearșaf. Dumnezeu nu iartă orice, dar uită. Asta e. Toți uităm, în special ce vrem să uităm. Pasiunile se trec cu vederea prin pasaj. Lăsați deschis dulapul cu morfină, nu se știe. Vom asculta simfonia umbrelor cu mii de gheare. I s-a coagulat sângele cu un milion de roze. Un individ se agită în fața hărții demonstrând că ploile or să cadă de jos în sus. Iar temperaturile vor crește la peste o sută de grade Celsius, așa că o să discutăm în  Marele Ceaun. Fumatul ucide, prostia te vindecă. Morții nu mai au loc în cimitire, bolnavii în spitale, copiii pe pământ, pământul între stele, e criză mare, Doamne. Sufocant este aerul indiferenței. Eu cânt din rărunchi, dar totul e scump. În frumusețea lumii crezând cu-ncrâncenare. De la Bex la Sex. Ce spune Rex? Cakes Harrisson Ford. Ai spus că sunt un vulcan, m-am făcut vulcan, am erupt, nu mai erai. Ai spus   să fiu pădure, m-am făcut copac, puțin. Acum sunt o ghindă. Băut-am soare, fragi și busuioc, nu mai e loc.  E prea răcoare, o, moarte, prea ești bănuitoare.

BORIS MARIAN

Ultima bătălie


Ultima bătălie

 

Căutare anxioasă, oase de cal, limita imită inima, înverșunat mergi pe blat. Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o milă. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar se strecoară și poeții mari. Not yet, niet. Avem și părți blestemate  ca niște nestemate. Essai sur le don, Armaghedon. Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă. A trecut un veac și merg ca un rac. E bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta am auzit de o sută de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare. Dar am suflet, sufăr. Sufleu, suflu, etc. La început a fost ideea, apoi au venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au picioare nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A. Ah, Adela, ERAI IUBIREA MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era din… Am visat că mi-au crescut picioarele la loc. Dar îmi pierdusem vederea. Mi-am luat niște ochelari să nu se vadă creierul. În timpul inundațiilor din octombrie a fost găsită o inimă de bărbat. A venit un motan și a mistuit-o, asta e. N-aduce anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este nepoata noastră, bunico, mă auzi?  Fără picioare poți cânta la pian, pe pedale pui un câine să apese. Fiecare clapă de pian este un sfârc, atinge-l ușor, să auzi cum cântă.  Fă abstracție de tine și ai să-l vezi pe dracul gol. Ironia e suprafața  sferei, în interior e numai durere sau un copil minune  ce nu s-a născut. Orice imitație a sferei este tot sferă, încearcă o elipsoidă.Am văzut că se vând inimi mobile, Poți răcni la ele, ți se va răspunde,  elefantul  le ignoră, cățelul se miră, se vând și capete mobile  pentru cei cu permis de port-cap. M-am trezit, era întuneric, Cineva mă îmbrâncise pe scări, cineva mă ținea de brațe, altul mă lovea cu sete în burtă, afară, striga un bețiv, afară, strigau alții mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde această beznă? Orice beznă are o cauză.Bezna din tine, dinafară. M-am luminat.  Nu era nimeni.  Mă luptam cu propriile mele fantome ale trecutului.Eram cu toții la fel,neiertători, Orgolioși peste măsură, iar poezia plângea undeva, într-un colț, ghemuită, să n-o încaseze și ea.

 

BORIS MARIAN

 

 

Cui să mă rog?


Cui să mă rog?

 

Mă rog de lumină,

De raza de soare,

Mă rog în surdină,

Dispar ca o boare,

n-am trup și nici inimă,

nu am nimic,

moartea nu-i limită,

tac, ceasul-tic.

Biată lumină,

Te pierzi în neant,

Puțină stricnină,

Trăim pe un cant,

Corbii plutesc

Ca și bezna de grei,

Tot ce-mi doresc

Să prind 73.

Vocea-i aceeași,

Aur  în păr,

Copilări-m-aș

Într-adevăr.

Să mă întorc

În embrion,

Vine din New York

Iubita-n avion.

BORIS MARIAN

Jocul cu Moartea


Jocul cu Moartea

 

Hai să jucăm un joc, dragă Moarte,

Așa cum  ne jucam  de-a  hoții și vardiștii,

țurca,  republică vrem ostași, joacă băiete,

eu mă ascund, Tu vii și spui, te-am prins,

acum am să te sărut, o, nu, mai am o prietenă,

mai bine ne citim poeme, până ne vine rău,

care pe care, ne răzimăm   de același gard  vechi,

ai să spui, pardon, nu erai tu acela,

m-ai sărutat din greșeală, uneori mi-este tare dor de Tine,

când vii, iar nu Te doresc, Tu chiar nu Te superi niciodată?

Nu mi-ai spus  de unde vii, prea ești discretă,

Aștept un răspuns, ca o armată rătăcită în câmpul dușman,

Ai să spui, gata, eu, nu,  nu este gata,

Pune-mă la colț,  pedepsește-mă, dar nu mă lăsa  în aceeași clasă,

Repetent,  uite, promit, în anul viitor am să Te ascult,

Dar tu știi că eu mint.  Acesta e singurul meu păcat.

Parcă ai fi fată mare, nu greșești niciodată.  

BORIS MARIAN

Orga nebună


Orga nebună

 

Se ridică nebunia în două picioare, ,

țopăie , plânge cu lacrimi de crocodil,

e plină de sânge, poartă mănuși albe, ,

par niște aripi de rechin.

Nu este clipă de pierdut,

Se clatină zidurile,  orga tot cântă,

Orgolioasa orgă de lut,

O furie de undeva, de lângă.

La-li-lo-la,  do-fa-mi-sol,

Mă fugărește, latră la mine,

Ce e cu tine,  în care rol

Încerci să te afirmi în lume?

Cine este organistul nebun,

Ba eu, ba tu, ba un intrus,

Ne cântă orga pe ultimul drum,

Orga-i tăcută, eu parcă-s dus.

BORIS MARIAN    

  

Amenințări


Amenințări

 

Cineva mă AMENINȚĂ, nu-mi tulbura apele, zice,


Că vine moș martin și-ți trage o labă, mă rog, o lăbuță,

 
Altcineva mă înjură de strămoși, dar


ICOANA SFÂNTULUI AMOR ÎNCET PE CER SE SUIE

ERA PE CÂND NU S-A ZĂRIT, AZI O VEDEM ȘI NU E,


Elevul a încurcat rândurile, dar ce frumos sună,

 
Tu ai trecut zâmbind viclean,

 
Prin mine sau pe lângă,


Din haos înghețat ne-am rupt

 
și-am renăscut din goluri.

 
Hipnoză, vis, delir nocturn,

 
Tu nu poți înțelege,


tu ai un paznic taciturn


și gusturi răsburgheze,

 
parfumul de femeie doar


îmi amintește-o strofă,

 
eram abia un biet școlar


îndrăgostit de profă,


acum privesc îngândurat,

 
mor amintiri sublime,


nu mai trimite-amenințări,


gândește-te al tine.  

La șase a luni descopereai

Că e rotund Pământul,

Alunecai, cădeai, credeai

Că e de vină vântul,

La zece ani erai iubit,  

Vorbeai de Goldie Hawn,de Liz,

La două și șapte doar,

La Nobel te-ai înscris.

Acum ai șaptezeci-optzeci,

Înalt , frumos, puțini zevzeci

Te mai salută  surâzând,

Vânare-i totul doar de vânt.

În abandon, bonton, bonjour,

Am abdicat de la  Goncourt,

abilitând, am abjurat

tot era un fleac, un drac.

Te abordez, te transvazez

Ca pe-un varan de la Suez,

Dezamăgiții mei confrați

Neconsolați, napartajați.

Abundă lumea de poeți,

Unii mai chei, alții mai creți,

Unii veniți din Yale, Oxford, ,

Cambridge, Cornell, o, Rapoport,

Accelerați, iubiții mei,

Et ego sunt poet, mișei

se nasc în mediul bacterian,

eu râd de Bran și plâng  pe Stan.

Nu mă-nțelegeți iar greșit,

E criză,  mare deficit.

BORIS MARIAN

 

   

 

 

 

 

 


 

 


 

 

 

Agonia


Agonia

 

În nas o bubă, în piept o hrubă, în fund un munte, o stea în frunte.

Ouă de aur nu mai sunt și nici găini,

Poate un sfânt să mai coboare dintre lumini,

Nesfinții judecă mereu la rău și la romb,

Boul monden se plimbă cu aplomb,

Salut boschetarii, ei în batjocuri,

Kafka le-aduce firoscopuri,

Cade un OZN de la etaj,

O doamnă-și scoase pieptul din corsaj,

Ea sperie o grupă de cumetri,

 dar vorba este din argint geometric,

tot ce-am mințit devine sfânt fior,

ființa eu mi-o aduc în cărucior.

Penița-i plătită de cetățean,

Apasă, deschide, ajută-l pe Mann,

Fă și o baie, ia-ți și un soț,

Patul e gata, pe hoț îl cheamă Helmholz,

Trenul doboară copacii în mers,

 Ceaiul înghite, topește  un vers,

Mergi la hotel, oprește-te-n ușă,

Ziua se duce ca o  păpușă,

Lasă grădina, văduva este neagră,

Rece apare, în beznă are o barbă,

Ceasul răsună, cabrioleta

Poartă regina și patrupeda,

Aurul curge, fetele râd și râd,

Câinele latră  la un urât,

Cinșpe e cifra, florile  parcă decad,

Sunt vegetale, mirosul e mort și e fad,

Ah, nevermore, gândește, clocește, bocește,

Vremea se schimbă, te strânge în clește,

Mâncă un ou, caută numai pe cer

Oile, norii zboară lin spre Tanger,

Nu e nimic, tu ești un geniu, e sigur,

Picură soarele, noi avem  prea multe riduri.

Ambiție, bere, clătite, dădacă,

Efeminat fuge  policemanul Cioacă,

Un gramofon bine plasat  în  meninge,

Vine cățelul și  linge și linge,

Javră, te du, nu ai treabă aici,

Tu ești ovală, noi  am ajuns licurici.

Inima-mi bate ca o copită,

Alerg peste câmpii  pline de conopidă,

Or fi cadavre de foști soldați,

Voi ați uitat, câți au murit dintre frați,

Mă dor măselele de atâția idioți,

Unii agonici,  alții se cred mateloți,

Vine iubita, facem și dragoste la nevoie,

Era cândva un sportiv pe nume Dan Coe,

Soarta ne este amară, nu-i bai,

Farul morții cum străluce-n  Hawai,

Înțelepciunea rade case, orașe,

Potul e mare,  amicul meu se  „îngrașe”,

Degete strâng  tot ce se poate,

Am impresia că Mesia vine în coate.