Timpul pierdut

Timpul pierdut

 

Îmi spui că pierzi timpul cu mine,

Recunosc sunt un cretin,

Norocul meu, timpul este cel mai prețios capital,

Asta nu a spus Stalin, a spus-o un câine gri,

A dat din coadă, apoi s-a ridicat în patru labe,

s-a prefăcut  în balenă și m-a înghițit,

 eram Iona, acela din Biblie,

ce cauți aici, mă întrebau  Ionii dinainte,

am venit  să recâștig timpul,  se spune

că aici aveți și o bibliotecă, unii scriu versuri,

ehei, pleacă de aici, suntem destui,

m-au expulzat pe țărm,  o scoică a râs,

mi-a șoptit, bun-venit, mă plictiseam,

hai să vorbim un pic. Marea  mormăia mulțumită.

BORIS MARIAN

Troia

Troia

 

Orice umilință mă înalță. Unii cred că Iisus s-a umilit. Nu, dragii mei, dar în Numele Lui, mulți au fost umiliți. chiar uciși. Dușmanul nostru nu este moartea, ci uitarea. Păcatul nostru cel mare este trufia,  vatitas vanitatum. Rafaelu , zis Șrapnelu sorbea un Cointreau cu Gelu. Pe lângă ei, bizar, trecu Marie Bizard. Banania bananiei, striga Byron  din  CIA.  Agamenon și cu Rică se stricau de râs și frică.  Yale, Oxford, Harvard, Cornell, cine nu-l citi pe Orwell?  Femeia stătea în pat, pissi-cat. Focul o înconjura, era înspre Mont Serrat. Că alături, un cocean, arsese drept mexican. Oceanul Pacific ajunsese un ibric, Matu Ruju ăl bătrân, devenise foarte spân, el  rânji, apoi a spus că pământul a apus, Mercedesul  lui a scos doar notă de din dos, nota do, din psihedelie, Manuele, Manuelie. Nicu scoase polonicu, Tito trage în moschito, Gorbaciov se face mov, Ulbrichts e un fel de Nichts. Sief heil, Sieg heil,  mai trimie-mi un email, că cu cât   e veselia, pe atât vine Mesia.

 

Boris Marian  

Plagă dragă

Plagă dragă

 

Colegii sunt cortegii, pe bot să-i pupi, o șansă, îi dăm ca pe o lampă, că-i fiică sau e frică, că-i logofăt sau dvornic, că o chema Lucica, că era Fraierica, e la reeducare, că dă în mine tare, că lasă gust amar, e plaga din Fanar. S-a tupilat și mortul, rușinea lui – divorțul, că este simplă foarte, dar noaptea este șarpe, în simplitate multe se-ascund, un rid sub frunte, plăpândă pare, numai  cuprinde-o mai la vale, nu este lumânare, e Diavolul cel Mare, un geamăt surd, volute  mult plăcute, ce simplu, oh, ce simplu, să faci un sex pe-un timbru, dar cine hotărăște, când popa prinde pește ? Doar tu, trecătorule, durule, corule, are luna un piept, de abia îl aștept, se vede prin zdrențe, experta-n cadențe, bucurie nouă ca-n luna a noua, până pițigoii vor aduce  boii soarelui răsare, că durerea lui, nu e  un pustiu, râsul doar începe, plânsul este-n cepe, eu am întâlnit mulți poeți pe zid, că erau lipiți, printre-afișe, șliț, acela-i poetul, laudă-l mult scarletul, mamă-i este asta – rostopasca. S-a stins lumina, hoții au fost prinși, li s-a tăiat ce este de neatins, atât a rămas – un ram, un ramban, ca un ciolan,  du-l dragă la doctor, nu vezi că  nu mai proctror, nici logic, nici calmepam, tam-tam-titiram- tam-pam. Ce tristeță, că m-a lăsat o prințeță, dormeam cu ea ca pe ace, dă-ți fundul încoace,  la negru zăvoi, că-i jalea pe noi, până și stelele latră ca ielele, plouă de viață-n cimitir, vladimir sub coviltir, vladimir pe catafalc, rudă cu agentul Falk, ce rimezi acolo, zise, unul suferind de ipse, am și eu o inimă ca o limbă crimină, ori trăiești ori putrezești, tu alege Bilciurești, moartea-i doar trecut-prezent, că eu sunt un repetent, amn de an, râzând decent, casă tristă, cimitir, plin de  maci și trandafiri, trufandaua mea, decis, este gândul  virginis, de aceea nici  nu mor, spre necazul morților. Tao Te King, tai-o pe Mping, sură sfântă cu mărar, Altrom Tighe Da Medar, Panul-zeu are un plan, n-are bani pentru un pian, chi va piano, va lungano, că Pandora, da, Pandora se iubea-n secret cu Dora, a ieșit o fraudă, caută, este-ascunsă în pantof,  hai le haim și mazal tov.

 

BORIS MARIAN

Ps. Cu tot respectul, servus.      

 

 

 

Se uită

Se uită

 

Se uită bietul om cu ochelari, nu are trup, doar minte, se uită pe sine, se minte pe sine, ce or vrea agonicii aceștia, că mulți se făcură, precum furnicile. Eu știu de la plăpânda floare că-i este greu și-i la strâmtoare, ba este pusă la rever, la-nmormântare și never(more), ea fiind singura făptură ce nu se lasă-n viitură, că tot mai bine-i de ciomag, lovește tare ce-i mai drag, că de săpun ce pot să spun? El unge sfoara când, nebun, sinucigașul  își repede o căpățână  mult prea verde, decât cinstit, mai bine hoț, rimează, frate cu Helmholz, sărute-ar o  bancnotă veche, cu  Nicolae din Bălcești,  când te duceai  Scornitcheshti, sfârșiți o dată cu trecutul, sculați  bobor de  os  ca lutul, azi nobelii sunt boșchetari, iar  bani au foștii proletari, când te gândești că moartea nu-i decât un cui al orișicui, căci moartea n-are legătură cu un metrou sau o trăsură, trupeasca existență  n-are  în fața duhului valoare, scăparea este în neant,  ne ținem unul de cel”alt, că leac e doar inexistența, de mergi la mall ori la Florența. Ne spune Buddha cu glas gros – să nu te târâi  tot pe jos, în fericire nu găsești decât   repere omenești, cât timp  vom  fugi cu murgul sireap, ce va opri step și wrap, timp în timp în timp în timp, dâmb tâmp, a murit un poet la unu  ianuarie, când alții abia se duc la culcarie, vorbe,orbi, păienjiniș, scăpinat la Cărpiniș, vârteju-i ca vrejul, șefi –dovleci. Ce vrei să spui? Uite scuip ca un pui, ca un cui, cuib, crime aproape perfecte,  iubire între insecte,  crime educaționale, reptile  inter-sociale, mov kiss, mov danse, fanatic show, prea blondul Hans, cu cât ești tu mai vulnerabil, pe-atât puterea- i  în efabil,  simți dansul? Ești un instrument, esență, pace, sentiment.

BORIS MARIAN