Manelistul de serviciu
______________________
Manelistul de serviciu
poartă numele de Piciu,
Machu-Pichu îi spun unii,
Schubert, Beethoven, Moscuni.
Proorocii și bobocii
cântă de își sparg bojocii,
ia-o blând, îmi spune Gigi,
lasă-te în seama grijii
ce o poartă Cel de Sus,
măi, tu nu ești Jan și Huss.
Mănăștur, o, Mănăștur,
cândva m-au bătut la tur
doi mili-milițieni,
nu era în Mon Jardin.
Macarona, Imberosa,
mai lăsați trichineloza,
ce frumoși erau la urmă
anii când umblam în turmă.
N-auzeai nici candela,
cum mai susura, ba da,
auzeai cum latră grav
fiul Marelui Zuav,
chihlimbar din sânge alb,
sclavul slav, stăpân și sclav.
Îngerului păzitor
îi trimit chiar prin vizor
sfânta mea înjurătură
spusă mut și fără gură.
Căprioară, ochi -lumină,
vino, vis de turmalină,
ametiști din toată lumea,
ne unim lipind cu guma
trupuri, suflete și ode
faringo-gasteropode.
Boris Marian
Zicere
Zicere
Prin cameră plutea un balon,
Venera ieșea pe balcon,
balonul se sparse cu poc,
balconul căzu în noroc.
Suntem sortiți echilibrului?
Citatul e-al perjedintelui,
miniștrii siniștri se plimbă
în travesti, se mai schimbă,
cântând a capella-n surdină,
se-aude cum trece-o mașină
în urlete de pachiderme,
Venero, azi mergem la terme,
te-oi dezbrăca și de piele,
cum smulgi de pe cer orice stele,
mai pură ca orice femeie,
din spuma Mării Egee.
bmm
Prin cameră plutea un balon,
Venera ieșea pe balcon,
balonul se sparse cu poc,
balconul căzu în noroc.
Suntem sortiți echilibrului?
Citatul e-al perjedintelui,
miniștrii siniștri se plimbă
în travesti, se mai schimbă,
cântând a capella-n surdină,
se-aude cum trece-o mașină
în urlete de pachiderme,
Venero, azi mergem la terme,
te-oi dezbrăca și de piele,
cum smulgi de pe cer orice stele,
mai pură ca orice femeie,
din spuma Mării Egee.
bmm
Ești aspră cu tine
Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învață ce-i umbletul de la țestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veșnicia am un contract,
citește-l , vei înțelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeții știu să vorbească oriunde,
chiar și în moarte, deși ea nici nu este.
Zâmbești, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.
BORIS MARIAN
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învață ce-i umbletul de la țestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veșnicia am un contract,
citește-l , vei înțelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeții știu să vorbească oriunde,
chiar și în moarte, deși ea nici nu este.
Zâmbești, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.
BORIS MARIAN
Invenții
Invenții, o mie de nume,
deșert - o mie de glume,
ți-aduc la picioare o lume,
asta ce spune?
Timpul , ca fluviul Mekong,
trecu fără surle și gong,
treziți la țărm, lângă Styx,
destinul, o dârâ de pix.
O fi în pericol tandrețea?
Mă-ntreabă vecinul Oțetea,
frunzele sunt în pericol?
Ce secol suav și ridicol?
Nici inima nu se mai strânge,
zace-n risipă, mai plânge,
alarmele-s false, la arme,
uitați de nirvane și karme.
Ajuns-am un Diogene,
Carthagena fără de gene,
cuvintele mele sunt palme
ce-ți mângâie formele calme.
Boris Marian
Invenții, o mie de nume,
deșert - o mie de glume,
ți-aduc la picioare o lume,
asta ce spune?
Timpul , ca fluviul Mekong,
trecu fără surle și gong,
treziți la țărm, lângă Styx,
destinul, o dârâ de pix.
O fi în pericol tandrețea?
Mă-ntreabă vecinul Oțetea,
frunzele sunt în pericol?
Ce secol suav și ridicol?
Nici inima nu se mai strânge,
zace-n risipă, mai plânge,
alarmele-s false, la arme,
uitați de nirvane și karme.
Ajuns-am un Diogene,
Carthagena fără de gene,
cuvintele mele sunt palme
ce-ți mângâie formele calme.
Boris Marian
Bâlciul deșertăciunilor
Bâlciul deșertăciunilor
Din Mauriciu venea Fabriciu,
din orașul Bristol primeam un pistol,
în Perpignan a crescut un bostan,
lăsăm în urmă cetăți și mustăți,
băiețelul din șezlong este văr cu Fam Van Dong,
mai lăsați voi jocurile, poezia, focurile,
un avion a căzut în șezut,
pasagerii, pionierii, inimile, creierii,
tara-ta-ta, goarnele au sunat,
tara-ta-ta într-un glas au cântat,
mulțumim din inimă porticului,
mulțumim din inimă tăticului,
dar tăcucul s-a-necat cu un os de pește plat.
Voci de oameni debitează, piaza rea rămâne piază,
spânzurați în piață joacă tontoroiul meargă-treacă,
trădători sunt peste tot, și atipici și în lot,
nu zdrobirăți voi trecutul, dar își duse iapa mutul,
ce păcat, ce păcat că piticul fu-mpușcat,
dar ce bine, dar ce bine, hoarda gnomilor revine,
conferințe și congrese, fețe noi și multe fese.
******************************************
Plecând urechea, vocile tăcute,
iubita-mi spuse, fii senin, senil.
Eu cred în bucuriile durute,
iubita mă întreabă, ești copil?
Eu cred în fugile lui Bach pe dealuri,
îl văd pe Johann Serbastian sărind,
noi înotăm cu disperare între maluri,
cadavrele de clovni se văd pe grind.
La mijlocul vieții e pădurea
obscură ca o carte din vechimi,
dăm bir cu toți fugiții, vine Ciurea
și spune că e rege între mimi.
În adâncime de tunel te chem, iubito,
acolo vom fi iar ca-n Paradis,
tu îmi cântai șlagăre vechi, aya, celito,
uitând că viața e un vis, puțin mai trist.
BORIS MARIAN
Din Mauriciu venea Fabriciu,
din orașul Bristol primeam un pistol,
în Perpignan a crescut un bostan,
lăsăm în urmă cetăți și mustăți,
băiețelul din șezlong este văr cu Fam Van Dong,
mai lăsați voi jocurile, poezia, focurile,
un avion a căzut în șezut,
pasagerii, pionierii, inimile, creierii,
tara-ta-ta, goarnele au sunat,
tara-ta-ta într-un glas au cântat,
mulțumim din inimă porticului,
mulțumim din inimă tăticului,
dar tăcucul s-a-necat cu un os de pește plat.
Voci de oameni debitează, piaza rea rămâne piază,
spânzurați în piață joacă tontoroiul meargă-treacă,
trădători sunt peste tot, și atipici și în lot,
nu zdrobirăți voi trecutul, dar își duse iapa mutul,
ce păcat, ce păcat că piticul fu-mpușcat,
dar ce bine, dar ce bine, hoarda gnomilor revine,
conferințe și congrese, fețe noi și multe fese.
******************************************
Plecând urechea, vocile tăcute,
iubita-mi spuse, fii senin, senil.
Eu cred în bucuriile durute,
iubita mă întreabă, ești copil?
Eu cred în fugile lui Bach pe dealuri,
îl văd pe Johann Serbastian sărind,
noi înotăm cu disperare între maluri,
cadavrele de clovni se văd pe grind.
La mijlocul vieții e pădurea
obscură ca o carte din vechimi,
dăm bir cu toți fugiții, vine Ciurea
și spune că e rege între mimi.
În adâncime de tunel te chem, iubito,
acolo vom fi iar ca-n Paradis,
tu îmi cântai șlagăre vechi, aya, celito,
uitând că viața e un vis, puțin mai trist.
BORIS MARIAN
Suferința
Suferința
Suferința este o răsplată,
cine n-are va să dea o rată,
apoi încă una, mult mai pipărată,
până ce ajunge sufletul o pată.
Pete de culoare, sus, pe firmament,
stele și oameni emergent
Universul tinde
către infinit,
precum totul trece în Nimic.
...................................................
Sunt evenimente care ne marchează,
spune și iubita care se rujează,
am rămas doar doi, eu și cititoriul,
ne plimbăm agale, Belu-Crematoriu,
e ceva ce-mpinge misterios-nainte,
o cimilitură, seamă de cuvinte, ,
stau cuminți trecuții sub pietre, sub vămi,
unii mai oftează, parcă aud „mai dă-mi”,
dă-mi un gând acolo, poate-o amintire,
fluieră prin minte verbul a fi-fire.
BORIS MARIAN
Suferința este o răsplată,
cine n-are va să dea o rată,
apoi încă una, mult mai pipărată,
până ce ajunge sufletul o pată.
Pete de culoare, sus, pe firmament,
stele și oameni emergent
Universul tinde
către infinit,
precum totul trece în Nimic.
...................................................
Sunt evenimente care ne marchează,
spune și iubita care se rujează,
am rămas doar doi, eu și cititoriul,
ne plimbăm agale, Belu-Crematoriu,
e ceva ce-mpinge misterios-nainte,
o cimilitură, seamă de cuvinte, ,
stau cuminți trecuții sub pietre, sub vămi,
unii mai oftează, parcă aud „mai dă-mi”,
dă-mi un gând acolo, poate-o amintire,
fluieră prin minte verbul a fi-fire.
BORIS MARIAN
Să ne închipuim cuvintele
Să ne închipuim cuvintele
Să ne închipuim cuvintele
ca locuri de naștere ale poetului
și să le aducem flori
în orice propoziție ne-am afla.
Așteaptă, dacă este nevoie,
încrede-te în timp,
nu te-a purtat el, oare,
peste tot până astăzi?
În deșert se reculeg
cei asupriți de propriile gânduri,
dar ceilalți unde se vor duce?
Există uși tainice prin care
mai degrabă ajungi la capăt,
dar, oare, cine și-l dorește?
Întrebările- trei ochi de bufniță.
Orgoliul are colții cei mai însângerați
din lume, fugi, Prometeu,
din calea orgoliului.
Din iarbă, lut și sânge ne naștem
strigând după ajutor.
Cuvintele așteaptă cuminți
să le culegem.
Le vom găsi vreodată?
BORIS MARIAN
Să ne închipuim cuvintele
ca locuri de naștere ale poetului
și să le aducem flori
în orice propoziție ne-am afla.
Așteaptă, dacă este nevoie,
încrede-te în timp,
nu te-a purtat el, oare,
peste tot până astăzi?
În deșert se reculeg
cei asupriți de propriile gânduri,
dar ceilalți unde se vor duce?
Există uși tainice prin care
mai degrabă ajungi la capăt,
dar, oare, cine și-l dorește?
Întrebările- trei ochi de bufniță.
Orgoliul are colții cei mai însângerați
din lume, fugi, Prometeu,
din calea orgoliului.
Din iarbă, lut și sânge ne naștem
strigând după ajutor.
Cuvintele așteaptă cuminți
să le culegem.
Le vom găsi vreodată?
BORIS MARIAN
Apoteoza
Apoteoza
Citesc versurile profesorului
în întuneric,
ele strălucesc ca niște ochi de pisică,
ca țigările unor puști sub scară,
ca părul ielelor electrizat sub ramuri,
ca nucleele sub microscop,
ca urechile doamnelor la teatru,
ca submarinele ieșite din adâncuri,
aprind lumina și totul se risipește,
în fața mea stă mut - profesorul
************************
Numai copacilor morți le place focul,
spunea profesorul îngrijorat,
cineva se uită la cer și deschise o umbrelă înflorată,
un gând mărunt poate fi grădinar pentru întreaga lume,
cine ar putea reteza norii?
Profesorul luă o afină între dinți
și o strivi încet, auzeam geamătul mic al boabei,
apoi eliberarea din chinga circulară,
sângele ei de pui de balaur,
năvălind printre dinții puternici ai profesorului,
un fulger lovi conform celor spuse
un vârf uscat de copac
și focul ne lumină ca pe niște vase vechi de aramă.
************************************
Înainte de a muri sau de a pleca definitv
de la catedră, sufletul se îmbrățișează
cu trupuil ca doi amanți, șopti profesorul
în stația tramvaiului trist care se apropia.
Ia-mi și mie un bilet, te rog, am avut și eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
Câte dimineți cu aer rece și iarbă curată
au trecut peste noi de când orașul Ur nu mai este?
Îl întrebă pe profesor un cetățean care nu știa bine stațiile.
Nu le-am numărat, murmură el, Doamne, ce vorbiți?
Parcă nu ați fi Dumneavoastră.
I-am scuturat brațul, el s-a lăsat moale
și atunci am observat că numai mâneca și haina
erau ale lui, restul - o gravă confuzie.
Profesorul alerga pe lângă tramvaiul trist
și nu putea să urce.
BORIS MARIAN
Citesc versurile profesorului
în întuneric,
ele strălucesc ca niște ochi de pisică,
ca țigările unor puști sub scară,
ca părul ielelor electrizat sub ramuri,
ca nucleele sub microscop,
ca urechile doamnelor la teatru,
ca submarinele ieșite din adâncuri,
aprind lumina și totul se risipește,
în fața mea stă mut - profesorul
************************
Numai copacilor morți le place focul,
spunea profesorul îngrijorat,
cineva se uită la cer și deschise o umbrelă înflorată,
un gând mărunt poate fi grădinar pentru întreaga lume,
cine ar putea reteza norii?
Profesorul luă o afină între dinți
și o strivi încet, auzeam geamătul mic al boabei,
apoi eliberarea din chinga circulară,
sângele ei de pui de balaur,
năvălind printre dinții puternici ai profesorului,
un fulger lovi conform celor spuse
un vârf uscat de copac
și focul ne lumină ca pe niște vase vechi de aramă.
************************************
Înainte de a muri sau de a pleca definitv
de la catedră, sufletul se îmbrățișează
cu trupuil ca doi amanți, șopti profesorul
în stația tramvaiului trist care se apropia.
Ia-mi și mie un bilet, te rog, am avut și eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
Câte dimineți cu aer rece și iarbă curată
au trecut peste noi de când orașul Ur nu mai este?
Îl întrebă pe profesor un cetățean care nu știa bine stațiile.
Nu le-am numărat, murmură el, Doamne, ce vorbiți?
Parcă nu ați fi Dumneavoastră.
I-am scuturat brațul, el s-a lăsat moale
și atunci am observat că numai mâneca și haina
erau ale lui, restul - o gravă confuzie.
Profesorul alerga pe lângă tramvaiul trist
și nu putea să urce.
BORIS MARIAN
Vom face luntre
Vom face luntre
Din tragedii vom face luntre,
cu ele vom pluti spre moarte,
noi din dureri mărunte, crunte,
vom nălța temple pentru Marte.
Erori peste erori se-așează,
la orice edificiu antic,
la fel și noile fațade
se sprijină pe furtul cuantic.
Iubind, noi le rescriem viața,
bunicilor, părinților străbuni,
un fel de furt din focul sacru,
jucați, săltați peste tăciuni.
Își face filosoful casă,
dar nu mai intră niciodat,
orice sistem e pentru mase,
profeții spun doar ce-au visat.
Iar Atlas geme sub povară,
se-aude Cântul lui Orfeu,
trecu Potopul, avis rara
lovește-n tâmple reci de zeu.
BORIS MARIAN
Din tragedii vom face luntre,
cu ele vom pluti spre moarte,
noi din dureri mărunte, crunte,
vom nălța temple pentru Marte.
Erori peste erori se-așează,
la orice edificiu antic,
la fel și noile fațade
se sprijină pe furtul cuantic.
Iubind, noi le rescriem viața,
bunicilor, părinților străbuni,
un fel de furt din focul sacru,
jucați, săltați peste tăciuni.
Își face filosoful casă,
dar nu mai intră niciodat,
orice sistem e pentru mase,
profeții spun doar ce-au visat.
Iar Atlas geme sub povară,
se-aude Cântul lui Orfeu,
trecu Potopul, avis rara
lovește-n tâmple reci de zeu.
BORIS MARIAN
Celebritate
Celebritate
Am întâlnit pe o insulă pustie o celebritate.
Cine spune asta? Întreabă restectivul.
Avea dreptate. Semăna izbitor cu Homer,
dar era un biet pacient fugit dintr-o deternție.
De la el am aflat că multe bastoane
sunt , de fapt, avataruri ale unor generali,
profesori, ehei, oameni cu biblioteci în formare,
ca niște balene aduse în casă cu macaraua,
de la el am aflat că și copacii bătrâni reprezintă ceva,
de pildă înalți funcționari uitați în ungherele timpului,
de la el am aflat că fluturii sunt foști călăi trecuți în rezervă,
unul din trei fusese chiar le execuția dictatorilor,
la un moment dat insula a început să se scufunde,
era un submersibil uriaș, avea o formă de broască țestoasă,
am strigat și nevasta m-a potolit, înțelegătoare.
BORIS MARIAN
Am întâlnit pe o insulă pustie o celebritate.
Cine spune asta? Întreabă restectivul.
Avea dreptate. Semăna izbitor cu Homer,
dar era un biet pacient fugit dintr-o deternție.
De la el am aflat că multe bastoane
sunt , de fapt, avataruri ale unor generali,
profesori, ehei, oameni cu biblioteci în formare,
ca niște balene aduse în casă cu macaraua,
de la el am aflat că și copacii bătrâni reprezintă ceva,
de pildă înalți funcționari uitați în ungherele timpului,
de la el am aflat că fluturii sunt foști călăi trecuți în rezervă,
unul din trei fusese chiar le execuția dictatorilor,
la un moment dat insula a început să se scufunde,
era un submersibil uriaș, avea o formă de broască țestoasă,
am strigat și nevasta m-a potolit, înțelegătoare.
BORIS MARIAN
MOARTEA LUI HAMLET
Moartea lui Hamlet
Profesorul se gândea intens
la Hamlet, atât de intens
încât Hamlet îi apăru în față
tânăr, cutezător, dar atins de moarte,
iubirea profesorului plutea
pe apele memoriei cântând,
profesorul își ținea propriul
craniu în palmă și discuta
degajat cu Hamlet,
nicio trădare nu-l atingea,
nici cât un zbor de pasăre,
Hamlet știa toate răspunsurile,
păcat că murea, profesorul
discuta cu el probleme grave
și Hamlet murea, așa
se întâmplă mereu și
nu numai cu profesorul.
BORIS MARIAN
Profesorul se gândea intens
la Hamlet, atât de intens
încât Hamlet îi apăru în față
tânăr, cutezător, dar atins de moarte,
iubirea profesorului plutea
pe apele memoriei cântând,
profesorul își ținea propriul
craniu în palmă și discuta
degajat cu Hamlet,
nicio trădare nu-l atingea,
nici cât un zbor de pasăre,
Hamlet știa toate răspunsurile,
păcat că murea, profesorul
discuta cu el probleme grave
și Hamlet murea, așa
se întâmplă mereu și
nu numai cu profesorul.
BORIS MARIAN
Aduceți vorbele la mine
Aduceți vorbele la mine,
în dimineți cu tinerime,
loc psihic are fiecare,
fără rușine suntem fiare.
Vom scrie o carte a furiilor,
apocaliptică, yoghinilor,
scara lui Iacob fără trepte
o suie caprele deștepte.
Din sfera vieților private
luăm jucăriile pătrate,
pentru că aur preacurat
ascuns e-n lumea de-altădat.
Când eu voi trece-n altă lume,
căutați-mă la alte nume.
***************************
Omul trăiește până ce moare,
apoi ciclul se reia nebunește,
scrie un vers, o bucată de soare,
încă un vers și se poemește.
Poemiți-l pe poetul cel dus,
nu umblați cu pomeni fără rost,
ce-am spus la-nceput deja s-a mai spus,
vom fi religioși până la os.
Scriu cu o mână de mort încă viu,
apoi, după moarte vin și transcriu.
BORIS MARIAN
în dimineți cu tinerime,
loc psihic are fiecare,
fără rușine suntem fiare.
Vom scrie o carte a furiilor,
apocaliptică, yoghinilor,
scara lui Iacob fără trepte
o suie caprele deștepte.
Din sfera vieților private
luăm jucăriile pătrate,
pentru că aur preacurat
ascuns e-n lumea de-altădat.
Când eu voi trece-n altă lume,
căutați-mă la alte nume.
***************************
Omul trăiește până ce moare,
apoi ciclul se reia nebunește,
scrie un vers, o bucată de soare,
încă un vers și se poemește.
Poemiți-l pe poetul cel dus,
nu umblați cu pomeni fără rost,
ce-am spus la-nceput deja s-a mai spus,
vom fi religioși până la os.
Scriu cu o mână de mort încă viu,
apoi, după moarte vin și transcriu.
BORIS MARIAN
Stări
Stau pe o parte, citesc din carte,
nu-mi aflu soarta, vine nepoata,
rostul vieții, să-ți vinzi castraveții
la grădinari veseli, hoinari.
Lasă copacii, crească în lună,
tu cară-ți sacii, nu da arvună,
duhul e beat, prin fragi și mure,
sânii-s pietroși, fesele dure.
Fluturi -mirese, visele mele,
nălucile morților- minții sfredele.
*******************************
O încordare permanentă,
jerbele memoriei anciente,
o sete de armonie pian - royală,
astfel trecurăm de o portală,
profesorul își amintea de școala
unde o iubise pe Lala,
lăcașuri vechi de rugăciuni,
spitalul, plimbarea pe ultimul drum,
spăimoase lătrături, zăvozi, ,
vechili, vânători, boieri, voievozi,
fete cuminți, mai roșii-n obraji
ca maharadjahii din Pendjab,
sfeșnice galbene plângând pe mese,
bunica-mi spunea o altă poveste.
*********************************
Coșmarul vieții sale era
să cadă în gol de undeva
și a căzut, brațe vânjoase
l-au prins abia la cote mai joase,
nu mai avea picioarele sale,
erau un fel de stâlpi în sandale,
un fel de picioare de elefant,
nu se trezise, coșmar cam jenant.
****************************
Cu Desdemona și cu Ramona,
din Barcelona și până la Roma,
îmi petrecusem boema toată,
cum ai rostogoli pe deal o roată.
Fauri și tauri și mauri în zări,
firul de iarbă, flăcări pe mări,
umed e firul, rece e focul,
crudă e soarta, fuge norocul,
cristalul ochiului, diamantinul,
umoarea, retina, prea alb e crinul,
lup înțărcat , mirosind a lapte,
mâinile mele mângâie șoapte,
aspra spinare a lunii, luceferi,
Doamne, iubindu-ne, noi murim teferi.
BORIS MARIAN
nu-mi aflu soarta, vine nepoata,
rostul vieții, să-ți vinzi castraveții
la grădinari veseli, hoinari.
Lasă copacii, crească în lună,
tu cară-ți sacii, nu da arvună,
duhul e beat, prin fragi și mure,
sânii-s pietroși, fesele dure.
Fluturi -mirese, visele mele,
nălucile morților- minții sfredele.
*******************************
O încordare permanentă,
jerbele memoriei anciente,
o sete de armonie pian - royală,
astfel trecurăm de o portală,
profesorul își amintea de școala
unde o iubise pe Lala,
lăcașuri vechi de rugăciuni,
spitalul, plimbarea pe ultimul drum,
spăimoase lătrături, zăvozi, ,
vechili, vânători, boieri, voievozi,
fete cuminți, mai roșii-n obraji
ca maharadjahii din Pendjab,
sfeșnice galbene plângând pe mese,
bunica-mi spunea o altă poveste.
*********************************
Coșmarul vieții sale era
să cadă în gol de undeva
și a căzut, brațe vânjoase
l-au prins abia la cote mai joase,
nu mai avea picioarele sale,
erau un fel de stâlpi în sandale,
un fel de picioare de elefant,
nu se trezise, coșmar cam jenant.
****************************
Cu Desdemona și cu Ramona,
din Barcelona și până la Roma,
îmi petrecusem boema toată,
cum ai rostogoli pe deal o roată.
Fauri și tauri și mauri în zări,
firul de iarbă, flăcări pe mări,
umed e firul, rece e focul,
crudă e soarta, fuge norocul,
cristalul ochiului, diamantinul,
umoarea, retina, prea alb e crinul,
lup înțărcat , mirosind a lapte,
mâinile mele mângâie șoapte,
aspra spinare a lunii, luceferi,
Doamne, iubindu-ne, noi murim teferi.
BORIS MARIAN
HAREM
Între noi este un vid,
spuse Liviu livid,
avea o biluță, o tărtăcuță, harem
în amintiri te chem,
mătăsuri parfumate,
omoruri blestemate,
herem, harem, blestem.
O pânză de păianjen,
pe-ntins deșert turanic,
un înger negru-alb,
un scalp,
un rai în tot seraiul,
privighetoare- vaier,
nici Marea Odaliscă
între ruini nu riscă,
numai lili-lili-lililiecii
eunucii, hiper-recii,
ca ienicerii, robii,
astfel e spusa cobei,
ce mormăie el, duhul,
semi- demi-eunucul.
E propriul prizonier
haremului de ieri.
Din iarbă, lut și sânge,
haremul crește, plânge,
ne naștem, un” te culci,
râd corbii de conți, duci,
deduse sunt, seduse,
cadânele supuse,
glob susținut, cadâne,
suave și stăpâne,
acum ești doar pământ,
în cer harem și cânt.
BORIS MARIAN
spuse Liviu livid,
avea o biluță, o tărtăcuță, harem
în amintiri te chem,
mătăsuri parfumate,
omoruri blestemate,
herem, harem, blestem.
O pânză de păianjen,
pe-ntins deșert turanic,
un înger negru-alb,
un scalp,
un rai în tot seraiul,
privighetoare- vaier,
nici Marea Odaliscă
între ruini nu riscă,
numai lili-lili-lililiecii
eunucii, hiper-recii,
ca ienicerii, robii,
astfel e spusa cobei,
ce mormăie el, duhul,
semi- demi-eunucul.
E propriul prizonier
haremului de ieri.
Din iarbă, lut și sânge,
haremul crește, plânge,
ne naștem, un” te culci,
râd corbii de conți, duci,
deduse sunt, seduse,
cadânele supuse,
glob susținut, cadâne,
suave și stăpâne,
acum ești doar pământ,
în cer harem și cânt.
BORIS MARIAN
Vi(tu)pere
Vipera neagră cu ochi rubinii
secoli străbate , păduri și câmpii,
suflete multe trimise în iad
vipera roșie cu ochi de jad.
Ne poluăm mințind mai mereu,
orice fățarnic e corifeu,
se rușinează de noi cimpanzeii,
uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii.
Uită de toate omul de lut,
cum de e om, cin-l-a făcut?
*****************************
Seara ne vedem pe noi înșine,
înstelăm apele întunecate,
ca umbră maternă - copilăria.
Vom fi cândva cocori?
Sau numai nori?
Acum îți zăresc ochii, iubito,
atât de larg deschiși,
încât mă cuprinde amețeala.
Aud pe lângă mine trecătorii
strigând, fluierând,
nu mai știu, sunt om sau copac,
ce secol este acesta?
BORIS MARIAN
secoli străbate , păduri și câmpii,
suflete multe trimise în iad
vipera roșie cu ochi de jad.
Ne poluăm mințind mai mereu,
orice fățarnic e corifeu,
se rușinează de noi cimpanzeii,
uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii.
Uită de toate omul de lut,
cum de e om, cin-l-a făcut?
*****************************
Seara ne vedem pe noi înșine,
înstelăm apele întunecate,
ca umbră maternă - copilăria.
Vom fi cândva cocori?
Sau numai nori?
Acum îți zăresc ochii, iubito,
atât de larg deschiși,
încât mă cuprinde amețeala.
Aud pe lângă mine trecătorii
strigând, fluierând,
nu mai știu, sunt om sau copac,
ce secol este acesta?
BORIS MARIAN
Clarice
Clarice
Fructul interzis l-a păstrat Clarice,
o poveste despre
suflete pedestre,
inimi excitate,
sufletul se zbate,
numele e crud,
cum e trupul nud,
litere mortale,
basme amorale,
sărut între uși,
ascuns de mătuși,
încrederea-n timp,
neatinsul limb,
sfere infernale,
klitere mioare,
dar paradisiace,
piei din cale-mi, drace.
BORIS MARIAN
A capella
A capella îți mai cântă
ba Viorella, fie Nella,
dar la Aachen e departe,
luăm pe Augustin din carte
și pe Trakl, da, din moarte,
bun prieten cu o mierlă,
și-un egrete, ca subretă.
***********************
S-a risipit tot aurul juniei,
noi nu mai plângem, ciocârlie,
iar tu revii, tu, pasăre nebună,
străbunii mormăie - nu-i bună,
când muribunzii-ncet se tânguie,
când pepenii din sud se pârguie ( sic!),
mai am și eu un pic, o viață,
desigur, voi pleca de dimineață,
că viața veșnică e moarte,
mai bine e să fii o piatră,
o rapsodie a cetății,
cum lunecau umbrele ceții,
trece tramvaiul trist, un dric,
de sub o lespede ridic
pe Genghiz Han, că-i redivivus,
voi o să râdeți precum Plinius,
ia-mi un bilet până în Rai,
nu am mărunt, tu rest nu dai,
pe mă lăsați la Ur,
cum o iubeam pe profa Șnur,
azi cineva mă prinde-n brațe,
căzut-am din propriile lațuri,
nu-i nimeni să măsoare clipa,
când muritorii-n cer ridică
un nou lăcaș pentru Păcat.
Nu spun nimic, am terminat.
BORIS MARIAN
ba Viorella, fie Nella,
dar la Aachen e departe,
luăm pe Augustin din carte
și pe Trakl, da, din moarte,
bun prieten cu o mierlă,
și-un egrete, ca subretă.
***********************
S-a risipit tot aurul juniei,
noi nu mai plângem, ciocârlie,
iar tu revii, tu, pasăre nebună,
străbunii mormăie - nu-i bună,
când muribunzii-ncet se tânguie,
când pepenii din sud se pârguie ( sic!),
mai am și eu un pic, o viață,
desigur, voi pleca de dimineață,
că viața veșnică e moarte,
mai bine e să fii o piatră,
o rapsodie a cetății,
cum lunecau umbrele ceții,
trece tramvaiul trist, un dric,
de sub o lespede ridic
pe Genghiz Han, că-i redivivus,
voi o să râdeți precum Plinius,
ia-mi un bilet până în Rai,
nu am mărunt, tu rest nu dai,
pe mă lăsați la Ur,
cum o iubeam pe profa Șnur,
azi cineva mă prinde-n brațe,
căzut-am din propriile lațuri,
nu-i nimeni să măsoare clipa,
când muritorii-n cer ridică
un nou lăcaș pentru Păcat.
Nu spun nimic, am terminat.
BORIS MARIAN
Feminin
Omul deschise umbrela,
violina și violoncela,
spuse violoncelul,
nu îmi schimbați voi sex-genul.
Afinul și cu afina
aveau o fiică, Geanina,
ea îngrijea grădina.
Suflet cu suflet, o floare,
floare cu floare, o mare,
cum mă scăldam între flori,
ca între valuri de viori,
un fulger lovi brusc copacul,
de-am zis că ne luase dracul.
Ne-a luminat, eram umbre,
duhuri rebele și sumbre,
trist se opri caruselul
la cimitirul Belu.
Dincolo erau Gianina,
Nicola și Paganina.
BORIS MARIAN
violina și violoncela,
spuse violoncelul,
nu îmi schimbați voi sex-genul.
Afinul și cu afina
aveau o fiică, Geanina,
ea îngrijea grădina.
Suflet cu suflet, o floare,
floare cu floare, o mare,
cum mă scăldam între flori,
ca între valuri de viori,
un fulger lovi brusc copacul,
de-am zis că ne luase dracul.
Ne-a luminat, eram umbre,
duhuri rebele și sumbre,
trist se opri caruselul
la cimitirul Belu.
Dincolo erau Gianina,
Nicola și Paganina.
BORIS MARIAN
Schijă
Citesc versurile profesorului în întuneric,
ele strălucesc maoric, berberic,
ca țigările puștilor sub scară,
par niște stele căzute-n afară.
Par a fi pletele ielelor pe ramuri,
fantomele marilor generali mauri,
urechile doamnelor venite la teatru,
din perechi se fac trei sau patru,
par submarine ce ies din adâncuri,
aprind vâlvătăi, pâlcuri, pâlcuri,
totul se risipește pe dată,
când se trezește ultimul papă.
Numai copacilor le place focul,
mori și trăiești cum ți-e norocul,
ne spune profesorul plin de grijă,
nu știe când l-o străpunge o schijă.
ele strălucesc maoric, berberic,
ca țigările puștilor sub scară,
par niște stele căzute-n afară.
Par a fi pletele ielelor pe ramuri,
fantomele marilor generali mauri,
urechile doamnelor venite la teatru,
din perechi se fac trei sau patru,
par submarine ce ies din adâncuri,
aprind vâlvătăi, pâlcuri, pâlcuri,
totul se risipește pe dată,
când se trezește ultimul papă.
Numai copacilor le place focul,
mori și trăiești cum ți-e norocul,
ne spune profesorul plin de grijă,
nu știe când l-o străpunge o schijă.
La gardul mileniului
La gardul mileniului
La gardul mileniului,
se adună geniile,
care pe hârtie,
care pe simbrie, dar pe Internet,
omul e discret.
Actul iniţiatic
nu mai este practic,
actul sexual
nu mai e actual.
Supravieţuire,
şekspiri şi şekspire,
ah, tremenduos,
totul e pe dos,
dosul e în faţă,
sub braţ cu o raţă,
iar monotonia
nu e România,
multiplicitatea
a-mbătat cetatea.
se adună geniile,
care pe hârtie,
care pe simbrie, dar pe Internet,
omul e discret.
Actul iniţiatic
nu mai este practic,
actul sexual
nu mai e actual.
Supravieţuire,
şekspiri şi şekspire,
ah, tremenduos,
totul e pe dos,
dosul e în faţă,
sub braţ cu o raţă,
iar monotonia
nu e România,
multiplicitatea
a-mbătat cetatea.
Nu vreau soclu
Nu vreau soclu, nu vreau cioclu,
am urcat cu liftul până la cer, madam Lucifer,
acolo m-a întâmpinat un ziler,
făcea curățenie, de utrenie,
ce faci aici, atât de devreme?
M-a întrebat alene.
Ești viu? Mergi la treabă.
Poți lua și o roabă.
Rob cu rob să ne unim,
spune un angel din exil.
Raiul seamănă c-un stup,
cunoscut, dragă, te pup,
o sticlă tot mai destup,
apoi fiecare spune - salutare!
Strugurii ursului cresc peste tot,
poți face sirop, poți scoate un dop,
gâl-gâl, un whisky tare,
vai, rai în degradare,
a vrut și Domnul o reformă
și s-a trezit cu filme porno.
Păi, treabă e asta?
Basta!
BORIS MARIAN.
am urcat cu liftul până la cer, madam Lucifer,
acolo m-a întâmpinat un ziler,
făcea curățenie, de utrenie,
ce faci aici, atât de devreme?
M-a întrebat alene.
Ești viu? Mergi la treabă.
Poți lua și o roabă.
Rob cu rob să ne unim,
spune un angel din exil.
Raiul seamănă c-un stup,
cunoscut, dragă, te pup,
o sticlă tot mai destup,
apoi fiecare spune - salutare!
Strugurii ursului cresc peste tot,
poți face sirop, poți scoate un dop,
gâl-gâl, un whisky tare,
vai, rai în degradare,
a vrut și Domnul o reformă
și s-a trezit cu filme porno.
Păi, treabă e asta?
Basta!
BORIS MARIAN.
Arivaj
Arivaj, arivaj, strigă omul de la Blaj,
că blăjenii sunt de treabă,
nu te pupă, nu te-ntreabă,
ca amicul din Lion, unde mi-am luat palton
Un palton și un poltron
jucau table pe balcon,
la palat, da, la palat
o salată au mâncat,
Pan cu favoritele,
Nan cu cameristele,
numai Stan și Bran muncesc
de-unu mai muncitoresc.
Nu mai râde tov. Pascalu,
te pui rău cu genialu,
un pantof și o pansea
jucau leapșa-n Bogota,
că acolo-s mulți bogați
și se simt cu toții frați.
Iar pistolul doar ucide,
asta spune Tucidide,
ca fumatul, ca scuipatul,
incomunicarea, da,
asta spune Obama.
BORIS MARIAN
Arivaj, arivaj, strigă omul de la Blaj,
că blăjenii sunt de treabă,
nu te pupă, nu te-ntreabă,
ca amicul din Lion, unde mi-am luat palton
Un palton și un poltron
jucau table pe balcon,
la palat, da, la palat
o salată au mâncat,
Pan cu favoritele,
Nan cu cameristele,
numai Stan și Bran muncesc
de-unu mai muncitoresc.
Nu mai râde tov. Pascalu,
te pui rău cu genialu,
un pantof și o pansea
jucau leapșa-n Bogota,
că acolo-s mulți bogați
și se simt cu toții frați.
Iar pistolul doar ucide,
asta spune Tucidide,
ca fumatul, ca scuipatul,
incomunicarea, da,
asta spune Obama.
BORIS MARIAN
Deci...
Deci, fie lucrurile meargă de la sine,
de prin Madagascar în Philipine,
astăzi mă culc, mâine mp scol uriaș,
desigur eu visez un alt locaș.
Am fost cândva păstor pe alte plaiuri,
poate un rege legendar peste seraiuri,
trăind mai mult vieți, psihostazia
m-a ajutat să-mi regăsesc menirea, poezia.
Din vise nu trăiești, dar nici nu mori,
ai șansa să reînvii de mii de ori.
***********************************
Șarpelui i s-a intentat proces,
deși el își amanetase clopoțeii, din interes,
a fost acuzat de parazitism social,
dar el era sinusoidal.
Eu nu am avut treabă cu el decât prin Eva,
îl mai admir, este un fel de Kamadeva,
este-nțelept, mereu imprevizibil,
ca o metaforă, mortal atacă, e oribil.
**************************************
O bubă ca o hrubă,
gogoașă și cocoașă,
Doamne, ce daruri,
ne faci, ah, mii de draci,
deschid Cartea de Aur,
simt duhul Cărții, faur,
crunte și mărunte
temeri ciudate, lașitate.
Născut să mor în luptă,
mă ceartă Chandragupta,
aut Caesar, Brutus,
prefer atunci Confucius.
Cu Robinson, Quijote,
Columb în fruntea flotei,
ajung să scriu poema
pe-o masă la Boema.
BMM
de prin Madagascar în Philipine,
astăzi mă culc, mâine mp scol uriaș,
desigur eu visez un alt locaș.
Am fost cândva păstor pe alte plaiuri,
poate un rege legendar peste seraiuri,
trăind mai mult vieți, psihostazia
m-a ajutat să-mi regăsesc menirea, poezia.
Din vise nu trăiești, dar nici nu mori,
ai șansa să reînvii de mii de ori.
***********************************
Șarpelui i s-a intentat proces,
deși el își amanetase clopoțeii, din interes,
a fost acuzat de parazitism social,
dar el era sinusoidal.
Eu nu am avut treabă cu el decât prin Eva,
îl mai admir, este un fel de Kamadeva,
este-nțelept, mereu imprevizibil,
ca o metaforă, mortal atacă, e oribil.
**************************************
O bubă ca o hrubă,
gogoașă și cocoașă,
Doamne, ce daruri,
ne faci, ah, mii de draci,
deschid Cartea de Aur,
simt duhul Cărții, faur,
crunte și mărunte
temeri ciudate, lașitate.
Născut să mor în luptă,
mă ceartă Chandragupta,
aut Caesar, Brutus,
prefer atunci Confucius.
Cu Robinson, Quijote,
Columb în fruntea flotei,
ajung să scriu poema
pe-o masă la Boema.
BMM
Nu sunt
Nu sunt de luat în seamă,
e clar ca bună ziua,
nu sunt nici Dalai Lama,
adeseori spun „piua”.
Nu mă ascund de mine,
nu-s tânăr nici bătrân,
un veteran, acolo,
pe versul meu stăpân.
Poetul, ca Ulise,
își caută mereu casa,
iar casa lui dispare,
în zarea fumegoasă.
O Penelopă, totuși, așteaptă undeva,
acolo unde nimeni nu m-a citit cândva.
BORIS MARIAN
e clar ca bună ziua,
nu sunt nici Dalai Lama,
adeseori spun „piua”.
Nu mă ascund de mine,
nu-s tânăr nici bătrân,
un veteran, acolo,
pe versul meu stăpân.
Poetul, ca Ulise,
își caută mereu casa,
iar casa lui dispare,
în zarea fumegoasă.
O Penelopă, totuși, așteaptă undeva,
acolo unde nimeni nu m-a citit cândva.
BORIS MARIAN
Tot
Tot ce ating în pulberi se preface,
de au, de tărână, mi-e egal.
Oricare ceas devine mai rapace,
înghite călăreț și cal.
Mă simt în caruselul disperării,
speranța moare prima uneori,
un gol care coboară-n hăul serii,
mă-ntâmpină înspăimântate zori.
Dar firea mea este aceeași, trează,
mă-ncred chiar în a morții rază.
BORIS MARIAN
de au, de tărână, mi-e egal.
Oricare ceas devine mai rapace,
înghite călăreț și cal.
Mă simt în caruselul disperării,
speranța moare prima uneori,
un gol care coboară-n hăul serii,
mă-ntâmpină înspăimântate zori.
Dar firea mea este aceeași, trează,
mă-ncred chiar în a morții rază.
BORIS MARIAN
1.
O turmă inumană prin timp mergea
încet,
Sălbaticele coame, ca flamuri în
deșert,
Cerșea lumină turma, copte-n glod
lovind,
s-a prăbușit asupra fulgerător bolid.
S-au ridicat strămoșii, a fost întâia zi,
Cum farul într-o noapte din valuri
s-ar ivi,
Apoi un altul, sute, milioane, eu
credeam
Că omenirea poartă lumina ca pe-un
hram.
De-aceea mi se pare ciudat să văd,
s-aud
Un bocănit de ură din glod și
din străfund.
2.
Voi , ce turnați în slove
Frumoase simțăminte,
Nu vă uitați în urmă,
Ci mergeți înainte.
Cuvintele trădează,
Se pot citi oricum,
din stânga și din dreapta,
se năruie în scrum.
Nu încercați a crede
Că deveniți stăpâni
Misterelor ce scapă
Ca șerpii printre mâini.
Cuvintele-s ca norii,
ca stelele căzând
în miezul verii calde,
redevenind pământ.
Niciunul nu-i maestru,
Iar fala n-are loc,
Voi scrieți înainte,
Cum arde jertfa-n foc.
BORIS M. MARIAN
33
Istorie literară
În societatea actuală, bazată pe consumism şi
superficialitate, modelele perene, ce se erijează în pionieri şi
călăuzitori de minţi şi suflete, trebuie
multiplicate şi reanimate, ori de câte ori
pericolul decadentismului ne urmăreşte perfid.
Ion Creangă este cu certitudine unul dintre
aceste modele, impus prin caracter, prin opera
literară, dar şi prin contribuţiile importante la
dezvoltarea învăţământului românesc, în
calitate de autor de manuale. Puţini cunosc
rigurozitatea şi devotamentul său, dragostea
pentru lucrul făcut cu temei, reminiscenţe ale
unei vieţi aşezate, ţărăneşti, cu rădăcini adânc
înfipte în sevele arhaicului moldovenesc.
Astfel, o întâmplare plină de haz, situată oarecum în legendă,
dovedeşte rigurozitatea scriitorului, considerată de unii
obsesivă. Th. D. Speranţia povesteşte cum, alături de
Creangă lucrau la Cartea de cetire preotul Gh. Ienăchescu,
Vasile Receanu şi Constantin Grigorescu. Aceştia trebuiau să
aleagă texte pentru manual. Începe Creangă să citească Inul
şi cămeşa, repetând obsesiv prima frază, „Din in ca şi din
cânepă, tot pânză se face…”, părându-i-se oarecum
nepotrivită. Cere apoi părerea celorlalţi: „Cum vi se pare
vouă? Ian ascultaţi: Din in ca şi din cânepă, tot pânză se
face… Din in? Din in ca ş din câepă …din câepă… Din
in ca ş din câepătot pâzăse face…” (1) Constantin
Grigorescu izbucneşte nervos: „Ei, dar dă-o dracului, ce tot
o frămânţi şi o învârteşti atâta?“. Dar Creangă nu renunţa şi
repeta fraza cu mâinile la urechi, spre uimirea şi enervarea
colegilor, care pleacă şi spre seară, amintindu-şi de el,
presupun că a plecat supărat de întârziere. Ajungând însă la
casa respectivă, îl aud de la prispă repetând: „Din in ca şi din
cânepă, tot pânză se face…”. Aceasta este o dovadă a
rigurozităţii sale scriitoriceşti, căci, după cum singur afirma,
aprecia valoarea unei bucăţi literare după efectul sonor pe
care i-l producea: „mă ţin după ureche, scriu, şi după ce
scriu citesc tare şi ascult să văd cum sună, cum vine la auz,
şi dacă-mi pare că nu sună bine, schimb şi eu până ce nu ştiu
cum s-o mai schimb”. (2)
O altă mărturie a acestei “obsesii” pentru acustica frazei,
ce dă dupăpăerea lui Creangă valoare literarăacesteia, este
măturia unui fost elev, Jean Bart: la ore, proba bucăţle
literare ce trebuiau publicate î Învăţătorul copiilor,
punându-i pe elevi să le citească şi să le recitească pentru a le
percepe: „-Mai zi o dată, mă băiete…ş îcăo dată…căasta
nu sunăcurat româeşe…ş cu mâa pânie la ureche,
asculta repetirea fiecăei fraze. Î chinuia uneori ceasuri
îtregi un singur cuvât ce i se păea cănu-i la locul lui -
căi dupăauz judeca el efectul literar al stilului”. (3)
Şi Artur Gorovei povesteşte că era rugat să citească din
nuvelele lui Vlahuţă, rar, iar Creangă îl urmărea cu atenţie,
repetând pe şoptite cuvintele celui care citea. Uneori îl
întrerupea, punând să repete anumite fraze, spunând că nu i
se par pe româneşte. Gorovei citea din nou pasajul respectiv,
apoi repeta câte o frază, ca şi cum ar fi scandat-o. „Creangă
judeca bucăţile literare după efectul acustic pe care i-l
produceau lui”. (4)
Tocmai această seriozitate şi dorinţă de a realiza ceva util
şi de calitate pe tărâmul instruirii copiilor au făcut din Ion
Creangă primul autor de manuale pentru clasele I şi a II-a
primară, manuale apreciate de persoane avizate. Sunt şi
critici acizi, cum era I. Nădejde, ce critica în presa vremii
conţinutul ştiinţific al Învăţătorului copiilor. Drept răspuns,
I. Creangă, în calitate de coordonator al lucrării, scrie
Întâmpinare la critica domnului I. Nădejde
. Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o
milă. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos,
os. Printr-un culoar se strecoară și poeții mari. Not yet, niet.
Avem și părți blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don,
Armaghedon. Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o
vorbi s-o mănânce coaptă. A trecut un veac și merg ca un rac. E
bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta am auzit de o sută
de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare. Dar
am suflet, sufăr. Sufleu, suflu etc. La început a fost ideea, apoi
au venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au
picioare nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A.
Ah, Adela, ERAI IUBIREA MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era
din… Am visat cămi-au crescut picioarele la loc. Dar îi
pierdusem vederea. Mi-am luat nișe ochelari sănu se vadăcreierul. Î timpul inundaților din octombrie, a fost găităo
inimăde băbat. A venit un motan ș a mistuit-o, asta e. N-aduce
anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este
nepoata noastră bunico, măauzi? Făăpicioare poț câta la
pian, pe pedale pui un câne săapese. Fiecare clapăde pian este
un sfâc, atinge-l ușr, săauzi cum câtă Făabstracțe de tine ș
ai săl vezi pe dracul gol. Ironia e suprafaț sferei, î interior e
numai durere sau un copil minune ce nu s-a năcut. Orice
imitațe a sferei este tot sferă îcearcăo elipsoidă Am văut căse vâd inimi mobile, Poț răni la ele, ț se va
răpunde, elefantul le ignoră cățlul se miră se vâd ș capete
mobile pentru cei cu permis de port-cap. M-am trezit, era
îtuneric, Cineva măîbrâcise pe scăi, cineva mățnea de
braț, altul mălovea cu sete î burtă afară striga un bețv, afară
strigau alți mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde
aceastăbeznă Orice beznăare o cauză Bezna din tine,
dinafară M-am luminat. Nu era nimeni. Măluptam cu propriile
mele fantome ale trecutului. Eram cu toți la fel, neiertăori,
orgolioș peste măură iar poezia plâgea undeva, îtr-un colț
ghemuită săn-o îcaseze ș ea.
BORIS MARIAN
_____________________________________________________________________________________________
Altceva
Mă stăpânește gândul că am trăit prea mult,
o temere față de propriile-mi erori,
eroic îmi mai scriu ori mai ascult
cum croncăne flămânde ciori.
************************
Pace, pace, să piei, drace,
te numesc unii Taiping,
între oameni, dobitoace,
unii trag, alții împing.
Tu cobori din sălcii line,
din priviri, privighetori,
pacea numai pentru tine
nu vine de două ori.
Spui Salem, shalom, la paix,
fie îngrădită sfada,
din Mallorca în Taipe,
vom impune Shantipada.
Lupu-și schimbă numai blana,
el n-a cunoscut Nirvana.
**************************
Pălăria, ah, aria pălăriei,
din opera dureri de cap,
e prima noastră simfonie
pe care am cântat-o-n pat.
El nu a purtat-o, vă jur, o. nu,
diavolul era chiar chel,
de ce să poarte inconnu,
o pălărie - șervețel?
Herr Athanasius, vă rog,
să nu vă luați prea în serios,
bățoșii au în iad un loc,
în care fierb din greu, în sos.
Cine nu râde doar o zi,
cine nu râde doar un veac,
aceluia eu nu-i voi fi
slujbaș, deși am fost un drac.
De mult nu-mi bate inima
decât la ce-i frumos, plăcut,
eu voi muri la cinema,
precum Boris Vian, tăcut.
BMM
Mă stăpânește gândul că am trăit prea mult,
o temere față de propriile-mi erori,
eroic îmi mai scriu ori mai ascult
cum croncăne flămânde ciori.
************************
Pace, pace, să piei, drace,
te numesc unii Taiping,
între oameni, dobitoace,
unii trag, alții împing.
Tu cobori din sălcii line,
din priviri, privighetori,
pacea numai pentru tine
nu vine de două ori.
Spui Salem, shalom, la paix,
fie îngrădită sfada,
din Mallorca în Taipe,
vom impune Shantipada.
Lupu-și schimbă numai blana,
el n-a cunoscut Nirvana.
**************************
Pălăria, ah, aria pălăriei,
din opera dureri de cap,
e prima noastră simfonie
pe care am cântat-o-n pat.
El nu a purtat-o, vă jur, o. nu,
diavolul era chiar chel,
de ce să poarte inconnu,
o pălărie - șervețel?
Herr Athanasius, vă rog,
să nu vă luați prea în serios,
bățoșii au în iad un loc,
în care fierb din greu, în sos.
Cine nu râde doar o zi,
cine nu râde doar un veac,
aceluia eu nu-i voi fi
slujbaș, deși am fost un drac.
De mult nu-mi bate inima
decât la ce-i frumos, plăcut,
eu voi muri la cinema,
precum Boris Vian, tăcut.
BMM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
