învățații

Învățații ne vorbesc Învățații ne vorbesc, Noi adormim în fața lor, Visăm colegele noastre Cum se dezbracă și intră În iazul cu apă vie, Se aude o muzică dumnezeiască, Învățații vorbesc și vorbesc, cineva strigă- de ce ai venit, Altul strigă- de ce n-ai venit, Cineva iubește, altu-i călău, Tribunalul lucrează, poterele caută în hău, Cineva fură, cineva sparge O ușă, o bancă, o viață întreagă, Cineva mușcă doar cu un dinte, Cineva judecă fără de minte, Oamenii tremură, eu scriu poeme, auzi cum pământul tremură, geme? Boris Marian

Stație

Într-o stație Într-o stație numită viață, O stație facultativă, în Lazio, O femeie și un omuleț Discutau despre mersul încet. Să mergi cu pași mici, zicea omulețul, Așa cum merge-n pământ hârlețul, „Nu ați vrea să tăceți din gură?”, Strigă din margine o răsură, Femeia se miră, vecinul se miră, Răsura venea din Altamira, Corbul, vulpoiul erau mai cuminți, Zâmbeau și se scobeau între dinți. Lumea e plină de multe minuni, Cum e-adevărul plin de minciuni, Am cunoscut un soldat, Deshumatul, n-avea nici pușcă, avea mătreață, un Fantomas acolo, mai știi, din Notre Dame zburau ciocârlii, dați-mi un drog, prieteni, morfină, opium, cianură, amfetamină, iată vaporul, intră la Harwich, lumea e plină de oameni harnici, numai trăsura oprește, e dricul care duce la groapă Nimicul. Boris Marian . |

CICLUL

CICLUL Iubirea vine 1. Iubirea vine de la Dumnezeu și de la Diavol, Asta mi-au spus doctorii Nein și Jawohl, Îți amintești de mine, Diana, Poți să mă ierți c-am părăsit Savanah? Gautami și Prabati, Kama –sutra Ei o știau când nu era nici Chandragupta, Prea sunt fierbinți aceste nopți prea bengaleze, Trec mereu duhuri mohorâte, treze. Amrita , ți-amintești iubitul Ce-ți atingea doar locul, prea-sfințitul? 2. Diabolice Priceputul la percepție Se prezintă cu-o infecție, Nu îl place funcționarul, Dar ficțiunea este harul. Celui care mai citește Versurile lui nea Pește. Ți-am fost dragă, zise Zița, Mestecând în dinți halvița, Dar să-mi spui tu, te-ai temut De motanul Belzebuth? Lung pământul, lat e patul, Vine nașul, cere blatul, Dă-i o fată, măi, Săgeată, Nu ești beat, dar ea e toată. 3. Mâine, mânia va fi vesperală, Cu disperare, centrifugală, Trec prin dumbrăvi privighetori, Ce priveghează pe muritori. Lin este glasul morții caline, Nu te opri lângă pietre, străine, Pline de farmec sunt clipele-clipuri, Are viața o mie de chipuri. Ce vrei s-asculți, trecătorule laș? Fugi la o damă, la crâșmă-n oraș……… ……….Gaudeamus cântă-ne, Pe noi, morții, leagă-ne, Rupe flori, plătește-amenda, Dar nu plânge, sacramenta, Muchos, voi, urmați-mă, stația e maximă. 4. Apoi veni aporia și spuse, Lasă-ne, Doamne, opiniile opuse, Locomotiva prinde viteză și va lovi în mers o cinteză, au și apele ironiile lor, voi nu veți ști, onorați verișori, nu vă ratați timpul, talentul, eu nu accept, glumind, argumentul, scriu și trăiesc serios și seros, doar cu perfuzii de sânge câinos, las liniștit în urmă istoria, Homer, Vergiliu, Pico și Moria, Trec pe la poștă, iau un pachet, Cioclopedii ale unui băiet Ce mă admiră de peste ocean, Lacom admir poștărița, n-o am. BORIS MARIAN

] Momente poetice (I) Un animal ciudat, pisica -șoarece, Înoată, vorbește, scrie, prieten Cu geamandura Neufahrwasser, A prins un pescăruș în gheare, Un pescăruș în bocanci de soldat, Pisica-șoarece este din tablă, De sute de ani ruginește, mi-a spus o trecătoare, nici nu știți ce face când nu e nimeni acasă. Profil divin, un biet hoinar, Cu taina lui, un neant de jar, Când moartea moare uneori și eu mai sper și eu mai mor. Abia grăit, între lumini, Cuvântul piere din senin, Eu mâna-ntind, primesc nimic, Lucrează îngerii la cric. Doar poezia fermentând Se face vin, îmbată-un gând. Poemul hormonal și femural, Este poemul, De la alb la alb-astral Mai tremur, Fug și saltă caii roșii Printre rânduri, Dar poemul hormonal Strigă-n sâmburi, Am iubit ce-i demodat, Dar și noul, Înțeleg cvă important Este Oul. O zi de scrum, viitor de bronz, Naivi întru legendă, Castele Morții înălțăm, Iar viața e-n arendă. Pe marmuri flori împrăștiind, Iubind prin anotimpuri, Vezi aștri cum se-aprind, se sting În falduri, nimburi. Cuprins de vrajă și de verb, poetul e o frunză, între nervuri și între nervi, o rază, ca-n meduză. Virgină o statuie cu spatele la mare, Prin ochiul aparenței, dorind să o străpungă, Întreabă unde-i ocrul, pe unde el dispare, Dar sângele, dar trupul abandonat la strungă? În liniștea grădinii, un leagăn joacă-ntruna, Un câine dă să latre, o fi un avatar Al omului ce-și are sălașul sus, pe Lună, Aleg o floare mică de mușețel, muștar. Boris Marian . |

| Pantofii negri

| Pantofii negri Cu pantofii negri se merge mai ușor sub pământ, Unii vor spune că este o glumă proastă, Dar eu făcut acest experiment, într-o noapte Am intrat în cimitir cu costum și pantofi negri, Am coborât într-un cavou și am început plimbarea, cineva m-a cam beștelit, așa e lumea, altul a vrut să mă ia la bătaie, poți să dai într-un mort? La colțul unei alei se discuta despre a treia cale, Era unul mustăcios, semăna cu Stalin și explica Molcom cu este cu fericirea poporului, A apărut Hitler, l-a tras de mânecă, aveau ceva de pus la punct, să nu audă bătrânul Winston care deja pufăia nemulțumit, democrația este ceva inevitabil, zicea, noroc că morții nu prea simt foamea, nici case nu cer, cu salariile au răbdare, de pensie nici nu poate fi vorba, iar dictatura e bună că adună mulți morți laolaltă, se poate face un miting, un război, acolo, ca lumea, nu știu de ce, m-a cam plictisit discuția, am ieșit, mi-am scos pantofii negri și am ajuns acasă pe ploaie. Am tras o dușcă de whisky, ai dracului politicieni, nici sub pământ nu te lasă în pace. Boris Marian