Porniți înainte

Porniți înainte

 

Moto- De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii/ Veacul nostru îl umplură  saltimbancii și irozii – Mihai Eminescu- Scrisoarea III.

 

Porniți înainte, tovarăși,

Cu suflet mereu oțetit,

Ziua cea neagră dispare,

Ziua cea mare-a venit

(Cânte vechi, revoluționar)

Sunt un tovarăș necorespunzător?

Asta spunea Azorel, astăzi domn Azor,

Am greșit de o mie de ori pe minut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Am rămas, unii doar, cu sechele și gropi,

Un  regim a căzut,  dar cresc pere în plopi,

Împușcatul ne râde satisfăcut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Ce ușor se adună în grup ce-i mai rău,

Te faci frate cu dracul, cu corbul lui Poe,

Niciodată sau poate-n viitorul-trecut

Învăța-vom că  Domnul niciodată  nu-i  surd.

BORIS MARIAN

Ciudat

Ciudat

 

Ciudat, nu ai glas, nu ești materială?

Ești numai un gând,  zvâcnire arterială?

Ești numai scris, ciudat, radiografic,

Un nor și o lună, o stea, telepatic.

Au zi tu , cum bate o inimă-n centrul

Acestei mici galaxii , tu ești pentru ?

Într-o câmpie zărit-am un pian,

Singur cânta,  o minune în van.

Oh, sa ira,  cum strigau vechii frânci,

Cenușăreasă nu ești, de ce plângi?

Te însoțesc  mari șambelani,

Bufnițe, cârtițe sau șobolani,

Nu-i lua în seamă, o floare să iei,

Roșie – foc sau o floare de tei,

Ciudat, nu ai glas, iar încet toți murim,

Deasupra să-mi cânte mierla un imn.

BORIS MARIAN  

 

    

Tu m-ai fumat

Tu m-ai fumat

 

Tu m-ai fumat, iubita mea?

Nu sunt țigară, sunt o narghilea.

Eu nu mă epuizez  ușor,

Nu-s picătură, sunt mereu izvor.

Sunt cerul uneori acoperit,

Poate lumina ce ne-a-nvăluit,

Sunt șirul de morminte din trecut,

Sunt rănile ce sângerau și au durut.

Poetul este peste tot,

Sunt doar o parte, El e Shebaoth.

 

BORIS MARIAN

Oh, I had to…

Oh, I had to…

 

Copilăria, nesfârșit muzeu,

Istorie cu diavoli și cu îngeri,

Când oscilam între păcat și Dumnezeu,

Copiii au depus în suflet plângeri.

Depinde mult de noi  să câștigăm

De-a lungul vieții locurile goale,

Doamne, ce Tu îmi dai, redă-mi,

Poveștile strămoșilor din vale.

Urc tot mai sus, spre piscul neatins,

Precum  profeții, nu doresc mormântul,

Am să dispar sub norul care-a nins

Într-un apus ce va păstra Cuvântul.

BORIS MARIAN

 

 

Dopul fără sticlă

Dopul  fără sticlă

 

La câteva zile după  ce am venit

La Londra, am dat peste un street

Foarte ciudat, cu o pensiune

Mică și plină cu oase, cărbune.

Domnul  Helmholz era proprietarul,

Nu l-am văzut, avarul, caviarul,

Luana , malteza născuse o fată,

Blondă, frumoasă și reformată.

Suntem chiriașii acestei lumi ,

Nu am nimic ce să mai spun.

Nu știu nici costă o zi,

Dar nicio oră, știe Herr Li.

Toți au murit, strada s-a dus

Alunecând, împinsă de Bruce.

Ce tot îndrugi, strigă Hip-hop,

Doctor în drept, ține de dop.

Predestinat delfin, e și copt,

Din șapte-n șapte până la opt.

Punctul de i  l-ai pus la plecare?

Parcă nici î nu are parcare.

Nici obligații, nici  hugs și nici kiss,

Cred că mă-ntorc curând la Paris.

When a man persists, he can do

Ceea ce nicicând n-a visat Kakadu,

Fă-te ambasador în Olanda,

Fii mai eclat, ți-a spus-o și Sanda,

Un dirijor la             „Liliacul” se cere,

Nu i s-a dat nici o sticlă de bere.

BORIS MARIAN

( VA CONTINUA)  

Dragostea mea, cuvintele mele

Dragostea mea, cuvintele mele
Au trecut dincolo de voi şi de stele,
Pe un cal prăpădit am ieşit în câmp,
Drumul scoate un muget tâmp,
Calul m-aruncă din şea, din el
Sângele curge – vin tulburel
Şi nu mai poate calul să zboare,
Nu mai are calul culoare,
A devenit o idee abstractă,
Prieteni, mi-e dor de pădure şi iarbă,
De caii reali, de femeile simple,
Care iubesc fără scâncete, rime
Şi de poeţii reali îmi e dor
Din strada uitată, Apolodor.

 

Carmen saeculare ( continuare)

Carmen saeculare ( continuare) i

 

 

 Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri,

 în aer grifonii fac tumbe, tulumbe,

iar timpul petrece la alte petreceri,

tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece,

 prietenii-s umbrele altor prieteni,

 iubitele-s multe, trăiesc doar din rente,

scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii ,

în mers te lovesc beţivanii, demenţii,

 manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri,

 viaţa şi moartea – în videoclipuri.

Vecia abreviată se clatină ca barca,

Se vede cum o vrabie de pene se dezbracă,

În fața mea e cartea de rugăciuni și versuri,

În scrinul negru zace cadavrul cu șireturi,

Mâine, la șapte seara  vin cardinali și prinți,

Eu, hoțul de briliante nicicum nu mă las prins.

Rejudecăm eretici de ce și cum și când,

De mâine vor fi îngeri în cer și pe pământ,

Se gudură dreptatea, precum o cățelușă,

Discretă, calomnia bate frecvent la ușă,

O funie-mpletită se leagănă în vânt,

Cadavrul aparține, se pare, unui sfânt.

Cer alb și suprafețe mari, alburii și moi,

Plutim ca două pene spre Kara Bogaz Ghioi ,

Pocalul pare gol, seraiul e la fel,

Dar Soliman își soarbe vin- sânge tulburel,

Mâine e patru, vineri, iar poimâini, douăzeci,

Ne înălțăm pe scara amanților perfecți,

Episcopatul știe, adăpostim ocnași,

Că omul e o trestie, iar uneori e laș.

Epilog

Suflet pervers și posedat,

De ce mai umbli în păcat?

De unde vii, unde te duci?

Ai ocolit atâtea cruci,

Pe cine tu jelești acum?

Ecoul – eu gândesc postum.

BORIS MARIAN    

 

 

 

 

Carmen Saeculare

Carmen Saeculare

 

Prolog – Mizantrop și misogin, augmentare, augmentin/tot un drac ce nu mi-e drag/ lacrimă  într-un șirag,/ nu clădi minciuni și ură,/ cum le rabdă-n arătură Domnul, mă întreb și eu, / asta știe Dumnezeu/

Uneori mă simt ca un lup

Singuratic și fără trup,

Numai suflet și gând și cuvânt,

n-am venit să mă plâng, să încânt.

Am venit să cunosc și să cred

Într-un spirit  înalt de Tancred,

În durerea lui de Vigny,

Devenind doar un punct peste i.

O scânteie în haos uman,

Sunt iubit și de dușman,

Sunt prieteni – spirite mari,

Virtuoși între mulți lăutari.

 

 

 

1.       Zi-i direct ce ai de spus,

2.     Unii-s duși, eu nu m-am dus,

3.     Construim din temelii,

4.     Dărâmăm prin a nu fi.

5.     Palmele sunt ca frunza de arțar,

6.     Capul sculptat de un meșter barbar,

7.     Gâtul de-un frate- hipopotam,

8.     Două picioare de zeu peruan.

9.     Scara pe care urcă-ndrăzneț,

10.           Nu are trepte, give me your hands,

11.            Dar îl iubește un astru-femeie,

12.           Noaptea pătrunde intrând fără cheie,

13.            Diavolul puse ochi rău, neiubind,

14.           Flăcări înalte pe ei îi cuprind,

15.           El se făcu monument de granit,

16.           Steaua - o lacrimă în infinit.

17.           Frigul pe lume veni neașteptat,

18.            Ei se iubeau într-un loc depărtat,

19.           Nu e nici urmă de Paradis,

20.            Ei se doreau mai mult ca în vis

21.           Însă din mare, o nereidă

22.           A apărut, dorea să-i ucidă,

23.            Sau să-l răpească pe partener,   

24.           Cum se-ntâmpla astăzi și ieri.

25.           Zeii nu vor, dar cine ascultă

26.           Vocile celor din lumea ocultă?

27.           Cel înecat vede mai bine,

28.            În bezna lui din adâncime,

29.           Mare noroc cu vasul zdrobit

30.           De un baraj cin-l-a zidit,

31.           Astfel  dispar Flory și Lory

32.           Din povestire și din istorii.

33.           Doar ușuraticii scapă, plutesc

34.           Și cu o mână ei se crucesc.

(va urma)

BORIS MARIAN

Panoramic

Panoramic  

 

Mor oamenii cu viteza acceleratului. Fără stații. Dar trecem peste moarte cum și ea trece peste noi. Iubirea e un fir de păianjen aurit, se rupe ușor, când doi oameni se despart, unul moare, dar suntem noi, oare , uniți? Ne putem contopi? Firi diferite, istorii diferite, credințe diferite, Dumnezeu și Iubirea sunt existente și nevăzute, șarpele urii umblă primprejur. Cine îl poate ucide? Este și el o creație, are și el un drept. Nu mă supun, cuvintele mele nu se vor risipi ca pulberea, sunt și ale voastre, chiar de nu le rostiți. Nu pot respira fără Iubire.   Tăcerea este fatală, un cancer de care nu scapi, doar o minune poate reface   firele de aur,  țesătura pe care uneori o uităm într-un dulap cu molii. Doamne, Tu ești Iubirea, credo, quia absurdum est. În acest timp, minciuna stă cu  cel puternic doar la masă, dar cel puternic este cel mai mincinos, el  taie capul, nemilos, se îmbătase,  ce jale pe curteni, miniștri, dame, numai poeții mult se bucură, de ce? Că poezia se hrănește din fantasme, fantasmele-s minciuni, dar aur au.  Iar între stele, depărtări, tot mai departe, sub vârste ne-aplecăm ca salciile , de mult, urcăm treptele mărunte ale lăcașului de cult, iar fiecare treaptă spune, fii umil aici, ești un nimic.  Cândva călătoream pe insule, oceane, ne însoțeau ambele stele polare, luna , doi luceferi, suntem doar ochi și gură, inima răsună, dar cine o aude?  Ne înfrățim cu floarea, fructul, vița de vie, vrejul cel înalt, exemplu este melcul, are-n el  tăria credinței că tot el ajunge la liman.  Obiectele se-adună în tablouri,  se mai adaugă morții, par vioi,cum ne surprinde țipătul de pasăre nocturnă, ce este? Nu este al meu strigăt, ce îmi pasă?  Unii în moarte stau liniștiți, ordonați, așteaptă încolonarea.   Ce case vechi lăsat-am noi în urmă?  Pragul s-a rotunjit de atâția pași. Amurgul avansează-n pași de dans. Dispar sub sticlă și orașele-insectă. Cum bate clopotul la Sf. Nicolae?  Amin să spunem după fiecare frază, că nu se știe ce urmează, nu se știe. Se-ntâmplă, Dumnezeu să fie vesel? Așa precum trec șatrele de bohemieni, în munți  se nasc  doar duhuri amăgite. Dar tinerilor dă-le o speranță. Pe lângă visul meu mai trece un alt vis, străin și tulbure. Eu nu mai dorm, el trece. Apoi se balansează pe o orhidee, ești tu?  Zăresc o bluză albă, un piept rotund, matern sau de amantă? Pe fruntea ta, adolescentule, și-a pus o dată și Domnul  palmele, simțitu-le-ai ori ba? Amin vă spun, amin și noapte bună.  

BORIS MARIAN

Să vezi chipul

 

Să vezi chipul alb al unui mort,

A fost el ca și tine?

Ce sens mai au aplauzele-n surdină

Sau bubuitul  tobelor  spre mângâierea  

Celor  orgolioși?

Ce liniștit e mortul? Ce  superb e?

Cu zilele  mai adăugam aurul versului, un gram,

Copilul ce eram mergea în paralel , alăturea,

Un cânt prin frunze, curgător,

Ca ruga- rug  nemuritor, prezumțios, insinuant,

Ca o amantă, un amant, în depărtări mai ard păduri,

Cu  tinereți din care furi,  vezi ochii lupului sticlind,

Cu zilele mai nemurind,  vecinii, morții ne aud,

Cum te iubesc, cum te sărut, o, doamnă brună din sonet,

De mult mă-ntreb, de mult nu cred,

Iubesc doar pasul călător, de glonț cum moare un cocor.

Străluce și dispare, cum clipele prea rare,

Săgeata-n gol trecând, dar zidul sfărâmând,

Cum rănile fierbinți, gingii fără de dinți,

Cum eu întreb, răspund, pe mine mă alung,

Beau vinul cu cenuși, tăceri, nici porți, nici uși,

Iarba cosită ieri crescu până la cer,

Dar ne iubim  cu focul înalt, precum e jocul.

BORIS MARIAN   

 

 

 

 

 

Tu spui

Tu spui

 

Tu spui, iubirea pornește  din tine

și se întoarce în tine, oare vorbim despre rotația Pământului?

Sau despre o voce în pustiu?

„În Barcelona, într-un bar stă preafrumosul marinar”…

„O zi fără de tine e noapte DESTUL  de grea”…,

O, Dulcineea de Tobosca, cavalerul moare, nu se predă,

Ce frumos vezi tu partea luminată a Lunii, ce frumos,

Dar Maldoror vede și cealaltă parte,  o veche meteahnă, îl va ucide,

Cine va scoate biciul rațiunii lovind aripile  lui Eros-Amor?

Nu este iubirea calea înflorită a cunoașterii?

Să crezi că-n fiecare clipă se întâmplă ceva extraordinar.

Who knows?  Sunt momente când crezi că ai spus totul.  

Mai știi acele ziduri fără exterior, masa de băut, femeile goale

ca paharul  în zori al hoinarului? Lampagiu de stele,

palavrele nu au rost.  Paroles.

BORIS MARIAN  

Ne regrupăm

Ne regrupăm

 

Ne regrupăm  precum agenții-n țări străine,

Precum  poemele în mari antologii,

Vom înfrunta armate  iadoline,

de pluriavoli, ăștia ce-or mai fi?

Mi-e dor de ochii tăi adânci,

Bați câmpii, Robinson, spune iubita,

Omul din Sâciuian  își pierde pipa,

Iar noi vom luneca spre Cinecita.

Eu spun că te iubesc, tu spui, te cred,

În fiecare e-un Da Vinci al iubirii,

Zâmbetul Mona Lisei  peste tot

Ajunge  afirmare-a nemuririi.

Duminică  ies sconcșii pe alei,

Ei sunt vizibili, mai mult ca poeții,

Urangutanii plâng  ca niște miei,

Când elefanții ignoranți ne sparg pereții.

De ce nu sunt ca ei, nu pot să plâng,

Fanfară  din bătăi de aripi,

Aripile-s de fluturi,  bronzu-i blând,

Noi nu mai scriem din motive varii.

Când te dezbraci de caracter,

Rămâi goluț, mai mult decât nascendum,

Omul gonflabil trece, Lucifer

A reușit să-și vândă brandul.

BORIS MARIAN    

  

Trădarea trădării

Trădarea trădării

 

Am încercat să scriu luminos, sub influența unui înger,

Nu a mers, voi redeveni Maldoror, știți voi cum vine chestia,

Veneam și capul meu era ținta , am simțit o ușurare când l-au tăiat,

Fluxul magnetic încetează, sângele inundă munții imaginari,

Dumnezeu privește cu coada ochiului,  liberum arbiter,

Acceptă, spune iubita, draga de ea, acceptă, accept, ei și?

M-am trezit  lac de sudoare. Cineva privea o eclipsă.

Capul meu se plimba pe cer, l-am chemat bătând din palme,

El m-a mușcat de umăr, a spus, am revenit, nebunatic  trubadur,

Dar ce vei face?  Mă paște timpul ca pe iarbă, copacii mor începând cu frunzele,

Renasc cu frunzele, eu cum renasc? Rădăcinile gem sub greutatea cerului.

Un asin calcă pietrele filosofale, ele plâng, când o cireașă cade în iarbă,

Furnicile se bucură. Vorbele mele cad și ele.

Stau pe o veche cutie de gramofon, înăuntru morții cântă.

Iar dinamita visează și ea o glorie.  Copilăria din viitor

Ne așteaptă.

BORIS MARIAN

Oglinda

Oglinda

 

 

 

M-ai întrebat cum putem fi  în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta  cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani,  cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă  un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii  fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignranța, violența, cruzimea, viclenia. Finitta la commedia!   Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul.  Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie.

Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar-

Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă,

Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare,

Iară primăvara te-nveșmântă toată,

Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară.

Atâtea veșminte, totul e vremelnic,

Te lepezi de ele, nu mai avem nume,

Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic

Să nu fii iubită-n vis, din altă lume.

 BORIS MARIAN