Tu spui, eu spun

Tu spui, eu spun

 

Umbrele celor spânzurați

În secolul paișpe

Se lasă peste casele noastre de paiantă,

Lacheul cade leșinat de oboseală,

șampania curge în vale,

ne sărutăm, eu și prințesa de Brabant,

mi-a oferit fecioria, degetele noastre

se împreună, gemetele vestesc pe urmașii

familiei princiare, cade zăpada în aprilie,

zac cu o febră ciudată.

Tu spui,  suntem eterni, precum lumina,

Dar pentru mine clipa e  ca un cuțit,

Tu spui, vreau să te cred,

Dar cuțitul vorbește cu sângele meu,

Eu mint, m-am născut din pietre,

Din arbori, din iarbă, din nimic,

Eu mint, tu minți, noi mințim,

Adică rostim adevăruri.

BORIS MARIAN

Toate căile se oglindesc

Toate căile se oglindesc

 

Toate căile se oglindesc undeva,

Constelațiile alfa-omega,

Ne luăm toiagul de pelerin

și o pornim și nu murim.

Ne-ngroapă șoaptele  ușor,

Ne suntem ante-post-mergători,

Pare înalt Paradisul, o fi

Preum într-o gamă, doar nota si.

Auzi ticăitul, clip-cip-cirip,

Cum se destramă un om în nisip,

Doi oameni, iar dragostea urcă mereu,

Căile toate spre Dumnezeu.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 Iubito, MAI AM DE TRĂIT

Câteva clipe, subit,

Voi dispărea în gol,

Nu voi mai fi, a fi?

Citit-ai pe A. de Vigny?

Să mori, să dormi, Hamlet,

Ce demn sună, om complet,

Mai dă-mi o clipă și tu,

Aria lui Duridu.

Aud râsul tău,  aici,

De mult sunt un priculici.

BORIS MARIAN

 

Clipă

Freamătul blând și răgușit, valurile,
Aplauze explozive, stalurile,
Actorul moare pe scenă, arteră ruptă,
Lincoln cade și el, fără luptă.
Alge încinse în soare, cadavre verzi
Cum te ascunzi, tu , furnică, te pierzi,
Astfel clipa mea fericită se duse,
Credeam că sunt o omidă-ntre frunze


Drumul șerpuia pe lângă faleză,
Eram vagabond cu lamă și freză,
Creșteau în jur calamine-nflorite,
Mă ascundeam în cimitire, în cripte.
Dar cerul se umplea de lumină,
Insecte mărunte locuiau în surdină,
Eu scriam versuri în minte, frumoase,
În timp ce domnița mea de mult timp plecase.
Astfel ajuns-am în ștreang, a mea limbă
Poate-i un semn că lumea se schimbă.

Boris Marian



  |

Sufletul tău

Sufletul tău

 

Sufletul tău, coroana copacului

Se leagănă-n vânt, vai, vinovatului,

Sângele, steaua, năframa, iubirea,

Totul se clatină,ființa , firea,

Ne unduim, ne depărtăm,

Alunecând, adâncu-l căutăm,

Lumea e-n palmele mele, rotunde

Merele tale din dreapta și stânga.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Urmele sunt pe nisip,

Urnele poartă doar ghips,

Vântul e duhul din poartă,

Omul jucat de o soartă,

Bea omul iarbă, cucută,

Dincolo-i lumea tăcută,

Creierii cântă ca greierii, ,

Sunt doar ceasornice creierii,

Ard depărtările, sângele

Plânge în tine, vai, îngere,

Lasă-te goală, așterne-te,

Soră iubită de gemete.

Astfel se-apropie oamenii,

Astfel cad vămile, vameșii,

Astfel dispar și disprețul,

Urile, vine dezghețul,

Nimeni nu suie pe soclu,

Umblă mai drept și ologul,

Speranță primește orfanul,

Văduva și caloianul.

BORIS MARIAN   

   

 

  

 

 

Tu nu ești Marilyn Monroe

Tu nu ești Marilyn Monroe

 

Tu nu ești Marilyn Monroe,

Nici eu nu-s Fidel Castro,

Nu am luptat la Waterloo,

Nici tu n-au fost prea castă.

Dar ne-am iubit ca-n Halima,

Ca-n basmele române,

Pygmalion cu marmura,

Astăzi suntem fărâme.

Și ne rotim pe cerul alb

De nouri și de aripi

și mi se pare că mă scald

în rapsodii și arii.

@@@@@@@@@

Cu sticla de bere în față, opt lei,

Mă uit la cei mândrii, defuncții lei- lei,

Uciși de un lacom, crud vânător,

Suntem ucigașii, ce vrem?  Ei ce vor?

Noi trecem prin viață, nimic nu iertăm,

Noi ne rugăm Domnului. Vămi

Noi nu cunoaștem, civilizați,

Se sfâșie fii cu părinți și cu frați.

Iubirea-n versuri, privesc chipul pur,

Iubito mă jur să fiu bun, da, mă jur,

Dar mint cum doar oamenii  mint, fără păs,

Avem numai pofte și , uneori, văz.

BORIS MARIAN

 

  

 

 

Ne-nstrăinăm?

 

Ne-nstrăinăm de noapte,

Ne-nstrăinăm de noi,

Doar stele cad din ceruri,

Prin codri vezi moroi,

În mine tot pârjolul

Se-adună, mistuind

O dragoste de care

Cândva, muream tânjind.

Mai arde-n piept un bulgăre

De jar, cuprinde-un chip,

Ești tu sau cine știe

Ce urmă pe nisip?

Iar liniștea ce vineri cu lumea de apoi,

Aduce promisiunea iubirii dintre noi.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Treci dincolo de codri,

De câmpuri, de ocean,

Te pierzi în polinezii

Cu idoli de catran,

Acolo-i altă lume,

Nimic nu e de-ajuns,

Sărutul, încleștarea

În trupuri a pătruns,

Acolo și copiii

Răsar ca macii-n câmp

și Dionis rânjește,

dansează, râde tâmp.

BORIS MARIAN 

 

  

 

Celor de afară

 

Celor de afară

 

Celor de afară totul

Li se părea o parabolă,

Labele și cotul,

Rochie în rolă.

Vizavi de sala tronului

Alergau clovnii,

Ce spune legea Conului?

Nu fi zombi.

Zeul murea, a câta oară?

Zeul era o păpușă,

Îl iubea o domnișoară.

Îl numea Porusha,

Hainele îi atârnau

Zdrențuite, pielea crăpată,

i se spunea Morgentau,

deși mirosea a zăpadă,

zilnic apărea cu alt chip,

zilnic era cu alt chip,

ciudat foarte.

Nu știm din ce vedeo-clip

A răsărit tigru-șarpe.

BMM

 

 

 

Eram pe stradă

Eram pe stradă

 

Eram pe stradă, în mulțime,

m-am întâlnit cu Banul Mărăcine,

când i-am simțit privirea, m-am întors,

dar nu era decât un tors.

Unii fugeau către hotel,

Alții trăgeau de un cățel,

femei, studenți, cocote-lux,

iar Domnul tot cu Fiat lux,

iar mă simțeam cam urmărit

de muza mea din asfințit,

o, muză, câți copii avem?

Cândva aveam și noi harem.

Istoria e-n pivniță,

Bem astăzi poate-o șliboviță,

Teama nelămurită se stingea,

Am tema gata, pot creea.

Astrul străluce sus, în turn,

Cred că e rudă cu Saturn,

Prea seamănă cu moartea mea,

Ce-mi pasă, știe nimenea.

Așa se sting poeți și hoți,

Prezentu-l fac  trei Piticoți,

Unul e nibelung, în schimb

Alți doi se cațără-n Olimp.

BORIS MARIAN    

 

Încărunțire

 

Amar încărunțim, nu suntem crunți,

Fac un bilanț, mă legăn în balans,

Eu peste fluviu pun iar punți,

Dansez mereu ultimul vals.

Mă-ngăduiți, o domnișoară gri?

Sunt cel ce v-a dansat chiar la Clichy,

La vârsta asta-i bine să mai uiți,

Că vom pleca subțiri, desculți.

Intrăm în horă, ne iubim și beți,

Iar versurile-s prinse pe pereți,

Eu nu mai știu ce-i dușmănia chioară,

Să ne iubim ca primii oameni, prima oară.

BORIS MARIAN