Te naști și mori dormind

Te naști și mori dormind Te naști și mori dormind, O singură viață de trezie, De dragoste, de sete și de foame, Numai cuvintele ne pot trezi, Sunt hrana treziei noastre, Ca și privirea, ce mult grăiește privirea, Dar nu dormi. Pot fi un om, un pom sau o pădure, De-am fi ca norii iuți lunecători, Nici graiul n-ar mai fi povară, Dar am putea atunci iubi? Și pietre de am fi, la ce folos? Când eu sunt viu și tu ești vie, E seară, cineva ne cheamă, Nu vom pleca, mai sunt flori de cules, Tu, singură n-ai să alergi în noapte, știm drumul, noi ne sărutăm și iar ne sărutăm o veșnicie. BORI S MARIAN

Am să încep

Am să încep Am să încep cu un popă Care avea un câine, El pe câine l-a iubit, ș.a.m.d., prost este că iubitul câine a murit, copitele cailor bat nemulțumite, vântul răspândește acest zvon trist, ochii trecătorilor nu spun nimic. Or fi și ei cai? Erau blocuri în centru pentru cai. Câinele a rămas un animal de provincie. Ați văzut câine în parlament ? Dar ce-mi pasă, ce tineri mai eram, Ce-nfiorați, acele biete vorbe, fericire, etc., Acum domnim între o zi și-o noapte, Nu te-am zărit în țara vieții, erai? Tu plângi? De ce? Visările – Coloane moarte. Ferește-te de vorbe. De s-ar lăsa tăcerea. Nu am fost niciodată suficient de singur. Paznic al depărtărilor, asta voi fi. Mormântul unei fete tinere, Un idiot cântă alături, în surdină. Eu cred că numai orbii au șansa să zboare. BORIS MARIAN