_____________Trei iubiri__________________

_____________Trei iubiri__________________ 1.Tatăl Pe băiat îl chema Bobo, tatăl său era feroviar, cunoștea mersul trenurilor. Când fiul venea să-l ia de la serviciu, să mai vorbească în drum spre casă, tatăl îi povestea despre istoria căilor ferate, mergând pe printre șine. Tată, dar nu poate să vină un tren din spate? Întrebă cu teamă băiatul. Nici vorbă, la ora asta nu sunt trenuri. Deodată se auzi un uruit asurzitor, tatăl îl aruncă pe băiat în șanțul de lângă linii. Iar trenul trecu, nelăsând nimic în urmă. 2.Dragostea Mi-aș da și inima pentru tine, spuse tânărul, ținând-o pe iubita sa de mână. Dintr-o casă părăsită ieși un înger negru, părea un arcaș, a scos o săgeată, o îndreptă spre fată, dar tânărul se puse în față. Săgeata ieși ca un fulger din arc și străpunse inima tânărului. Dimineața, devreme, cei de la salubrizare adunară vreo cinci cadavre. 3.Uriașul Uriașul era un brigand, în lumea noastră prea savant, decapita din trei în trei, ca doctorul Jim Gray. Rupea și oasele subțiri ale plăpânzilor satiri, la tomberon să meargă tot ce scrie orice hotentot , valoarea e prestabilită de criticul Clătită. Și totuși îl iubesc, el are un merit – orice spui, e mare, zâmbește blând și feminin, Gargantua calin. BMM

Ab ovo pentru…..

Ab ovo pentru….. Ab ovo, pentru Sigismund, este ceva neclar, Cu Ghedeon și Rodion serbează un pătrar, Îi pare că un ou e roș, iar altul verzuliu, Ei, Sigismund, ce pot să zic, tu nu știi, eu nu știu. Ador și-acum stejarii vechi, sălbateci stei, pustii Podișuri de necucerit, admir eroii vii. Dar laurul cel sterp și trist, alături vița grea mi-aduc în amintire, vai, copilăria mea. Fui freamăt, gând și rază-râs, neîntrecut la joc, Acum în liniște m-afund, ferindu-mă de foc. Pitici în jurul meu roiesc, sunt duhuri sau copii? Ab ovo, da, nemărginit e timpul de a fi. ********************************* Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pus pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. BMM

Platon ș.a.

Platon ș.a. Când Platon a urcat la cer, Dumnezeu s-a cam supărat, Apoi a apărut și Spinoza, iar nu a fost mulțumit Cel de Sus, Cu Henry James s-a mai împăcat, dar mai mult I-au plăcut Cele o mie și una de nopți, lipsea autorul, Duhul din ulcica lui Soliman făcu și el o cerere, i-a luat-o înainte Alonso Quijano, zis și Don Quijote, L-a durut jefuirea Cadizului, l-a plictisit licențiatul Sticloanță, Raiul e plin cu Cervantes, Chesterton, Borges, Quevedo, Kafka, Pe undeva e și Vergiliu, păcat, la școală, Am luat un patru din cauza lui. Apoi am iubit, am iubit, acum , uite unde mă aflu, Sub piatra pe care stai, vizitatorule. BMM

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Calea Lactee

Calea Lactee Laptele galactic pare-n sens socratic Un fel de cucută pentru o lume mută Cale pentru Robi Lapte pentru orbi Stele mii, micele, Lacrimile mele Sateliţii galileeni Galileu, o, Galileu, Nu ţi-a fost uşor, nici greu, Să găseşti departe-n cer Lunile lui Jupiter Una-i Io, vită-n spume, Fugărită-n altă lume, Alta-i Europa noastră, Nici deşteaptă, nici prea proastă, Iar Callisto cea frumoasă, Ca ursoaică e cam grasă, Numai Ganimed vicleanul, Rotunjel e băietanul, Il serveşte sus, în cer, Cu vin bun pe Jupiter, Galileu ar bea un strop, Dar nu-l vede-n telescop. Ocultaţie Nu este vorba de forţe oculte De care nu mai stă nimeni s-asculte, E vorba că şi Luna uneori Poate ascunde-n spate doi-trei sori. Galileo Galilei Te aud murmurând De ani patru sute Eppur si muove Dar cine te-aude? Nici astăzi stupizii Nu simt mişcarea Se crede prostia Nemuritoare In centrul stelar Care nici nu există Mereu se iţeşte Obscură şi tristă Mediocritatea, Mereu ca o cobe, Iar eu te citez, Eppur si muove. BMM

Hai să scoatem castane, barosane.

Hai să scoatem castane, barosane. Cu tine eu nu voi scoate proză, poate o poză pentru Interpol, ceas de noapte și de-alcool, ceas de noapte, dormi , iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu și restul lumii. Te-am iubit, dar n-a fost vreme, te-am iubit, dormi, nu te teme. Ceasul bate ca o toacă, dormi iubito, dracii joacă, dracii râd de noi, de toate, dormi iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface, într-un nor, un vis mai pașnic, inimile-ngemănate, părăsesc singurătatea.

Pavaje și pasaje

Pavaje și pasaje Solitudinea nu este suficientă, O inimă, o inimă ardentă, Orașul este o mare înspre moarte, Ne umple sarea între maluri sparte. Îngăduie timpului să alerge cât vrea, Tu ai probleme, țigări și cafea, Ai mulți copii pe trei continente, De ești Bonifaciu, devii azi Clemente. Caută adevăr sub mâl, Bâlbâim la bal, bâl-bâl, În absurd este salvarea, Dar absurdul e ca marea, Te hrănește, te îneacă, O fosilă ești, o teacă. Winston Churchill ne trezește, Înjurând prietenește. Acționează, ne îndeamnă, Asfaltează, dragă doamnă. BMM

Fericirea care …

Fericirea care … Fericirea care nici n-ar trebui să existe , e singura sursă a ideilor fixe, sărutul meu va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere . ******************************* Trăim o vreme de obidă, șoptesc, în gând, melc și omidă, în bezna mucedă se-aude cum picură din lună dude, atunci, pe ceruri s-a ivit un meteor, cum l-am numit? „ Polen de aștri”, numele-i rămas. ********************************* . Impovărat de ani și de melancolie, profesorul ar vrea să recâștige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige, ”Pe mine binele suprem mă obsedează, dar nu știu, dragii mei, care e țelul”, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea și el un oarecare basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care se pregătește-acum să povestească un început de drum. BMM

La ce-s buni poeții?

La ce-s buni poeții? Muzica ne gâdilă plăcut urechile, Culorile ne gâdilă ochii, Prozele, teatrul ne gâdilă intelectul, Dar poezia? Nimeni nu știe cât am sângerat pentru ea. Mă văd într-un cărucior sau într-un dric, Pe marginea unui drum prăfuit, ierburile se-nchină în vânt, Vai, poezie nu citesc, îți spune un barosan, Doar femeile singure se apleacă sub veioză, Descifrează o lacrimă, în vise mă văd mereu Pe o corabie ce se scufundă, mii de poeți mor Cu un vis, cu o falsă speranță, lumea cunoaște Doar două-trei nume, nici acelea nu prea familiare, Păcatul poeților este că ei știu prea multe, Dar nu spun mai mult, să nu se supere lumea. Cui îi este frică de poezie? Poetul este un nimeni, O pată de sânge, vorba Poetului. BMM

Tritom proteic

Tritom proteic Un triton și un tritom se plimbau sub Maelstrom, Eugenio de Andrade ne ținea din turn tirade, Muzica urzelilor, cântul brotăceilor, Ritsos, Enzesberger, Saba au redat poemei slava. Borges cu bastonul – frate, cât un secol jumătate. Trepte numără spre cer, e un înger fructifer, Joc, memorie, glorios, Fleur Adcock, murind frumos. Doar un salt, fereastra strigă, Dumnezeu pe cataligă, Șarpele, pândind, e prinț de la Salzburg pân-la Linz. Cântul unșpce se așează în anexa lui Gălbează, Ah , Orient dezorientat, cine , Doamne- a descântat? Bila de cleștar plesnește ba duios, ba lăutărește, Luăm o sticlă de Jidvei și o bem noi doi sau trei. Filologos mă făcui în călcâi având un cui. Înaltă-i seara, Bărăganul nins pare o pasăre ce s-a mutat în gins. BMM

Grădina florilor

Grădina florilor Înțelegi o grădină? Așa este cu poezia. M-am răsutat de nerubile, precum acel sinucigaș din file. Ferice de cel ce a prins peștele cel mare, Prietenul scrump, e un lemn îndoit dincolo de zenit, Precum cântă un nor așteptând pe un sfânt. El s-a agățat în năvodul prelins ca uleiul de măsline, Corul tău fals a rămas ca o strigare, În limbajul inorogilor sună a pară, Multicornul acesta a vrut să fie prinț, Ca tu să-ți urzești viața străpunsă de-un țânțar, Cutează și-ndoaie,anume, băloaie, Orice descudere largă să gudure, este un hău de trei microni, greu. Ilogicul born este un corn de albumină. Fii nebunoiu, iubeşte usturoiu, nu te risipi! Fără tine,bibicul nu stă, se mişcă, se pișcă, fără buzele tale, nicio clipă n-ar naşte alt chip. Răsuflându-ți privirea din glume, comenduirea, din întuneric, întoarce-ţi spata spre aslbumină, gândac ce gândește că nu există moarte, nici suferinţă, nici frică, totul este nimic, citește invers. BMM

Păsările neliniștii noastre

Păsările neliniștii noastre Păsările neliniștii noastre Deasupra capetelor noastre, Își fac cuib, oare? Tu ești o lumânare, ai timp să te stingi? Nici florile nu trăiesc o sută de zile. Sufletul tău nu este covorul pe care calcă oricine. Bucură-te, viața este pe sfârșite. Mereu pe sfârșite. Nu poți să ții cu o mână pâinea și trandafirul. Vei fi curajos când nu te vei teme de tine. Marea descoperire este liniștea din tine. BMM

Şi să-m dai

Şi să-m dai Buh de rubiniță, să-nvăţ o joiniță, pre cei făr-de lege către catagege Să să-ntoarcă de pre răutate Cătră a ta svârle o bacantă beată, O primăscară este prânzul tău Pe unele fei ciosvârta le basculinizează, încăpățânarea ta de a-mi ignora orice încercare de a te iubeare seamănă cu modul de comunicare al fecioarei, mare fermecare, că dac-ai zări bidiviu mai gri, nu mă părăsi, nu mă părăsi, că și voi ți-oi da zece copila- și. BMM

În pofida cuvintelor În pofida caracterului unei cataracte, Cuvintele dispar ca niște acte, Cinci texticule au în comun O gură enormă de leu- tun-tun, Emaux et Camee, luați aminte Nu se adună prea cuminte, Solarii, spectacularii de Lisle, De Heredia și Delibes, Ochiul contează mai mult ca un cord, Haz nu are decât acel corb, Sainte-John Pers și Allan Poe, Eva purta un roccoco, Cuvintele se ascundeau sub fald, Ce trup avea, ce suflet cald, O îndrăgea Stejarul Sfânt Din Nordul însinguratic de pământ. ************************** Intermezzo - M-ai întrebat cum putem fi în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani, cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignranța, violența, cruzimea, viclenia. Finitta la commedia! Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul. Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie. ************************************ Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar- Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă, Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare, Iară primăvara te-nveșmântă toată, Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară. Atâtea veșminte, totul e vremelnic, Te lepezi de ele, nu mai avem nume, Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic Să nu fii iubită-n vis, din altă lume. ********************** Orbiţi de cărăbuşi din aur, Cum traversăm, în abandon, E ora când Unicul Faur Ne-ndeamnă la un veşnic somn. Nici timpul nu este acelaşi, Cad şi cadranele de ceas, Auzi cum murmură, grilaje Se lasă peste răposaţi. Conturul sângelui, aminte Să ne aducem de părinţi, Orbiţi, noi mergem înainte, În urmă noi lăsăm dorinţi. Aş vrea să mă mai nasc o dată, Să-ntreb de ce şi cum şi ce, Să văd privirea ta mirată Din lumea care nu mai e. **************************** Prietenul spune, nu ai argumente, Ai pană la creier, mi-a spus, Dar ce fac eu? Plimb sentimente Din Orient la Apus. Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă, Nici unde te afli, îl cred, prietenul meu nu are mamă, are un tată biped, prietene drag, de ce îmi porţi pică? Nu suntem noi muritori? Avem timp şi după, pe lumea cealaltă Să dăm cu pietre în nori. În luptă fiind cu propria-ţi umbră, Priveşte cum umbrele scad, Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă Prieten-duşman îmi eşti drag. ************************************ Berlioz, Vrăjitorul din Oz au pornit, în ciorapi bleu și roz, să gonească nonconformiști în Țara Munților Triști. Sufletul lor vagabond căuta, ca un mitic James Bond, un asin vorbăreț aurit, doar antilope-au găsit. Antitancuri, antitalente scriau festina nunc lente, șerpii, păianjenii frați se-mbrățișau îndoliați. Cin-nu trăiește nu moare, știe și șăful cel mare, zidul nu sparie deloc, dă-mi brelocul, Pasăre Rok. Am rămas fără de pretini, fără dietă și piepteni, fără iubită, doar glorie, ce nu conține-o calorie. Brusc se aude în poartă copita lovind, poarta-i spartă, se vede că nu are stil, Berlioz spuse subtil. Nici cal, nici maimuță, nici faun, intră arătarea, up-down, destul ați vorbit, e rușine, plâns, lacrimi diamantine. BORIS M. MARIAN :