Visul lui


Visul lui

 

La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus,

Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie,

Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează

Un palat pe o pârlează. 

Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante,

Visul lui e-o  piersică răsărită, vestică,

Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă Bialoncourt,

Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o leacă,

Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric.

Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă,

Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată,

Să-l împuște pe nemernic,  c-a născut Lydia anemic

Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o floare.

Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina,

i-au și dat piramidon de la farao Memnon.

Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult” necazuri,

Însă Judele Siprem le oferă a la creme

și trei bice pe spinare să le crească bubișoare.

*****************************************************

Aventura s-ar putea  să te termine, așa, dar monotonia cum?

Lulu spuse, dragi prieteni, un atac armat în jnepeni,

Nu-s caricaturi, sunt morți, despicați pân-la chiloți,

Iar găsirea va fi grea, ieși afară dumneata,

O poziție oficială a luat domnul Portocală,

La Salerno o lanternă  ne sărută cam paternă,

Până la utrenie  dispărură pernele,

Erai foarte, cum să spun, cam întoarsă înspre turn,

Swithin , pare-se, făcuse crime multe-n Siracuze,

Acțiunea este cheia ce descuie și Pompeia,

Un notar veni din groapă și ne-aduse o lopată,

El , la vremea lui era soțul lu”  Lucreția.

Ei și ce-i cu asta? Nem. Eu nici nu voiam să chem

Cititorii  la lansare, dar fu peștele cel mare

Care-n două-trei plesneli a-mpărțit doar temeneli.

Eu, adio, n-am cuvinte, mormăiam niște morminte.

BMM   




Antismochinismul a apărut la șezut,
În picioare și pe ogoare, un fel de anusimi
Cu apocrife și limuzini, ce fac aici apostații?
Aposmamele, aravele, chitrele, lulavul, hadasul,
Cadastrul, arba parșiot, cot, pișcot, arei miklat,
Iehiel din Roma, Gheulat, ascetismul creează marxismul,
Asara harughei malkhut, asefa mekhonenet.
Am construit cu tine palatul de cleștar,
s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,
mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,
a doua zi neantul devine enervant.
Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau  șnapanii,
Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,
Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,
s-a năruit poemul, palatul de cleștar,
m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,
iubirea este legea, deci dura lex sed lex.
 era speranță, numai certitudini,
noaptea străluceau stele, lumânări,
scuarul se umplea de guvizi-fantome,
nu erau chiar morți, fluierau pe nări.
Spune -God have mercy on my soul, deci spune,
un buchet de crabi vei primi în dar,
ce curaj, ce lauri, valurile-n spume
alergau amanții zgribuliți spre far.
Strada ca o venă propulsa viață,
vitriolul sfarmă și topește tot,
n-am venit să-ți spun bunădimineața,
te anunț că mâine va-nvia un mort.
*************************************
O, Doamna mea, unde te afli?
În care parte-a lumii străvezii?
Eu sunt într-un abis și poate de aceea
nici nu te văd  aevea, nici nu pot auzi.
Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină?
Este prezență oare, este doar absolut?
Nesiguranță, teamă, tunet în surdină
sau poate mult mai mult, neîmpăcat  sărut.
Nu e-n puterea noastră să desfidem
tumultul ce ne prinde  în vâltori,
înalte porți cu răsuflarea le deschidem,
eu urc spre tine, tu, cedând, cobori.
Am construit cu greu această macara,
ea mă va duce-n ceruri între celebrii K.,
de când cu Kafka nimeni nu  mai  se roagă-n van,
există nedreptate, pe adevăr-doi bani,
există jocul artei, biluțe de mărgean,
ai cap? Mai dă-l de-a dura, să vadă cine-i Stan.
Nu Stanley și nici Jerry, un munte, om mintos,
ne-a învățat că scară e tot ce duce-n jos,
mai jos, tot mai aproape de dulci , des-amăgiri,
precum Socrate , soarbe otrava din potir.
Tu ai avut păcate, de-acum să nu le ai,
ai peste tot un frate ce-ți spune - stai, te tai.
Că  numai cel din urmă va înjgheba un rai.
*****************************************
  În țărână  ne-ntoarcem, dar altfel suntem,
Lovit de neliniști, dureri, eu te chem,
Mamă, ce-mi ești alături mereu,
În tine eu cred ca-n Dumnezeu.
Grădina – Edenul, un vis precurat,
Stau la o masă supuși, împărat,
Precum copiii se joacă, de veci,
Treaz tu vei fi , fără vorbe și legi.
De unde venim? Încotro ne-ndreptăm?
Mirarea e singura cale sptre vămi,
Răul cu Binele stau în balans,
Suntem perechi în Marele Dans,
șii minte basmul cu Graetchen și Hans?
********************************************
Câți morți, atâția noi născuți,  e bine, poate fi mai bine,
Piciorul drept, soldat, lovește steaua alfa,
Că beta s-a rostogolit în hău, îmi spune unul
Ce fac porumbeii, vai, ce rușine,
Gândește fiecare precum Napoleaon,
Avocatul  Syla, să nu te pui cu el,
 Compară mila cu buruienile ce cresc în mic noroi,
Te temi de moarte, hei, nu știi ce-i aia,
Unii ne spun că este parțială,
Iar ce e parțial  nici nu contează,
Am auzit o mierlă ce avea contract cu Dumnezeu.
Metafora nu este ea o mierlă, dar a mierli, oho,
E metafizic, un singur lucru eu te rog,
Să nu pui flori acolo unde eu mai am de gând să mor,
Mă răzgândesc mereu. Mai am de scris.
BMM









Ca o rugăciune


Ca o rugăciune

1.

Ca o rugăciune  în plin deșert,

Astfel scriu, este un fel de biblie,

Înving durerea, par a fi liber,

Sunt doar o cărămidă din zidul  cunoașterii,

O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă  de Dumnezeu,

Privim și mergem, ora nu are soră,

Stelele nu întreabă de tine, bufnițele te privesc  apatice,

Te duuuuci, unde?  Adevărul este doar o părere.

2.

 

Un don Quijote blând și iertător,

Aproape sfânt,   deși e muritor,

Visez noi aventuri în alte lumi,

Unde au dispărut cei răi și buni.

Nu am regrete,nu mă vait nicicum,

Tot ce-am iubit sunt flori, mere de aur. Drum.

3,

 

Zilele poetului se numără în versuri.

 El moare cu fiecare vers.

 Poetul nu plânge.

 Existăm   între semenii noștri?

Luptăm să fim printre ei.

 În momentul când murim ,

 viața devine altceva,

Soare și Oțel,lumină și tărie.

 O vrabie s-a așezat pe grilaj.

 E jalnică. Noi suntem acea vrabie.

 Lumea se schimbă și fără noi.

 Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.

 Ce va fi mâine? Who knows?

 

BORIS MARIAN

 

Dă-i omului pâine , îți cere carne,

Dă-i  carne, îți cere haine,

Dă-i haine, îți cere trupul,

Dă-i trupul, îți cere sufletul,

Ei, aici este o problemă.

De nu cunoști drumul, caută o scuză.

Primim exact ceea ce dăm.

Educația este tot ce rămâne după o viață de eșecuri.

Șoimul va fi lovit de o săgeată din pană de șoim.

Nimic nu s-a făcut doar cu ajutorul Domnului.

Când privești în jur, totul este al tău, dar nu pune mâna, fură cu privirea.

Ceea ce trăiești nu se poate citi.   

 

 
 
Am o cabană în Valea Loarei, județul Teleorman,
 Alături  locuia un conetabil, nu contabil,
a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit
mii de scrisori de la iubite necunoscute.
Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.
După un an au apărut straturi, straturi  de flori nemaivăzute,
erau flori exotice  de pe toate meridianele globului.
Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.
Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.
Cine îl crede?  Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului.
Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.
Extrem de roșie era Siddhartha.   Printrte flori erau și mărgele de sticlă.
 Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi.
Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.
Tenia crede că este folositoare. În locul conetabilului, am uitat să spun,
s-a mutat Kierkegaard. Nime nu știa să-i pronunțe numele.
Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor.
Deși a trăit  puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult
aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.
Ce pretenție să mai am eu?
********************************
Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,
Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,
Toarnă, frate, torna, torna,
Aproape că nu-mi mai amintesc,
Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,
Ne învârtim în jurul propriului monument,
Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,
Orașul e altul, patul iubirilor noastre
Se duce spre centrul pământului,
De unde și cutremurele.
***************************
 
Atmosfera e nemișcată,
Curentul își urmează calea,
Unde mi-e busola? O să fluier,
 Să stârnesc o adiere,
După atâtea zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam la moartea profesorului,
Am mușcat dintr-un măr galben,
Am mângâiat părul străinei,
știam, nimic nu-mi aparține,
în afara acestor degete, acestui poem,
a toamnei roșii din care bem,
păsările au trecut ca niște gloanțe,
au perforat o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul iubitei mele necunoscute
îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n trupul meu, alt trup,  vânându-l.
********************
Uneori  șefii de reviste trebuie trimiși  la Socola,
Pentru destindere, iar iubita mea – fostă,
 Ce a schimbat în iarna vrajbei noastre
Tot ce e vară , toamnă, primăvară,
Să fie expediată-n Țara de Foc,
Eu scriu pe o piatră de mormânt
 versuri pentru ce voi fi.
Fructele coapte  deveniră iar grenade,
Veneau  morții din Granada moia,
Neprostitul nu mai scrie versuri, el ucide șerpi,
Marele șarpe plânge,  aud cum cuvântează,
Ah, puii mei, ah, puii mei, atunci am scris
Primele versuri triste.
BMM