Rugăciune
Din întunericul neștiinței în splendoarea
Zoharului,
Din înțelepciune
la umilința semnului galben sau al
literei stacojii,
Ce drum,
Doamnei, ai ales pentru noi, oamenii Tăi,
Suntem fiii TĂI,
cu toții, ne-ai pis să ne ucidem unii pe alții,
Pentru ce,Doamne? Ne-ai dat iubirea, dar ai smuls frunzișul,
Am ridicat statui
marmoreene iubirii, apoi le-am sfărâmat,
Ce mult am
iubit și ne-ai adus otrăvurile urii,
Suntem , oare
, demni de iubire?
Precum
fluturii iubirii, fericirea ne căuta,
Am adunat
poeme, am adunat toate artele,
Dar cineva le
arde, cineva distruge,
Unde este
acel duh al distrugerii?
Stăm și ne
minunăm de măreția Soarelui,
Apele însoțesc liniștea noastră,
Care este
adevărata Față?
Sunt florile Răului mai puternice, mai viabile?
„ Greșelile,
păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n
suflet zbucium și-n trupuri frământări
Și noi nutrim
cu grijă blajine remușcări
Așa cum
cerșetorii își cresc păducheria…
Credeam cu
lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele…
O, cititor
fățarnic, tu , semenul meu , frate”
Spunea Baudelaire,
prin graiul lui Philippide,
Istoria se
scrie cu multe , mari păcate,
Minciuni și sfaturi proaste se-adună-n tomuri vechi,
Să ne spălăm
de ele, să ne iubim ca frații,
Aceasta mi-e
dorința, aici mă spovedesc.
Boris M. Marian