Țerani și muncitori noi suntem, partidul mare muncitor, Pământul e al celor harnici, cei leneși plece unde vor? Ce minciunică, orice civilizațiune extenuată își așteaptă barbarul? În Europa fericirea se termină la Viena? A spus Bacovia asta? „Dormeau adânc sicriele de plumb Și flori de plumb și funerar veștmânt… Și scârțîiau coroanele de plumb… Buciumă toamna agonic… și tare-i tîrziu și n-am mai murit”. Mde, cel mai trist poet al nostru, zicea, „mi-am realizat toate profețiile politice”. Doamne, a zis Bacovia asta?


Țerani și muncitori noi suntem, partidul mare muncitor,
Pământul e al celor harnici, cei leneși plece unde vor?
Ce minciunică, orice civilizațiune extenuată își așteaptă barbarul?
În Europa fericirea se termină la Viena?
A  spus Bacovia asta?  „Dormeau adânc sicriele de plumb
Și flori de plumb și funerar veștmânt…
Și scârțîiau coroanele de plumb…
Buciumă toamna agonic… și tare-i tîrziu și n-am mai murit”.
Mde, cel mai trist poet al nostru,
 zicea, „mi-am realizat toate profețiile politice”.
Doamne, a zis Bacovia asta?

Rugăciune


Rugăciune


Din  întunericul neștiinței în splendoarea Zoharului,
Din înțelepciune la  umilința semnului galben sau al literei stacojii,
Ce drum, Doamnei, ai ales pentru noi, oamenii Tăi,
Suntem fiii TĂI, cu toții, ne-ai pis să ne ucidem unii pe alții,
Pentru ce,Doamne?  Ne-ai dat iubirea, dar ai smuls frunzișul,
Am ridicat  statui  marmoreene iubirii, apoi le-am sfărâmat,
Ce mult am iubit și ne-ai  adus otrăvurile urii,
Suntem , oare , demni de iubire?  
Precum fluturii iubirii, fericirea ne căuta,
Am adunat poeme, am adunat toate artele,
Dar cineva le arde, cineva distruge,
Unde este acel duh al distrugerii?
Stăm și ne minunăm de măreția Soarelui,
Apele  însoțesc liniștea noastră,
Care este adevărata  Față?
Sunt florile  Răului mai puternice, mai viabile?
„ Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări
Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări
Așa cum cerșetorii își cresc păducheria…
Credeam cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele…
O, cititor fățarnic, tu , semenul meu , frate”
Spunea Baudelaire, prin graiul lui Philippide,
Istoria se scrie  cu multe , mari păcate,
Minciuni și  sfaturi proaste se-adună-n tomuri vechi,
Să ne spălăm de ele, să ne iubim ca frații,
Aceasta mi-e dorința, aici mă spovedesc.
Boris  M. Marian





MITICĂ


M-am închis în mine pentru 12 ani,
Cu suspendare, ce rost are să umblu?
Ce rost are să vorbesc, să privesc?
Dumnezeu s-a supărat pe mine,
AȘA MI-A SPUS, eu nu sunt supărat pe El.
Cererea este mai mare decât oferta,
Asta este tipic majorității.
De ex. Mitică s-a descălțat de ghete,
S=a întins pe divan, a vrut să doarmă, nimic.
A luat o carte, a citit ceva, nimic,
A închis ochii și totul a devenit foarte clar.
Și-a dat seama că e nebun. Prea multe gânduri pe secundă.
Se îmbrăcă și ieși pe stradă. Bătea un vânticel de februarie.
Februarie este luna sinucigașilor.
Nu vă speriați, dvs. nu aveți de gând să faceți așa ceva.
Dar cui îi pasă? Atunci Mitică se apucă de scris
Și îl inventă pe Mitică.
BMM



Ești tânăr, ai mâinile libere, te ferești de semeni,
dar nu ești Crusoe, tu n-ai coborât din mănăstire,
lasă clopotele să bată în oraș, iubita a fugit
cu un pilot de cursă lungă, eșrti liber,
acum scrie poemul, limpezește-te,
o muză locuiește cu chirie în tine,
nu privi zidul, el nu există, lasă imaginile
să țipe libere, în oricare om înflorește o junglă,
prin mierea amintirilor aleargă furnicile,
poemul tău le urmărește, cineva încearcă să intre,
da, un avion avariat A CĂZUT peste casa ta,
zadarnic te-ai ascuns, așa se pare.
BMM