Și azi pe Bd. Cuza mai sunt case a căror pervaz este atât de apropiat de trotuar că poți intra oricând în casă. Într-o astfel de casă am copilărit prin anii 45-47. Tatăl meu nu era în grațiile noilor lideri proletari, a primit și el o casă din mila unui mahăr. Noaptea auzeam tot ce se întâmplă pe stradă, chiote, sărutări, sticle sparte. Într-o noapte, un vagabond mai bătrân m-a luat cu el și dus am fost. Am văzut zeci de țări, ca Sindbad Marinarul, am cunoscut geografia pe viu, canibali, pirați, militari, negustori, ce n-am văzut, abia după 20 de ani am revenit în patrie, părinții mei muriseră de dorul meu. M-am angajat paznic la Liceul Sf. Sava. Veneau elevii și învățau geografie și limbi străine de la mine. Cunoșteam circa opt limbi, numai rusa nu o știam. Securitatea m-a luat la ochi, m-a trimis la Canal. Aici am fost o școală adevărată. După patru ani eram prozator. Am scos cinci cărți numai despre viața de la Canal. Am primit Nobelul fluierând. Ceaușescu mi-a propus să intru în grupa de consilieri personală. Dar, după un scandal cu cucoana am fost retrogradat comandat de pichet de grăniceri la Orșova, De aici , Occidentul era la doi pași. Am trecut cu bine, eram familiarizat. Cariera mea s-a oprit din cauza unui glonț rătăcit. Acum, o piatră amintește de sergentul Ghioagă Vasile, erau căzut în luptă. Nici nu mă cheamă Ghioagă, nici nu am murit, mi s-a înscenat moartea, dar am fugit pentru a treia oară în Franța. Am venit la București cu ocazia mitingului de la 10 august. O cacialama. Bănuiesc cine a organizat circul. Dar cine știe multe moare repede. Am plecat în Costa Rica, nu mai auziți de mine. Banală poveste în vremuri de restriște.

Și azi pe Bd. Cuza mai sunt case a căror   pervaz este atât de apropiat de trotuar că poți intra oricând în casă. Într-o astfel de casă am copilărit prin anii  45-47. Tatăl meu nu era în grațiile noilor lideri proletari, a primit și el o casă din mila unui mahăr. Noaptea auzeam tot ce se întâmplă pe stradă, chiote, sărutări, sticle sparte. Într-o noapte, un vagabond mai bătrân m-a luat cu el și dus am fost. Am văzut zeci de țări, ca Sindbad Marinarul, am cunoscut geografia pe viu, canibali, pirați, militari, negustori, ce n-am văzut, abia după 20 de ani am revenit în patrie, părinții mei muriseră de dorul meu. M-am angajat paznic la Liceul Sf. Sava. Veneau elevii și învățau geografie și limbi străine de la mine. Cunoșteam circa opt limbi, numai rusa nu o știam. Securitatea m-a luat la ochi, m-a trimis la Canal. Aici am fost o școală adevărată. După patru ani eram prozator. Am scos cinci cărți numai despre viața de la Canal. Am primit Nobelul fluierând. Ceaușescu mi-a propus să intru în grupa de consilieri personală. Dar, după un scandal cu cucoana am fost retrogradat comandat de pichet de grăniceri la Orșova, De aici , Occidentul era la doi pași. Am trecut cu bine, eram familiarizat. Cariera mea s-a oprit  din cauza unui glonț rătăcit. Acum, o piatră amintește de sergentul Ghioagă Vasile, erau căzut în luptă. Nici nu mă cheamă Ghioagă, nici nu am murit, mi s-a înscenat moartea, dar am fugit pentru a treia oară în Franța. Am venit la București cu ocazia mitingului de la 10 august. O cacialama. Bănuiesc cine a organizat circul. Dar cine știe multe moare repede. Am plecat în Costa Rica, nu mai auziți de mine. Banală poveste în vremuri de restriște.

BMM

Avansăm din experiment în experiment,

Avansăm din experiment în experiment,

O experiență este și moartea,

Nu se cunosc rezultatele,

Eu supraviețuiesc scriind,

Nu mă laud defel,

Nici nu mai am acel vechi entuziasm,

Scriu așa cum un om

Respiră prin tubul de oxigen,

Ba chiar mai bine,

Știați chestia asta?

BMM

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n  fereastră,
cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,
nu mai pot nici ochii să-i închid,
lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.
Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,
îmi trec stele galbene în sânge,
eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,
Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,
iar pustiul ce l-am străbătut
a- nflorit, a dat fructe de aur,
secolul din trupul meu a rupt, 
dar sunt veșnic cum este și valul.
Nume port, morminte – cenușar, 
n-am pus însă doliu pe retină,
inima îmi bate mult mai rar, 
când m-apropii tot mai mult de Tine
Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
o paște timpul, iarna o face fulg de nea
și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi, 
dar în adâncul firii trăiește, lumânare
ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
sub raza tremurată citesc în mine, scriu,
„De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten,
lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.
Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis,
zadarnic aș vrea doar cu mintea
să-mi stăpânesc ochiu-nchis 
în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind,
îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind.
 

23.04.2014, 09:11

De unde ne luă lumânarea, Macbeth?

De unde ne luă lumânarea, Macbeth?

O are mereu asupra ei, doar astfel întunericul devine complice,

Politică de  cimpanzeu mai crud decât strămoșii săi,

Un animal devine zeu, se-mpăunează, mușcă, rupe,

Doar astfel  omul cu cravată bleu, cu dinți de aur într-o gură strâmbă,

Doar astfel el conduce lumea ca pe un spital de infecțioși,

De intri, nu  mai ieși, de ieși, dispari pe veci, aș ne spune madam Macbeth,

Iar blegul soț  merge încovoiat și plânge, se roagă

Pentru cei  nevinovați .  Nevinovați ?  Netrebnici lași,

mi-e silă că sunt om ca ei,  mai bine rămânea, strămoș.

BMM

În parc, din miile de porumbei,

În parc, din miile de porumbei,

Stă unul  nemișcat, o fi pe moarte?

Trece-o pereche de oameni bătrânei

Se plimbă dimineața pe la șapte.

Un iubitor de yoga  în suspans

Privește orizontul ca pe-o sabie,

Unul își face planuri pentru dans

Și își consumă pâinea cu o vrabie.

E liniște că nici să râzi nu poți,

Trece tramvaiul scârțâind din greu pe roți.

Ai vrea să plângi, dar totul e perfect,

Iar Domnul sforăie, deviație de sept.

BMM

Cred că voi dori să mor,

Cred că voi dori să mor,

Să nu spuneți altora,

E secretul nostru,

Clipa nu a sosit, fără grabă

Vom coborî în  infernul voios.

Clipa nu a sosit, spun o rugă,

Dar cui? Cel Prea Nalt mai doarme ascund.

Îl vom găsi, Doamne, nu Te ascunde, Doamne,

Primește-l pe cel ce te caută în larg,

Da, oceanul nu mă cuprinde,

Încă plutesc fără-ntrebări.

Drogul și-a făcut efectul, înviorat

Mă preumblu pe celălalt țărm,

E timpul   să mă predau cavalerilor negri,

Dar tăcerea din jur este un zid înalt.

Aștept să mi se aducă  trăsura,

Sancho Panza întârzie mult,

E numele unui papagal  isteț,

Fără el sunt pierdut în largul  ceții,

Fără el sunt  un personaj defunct.

Trăsura ajunge singură,  e goală.

Ba nu, din ea coboară  o doamnă de rang înalt,

Mulțumesc,  voi pleca fericit , fericit…

Răbdare, suflete al meu, răbdare,

Fericiți cei care pleacă la timp,

Dar care e timpul ? Unde scrie?

Eu aș trăi încă un veac, ce spui, Doamne?

Eran Sela spunea, mi-e teamă de plecări,

Niciodată nu  te întorci. Are dreptate,

Omnia fluunt, malul se mișcă odată cu noi,

Zilele ne schimbă, iarba crește

Peste morminte,  vin alți eroi,

Eroi suntem că existăm,

Ne naștem, trăim, nu știm nimic.

Urmează un rondel nescris.

Nu e bine să fiu lăsat singur, Sunt un drumeț mereu rătăcit,
Dar cine nu este rătăcit în această lume
Cu multe pericole de neocolit?
Singur devin o imagine în oglindă, ...
Ceva imaterial , dureros,
O rană deschisă ce nu mai sângeră,
Nu mă lăsați singur, vă rog frumos.
Dar cine se gândește la cine?
Dai de un diavol mereu sângeros.

 

  

Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,

Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,

Lumini ciudate mă înconjurau, sufletele celor pleca de mult?

Ce să le spun? Petkutin și-a jucat bine rolul, i-a înșelat

Pe vii și pe morți. Orașul se vede în profil. Mai poți dormi?

 Ce este poezia? Ai să fii demolat. Îmi spune constructorul,

Am să mă mut la marginea Saharei,acolo nu te înțeapă nici o muscă.

Dar ce este poezia? O muzică plăcută sufletului. Nu, strigă înțeleptul.

Unde este mesajul? E sub pământ sau în soare, în lună. Cunosc un demolator

Care se tot învârtește în jurul casei mele. Mi-a luat frânghia de rufe, apoi rufele,

A dărâmat balconul, a demontat geamurile,a sărit cu picioarele pe patul meu,

Apoi a chemat un bidiviu și mi l-a lăsat în casă. Cine ești? L-am întrebat.

Tot eu, dar sub alt chip. O moarte lentă și dureroasă pare viața, pentru că ochii

Sunt mereu deschiși, chiar și în somn, închipuiește-ți că aperi

O cetate asediată, macii sunt rudele sângelui, dar ce ușor dispar, ca și sângele.

Trăim într-un amurg continuu. Vorbește și tu, cititorule,

Până și morții vorbesc precum copacii-nfloriți.Podul Mirabeau primește

În ospeție pe toți rătăciții.Acolo nu este nici un zid, în afara neînțelegerii noastre.

 

 

 

Boris Marian

 

 

Regele doarme, lacheii și ei,

Regele doarme, lacheii și ei,

 Se plimbă poporul pe poduri, pe chei,

Dară un murmur trece prin pieți,

Unde e creierul, băi, făcăleț?

Că unde-i greierul știe tot omul,

Are viorica un cap cât atomul,

Unde-i salvarea, unde e SMURD-ul?

Face Iohannis pe blândul și surdul,

Dragnea visează comploturi ca Nero,

Spionul se știe, e păducherul,

Astăzi nu-i vreme de somn în cearșafuri,

Punem copiii s-oprească tot jaful.

BMM

Se făcea că eram ostaș într-un mare imperiu, cred mondial, aveam o însărcinare , să ajung pe o navetă , cu un camarad, pe o planetă din sistemul nostru solar, am luat un tren, trenul a fost atacat, am pornit pe jos spre un port din apropiere, ne-am îmbarcat, deși lumea se înghesuia disperată, m-am pierdut de camaradul meu, l-am regăsit , dar hainele militare îi fuseseră furate, el m-a îndemnat să mergem înainte, am coborât de pe navă, altă îmbulzeală, o bătălie adevărată, poliția călare nu reușea să facă ordine, am reluat călătoria, nu am observat că trecusem pe lumea cealaltă, îmbulzeala era aceeași, am înțeles că nu mai avem unde să ajungem, ajunsesem deja, prietenul meu dispăruse, eram singur. Singur în Univers. bmm

Se făcea că eram  ostaș într-un mare imperiu, cred mondial, aveam o însărcinare , să ajung pe o navetă , cu un camarad, pe o planetă din sistemul nostru solar, am luat un tren, trenul a fost atacat, am pornit pe jos spre un port din apropiere, ne-am îmbarcat, deși lumea se înghesuia disperată, m-am pierdut de camaradul meu, l-am regăsit , dar hainele militare îi fuseseră furate, el m-a îndemnat să mergem înainte, am coborât de pe navă, altă îmbulzeală, o bătălie adevărată, poliția călare nu reușea să facă ordine, am reluat călătoria, nu am observat că trecusem pe lumea cealaltă, îmbulzeala era aceeași, am înțeles că nu mai avem unde să ajungem, ajunsesem deja, prietenul meu dispăruse, eram singur. Singur în Univers.

bmm