Nave fantomă

Nave fantomă

Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,

Uneori nici nu le vedem,

Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,

Alții  cu un Boeing păgubos.

Ca zăpada de primăvară ne topim,

Vom lăsa ghioceii în urmă?

Fotografiile se-ngălbenesc, unele

Se regăsesc la gunoi.

Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,

Emoția se desprinde din umbre, există?

Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.

Cascadele  păstrează un secret în ciuda monotoniei,

La fel, unele poeme,  ascund o mare durere.

Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.

Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,

Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele

Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?

…………………………………………………………………….

Dragostea este a celui ce pierde,

Plângi în zadar, copile, sunt certe

Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,

Sărutul din miezul de noapte malgașă.

Prea multe mizerii se plimbă pe Net,

Dar cine respinge un gest, un buchet?

Cum o mai duci, prietene? Bine.

Sub bine se poate ascunde o rușine

Ori o durere, morți aparente,

timide ființe,mereu alergente,

iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,

dar mă ascund, labirinturi,culoare,

mă pierd peste tot, dar cel care pierde

iubește mai mult, are semnele certe.

…………………………………………………………..

O piatră palidă vorbește în versuri,

Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,

Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,

Lăuntric cerul se deschide devreme.

Există vieți fumegătoare, fiori,

Poți să te pierzi în ele ca-n haos,

Există călători mai morți decât morții,

Iubito, hai s-alergăm  pe lângă tren.

Trăit-am multe vieți, dar am mințit

Prea des, am mituit și moartea și viața,

Cineva face focul în locul meu,

În urma noastră ard luceferi.

Curge aurul din ghitare, chiar pianul

Este mai nobil, în el ne vom iubi.

………………………………………………………

Be lăudăm că o ducem bine,

Ok, foarte bine, ok, ok,

Nu ne dor capul, nici fundul, burta,

Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!

Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,

E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?

Cine răspunde? Albatroșii  plutesc calmi,

Anunță furtuni, în ce să credem?

Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.

Se-aude muzica lui Chopin.

E mută mătușa? Ține cârma și creierul

Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,

Dincolo te așteaptă fecioare.

BORIS MARIAN

 

 

Plângând

Plângând

 

Toamna , lămpile ascund

Ultimul viol,

Din Tartarul fără fund

Iese dracul gol.

Dă-mi o rimă,

țap păros,

fii o dată sfânt

și zâmbește păcătos

Domnului plângând.

BORIS MARIAN

Oct. 1968

Prăpastie

Prăpastie

 

Jocul privirilor, privighetoare,  priveghiem pe cel ce nu moare, Kant e în flăcări, nici Schopenhauer nu ne oferă nici bani și nici aur, declinul este în noi, nu scăpăm, caută o slujbă la Birmingham. Cad și imperii, ard biblioteci, zece miliarde vom fi, multe zeci, dar suntem singuri, goi și aprinși, dragoste poți face și-n ginși. Ah, poezia, muzica, Mahler, poate citim uneori și pe Paler, poate un Brown,  Biblia știe, Lilith revine cu drept de soție. Viața se scurge ca fluviul Don, ne scufundăm, izvoarele dorm și totuși, și totuși nu pierdem totul, ascultă-L pe Domnul, e poliglotul, e cald, este rece, e bine, sunt  viu, știu doar trecutul, viitorul nu-l știu,  stăm în celule, nu ne vorbim, mergem acasă, poate murim. Pâine a anilor  cei timpurii, unii-s flămânzi ori durdulii, gheața adusă  cândva în camioane, iar înăuntru cadavre, lighioane, iară  pe ziduri atârnă picioare, mâini și organe, carne din carne, doi disperați au sărit de pe pod și-au revenit cu schelete cu tot, frunza ascunde  sexul, berbantul, ne invadează patimi, desantul, iar Lohengrin e motanul lui Nero, ce spui de asta, frumoasa mea, Vero?  Knecht și cu Kafka ne-au dus în eroare, noi vom pluti ca meduzele-n mare, Ludi magister, țurca-i mai bună, lupa și țuica, cântați-ne-n  strună.

BORIS MARIAN