Ridicare la pătrat

Ridicare la pătrat Bună ziua, domnule profesor, strigară elevii în cor. Eulenspiegel sări pe fereastră. Domnul Zus nu spuse nimic. O liniște fără hotar înconjura orășelul. Un străin s-a recomandat a fi unchiul vecinului. Făcea exerciții de yoga. Repeta mereu – nu-ți fie frică, repetiție ce augmenta sentimentul de nesiguranță al cititorului onest. Există mulți oameni pe lumea asta, dar mai mulți sunt dincolo. Nu avem încă vești de la ei. Misterul poate fi atins cu mâna. Dar cine îl simte? Degetele diferă de la mână la mână. Are și Luna un efect asupra evoluției degetelor. Marte o concurează. Pe aici au fost cândva fiii lui Saturn. De atunci există și moartea. Astăzi mașinile își fac treaba – calcă zilnic mii de oameni. Astfel lucrurile se mai simplifică. Ironia a fost al doilea flagel, după ce aurul a devenit stăpân pe piață. Puține iubiri au rezistat atacului. Prima a fost cea alui Don Quijote. A urmat baronul Muenchhausen. Apoi Don Juan, Casanova, Sade, ș.a.Unii se slavau prin demisie. Alții și-au cumpărat costume noi. Într-un landou de culoare neagră apăru șeful statului. Cine e? Asta întrebau cetățenii. Țaplea, zise unul. Țap-lea, Țap-lea, se auzi în toată țara. În urmă veneau supuși leii din Africa. Au intrat cu toții în Biblioteca Academiei de Științe Vii. Peste toată adunarea pluteau note din compozițiile wagneriene. Nimeni nu mai adăugă - Țaplea. Între evlavie și ipocrizie nu este decât un pas, dar ce pas? Cineva a luat cuvântul și a fugit cu el. Era Volghemut. A fost citit un decret care interzicea vânzarea calmantelor pentru nebuni. Din această cauză nu a mai venit toamna. Soliștii au fost deportați pe Insula Paștelui. A urmat Purgatoriul, dar povestea va fi continuată de Eulenspiegel, revenit din neant. BMM

Robespierre

Robespierre Mâinile lui translucide taie-n penumbră şlefuind cristale, seara moare în jur, serile serilor sunt egale. Mâinile lui şi spaţiul de hiacint pălind ( hiatus?) sunt o părere pentru senina, calma lui tăcere care-şi visează clarul labirint? Nu-l tulbură nici gloria, oglinda visată de oglinzi, nici o iubire suferindă, abandonând metafora şi mitul, taie cristale, unul – infinitul- hartă ca Celui Risipit în Stele. Borges despre Spinoza, uşor prescurtat. Am amuţit scriind şi-mi vin lacrimile. Apoi, îmi amintesc de dragostele mele, de sentimente rătăcite-n bezna timpului – cât am iubit-o, Doamne, i-am dăruit priviri, şi am iubit-o , Doamne, ca-n drama lui Shakespeare, cât am visat-o, Doamne, i.am dăruit cuvinte, şi azi ea vine, iat-o, aţa era –nainte? Ea mă priveşte rece, antarctică, trufaţă, cât se preface, Doamne şi cât este de laşă? Reiau, mici aforisme, pentru că esenţele tari reduc percepţia – Voi mă plătiţi, pentru ca eu să vă ordon, să vă conduc, am făcut din voi o naţiune de eroi (Ha-ha)…Nefericirea omului vine de la iluzoia că Universul este făcut pentru om, ei, bine, omul este făcut pentru Univers, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum …Cei care fac şi nu cei care ştiu ce să facă, rămân în istorie … Copiii mei, iubiţi-vă, iar dacă nu puteţi, cel puţin respectaţi-vă( Goethe)… ceea ce omul numeşte soartă este suma greşelilor sale (Schopenhauer)… De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-L slujeşti pe Domnul, cum poţi sădi pomul, cum să-ţi păstrezi somnul? Mă întreabă profesorul, şterge praful de pe armele de vânătoare şi de pe vraful de reviste, apare o balerină care ne ţin în carantină, profesorul face un semn pe tăbliţa de lemn, de faţă sunt personaje famate, Confucius, Alexandru şi comandanţi de armate, „M-a întristat întotdeauna să recidivez”, spune unul din ei, cu un pechinez în braţe, balerina-l asprobă, Robespierre stă într-un colţ, bate la tobă. ******************************************** Se făcea că eram în mijlocul mării. În jur pluteau laureați, onorați, toți înecați, dar frumoși. M-am apropiat de o stâncă foarte cenușie, care m-a scuipat cu un val. Vorbea stânca vrute și nevrute. Se baza pe bunăvoința zeilor, niște ramoliți analfabeți. Era pe acolo și o frumoasă din Troia, pe care mulți o visau în pat, dar ea avea uniformă și nu o putea scoate. De departe Calypso Doy Nimic, făcea semne disperate să fie băgată în seamă. Ea voia să-mi smulgă ficatul, d...BMM

Opusul iubirii

Opusul iubirii Opossum, opusul iubirii nu este ura, Indiferența – genială cură, Cât mai lucidă, acidă, ucide Inima oricărui prinț, Baiazide. Visul cu trenul pierdut între gări, Jupoaie-te de întrebări, Ce călător urcă, dispare? Opusul iubirii nu-i disperare. Noapte de noapte dispar călătorii, Auzi și tu vocea? Plânsetul morii. Dar Purgatoriul îl știi? Auzit-ai? Mila-i mai rea decât mita și mita-i. Nu au putere cei ce se laudă. La eșafod cine aplaudă? Câtă orbire, atâta nemilă, Tu răsfoiește filă de filă, Ia dicționarul khazar, mai învață Ce se mai poate-n această viață. BMM

Pelicanul pălicar

Pelicanul pălicar Licărea în zare un pălicar, Bătea din zaruri un pelican, Un homme pitoyable a scris ceva, Nu citi, nu-l iubi, nu-l uita. Versiune și aversiune, averse, the collector adună verze, Resturile, rosturile orașului-turn, Am spus , destul, de prisos, fiind taciturn. O convocare de la morga orașului? Prezent, strigă fratrele sașiu al făptașului. Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni, pe boltă cresc creierași și plămâni, Fructele cad dintre stele, iar grâul Vine din soare, pe unde-i și brâul. Caut luminișul – clipă, doar nori, Un adăpost pentru Iona din flori, Scorburi ascund fecioare, iar cântul Devine mări, oceanu-i cuvântul, În întuneric – explozii, săruturi Mult prea sărate, de ele te scuturi, Copii singuratici pe stradă, un Bach? Revin la tine, Osip Mandelmach, În anul (dar care? ) fost-a ucis Poetul, iar trupa striga mereu –bis. Avea mustăți tiranul,o, yes, Era unchiul Joe fără progres, Mor și poeții, cui i-a păsat Pentru un blid de linte păsat? Oameni, de azi vom pune diguri. Să se oprească planeta din friguri. ************************* Zăpada de-atunci s-a topit,mi-aminteam Moartea lui Labiș, șaizeci de ani, Hoelderlin sta în turn de nebun, Primesc o scrisoare din Landeskrum, Picuri de sânge, hârtia virgină, E ceasul trei înspre lumină, O lină, funebră ceață, orașul Tot mai așteaptă mireasa și nașul, Am să mă culc și eu, s-o trezi Un exilat pe insula Psi. Parfumul scrisorii furate, atent Tu să fii pumnal și patent, Crinul și moartea, executanți De obicei sunt ambulanți, Contesa cea sângeroasă - nimic, După o noapte de dragoste-n dric. M-ai întrebat ce-mi place din trup, Eram obosit, ca tunul lui Krupp. Plecând, ai lăsat o treaptă, o treaptă spre nicăieri, ca o șapcă, o șoaptă, Voce-n pustiu, viața cu scări, Unde dansezi spre nicăieri? Treapta se-apropie iară de Lună, Te-am strâns în brațe, sânii se-adună, What a man, ai șoptit, m-am trezit lac de sudoare, cât te-am iubit. Boris M. Marian .

Sinceritate absolută

Sinceritate absolută E trist când spui că orice om Este înclocuibil, Nici despre stele să nu vorbești astfel, E trist când refuzi mâna unui prieten, Mai bine îl pui la zid și-l execuți, E trist când te afli în război cu lumea, Nici câinii comunitari nu cunosc acest război, Eu scriu aici fără floricele de stil, Doar desenez o inimă și nu aștept nici un transplant. Înțelepciunea și lașitatea nu sunt rude, Diavole, îți propun un pact, sufletul meu pentru încă o viață, știu, Faust dorea și el așa ceva, dar eu sunt frate cu Prometeu, cred că am să caut o altă cale. BORIS MARIAN

Adânca mea dezamăgire

Adânca mea dezamăgire Să nu cauți adevărul. Nici dreptatea. Ai să găsești cadavrele copiilor uciși. Bunicii împușcați pe malul apei, Prea sângeros e adevăru-n ochi cruciși. De aceea, mai molcuț s-o luăm, ca melcii, Să fim mai blânzi ca mieii sub cuțit, Cu lacrimi se inundă Universul, Când mor oameni, adevărul e mințit. E cineva care m-amenință cu moartea, dar eu, înconjurat de nimfe, fără păs nu am armate, scriu câte o carte și nu dau patrupezilor ovăz. Mi-e dor de cântece și voia bună dintre oameni, De erotismul doamnelor de vis, De ochii verzi, căprui, albaștri, îți cer, Doamne, Să fiu de multă dragoste ucis. BORIS MARIAN

Aveam un mesaj ca un masaj, Adică un gaj ca un garaj, Acel zid, acea mimoză, O găină și o proză, Niște meandre, niște ceară, Cine cere n-o să piară. Cel ce nu văzuse- oceanul Are-acum cecul și banul, Iguane vede-n vis, Precum medicu-a prescris. Acrobatul e frumos, Trei costume și un os, Ultimii la coadă-s corbul, șalul andaluz și sorbul, în hotel cineva moare, dar la cinema e soare, la război nu-i loc de vis, o , Sesame, ai închis, trei tăblițe cântă-n strană, nu te-ascunde după blană, un balaur, opt carate, mama broaștelor curate, animale sferoide, șerpii nu mai fac partide, nici himere, nici sirene, ia-mă Bebe, ia-mă nene, nimfele se duc la bal, Phoenix trage un chintal, Monstrul Aheron e plat, Faust este apostat, Calul alb devine negru, Se lipește de un cedru, Ochi de câine tare-albaștri Ne privesc, din pod cad aștri. Zilele sunt număr prim, Mane, Tekel, Ufarsim. Zilele, numai în versuri, De la mers, pluralul mersuri, Moare cu fiecare vers, Ca o lacrimă de pers. Zic și eu ex nihilo nihil, ceea ce înseamnă Bill, Se îngăduie și forma Torna, fratre, torna, torna. Cred în Soare și Oțel, Dar mai mult eu cred în El. Mâine va fi un adaos Fericit? Who knows? Who knows? BMM

Acel zid, acea mimoză

Acel zid, acea mimoză Acel zid, acea mimoză, O găină și o poză, Nește meandre, nește ceară, Cine cere n-o să piară. Cel ce nu văzuse- oceanul Are-acum cecul și banul, Iguane vede-n vis, Precum medicu-a prescris. Acrobatul e frumos, Trei costume și un os, ultimii la coadă-s corbul, șalul andaluz și sorbul, în hotel cineva moare, dar la cinema e soare, la război nu-i loc de vis, o , Sesame, ai închis, trei tăblițe cântă-n strană, nu te-ascunde după blană, un balaur, opt carate, mama broaștelor curate, animale sferoide, șerpii nu mai fac partide, nici himere, nici sirene, ia-mă Bebe, ia-mă nene, nimfele se duc la bal, Phoenix trage un chintal, Monstrul Aheron e plat, Faust este apostat, Calul alb devine negru, Se lipește de un cedru, Ochi de câine tare-albaștri Ne privesc, din pod cad aștri. BMM

Tratat despre ce a fost

Tratat despre ce a fost Cretanii și laponii au fost cele mai civilizate popoare ale lumii. Cretinismul( N.B.a nu se citi altcum) a apărut mult mai târziu. Valery nu spune altceva. Pherodai și Multucide au scris cărți serioase despre acele lumi. Pluton, sufiștii, demizeii dispăruseră. Senilatul a fost introdus în secolul II, înainte secolului I, pentru cei ce uitaseră adresa de acasă. Picero a criticat această nestare de lucruri. Între cetățeni se aflau unii centripeți, alții centrifugi, ei nu se întâlneau decât la alegerile generate de haos. Împuratorul a fost urcat pe un tron pe tri picere și aruncat la fiecare zece ani la groapa cu șobolani. Răcorica nu era la mare trecere. Sucrazitul corupea tineretul de la doi de viață. Stoiciuccii nu erau de acord. Artrizii și artrozii păzeau porțile orașelor, dormind îmbrăcați pe pragul lor înalt. Cel care a făcut-o de oaie a fost bietul Oedipiente, că nu știa fente. Au apăru sporturile de tot felul, precum apoloul, dioniboxul și kukareku, un sport adus de pe muntele Venus. Pe mulți îi atrăgea tragetarea, dar și comixurile erau prețuite. Moise, prezentat cu coarne, din prostia unui corijent, a ferit oamenii să dea cu oiștea-n gard. Islamul cel blând a început să se ocupe de Afructa, Săpunia, luară Ștofmanbulul, apoi veni Nea Bulione de lămuri cum stau lucrurile. Nu înainte ca un rege cam henritic să decapiteze într-o noapte paișpce neveste durdulii. Asta fuse. Nu mai punem la socoteală cele două burdușeli mondiale, din veacul trecut, care îngropară cam peste o sută de milioane de oameni fără nicio vină. Așa vru Scaraoțki, mama lui de idiotolog. Acum trăim în lebărtate, cine nu o suportă să meargă pe Marte. Am zis. BORIS MARIAN

Un adevăr

Un adevăr Un adevăr nu este frumos și nici urât, El poate fi un uger, dar poate fi un rât, Îmi explica în taină profesorul, șoptea, Dar auzeam cireada pe uliți cum trecea, mirosul cald de baligi și lapte și lapte nebăut și turme mohorâte în aerul stătut. Dar nu asculți, el strigă, îmi pare c-ai visat, și ca să mă trezească urechea mi-a mușcat. Apoi, încet, încet pe Cale a pornit, Dând Nume fiecărui asinus priponit, ATOT- PREZENT se pare că este un mister, Individual și totuși simțit aici și-n cer, se vede strălumina desprinsă chiar din Trup, El tulbură și joacă în aer un tulup, De nepătruns temeiul, e Poarta către Rai, Niciunde nu sfârșește, nicicând primind nu-l ai. BORIS MARIAN

Pirul- poem în proză pe o roză

Pirul- poem în proză pe o roză Înșelată de soțul ei, Bob, cu medicinista-batista Gaby-Baby, Lola-Corola caută o compensație- rație în brațele- rațele vărului Titu- Pilitu, care însă și el, mișel, captat –ratat de aceeași prietenă a casei din Scropoasei nu admite mite, nici ca soția să-l trădeze cu coafeze, acest drept- inept avându-l numai el- voinicel. Lola- Corola se sinucide cu un caporal pe post de pumnal. În acest timp, Ana- Borcana, iubita lui Mircea-Elicea și mai târziu fratele soției acestuia, care acestuia, întreabă un drumeț. Ei bine, se sinucide și el, la fine, spre confirmarea blestemului bunicei din Ohio, mama fiind întoarsă acasă după o lungă absență de la subiectul-esență, logodnicul nu spune nimic atunci când este răpit cu aprobarea sa la vila Luminița. Se reține din text faptul că gura cuiva burează dor, deși râsul altuia pe suflet îi șivoaie, trupul șopotă plâns, carnea se bătătorește țol, o zăpădire nemaivăzută se lasă din cer, undoiarea nu are suflare, meu, seu , greu , Mardoheu, sfârcuri doldorate zboară prin aer, pleoapele mâinilor nu se mai văd, zăbrelele degetelor opresc năvala, mâini înghiocate înalță rugi și fugi, casa chihlimbară începe a vorbi pe limba castravetelui, aur obrintit nu se mai caută, amploarea de rai terestru nu se mai poate, cetluirea cu aromă specifică, naivă îngerire, etc. No more, spuse yankeul din liceul Sf. Sava. Brava. BMM

Că-mi trec zilele

Că-mi trec zilele Că-mi trec zilele ca fumul, Oasele-mi sunt reci ca scrumul, Precum iarba de-i tăiată, mi-este inima secată, zice Dosoftei superb, înțeleaptă vorbă, verb. Iha, prihihu, aleanul Adăugă Budai-Deleanu, Cu armata lor vitează, Parpangheli smintesc necazul, De tulpină și-o fetiță Ne șoptește Ienăchiță, Văcăreștii plâng de frig, ca piloții într-un MIG, de iubire-i vorba, rază ce străpunge și scanează, moare jindios sărmanul, iubărețul Mumuleanu, geme greu de jos poporul, jugu-i greu, adânc fiorul, frumusețe din ruinuri, caldă-i inima în imnuri, fata-i gigătă la stat ca nuiaua dintr-un gard, zburătorul știe bine cum iubești Cantacuzine, Nastratin are-o zicală De te fierbe ca-ntr-o oală, Domnitori demni și domnițe, Săbii aprige, cosițe, Apoi Dan e căpitanul, Stă de strajă moldoveanul, Cad redutele și turcii Risipiți în umbra crucii, Vrea țăranul să-și ia glia, Lupta-i grea, birocrația, Dar adânc, din altă viață un Luceafăr se înalță. BORIS MARIAN

Te naști și mori dormind

Te naști și mori dormind Te naști și mori dormind, O singură viață de trezie, De dragoste, de sete și de foame, Numai cuvintele ne pot trezi, Sunt hrana treziei noastre, Ca și privirea, ce mult grăiește privirea, Dar nu dormi. Pot fi un om, un pom sau o pădure, De-am fi ca norii iuți lunecători, Nici graiul n-ar mai fi povară, Dar am putea atunci iubi? Și pietre de am fi, la ce folos? Când eu sunt viu și tu ești vie, E seară, cineva ne cheamă, Nu vom pleca, mai sunt flori de cules, Tu, singură n-ai să alergi în noapte, știm drumul, noi ne sărutăm și iar ne sărutăm o veșnicie. BORI S MARIAN

Am să încep

Am să încep Am să încep cu un popă Care avea un câine, El pe câine l-a iubit, ș.a.m.d., prost este că iubitul câine a murit, copitele cailor bat nemulțumite, vântul răspândește acest zvon trist, ochii trecătorilor nu spun nimic. Or fi și ei cai? Erau blocuri în centru pentru cai. Câinele a rămas un animal de provincie. Ați văzut câine în parlament ? Dar ce-mi pasă, ce tineri mai eram, Ce-nfiorați, acele biete vorbe, fericire, etc., Acum domnim între o zi și-o noapte, Nu te-am zărit în țara vieții, erai? Tu plângi? De ce? Visările – Coloane moarte. Ferește-te de vorbe. De s-ar lăsa tăcerea. Nu am fost niciodată suficient de singur. Paznic al depărtărilor, asta voi fi. Mormântul unei fete tinere, Un idiot cântă alături, în surdină. Eu cred că numai orbii au șansa să zboare. BORIS MARIAN

Urcăm un deal de nisip

Urcăm un deal de nisip Urcăm un deal de nisip, Picioarele nu le mai simt, Alături o umbră era, Femeia zărită cândva, Credeam că sortită mi-a fost, Îndrăgostitul e-un prost, Rece să fii și lucid, Mândru și foarte placid, Nisipul se-opune din greu, Dealul tot crește mereu, Simt răsuflarea femeii, Amețitoare ca teii De pe Copou, e un vis, Scuzați-mă că nu v-am zis. BORIS MARIAN

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde Un visător nu pierde niciodată, Patul lui Procust nu e pentru el, Ambițiile deșarte, vorba – plată La schimb cu sentimentul - anofel. Iubito, tu ești doar femeie, Femeie, tu ești doar un om, Iubire, tu ești doar scânteie, În ochii Creatorului – atom. Părea o părăsire, păsărire, Un fir de grație spre gloria din bolți, Cum strălucește aurul subțire, Ne despărțim, un duh pândind la colț, Vor fi iar veacuri rătăcite, E prea departe visul, unii spun, Pașii slăbesc, iar șoaptele-s sleite, șirag de lacrimi, diamant – săpun. O nouă zi, o nouă înviere, Doi tineri renăscuți din haos-lut, și-au dat un loc sub orbitoare sfere, Domnul a râs , vitraliile sunt scut. Paharul s-a golit într-o clipită, Cu toții au băut din el, Iubirea nu e doar ispită, Credințele sunt de un singur fel. BORIS MARIAN

Sfârlează cu sfârtecări

Sfârlează cu sfârtecări ____________________ Avem o natură fosiliferă, Nu recunoaștem nici argumente, Ia-te în gură cu-o diblă, o sferă, Precum strănepoții vorbesc și sug mentă. Urcă păianjeni în munții cei vestici, Noi vom dansa un Tetanos-vals vesel, Cinste specială celor alergici, Perlamutarii joacă la mese. Am un picior pândit de căpușe, Bate pendula, ficatul se sparge, Cine mai cântă glorioase Katiușe? Noi ne iubim printre oase și alge. Că la final ajungem în Hades, Asta o știe și mama lui Doris, Ea ne-a adus romanul QUO VADIS, Împrumutat de unchiul Sartorius. Cred că era zece jum”ate, Nebunul visa, dormea pe spate, Soarele îl scălda ca o mamă, Ce bine-i să nu fii nimic, doar o scamă. Să nu primești reproșuri aiurea, Să nu ai partea de-acreală și ură, Cerul e fără nori, e profund, prea profund, Doamne, ajută-mă să mă ascund. Poate-n bulion, să fiu un fruct, Din pacea lumii să mă înfrupt, Să fiu ciupercă adormitoare, O ,moarte dulce, o naltă floare.

Ce-aș vrea să fiu

Ce-aș vrea să fiu _________________ Ce-aș vrea să fiu un pepene, Să mă arunc pe geam, Cu plesnet pe asfalt, băi, nene Un pepene-gigant. Sătul de tanti Rina, Ce are-oricând dreptate, De mica-marea Cuța, Visând numai pe spate. Am fost la Santa Barbara și o iubeam nebun, dar ea mi-a spus, fugi, cară-te, mi-e capul un ceaun. Pe rănile amantului Îmi pune doar piper Nevasta căpitanului, Fugi cu un oier. Aceasta este lumea În care respirăm, Lungește-n gură guma, Primarul zice –dă-mi. Ce mai restaurante, Restaurații-n bloc, Se-ntorc din Alicante Toți strugurii, bob-bob. Sergenții au argenții, Căprarii aur au, Din adâncimea genții Tu scoți pistol – bau-bau. Cădem cu toții, plângem, E sănătos să fugi, Mai bine să fii rânced, Că toți te-or ocoli. @@@@@@@@@@ Înainte de a muri , am decis să fac o baie, Am obținut acordul vecinilor, Guvernului, Am intrat în cadă și, ciudat, am fost purtat de apă, Prin scurgere, până la mare, acolo, un delfin poliglot m-a întrebat ce caut, vreau în Hawaii, ehei, înoată, acolo te așteaptă cea mai frumoasă fecioară cu nume de rază, grăbește. M-am grăbit, și m-am trezit într-un sicriu. Poftim, de mai face baie. BORIS MARIAN

Melancholia

Melancholia ___________________ Nimic nu este veșnic, nici dușmănia, Dar despre ce să vă scriu? Salvat de vorbe goale, tot ce-i viu, Plutește-noată și respiră, La ce bun slove-n risipire? M-am săturat de pedagogi, Ei te lovesc la palmă, nu te rogi, n-o să te ierte, e-n zadar, am sărit gardul, sunt hoinar. Liceul Sava, mi-ai fost drag, Ca și armata, grad cu grad, Pfui, drepți și jos, dar ce povești, Fățărnicie, drac mai ești, Din ce-i correcness nu se naște Nicio iubire, nici de Paște, Nu judecați pe cei greșiți, Prin judecăți păcătuiți, Poetul fu asasinat, care-i chestiunea? Ce-i păcat? A dispărut un trandafir? Altul - viol chiar la Cugir, Roată gigantică e viața, Doar două clipe schimbă fața, Tiressias cu sânii largi Porni către areopagi, Aceștia nu mai știu nimic, Pe Henri Vameșu-l întrebi, Un om de treabă, pezevenghi, Trece un ceas, tu ai rămas, și anii trec, eu m-am retras? BORIS MARIAN

Cine este bmm- un imatur

Cine este bmm- un imatur ___________ Sunt imatur, extrem de imatur,deși am părul alb, Îmi spune un cal slab din ferma lui Augias, când plecam spre Peruggia , mă cert cu mine însumi, cu oricine, mă iartă , frate și vecine, pot face auto-da-fe, nu vre. Iar cel mai greu îndur povara când Pomul Vieții pierde floarea, Când corn-șofar îmi sună fals, iubire –ultim vals? Se făcea că beam alcool prohibit, cu Apollinaire, pe un hol, Avea în el noblețe, nu ca sfinții cu trese, ascultam amândoi lumina, Călăream vise pur-sânge, un car de aur așteaptă, Dric pentru altul, așteaptă, pompe funebre, ah, pompe, De apă ori pentru toalete, Apollinaire își scoase Calota craniană, grei aburi ieșeau din creierul mare, Amoruri, zaruri, chiar zâne fugite de la stăpâne, Domnul zâmbește, e bine, zice Apollinaire, glas de pește, Vom arunca piramide de versuri , ah, insipide, Vom construi un Eiffel pentru nebunul fidel, țineți-mă să nu cad, mulți au cedat, decedați în noi? Ce v-am făcut? Vino să te sărut, vine și Magdalena, Imparte copii cu lanterna, Apollinaire, unde ești? Na, a fugit, terorist eu îl știam din alt vis, Eu atât vă mai spun, până să n-ajung săpun, Desparte talentul de om, atunci voi fi și eu domn. Vezi, urlă iară doi creți, ești imatur, măgăreț. Asta e, zise tatae, nu eu. Niciodată, nu! BORIS MARIAN Cuvinte cheie : Vizualizări: 3

Am visat că eram Dumnezeu

Am visat că eram Dumnezeu Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu, Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești, Avem un loc în azil, avem și pamperși Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci, Primim și proști, doar să fie cuminți, Să nu sară la femei cu fund mic, Nici la marii noștri creatori, Citesc versurile unei poete sexiste, Sex, sex, plex plesnise, Coapse, sinapse, gândește prin centrii nervoși și prin vagin, Pentru iubire e bine, e bună, E brună, o însoțește un guard Ceva între brad și bulevard, Între un vierme gigant, genuin, Mult sânge rău îmi făcură, din plin, Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse, Un an flămând, un râu Cocor, Pasiunile adânc mă dor, un om se naște, alții mor, De mine însumi îmi e dor, teamă prea tulbure spumând, Castanii galbeni mor pe rând, castanele-sâni de negresă, Valuri, tandrețe, o, contesă, Apoi ghețarii vin greoi , împing un milenar noroi, Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm de ură să ne depărtăm, m-au înjurat cât au putut, neghiobul slut, frumos rebut. Deșertul prinde viață iar, un vis, speranță ori coșmar? Tu crezi că nici nu m-a durut? Oho, dar nu e greu să uit, Apar și marii zburători, poeții – sfinți nemuritori, Doar decedatul n-a cedat, în galaxii va fi lăudat, Citesc orice și e moral să caut pe unde sunt corali, Acesta este rostul meu, să scriu, iubind pe Dumnezeu. Naivitate? Onestitate? Din amândouă o cantitate. Ai fost la birt, ai fost la brith, Paznic de noapte la circ, Cărai locomotive-n spate De se mira și conul Tache, Acum intrași în scenă, vai, Un saltimbanc din Uruguay, Nu arătai a fi profet și nici proclet și nici puiet, De îți băgași gheara în gât, urât. Și mă-njurai și mă-njurai La fel ca pe hoții de cai, Ce-a fost cu tine, ce frumos Erai când mai umblai pe jos, Acum, călare pe Pegas ți-e teamă să nu cazi. Din turnul tău nu vezi nimic, De ești bogat ori ești calic, Bogat în rime, suflet gol, alcool. De-i poezia drog, accept, nu poți muri fiind poet, Mă cheamă gândul înlăuntru, e neagră luna, o să urlu, Îmi vor răspunde ușii albi, ajunși în Alpi. Peste-un milion de ani, atomi, ne-om saluta ca niște domni. BORIS MARIAN

Citesc

Citesc _________ Citesc versurile unei poete sexiste, Sex, sex, plex plesnise, Coapse, sinapse, gândește prin centrii nervoși și prin vagin, Pentru iubire e bine, e bună, E brună, o însoțește un guard Ceva între brad și bulevard, Între un vierme gigant, genuin, Mult sânge rău îmi făcură, din plin, Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse, Un an flămând, un râu Cocor, Pasiunile adânc mă dor, un om se naște, alții mor, De mine însumi îmi e dor, teamă prea tulbure spumând, Castanii galbeni mor pe rând, castanele-sâni de negresă, Valuri, tandrețe, o, contesă, Apoi ghețarii vin greoi , împing un milenar noroi, Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm de ură să ne depărtăm, m-au înjurat cât au putut, neghiobul slut, frumos rebut. Deșertul prinde viață iar, un vis, speranță ori coșmar? Tu crezi că nici nu m-a durut? Oho, dar nu e greu să uit, Apar și marii zburători, poeții – sfinți nemuritori, Doar decedatul n-a cedat, în galaxii va fi lăudat, Citesc orice și e moral să caut pe unde sunt corali, Acesta este rostul meu, să scriu, iubind pe Dumnezeu. BORIS MARIAN

Când trupul te doare

Când trupul te doare Când trupul te doare, ca și inima, Când nu mai vrei să scrii nimic, Când toate iubirile s-au răspândit Ca fluturii pe câmpul cu maci și ciulini, Atunci îndrepți ochiul minții spre Dumnezeu, Zadarnic I-ai negat existența, El nu te mustră, Simți un gol necunoscut în tot trupul, Inima sde oprește o clipă, parcă ar gândi, Uiți toate cărțile citite, ca și cum te-ai dezbrăca de haine, Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poți, dar vei crede Că și asta este posibil, fără mijloace de transport, Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înțelege Cu mintea, ci numai cu sufletul. BORIS MARIAN i

Marmura tace

Marmura tace Marmura tace, Venus fără brațe, Iubirile mor încet și e pace, Ce a fost, ce n-a fost, doar un fluture , noaptea, Eu în fluture intru ca un strigăt în șoaptă, Schimb de vorbe, iar vorbele sunt ca și iarba, Nu se scriu azi poeme numai cu barba, Am murit, n-am murit, cui ce-i pasă, nu-i pasă, Dar poetul e cel care crește-n mătasă, El dorește s-ajungă în raiul de vise, Pe unde trădarea niciodată nu ninse, Vina-i doar parte din vieți făr- de legi, Doamne, de visul acesta-mi dezlegi Sufletul, lasă-l să zboare-n Nirvana, Revenind undeva în Copacabana. BORIS MARIAN

Ioanei

Ioanei Foamea , Ioană, Nu este o toană, Nici un mușuroi Într-un plin război, Recreez Geneza, Pionier, pioneza, Sânge taciturn, Un nebun în turn, Cai murind pe brânci, Duhule, mă strângi, Sfânt e bălegarul Adunat cu harul, Zgomot și respect, Sicriu cu defect, Iese noaptea mortul, Îl știe tot Corful, Casa-i peste drum, Vin, iubire, acum. Monștri foarte buni Se mâncau la huni, Nu ucid, Ioană, Hrană-mi ești, icoană. BORIS MARIAN

Păunii

Păunii Păunii dorm în vechiul pian, Mai ai poemele de-un an? Azurul – un sicriu albind Te fură azi, mein liebes Kind. Păunii țipă, ce isterii, Se desfășoară-n miezul verii? Iubita mea e prea departe s-audă strigăte, dar șoapte? Mi-a fost lumină, cântec, dor, Acum a devenit un nor, Nu-s răbdător, poate revine Iubita mea de la Rovine . Un violoncel am să-i aduc În poala cu parfum de nuc, De-o să mă-ntrebe toți vecinii, De unde piane , clavecine, De unde vine el, ciudatul, Ce-l știe antic Eufratul? Ce-a scris în taină psalmi, cântări, Iubită vei veni din zări, Să te privesc, să nu re-ating, Doar să privesc și să mă sting. BORIS MARIAN

Apollinaire

Apollinaire Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva? Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi? Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui? Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu, Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica, Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul, Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul, Meduza, racul, crapul, porumbelul,păunul, bufnița, Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred. Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule Apollinaire, Apollo în aer. BORIS MARIAN

Bobonete - maestru intergalactic al dansului

Bobonete - maestru intergalactic al dansului Treceau căruțele ca tancurile-radă, Frumoasa Radă, ochi căprui, ba negri, Alegro maiestuoso, alergară Poeții dansului pe sârmă și pe scară. Pornind într-un galop pe ritm de inimi, Imbir și chihlimbar, că-i dulce brânza, Îi place rudimentului sportivul Că pe teren își leapădă osânza. Am să reclam că sunt mai mulți galactici, Un bobonete, altul valentino, Dar parcă unul a murit, nu era pașnic, Iar altul s-a iubit cu leontina. Am să vă smulg și din Eden, nu-mi pasă, Ne spune o mătușă , cea cu coasă. 8 aprilie 2015 |

Cum crește iarba

Cum crește iarba Profesorul Geo D. îmi arată Cum crește iarba, Dragul Geo Dumitrescu, Visul său – căsuță în Australia, Ori în județul Neamț, Acum el are la dispoziție Palate albastre, îl văd retras, Mai scrie trei rânduri, Apoi privește departe, Prietenii îl salută La sute de ani lumină, Aprilie, bătrânul îl salută, Iar morții fără păs, Supusă propriilor capricii, El, Geo nu i s-a supus, Frumoșii lui fluturi , cărăbuși frumoși, Tuberculoși cireșii, ei scuipă sânge, Vântul murea ca un soldat Pornit într-o misiune nesperată. O bietul Yorrik- Geo cel serios, Timid m-apropii, mă mai recunoști? BORIS MARIAN

Există porți

Există porți Există porți , există inocență, Nu-i vremea cinstei, până le esențe, Extermină în tine ce-i curat, Auzi cățelul subteran cum a lătrat? You know the day destroys the night, Orice păcat primește-un like, Plăcerile-s îngăduite-aici, Dansează noaptea cu femeia-priculici , Când evadezi, ascunde-te-n canal, Canaliile au loc și în jurnal, Mai cumpără o insulă-un castel, Amețitor și amețiți noi avansăm. La capul podului sărmanu-l spune-„ Dă-mi”, Nu vrei statuie, că nu prea se știe Cine se va pișa pe ea beat, din prostie. BMM