Grădina florilor

Grădina florilor Înțelegi o grădină? Așa este cu poezia. M-am răsutat de nerubile, precum acel sinucigaș din file. Ferice de cel ce a prins peștele cel mare, Prietenul scrump, e un lemn îndoit dincolo de zenit, Precum cântă un nor așteptând pe un sfânt. El s-a agățat în năvodul prelins ca uleiul de măsline, Corul tău fals a rămas ca o strigare, În limbajul inorogilor sună a pară, Multicornul acesta a vrut să fie prinț, Ca tu să-ți urzești viața străpunsă de-un țânțar, Cutează și-ndoaie,anume, băloaie, Orice descudere largă să gudure, este un hău de trei microni, greu. Ilogicul born este un corn de albumină. Fii nebunoiu, iubeşte usturoiu, nu te risipi! Fără tine,bibicul nu stă, se mişcă, se pișcă, fără buzele tale, nicio clipă n-ar naşte alt chip. Răsuflându-ți privirea din glume, comenduirea, din întuneric, întoarce-ţi spata spre aslbumină, gândac ce gândește că nu există moarte, nici suferinţă, nici frică, totul este nimic, citește invers. BMM

Păsările neliniștii noastre

Păsările neliniștii noastre Păsările neliniștii noastre Deasupra capetelor noastre, Își fac cuib, oare? Tu ești o lumânare, ai timp să te stingi? Nici florile nu trăiesc o sută de zile. Sufletul tău nu este covorul pe care calcă oricine. Bucură-te, viața este pe sfârșite. Mereu pe sfârșite. Nu poți să ții cu o mână pâinea și trandafirul. Vei fi curajos când nu te vei teme de tine. Marea descoperire este liniștea din tine. BMM

Şi să-m dai

Şi să-m dai Buh de rubiniță, să-nvăţ o joiniță, pre cei făr-de lege către catagege Să să-ntoarcă de pre răutate Cătră a ta svârle o bacantă beată, O primăscară este prânzul tău Pe unele fei ciosvârta le basculinizează, încăpățânarea ta de a-mi ignora orice încercare de a te iubeare seamănă cu modul de comunicare al fecioarei, mare fermecare, că dac-ai zări bidiviu mai gri, nu mă părăsi, nu mă părăsi, că și voi ți-oi da zece copila- și. BMM

În pofida cuvintelor În pofida caracterului unei cataracte, Cuvintele dispar ca niște acte, Cinci texticule au în comun O gură enormă de leu- tun-tun, Emaux et Camee, luați aminte Nu se adună prea cuminte, Solarii, spectacularii de Lisle, De Heredia și Delibes, Ochiul contează mai mult ca un cord, Haz nu are decât acel corb, Sainte-John Pers și Allan Poe, Eva purta un roccoco, Cuvintele se ascundeau sub fald, Ce trup avea, ce suflet cald, O îndrăgea Stejarul Sfânt Din Nordul însinguratic de pământ. ************************** Intermezzo - M-ai întrebat cum putem fi în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani, cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignranța, violența, cruzimea, viclenia. Finitta la commedia! Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul. Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie. ************************************ Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar- Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă, Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare, Iară primăvara te-nveșmântă toată, Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară. Atâtea veșminte, totul e vremelnic, Te lepezi de ele, nu mai avem nume, Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic Să nu fii iubită-n vis, din altă lume. ********************** Orbiţi de cărăbuşi din aur, Cum traversăm, în abandon, E ora când Unicul Faur Ne-ndeamnă la un veşnic somn. Nici timpul nu este acelaşi, Cad şi cadranele de ceas, Auzi cum murmură, grilaje Se lasă peste răposaţi. Conturul sângelui, aminte Să ne aducem de părinţi, Orbiţi, noi mergem înainte, În urmă noi lăsăm dorinţi. Aş vrea să mă mai nasc o dată, Să-ntreb de ce şi cum şi ce, Să văd privirea ta mirată Din lumea care nu mai e. **************************** Prietenul spune, nu ai argumente, Ai pană la creier, mi-a spus, Dar ce fac eu? Plimb sentimente Din Orient la Apus. Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă, Nici unde te afli, îl cred, prietenul meu nu are mamă, are un tată biped, prietene drag, de ce îmi porţi pică? Nu suntem noi muritori? Avem timp şi după, pe lumea cealaltă Să dăm cu pietre în nori. În luptă fiind cu propria-ţi umbră, Priveşte cum umbrele scad, Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă Prieten-duşman îmi eşti drag. ************************************ Berlioz, Vrăjitorul din Oz au pornit, în ciorapi bleu și roz, să gonească nonconformiști în Țara Munților Triști. Sufletul lor vagabond căuta, ca un mitic James Bond, un asin vorbăreț aurit, doar antilope-au găsit. Antitancuri, antitalente scriau festina nunc lente, șerpii, păianjenii frați se-mbrățișau îndoliați. Cin-nu trăiește nu moare, știe și șăful cel mare, zidul nu sparie deloc, dă-mi brelocul, Pasăre Rok. Am rămas fără de pretini, fără dietă și piepteni, fără iubită, doar glorie, ce nu conține-o calorie. Brusc se aude în poartă copita lovind, poarta-i spartă, se vede că nu are stil, Berlioz spuse subtil. Nici cal, nici maimuță, nici faun, intră arătarea, up-down, destul ați vorbit, e rușine, plâns, lacrimi diamantine. BORIS M. MARIAN :

Cineva mă învită Cică redivivus, vidivescam nu, Paranemernicia merge de mână cu oligofrenia, Toamna se culeg speraclurile, zoowcecologic spus, Grădină, cenușă, cenușă, grădină, Albă lumină diamantină, Parcă suntem copii, tu ai cozi, Eu călătorul la antipozi, Eu îți aduc de la Nord un urs alb, Tu-mi dăruiești sânul mic, palid, cald, Eu scriu o carte, tu îmi ghicești Tot viitorul, le potrivești, Zici c-om avea zece copii, Mici, frumușei, chiar jucării, Înconjurați de vorbe și flori, Nu vom afla că oamenii mor. Redivivus, spune bidivivus, Pe un panou era un popou pe post de funcționar, Vai, ce coșmar, popoul vorbea ca nimenea, Lipsea un zoowcecologic, cu borangic, Ma nishtana, ei și? BMM

Fanfara

Fanfara Unul poreclit Fanfară, nu ieșea deloc afară, Nu te enerva, amice, taie-ți unghiile cu brice, Sarpină-te de un gard, brav marchize de Ronsard, Că organele de stat toate ți le-au transplantat, Pupa-te-ar iapa pe bot, că ai fost mereu la vot, Dezbrăcat de caracter ai ajuns cadrilater, Ia și tu un bob albastru să ne crească finastră, Verde crud, verde crud, nu știam cum să te ud, Sunt gonflabili șefii-n scaun, îl citiseră pe Mao, Melc sub talpă, calcă-l des, că ai fost mereu ales, Ma shlomha, îți spune Duvăd, să n-ai parte tu de kuvăt, Mtzu-i-an, te strigă toți, și bunici, unchi și nepoți, Funeralii, funarcalii, boculeți aprinși de galii Ce veniră din est-vest, Zen Avesta ori doar lest? Gastrologie, știință pentru cei fără priință, Mozart, Mozart, ce-mi făcuși că mă cheamă fata-n duș, Cama ole, nu prea scump, dum-dum- dum și trili-trump. BMM

Ani romani

Ani romani Plânge Leonard de atâtea blestemății, Cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, Să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, Cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, Biluțe mai rotunde și mai sparte, Tăcere, suntem în sanctuarul politeții, Nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra? Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri De care Iago nici nu auzise. ******************************** Bati laavod, cu un cod între picere, Lesh li mishpaha, ha-ha- atât. Nahutz li kesef, un chisel-chisea nu strică. Lo bati le valot, dar valuta e un fort. Aavod kashe, adică ascuns în sefe. Acest texticul ( nu cititzi greshit) are o cheie. Nimic nu se compară cu admirația. Bach ține loc temporar lui Dumnezeu. Subarboretul mi-a adus brevetul. Herzogenhorn și Feldberg, nun, Carne tocată printr-un tun. Subarboretul mi-a clădit brevetul, Copacul nu suprtă pădurea. Dudul dudui, castanul se castră, Frasinul fu prezident la țară de du” ment . Sâmbovina, bat-o crina, ulmul, culmul și drezina, Carpen, cimișir, cireș, faci amorul pe un preș. Bre, dar sideroxylonul se nălță mai ca balonul. Un arin, castan porcesc, toate ne reînfrățesc. ********************************************* Frumuseţea nu îmbătrâneşte niciodată. Umblaţi uşor, treziţi morţii. Să ai aripi şi să nu zbori este o tragedie. Morţii zâmbesc numai în vis. Visează-i. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el. Setea de putere ascunde frica de moarte. În dragoste nimic nu este normal. Uneori ai impresia că maimuţele se trag din oameni. Morala s-a născut din contrariul ei. Cine nu mă iubeşte, nu este duşmanul meu, ci al său. Să ocoleşti pădurile fără copaci, frazele goale. În fiecare trăieşte un corăbier. Eu ştiu că voi muri, ei şi? Moartea nu e o revanşă, ci o răsplată. Şi raţiunea te poate îmbolnăvi. Fericirea nu este o proprietate. Ucis de atâtea ori, eu nu mai cred în moarte. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Cel ce nu vrea să audă, este mai jalnic decât surdul. Alarma nu este pentru surzi. Te pui cu prostul, dai de dracul. Nu poţi urca mai sus decât muntele visat. BMM

Șopârla

Șopârla Mergând pe un drum ocolit, șopârlă am întâlnit, Ea îmi șoptea, îmi șoptea, Ascultă povestea mea. Iubit-am și eu cândva, ca tine cu umbra ta, Nu am știut –dăruit, Mereu am ocolit, Robi ai pretextelor vechi, Ne sărutam sub urechi. Nu mai știam ritualul Cum face tot animalul, Câini, șobolani și șopârle, Berbecii de pe la târle, Doar ascultam melodii Bitlși, rollingi dilii, Viața trecu ca un val, Mai mult ca un carnaval, m-am prefăcut în șopârlă, nici cocoșată, nici cârnă, o mie de ani voi trăi, în umbra umedă, gri, tot ocolind, șopârlind, de nimeni să nu depind. M-a întristat șoapta ei, Spunea ceva cu temei, Ceva nebunesc oarecum, Apoi mi-am văzut iar de drum. BMM

Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit…. Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla…Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”… A orbit , dar nu a cerut ajutor, visa frumos ca un cocor, dimineaţa îşi cumpăra pâinea cea de toate zilele, venea acasă, se închidea şi întorcea filele cărţilor ştiute pe dinafară, uneori un vecin îl chema pe scară să-i povestească tot felul de nimicuri, îi răbda orice ticuri, „Vezi ce faci, o să fie bine”, îi spunea orbul, a murit într-o vineri, îl chema Homer ţi totul s-a petrecut ieri. autor Boris Marian Mehr . ... Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit…. Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla…Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”… A orbit , dar nu a cerut ajutor, visa frumos ca un cocor, dimineaţa îşi cumpăra pâinea cea de toate zilele, venea acasă, se închidea şi întorcea filele cărţilor ştiute pe dinafară, uneori un vecin îl chema pe scară să-i povestească tot felul de nimicuri, îi răbda orice ticuri, „Vezi ce faci, o să fie bine”, îi spunea orbul, a murit într-o vineri, îl chema Homer ţi totul s-a petrecut ieri. autor Boris Marian Mehr . ...

Ab ovo pentru…..

Ab ovo pentru….. Ab ovo, pentru Sigismund, este ceva neclar, Cu Ghedeon și Rodion serbează un pătrar, Îi pare că un ou e roș, iar altul verzuliu, Ei, Sigismund, ce pot să zic, tu nu știi, eu nu știu. Ador și-acum stejarii vechi, sălbateci stei, pustii Podișuri de necucerit, admir eroii vii. Dar laurul cel sterp și trist, alături vița grea mi-aduc în amintire, vai, copilăria mea. Fui freamăt, gând și rază-râs, neîntrecut la joc, Acum în liniște m-afund, ferindu-mă de foc. Pitici în jurul meu roiesc, sunt duhuri sau copii? Ab ovo, da, nemărginit e timpul de a fi. ********************************* Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pius pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. BMM

Cum sapă râul

Cum sapă râul Cum sapă râul Terek, cum sapă Cernomor, Astfel privesc eu lumea, dar o iubesc de mor, Un turn mai sus privește și el , e plin de ciori, Cum sapă râul Terek, eu îl iubesc de mor. Duhul Tamarei , doamnă peste Caucazul nalt, Ne domină visarea, ea are pieptul cald, Ea are ochi –luceferi și degete subțiri, Ai fost cu ea o noapte și nu știi și te miri. Ea avut și drame și căte mari iubiri, Nebuni păstori și principi, monahi din mănăstiri, Mai trec și-acum pe-acolo, nu mai există turn, Dar râul curge iute, poți fi și mort, te miri. BMM

Libro

Libro Libro vine de la libertate, Cu ea mă împac cel mai bine, Cancion primaveral, ce frumos sună, Ca un sărut sub urechea ta, iubito, Aud copiii ieșind din ureche, Ca din curtea școlii primare, știați că argintul știe să râdă? Știați că ciulinii pot să danseze? Chiparoșii cunosc o mulțime de povești cu cavaleri, Picuri de rouă și lacrimi adună privighetoarea, Marmora fântânii sunt mi-amintește de pieptul tău tânăr, Mi se spune, nu știu de ce, bun rămas, Iar nu am murit, sau mi se pare? BMM

La gardul mileniului, se adună geniile, care pe hârtie, care pe simbrie, dar pe Internet, omul e discret. Actul iniţiatic nu mai este practic, actul sexual nu mai e actual. Supravieţuire, şekspiri şi şekspire, ah, tremeduos, totul e pe dos, dosul e în faţă, sub braţ cu o raţă, iar monotonia nu e România, multiplicitatea a-mbătat cetatea. Boris Marian

Împărat slăbit

Împărat slăbit Împărat slăbit se duse,a venit un șambelan, A adus cu el progresul mai rotund ca un borcan, Lună, soare și luceferi le-a împrăștiat în zări, Crainici, iepurii aleargă și împart ziare, țigări, Armii grele de insecte se abat pe câmpuri verzi, De nu mai găsești nici roșii, iar la bursă pierzi și pierzi. Jucării suntem ai sorții, nici Mesia nu-i și nu-i, Hai, păpușă, să ne punem pe făcut copii din pui. Adormi-vom lângă secții de poliție, hingheri, Mai aproape, mai departe,om pleca în Cordilieri. Caii mării ne așteaptă, bourii sunt tot mai mici, Cerbii seamănă cu melcii, iar rachetele-s arici. O, priviți-i cum visează generații de apoi, Împărat slăbit se duse, du-ne , Doamne, înapoi. BMM

De la șaptezeci

De la șaptezeci . Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ? Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde mila pentru om? Ați privit ochii unui copil bătut? Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu. Nu lăudați soarele, el există și fără noi. Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență. Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat. Adevărul este iubire. Iubirile nu mor, se transformă. Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși. Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel. Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femei, dar merită. 70. Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare, pentru omor calificat. Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori. E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece. Laudele pot fi letale pentru artiști. Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc. Fii circumspect față de anii ce vin. A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iar răspunsurile sunt nenumărate. Să fii cinstit și să te cheme Brutus? Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune. În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii. A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește? Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe. Șantajul este puterea celui slab Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule) Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima. Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică Cum de se înțeleg ticăloșii mai bine decât oamenii normali? 71. Oamenii inteligenți nu scriu Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. Amatorii oferă cele mai mari surprize O poezie nu se scrie, se desenează, se cântă, dar nu se scrie Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei Cel mai rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul A nu ierta este prima etapă spre omucidere Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât 72. prin caracter Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic, nu sunt nevinovați Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fi suspecți, uneori Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său. Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată Oamenii inteligenți nu scriu Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi. Legătura dintre iarbă și o stea este omul. 73. Sapi grădina, apoi sapi mormântul. Nu poți urca mai sus decât muntele visat. Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate. Când zidurile plâng, omenirea este în pericol. Nu există popor de solitari, este invenția lui Cioran, care era un solitar. Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai comentată, adeseori fals. Am avut mitologie, apoi teologie, acum – tehnologie. Ce urmează? Energie, analiză, sete și sarcasm – calități sau defecte? Dulceața deznădejdii – o ultimă salvare. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni, plante și animale poate ucide în serie, prin cuvinte, înjură birjărește, sparge dinții trecătorilor, urăște de moarte și mai este și fericit. Tăcerea are nevoie de ascultători. Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie. Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent. Nu există poeți mici. Nu există otravă nefolositoare. Politețea exagerată este suspectă. Nu orice bâzâie , face miere. Ruinele au și ele valoarea lor. Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei. Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești. Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață. Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului. 74. Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasă realizare științifică, restul nu contează. Soarele nu știe că emite raze. Visez o lume fără pronume posesive. Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă. Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie. Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente. Urechile și ochii tulbură mintea. Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând. Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot. Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii „se prind” imediat. Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere. Cea mai banală idee este premoniția morții. Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă? Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii. Pistolul prietenului nu este prietenul meu. Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile. Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți. Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în ochii celorlalți.

Butuluga riterarală

Butuluga riterarală Năpădiră kmehrii balbeni, Câte nalbe, reci banane, I se spune kapucin, Însă bietu-i asasin, Hai să fim serioși, tataie, Că te tai ca pe-o păstaie, Vrei , fumezi cartoane dulci, Ziare vechi, pravili, porunci, Stăm întinși pe pat, colaci, Drac cu drac, grăguț cu fragi, Simți fiorul, simți fuiorul? Ah, iubirea cea omorul. Copii mari după lumină Tind în beznă sibilină, Trei minciuni și-un adevăr, Cresc ca puricii în păr. Merg cu tlenul roșu-bleu, De îmi sare un blacheu, Guenonismul temperat A pătruns în Ararat, Visele se între-între, De la creier pân-la vintre. Vita nostra e un drum, Nu te-ntoarce, Hamaiun. BMM

Baronul de Keresch

Baronul de Keresch Într-o chicineață însorită de iulie, anul nu pontează, trei iguane s-au întîlnit pe un balansoar.Prima, mare amatoare de fondante, i se adresă celei de a doua cam așa:„”Măi, igoano, ce ar fi să cumpărăm New Yorkul, facem o fermă prozotehnică ca la parte…cu baci, boi, porci pascalieni? A treia creștea petrunii,hortyensii și prăpădii,croiniță, cricin și rubarbă. ”Ba, mai bine am plinta o plivadă cu șmangotieri, zbananieri și piwi, nu crezi? ”. Prima lachiziționă boi și sape de masă, ba chiar cîteva curelușe havaiene,zoile și sapele se dovediră șterse, cîteva fustițe long shai se împerecheară cu viezurii, dihorii și bursucii.Băunătorii naturali care treceau în transgresare necontrolată, bărgărițele, plăcustele , pândacii, flumurii de castă….. Încercă apoi cu cizmă creață pe care vroia să o exporte drept chewing-gum….Aici baronul de Keresch se opri, fiind nevoit să fugă în Crimeea. Acolo fu luat de tătar și gonit în Siberia. Dar asta este o altă poveste. BMM

Plocedeu

Plocedeu Ploce de un eu, urma scapă jurma, Dis-tan-ța față de sine, este în buli-buline, Mu-mu-zeele, dragele zeele, Origininea omumului nu se știe, bromului Noi îi datorăm o dronă, să ne fie cald anconă. Originea umărului, scade aripa turnului, Post-scripțuroaică, leoaică de sanchi, s-avem rezon, pardon, poltron, on va plue. Șuieră , băiete, mai ai puțin, ajungi părinte La trei sutimi. Acum este clar, bar, izobar? Pata albă s-a așezat sub un sfârc, o caută un cocostârc. Nu-mi place, dă-mi pace, dibace. Nervii, Nero și visul, aici intervine caisul Adică un fel de Caiafă purtând o garoafă. Depozitele, impozitele breslei boiangiilor, fustangiilor, din Florenţa, carenţa se aflau, se flatau, prin preajma bisericii Americii, Orsanmichele. Ce aţi înţeles? Nimic. Aşa face calculatorul meu. Se joacă. Nu-i bai. Ninge, este o iarnă bogată, trec fete, una mai drăguţă, mai frumoasă decât alta. Pe tocuri, cu talie subţire, cu năsucul în vânt, cu buze roşii, pofticioase. Nu ştiu de ce, îmi vine în minte imaginea unui cimitir, peste o sută de ani, unde vom zace cu toţii, cu faţa în sus, norii vor trece deaupra ierbii, iar sub iarbă, pământ negru, prin care aleargă furnici, viermi, toţi purtând atomi, molecule din trupurile noastre. Apoi planeta se va dezintegra, vom ajunge în cosmos şi ne vom reîncarna în fete şi băieţi frumoşi …. La capătul călătoriei, unde-i şi lacătul , nu-ţi mai vezi nici pletele încărunţite, nici păcatul, apare Femeia Ideală şi Personală, trupul ei în mantie regală, aveai cândva o mare încredere, dar iluzia începe să cutreiere, pulberi de stele-ntre stele fixe, sinteza poemelor Beatrixe, nu te urmează nici Euridice, „Mergi singur înainte, eu sunt vie”, îţi zice … Poate că există şi o altă viaţă, altă experienţă, fără trup, dureri, fără temeri, pierderi, poate altă faţă, trebuie să fie un alt Nicăieri. Ştim şi poate nu ştim, credem şi nu credem, ne-ndoim, e bine, nu minţim mereu, Dumnezeu e singur, ascultaţi cum geme şi ne cheamă, crede că e Dumnezeu… Boris Marian Mehr,

Prozo-poem de BM

Prozo-poem de BM Depozitele, impozitele breslei boiangiilor, fustangiilor, din Florenţa, carenţa se aflau, se flatau, prin preajma bisericii Americii, Orsanmichele. Ce aţi înţeles? Nimic. Aşa face calculatorul meu. Se joacă. Nu-i bai. Ninge, este o iarnă bogată, trec fete, una mai drăguţă, mai frumoasă decât alta. Pe tocuri, cu talie subţire, cu năsucul în vânt, cu buze roşii, pofticioase. Nu ştiu de ce, îmi vine în minte imaginea unui cimitir, peste o sută de ani, unde vom zace cu toţii, cu faţa în sus, norii vor trece deaupra ierbii, iar sub iarbă, pământ negru, prin care aleargă furnici, viermi, toţi purtând atomi, molecule din trupurile noastre. Apoi planeta se va dezintegra, vom ajunge în cosmos şi ne vom reîncarna în fete şi băieţi frumoşi …. La capătul călătoriei, unde-i şi lacătul , nu-ţi mai vezi nici pletele încărunţite, nici păcatul, apare Femeia Ideală şi Personală, trupul ei în mantie regală, aveai cândva o mare încredere, dar iluzia începe să cutreiere, pulberi de stele-ntre stele fixe, sinteza poemelor Beatrixe, nu te urmează nici Euridice, „Mergi singur înainte, eu sunt vie”, îţi zice … Poate că există şi o altă viaţă, altă experienţă, fără trup, dureri, fără temeri, pierderi, poate altă faţă, trebuie să fie un alt Nicăieri. Ştim şi poate nu ştim, credem şi nu credem, ne-ndoim, e bine, nu minţim mereu, Dumnezeu e singur, ascultaţi cum geme şi ne cheamă, crede că e Dumnezeu… Boris Marian Mehr,

Inletigență

Inletigență O șansă pe șine de măsline, Ecită rație, nemo contra deum, Ananaloghie fără simbrie, Consolatio mediocritatis, șeptimi, optimi, copchii divini, paxadoral, luluitoriu, redo, quia habsurdum sest, moli-tare, m-am talipsit, vaino, la mine vino cu tot ce ai, acum putem vorbi la un ce ai? Dar ce ai? BMM

Aforisme neortodoxe

Aforisme neortodoxe Din aforism în aforism am ajuns la terorism, Tot filosofând pe scară, vine unul și te-omoară, Marea veste este –este că nimic nu-i o poveste, Locul spiritului,vai, nu mai poate fi-n tramvai, Te cunoști pe tine însuți, ia o sută fugi în crânguri, Roua nici nu fecundează, nici pe noi nu ne clamează, Rădăcina, bat-o vina, mi-a crescut în cap ca știma, Repetitio –oglindă a gălbezei de sub tindă, Ai o grație, primare, parcă vii din terțiare, Consolează mediocrii o culoare ca și ochii, Credo, spiro, nu mă-ntoarce din plimbarea printre Parce. Noi și spațiul nu suntem nici prea lați și nici mehlemi. Barbu și cu Barbă se culcară-n iarbă și deasupra lor trecu stol de antilope gnu, când zburau păreau mai gri, I love you and you love me. Crezi, vei fi blagoslovit, de nu crezi, umblă cotit, Paradoxu-i paradox, cum nici dogul nu e mops. BMM

Fresh

Fresh Fresh de portocale pentru Puerto Rico, Honey citronade își ofer, bibico, Ia un apple juice, bunule Horațio, Vom porni degrabă către alte spații, Bucovina plată, Mountain Dew și alte Beuturi neutre bune sunt și calde, Tonic water Evervess ca și San Bernardo Ne păzesc de hoții din strada Orlando, Vine și un Red Bull iute, cu amicul Rockstar, deh, Captaine Morgan are, bre, gripă și mai ce? Ia Mojito, ce mai stai, scrie și o carte, Dacă nu te-a cucerit marele Duarte. BMM

Galactice

Galactice Laptele galactic pare-n sens socratic Un fel de cucută pentru o lume mută Cale pentru Robi Lapte pentru orbi Stele mii, micele, Lacrimile mele… Galileu, o, Galileu, Nu ţi-a fost uşor, nici greu, Să găseşti departe-n cer Lunile lui Jupiter Una-i Io, vită-n spume, Fugărită-n altă lume, Alta-i Europa noastră, Nici deşteaptă, nici prea proastă, Iar Callisto cea frumoasă, Ca ursoaică e cam grasă, Numai Ganimed vicleanul, Rotunjel e băietanul, Il serveşte sus, în cer, Cu vin bun pe Jupiter, Galileu ar bea un strop, Dar nu-l vede-n telescop. Nu este vorba de forţe oculte De care nu mai stă nimeni s-asculte, E vorba că şi Luna uneori Poate ascunde-n spate doi-trei sori. Te aud murmurând De ani patru sute Eppur si muove Dar cine te-aude? Nici astăzi stupizii Nu simt mişcarea Se crede prostia Nemuritoare In centrul stelar Care nici nu există Mereu se iţeşte Obscură şi tristă Mediocritatea, Mereu ca o cobe, Iar eu te citez, Eppur si muove. autor Boris Marian Mehr

Rușinea rușinilor

Rușinea rușinilor Vindem roșii, gălbenele la cucoane maturele, Celor fără de rușine ne-nchinăm să avem bine. Cine nu ascunde, zău, ceva greu în sânul său? O licoare cam dulceagă este viața fără șagă, Sub vulcan un cavaler a ascuns un colier, Colierul azi străluce sus , pe sânii doamnei Luce. Un teren de bârfe, șoapte, dai un ban pentru o noapte, Dimineața umbli gol, undeva în Limasol. Numai dragostea flămândă, fără teamă stă la pândă. BMM

Ridicare la pătrat

Ridicare la pătrat Bună ziua, domnule profesor, strigară elevii în cor. Eulenspiegel sări pe fereastră. Domnul Zus nu spuse nimic. O liniște fără hotar înconjura orășelul. Un străin s-a recomandat a fi unchiul vecinului. Făcea exerciții de yoga. Repeta mereu – nu-ți fie frică, repetiție ce augmenta sentimentul de nesiguranță al cititorului onest. Există mulți oameni pe lumea asta, dar mai mulți sunt dincolo. Nu avem încă vești de la ei. Misterul poate fi atins cu mâna. Dar cine îl simte? Degetele diferă de la mână la mână. Are și Luna un efect asupra evoluției degetelor. Marte o concurează. Pe aici au fost cândva fiii lui Saturn. De atunci există și moartea. Astăzi mașinile își fac treaba – calcă zilnic mii de oameni. Astfel lucrurile se mai simplifică. Ironia a fost al doilea flagel, după ce aurul a devenit stăpân pe piață. Puține iubiri au rezistat atacului. Prima a fost cea alui Don Quijote. A urmat baronul Muenchhausen. Apoi Don Juan, Casanova, Sade, ș.a.Unii se slavau prin demisie. Alții și-au cumpărat costume noi. Într-un landou de culoare neagră apăru șeful statului. Cine e? Asta întrebau cetățenii. Țaplea, zise unul. Țap-lea, Țap-lea, se auzi în toată țara. În urmă veneau supuși leii din Africa. Au intrat cu toții în Biblioteca Academiei de Științe Vii. Peste toată adunarea pluteau note din compozițiile wagneriene. Nimeni nu mai adăugă - Țaplea. Între evlavie și ipocrizie nu este decât un pas, dar ce pas? Cineva a luat cuvântul și a fugit cu el. Era Volghemut. A fost citit un decret care interzicea vânzarea calmantelor pentru nebuni. Din această cauză nu a mai venit toamna. Soliștii au fost deportați pe Insula Paștelui. A urmat Purgatoriul, dar povestea va fi continuată de Eulenspiegel, revenit din neant. BMM

Robespierre

Robespierre Mâinile lui translucide taie-n penumbră şlefuind cristale, seara moare în jur, serile serilor sunt egale. Mâinile lui şi spaţiul de hiacint pălind ( hiatus?) sunt o părere pentru senina, calma lui tăcere care-şi visează clarul labirint? Nu-l tulbură nici gloria, oglinda visată de oglinzi, nici o iubire suferindă, abandonând metafora şi mitul, taie cristale, unul – infinitul- hartă ca Celui Risipit în Stele. Borges despre Spinoza, uşor prescurtat. Am amuţit scriind şi-mi vin lacrimile. Apoi, îmi amintesc de dragostele mele, de sentimente rătăcite-n bezna timpului – cât am iubit-o, Doamne, i-am dăruit priviri, şi am iubit-o , Doamne, ca-n drama lui Shakespeare, cât am visat-o, Doamne, i.am dăruit cuvinte, şi azi ea vine, iat-o, aţa era –nainte? Ea mă priveşte rece, antarctică, trufaţă, cât se preface, Doamne şi cât este de laşă? Reiau, mici aforisme, pentru că esenţele tari reduc percepţia – Voi mă plătiţi, pentru ca eu să vă ordon, să vă conduc, am făcut din voi o naţiune de eroi (Ha-ha)…Nefericirea omului vine de la iluzoia că Universul este făcut pentru om, ei, bine, omul este făcut pentru Univers, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum …Cei care fac şi nu cei care ştiu ce să facă, rămân în istorie … Copiii mei, iubiţi-vă, iar dacă nu puteţi, cel puţin respectaţi-vă( Goethe)… ceea ce omul numeşte soartă este suma greşelilor sale (Schopenhauer)… De vreme ce nu poţi sluji omul, cum poţi să-L slujeşti pe Domnul, cum poţi sădi pomul, cum să-ţi păstrezi somnul? Mă întreabă profesorul, şterge praful de pe armele de vânătoare şi de pe vraful de reviste, apare o balerină care ne ţin în carantină, profesorul face un semn pe tăbliţa de lemn, de faţă sunt personaje famate, Confucius, Alexandru şi comandanţi de armate, „M-a întristat întotdeauna să recidivez”, spune unul din ei, cu un pechinez în braţe, balerina-l asprobă, Robespierre stă într-un colţ, bate la tobă. ******************************************** Se făcea că eram în mijlocul mării. În jur pluteau laureați, onorați, toți înecați, dar frumoși. M-am apropiat de o stâncă foarte cenușie, care m-a scuipat cu un val. Vorbea stânca vrute și nevrute. Se baza pe bunăvoința zeilor, niște ramoliți analfabeți. Era pe acolo și o frumoasă din Troia, pe care mulți o visau în pat, dar ea avea uniformă și nu o putea scoate. De departe Calypso Doy Nimic, făcea semne disperate să fie băgată în seamă. Ea voia să-mi smulgă ficatul, d...BMM

Opusul iubirii

Opusul iubirii Opossum, opusul iubirii nu este ura, Indiferența – genială cură, Cât mai lucidă, acidă, ucide Inima oricărui prinț, Baiazide. Visul cu trenul pierdut între gări, Jupoaie-te de întrebări, Ce călător urcă, dispare? Opusul iubirii nu-i disperare. Noapte de noapte dispar călătorii, Auzi și tu vocea? Plânsetul morii. Dar Purgatoriul îl știi? Auzit-ai? Mila-i mai rea decât mita și mita-i. Nu au putere cei ce se laudă. La eșafod cine aplaudă? Câtă orbire, atâta nemilă, Tu răsfoiește filă de filă, Ia dicționarul khazar, mai învață Ce se mai poate-n această viață. BMM

Pelicanul pălicar

Pelicanul pălicar Licărea în zare un pălicar, Bătea din zaruri un pelican, Un homme pitoyable a scris ceva, Nu citi, nu-l iubi, nu-l uita. Versiune și aversiune, averse, the collector adună verze, Resturile, rosturile orașului-turn, Am spus , destul, de prisos, fiind taciturn. O convocare de la morga orașului? Prezent, strigă fratrele sașiu al făptașului. Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni, pe boltă cresc creierași și plămâni, Fructele cad dintre stele, iar grâul Vine din soare, pe unde-i și brâul. Caut luminișul – clipă, doar nori, Un adăpost pentru Iona din flori, Scorburi ascund fecioare, iar cântul Devine mări, oceanu-i cuvântul, În întuneric – explozii, săruturi Mult prea sărate, de ele te scuturi, Copii singuratici pe stradă, un Bach? Revin la tine, Osip Mandelmach, În anul (dar care? ) fost-a ucis Poetul, iar trupa striga mereu –bis. Avea mustăți tiranul,o, yes, Era unchiul Joe fără progres, Mor și poeții, cui i-a păsat Pentru un blid de linte păsat? Oameni, de azi vom pune diguri. Să se oprească planeta din friguri. ************************* Zăpada de-atunci s-a topit,mi-aminteam Moartea lui Labiș, șaizeci de ani, Hoelderlin sta în turn de nebun, Primesc o scrisoare din Landeskrum, Picuri de sânge, hârtia virgină, E ceasul trei înspre lumină, O lină, funebră ceață, orașul Tot mai așteaptă mireasa și nașul, Am să mă culc și eu, s-o trezi Un exilat pe insula Psi. Parfumul scrisorii furate, atent Tu să fii pumnal și patent, Crinul și moartea, executanți De obicei sunt ambulanți, Contesa cea sângeroasă - nimic, După o noapte de dragoste-n dric. M-ai întrebat ce-mi place din trup, Eram obosit, ca tunul lui Krupp. Plecând, ai lăsat o treaptă, o treaptă spre nicăieri, ca o șapcă, o șoaptă, Voce-n pustiu, viața cu scări, Unde dansezi spre nicăieri? Treapta se-apropie iară de Lună, Te-am strâns în brațe, sânii se-adună, What a man, ai șoptit, m-am trezit lac de sudoare, cât te-am iubit. Boris M. Marian .

Sinceritate absolută

Sinceritate absolută E trist când spui că orice om Este înclocuibil, Nici despre stele să nu vorbești astfel, E trist când refuzi mâna unui prieten, Mai bine îl pui la zid și-l execuți, E trist când te afli în război cu lumea, Nici câinii comunitari nu cunosc acest război, Eu scriu aici fără floricele de stil, Doar desenez o inimă și nu aștept nici un transplant. Înțelepciunea și lașitatea nu sunt rude, Diavole, îți propun un pact, sufletul meu pentru încă o viață, știu, Faust dorea și el așa ceva, dar eu sunt frate cu Prometeu, cred că am să caut o altă cale. BORIS MARIAN

Adânca mea dezamăgire

Adânca mea dezamăgire Să nu cauți adevărul. Nici dreptatea. Ai să găsești cadavrele copiilor uciși. Bunicii împușcați pe malul apei, Prea sângeros e adevăru-n ochi cruciși. De aceea, mai molcuț s-o luăm, ca melcii, Să fim mai blânzi ca mieii sub cuțit, Cu lacrimi se inundă Universul, Când mor oameni, adevărul e mințit. E cineva care m-amenință cu moartea, dar eu, înconjurat de nimfe, fără păs nu am armate, scriu câte o carte și nu dau patrupezilor ovăz. Mi-e dor de cântece și voia bună dintre oameni, De erotismul doamnelor de vis, De ochii verzi, căprui, albaștri, îți cer, Doamne, Să fiu de multă dragoste ucis. BORIS MARIAN