Am o cabană în Valea Loarei, județul Teleorman,

 Alături  locuia un conetabil, nu contabil,

a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit

mii de scrisori de la iubite necunoscute.

Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.

După un an au apărut straturi, straturi  de flori nemaivăzute,

erau flori exotice  de pe toate meridianele globului.

Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.

Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.

Cine îl crede?  Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului.

Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.

Extrem de roșie era Siddhartha.   Printrte flori erau și mărgele de sticlă.

 Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi.

Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.

Tenia crede că este folositoare. În locul conetabilului, am uitat să spun,

s-a mutat Kierkegaard. Nime nu știa să-i pronunțe numele.

Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor.

Deși a trăit  puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult

aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.

Ce pretenție să mai am eu?

********************************

Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,

Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,

Toarnă, frate, torna, torna,

Aproape că nu-mi mai amintesc,

Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,

Ne învârtim în jurul propriului monument,

Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,

Orașul e altul, patul iubirilor noastre

Se duce spre centrul pământului,

De unde și cutremurele.

***************************

 

Atmosfera e nemișcată,

Curentul își urmează calea,

Unde mi-e busola? O să fluier,

 Să stârnesc o adiere,

După atâtea zile sunt tot pe țărm,

Mă gândeam la moartea profesorului,

Am mușcat dintr-un măr galben,

Am mângâiat părul străinei,

știam, nimic nu-mi aparține,

în afara acestor degete, acestui poem,

a toamnei roșii din care bem,

păsările au trecut ca niște gloanțe,

au perforat o bandă-ngustă de romanțe,

numai părul iubitei mele necunoscute

îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.

Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?

Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,

s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul

și umblă-n trupul meu, alt trup,  vânându-l.

********************

Uneori  șefii de reviste trebuie trimiși  la Socola,

Pentru destindere, iar iubita mea – fostă,

 Ce a schimbat în iarna vrajbei noastre

Tot ce e vară , toamnă, primăvară,

Să fie expediată-n Țara de Foc,

Eu scriu pe o piatră de mormânt

 versuri pentru ce voi fi.

Fructele coapte  deveniră iar grenade,

Veneau  morții din Granada moia,

Neprostitul nu mai scrie versuri, el ucide șerpi,

Marele șarpe plânge,  aud cum cuvântează,

Ah, puii mei, ah, puii mei, atunci am scris

Primele versuri triste.

BMM

 

Îngrijorat pătrunde sunetul
Pătrunde suntetul într-o livadă, nu cade nici un măr, necoapte fructe, hoțul  e mai iute ca natura, el ia, este flămând și ia, ar lua livada toată.
Așa suntem și noi, mereu grăbiți și niciodată mulțumiți cu ce avem. Eu nu laud sărăcia, dimpotrivă. Noi știm să-mpodobim și pomii. Noi vrem chiar să zburăm, dar, uneori, ucidem păsări  pline de culori.
Răsari la balul care a-nceput,  de mult s-au dus și slugile la somnul lor, răsari într-o  fantastică, strălucitoare rochie de bal, dar dansatorii au murit de mult, doar noi, eu și cu tine mai valsăm, mai vrei sau ne întoarcem în  morminte?
Să citești doar cărți de copii, autorii de mult sunt țărână, câți copii au crescut și s-au dus în războaie și lupte la bursă?  Simt și eu că .se clatină barca. Apa-i neagră, iar valul viclean, tu apari o naiadă,  rusalcă, tu mă tragi în adânc,  ce-mi oferi?
Muzica pașilor tăi în liniștea zăpezilor veșnice. Mă trezesc brusc,  un camion  zdrobește  pacea nopții.  Alături de mine doarme  aleasa inimii mele.  Doarme.  Câte carate are un vis?
Cineva numește scrisul meu – ciorne. Cuvântul provine din slavă – negru. Da, noi scriem cu sânge negru pe  albul veșnic al eternității. Totul se va șterge într-o zi.
O dansatoare prinsă-n reflector, acesta este sufletul meu care va zbura odată în cuibul  înalt al îngerilor. Acum el se zbate în praful   ridicat de forfota mulțimii, de vorbe grele, de  invidii  șobolănoase. Grea sarcină.  Dar harul se așterne pe  cerul  de care ne desparte un acoperiș subțire.
E răcoare, mereu este răcoare în apropierea unui mort.  Ceva îmi spune că strămoșii mei au trăit în sudul fierbinte.  Deși m-am născut aproape de Cercul Polar, am purtat sudul  în suflet. Unde este el, sufletul? Mă întreaba iubita. Cred că undeva între inimă și creier,  că ambele sunt materiale, poate în voce, în  tremurul pleoapelor, în bâlba care apare când nu te aștepți.
autor Boris Marian,

titlu

Tristețea ca o lovitură sub centură…

Posted in Proză scurtă by Hopernicus on 10/12/2010

Adevărul este că, uneori, tristeţea mă loveşte ca la box, mă face knock-out. Strigă unul-aha, îţi arăţi sfâşierile interioare, îţi arăţi,( sic), aşa a zis, ca un scârţâit de osie; mutra lui este de Goe scăpat din secţia celor liniştiţi, se mai laudă că este Gregor Samsa, nu ştiu cine i-a spus că seamănă cu o gânganie mare şi inteligentă. Cu ce drept se dă drept cine nu este?
Era ceva care trebuia dezlegat, ca un blestem.
Primejdii, miracole, izvoare. Copilăria la Suceviţa. Prosopul purpuriu ce se ducea pe valuri repezi. Muzicienii umblau pe acoperiş. Nici o catastrofă nu a mai avut loc. Ultima cursă, ultimii înecaţi. Fratele meu, înecatul. Un tăciune smuls flăcărilor. Netrebnicii au copilăria lor.
Nenorocirea este că nu scrii numai pentru tine. Nimeni nu te citeşte dacă scrii numai pentru tine. Dar nici dacă scrii pentru alţii, nu te citeşte. Numai strigătul omului disperat nu este o minciună.

artist Aurelia Chiru, Floarea soarelui

Nimic nu este mai înviorător ca o durere de dinți. Nimeni nu a murit dintr-o durere de dinți. Viața ajunge la un apogeu, nu chiar, dar undeva pe un deal.
Fără liliac îți este părul, ce a vrut să spună? Dintr-un ochi în altul trec norii. Un fulger în jurul gurii. O mână plină de ore. Pe talerul suferinței tu ești mai greu. Îmi zâmbești din adâncuri. Frunzișul anilor.
Golită fie noaptea din carafe. Cui să-i bem visele? Cine decapitează lalele? Ferește-te de cel care nici nu pierde, nici nu câștigă. Plasele pescarilor coboară în apele ochilor tăi. O lume întreagă de spânzurați, precum peștii în năvodul harnicului năvodar. Toamna își mănâncă singură din trup. E timpul să fie și timp de iubire. Nu mai visam propriul vis, eram în visele altora. Un fulger tânăr se apropia de mine, gata să mă coboare în împărăția celor împăcați. Pe buzele meu vei găsi numai buzele tale, în ochii mei vei găsi lacrima ta.
autor Boris Marian, redactor la revista Faleze de piatră

Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.

Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea  străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.
Latră la nimeni luna, să latre, las-o-n boli, tu vezi-ți de poeme și nu întra în rol, alege doar ținutul unde vei fi tu prinț, o coajă de alună, dacă un greier simți în creierul cu șanțuri adânci de trei microni, alungă tot urâtul, înghite-un pozitron, cică le face bine atomilor bolnavi, mă simt ca un perete visând la un zugrav, să-mi dea cu bidineaua în roșu sângeriu, apoi și eu în sângele meu să nu mai fiu.
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito cu părul şaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n pustiul Goshen, zâmbeşti ca un prunc înaintea descătuşării din vis, zadarnic aş vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis, în mine, în inima care, bătând nebuneşte, cerşind, îţi caută cu viclenie dorinţele, şarpele –jind.
Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme, strălucitoare neaua, pământ topit în lapte, viaţa mea trecută e numai un generic, viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric, viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte, eu am chemat un şarpe din versuri să m-alinte, îţi aminteşti, iubito, pe când erai regină şi în întreg regatul doar noi eram lumină?
Am fost bătrân, acum întineresc, am renunţat la băutură şi ţigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veţi spune, uite zboară, se luptă inima ca un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul,în ultimul moment renunţ, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărţile din raft, cu moartea nu fac Bruderschaft.
A rămas singur, fără prieteni şi fraţi, îmi povestea într-o marţi profesorul, brusc se auziră în uşă lovituri de uriaşă căpuşă, după zgomot se auzea că nu avea stil, nici reală nu părea, Till, aşa o chema pe căpuşa mea, uşa gemea, în duşumea o copită de cal nervos bătea, , nici maimuţă nici faun, pe pleoape avea copite, cerca să sape o vorbuliţă, ceva, un gând, destul aţi vorbit, rosti nechezând, cu voi mereu îmi este ruşine şi plânse cu lacrimi diamantine.

Vizionări: 165 Acheron 　　 Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit… Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie… Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. , 　 |

　
　
Acel zid, acea mimoză
　
Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o proză,
Niște meandre, niște ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum cecul și banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume și un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
șalul andaluz și sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o , Sesame, ai închis,
trei tăblițe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,
un balaur, opt carate,
mama broaștelor curate,
animale sferoide,
șerpii nu mai fac partide,
nici himere, nici sirene,
ia-mă Bebe, ia-mă nene,
nimfele se duc la bal,
Phoenix trage un chintal,
Monstrul Aheron e plat,
Faust este apostat,
Calul alb devine negru,
Se lipește de un cedru,
Ochi de câine tare-albaștri
Ne privesc, din pod cad aștri.
Zilele sunt număr prim,
Mane, Tekel, Ufarsim.
Zilele, numai în versuri,
De la mers, pluralul mersuri,
Moare cu fiecare vers,
Ca o lacrimă de pers.
Zic și eu ex nihilo
nihil, ceea ce înseamnă Bill,
Se îngăduie și forma
Torna, fratre, torna, torna.
Cred în Soare și Oțel,
Dar mai mult eu cred în El.
Mâine va fi un adaos
Fericit? Who knows? Who knows?
BMM
　
Der Knecht hat Recht
　
Cavalerul are dreptate, disprețuiește cultura,
de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir , acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii amintește de Lazăr sculat din morți.
Priveam adeseori întinericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur nu dispar, ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet, inventez ce vreau eu,
prietenii se cam feresc de mine,
poezia nu ajută la nimic, ea însăși este pe moarte,
femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.
Iar viața seamănă cu iarba, gândește.
BMM 
Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte


ce se-nțelege din moarte.


Am spus, ai plâns, iar am spus.


Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,


decapitați de soare, cleptomania de șoarec,


clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult , Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.
****************************************************


Tania și taina


　


Taina Taniei era ascunsă în constelația CIUCIU,


fapt ce punea pe jar jumătate din cartierul Pungași,


recunoștința era pe nicăieri, chiar de ieri,


amabilitatea se plimba prin oraș ca gripa,


îmi amitesc acele vremuri fără minte,


cu dulci cuvinte, beam cafea și brusc s-a oprit rotația Pământului,


unii și-au dat demisia, deși aveau salarii cât casa,


în această chestiune Tania nu are nicio vină,


dar taina este taină, rolu poliției este să nu doarmă,


eventual se poate juca table, în pauze, domnul Tchibo


s-a refugiat în Tasmania unde avea un trib ferice și supus lui,


Soarele își vedea de treabă, nimeni nu observase nimic,


doar Tania știa secretul, drept care, șoptindu-l unei prietene,


drept care a fost de urgență internată, astăzi fiind în aceeași situație,


deși Pământul și-a reluat mersul, în ciuda Inchiziției,


a altor agenții de urmărire a infractorilor.


Trăiască infracțiunea, se mai auzea pe ici , colo.


BMM

Scandalul cu pisica
Scandalul cu pisica mi-a produs o depresie. De unde a pornit totul, nu știu. Ghearele picicii sunt ascuțite, pernițele doar te înșeală. Totul părea că decurge bine, pusesem condiția unei păci durabile, dar cu nebunii, iar nebun este orice om care nu este bun, nu ai cum să ai un contract. Clauzele nu sunt clauze. Omenirea nu a ieșit din epoca pisicii. Dumnezeu este departe, pisica este aici. In copilărie am iubit acest animal, era vorba de motani, la fel d...e sălbatici. Pisica este sălbatică, nu are nimic comun cu un câine. Câine este omul. Un câine bun.... Șarpele veșniciei își mușcă propria coadă, scriu acest poem în acoladă, adică despre ziua de ieri ce se topește, dar unde sunt jurămințile veșnice? Eu și tu trăim ferice, iubito, eu și tu avem varice, iubito, eu și tu într-un poem ce se naște, ca mieii de sacrificiu, înainte de Paște. ... Nici cuvântul „iubito” nu mai sună, parcă ar fi o scârțâitură de cuțit pe tablă. Oricine se poate lăuda că este bun, chiar și eu. Bunătatea nu este un cec la bancă, nu se schimbă în valori. Este bine că nu mai există nici o corespondență, moarte scrisorilor, trăiască umorul, orice acuzație este puerilă, cad avioane, se aruncă rachete, mor oamenii pe șosele, iar într-un coș cu viorele șade două păsărele, două surori cântă-n noapte ca două viori, haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș, astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dizlocare, cum s-a-nșurubat, cum de merg nainte, unde, încotro, Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau, bach și buonarotti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri, pertinent, postum, roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte viața, cum de mi-minor? Viorelelor semănați, vă iubiți și semănați, v-am iubit și mai cum, însă foarte postum. Dialog închis. Bună ziua. O lovitură mortală, șapte muște ucise de un croitoraș. Cineva cultivă bacterii, apoi, mucegaiul format devine armă de luptă. Revin la punctul zero ca un submarin. Dați-mi cămașa de forță, o îmbrac de bunăvoie. Un om de minimă rezistență, un om, o coajă subțire pe magma sângerie a lumii, o trestie ce șoptește molcom vântului , genunii, o notă falsă, un deces, de ce strângi sufletele noastre, Doamne? Ehei, acesta este un mare proces la care vin îngerii să ne condamne. Să ne crească trei rânduri de dinți, să mâncăm carne de cal cu cașcaval, până ce vom ajunge să behăim ca zeii antici.

BORIS MARIAN

• Forum • Psiho-poetica Psiho-poetica Râsul nu răsună, ochii strălucesc, Copiii și câinii au un fel special de a privi, Plâng fie cu lacrimi, fie fără, A trecut paracliserul fără o vorbă, Un poet a fost ucis de proprii camarazi de gherilă, Mass media sunt pline de sânge nestors, Adevăratele experiențe se fac în conștiință, În magazie a crescut un palmier pitic, Viața s-a încheiat la cămașă, și-a pus o cravată , s-a dus la locul execuției,… Cine sunt eu? Cine sunt eu? Sunt cel care sunt, nu știu nici eu, dar voi știți? Lucifer assistant? No. Designer de suflete? No. Mă aclimatizez, adică dorm. Oportunitatea mea este să dorm. Mai sunt determniat să scriu, dar sunt deja terminat. Implementez ce mai pot, niscaiva vorbe. Fiecare suntem o speță. Locația noastră este în ceruri. Mai anvizajăm un poem scurt/lung, cât ne țin tentațiile. Achiesezi, stimabile? Pe ce ne focusăm acum? Dă-l… Îngerul meu Îngerul meu Îngerul meu, îngerul meu, Ia-mă și du-mă la Dumnezeu, Lasă-mi trupul în vale, ... Urcă-mă până la Soare, Să mă prefac în cenușă Ușoară și jucăușă. Tu mă întrebi ce mă doare. Trupul, oamenii, zarea, Semenii mei nu sunt răi, Au , însă mulți dumnezei, Cuvinte au – ruginite, Cuvinte – vulpi fugărite, Zâmbete lungi și mieroase, Minciunile sunt prea frumoase, Prea e banal… A doua viață A doua viață Cine nu visează moare o singură dată, Așa cred, nu trebuie să mă aprobați, Necurmat inactiv cine este? Tao? Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine. Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale. Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră. Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută. Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng,… Nu am de gând să mor Nu am de gând să mor Aș muri dacă n-aș scrie, nu vă ameninț, Aș muri dacă nu m-ați citi, deși nici nu mă citiți, Măruntul condiționează măreția, infinitul Nu cunoaște măruntul, slăbiciunea condiționează tăria, Cei slabi vor deveni tari, asta spun cărțile sfinte, Ascunsul și văditul nu sunt frați, de aici se naște ura, Ce viață, să trăiești într-o mare de priviri, Mă uit la o piatră, scrie numele meu pe ea, Se uită la mine piatra, eu… Acum fumez o pipă Acum fumez o pipă Acum fumez o pipă și mint că nu te-am vrut, O liniște pierdută, roman neînceput, Hermafrodit poemul se duce-n lume trist, Succesul îi precede și râde sus, pe pisc. Eu am să-ți scriu la noapte despre pereți și nori, Ai grijă-n suflet dară se regăsesc culori, Cu-nfiorare, cine se-apropie de pat? E umbra mea, vampiric ușor te-am înțepat, Ce facem noi pe-aicea e joc de trei știuleți, A fost cândva iubirea de fete și de… Aratul Aratul Nu am arat niciodată, știu că este Un act sacru, o fecundare a pământului, Buddha se ocupa cu aratul, Semințele cerului, apoi aratul, Apoi iubirea, apoi copiii, Bărbatul e plugul, femeia e brazda, Un festin veșnic sacru. De am păcătuit, voi ara în iad, Orașele se mută în timp, Dar morții? Pământul e brăzdat de prăpăstii, Sufletul de dureri ascunse, Dar ce este liniștea? Oare există liniște? BMM Respirație, ritm, toamnă Respirație, ritm, toamnă Toamnă, Hoelderlin, nebunul din turn Se deșteaptă, Verlain abia se năștea, Cad oameni, frunze, stele, saturnalii sângeroase, Romanțe mute, inima este ochiul orb, Cândva o fată frumoasă, astăzi e marmură rece, Mirosul de naftalină al morții, Mă susține un stâlp de abanos, Abisul freamătă de bufnițe flămânde, Abracadabra rostesc spre resuscitarea simțurilor, Acantele se pleacă și plâng printre spini,… Artistul* Artistul El încerca să între-n ritmul vremii, Viitorul de abia e-ntrezărit, departe-s temerile, multe premii pentru orgolii-fandaxii s-au risipit. Artistul nu e singur niciodată, Alături stau genialii morți de mult, El murmură o Biblie uitată, Pentru Socrate, ce n-a scris, are un cult. Mai plânge pe ascuns, surâde-n față, Amantă este muzice de-un veac, Doar astfel își păstrează propria viață, Iar ochiul interior nu e opac.… Atila Atila Pe-un perete am pus doar poze cu tine, La bază crescu un firav mărăcine, Este semn că exiști și că eu mai exist, Am venit, un cocor rătăcit din Egipt. M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc, Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut, Au R magnetique, mă lipesc , zece bani, Moștenire dedic trei poeme pe an, Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung, Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 4, 2016 la 7:30am — 2 Comentarii Anotimpuri Anotimpuri Anotimpuri despletite, vârste, vâsle, Ape care nu-și văd peștii aurii, Râuri care nu cunosc marea, Alei care au uitat duelul, Vântul ce aleargă între casa de nașteri și cimitirul vesel, totul e pregătit, totul este iluminat, zorii, ce repede trec, dureros, îngeri de cristal luminând în beznă, ploile negre ce te îngrijorează, rugați-vă pentru cei lacomi, mai agil este timpul, ne fură, ne jefuiește, nici… ----Cavalerii de fier— Eu nu scriu pentru eternitate, Singura eternitate este Dumnezeu, El scrie pentru noi, noi pentru noi, Nu mă dezic de versul meu, Zică oricine orișice, Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Peste zidul înalt cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 2, 2016 la 9:00am — 3 Comentarii nu-i nicio problemă , se rezolvă*** nu-i nicio problemă,se rezolvă, dialogul e abia la început, cine înțelege, știe o vorbă, că tăcerea e din aur sau din lut, tot insist la porți întredeschise, poate râde cineva mai înfundat, las-să latre, câinele nu mușcă, ce să mai adaugi? Poate UN LĂTRAT. Cu dragoste, Nemo Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 1, 2016 la 5:30pm — 3 Comentarii Paul Celan și….*** Paul Celan și…. Lapte negru noi bem din zori până-n seară, Îl bem la amiază și noaptea îl bem, Săpăm o groapă-n văzduh, groapa zboară, șerpii din casă șuieră, gem. Aurul părului tău , Margareta, Pare că scrie, scapără precum aștrii, Câinii așteaptă un fluier, foamea, setea, Dansul cu deținuții începe, ochii în jur sunt albaștri…. Moartea este un meșter cam teutonic, Vin Margarete și Sulamithe cu păr auriu, Totul devine cenușă,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 1, 2016 la 7:00am — 4 Comentarii Fosila Fracto-fusus Fosila Fracto-fusus Umilul fractofusus este la mare preț, Mii semne și poeme se scriu, pereți, repeți, m-am poticnit devreme de fusul fracturat, am înțeles că-i clonă, nimic adevărat, Vintilă Ivănceanu o evoca ,ehei, Prin anul una mie nouă și cincizecitrei , Fanfarele de fluturi se închinau lui Fus, Se-ndrăgostise , spune, de el don”șoara Hus, l-a luat în brațe însuși vestitul Maldoror, Suavul taur vine să-i cânte vârf cu dor,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 31, 2016 la 8:55am — 7 Comentarii Ne trezim vorbind Ne trezim vorbind Ne trezim vorbind și murim vorbind, Toamna lămpile ascund ultimul viol, Din Tartarul fără fund iese Dracul gol, Dă-mi o rimă, țap păros, fii o dată sfânt și zâmbește păcătos Domnului plângând. **************************************** Eu nu mă tem de bătrânețe, de mine însumi nu mă tem Și morții chiar îi dau binețe, știind că pot oricând s-o chem. Dar chipul tău , iubito, singur Rămâne neatins de… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 30, 2016 la 11:30am — 12 Comentarii M-aș dărui speranței M-aș dărui speranței M-aș dărui speranței, precum artei, O harfă port în inimă, o știu, Speranțele nu sunt defel deșarte, Cu fiecare an sunt aparent mai viu. Domnesc în fiecare zi pe propria-mi viață, Din Bucovina am venit cu dor de munți, De aș vorbi cu angel Gabriel în față, i-aș spune să mă ducă la noi nunți. Iubirile se prefăcură-n marmuri, Venere și madone ispitesc Sufletul meu precum Othelo maur Gelos este pe rozele… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 27, 2016 la 3:55pm — 6 Comentarii Nimic nu s-a spus Nimic nu s-a spus Așa cred unii, nimic nu s-a spus, Alții – s-a spus prea mult, ajunge, Ba venim prea devreme, ba venim prea târziu, Ba plecăm prea devreme, ba plecăm prea târziu, Ceasurile noastre merg după teoria relativității, Prietene Einstein, pe mulți i-ai nenorocit, Omul e urgisit de cei ce gândesc, Unora le place – puf, puf, pe păr, pe mustață, Dacă rânduiala domnește, înseamnă că nu suntem aici, Dușmănia și prietenia se… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 27, 2016 la 7:00am — 4 Comentarii Granița dintre bun și nebun Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată, Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă, Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă, A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului, Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin, Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 26, 2016 la 11:23am — 5 Comentarii Maldoror(2) Maldoror(2) Maldoror, oroare miraculoasă, plouă În inima mea cu broaște violete, După insolație totul pare altfel, Umrela este doliu pentru soare, Mă dau deoparte, conte, mă înclin, Ai lăsat o bombă cu ceas, încercăm s-o dezamorsăm, Cât timp prietenii mei nu vor muri, Nu voi vorbi de moarte, Orice nenorocire ne scade din păcate, Iubim ce este vag și vid, acolo poate fi perfecțiunea. Ce-i lipsa de virtute? O cădere în balta cu… / • Țeste moi Țestele noastre devin tot mai rare, La fel conștiințele, tarde, tardare, Unde-s grădinile lui lui Jean Policarp ? Caii-s albaștri, câinii prea slabi. Trebuie, trebuie să explicăm, Astăzi mai știm, mâine uităm, Protocubismul pătrunde-n odăi, Lae cu Nae-s oamenii tăi. Braque are-un crac scurt și sucit, Insă mai are succes neștirbit, Plânge cu lacrimi violent- viorii, Cântă mânia aprinsă în fii. Cârtița, Ciulnița de catifea, Veselă-i moartea ? Noi vom afla. BMM Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. BMM Arhitecţi, constructori şi ctitori din Bucureştiul de altădată Bucureştiul, “Micul Paris”, cum i se spunea, în interbelic, capitalei României, păstrează, încă, o mulţime de clădiri remarcabile, opere ale unor arhitecţi de marcă, printre care şi arhitecţi evrei celebri, precum Harry Stern, Leon Strulovici, Jean Monda, Gustav Gusti, Leon Garcia, Horia Maicu, Solon Grunberg, Marcel Iancu. În cea de a doua jumătate a secolului al XlX-lea, comunitatea evreiască din România, formată după imigrația masivă din Imperiul țarist și a ajuns la un grad de prosperitate apreciabil şi, unele familii, dintre cele mai înstărite, şi-au putut permite să le plătească copiilor lor studii în strîinătate, pe diverse domenii, printre care și arhitectură. Şi, cum evreul era firesc au început să se ridice sinagogi şi temple, aşa cum au făcut în toate locurile unde au poposit de-a lungul istoriei. Dintre cele peste 68 de locuri de închinare evreieşti care au existat, la un moment dat în Bucureşti, astăzi, mai supravieţuiesc doar cinci. Cea mai cunoscută este Sinagoga Mare, denumită şi Sinagoga Adamache. Construită între anii 1845-1846, în condiţiile în care comunitatea evreiască devenise stabilă, Sinagoga Adamache, ridicată de evreii aşkenazi, caracterizată de o bogată ornamentaţie rococo, este de tip neolog, la slujbe participând, pe lângă cor şi orgă şi instrumente de coarde, astfel încât, muzica capătă amploarea unui concert, consonant cu rugăciunea şi credinţa. Remarcabilă, din punct de vedere arhitectonic, aceasta sinagogă a fost restaurată de arhitecţi importanţi, precum românul Petre Antonescu, la începutul secolului XX şi, după 1915, de evreul Jean Locar, cu prilejul introducerii apei curente şi a curentului electric. Pictura rococo aparţine unui pictor evreu, celebru în epocă, Gershwin Horovitz.Altă bijuterie arhitectonică de cult mozaic din Bucureşti, în stil maur, este Templul Coral. Aceast edificiu unicat, ridicat între 1864-1866, este comparabil cu marile sinagogi din Viena, Dresda sau Paris, fiind construit după planurile arhitectului austriac Ludwig Forster, ca replică a capodoperei sale vieneze, celebra Sinagogă Tempelgasse din Viena. Cel care a avut iniţiativa construirii Templului Coral a fost un evreu polonez din Bucureşti, Issac Leib Weinberg, unul dintre liderii organizaţiei “Comunitatea Cultului Israel Modern” din Bucureşti. Lucrările de extindere din 1932 le-au fost încredinţate arhitecţilor Iuliu Leoveanu şi Grigore Hirs, alături de care au lucrat inginerii C.I.Flachs şi Maximilian Marcus, toţi profesionişti evrei de elită.O altă sinagogă din Bucureşti, remarcabilă, prin frumuseţea şi bogăţia ornamentaţiei sale interioare, este cea cunoscută ca Sinagoga Credinţa. Spre deosebire de alte sinagogi, construite de comunităti evreieşti, aceasta a fost construită în anul 1933 de o societate privată, intitulată Societatea Credinţa, alcătuită din 10 familii din caritierul Dudeşti, printre care şi familia arhitectului Mihai Moliner care o va ridica în stilul art deco al anilor ‘20-‘23 din secolul trecut. Scopul pentru care a fost ridicată Sinagoga Credinţa a fost acela de a ajuta familiile sărace din zonă să-şi îmbunătăţească nivelul cultural şi de ajutorare a persoanelor nevoiaşe şi a elevilor săraci, pe lângă sinagogă funcţionând un azil şi o cantină. Interiorul acestei sinagogi, care nu mai funcţionează din lipsă de enoriaşi, din 2007, are o pictură interioară încântătoare care atrage vizitatorii, de Ziua Porţilor Deschise.Multe lucrări remarcabile, de care se leagă numele oraşului Bucureşti, li se datorează unor personaliţăti evreieşti, uneori, chiar, unor familii întregi. Un exemplu de notorietate este, printre altele, Centrul Vechi al Capitalei, un punct « hot » pe harta turistică de astăzi, a Bucureştiului. De la începutul secolului XX şi până la cel de al doilea război mondial, binecunoscuta stradă Lipscani abunda de magazine ale elitei negustorilor evrei, şi nu doar Lipscanii. Dintre magazinele renumite, din epocă, aparţinând unor negustori evrei, amintim : « La bunul gust », de pe Lipscani 18, unde proprietarul era dl. Asher ; prăvălia lui Ignat Haberfer din Mahalaua Sf. Nicolae nr. 16 ; Magazinul de postavuri al lui Breier etc. O familie de mare renume era cea a lui Sigmund Prager, unul dintre cei mai mari negustori din Bucureşti, care, la 1887, avea în zonă, un mare magazin de blănuri de lux. În anul 1907, Sigmund Prager, împreună cu Gheorghe Asan, mare industriaş în domeniul morăritului, şi el, cândva negustor de articole de bacănie, de lux, de pe Lipscani, a făcut parte din comisia municipală care a ales proiectul după care s-a construit Palatul Bursei şi al Camerei de Comerţ şi Industrie, clădire monumentală, care, în timpul comuniştilor, a găzduit sediul Bibliotecii Naţionale de Stat. Fiul lui Sigmund Prager, Emil Prager, a fost unul dintre cei mai mari constructori şi arhitecţi din România, ale cărui construcţii au reputaţia că sunt garantate chiar şi la mari cutremure. Printre edificiile de marcă de care se leagă, din punct de vedere constructiv, numele inginerului Emil Prager, se află Palatul Regal, Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român, căruia i-a refăcut cupola, Hotel Union, Muzeul Ţăranului Român, Spitalul Elias etc.Alt edificiu emblematic bucureştean, cum este Hotelul Bulevard, de la intersecţia Căii Victoria cu Bd-ul Elisabeta, este tot o realizare evreiască. Construit între anii 1865-1871 de renumita familie evreiască Herdan, cunoscută în domeniul morăritului, Hotel Bulevard a fost prima clădire din Bucureşti în care s-a amenajat o instalaţie de apă curentă. Librăria Alcalay, de la parterul hotelului, care a funcţionat între anii 1897-1937, aparţinea tot unui evreu, editorul şi librarul Leon Alcalay. Acesta a inaugurat în anul 1899 celebra Colecţie Biblioteca Pentru Toti (BPT), prima carte fiind volumul « Poveşti alese », de scriitorul danez Hans Christian Andersen. Chiar şi iluminatul Capitalei, capitol la care Bucureştiul ocupă locul l în Europa, s-a datorat tot unei familii de evrei, Heler, negustori de obiecte de iluminat. Doi bancheri evrei asociaţi, Iakob Marmorosch şi Mauriciu Blank au finanţat Guvernul României pentru a susţine Războiul de Independenţă, au contribuit, printre altele, la construcţia unor căi ferate din ţară, la canalizarea Bucureştiului şi la modernizarea portului Constanţa, iar în 1920, banca acestora cea mai importantă din România. Clădirea de pe strada Doamnei, unde a funcţionat, este un veritabil palat, construit de celebrul Angel Saligny. Cât priveşte gestul bancherului Jack Elias, (fiul bancherului Menahem Elias, care a înfiinţat Banca Generală a României), de a dona Academiei Române, pentru scopuri caritabile şi pentru încurajarea ştiinţei, un legat considerabil, constând în sume de bani, clădiri şi terenuri, este de notorietate. Boris Marian

Execuția Încolonați, disciplinați, soldații mergeau către viață. Comandantul fără sex strigă – STAI. Soldatul X să iasă din coloană. A făcut bancuri porcoase în timpul marșului. Va fi executat. Cine se oferă? Unii zâmbeau, alții tăceau. Ieși o mogâldeață, ridică arma și trase. Coloana își continuă drumul. Pe zăpadă rămase o pată kaki și o dâră subțire de sânge. Nici un comentariu. Mergeau spre viață. Care? Nimeni nu întreba nimic. Invitație la noblețe? Taci, flețe. Nici un cuvânt nu precede Cuvântului. Iar Cuvântul este la comandant, în buzunarul lui. Rațiuni inefabile. Aristeas tăcea, Philokrates la fel. Cui meniul n-a plăcut, apoi mama lui să-i facă alt meniu care să-i placă. Cita unul dintre camarazi. Apoi gazda mai fudulă puse mâna pe o cupă și sculându-se-n picioare spuse-n gura mare. Ssst! Liniște în front. Frigul era pătrunzător, ca și frica. Paralipomene în slujba balenelor. Cu masoreticele ne sfărâmăm măselele. Nu tot ce-i uriaș este și unic. Sst, taci, măi ceapă. La început Domnul a făcut banca și contul. Duhul era-n altă parte, l-am găsit într-o carte. Învață, băiete, să taci. Te întreabă cineva ceva. Taci. Taci, taci, taci. Drumul spre viață? Care viață? De la A la Zet. Morminte goale, ca buzunarele tale. Pulbere pe câmpie sunt eroii – o mie. Nu-i aritmetică, nici geometrie, o pălărie. Alb flutură drapelul păcii. Pacea care ne place, cu orice mijloace. Denunțul este frate cu struțul. Taci. Mii de draci. Cenușiul dovedește putere. Purpura o mănâncă zgura. Ah, bunii noștri timizi. Omizi. Din ele –efemeridele. Jivinele dorm în scorburi, mai înșfacă din mulțimea de orbi. Pleoapa refuză să cadă, lasă ochiul să vadă. Soldatul împușcat se ridică – nu mi-e frică. Cine-l aude? Coloana-i departe, unde. Spre viață, spre viață. Cumplită dimineață.Mai târziu vom fi cercuri, ne vom rostogoli în jeguri. Vom povesti baliverne, nu le crede nici cel ce le-așterne. BORIS MARIAN Chat Conversation End Type a message... Erata Ploaia este bucuria copiilor, Culori, mirosuri distincte, Ce semne ne aduce vara? Un ghid ilustrat al armoniilor. Fiece zi – o uimire. Posedați suntem de intuiția particularului, Infinitul ne produce greață. A constant Vapour o”er the palase flies, Cum poate o voce umană să arunce o umbră? Un paradox inexorabil, investiție de speranță Fără temei, arta înțelegerii se prezintă sub forme variate, Uneori războiul pare a fi o soluție. Dar prețul? Eu știu – orie înțelegere este limitată. Este , oare, tristețea mea mai mare decât a altora? Tristețea zorilor pentru eroul dus la execuție. A amurgului pentru un om părăsit. A amiezii pentru un om flămând. Din pânza vechiului radio izbucni un violoncel răgușit. Profesorul se lumină ca lampa unui acar în noapte. Vocile nu mai vorbesc de victorie, ci de sfârșitul Tuturor înfrângerilor. BORIS MARIAN.

Văd că te-ai ridicat din pat, am și eu o dispoziție comsicomsa, vorba

Văd că te-ai ridicat din pat, am și eu o dispoziție comsicomsa, vorba irlandezului din Bolintin. M-am căsătorit din dragoste, eu am iubit cam toate fetele și femeile cu care am avut cel mai mic contact, mă refer la sentimente, nu fac caz de alte relații. De aceea te-am întrebat - tu scrii poezie erotică 99%. Cui te adresezi? Unui spirit dominant? DAR NU SCRII POEZIE RELIGIOASĂ, NICI FILOSOFICĂ. Știu să citesc poezia altora mai bine decât pe a mea. M-am considerat un geniu până la 30 de ani, apoi am încetat să mă mai întreb, poezia a devenit o boală. Acum m-am trezit cu un idol - iluzoriu, desigur, nimeni nu este perfect - ILM. Te deranjează? Am răbdat mai mult. decât poți să-ți imaginezi. Tu ești fericită. așa cred și așa ar trebui să fii. Oamenii fericiți nu scriu poezie, nici proză, sunt matematicieni, etc. Deci - ești fericită? Ai să întrebi ce este fericirea? Nu știu, este ceva , o fractură de secundă, atât ține. Noi nu prețuim secundele, dar fracțiunile? Acum nu sunt fericit decât foarte rar. Nu mă supără faptul că nu sunt în fruntea breslei scriitorilor, nici în primul pluton. Am primit unele laude de la oameni pe care i-am prețuit, mulți au murit. Sunt nefericit că timpul ca și pielea de sagri se duce. Nu știu cât te voi mai ... deranja. Mi s-a părut destul de crudă experiența cu tăcerea ta . Te-am felicitat de 5 mai 2016, ai spus mulțumesc și bye. De pildă , când a plecat fiul meu în America, în 1992 , mă suna des, apoi tot mai rar, apoi foarte rar. M-a necăjit mult, am cerut cu „dreptul” meu de antecesor să mă sune cel puțin o dată pe săptămână. De atunci , beseder ( OK, în ivrit). Cu nepoții am discuții rare și greoaie, eu nu scriu fluent engleză, eu știu asta și merge greu, dar nepotul Leo, de 23 de ani ține la mine, ne-a vizitat în 2014. Te-am plictisit, nu cred că ai să răspunzi la cele două-trei întrebări, adică, cui te adresezi, dacă ești fericită și dacă te deranjez. OK? l PS. Sunt mai bun decât crezi, iar CA MEDIC AȘ FI FOST O SOMITATE, eu știu? oricum SUNT UN ÎNCREZUT IREMEDIABIL. Mă cert ușor și iert repede. Domnul mă va judeca. Nu cred în El, că nici El nu crede în mine. Cred în altă viață, asta da.

Proba de foc

Proba de foc După ce am citit pe săturate marile poeme și semi-proze ale vestiților scatologi, culingviști, testicofreni, alți castrologi vestiți,am trecut la amintiri mai plăcute despre acarul Păun care era un șef foarte bun, repeta ab ovo, ad mala, și cita doar din Dalai și Lama. Un adjunct ceva mai zelos, pe nume Udragomos scria, judeca, ștampila, doar Ali Baba-nțelegea, acum el umblă în lanțuri, există în viață suspansuri, colunii- străbunii plângeau, pe chelia lui aruncau ceva ca un clei mai infect, nu mă credeți, căutați pe prefect, i se dă uneori câte-un liber, el merge la barul Ninive, sunt acolo femei mai bărboase, că din toate sunt cele miloase, avea amicul opt stânjeni, scria poeme cu înjeri, avea un mormânt pregătit, pentru clipa de la sfârșit,mai avea o carte aleasă de Trismegistul culeasă, vindea talismane la vamă, l-a prins Abigor, n-avea mamă, nici tată el nu avea, se născuse dintr-o chiftea, frumos cavaler , cu o lance cât degetul mare al lui Pancho, mai cita din Suidas, profetul, până ce-l umflă Parchetul, el la Mantua și Salamanca avea pile, lupta și cu ranga, unii spun că-l chema și Adam, dar în acte scria Pam-pam-pam. Ați văzut în Scotlandia zidul cel vrăjit construit de Astridul? Nu mai dați cu agheazmă întruna, se udă scrierea Postuma, Agripa , cel cu viroza a ajuns ministru la Ptoza, Al Boraq, iapa sfântă trăiește, de mai multe veacuri și crește, alchimic, se zice, cu stimuli, Algol, vraciul în toate e primul, Alocer , mereu locul doi, producea salam de Pleșcoi, amazoanele mele duioase, nu mai râdeți, sunteți mai frumoase când priviți cu asprime pe texte, vine contele –geniu Alexe, ametiste le dă bietul conte, nu mai re nici cont și nici monturi, în zadar pui în titlu Ammon, nu se sperie nici un grifon. Mormăind ceva de amor, fu trimis la Jilava-n răcori. Acolo se fac amulete, din domn devii „măi, băiete”. Am de an se lățește câmpia, Muenchhausen își scoate scufia, anul platonic l-așteaptă cei care țin linia dreaptă, ce știu ei ce ascunde Anarazel, demon sumbru? Aruncă, deci, anatema, lasă că trece problema, numai cu Androalfus poți să mai speri, de-i ești calfă, altfel te ia Antichrist și te face artist, că nu te mai spală trei ape, de foc cum să te scape apocalipticii paznici, securioși sau obraznici? BORIS MARIAN

Zilele Zilele poetului se numără în versuri. Poetul nu plânge. Soare și Oțel,lumină și tărie. O vrabie s-a așezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows? Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM Ultimele știri Tatăl ucis de fiu, fiul ucis de tată, Doamne, unde trăim, în care groapă? Bolgii dantești străbatem, nu învățăm nimic, Pruncii pier în gunoaie, Doamne, unde trăim? Ochii îmi plâng, parcă-s arși, mlaștini râioase se varsă Peste orașe întregi, nu mai e nicio casă. Unde-s stelarii veniți din Paradisuri albastre? Îngerii sunt vagabonzi, dorm în subsoluri , sub case. Când vom urca în turn? Când vom vedea lumina? Când deveni-vom umani ca-n prima zi, ca în prima? BMM

Sunt arogant

Sunt arogant Sunt aroigant că exist, Sunt arogant că scriu, Sunt arogant că respir, Sunt arogant că mă prezint, Urmașul unor aroganți, Urmașii mei vor fi la fel, Am fost și sunt mereu perdant La Monte Carlo și-n Brabant. Ce subversivi suntem, perverși, Ce mult ne place să părem Ceea ce nu suntem nici pe-un sfert, Am fost și sunt un arogant, De nu mă ierți, eu știu să iert. BMM

Crescut în trei limbi

Crescut în trei limbi Crescut în trei limbi, am învățat copilăria ca pe o carte, Alături se găteau bucate, am șters un rând, era un război. De șase veacuri mă aflu pe pământ, mă sprijin pe străbuni, Mereu anacronic, nu știu cine este șeful statului, șezutului, etc. A venit o zână cu nas mic, ochi albaștri, gât lung, avea de toate, Iubire de o viață. De multe ori stăteam în întuneric, așteptam răspunsul. Care răspuns? Al Domnului, al oamenilor, al copacilor, al mierlei. Puteam să înnoptez și-ntr-o carte. Dar te iubeam cât trei sau patru. Ne-am topit în toate păcatele. Te-am legănat în toate cântecele. Ne vom legăna mereu, precum pendulul cosmic, în infinit. BMM

Iona Femeia zace în pat, patul este cuprins de flăcări, lângă ea nu este nimeni, flăcările sunt reale,dar ea nu se trezește, vreau să o salvez, nu pot, apoi mă trezesc în mijlocul oceanului . Balena mă poartă spre Asia Mică. Halucinez? Visez un poem. ……………………………………………………………………………………………… Devin tot mai greoi în exprimare, cuvintele mai obosite sunt, deși în mine aerul pătrunde cu furia taifunelor străine. Tot ai să pleci, îmi spune-un șef de gară cu coarne mici și bărbia ascuțită. Dar eu iubesc trecutul, cum a fost, viitorul este marea mea minciună, tu vei renaște, spune îngerul, îl cred, prea mult îmi plac copiii veseli, mă văd în ei, deși ei nu mă bagă-n seamă. Adună-te, îmi spune mama din mormânt, mereu ai fost un visător, tu m-ai uitat. Nu uit nimic, nimic nu-nvăț, precum Bourbonii, nici nu e rău, îmi spune un prieten. Scriind mai pierd în greutate, poate că fluture voi deveni cât de curând. ………………………………………………………………………………………………… Voluptuos coborând, îmi arăți vizuinele morților, prefer să mă dizolv în ocean, numai ochii să urce la cer, voi zări vanitatea plutind cu pânzele larg desfăcute, cioburi de amfore, manuscrise, falsele străluciri ale oglinzilor roase de timp, mă scufund în nămolul uitării și nu-mi pare rău, doar visele, fie, pluti-vor ca albele cețuri pe plaurii veșniciei. BORIS MARIAN

Maldoror(2)

Maldoror(2) Maldoror, oroare miraculoasă, plouă În inima mea cu broaște violete, După insolație totul pare altfel, Umrela este doliu pentru soare, Mă dau deoparte, conte, mă înclin, Ai lăsat o bombă cu ceas, încercăm s-o dezamorsăm, Cât timp prietenii mei nu vor muri, Nu voi vorbi de moarte, Orice nenorocire ne scade din păcate, Iubim ce este vag și vid, acolo poate fi perfecțiunea. Ce-i lipsa de virtute? O cădere în balta cu broaște violete. Cei ce gândesc pot prigoni pe oricine. Adevărul scuză orice greșeală, dar nu convinge. Folosul nostreu este mereu în afara folosului social. N-am spus nimic, retrag totul. Omenirea cere să o proslăvim. Așa o fi? Eu respect și un gândăcel auriu, spun clar, auriu. Bruta din noi îl strivește fără să știe. Sau poate știe. În fine, revenim la religie. ******************************************** În orașul Tombuktu mi-a răspuns iubita – NU, în orașul Orleans, ea mi-a spus, așteaptă-un an, eu am așteptat vreo trei, ajutat și de femei, dară ea îmi dispăru din orașul Tombuktu. Precum Solomon pe tron Așteptam mâhnit un zvon, Unde este draga mea, Zămislită-n Africa? Îndurare, Doamne, simt Că mă pierd în Labirint. Cassanova, Don Juan mi-au fost frați la șapte ani, astăzi împlinesc un veac și sunt frate cu un drac, doar iubirea-i țel și vis, nu îmi trebă Paradis. @@@@@@@@@@@@@@@@@@ Gândurile își întind din ape mâinile, Ai impresia că strigă după ajutor, Eu nu știu ce mai gândește sângele, Nici vecinii, nici apropiații lor. Omu-și face loc în orice parte, Taie un copac, dărâmă stânci, Parcă-n noi este ceva sălbatic, Iartă-ne pământule, tu plângi. Ne primești apoi, precum o mumă, Când se-ntoarce fiul rătăcit, Ne-nvelești cu viermănoasă humă, „Dormi, odorul meu nefericit”. BMM

Un nume, ce este un nume? Totul și nimic. Iubita vrea să păstrez numele. Eu aș vrea să fiu Prometeu sau Pygmalion. Nu sunt. M-am trezit în miezul nopții, ca de obicei murisem. De fapt, moartea nu ar exista, dacă nu ne-am gândi la ea. Dacă totul este în noi, în afară ce mai rămâne? Un tramva cu cai. Timpul a deraiat, oamenii fug care încotro. Oare ce face iubita acum? Habar nu am. În schimb , tot umblând pe Net dau peste diverse figuri, care ma...i simpatice, care mai puțin sau deloc. Nu am fost niciodată lămurit de ce unii nu mă suportă. Este ceva în mine , o parte pe care nu o recunosc? Adeseori visez porumbei. Văd un cotoi care se apropie cu mult interes de o posibilă parteneră. Ea fuge. Cotoiul se repede la un porumbel. Porumbelul zboară. Așa este și viața noastră.O altă obsesie este pierderea mâinii stângi. De ce mâna stângă? Așa vrea ea. Alături de mine o fată vorbește de mult timp pe mobil. Soarele trece impasibil pe cer. Convorbirea continuă. Nu simt nicio foame. Mă văd întins pe o masă de operație, chirurgul îmi râde în față, asistenta are sâni mari, îl invidiez pe chirurg , acesta se uită mai puțin prietenos la mine, mă spintecă exact ca pe știucă. Puteam fi o balenă, puteam fi Iona din Balenă.Îmi amintesc de Marin Sorescu, ultima dată l-am văzut la morga Spitalului Elias, muris în aceeași zi cu mama mea. Erau tăcuți, gravi, indiferenți. Eu eram în plus. Iubita îmi spune - te îmbrățișez. Simt că ziua va fi însorită. Ea nu știe. Folosim prea multe vorbe, avem prea multe vertebre, intestinele sunt prea lungi, dinții sunt prea puțini. Creierul este prea mare, folosim doar zece la sută din el sau mai puțin.

Un nume, ce este un nume? Totul și nimic. Iubita vrea să păstrez numele. Eu aș vrea să fiu Prometeu sau Pygmalion. Nu sunt. M-am trezit în miezul nopții, ca de obicei murisem. De fapt, moartea nu ar exista, dacă nu ne-am gândi la ea. Dacă totul este în noi, în afară ce mai rămâne? Un tramva cu cai. Timpul a deraiat, oamenii fug care încotro. Oare ce face iubita acum? Habar nu am. În schimb , tot umblând pe Net dau peste diverse figuri, care ma...i simpatice, care mai puțin sau deloc. Nu am fost niciodată lămurit de ce unii nu mă suportă. Este ceva în mine , o parte pe care nu o recunosc? Adeseori visez porumbei. Văd un cotoi care se apropie cu mult interes de o posibilă parteneră. Ea fuge. Cotoiul se repede la un porumbel. Porumbelul zboară. Așa este și viața noastră.O altă obsesie este pierderea mâinii stângi. De ce mâna stângă? Așa vrea ea. Alături de mine o fată vorbește de mult timp pe mobil. Soarele trece impasibil pe cer. Convorbirea continuă. Nu simt nicio foame. Mă văd întins pe o masă de operație, chirurgul îmi râde în față, asistenta are sâni mari, îl invidiez pe chirurg , acesta se uită mai puțin prietenos la mine, mă spintecă exact ca pe știucă. Puteam fi o balenă, puteam fi Iona din Balenă.Îmi amintesc de Marin Sorescu, ultima dată l-am văzut la morga Spitalului Elias, muris în aceeași zi cu mama mea. Erau tăcuți, gravi, indiferenți. Eu eram în plus. Iubita îmi spune - te îmbrățișez. Simt că ziua va fi însorită. Ea nu știe. Folosim prea multe vorbe, avem prea multe vertebre, intestinele sunt prea lungi, dinții sunt prea puțini. Creierul este prea mare, folosim doar zece la sută din el sau mai puțin. Abaddon, las-o moartă, ești diavol sau pescăruș? Suntem dr. Jekill și mr. Hyde, bărbați și femei deopotrivă, Nu văd lirica, îmi spune o vrăbiuță, dar eu cunosc Lyrica, Nervi periferici, acești nervi periferici joacă un mare rol În procesul apropierii sexuale, te-a speriat cuvântul amantă, Ce poate fi mai frumos, Toledo, Verona, visăm toată viața, Iar ultima amantă este goală, acoperită de o mătase neagră, Are buzele reci, tu nu ești aceea, tu zâmbești superior, Se poate zâmbi inferior? O mică insectă mi-a spus, pleacă, Am plecat, un chelner s-a aplecat s-o ridice, A apucat din greșeală poala rochiei, de era Brauenwals, Ce râsete, dar a căzut în canalizarea orașului, Ai spus Magellan, l-am zărit, Magalhaes mă cheamă, Spuse umbra, nici nu te cunoștea, nu auzise de celebra frumusețe Din Munții Pindului, am vrut să-ți spun buona sera, signorina, kiss me, good night, dar ai dispărut, ai ars toate punțile, ca de obicei, nici Wagner nu ne mai salvează, bietul Wagner, ce mândru era de geniul său arian, am văzut un computer zburând pe cer, eşti pură, eşti dreaptă, dar ce nu mai eşti, pe mine alţi îngeri m-aşteaptă.

Cuvintele și moartea

Cuvintele și moartea Moartea? Hm, un cuvânt ca oricare, Există moartea în lumea reală? Ce face ea? Bulversează, survine, Conduce, urmează, separă, deține, Trimite, inspiră, deschide alte porți. Cineva îmi spune – trăim în lumi diferite. Oare? Nu ne ajunge Universul? Eu cred că moartea ne apropie, O unică soartă, speranță/disperare, Milă/nemilă, nu este moartea Liantul cel mai sigur? Aș spune la nuntă – până când moartea ne va uni, v. Romeo &Juliette, cineva este pe moarte, în aceeași clipă cu alți mii de călători, da suntem călători pe o navă numită Pământ, să nu părăsim încă nava, va veni și clipa aceea. Mare e moartea, peste măsură, Suntem ai ei cu surâsul pe gură, Spunea Poetul ce s-a stins înțepându-se În spinul unui trandafir, ca o pasăre. BMM

_____________Trei iubiri__________________

_____________Trei iubiri__________________ 1.Tatăl Pe băiat îl chema Bobo, tatăl său era feroviar, cunoștea mersul trenurilor. Când fiul venea să-l ia de la serviciu, să mai vorbească în drum spre casă, tatăl îi povestea despre istoria căilor ferate, mergând pe printre șine. Tată, dar nu poate să vină un tren din spate? Întrebă cu teamă băiatul. Nici vorbă, la ora asta nu sunt trenuri. Deodată se auzi un uruit asurzitor, tatăl îl aruncă pe băiat în șanțul de lângă linii. Iar trenul trecu, nelăsând nimic în urmă. 2.Dragostea Mi-aș da și inima pentru tine, spuse tânărul, ținând-o pe iubita sa de mână. Dintr-o casă părăsită ieși un înger negru, părea un arcaș, a scos o săgeată, o îndreptă spre fată, dar tânărul se puse în față. Săgeata ieși ca un fulger din arc și străpunse inima tânărului. Dimineața, devreme, cei de la salubrizare adunară vreo cinci cadavre. 3.Uriașul Uriașul era un brigand, în lumea noastră prea savant, decapita din trei în trei, ca doctorul Jim Gray. Rupea și oasele subțiri ale plăpânzilor satiri, la tomberon să meargă tot ce scrie orice hotentot , valoarea e prestabilită de criticul Clătită. Și totuși îl iubesc, el are un merit – orice spui, e mare, zâmbește blând și feminin, Gargantua calin. BMM

Ab ovo pentru…..

Ab ovo pentru….. Ab ovo, pentru Sigismund, este ceva neclar, Cu Ghedeon și Rodion serbează un pătrar, Îi pare că un ou e roș, iar altul verzuliu, Ei, Sigismund, ce pot să zic, tu nu știi, eu nu știu. Ador și-acum stejarii vechi, sălbateci stei, pustii Podișuri de necucerit, admir eroii vii. Dar laurul cel sterp și trist, alături vița grea mi-aduc în amintire, vai, copilăria mea. Fui freamăt, gând și rază-râs, neîntrecut la joc, Acum în liniște m-afund, ferindu-mă de foc. Pitici în jurul meu roiesc, sunt duhuri sau copii? Ab ovo, da, nemărginit e timpul de a fi. ********************************* Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pus pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. BMM

Platon ș.a.

Platon ș.a. Când Platon a urcat la cer, Dumnezeu s-a cam supărat, Apoi a apărut și Spinoza, iar nu a fost mulțumit Cel de Sus, Cu Henry James s-a mai împăcat, dar mai mult I-au plăcut Cele o mie și una de nopți, lipsea autorul, Duhul din ulcica lui Soliman făcu și el o cerere, i-a luat-o înainte Alonso Quijano, zis și Don Quijote, L-a durut jefuirea Cadizului, l-a plictisit licențiatul Sticloanță, Raiul e plin cu Cervantes, Chesterton, Borges, Quevedo, Kafka, Pe undeva e și Vergiliu, păcat, la școală, Am luat un patru din cauza lui. Apoi am iubit, am iubit, acum , uite unde mă aflu, Sub piatra pe care stai, vizitatorule. BMM

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Calea Lactee

Calea Lactee Laptele galactic pare-n sens socratic Un fel de cucută pentru o lume mută Cale pentru Robi Lapte pentru orbi Stele mii, micele, Lacrimile mele Sateliţii galileeni Galileu, o, Galileu, Nu ţi-a fost uşor, nici greu, Să găseşti departe-n cer Lunile lui Jupiter Una-i Io, vită-n spume, Fugărită-n altă lume, Alta-i Europa noastră, Nici deşteaptă, nici prea proastă, Iar Callisto cea frumoasă, Ca ursoaică e cam grasă, Numai Ganimed vicleanul, Rotunjel e băietanul, Il serveşte sus, în cer, Cu vin bun pe Jupiter, Galileu ar bea un strop, Dar nu-l vede-n telescop. Ocultaţie Nu este vorba de forţe oculte De care nu mai stă nimeni s-asculte, E vorba că şi Luna uneori Poate ascunde-n spate doi-trei sori. Galileo Galilei Te aud murmurând De ani patru sute Eppur si muove Dar cine te-aude? Nici astăzi stupizii Nu simt mişcarea Se crede prostia Nemuritoare In centrul stelar Care nici nu există Mereu se iţeşte Obscură şi tristă Mediocritatea, Mereu ca o cobe, Iar eu te citez, Eppur si muove. BMM

Hai să scoatem castane, barosane.

Hai să scoatem castane, barosane. Cu tine eu nu voi scoate proză, poate o poză pentru Interpol, ceas de noapte și de-alcool, ceas de noapte, dormi , iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu și restul lumii. Te-am iubit, dar n-a fost vreme, te-am iubit, dormi, nu te teme. Ceasul bate ca o toacă, dormi iubito, dracii joacă, dracii râd de noi, de toate, dormi iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface, într-un nor, un vis mai pașnic, inimile-ngemănate, părăsesc singurătatea.

Pavaje și pasaje

Pavaje și pasaje Solitudinea nu este suficientă, O inimă, o inimă ardentă, Orașul este o mare înspre moarte, Ne umple sarea între maluri sparte. Îngăduie timpului să alerge cât vrea, Tu ai probleme, țigări și cafea, Ai mulți copii pe trei continente, De ești Bonifaciu, devii azi Clemente. Caută adevăr sub mâl, Bâlbâim la bal, bâl-bâl, În absurd este salvarea, Dar absurdul e ca marea, Te hrănește, te îneacă, O fosilă ești, o teacă. Winston Churchill ne trezește, Înjurând prietenește. Acționează, ne îndeamnă, Asfaltează, dragă doamnă. BMM

Fericirea care …

Fericirea care … Fericirea care nici n-ar trebui să existe , e singura sursă a ideilor fixe, sărutul meu va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere . ******************************* Trăim o vreme de obidă, șoptesc, în gând, melc și omidă, în bezna mucedă se-aude cum picură din lună dude, atunci, pe ceruri s-a ivit un meteor, cum l-am numit? „ Polen de aștri”, numele-i rămas. ********************************* . Impovărat de ani și de melancolie, profesorul ar vrea să recâștige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige, ”Pe mine binele suprem mă obsedează, dar nu știu, dragii mei, care e țelul”, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea și el un oarecare basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care se pregătește-acum să povestească un început de drum. BMM

La ce-s buni poeții?

La ce-s buni poeții? Muzica ne gâdilă plăcut urechile, Culorile ne gâdilă ochii, Prozele, teatrul ne gâdilă intelectul, Dar poezia? Nimeni nu știe cât am sângerat pentru ea. Mă văd într-un cărucior sau într-un dric, Pe marginea unui drum prăfuit, ierburile se-nchină în vânt, Vai, poezie nu citesc, îți spune un barosan, Doar femeile singure se apleacă sub veioză, Descifrează o lacrimă, în vise mă văd mereu Pe o corabie ce se scufundă, mii de poeți mor Cu un vis, cu o falsă speranță, lumea cunoaște Doar două-trei nume, nici acelea nu prea familiare, Păcatul poeților este că ei știu prea multe, Dar nu spun mai mult, să nu se supere lumea. Cui îi este frică de poezie? Poetul este un nimeni, O pată de sânge, vorba Poetului. BMM

Tritom proteic

Tritom proteic Un triton și un tritom se plimbau sub Maelstrom, Eugenio de Andrade ne ținea din turn tirade, Muzica urzelilor, cântul brotăceilor, Ritsos, Enzesberger, Saba au redat poemei slava. Borges cu bastonul – frate, cât un secol jumătate. Trepte numără spre cer, e un înger fructifer, Joc, memorie, glorios, Fleur Adcock, murind frumos. Doar un salt, fereastra strigă, Dumnezeu pe cataligă, Șarpele, pândind, e prinț de la Salzburg pân-la Linz. Cântul unșpce se așează în anexa lui Gălbează, Ah , Orient dezorientat, cine , Doamne- a descântat? Bila de cleștar plesnește ba duios, ba lăutărește, Luăm o sticlă de Jidvei și o bem noi doi sau trei. Filologos mă făcui în călcâi având un cui. Înaltă-i seara, Bărăganul nins pare o pasăre ce s-a mutat în gins. BMM

Grădina florilor

Grădina florilor Înțelegi o grădină? Așa este cu poezia. M-am răsutat de nerubile, precum acel sinucigaș din file. Ferice de cel ce a prins peștele cel mare, Prietenul scrump, e un lemn îndoit dincolo de zenit, Precum cântă un nor așteptând pe un sfânt. El s-a agățat în năvodul prelins ca uleiul de măsline, Corul tău fals a rămas ca o strigare, În limbajul inorogilor sună a pară, Multicornul acesta a vrut să fie prinț, Ca tu să-ți urzești viața străpunsă de-un țânțar, Cutează și-ndoaie,anume, băloaie, Orice descudere largă să gudure, este un hău de trei microni, greu. Ilogicul born este un corn de albumină. Fii nebunoiu, iubeşte usturoiu, nu te risipi! Fără tine,bibicul nu stă, se mişcă, se pișcă, fără buzele tale, nicio clipă n-ar naşte alt chip. Răsuflându-ți privirea din glume, comenduirea, din întuneric, întoarce-ţi spata spre aslbumină, gândac ce gândește că nu există moarte, nici suferinţă, nici frică, totul este nimic, citește invers. BMM

Păsările neliniștii noastre

Păsările neliniștii noastre Păsările neliniștii noastre Deasupra capetelor noastre, Își fac cuib, oare? Tu ești o lumânare, ai timp să te stingi? Nici florile nu trăiesc o sută de zile. Sufletul tău nu este covorul pe care calcă oricine. Bucură-te, viața este pe sfârșite. Mereu pe sfârșite. Nu poți să ții cu o mână pâinea și trandafirul. Vei fi curajos când nu te vei teme de tine. Marea descoperire este liniștea din tine. BMM

Şi să-m dai

Şi să-m dai Buh de rubiniță, să-nvăţ o joiniță, pre cei făr-de lege către catagege Să să-ntoarcă de pre răutate Cătră a ta svârle o bacantă beată, O primăscară este prânzul tău Pe unele fei ciosvârta le basculinizează, încăpățânarea ta de a-mi ignora orice încercare de a te iubeare seamănă cu modul de comunicare al fecioarei, mare fermecare, că dac-ai zări bidiviu mai gri, nu mă părăsi, nu mă părăsi, că și voi ți-oi da zece copila- și. BMM

În pofida cuvintelor În pofida caracterului unei cataracte, Cuvintele dispar ca niște acte, Cinci texticule au în comun O gură enormă de leu- tun-tun, Emaux et Camee, luați aminte Nu se adună prea cuminte, Solarii, spectacularii de Lisle, De Heredia și Delibes, Ochiul contează mai mult ca un cord, Haz nu are decât acel corb, Sainte-John Pers și Allan Poe, Eva purta un roccoco, Cuvintele se ascundeau sub fald, Ce trup avea, ce suflet cald, O îndrăgea Stejarul Sfânt Din Nordul însinguratic de pământ. ************************** Intermezzo - M-ai întrebat cum putem fi în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani, cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignranța, violența, cruzimea, viclenia. Finitta la commedia! Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul. Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie. ************************************ Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar- Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă, Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare, Iară primăvara te-nveșmântă toată, Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară. Atâtea veșminte, totul e vremelnic, Te lepezi de ele, nu mai avem nume, Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic Să nu fii iubită-n vis, din altă lume. ********************** Orbiţi de cărăbuşi din aur, Cum traversăm, în abandon, E ora când Unicul Faur Ne-ndeamnă la un veşnic somn. Nici timpul nu este acelaşi, Cad şi cadranele de ceas, Auzi cum murmură, grilaje Se lasă peste răposaţi. Conturul sângelui, aminte Să ne aducem de părinţi, Orbiţi, noi mergem înainte, În urmă noi lăsăm dorinţi. Aş vrea să mă mai nasc o dată, Să-ntreb de ce şi cum şi ce, Să văd privirea ta mirată Din lumea care nu mai e. **************************** Prietenul spune, nu ai argumente, Ai pană la creier, mi-a spus, Dar ce fac eu? Plimb sentimente Din Orient la Apus. Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă, Nici unde te afli, îl cred, prietenul meu nu are mamă, are un tată biped, prietene drag, de ce îmi porţi pică? Nu suntem noi muritori? Avem timp şi după, pe lumea cealaltă Să dăm cu pietre în nori. În luptă fiind cu propria-ţi umbră, Priveşte cum umbrele scad, Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă Prieten-duşman îmi eşti drag. ************************************ Berlioz, Vrăjitorul din Oz au pornit, în ciorapi bleu și roz, să gonească nonconformiști în Țara Munților Triști. Sufletul lor vagabond căuta, ca un mitic James Bond, un asin vorbăreț aurit, doar antilope-au găsit. Antitancuri, antitalente scriau festina nunc lente, șerpii, păianjenii frați se-mbrățișau îndoliați. Cin-nu trăiește nu moare, știe și șăful cel mare, zidul nu sparie deloc, dă-mi brelocul, Pasăre Rok. Am rămas fără de pretini, fără dietă și piepteni, fără iubită, doar glorie, ce nu conține-o calorie. Brusc se aude în poartă copita lovind, poarta-i spartă, se vede că nu are stil, Berlioz spuse subtil. Nici cal, nici maimuță, nici faun, intră arătarea, up-down, destul ați vorbit, e rușine, plâns, lacrimi diamantine. BORIS M. MARIAN :