Un voyage ...un inferne
Enormă, orbitoare, lampa striga din cer,
du-te acasă, drace, aici nu e infern,
e noapte, vin copiii mâniei, cine-s ei?
Gladiatori de zahăr, părinți și porumbei,
sunt flame subterane, repetă-n vis bătrânii,
zeița răzbunării își aranjează sânii,
senină e demența, ca luna, ca un soare,
așteaptă că la ziuă toții faunii se-nsoară,
fug, mare spaimă este-ntre cele vinovate,
că nenăscuți copiii mâniei nu așteaptă,
au suflete pereche precum ciorapii albi,
rău răsplătiți savanții se lasă de-nvățat,
stai liniștit scholare, nu-i crimă, n-ai citit,
un accident, dar tat-tu pe ochi te-a cam plesnit,
în Biblie mai scrie că ochiu-i păcătos,
azi învățăm chimia să scoți aur pe dos, ,
din glie și salivă se face omul om,
Haim vrea să știe, viața e pasăre sau pom?
Dar moartea, dar durerea, ce fructe acre ai?
Întreabă Domnul aspru pe jalnicul Ianai.
ce vitregă e soarta, de unde și năpasta?
Întreabă-ți concubina, întreabă și nevasta.
Azi a venit la curte mărețul domn Mistral,
are un râs de spaimă și dinții mari, de cal,
doamna Barocchi martor chemată la proces
și-a adunat corsetul, dar a pierdut un dres,
Sir Flamestorm se plânge de insomnii, iubit
el n-a fost niciodată, dar a ucis un chit,
băiatul lui răstoarnă cocoane peste mări,
a cucerit planeta, acum e la jumări.
De Johann Santa Clara voi nici n-ați auzit,
trăim o nouă eră de surzi și necitiți.
BMM
Ar fi caraghios să-mi scrii
Ar fi caraghios să-mi scrii, iubito,
Chiar acum , când m-am obișnuit cu moartea ta civilă,
Ai reușit , fără a fi Veronica Micle
Să mă faci a crede că sunt Marele Poet,
Nu mai e timp să ne-mpăcăm,
La mine, ceasul din gară a bătut unșpe,
Mai este o oră și mă duc în alte zări,
Am biletul în buzunar, dar nu mi-l va cere nimeni,
Tu irosește-ți fericirea și timpul în voie,
Ceasul tău merge încet, abia se aude,
Fericirea există, e cel mai bun moft și soft,
Tu râzi, râsul tău aduce uneori frigul,
Îl simți? Eu de mult nu-l mai pot deosebi
De blânda adierea a unor aripi.
*******************************
Lumina trăiește prin ea însăși, ca soarele,
alergăm după ea , care și carele,
caută cartea, caută și leacul,
primul pe listă este dovleacul,
Casandra, Casandra, te caută banda,
nimeni nu crede, nimeni nu vede,
lasă-l pe Mandea, să-i dărui lavanda,
Casandră smintită și neiubită.
BMM
- Google+
- Căutare
- ImaginiBalada-da
Am visat că în altă viață
Eram fiul tău ,iubito,
O dragoste incestuoasă,
Atât de intensă,
Ai să te miri, te vei indigna,
E nebun, vei spune,
Dar noaptea se întunecă,
Care-i pedeapsa?
Arderea de viu? Sacrificarea fiului?
Sunt clipe ce nu-și găsesc suntetul,
Ce vină au păsările, copacii,
Miracolul este în toți și în toate.
Stelele coapte cad în poala ta,
Iar eu cobor tot mai jos,
Tot mai adânc, în pământul care ne naște.
**************************************
Cu preerile am terminat,
le-am măcinat, cărți și creioane,
Vasâlie, Ioane, Atlanti-cu-i mare,
care cui, zice și celălat Gheorghe,
vechie prieten cu Richard Sorge,
micuța adulterină cu pelerină,
are părul ca inul, pelinul,
mă cheamă-n iatac, numai să tac,
vai ce iubire, ce încropire,
cu petre să dați, voi, nepătați,
în capul multe , nu pietre, se-adună,
de parcă soarele cade în lună,
nu mai am trip, dar cunosc drumul,
suflet cu suflet mângâie scrumul.
BMM - Hărți
- YouTube
- Știri
- Gmail
- Drive
- Mai multe
Account Options
Setările contului
Se pare că folosiți un browser vechi sau mai puțin obișnuit, care nu acceptă standarde obișnuite.
Pentru a accesa toate setările Contului Google, faceți upgrade la cea mai recentă versiune a unuia dintre următoarele browsere:
Setări
Profil
|
|
Adrese de e-mail
|
Adresa de e-mail a Contului Google
borismarian12@gmail.com
|
Conturi conectate
|
PATRUSPREZECE
PATRUSPREZECE
Spleen, spleen, spleen, nu credeam că mai revin,
am prieteni, am iubite, am ogoare, păduri, vite,
dar tristețea - mama-zeița iubește copiii altcuiva,
copii adulți, poate că nu au dinți, doar coarne, frunți
de fauni, ei te iubesc, crezând că ai murit de mult,
din muzică au renăscut fecioarele contemporane,
pe clape degetele lor, nocturne, elegii, nu pot să mor,
din submarine galbene ies noii cavaleri,
din oceanul numit cer, spte nicăieri
pleca-vor ei, la fel ca ieri.
BMM
Spleen, spleen, spleen, nu credeam că mai revin,
am prieteni, am iubite, am ogoare, păduri, vite,
dar tristețea - mama-zeița iubește copiii altcuiva,
copii adulți, poate că nu au dinți, doar coarne, frunți
de fauni, ei te iubesc, crezând că ai murit de mult,
din muzică au renăscut fecioarele contemporane,
pe clape degetele lor, nocturne, elegii, nu pot să mor,
din submarine galbene ies noii cavaleri,
din oceanul numit cer, spte nicăieri
pleca-vor ei, la fel ca ieri.
BMM
Ceface Dumnezeu în bezna Lui?
Ce face Dumnezeu în bezna Lui?
Poate că scrie versuri. Desigur. Și proză. Desigur.
Spuse Vasile Spinoză, cartezianul din Olănești.
Am întâlnit două infirmiere, aveau pasul ușor, voci de miere,
m-au condus la morga din vale. Ce cale, ce oale.
Toți grăbiți, neliniștiți, bicisnici, tricisnici, dar
cinstiți.
Palatul episcopal a preluat programul Scalei din Milano.
Episcopul era bariton, ăl cânta oe Wilhelm Tell.
Baliverna era o clădire vecină care la primul spectacol s-a
prăbușit.
Cineva a dat vina pe antreprenor, acesta fu predat imediat
La grădina zoo, fiind ucis de lipitorile din bazinul cu
mozaic chinezesc.
Înttretimp, trenurile din zonă și-au schimbat direcția, un
nor magnetic
Le-a deviat traseul spre oraș, acesta fu dărâmat din
temelii.
De atunci lumea folosi numai avioane, baloane, trotinete,
nimic pe șine.
La alegerile din anul următor fu ales ca șef Copilul
Giorgio,
Avea cinci ani, dar arăta de cincizeci. A fost acceptat,
Declarat șef pe viață și ucis peste alți cincizeci de ani.
Armata era poziție, în locul fiecărui soldat dispărut era
pus un robot.
Ultimul robot redeveni om. Ca și regretatul episcop dori să
cânte la Scala,
Unde cânta aria Clarei. Într-o seară, din strapontine se
auzi o voce,
eu sunt Clara și vin la tine. Căzu direct pe un spectator de
la parter.
Ce tragedie. Câinele
paznicului lăcrimă o noapte întreagă,
Lacrimile s-au prefăcut în perle. Regele dori și el câteva.
Le încercă cu dinții, pe loc muri. Perlele erau de fapt cristale de cianură.
Fu chemat doctorul N”Djamena din Alcmena. Povestea nu s-a
terminat.
Trenul nu a ajuns deșeu pentru ghiulele. Vechile costume au
fost remaiate.
Muia și Haleluia își făceau de cap prin orașul pustiu.
Plictisit, Sisif Pornotescu
Declară stare marțială. Sa- pus problema – oare Dumnezeu
știe să înoate?
Că la Potop nu era prezent. Dar cum e pumnul și pumnalul.
Aghiotantul era dat dispărut, a fost găsit într-un hol
întunescos,
Un stilet scump, cu mâner lucitor se poticnise trecând prin
maxilar, limbă, creier.
Numai Lili Marlen știa secretul. Era în travesti, cu barba
rasă,
susținea că o cheamă Kwame Nkrumah, nu se poate, să vină liftul.
Nu era nici un lift, clădirea avea un etaj și o platformă
mobilă.
Poliția a clarificat toate chestiunile legate de platformă.
BMM
Pe o stradă lungă, strungă,
Pe o stradă lungă, strungă,
se ținea a treia rundă,
Topârceanu, Mastroiani
Lenin, Stalin și Maciani,
toți vorbeau, dar nu prea clar,
esoteric și lunar,
teosofic, teologic,
antibiotic și musonic,
Mussolini tot striga,
papagal de Buhara,
pui oglinda, sofianic
se zărește popananic,
casa celui ce-a pitit
furculițe de argint,
de l-au alungat guzganii
cu pistoale de tip Guney.
Doar tarotul marseiez
a fixat pe zid diez,
cu Raymondo. Iartă-l, bre,
au revoir și Olivier.
Boris Marian
Celula
Celula
Cândva iubeam , în celula mea, un șoricel. El mă adora, eu îl protejam. Șoricelul s-a făcut mare, adică a îmbătrânit și crede că lumea este a lui. Are o părere despre oricine. Are dreptul să aibă o părere, dar cine îl ascultă? Cam jumătate din omenire se află în această dizgrațioasă poziție. Un om stă cu ochii pe tavan. Discută cu el însușii, spune tavanul, multe dureri au trăit ei , împreună. Avem aici o metaforă la care nu se poate adăuga nimic. Ai hi, ai ho, suntem pitici cașto…de ce scrii, mă întreabă o pisică, mă latră un câine, eu iubesc patrupedele, nu cunosc răutatea. Am văzut un om scriind pe patul de moarte, ca un soldat în tranșee, am văzut un copac aplecându-se pentru a mângâia, cu ramurile sale un pictor. În aer, pe pământ, sub ape există ritmuri și metafore de care noi habar nu avem. Un cântec se poate naște și dintr-o înfrângere. În lumina fulgerului se văd guri care cobesc, ochi lacomi, mâini desfăcute, dar și un copil care încearcă să meargă, se prăbușește printre morții lumii, se ridică. Ați văzut bastonul alb al orbilor? Astfel să vă fie gândul.
*******************************************
Anonimul a trăit cu zeci de mii de ani înainte. El trăiește și astăzi. Homer era femeie, iar Himera -bărbat. Kong Fu-zi este inventatorul confuziei. Eschile doar a stilizat. Calimah a scris Halimaua. Cezarii jucau doar la zaruri. Ovidiu cu Invidiu erau frați. Saule, Saule, de ce te joci cu mine? Nu uitați de Betitia Faltonia proba. Nu aveți ce pierde. Kalidasa nu era nici bărbat, nici femeie, dar știa multe despre sex. Widsio maolade, am spus ceva nepotrivit? Caedmon, Caedmon, ce știi tu despre Amon Ra? Cât timp vom mai danteloga pe aceeași temă? Știați că Villon a inventat biliardul? Dar bilele erau capete de om. Torquato torcea pe sobă și , când am intrat, a sărit pe mine furios. MAI JOS DE FIGUEROS VOM CONTINUA.
******************************************
Visul lui
Visul lui
La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus,
Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie,
Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează
Un palat pe o pârlează.
Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante,
Visul lui e-o
piersică răsărită, vestică,
Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă
Bialoncourt,
Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o
leacă,
Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric.
Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă,
Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată,
Să-l împuște pe nemernic, c-a născut Lydia anemic
Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o
floare.
Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina,
i-au și dat piramidon de la farao Memnon.
Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult”
necazuri,
Însă Judele Siprem le oferă a la creme
și trei bice pe spinare să le crească bubișoare.
*****************************************************
Aventura s-ar putea
să te termine, așa, dar monotonia cum?
Lulu spuse, dragi prieteni, un atac armat în
jnepeni,
Nu-s caricaturi, sunt morți, despicați pân-la
chiloți,
Iar găsirea va fi grea, ieși afară dumneata,
O poziție oficială a luat domnul Portocală,
La Salerno o lanternă ne sărută cam paternă,
Până la utrenie dispărură pernele,
Erai foarte, cum să spun, cam întoarsă înspre turn,
Swithin , pare-se, făcuse crime multe-n Siracuze,
Acțiunea este cheia ce descuie și Pompeia,
Un notar veni din groapă și ne-aduse o lopată,
El , la vremea lui era soțul lu” Lucreția.
Ei și ce-i cu asta? Nem. Eu nici nu voiam să chem
Cititorii la
lansare, dar fu peștele cel mare
Care-n două-trei plesneli a-mpărțit doar temeneli.
Eu, adio, n-am cuvinte, mormăiam niște morminte.
BMM
Antismochinismul a apărut la șezut,
În picioare și pe ogoare, un fel de anusimi
Cu apocrife și limuzini, ce fac aici apostații?
Aposmamele, aravele, chitrele, lulavul, hadasul,
Cadastrul, arba parșiot, cot, pișcot, arei miklat,
Iehiel din Roma, Gheulat, ascetismul creează marxismul,
Asara harughei malkhut, asefa mekhonenet.
Am construit cu tine palatul de cleștar,
s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,
mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,
a doua zi neantul devine enervant.
Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii,
Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,
Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,
s-a năruit poemul, palatul de cleștar,
m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,
iubirea este legea, deci dura lex sed lex.
era speranță, numai certitudini,
noaptea străluceau stele, lumânări,
scuarul se umplea de guvizi-fantome,
nu erau chiar morți, fluierau pe nări.
Spune -God have mercy on my soul, deci spune,
un buchet de crabi vei primi în dar,
ce curaj, ce lauri, valurile-n spume
alergau amanții zgribuliți spre far.
Strada ca o venă propulsa viață,
vitriolul sfarmă și topește tot,
n-am venit să-ți spun bunădimineața,
te anunț că mâine va-nvia un mort.
*************************************
O, Doamna mea, unde te afli?
În care parte-a lumii străvezii?
Eu sunt într-un abis și poate de aceea
nici nu te văd aevea, nici nu pot auzi.
Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină?
Este prezență oare, este doar absolut?
Nesiguranță, teamă, tunet în surdină
sau poate mult mai mult, neîmpăcat sărut.
Nu e-n puterea noastră să desfidem
tumultul ce ne prinde în vâltori,
înalte porți cu răsuflarea le deschidem,
eu urc spre tine, tu, cedând, cobori.
Am construit cu greu această macara,
ea mă va duce-n ceruri între celebrii K.,
de când cu Kafka nimeni nu mai se roagă-n van,
există nedreptate, pe adevăr-doi bani,
există jocul artei, biluțe de mărgean,
ai cap? Mai dă-l de-a dura, să vadă cine-i Stan.
Nu Stanley și nici Jerry, un munte, om mintos,
ne-a învățat că scară e tot ce duce-n jos,
mai jos, tot mai aproape de dulci , des-amăgiri,
precum Socrate , soarbe otrava din potir.
Tu ai avut păcate, de-acum să nu le ai,
ai peste tot un frate ce-ți spune - stai, te tai.
Că numai cel din urmă va înjgheba un rai.
*****************************************
În țărână ne-ntoarcem, dar altfel suntem,
Lovit de neliniști, dureri, eu te chem,
Mamă, ce-mi ești alături mereu,
În tine eu cred ca-n Dumnezeu.
Grădina – Edenul, un vis precurat,
Stau la o masă supuși, împărat,
Precum copiii se joacă, de veci,
Treaz tu vei fi , fără vorbe și legi.
De unde venim? Încotro ne-ndreptăm?
Mirarea e singura cale sptre vămi,
Răul cu Binele stau în balans,
Suntem perechi în Marele Dans,
șii minte basmul cu Graetchen și Hans?
********************************************
Câți morți, atâția noi născuți, e bine, poate fi mai bine,
Piciorul drept, soldat, lovește steaua alfa,
Că beta s-a rostogolit în hău, îmi spune unul
Ce fac porumbeii, vai, ce rușine,
Gândește fiecare precum Napoleaon,
Avocatul Syla, să nu te pui cu el,
Compară mila cu buruienile ce cresc în mic noroi,
Te temi de moarte, hei, nu știi ce-i aia,
Unii ne spun că este parțială,
Iar ce e parțial nici nu contează,
Am auzit o mierlă ce avea contract cu Dumnezeu.
Metafora nu este ea o mierlă, dar a mierli, oho,
E metafizic, un singur lucru eu te rog,
Să nu pui flori acolo unde eu mai am de gând să mor,
Mă răzgândesc mereu. Mai am de scris.
BMM
Antismochinismul a apărut la șezut,
În picioare și pe ogoare, un fel de anusimi
Cu apocrife și limuzini, ce fac aici apostații?
Aposmamele, aravele, chitrele, lulavul, hadasul,
Cadastrul, arba parșiot, cot, pișcot, arei miklat,
Iehiel din Roma, Gheulat, ascetismul creează marxismul,
Asara harughei malkhut, asefa mekhonenet.
Am construit cu tine palatul de cleștar,
s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,
mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,
a doua zi neantul devine enervant.
Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii,
Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,
Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,
s-a năruit poemul, palatul de cleștar,
m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,
iubirea este legea, deci dura lex sed lex.
era speranță, numai certitudini,
noaptea străluceau stele, lumânări,
scuarul se umplea de guvizi-fantome,
nu erau chiar morți, fluierau pe nări.
Spune -God have mercy on my soul, deci spune,
un buchet de crabi vei primi în dar,
ce curaj, ce lauri, valurile-n spume
alergau amanții zgribuliți spre far.
Strada ca o venă propulsa viață,
vitriolul sfarmă și topește tot,
n-am venit să-ți spun bunădimineața,
te anunț că mâine va-nvia un mort.
*************************************
O, Doamna mea, unde te afli?
În care parte-a lumii străvezii?
Eu sunt într-un abis și poate de aceea
nici nu te văd aevea, nici nu pot auzi.
Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină?
Este prezență oare, este doar absolut?
Nesiguranță, teamă, tunet în surdină
sau poate mult mai mult, neîmpăcat sărut.
Nu e-n puterea noastră să desfidem
tumultul ce ne prinde în vâltori,
înalte porți cu răsuflarea le deschidem,
eu urc spre tine, tu, cedând, cobori.
Am construit cu greu această macara,
ea mă va duce-n ceruri între celebrii K.,
de când cu Kafka nimeni nu mai se roagă-n van,
există nedreptate, pe adevăr-doi bani,
există jocul artei, biluțe de mărgean,
ai cap? Mai dă-l de-a dura, să vadă cine-i Stan.
Nu Stanley și nici Jerry, un munte, om mintos,
ne-a învățat că scară e tot ce duce-n jos,
mai jos, tot mai aproape de dulci , des-amăgiri,
precum Socrate , soarbe otrava din potir.
Tu ai avut păcate, de-acum să nu le ai,
ai peste tot un frate ce-ți spune - stai, te tai.
Că numai cel din urmă va înjgheba un rai.
*****************************************
În țărână ne-ntoarcem, dar altfel suntem,
Lovit de neliniști, dureri, eu te chem,
Mamă, ce-mi ești alături mereu,
În tine eu cred ca-n Dumnezeu.
Grădina – Edenul, un vis precurat,
Stau la o masă supuși, împărat,
Precum copiii se joacă, de veci,
Treaz tu vei fi , fără vorbe și legi.
De unde venim? Încotro ne-ndreptăm?
Mirarea e singura cale sptre vămi,
Răul cu Binele stau în balans,
Suntem perechi în Marele Dans,
șii minte basmul cu Graetchen și Hans?
********************************************
Câți morți, atâția noi născuți, e bine, poate fi mai bine,
Piciorul drept, soldat, lovește steaua alfa,
Că beta s-a rostogolit în hău, îmi spune unul
Ce fac porumbeii, vai, ce rușine,
Gândește fiecare precum Napoleaon,
Avocatul Syla, să nu te pui cu el,
Compară mila cu buruienile ce cresc în mic noroi,
Te temi de moarte, hei, nu știi ce-i aia,
Unii ne spun că este parțială,
Iar ce e parțial nici nu contează,
Am auzit o mierlă ce avea contract cu Dumnezeu.
Metafora nu este ea o mierlă, dar a mierli, oho,
E metafizic, un singur lucru eu te rog,
Să nu pui flori acolo unde eu mai am de gând să mor,
Mă răzgândesc mereu. Mai am de scris.
BMM
Ca o rugăciune
Ca o rugăciune
1.
Ca o rugăciune în plin deșert,
Astfel scriu, este un fel de
biblie,
Înving durerea, par a fi
liber,
Sunt doar o cărămidă din
zidul cunoașterii,
O urmă neîndoielnică, iarbă
scrisă de Dumnezeu,
Privim și mergem, ora nu are
soră,
Stelele nu întreabă de tine,
bufnițele te privesc apatice,
Te duuuuci, unde? Adevărul este doar o părere.
2.
Un don Quijote blând și
iertător,
Aproape sfânt, deși e muritor,
Visez noi aventuri în alte
lumi,
Unde au dispărut cei răi și
buni.
Nu am regrete,nu mă vait
nicicum,
Tot ce-am iubit sunt flori,
mere de aur. Drum.
3,
Zilele poetului se
numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm
între semenii noștri?
Luptăm să fim printre
ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină
și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor
îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?
BORIS MARIAN
Dă-i omului pâine ,
îți cere carne,
Dă-i carne, îți cere haine,
Dă-i haine, îți cere
trupul,
Dă-i trupul, îți cere
sufletul,
Ei, aici este o
problemă.
De nu cunoști drumul,
caută o scuză.
Primim exact ceea ce
dăm.
Educația este tot ce rămâne
după o viață de eșecuri.
Șoimul va fi lovit de
o săgeată din pană de șoim.
Nimic nu s-a făcut
doar cu ajutorul Domnului.
Când privești în jur,
totul este al tău, dar nu pune mâna, fură cu privirea.
Ceea ce trăiești nu se
poate citi.
Am o cabană
în Valea Loarei, județul Teleorman,
Alături locuia un conetabil, nu contabil,
a murit
acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit
mii de
scrisori de la iubite necunoscute.
Noii
locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.
După un an
au apărut straturi, straturi de flori
nemaivăzute,
erau flori
exotice de pe toate meridianele
globului.
Noaptea
venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.
Vorbea cu
ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.
Cine îl
crede? Îl cheamă Brebenel, unii cred că
este fratele defunctului.
Cazul lui
nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.
Extrem de
roșie era Siddhartha. Printrte flori
erau și mărgele de sticlă.
Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi
arunca bilele la coșul de gunoi.
Parabola
teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.
Tenia crede
că este folositoare. În locul conetabilului, am uitat să spun,
s-a mutat
Kierkegaard. Nime nu știa să-i pronunțe numele.
Îi spuneau
nea Gardu, dar el era Chirchegor.
Deși a
trăit puțin, el a spus - Doamne, aș vrea
să trăiesc mai mult
aici, decât
în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.
Ce
pretenție să mai am eu?
********************************
Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,
Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,
Toarnă, frate, torna, torna,
Aproape că nu-mi mai amintesc,
Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,
Ne învârtim în jurul propriului monument,
Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,
Orașul e altul, patul iubirilor noastre
Se duce spre centrul pământului,
De unde și cutremurele.
***************************
Atmosfera e
nemișcată,
Curentul
își urmează calea,
Unde mi-e
busola? O să fluier,
Să stârnesc o adiere,
După atâtea
zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam
la moartea profesorului,
Am mușcat
dintr-un măr galben,
Am mângâiat
părul străinei,
știam,
nimic nu-mi aparține,
în afara
acestor degete, acestui poem,
a toamnei
roșii din care bem,
păsările au
trecut ca niște gloanțe,
au perforat
o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul
iubitei mele necunoscute
îmi stă în
palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a
venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi
tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart
în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n
trupul meu, alt trup, vânându-l.
********************
Uneori șefii de reviste trebuie trimiși la Socola,
Pentru destindere,
iar iubita mea – fostă,
Ce a schimbat în iarna vrajbei noastre
Tot ce e
vară , toamnă, primăvară,
Să fie
expediată-n Țara de Foc,
Eu scriu pe
o piatră de mormânt
versuri pentru ce voi fi.
Fructele
coapte deveniră iar grenade,
Veneau morții din Granada moia,
Neprostitul
nu mai scrie versuri, el ucide șerpi,
Marele șarpe
plânge, aud cum cuvântează,
Ah, puii
mei, ah, puii mei, atunci am scris
Primele versuri
triste.
BMM
Îngrijorat pătrunde sunetul
Pătrunde suntetul într-o livadă, nu cade nici un măr, necoapte fructe, hoțul e mai iute ca natura, el ia, este flămând și ia, ar lua livada toată.
Așa suntem și noi, mereu grăbiți și niciodată mulțumiți cu ce avem. Eu nu laud sărăcia, dimpotrivă. Noi știm să-mpodobim și pomii. Noi vrem chiar să zburăm, dar, uneori, ucidem păsări pline de culori.
Răsari la balul care a-nceput, de mult s-au dus și slugile la somnul lor, răsari într-o fantastică, strălucitoare rochie de bal, dar dansatorii au murit de mult, doar noi, eu și cu tine mai valsăm, mai vrei sau ne întoarcem în morminte?
Să citești doar cărți de copii, autorii de mult sunt țărână, câți copii au crescut și s-au dus în războaie și lupte la bursă? Simt și eu că .se clatină barca. Apa-i neagră, iar valul viclean, tu apari o naiadă, rusalcă, tu mă tragi în adânc, ce-mi oferi?
Muzica pașilor tăi în liniștea zăpezilor veșnice. Mă trezesc brusc, un camion zdrobește pacea nopții. Alături de mine doarme aleasa inimii mele. Doarme. Câte carate are un vis?
Cineva numește scrisul meu – ciorne. Cuvântul provine din slavă – negru. Da, noi scriem cu sânge negru pe albul veșnic al eternității. Totul se va șterge într-o zi.
O dansatoare prinsă-n reflector, acesta este sufletul meu care va zbura odată în cuibul înalt al îngerilor. Acum el se zbate în praful ridicat de forfota mulțimii, de vorbe grele, de invidii șobolănoase. Grea sarcină. Dar harul se așterne pe cerul de care ne desparte un acoperiș subțire.
E răcoare, mereu este răcoare în apropierea unui mort. Ceva îmi spune că strămoșii mei au trăit în sudul fierbinte. Deși m-am născut aproape de Cercul Polar, am purtat sudul în suflet. Unde este el, sufletul? Mă întreaba iubita. Cred că undeva între inimă și creier, că ambele sunt materiale, poate în voce, în tremurul pleoapelor, în bâlba care apare când nu te aștepți.
autor Boris Marian,
Pătrunde suntetul într-o livadă, nu cade nici un măr, necoapte fructe, hoțul e mai iute ca natura, el ia, este flămând și ia, ar lua livada toată.
Așa suntem și noi, mereu grăbiți și niciodată mulțumiți cu ce avem. Eu nu laud sărăcia, dimpotrivă. Noi știm să-mpodobim și pomii. Noi vrem chiar să zburăm, dar, uneori, ucidem păsări pline de culori.
Răsari la balul care a-nceput, de mult s-au dus și slugile la somnul lor, răsari într-o fantastică, strălucitoare rochie de bal, dar dansatorii au murit de mult, doar noi, eu și cu tine mai valsăm, mai vrei sau ne întoarcem în morminte?
Să citești doar cărți de copii, autorii de mult sunt țărână, câți copii au crescut și s-au dus în războaie și lupte la bursă? Simt și eu că .se clatină barca. Apa-i neagră, iar valul viclean, tu apari o naiadă, rusalcă, tu mă tragi în adânc, ce-mi oferi?
Muzica pașilor tăi în liniștea zăpezilor veșnice. Mă trezesc brusc, un camion zdrobește pacea nopții. Alături de mine doarme aleasa inimii mele. Doarme. Câte carate are un vis?
Cineva numește scrisul meu – ciorne. Cuvântul provine din slavă – negru. Da, noi scriem cu sânge negru pe albul veșnic al eternității. Totul se va șterge într-o zi.
O dansatoare prinsă-n reflector, acesta este sufletul meu care va zbura odată în cuibul înalt al îngerilor. Acum el se zbate în praful ridicat de forfota mulțimii, de vorbe grele, de invidii șobolănoase. Grea sarcină. Dar harul se așterne pe cerul de care ne desparte un acoperiș subțire.
E răcoare, mereu este răcoare în apropierea unui mort. Ceva îmi spune că strămoșii mei au trăit în sudul fierbinte. Deși m-am născut aproape de Cercul Polar, am purtat sudul în suflet. Unde este el, sufletul? Mă întreaba iubita. Cred că undeva între inimă și creier, că ambele sunt materiale, poate în voce, în tremurul pleoapelor, în bâlba care apare când nu te aștepți.
autor Boris Marian,
titlu
Tristețea ca o lovitură sub centură…
Adevărul este că, uneori, tristeţea mă loveşte ca la box, mă face knock-out. Strigă unul-aha, îţi arăţi sfâşierile interioare, îţi arăţi,( sic), aşa a zis, ca un scârţâit de osie; mutra lui este de Goe scăpat din secţia celor liniştiţi, se mai laudă că este Gregor Samsa, nu ştiu cine i-a spus că seamănă cu o gânganie mare şi inteligentă. Cu ce drept se dă drept cine nu este?
Era ceva care trebuia dezlegat, ca un blestem.
Primejdii, miracole, izvoare. Copilăria la Suceviţa. Prosopul purpuriu ce se ducea pe valuri repezi. Muzicienii umblau pe acoperiş. Nici o catastrofă nu a mai avut loc. Ultima cursă, ultimii înecaţi. Fratele meu, înecatul. Un tăciune smuls flăcărilor. Netrebnicii au copilăria lor.
Nenorocirea este că nu scrii numai pentru tine. Nimeni nu te citeşte dacă scrii numai pentru tine. Dar nici dacă scrii pentru alţii, nu te citeşte. Numai strigătul omului disperat nu este o minciună.
artist Aurelia Chiru, Floarea soarelui
Nimic nu este mai înviorător ca o durere de dinți. Nimeni nu a murit dintr-o durere de dinți. Viața ajunge la un apogeu, nu chiar, dar undeva pe un deal.
Fără liliac îți este părul, ce a vrut să spună? Dintr-un ochi în altul trec norii. Un fulger în jurul gurii. O mână plină de ore. Pe talerul suferinței tu ești mai greu. Îmi zâmbești din adâncuri. Frunzișul anilor.
Golită fie noaptea din carafe. Cui să-i bem visele? Cine decapitează lalele? Ferește-te de cel care nici nu pierde, nici nu câștigă. Plasele pescarilor coboară în apele ochilor tăi. O lume întreagă de spânzurați, precum peștii în năvodul harnicului năvodar. Toamna își mănâncă singură din trup. E timpul să fie și timp de iubire. Nu mai visam propriul vis, eram în visele altora. Un fulger tânăr se apropia de mine, gata să mă coboare în împărăția celor împăcați. Pe buzele meu vei găsi numai buzele tale, în ochii mei vei găsi lacrima ta.
autor Boris Marian, redactor la revista Faleze de piatră
Era ceva care trebuia dezlegat, ca un blestem.
Primejdii, miracole, izvoare. Copilăria la Suceviţa. Prosopul purpuriu ce se ducea pe valuri repezi. Muzicienii umblau pe acoperiş. Nici o catastrofă nu a mai avut loc. Ultima cursă, ultimii înecaţi. Fratele meu, înecatul. Un tăciune smuls flăcărilor. Netrebnicii au copilăria lor.
Nenorocirea este că nu scrii numai pentru tine. Nimeni nu te citeşte dacă scrii numai pentru tine. Dar nici dacă scrii pentru alţii, nu te citeşte. Numai strigătul omului disperat nu este o minciună.
artist Aurelia Chiru, Floarea soareluiFără liliac îți este părul, ce a vrut să spună? Dintr-un ochi în altul trec norii. Un fulger în jurul gurii. O mână plină de ore. Pe talerul suferinței tu ești mai greu. Îmi zâmbești din adâncuri. Frunzișul anilor.
Golită fie noaptea din carafe. Cui să-i bem visele? Cine decapitează lalele? Ferește-te de cel care nici nu pierde, nici nu câștigă. Plasele pescarilor coboară în apele ochilor tăi. O lume întreagă de spânzurați, precum peștii în năvodul harnicului năvodar. Toamna își mănâncă singură din trup. E timpul să fie și timp de iubire. Nu mai visam propriul vis, eram în visele altora. Un fulger tânăr se apropia de mine, gata să mă coboare în împărăția celor împăcați. Pe buzele meu vei găsi numai buzele tale, în ochii mei vei găsi lacrima ta.
autor Boris Marian, redactor la revista Faleze de piatră
Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.
Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.
Latră la nimeni luna, să latre, las-o-n boli, tu vezi-ți de poeme și nu întra în rol, alege doar ținutul unde vei fi tu prinț, o coajă de alună, dacă un greier simți în creierul cu șanțuri adânci de trei microni, alungă tot urâtul, înghite-un pozitron, cică le face bine atomilor bolnavi, mă simt ca un perete visând la un zugrav, să-mi dea cu bidineaua în roșu sângeriu, apoi și eu în sângele meu să nu mai fiu.
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito cu părul şaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n pustiul Goshen, zâmbeşti ca un prunc înaintea descătuşării din vis, zadarnic aş vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis, în mine, în inima care, bătând nebuneşte, cerşind, îţi caută cu viclenie dorinţele, şarpele –jind.
Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme, strălucitoare neaua, pământ topit în lapte, viaţa mea trecută e numai un generic, viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric, viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte, eu am chemat un şarpe din versuri să m-alinte, îţi aminteşti, iubito, pe când erai regină şi în întreg regatul doar noi eram lumină?
Am fost bătrân, acum întineresc, am renunţat la băutură şi ţigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veţi spune, uite zboară, se luptă inima ca un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul,în ultimul moment renunţ, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărţile din raft, cu moartea nu fac Bruderschaft.
A rămas singur, fără prieteni şi fraţi, îmi povestea într-o marţi profesorul, brusc se auziră în uşă lovituri de uriaşă căpuşă, după zgomot se auzea că nu avea stil, nici reală nu părea, Till, aşa o chema pe căpuşa mea, uşa gemea, în duşumea o copită de cal nervos bătea, , nici maimuţă nici faun, pe pleoape avea copite, cerca să sape o vorbuliţă, ceva, un gând, destul aţi vorbit, rosti nechezând, cu voi mereu îmi este ruşine şi plânse cu lacrimi diamantine.
Latră la nimeni luna, să latre, las-o-n boli, tu vezi-ți de poeme și nu întra în rol, alege doar ținutul unde vei fi tu prinț, o coajă de alună, dacă un greier simți în creierul cu șanțuri adânci de trei microni, alungă tot urâtul, înghite-un pozitron, cică le face bine atomilor bolnavi, mă simt ca un perete visând la un zugrav, să-mi dea cu bidineaua în roșu sângeriu, apoi și eu în sângele meu să nu mai fiu.
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito cu părul şaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n pustiul Goshen, zâmbeşti ca un prunc înaintea descătuşării din vis, zadarnic aş vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis, în mine, în inima care, bătând nebuneşte, cerşind, îţi caută cu viclenie dorinţele, şarpele –jind.
Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme, strălucitoare neaua, pământ topit în lapte, viaţa mea trecută e numai un generic, viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric, viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte, eu am chemat un şarpe din versuri să m-alinte, îţi aminteşti, iubito, pe când erai regină şi în întreg regatul doar noi eram lumină?
Am fost bătrân, acum întineresc, am renunţat la băutură şi ţigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veţi spune, uite zboară, se luptă inima ca un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul,în ultimul moment renunţ, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărţile din raft, cu moartea nu fac Bruderschaft.
A rămas singur, fără prieteni şi fraţi, îmi povestea într-o marţi profesorul, brusc se auziră în uşă lovituri de uriaşă căpuşă, după zgomot se auzea că nu avea stil, nici reală nu părea, Till, aşa o chema pe căpuşa mea, uşa gemea, în duşumea o copită de cal nervos bătea, , nici maimuţă nici faun, pe pleoape avea copite, cerca să sape o vorbuliţă, ceva, un gând, destul aţi vorbit, rosti nechezând, cu voi mereu îmi este ruşine şi plânse cu lacrimi diamantine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
