Zilele Zilele poetului se numără în versuri. Poetul nu plânge. Soare și Oțel,lumină și tărie. O vrabie s-a așezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows? Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo. Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată. Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om. Setea de putere ascunde frica de moarte. Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă. Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea. Ultima dorință a celui care moare ar fi viața. Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare. Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă. Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună. Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân. Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții. Morala s-a născut din contrariul ei. Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești. Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el. BMM Ultimele știri Tatăl ucis de fiu, fiul ucis de tată, Doamne, unde trăim, în care groapă? Bolgii dantești străbatem, nu învățăm nimic, Pruncii pier în gunoaie, Doamne, unde trăim? Ochii îmi plâng, parcă-s arși, mlaștini râioase se varsă Peste orașe întregi, nu mai e nicio casă. Unde-s stelarii veniți din Paradisuri albastre? Îngerii sunt vagabonzi, dorm în subsoluri , sub case. Când vom urca în turn? Când vom vedea lumina? Când deveni-vom umani ca-n prima zi, ca în prima? BMM

Sunt arogant

Sunt arogant Sunt aroigant că exist, Sunt arogant că scriu, Sunt arogant că respir, Sunt arogant că mă prezint, Urmașul unor aroganți, Urmașii mei vor fi la fel, Am fost și sunt mereu perdant La Monte Carlo și-n Brabant. Ce subversivi suntem, perverși, Ce mult ne place să părem Ceea ce nu suntem nici pe-un sfert, Am fost și sunt un arogant, De nu mă ierți, eu știu să iert. BMM

Crescut în trei limbi

Crescut în trei limbi Crescut în trei limbi, am învățat copilăria ca pe o carte, Alături se găteau bucate, am șters un rând, era un război. De șase veacuri mă aflu pe pământ, mă sprijin pe străbuni, Mereu anacronic, nu știu cine este șeful statului, șezutului, etc. A venit o zână cu nas mic, ochi albaștri, gât lung, avea de toate, Iubire de o viață. De multe ori stăteam în întuneric, așteptam răspunsul. Care răspuns? Al Domnului, al oamenilor, al copacilor, al mierlei. Puteam să înnoptez și-ntr-o carte. Dar te iubeam cât trei sau patru. Ne-am topit în toate păcatele. Te-am legănat în toate cântecele. Ne vom legăna mereu, precum pendulul cosmic, în infinit. BMM

Iona Femeia zace în pat, patul este cuprins de flăcări, lângă ea nu este nimeni, flăcările sunt reale,dar ea nu se trezește, vreau să o salvez, nu pot, apoi mă trezesc în mijlocul oceanului . Balena mă poartă spre Asia Mică. Halucinez? Visez un poem. ……………………………………………………………………………………………… Devin tot mai greoi în exprimare, cuvintele mai obosite sunt, deși în mine aerul pătrunde cu furia taifunelor străine. Tot ai să pleci, îmi spune-un șef de gară cu coarne mici și bărbia ascuțită. Dar eu iubesc trecutul, cum a fost, viitorul este marea mea minciună, tu vei renaște, spune îngerul, îl cred, prea mult îmi plac copiii veseli, mă văd în ei, deși ei nu mă bagă-n seamă. Adună-te, îmi spune mama din mormânt, mereu ai fost un visător, tu m-ai uitat. Nu uit nimic, nimic nu-nvăț, precum Bourbonii, nici nu e rău, îmi spune un prieten. Scriind mai pierd în greutate, poate că fluture voi deveni cât de curând. ………………………………………………………………………………………………… Voluptuos coborând, îmi arăți vizuinele morților, prefer să mă dizolv în ocean, numai ochii să urce la cer, voi zări vanitatea plutind cu pânzele larg desfăcute, cioburi de amfore, manuscrise, falsele străluciri ale oglinzilor roase de timp, mă scufund în nămolul uitării și nu-mi pare rău, doar visele, fie, pluti-vor ca albele cețuri pe plaurii veșniciei. BORIS MARIAN

Maldoror(2)

Maldoror(2) Maldoror, oroare miraculoasă, plouă În inima mea cu broaște violete, După insolație totul pare altfel, Umrela este doliu pentru soare, Mă dau deoparte, conte, mă înclin, Ai lăsat o bombă cu ceas, încercăm s-o dezamorsăm, Cât timp prietenii mei nu vor muri, Nu voi vorbi de moarte, Orice nenorocire ne scade din păcate, Iubim ce este vag și vid, acolo poate fi perfecțiunea. Ce-i lipsa de virtute? O cădere în balta cu broaște violete. Cei ce gândesc pot prigoni pe oricine. Adevărul scuză orice greșeală, dar nu convinge. Folosul nostreu este mereu în afara folosului social. N-am spus nimic, retrag totul. Omenirea cere să o proslăvim. Așa o fi? Eu respect și un gândăcel auriu, spun clar, auriu. Bruta din noi îl strivește fără să știe. Sau poate știe. În fine, revenim la religie. ******************************************** În orașul Tombuktu mi-a răspuns iubita – NU, în orașul Orleans, ea mi-a spus, așteaptă-un an, eu am așteptat vreo trei, ajutat și de femei, dară ea îmi dispăru din orașul Tombuktu. Precum Solomon pe tron Așteptam mâhnit un zvon, Unde este draga mea, Zămislită-n Africa? Îndurare, Doamne, simt Că mă pierd în Labirint. Cassanova, Don Juan mi-au fost frați la șapte ani, astăzi împlinesc un veac și sunt frate cu un drac, doar iubirea-i țel și vis, nu îmi trebă Paradis. @@@@@@@@@@@@@@@@@@ Gândurile își întind din ape mâinile, Ai impresia că strigă după ajutor, Eu nu știu ce mai gândește sângele, Nici vecinii, nici apropiații lor. Omu-și face loc în orice parte, Taie un copac, dărâmă stânci, Parcă-n noi este ceva sălbatic, Iartă-ne pământule, tu plângi. Ne primești apoi, precum o mumă, Când se-ntoarce fiul rătăcit, Ne-nvelești cu viermănoasă humă, „Dormi, odorul meu nefericit”. BMM

Un nume, ce este un nume? Totul și nimic. Iubita vrea să păstrez numele. Eu aș vrea să fiu Prometeu sau Pygmalion. Nu sunt. M-am trezit în miezul nopții, ca de obicei murisem. De fapt, moartea nu ar exista, dacă nu ne-am gândi la ea. Dacă totul este în noi, în afară ce mai rămâne? Un tramva cu cai. Timpul a deraiat, oamenii fug care încotro. Oare ce face iubita acum? Habar nu am. În schimb , tot umblând pe Net dau peste diverse figuri, care ma...i simpatice, care mai puțin sau deloc. Nu am fost niciodată lămurit de ce unii nu mă suportă. Este ceva în mine , o parte pe care nu o recunosc? Adeseori visez porumbei. Văd un cotoi care se apropie cu mult interes de o posibilă parteneră. Ea fuge. Cotoiul se repede la un porumbel. Porumbelul zboară. Așa este și viața noastră.O altă obsesie este pierderea mâinii stângi. De ce mâna stângă? Așa vrea ea. Alături de mine o fată vorbește de mult timp pe mobil. Soarele trece impasibil pe cer. Convorbirea continuă. Nu simt nicio foame. Mă văd întins pe o masă de operație, chirurgul îmi râde în față, asistenta are sâni mari, îl invidiez pe chirurg , acesta se uită mai puțin prietenos la mine, mă spintecă exact ca pe știucă. Puteam fi o balenă, puteam fi Iona din Balenă.Îmi amintesc de Marin Sorescu, ultima dată l-am văzut la morga Spitalului Elias, muris în aceeași zi cu mama mea. Erau tăcuți, gravi, indiferenți. Eu eram în plus. Iubita îmi spune - te îmbrățișez. Simt că ziua va fi însorită. Ea nu știe. Folosim prea multe vorbe, avem prea multe vertebre, intestinele sunt prea lungi, dinții sunt prea puțini. Creierul este prea mare, folosim doar zece la sută din el sau mai puțin.

Un nume, ce este un nume? Totul și nimic. Iubita vrea să păstrez numele. Eu aș vrea să fiu Prometeu sau Pygmalion. Nu sunt. M-am trezit în miezul nopții, ca de obicei murisem. De fapt, moartea nu ar exista, dacă nu ne-am gândi la ea. Dacă totul este în noi, în afară ce mai rămâne? Un tramva cu cai. Timpul a deraiat, oamenii fug care încotro. Oare ce face iubita acum? Habar nu am. În schimb , tot umblând pe Net dau peste diverse figuri, care ma...i simpatice, care mai puțin sau deloc. Nu am fost niciodată lămurit de ce unii nu mă suportă. Este ceva în mine , o parte pe care nu o recunosc? Adeseori visez porumbei. Văd un cotoi care se apropie cu mult interes de o posibilă parteneră. Ea fuge. Cotoiul se repede la un porumbel. Porumbelul zboară. Așa este și viața noastră.O altă obsesie este pierderea mâinii stângi. De ce mâna stângă? Așa vrea ea. Alături de mine o fată vorbește de mult timp pe mobil. Soarele trece impasibil pe cer. Convorbirea continuă. Nu simt nicio foame. Mă văd întins pe o masă de operație, chirurgul îmi râde în față, asistenta are sâni mari, îl invidiez pe chirurg , acesta se uită mai puțin prietenos la mine, mă spintecă exact ca pe știucă. Puteam fi o balenă, puteam fi Iona din Balenă.Îmi amintesc de Marin Sorescu, ultima dată l-am văzut la morga Spitalului Elias, muris în aceeași zi cu mama mea. Erau tăcuți, gravi, indiferenți. Eu eram în plus. Iubita îmi spune - te îmbrățișez. Simt că ziua va fi însorită. Ea nu știe. Folosim prea multe vorbe, avem prea multe vertebre, intestinele sunt prea lungi, dinții sunt prea puțini. Creierul este prea mare, folosim doar zece la sută din el sau mai puțin. Abaddon, las-o moartă, ești diavol sau pescăruș? Suntem dr. Jekill și mr. Hyde, bărbați și femei deopotrivă, Nu văd lirica, îmi spune o vrăbiuță, dar eu cunosc Lyrica, Nervi periferici, acești nervi periferici joacă un mare rol În procesul apropierii sexuale, te-a speriat cuvântul amantă, Ce poate fi mai frumos, Toledo, Verona, visăm toată viața, Iar ultima amantă este goală, acoperită de o mătase neagră, Are buzele reci, tu nu ești aceea, tu zâmbești superior, Se poate zâmbi inferior? O mică insectă mi-a spus, pleacă, Am plecat, un chelner s-a aplecat s-o ridice, A apucat din greșeală poala rochiei, de era Brauenwals, Ce râsete, dar a căzut în canalizarea orașului, Ai spus Magellan, l-am zărit, Magalhaes mă cheamă, Spuse umbra, nici nu te cunoștea, nu auzise de celebra frumusețe Din Munții Pindului, am vrut să-ți spun buona sera, signorina, kiss me, good night, dar ai dispărut, ai ars toate punțile, ca de obicei, nici Wagner nu ne mai salvează, bietul Wagner, ce mândru era de geniul său arian, am văzut un computer zburând pe cer, eşti pură, eşti dreaptă, dar ce nu mai eşti, pe mine alţi îngeri m-aşteaptă.

Cuvintele și moartea

Cuvintele și moartea Moartea? Hm, un cuvânt ca oricare, Există moartea în lumea reală? Ce face ea? Bulversează, survine, Conduce, urmează, separă, deține, Trimite, inspiră, deschide alte porți. Cineva îmi spune – trăim în lumi diferite. Oare? Nu ne ajunge Universul? Eu cred că moartea ne apropie, O unică soartă, speranță/disperare, Milă/nemilă, nu este moartea Liantul cel mai sigur? Aș spune la nuntă – până când moartea ne va uni, v. Romeo &Juliette, cineva este pe moarte, în aceeași clipă cu alți mii de călători, da suntem călători pe o navă numită Pământ, să nu părăsim încă nava, va veni și clipa aceea. Mare e moartea, peste măsură, Suntem ai ei cu surâsul pe gură, Spunea Poetul ce s-a stins înțepându-se În spinul unui trandafir, ca o pasăre. BMM

_____________Trei iubiri__________________

_____________Trei iubiri__________________ 1.Tatăl Pe băiat îl chema Bobo, tatăl său era feroviar, cunoștea mersul trenurilor. Când fiul venea să-l ia de la serviciu, să mai vorbească în drum spre casă, tatăl îi povestea despre istoria căilor ferate, mergând pe printre șine. Tată, dar nu poate să vină un tren din spate? Întrebă cu teamă băiatul. Nici vorbă, la ora asta nu sunt trenuri. Deodată se auzi un uruit asurzitor, tatăl îl aruncă pe băiat în șanțul de lângă linii. Iar trenul trecu, nelăsând nimic în urmă. 2.Dragostea Mi-aș da și inima pentru tine, spuse tânărul, ținând-o pe iubita sa de mână. Dintr-o casă părăsită ieși un înger negru, părea un arcaș, a scos o săgeată, o îndreptă spre fată, dar tânărul se puse în față. Săgeata ieși ca un fulger din arc și străpunse inima tânărului. Dimineața, devreme, cei de la salubrizare adunară vreo cinci cadavre. 3.Uriașul Uriașul era un brigand, în lumea noastră prea savant, decapita din trei în trei, ca doctorul Jim Gray. Rupea și oasele subțiri ale plăpânzilor satiri, la tomberon să meargă tot ce scrie orice hotentot , valoarea e prestabilită de criticul Clătită. Și totuși îl iubesc, el are un merit – orice spui, e mare, zâmbește blând și feminin, Gargantua calin. BMM

Ab ovo pentru…..

Ab ovo pentru….. Ab ovo, pentru Sigismund, este ceva neclar, Cu Ghedeon și Rodion serbează un pătrar, Îi pare că un ou e roș, iar altul verzuliu, Ei, Sigismund, ce pot să zic, tu nu știi, eu nu știu. Ador și-acum stejarii vechi, sălbateci stei, pustii Podișuri de necucerit, admir eroii vii. Dar laurul cel sterp și trist, alături vița grea mi-aduc în amintire, vai, copilăria mea. Fui freamăt, gând și rază-râs, neîntrecut la joc, Acum în liniște m-afund, ferindu-mă de foc. Pitici în jurul meu roiesc, sunt duhuri sau copii? Ab ovo, da, nemărginit e timpul de a fi. ********************************* Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pus pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. BMM

Platon ș.a.

Platon ș.a. Când Platon a urcat la cer, Dumnezeu s-a cam supărat, Apoi a apărut și Spinoza, iar nu a fost mulțumit Cel de Sus, Cu Henry James s-a mai împăcat, dar mai mult I-au plăcut Cele o mie și una de nopți, lipsea autorul, Duhul din ulcica lui Soliman făcu și el o cerere, i-a luat-o înainte Alonso Quijano, zis și Don Quijote, L-a durut jefuirea Cadizului, l-a plictisit licențiatul Sticloanță, Raiul e plin cu Cervantes, Chesterton, Borges, Quevedo, Kafka, Pe undeva e și Vergiliu, păcat, la școală, Am luat un patru din cauza lui. Apoi am iubit, am iubit, acum , uite unde mă aflu, Sub piatra pe care stai, vizitatorule. BMM

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate.

Calea Lactee

Calea Lactee Laptele galactic pare-n sens socratic Un fel de cucută pentru o lume mută Cale pentru Robi Lapte pentru orbi Stele mii, micele, Lacrimile mele Sateliţii galileeni Galileu, o, Galileu, Nu ţi-a fost uşor, nici greu, Să găseşti departe-n cer Lunile lui Jupiter Una-i Io, vită-n spume, Fugărită-n altă lume, Alta-i Europa noastră, Nici deşteaptă, nici prea proastă, Iar Callisto cea frumoasă, Ca ursoaică e cam grasă, Numai Ganimed vicleanul, Rotunjel e băietanul, Il serveşte sus, în cer, Cu vin bun pe Jupiter, Galileu ar bea un strop, Dar nu-l vede-n telescop. Ocultaţie Nu este vorba de forţe oculte De care nu mai stă nimeni s-asculte, E vorba că şi Luna uneori Poate ascunde-n spate doi-trei sori. Galileo Galilei Te aud murmurând De ani patru sute Eppur si muove Dar cine te-aude? Nici astăzi stupizii Nu simt mişcarea Se crede prostia Nemuritoare In centrul stelar Care nici nu există Mereu se iţeşte Obscură şi tristă Mediocritatea, Mereu ca o cobe, Iar eu te citez, Eppur si muove. BMM

Hai să scoatem castane, barosane.

Hai să scoatem castane, barosane. Cu tine eu nu voi scoate proză, poate o poză pentru Interpol, ceas de noapte și de-alcool, ceas de noapte, dormi , iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu și restul lumii. Te-am iubit, dar n-a fost vreme, te-am iubit, dormi, nu te teme. Ceasul bate ca o toacă, dormi iubito, dracii joacă, dracii râd de noi, de toate, dormi iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface, într-un nor, un vis mai pașnic, inimile-ngemănate, părăsesc singurătatea.

Pavaje și pasaje

Pavaje și pasaje Solitudinea nu este suficientă, O inimă, o inimă ardentă, Orașul este o mare înspre moarte, Ne umple sarea între maluri sparte. Îngăduie timpului să alerge cât vrea, Tu ai probleme, țigări și cafea, Ai mulți copii pe trei continente, De ești Bonifaciu, devii azi Clemente. Caută adevăr sub mâl, Bâlbâim la bal, bâl-bâl, În absurd este salvarea, Dar absurdul e ca marea, Te hrănește, te îneacă, O fosilă ești, o teacă. Winston Churchill ne trezește, Înjurând prietenește. Acționează, ne îndeamnă, Asfaltează, dragă doamnă. BMM

Fericirea care …

Fericirea care … Fericirea care nici n-ar trebui să existe , e singura sursă a ideilor fixe, sărutul meu va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere . ******************************* Trăim o vreme de obidă, șoptesc, în gând, melc și omidă, în bezna mucedă se-aude cum picură din lună dude, atunci, pe ceruri s-a ivit un meteor, cum l-am numit? „ Polen de aștri”, numele-i rămas. ********************************* . Impovărat de ani și de melancolie, profesorul ar vrea să recâștige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige, ”Pe mine binele suprem mă obsedează, dar nu știu, dragii mei, care e țelul”, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea și el un oarecare basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care se pregătește-acum să povestească un început de drum. BMM

La ce-s buni poeții?

La ce-s buni poeții? Muzica ne gâdilă plăcut urechile, Culorile ne gâdilă ochii, Prozele, teatrul ne gâdilă intelectul, Dar poezia? Nimeni nu știe cât am sângerat pentru ea. Mă văd într-un cărucior sau într-un dric, Pe marginea unui drum prăfuit, ierburile se-nchină în vânt, Vai, poezie nu citesc, îți spune un barosan, Doar femeile singure se apleacă sub veioză, Descifrează o lacrimă, în vise mă văd mereu Pe o corabie ce se scufundă, mii de poeți mor Cu un vis, cu o falsă speranță, lumea cunoaște Doar două-trei nume, nici acelea nu prea familiare, Păcatul poeților este că ei știu prea multe, Dar nu spun mai mult, să nu se supere lumea. Cui îi este frică de poezie? Poetul este un nimeni, O pată de sânge, vorba Poetului. BMM

Tritom proteic

Tritom proteic Un triton și un tritom se plimbau sub Maelstrom, Eugenio de Andrade ne ținea din turn tirade, Muzica urzelilor, cântul brotăceilor, Ritsos, Enzesberger, Saba au redat poemei slava. Borges cu bastonul – frate, cât un secol jumătate. Trepte numără spre cer, e un înger fructifer, Joc, memorie, glorios, Fleur Adcock, murind frumos. Doar un salt, fereastra strigă, Dumnezeu pe cataligă, Șarpele, pândind, e prinț de la Salzburg pân-la Linz. Cântul unșpce se așează în anexa lui Gălbează, Ah , Orient dezorientat, cine , Doamne- a descântat? Bila de cleștar plesnește ba duios, ba lăutărește, Luăm o sticlă de Jidvei și o bem noi doi sau trei. Filologos mă făcui în călcâi având un cui. Înaltă-i seara, Bărăganul nins pare o pasăre ce s-a mutat în gins. BMM

Grădina florilor

Grădina florilor Înțelegi o grădină? Așa este cu poezia. M-am răsutat de nerubile, precum acel sinucigaș din file. Ferice de cel ce a prins peștele cel mare, Prietenul scrump, e un lemn îndoit dincolo de zenit, Precum cântă un nor așteptând pe un sfânt. El s-a agățat în năvodul prelins ca uleiul de măsline, Corul tău fals a rămas ca o strigare, În limbajul inorogilor sună a pară, Multicornul acesta a vrut să fie prinț, Ca tu să-ți urzești viața străpunsă de-un țânțar, Cutează și-ndoaie,anume, băloaie, Orice descudere largă să gudure, este un hău de trei microni, greu. Ilogicul born este un corn de albumină. Fii nebunoiu, iubeşte usturoiu, nu te risipi! Fără tine,bibicul nu stă, se mişcă, se pișcă, fără buzele tale, nicio clipă n-ar naşte alt chip. Răsuflându-ți privirea din glume, comenduirea, din întuneric, întoarce-ţi spata spre aslbumină, gândac ce gândește că nu există moarte, nici suferinţă, nici frică, totul este nimic, citește invers. BMM

Păsările neliniștii noastre

Păsările neliniștii noastre Păsările neliniștii noastre Deasupra capetelor noastre, Își fac cuib, oare? Tu ești o lumânare, ai timp să te stingi? Nici florile nu trăiesc o sută de zile. Sufletul tău nu este covorul pe care calcă oricine. Bucură-te, viața este pe sfârșite. Mereu pe sfârșite. Nu poți să ții cu o mână pâinea și trandafirul. Vei fi curajos când nu te vei teme de tine. Marea descoperire este liniștea din tine. BMM

Şi să-m dai

Şi să-m dai Buh de rubiniță, să-nvăţ o joiniță, pre cei făr-de lege către catagege Să să-ntoarcă de pre răutate Cătră a ta svârle o bacantă beată, O primăscară este prânzul tău Pe unele fei ciosvârta le basculinizează, încăpățânarea ta de a-mi ignora orice încercare de a te iubeare seamănă cu modul de comunicare al fecioarei, mare fermecare, că dac-ai zări bidiviu mai gri, nu mă părăsi, nu mă părăsi, că și voi ți-oi da zece copila- și. BMM

În pofida cuvintelor În pofida caracterului unei cataracte, Cuvintele dispar ca niște acte, Cinci texticule au în comun O gură enormă de leu- tun-tun, Emaux et Camee, luați aminte Nu se adună prea cuminte, Solarii, spectacularii de Lisle, De Heredia și Delibes, Ochiul contează mai mult ca un cord, Haz nu are decât acel corb, Sainte-John Pers și Allan Poe, Eva purta un roccoco, Cuvintele se ascundeau sub fald, Ce trup avea, ce suflet cald, O îndrăgea Stejarul Sfânt Din Nordul însinguratic de pământ. ************************** Intermezzo - M-ai întrebat cum putem fi în același timp părinți, copii și frați. Simplu – eu am vrut o fată, tu ai vrut un băiat, într-o noapte, ca oglinda, visul s-a împlinit – eram într-o cameră numai cu oglinzi, eram șase și ne puteam săruta în voie. Din cauza asta m-am trezit cu o durere de cap,mi-am luat tensiunea, aveam aproape 20 . M-am dus a doua zi la doctor. Măsurătoarea lui arăta cifre normale. I-am explicat că iubirea mea este o marfă care nu se cere. Dar sunt mereu gata să o ofer unei femei frumoase. „Marfă”, zice doctorul, un tip cam de 60 de ani, cu o mustață de Avram Iancu. Prin fața ferestrei trece o fată cu pulpe albe, pline, înfipte în cizme de lac. În spatele ei fluieră doi liceeni. Aruncă un chiștoc sub o mașină, se iscă un incendiu, tipa nici nu se oprește, liceenii fug, pompierii veniți în grabă lovesc o bătrână care decedează pe loc. Noroc că avea asigurare pe viață. Nepotul ei s-a îmbogățit. Din ziare s-a aflat că unul dintre pompieri s-a spânzurat din cauza remușcărilor. Ca să vezi unde duce apetitul. Diferența dintre bărbat și femeie este mare. Bărbatul este un animal, uneori inteligent, este hotărât pe moment, pripit, pare curajos, e instabil psihic, adică nu e bun de nimic. Prin generalizarea clonării va deveni inutil. Nu-l vor salva orgoliul, fanfaronada, ignranța, violența, cruzimea, viclenia. Finitta la commedia! Femeia e subtilă, are multe fețe, e diplomată, superioară sub aspect intelectual, se răzbună după milenii de umilințe, urmează neo-matriarhatul. Bărbatul iubește, femeia primește sau refuză. Ea este o majoritate. Mai mult, pot aduce la viață și muribunzi, dacă este nevoie. ************************************ Uite , de aceea am copiat eu un cântecel khazar- Toamna-ți dă podoabe, între sâni o salbă, Iarna-ți prinde boiul ca o cingătoare, Iară primăvara te-nveșmântă toată, Tu alergi, frumoaso-n nopțile de vară. Atâtea veșminte, totul e vremelnic, Te lepezi de ele, nu mai avem nume, Eu n-aș fi khazarul și ar fi mișelnic Să nu fii iubită-n vis, din altă lume. ********************** Orbiţi de cărăbuşi din aur, Cum traversăm, în abandon, E ora când Unicul Faur Ne-ndeamnă la un veşnic somn. Nici timpul nu este acelaşi, Cad şi cadranele de ceas, Auzi cum murmură, grilaje Se lasă peste răposaţi. Conturul sângelui, aminte Să ne aducem de părinţi, Orbiţi, noi mergem înainte, În urmă noi lăsăm dorinţi. Aş vrea să mă mai nasc o dată, Să-ntreb de ce şi cum şi ce, Să văd privirea ta mirată Din lumea care nu mai e. **************************** Prietenul spune, nu ai argumente, Ai pană la creier, mi-a spus, Dar ce fac eu? Plimb sentimente Din Orient la Apus. Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă, Nici unde te afli, îl cred, prietenul meu nu are mamă, are un tată biped, prietene drag, de ce îmi porţi pică? Nu suntem noi muritori? Avem timp şi după, pe lumea cealaltă Să dăm cu pietre în nori. În luptă fiind cu propria-ţi umbră, Priveşte cum umbrele scad, Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă Prieten-duşman îmi eşti drag. ************************************ Berlioz, Vrăjitorul din Oz au pornit, în ciorapi bleu și roz, să gonească nonconformiști în Țara Munților Triști. Sufletul lor vagabond căuta, ca un mitic James Bond, un asin vorbăreț aurit, doar antilope-au găsit. Antitancuri, antitalente scriau festina nunc lente, șerpii, păianjenii frați se-mbrățișau îndoliați. Cin-nu trăiește nu moare, știe și șăful cel mare, zidul nu sparie deloc, dă-mi brelocul, Pasăre Rok. Am rămas fără de pretini, fără dietă și piepteni, fără iubită, doar glorie, ce nu conține-o calorie. Brusc se aude în poartă copita lovind, poarta-i spartă, se vede că nu are stil, Berlioz spuse subtil. Nici cal, nici maimuță, nici faun, intră arătarea, up-down, destul ați vorbit, e rușine, plâns, lacrimi diamantine. BORIS M. MARIAN :

Cineva mă învită Cică redivivus, vidivescam nu, Paranemernicia merge de mână cu oligofrenia, Toamna se culeg speraclurile, zoowcecologic spus, Grădină, cenușă, cenușă, grădină, Albă lumină diamantină, Parcă suntem copii, tu ai cozi, Eu călătorul la antipozi, Eu îți aduc de la Nord un urs alb, Tu-mi dăruiești sânul mic, palid, cald, Eu scriu o carte, tu îmi ghicești Tot viitorul, le potrivești, Zici c-om avea zece copii, Mici, frumușei, chiar jucării, Înconjurați de vorbe și flori, Nu vom afla că oamenii mor. Redivivus, spune bidivivus, Pe un panou era un popou pe post de funcționar, Vai, ce coșmar, popoul vorbea ca nimenea, Lipsea un zoowcecologic, cu borangic, Ma nishtana, ei și? BMM

Fanfara

Fanfara Unul poreclit Fanfară, nu ieșea deloc afară, Nu te enerva, amice, taie-ți unghiile cu brice, Sarpină-te de un gard, brav marchize de Ronsard, Că organele de stat toate ți le-au transplantat, Pupa-te-ar iapa pe bot, că ai fost mereu la vot, Dezbrăcat de caracter ai ajuns cadrilater, Ia și tu un bob albastru să ne crească finastră, Verde crud, verde crud, nu știam cum să te ud, Sunt gonflabili șefii-n scaun, îl citiseră pe Mao, Melc sub talpă, calcă-l des, că ai fost mereu ales, Ma shlomha, îți spune Duvăd, să n-ai parte tu de kuvăt, Mtzu-i-an, te strigă toți, și bunici, unchi și nepoți, Funeralii, funarcalii, boculeți aprinși de galii Ce veniră din est-vest, Zen Avesta ori doar lest? Gastrologie, știință pentru cei fără priință, Mozart, Mozart, ce-mi făcuși că mă cheamă fata-n duș, Cama ole, nu prea scump, dum-dum- dum și trili-trump. BMM

Ani romani

Ani romani Plânge Leonard de atâtea blestemății, Cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, Să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, Cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, Biluțe mai rotunde și mai sparte, Tăcere, suntem în sanctuarul politeții, Nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra? Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri De care Iago nici nu auzise. ******************************** Bati laavod, cu un cod între picere, Lesh li mishpaha, ha-ha- atât. Nahutz li kesef, un chisel-chisea nu strică. Lo bati le valot, dar valuta e un fort. Aavod kashe, adică ascuns în sefe. Acest texticul ( nu cititzi greshit) are o cheie. Nimic nu se compară cu admirația. Bach ține loc temporar lui Dumnezeu. Subarboretul mi-a adus brevetul. Herzogenhorn și Feldberg, nun, Carne tocată printr-un tun. Subarboretul mi-a clădit brevetul, Copacul nu suprtă pădurea. Dudul dudui, castanul se castră, Frasinul fu prezident la țară de du” ment . Sâmbovina, bat-o crina, ulmul, culmul și drezina, Carpen, cimișir, cireș, faci amorul pe un preș. Bre, dar sideroxylonul se nălță mai ca balonul. Un arin, castan porcesc, toate ne reînfrățesc. ********************************************* Frumuseţea nu îmbătrâneşte niciodată. Umblaţi uşor, treziţi morţii. Să ai aripi şi să nu zbori este o tragedie. Morţii zâmbesc numai în vis. Visează-i. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el. Setea de putere ascunde frica de moarte. În dragoste nimic nu este normal. Uneori ai impresia că maimuţele se trag din oameni. Morala s-a născut din contrariul ei. Cine nu mă iubeşte, nu este duşmanul meu, ci al său. Să ocoleşti pădurile fără copaci, frazele goale. În fiecare trăieşte un corăbier. Eu ştiu că voi muri, ei şi? Moartea nu e o revanşă, ci o răsplată. Şi raţiunea te poate îmbolnăvi. Fericirea nu este o proprietate. Ucis de atâtea ori, eu nu mai cred în moarte. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Cel ce nu vrea să audă, este mai jalnic decât surdul. Alarma nu este pentru surzi. Te pui cu prostul, dai de dracul. Nu poţi urca mai sus decât muntele visat. BMM

Șopârla

Șopârla Mergând pe un drum ocolit, șopârlă am întâlnit, Ea îmi șoptea, îmi șoptea, Ascultă povestea mea. Iubit-am și eu cândva, ca tine cu umbra ta, Nu am știut –dăruit, Mereu am ocolit, Robi ai pretextelor vechi, Ne sărutam sub urechi. Nu mai știam ritualul Cum face tot animalul, Câini, șobolani și șopârle, Berbecii de pe la târle, Doar ascultam melodii Bitlși, rollingi dilii, Viața trecu ca un val, Mai mult ca un carnaval, m-am prefăcut în șopârlă, nici cocoșată, nici cârnă, o mie de ani voi trăi, în umbra umedă, gri, tot ocolind, șopârlind, de nimeni să nu depind. M-a întristat șoapta ei, Spunea ceva cu temei, Ceva nebunesc oarecum, Apoi mi-am văzut iar de drum. BMM

Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit…. Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla…Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”… A orbit , dar nu a cerut ajutor, visa frumos ca un cocor, dimineaţa îşi cumpăra pâinea cea de toate zilele, venea acasă, se închidea şi întorcea filele cărţilor ştiute pe dinafară, uneori un vecin îl chema pe scară să-i povestească tot felul de nimicuri, îi răbda orice ticuri, „Vezi ce faci, o să fie bine”, îi spunea orbul, a murit într-o vineri, îl chema Homer ţi totul s-a petrecut ieri. autor Boris Marian Mehr . ... Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit…. Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla…Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”… A orbit , dar nu a cerut ajutor, visa frumos ca un cocor, dimineaţa îşi cumpăra pâinea cea de toate zilele, venea acasă, se închidea şi întorcea filele cărţilor ştiute pe dinafară, uneori un vecin îl chema pe scară să-i povestească tot felul de nimicuri, îi răbda orice ticuri, „Vezi ce faci, o să fie bine”, îi spunea orbul, a murit într-o vineri, îl chema Homer ţi totul s-a petrecut ieri. autor Boris Marian Mehr . ...

Ab ovo pentru…..

Ab ovo pentru….. Ab ovo, pentru Sigismund, este ceva neclar, Cu Ghedeon și Rodion serbează un pătrar, Îi pare că un ou e roș, iar altul verzuliu, Ei, Sigismund, ce pot să zic, tu nu știi, eu nu știu. Ador și-acum stejarii vechi, sălbateci stei, pustii Podișuri de necucerit, admir eroii vii. Dar laurul cel sterp și trist, alături vița grea mi-aduc în amintire, vai, copilăria mea. Fui freamăt, gând și rază-râs, neîntrecut la joc, Acum în liniște m-afund, ferindu-mă de foc. Pitici în jurul meu roiesc, sunt duhuri sau copii? Ab ovo, da, nemărginit e timpul de a fi. ********************************* Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pius pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. BMM

Cum sapă râul

Cum sapă râul Cum sapă râul Terek, cum sapă Cernomor, Astfel privesc eu lumea, dar o iubesc de mor, Un turn mai sus privește și el , e plin de ciori, Cum sapă râul Terek, eu îl iubesc de mor. Duhul Tamarei , doamnă peste Caucazul nalt, Ne domină visarea, ea are pieptul cald, Ea are ochi –luceferi și degete subțiri, Ai fost cu ea o noapte și nu știi și te miri. Ea avut și drame și căte mari iubiri, Nebuni păstori și principi, monahi din mănăstiri, Mai trec și-acum pe-acolo, nu mai există turn, Dar râul curge iute, poți fi și mort, te miri. BMM

Libro

Libro Libro vine de la libertate, Cu ea mă împac cel mai bine, Cancion primaveral, ce frumos sună, Ca un sărut sub urechea ta, iubito, Aud copiii ieșind din ureche, Ca din curtea școlii primare, știați că argintul știe să râdă? Știați că ciulinii pot să danseze? Chiparoșii cunosc o mulțime de povești cu cavaleri, Picuri de rouă și lacrimi adună privighetoarea, Marmora fântânii sunt mi-amintește de pieptul tău tânăr, Mi se spune, nu știu de ce, bun rămas, Iar nu am murit, sau mi se pare? BMM

La gardul mileniului, se adună geniile, care pe hârtie, care pe simbrie, dar pe Internet, omul e discret. Actul iniţiatic nu mai este practic, actul sexual nu mai e actual. Supravieţuire, şekspiri şi şekspire, ah, tremeduos, totul e pe dos, dosul e în faţă, sub braţ cu o raţă, iar monotonia nu e România, multiplicitatea a-mbătat cetatea. Boris Marian