PATRUSPREZECE

PATRUSPREZECE

Spleen, spleen, spleen, nu credeam că mai revin,

am prieteni, am iubite, am ogoare, păduri, vite,

dar tristețea - mama-zeița iubește copiii altcuiva,

copii adulți, poate că nu au dinți, doar coarne, frunți

de fauni, ei te iubesc, crezând că ai murit de mult,

din muzică au renăscut fecioarele contemporane,

pe clape degetele lor, nocturne, elegii, nu pot să mor,

din submarine galbene ies noii cavaleri,

din oceanul numit cer, spte nicăieri

pleca-vor ei, la fel ca ieri.

BMM

Ceface Dumnezeu în bezna Lui?

Ce face Dumnezeu în bezna Lui?

Poate că scrie versuri. Desigur. Și proză. Desigur.

Spuse Vasile Spinoză, cartezianul din Olănești.

Am întâlnit două infirmiere, aveau pasul ușor, voci de miere,

m-au condus la morga din vale. Ce cale, ce oale.

Toți grăbiți, neliniștiți, bicisnici, tricisnici, dar cinstiți.

Palatul episcopal a preluat programul Scalei din Milano.

Episcopul era bariton, ăl cânta oe Wilhelm Tell.

Baliverna era o clădire vecină care la primul spectacol s-a prăbușit.

Cineva a dat vina pe antreprenor, acesta fu predat imediat

La grădina zoo, fiind ucis de lipitorile din bazinul cu mozaic chinezesc.

Înttretimp, trenurile din zonă și-au schimbat direcția, un nor magnetic

Le-a deviat traseul spre oraș, acesta fu dărâmat din temelii.

De atunci lumea folosi numai avioane, baloane, trotinete, nimic pe șine.

La alegerile din anul următor fu ales ca șef Copilul Giorgio,

Avea cinci ani, dar arăta de cincizeci. A fost acceptat,

Declarat șef pe viață și ucis peste alți cincizeci de ani.

Armata era poziție, în locul fiecărui soldat dispărut era pus un robot.

Ultimul robot redeveni om. Ca și regretatul episcop dori să cânte la Scala,

Unde cânta aria Clarei. Într-o seară, din strapontine se auzi o voce,

eu sunt Clara și vin la tine. Căzu direct pe un spectator de la parter.

Ce tragedie.  Câinele paznicului lăcrimă o noapte întreagă,

Lacrimile s-au prefăcut în perle. Regele dori și el câteva.

Le încercă cu dinții, pe loc muri. Perlele  erau de fapt cristale de cianură.

Fu chemat doctorul N”Djamena din Alcmena. Povestea nu s-a terminat.

Trenul nu a ajuns deșeu pentru ghiulele. Vechile costume au fost remaiate.

Muia și Haleluia își făceau de cap prin orașul pustiu. Plictisit, Sisif Pornotescu

Declară stare marțială. Sa- pus problema – oare Dumnezeu știe să înoate?

Că la Potop nu era prezent. Dar cum e pumnul și pumnalul.

Aghiotantul era dat dispărut, a fost găsit într-un hol întunescos,

Un stilet scump, cu mâner lucitor se poticnise trecând prin maxilar, limbă, creier.

Numai Lili Marlen știa secretul. Era în travesti, cu barba rasă,

susținea că o cheamă Kwame Nkrumah, nu se poate, să vină liftul.

Nu era nici un lift, clădirea avea un etaj și o platformă mobilă.

Poliția a clarificat toate chestiunile legate de platformă.

BMM

 

Pe o stradă lungă, strungă,

Pe o stradă lungă, strungă,

se ținea a treia rundă,

Topârceanu, Mastroiani

Lenin, Stalin și Maciani,

toți vorbeau, dar nu prea clar,

esoteric și lunar,

teosofic, teologic,

antibiotic și musonic,

Mussolini tot striga,

papagal de Buhara,

pui oglinda, sofianic

se zărește popananic,

casa celui ce-a pitit

furculițe de argint,

de l-au alungat guzganii

cu pistoale de tip Guney.

Doar tarotul marseiez

a fixat  pe zid diez,

cu Raymondo. Iartă-l, bre,

au revoir și Olivier.

Boris Marian
Celula


　

Cândva iubeam , în celula mea, un șoricel. El mă adora, eu îl protejam. Șoricelul s-a făcut mare, adică a îmbătrânit și crede că lumea este a lui. Are o părere despre oricine. Are dreptul să aibă o părere, dar cine îl ascultă? Cam jumătate din omenire se află în această dizgrațioasă poziție. Un om stă cu ochii pe tavan. Discută cu el însușii, spune tavanul, multe dureri au trăit ei , împreună. Avem aici o metaforă la care nu se poate adăuga nimic. Ai hi, ai ho, suntem pitici cașto…de ce scrii, mă întreabă o pisică, mă latră un câine, eu iubesc patrupedele, nu cunosc răutatea. Am văzut un om scriind pe patul de moarte, ca un soldat în tranșee, am văzut un copac aplecându-se pentru a mângâia, cu ramurile sale un pictor. În aer, pe pământ, sub ape există ritmuri și metafore de care noi habar nu avem. Un cântec se poate naște și dintr-o înfrângere. În lumina fulgerului se văd guri care cobesc, ochi lacomi, mâini desfăcute, dar și un copil care încearcă să meargă, se prăbușește printre morții lumii, se ridică. Ați văzut bastonul alb al orbilor? Astfel să vă fie gândul.

*******************************************

Anonimul a trăit cu zeci de mii de ani înainte. El trăiește și astăzi. Homer era femeie, iar Himera -bărbat. Kong Fu-zi este inventatorul confuziei. Eschile doar a stilizat. Calimah a scris Halimaua. Cezarii jucau doar la zaruri. Ovidiu cu Invidiu erau frați. Saule, Saule, de ce te joci cu mine? Nu uitați de Betitia Faltonia proba. Nu aveți ce pierde. Kalidasa nu era nici bărbat, nici femeie, dar știa multe despre sex. Widsio maolade, am spus ceva nepotrivit? Caedmon, Caedmon, ce știi tu despre Amon Ra? Cât timp vom mai danteloga pe aceeași temă? Știați că Villon a inventat biliardul? Dar bilele erau capete de om. Torquato torcea pe sobă și , când am intrat, a sărit pe mine furios. MAI JOS DE FIGUEROS VOM CONTINUA.

******************************************

Visul lui

Visul lui

 

La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus,

Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie,

Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează

Un palat pe o pârlează. 

Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante,

Visul lui e-o  piersică răsărită, vestică,

Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă Bialoncourt,

Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o leacă,

Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric.

Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă,

Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată,

Să-l împuște pe nemernic,  c-a născut Lydia anemic

Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o floare.

Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina,

i-au și dat piramidon de la farao Memnon.

Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult” necazuri,

Însă Judele Siprem le oferă a la creme

și trei bice pe spinare să le crească bubișoare.

*****************************************************

Aventura s-ar putea  să te termine, așa, dar monotonia cum?

Lulu spuse, dragi prieteni, un atac armat în jnepeni,

Nu-s caricaturi, sunt morți, despicați pân-la chiloți,

Iar găsirea va fi grea, ieși afară dumneata,

O poziție oficială a luat domnul Portocală,

La Salerno o lanternă  ne sărută cam paternă,

Până la utrenie  dispărură pernele,

Erai foarte, cum să spun, cam întoarsă înspre turn,

Swithin , pare-se, făcuse crime multe-n Siracuze,

Acțiunea este cheia ce descuie și Pompeia,

Un notar veni din groapă și ne-aduse o lopată,

El , la vremea lui era soțul lu”  Lucreția.

Ei și ce-i cu asta? Nem. Eu nici nu voiam să chem

Cititorii  la lansare, dar fu peștele cel mare

Care-n două-trei plesneli a-mpărțit doar temeneli.

Eu, adio, n-am cuvinte, mormăiam niște morminte.

BMM   




Antismochinismul a apărut la șezut,
În picioare și pe ogoare, un fel de anusimi
Cu apocrife și limuzini, ce fac aici apostații?
Aposmamele, aravele, chitrele, lulavul, hadasul,
Cadastrul, arba parșiot, cot, pișcot, arei miklat,
Iehiel din Roma, Gheulat, ascetismul creează marxismul,
Asara harughei malkhut, asefa mekhonenet.
Am construit cu tine palatul de cleștar,
s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,
mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,
a doua zi neantul devine enervant.
Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau  șnapanii,
Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,
Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,
s-a năruit poemul, palatul de cleștar,
m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,
iubirea este legea, deci dura lex sed lex.
 era speranță, numai certitudini,
noaptea străluceau stele, lumânări,
scuarul se umplea de guvizi-fantome,
nu erau chiar morți, fluierau pe nări.
Spune -God have mercy on my soul, deci spune,
un buchet de crabi vei primi în dar,
ce curaj, ce lauri, valurile-n spume
alergau amanții zgribuliți spre far.
Strada ca o venă propulsa viață,
vitriolul sfarmă și topește tot,
n-am venit să-ți spun bunădimineața,
te anunț că mâine va-nvia un mort.
*************************************
O, Doamna mea, unde te afli?
În care parte-a lumii străvezii?
Eu sunt într-un abis și poate de aceea
nici nu te văd  aevea, nici nu pot auzi.
Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină?
Este prezență oare, este doar absolut?
Nesiguranță, teamă, tunet în surdină
sau poate mult mai mult, neîmpăcat  sărut.
Nu e-n puterea noastră să desfidem
tumultul ce ne prinde  în vâltori,
înalte porți cu răsuflarea le deschidem,
eu urc spre tine, tu, cedând, cobori.
Am construit cu greu această macara,
ea mă va duce-n ceruri între celebrii K.,
de când cu Kafka nimeni nu  mai  se roagă-n van,
există nedreptate, pe adevăr-doi bani,
există jocul artei, biluțe de mărgean,
ai cap? Mai dă-l de-a dura, să vadă cine-i Stan.
Nu Stanley și nici Jerry, un munte, om mintos,
ne-a învățat că scară e tot ce duce-n jos,
mai jos, tot mai aproape de dulci , des-amăgiri,
precum Socrate , soarbe otrava din potir.
Tu ai avut păcate, de-acum să nu le ai,
ai peste tot un frate ce-ți spune - stai, te tai.
Că  numai cel din urmă va înjgheba un rai.
*****************************************
  În țărână  ne-ntoarcem, dar altfel suntem,
Lovit de neliniști, dureri, eu te chem,
Mamă, ce-mi ești alături mereu,
În tine eu cred ca-n Dumnezeu.
Grădina – Edenul, un vis precurat,
Stau la o masă supuși, împărat,
Precum copiii se joacă, de veci,
Treaz tu vei fi , fără vorbe și legi.
De unde venim? Încotro ne-ndreptăm?
Mirarea e singura cale sptre vămi,
Răul cu Binele stau în balans,
Suntem perechi în Marele Dans,
șii minte basmul cu Graetchen și Hans?
********************************************
Câți morți, atâția noi născuți,  e bine, poate fi mai bine,
Piciorul drept, soldat, lovește steaua alfa,
Că beta s-a rostogolit în hău, îmi spune unul
Ce fac porumbeii, vai, ce rușine,
Gândește fiecare precum Napoleaon,
Avocatul  Syla, să nu te pui cu el,
 Compară mila cu buruienile ce cresc în mic noroi,
Te temi de moarte, hei, nu știi ce-i aia,
Unii ne spun că este parțială,
Iar ce e parțial  nici nu contează,
Am auzit o mierlă ce avea contract cu Dumnezeu.
Metafora nu este ea o mierlă, dar a mierli, oho,
E metafizic, un singur lucru eu te rog,
Să nu pui flori acolo unde eu mai am de gând să mor,
Mă răzgândesc mereu. Mai am de scris.
BMM

Ca o rugăciune

Ca o rugăciune

1.

Ca o rugăciune  în plin deșert,

Astfel scriu, este un fel de biblie,

Înving durerea, par a fi liber,

Sunt doar o cărămidă din zidul  cunoașterii,

O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă  de Dumnezeu,

Privim și mergem, ora nu are soră,

Stelele nu întreabă de tine, bufnițele te privesc  apatice,

Te duuuuci, unde?  Adevărul este doar o părere.

2.

 

Un don Quijote blând și iertător,

Aproape sfânt,   deși e muritor,

Visez noi aventuri în alte lumi,

Unde au dispărut cei răi și buni.

Nu am regrete,nu mă vait nicicum,

Tot ce-am iubit sunt flori, mere de aur. Drum.

3,

 

Zilele poetului se numără în versuri.

 El moare cu fiecare vers.

 Poetul nu plânge.

 Existăm   între semenii noștri?

Luptăm să fim printre ei.

 În momentul când murim ,

 viața devine altceva,

Soare și Oțel,lumină și tărie.

 O vrabie s-a așezat pe grilaj.

 E jalnică. Noi suntem acea vrabie.

 Lumea se schimbă și fără noi.

 Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.

 Ce va fi mâine? Who knows?

 

BORIS MARIAN

 

Dă-i omului pâine , îți cere carne,

Dă-i  carne, îți cere haine,

Dă-i haine, îți cere trupul,

Dă-i trupul, îți cere sufletul,

Ei, aici este o problemă.

De nu cunoști drumul, caută o scuză.

Primim exact ceea ce dăm.

Educația este tot ce rămâne după o viață de eșecuri.

Șoimul va fi lovit de o săgeată din pană de șoim.

Nimic nu s-a făcut doar cu ajutorul Domnului.

Când privești în jur, totul este al tău, dar nu pune mâna, fură cu privirea.

Ceea ce trăiești nu se poate citi.   

 

 

 

Am o cabană în Valea Loarei, județul Teleorman,

 Alături  locuia un conetabil, nu contabil,

a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit

mii de scrisori de la iubite necunoscute.

Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.

După un an au apărut straturi, straturi  de flori nemaivăzute,

erau flori exotice  de pe toate meridianele globului.

Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.

Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.

Cine îl crede?  Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului.

Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.

Extrem de roșie era Siddhartha.   Printrte flori erau și mărgele de sticlă.

 Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi.

Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.

Tenia crede că este folositoare. În locul conetabilului, am uitat să spun,

s-a mutat Kierkegaard. Nime nu știa să-i pronunțe numele.

Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor.

Deși a trăit  puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult

aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.

Ce pretenție să mai am eu?

********************************

Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,

Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,

Toarnă, frate, torna, torna,

Aproape că nu-mi mai amintesc,

Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,

Ne învârtim în jurul propriului monument,

Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,

Orașul e altul, patul iubirilor noastre

Se duce spre centrul pământului,

De unde și cutremurele.

***************************

 

Atmosfera e nemișcată,

Curentul își urmează calea,

Unde mi-e busola? O să fluier,

 Să stârnesc o adiere,

După atâtea zile sunt tot pe țărm,

Mă gândeam la moartea profesorului,

Am mușcat dintr-un măr galben,

Am mângâiat părul străinei,

știam, nimic nu-mi aparține,

în afara acestor degete, acestui poem,

a toamnei roșii din care bem,

păsările au trecut ca niște gloanțe,

au perforat o bandă-ngustă de romanțe,

numai părul iubitei mele necunoscute

îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.

Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?

Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,

s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul

și umblă-n trupul meu, alt trup,  vânându-l.

********************

Uneori  șefii de reviste trebuie trimiși  la Socola,

Pentru destindere, iar iubita mea – fostă,

 Ce a schimbat în iarna vrajbei noastre

Tot ce e vară , toamnă, primăvară,

Să fie expediată-n Țara de Foc,

Eu scriu pe o piatră de mormânt

 versuri pentru ce voi fi.

Fructele coapte  deveniră iar grenade,

Veneau  morții din Granada moia,

Neprostitul nu mai scrie versuri, el ucide șerpi,

Marele șarpe plânge,  aud cum cuvântează,

Ah, puii mei, ah, puii mei, atunci am scris

Primele versuri triste.

BMM

 

Îngrijorat pătrunde sunetul
Pătrunde suntetul într-o livadă, nu cade nici un măr, necoapte fructe, hoțul  e mai iute ca natura, el ia, este flămând și ia, ar lua livada toată.
Așa suntem și noi, mereu grăbiți și niciodată mulțumiți cu ce avem. Eu nu laud sărăcia, dimpotrivă. Noi știm să-mpodobim și pomii. Noi vrem chiar să zburăm, dar, uneori, ucidem păsări  pline de culori.
Răsari la balul care a-nceput,  de mult s-au dus și slugile la somnul lor, răsari într-o  fantastică, strălucitoare rochie de bal, dar dansatorii au murit de mult, doar noi, eu și cu tine mai valsăm, mai vrei sau ne întoarcem în  morminte?
Să citești doar cărți de copii, autorii de mult sunt țărână, câți copii au crescut și s-au dus în războaie și lupte la bursă?  Simt și eu că .se clatină barca. Apa-i neagră, iar valul viclean, tu apari o naiadă,  rusalcă, tu mă tragi în adânc,  ce-mi oferi?
Muzica pașilor tăi în liniștea zăpezilor veșnice. Mă trezesc brusc,  un camion  zdrobește  pacea nopții.  Alături de mine doarme  aleasa inimii mele.  Doarme.  Câte carate are un vis?
Cineva numește scrisul meu – ciorne. Cuvântul provine din slavă – negru. Da, noi scriem cu sânge negru pe  albul veșnic al eternității. Totul se va șterge într-o zi.
O dansatoare prinsă-n reflector, acesta este sufletul meu care va zbura odată în cuibul  înalt al îngerilor. Acum el se zbate în praful   ridicat de forfota mulțimii, de vorbe grele, de  invidii  șobolănoase. Grea sarcină.  Dar harul se așterne pe  cerul  de care ne desparte un acoperiș subțire.
E răcoare, mereu este răcoare în apropierea unui mort.  Ceva îmi spune că strămoșii mei au trăit în sudul fierbinte.  Deși m-am născut aproape de Cercul Polar, am purtat sudul  în suflet. Unde este el, sufletul? Mă întreaba iubita. Cred că undeva între inimă și creier,  că ambele sunt materiale, poate în voce, în  tremurul pleoapelor, în bâlba care apare când nu te aștepți.
autor Boris Marian,

titlu

Tristețea ca o lovitură sub centură…

Posted in Proză scurtă by Hopernicus on 10/12/2010

Adevărul este că, uneori, tristeţea mă loveşte ca la box, mă face knock-out. Strigă unul-aha, îţi arăţi sfâşierile interioare, îţi arăţi,( sic), aşa a zis, ca un scârţâit de osie; mutra lui este de Goe scăpat din secţia celor liniştiţi, se mai laudă că este Gregor Samsa, nu ştiu cine i-a spus că seamănă cu o gânganie mare şi inteligentă. Cu ce drept se dă drept cine nu este?
Era ceva care trebuia dezlegat, ca un blestem.
Primejdii, miracole, izvoare. Copilăria la Suceviţa. Prosopul purpuriu ce se ducea pe valuri repezi. Muzicienii umblau pe acoperiş. Nici o catastrofă nu a mai avut loc. Ultima cursă, ultimii înecaţi. Fratele meu, înecatul. Un tăciune smuls flăcărilor. Netrebnicii au copilăria lor.
Nenorocirea este că nu scrii numai pentru tine. Nimeni nu te citeşte dacă scrii numai pentru tine. Dar nici dacă scrii pentru alţii, nu te citeşte. Numai strigătul omului disperat nu este o minciună.

artist Aurelia Chiru, Floarea soarelui

Nimic nu este mai înviorător ca o durere de dinți. Nimeni nu a murit dintr-o durere de dinți. Viața ajunge la un apogeu, nu chiar, dar undeva pe un deal.
Fără liliac îți este părul, ce a vrut să spună? Dintr-un ochi în altul trec norii. Un fulger în jurul gurii. O mână plină de ore. Pe talerul suferinței tu ești mai greu. Îmi zâmbești din adâncuri. Frunzișul anilor.
Golită fie noaptea din carafe. Cui să-i bem visele? Cine decapitează lalele? Ferește-te de cel care nici nu pierde, nici nu câștigă. Plasele pescarilor coboară în apele ochilor tăi. O lume întreagă de spânzurați, precum peștii în năvodul harnicului năvodar. Toamna își mănâncă singură din trup. E timpul să fie și timp de iubire. Nu mai visam propriul vis, eram în visele altora. Un fulger tânăr se apropia de mine, gata să mă coboare în împărăția celor împăcați. Pe buzele meu vei găsi numai buzele tale, în ochii mei vei găsi lacrima ta.
autor Boris Marian, redactor la revista Faleze de piatră

Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.

Înverșunarea ierbii nicicând n-o vom avea, dar dă-mi te rog, Satano, o ceașcă de cafea, ne-nșurubăm în mâl ca vechile reptile, în spaimă și în hohot de duhuri retractile. Ființa noastră care-i? Mă-ntreabă din Carei prietenul cel mare cu ochi bolunzi și grei, eu îl iubesc, răspunsul am să-l găsesc în cărți, de n-aș vedea  străpunsul fugar visat anțărț, coșmar era, aievea, mai știe cineva, mai dă-mi , te rog, Satano, o ceașcă de cafea.
Latră la nimeni luna, să latre, las-o-n boli, tu vezi-ți de poeme și nu întra în rol, alege doar ținutul unde vei fi tu prinț, o coajă de alună, dacă un greier simți în creierul cu șanțuri adânci de trei microni, alungă tot urâtul, înghite-un pozitron, cică le face bine atomilor bolnavi, mă simt ca un perete visând la un zugrav, să-mi dea cu bidineaua în roșu sângeriu, apoi și eu în sângele meu să nu mai fiu.
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito cu părul şaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n pustiul Goshen, zâmbeşti ca un prunc înaintea descătuşării din vis, zadarnic aş vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis, în mine, în inima care, bătând nebuneşte, cerşind, îţi caută cu viclenie dorinţele, şarpele –jind.
Peisajul alb ca nudul zărit cu ochii-n spasme, strălucitoare neaua, pământ topit în lapte, viaţa mea trecută e numai un generic, viaţa mea viitoare, un astru-n întuneric, viaţa mea e-o boală, ea pâlpâie-n cuvinte, eu am chemat un şarpe din versuri să m-alinte, îţi aminteşti, iubito, pe când erai regină şi în întreg regatul doar noi eram lumină?
Am fost bătrân, acum întineresc, am renunţat la băutură şi ţigară, devin tot mai curat, mai îngeresc, când voi muri, veţi spune, uite zboară, se luptă inima ca un balaur fumegos, e pregătită barca, trecem Styxul,în ultimul moment renunţ, sunt mai prejos de acest gest, prefer să-mi caut pixul, hârtia, lampa, cărţile din raft, cu moartea nu fac Bruderschaft.
A rămas singur, fără prieteni şi fraţi, îmi povestea într-o marţi profesorul, brusc se auziră în uşă lovituri de uriaşă căpuşă, după zgomot se auzea că nu avea stil, nici reală nu părea, Till, aşa o chema pe căpuşa mea, uşa gemea, în duşumea o copită de cal nervos bătea, , nici maimuţă nici faun, pe pleoape avea copite, cerca să sape o vorbuliţă, ceva, un gând, destul aţi vorbit, rosti nechezând, cu voi mereu îmi este ruşine şi plânse cu lacrimi diamantine.

Vizionări: 165 Acheron 　　 Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit… Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie… Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. , 　 |

　
　
Acel zid, acea mimoză
　
Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o proză,
Niște meandre, niște ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum cecul și banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume și un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
șalul andaluz și sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o , Sesame, ai închis,
trei tăblițe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,
un balaur, opt carate,
mama broaștelor curate,
animale sferoide,
șerpii nu mai fac partide,
nici himere, nici sirene,
ia-mă Bebe, ia-mă nene,
nimfele se duc la bal,
Phoenix trage un chintal,
Monstrul Aheron e plat,
Faust este apostat,
Calul alb devine negru,
Se lipește de un cedru,
Ochi de câine tare-albaștri
Ne privesc, din pod cad aștri.
Zilele sunt număr prim,
Mane, Tekel, Ufarsim.
Zilele, numai în versuri,
De la mers, pluralul mersuri,
Moare cu fiecare vers,
Ca o lacrimă de pers.
Zic și eu ex nihilo
nihil, ceea ce înseamnă Bill,
Se îngăduie și forma
Torna, fratre, torna, torna.
Cred în Soare și Oțel,
Dar mai mult eu cred în El.
Mâine va fi un adaos
Fericit? Who knows? Who knows?
BMM
　
Der Knecht hat Recht
　
Cavalerul are dreptate, disprețuiește cultura,
de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir , acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii amintește de Lazăr sculat din morți.
Priveam adeseori întinericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur nu dispar, ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet, inventez ce vreau eu,
prietenii se cam feresc de mine,
poezia nu ajută la nimic, ea însăși este pe moarte,
femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.
Iar viața seamănă cu iarba, gândește.
BMM 
Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte


ce se-nțelege din moarte.


Am spus, ai plâns, iar am spus.


Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,


decapitați de soare, cleptomania de șoarec,


clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult , Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.
****************************************************


Tania și taina


　


Taina Taniei era ascunsă în constelația CIUCIU,


fapt ce punea pe jar jumătate din cartierul Pungași,


recunoștința era pe nicăieri, chiar de ieri,


amabilitatea se plimba prin oraș ca gripa,


îmi amitesc acele vremuri fără minte,


cu dulci cuvinte, beam cafea și brusc s-a oprit rotația Pământului,


unii și-au dat demisia, deși aveau salarii cât casa,


în această chestiune Tania nu are nicio vină,


dar taina este taină, rolu poliției este să nu doarmă,


eventual se poate juca table, în pauze, domnul Tchibo


s-a refugiat în Tasmania unde avea un trib ferice și supus lui,


Soarele își vedea de treabă, nimeni nu observase nimic,


doar Tania știa secretul, drept care, șoptindu-l unei prietene,


drept care a fost de urgență internată, astăzi fiind în aceeași situație,


deși Pământul și-a reluat mersul, în ciuda Inchiziției,


a altor agenții de urmărire a infractorilor.


Trăiască infracțiunea, se mai auzea pe ici , colo.


BMM

Scandalul cu pisica
Scandalul cu pisica mi-a produs o depresie. De unde a pornit totul, nu știu. Ghearele picicii sunt ascuțite, pernițele doar te înșeală. Totul părea că decurge bine, pusesem condiția unei păci durabile, dar cu nebunii, iar nebun este orice om care nu este bun, nu ai cum să ai un contract. Clauzele nu sunt clauze. Omenirea nu a ieșit din epoca pisicii. Dumnezeu este departe, pisica este aici. In copilărie am iubit acest animal, era vorba de motani, la fel d...e sălbatici. Pisica este sălbatică, nu are nimic comun cu un câine. Câine este omul. Un câine bun.... Șarpele veșniciei își mușcă propria coadă, scriu acest poem în acoladă, adică despre ziua de ieri ce se topește, dar unde sunt jurămințile veșnice? Eu și tu trăim ferice, iubito, eu și tu avem varice, iubito, eu și tu într-un poem ce se naște, ca mieii de sacrificiu, înainte de Paște. ... Nici cuvântul „iubito” nu mai sună, parcă ar fi o scârțâitură de cuțit pe tablă. Oricine se poate lăuda că este bun, chiar și eu. Bunătatea nu este un cec la bancă, nu se schimbă în valori. Este bine că nu mai există nici o corespondență, moarte scrisorilor, trăiască umorul, orice acuzație este puerilă, cad avioane, se aruncă rachete, mor oamenii pe șosele, iar într-un coș cu viorele șade două păsărele, două surori cântă-n noapte ca două viori, haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș, astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dizlocare, cum s-a-nșurubat, cum de merg nainte, unde, încotro, Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau, bach și buonarotti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri, pertinent, postum, roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte viața, cum de mi-minor? Viorelelor semănați, vă iubiți și semănați, v-am iubit și mai cum, însă foarte postum. Dialog închis. Bună ziua. O lovitură mortală, șapte muște ucise de un croitoraș. Cineva cultivă bacterii, apoi, mucegaiul format devine armă de luptă. Revin la punctul zero ca un submarin. Dați-mi cămașa de forță, o îmbrac de bunăvoie. Un om de minimă rezistență, un om, o coajă subțire pe magma sângerie a lumii, o trestie ce șoptește molcom vântului , genunii, o notă falsă, un deces, de ce strângi sufletele noastre, Doamne? Ehei, acesta este un mare proces la care vin îngerii să ne condamne. Să ne crească trei rânduri de dinți, să mâncăm carne de cal cu cașcaval, până ce vom ajunge să behăim ca zeii antici.

BORIS MARIAN

• Forum • Psiho-poetica Psiho-poetica Râsul nu răsună, ochii strălucesc, Copiii și câinii au un fel special de a privi, Plâng fie cu lacrimi, fie fără, A trecut paracliserul fără o vorbă, Un poet a fost ucis de proprii camarazi de gherilă, Mass media sunt pline de sânge nestors, Adevăratele experiențe se fac în conștiință, În magazie a crescut un palmier pitic, Viața s-a încheiat la cămașă, și-a pus o cravată , s-a dus la locul execuției,… Cine sunt eu? Cine sunt eu? Sunt cel care sunt, nu știu nici eu, dar voi știți? Lucifer assistant? No. Designer de suflete? No. Mă aclimatizez, adică dorm. Oportunitatea mea este să dorm. Mai sunt determniat să scriu, dar sunt deja terminat. Implementez ce mai pot, niscaiva vorbe. Fiecare suntem o speță. Locația noastră este în ceruri. Mai anvizajăm un poem scurt/lung, cât ne țin tentațiile. Achiesezi, stimabile? Pe ce ne focusăm acum? Dă-l… Îngerul meu Îngerul meu Îngerul meu, îngerul meu, Ia-mă și du-mă la Dumnezeu, Lasă-mi trupul în vale, ... Urcă-mă până la Soare, Să mă prefac în cenușă Ușoară și jucăușă. Tu mă întrebi ce mă doare. Trupul, oamenii, zarea, Semenii mei nu sunt răi, Au , însă mulți dumnezei, Cuvinte au – ruginite, Cuvinte – vulpi fugărite, Zâmbete lungi și mieroase, Minciunile sunt prea frumoase, Prea e banal… A doua viață A doua viață Cine nu visează moare o singură dată, Așa cred, nu trebuie să mă aprobați, Necurmat inactiv cine este? Tao? Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine. Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale. Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră. Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută. Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng,… Nu am de gând să mor Nu am de gând să mor Aș muri dacă n-aș scrie, nu vă ameninț, Aș muri dacă nu m-ați citi, deși nici nu mă citiți, Măruntul condiționează măreția, infinitul Nu cunoaște măruntul, slăbiciunea condiționează tăria, Cei slabi vor deveni tari, asta spun cărțile sfinte, Ascunsul și văditul nu sunt frați, de aici se naște ura, Ce viață, să trăiești într-o mare de priviri, Mă uit la o piatră, scrie numele meu pe ea, Se uită la mine piatra, eu… Acum fumez o pipă Acum fumez o pipă Acum fumez o pipă și mint că nu te-am vrut, O liniște pierdută, roman neînceput, Hermafrodit poemul se duce-n lume trist, Succesul îi precede și râde sus, pe pisc. Eu am să-ți scriu la noapte despre pereți și nori, Ai grijă-n suflet dară se regăsesc culori, Cu-nfiorare, cine se-apropie de pat? E umbra mea, vampiric ușor te-am înțepat, Ce facem noi pe-aicea e joc de trei știuleți, A fost cândva iubirea de fete și de… Aratul Aratul Nu am arat niciodată, știu că este Un act sacru, o fecundare a pământului, Buddha se ocupa cu aratul, Semințele cerului, apoi aratul, Apoi iubirea, apoi copiii, Bărbatul e plugul, femeia e brazda, Un festin veșnic sacru. De am păcătuit, voi ara în iad, Orașele se mută în timp, Dar morții? Pământul e brăzdat de prăpăstii, Sufletul de dureri ascunse, Dar ce este liniștea? Oare există liniște? BMM Respirație, ritm, toamnă Respirație, ritm, toamnă Toamnă, Hoelderlin, nebunul din turn Se deșteaptă, Verlain abia se năștea, Cad oameni, frunze, stele, saturnalii sângeroase, Romanțe mute, inima este ochiul orb, Cândva o fată frumoasă, astăzi e marmură rece, Mirosul de naftalină al morții, Mă susține un stâlp de abanos, Abisul freamătă de bufnițe flămânde, Abracadabra rostesc spre resuscitarea simțurilor, Acantele se pleacă și plâng printre spini,… Artistul* Artistul El încerca să între-n ritmul vremii, Viitorul de abia e-ntrezărit, departe-s temerile, multe premii pentru orgolii-fandaxii s-au risipit. Artistul nu e singur niciodată, Alături stau genialii morți de mult, El murmură o Biblie uitată, Pentru Socrate, ce n-a scris, are un cult. Mai plânge pe ascuns, surâde-n față, Amantă este muzice de-un veac, Doar astfel își păstrează propria viață, Iar ochiul interior nu e opac.… Atila Atila Pe-un perete am pus doar poze cu tine, La bază crescu un firav mărăcine, Este semn că exiști și că eu mai exist, Am venit, un cocor rătăcit din Egipt. M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc, Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut, Au R magnetique, mă lipesc , zece bani, Moștenire dedic trei poeme pe an, Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung, Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 4, 2016 la 7:30am — 2 Comentarii Anotimpuri Anotimpuri Anotimpuri despletite, vârste, vâsle, Ape care nu-și văd peștii aurii, Râuri care nu cunosc marea, Alei care au uitat duelul, Vântul ce aleargă între casa de nașteri și cimitirul vesel, totul e pregătit, totul este iluminat, zorii, ce repede trec, dureros, îngeri de cristal luminând în beznă, ploile negre ce te îngrijorează, rugați-vă pentru cei lacomi, mai agil este timpul, ne fură, ne jefuiește, nici… ----Cavalerii de fier— Eu nu scriu pentru eternitate, Singura eternitate este Dumnezeu, El scrie pentru noi, noi pentru noi, Nu mă dezic de versul meu, Zică oricine orișice, Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Peste zidul înalt cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 2, 2016 la 9:00am — 3 Comentarii nu-i nicio problemă , se rezolvă*** nu-i nicio problemă,se rezolvă, dialogul e abia la început, cine înțelege, știe o vorbă, că tăcerea e din aur sau din lut, tot insist la porți întredeschise, poate râde cineva mai înfundat, las-să latre, câinele nu mușcă, ce să mai adaugi? Poate UN LĂTRAT. Cu dragoste, Nemo Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 1, 2016 la 5:30pm — 3 Comentarii Paul Celan și….*** Paul Celan și…. Lapte negru noi bem din zori până-n seară, Îl bem la amiază și noaptea îl bem, Săpăm o groapă-n văzduh, groapa zboară, șerpii din casă șuieră, gem. Aurul părului tău , Margareta, Pare că scrie, scapără precum aștrii, Câinii așteaptă un fluier, foamea, setea, Dansul cu deținuții începe, ochii în jur sunt albaștri…. Moartea este un meșter cam teutonic, Vin Margarete și Sulamithe cu păr auriu, Totul devine cenușă,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la Septembrie 1, 2016 la 7:00am — 4 Comentarii Fosila Fracto-fusus Fosila Fracto-fusus Umilul fractofusus este la mare preț, Mii semne și poeme se scriu, pereți, repeți, m-am poticnit devreme de fusul fracturat, am înțeles că-i clonă, nimic adevărat, Vintilă Ivănceanu o evoca ,ehei, Prin anul una mie nouă și cincizecitrei , Fanfarele de fluturi se închinau lui Fus, Se-ndrăgostise , spune, de el don”șoara Hus, l-a luat în brațe însuși vestitul Maldoror, Suavul taur vine să-i cânte vârf cu dor,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 31, 2016 la 8:55am — 7 Comentarii Ne trezim vorbind Ne trezim vorbind Ne trezim vorbind și murim vorbind, Toamna lămpile ascund ultimul viol, Din Tartarul fără fund iese Dracul gol, Dă-mi o rimă, țap păros, fii o dată sfânt și zâmbește păcătos Domnului plângând. **************************************** Eu nu mă tem de bătrânețe, de mine însumi nu mă tem Și morții chiar îi dau binețe, știind că pot oricând s-o chem. Dar chipul tău , iubito, singur Rămâne neatins de… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 30, 2016 la 11:30am — 12 Comentarii M-aș dărui speranței M-aș dărui speranței M-aș dărui speranței, precum artei, O harfă port în inimă, o știu, Speranțele nu sunt defel deșarte, Cu fiecare an sunt aparent mai viu. Domnesc în fiecare zi pe propria-mi viață, Din Bucovina am venit cu dor de munți, De aș vorbi cu angel Gabriel în față, i-aș spune să mă ducă la noi nunți. Iubirile se prefăcură-n marmuri, Venere și madone ispitesc Sufletul meu precum Othelo maur Gelos este pe rozele… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 27, 2016 la 3:55pm — 6 Comentarii Nimic nu s-a spus Nimic nu s-a spus Așa cred unii, nimic nu s-a spus, Alții – s-a spus prea mult, ajunge, Ba venim prea devreme, ba venim prea târziu, Ba plecăm prea devreme, ba plecăm prea târziu, Ceasurile noastre merg după teoria relativității, Prietene Einstein, pe mulți i-ai nenorocit, Omul e urgisit de cei ce gândesc, Unora le place – puf, puf, pe păr, pe mustață, Dacă rânduiala domnește, înseamnă că nu suntem aici, Dușmănia și prietenia se… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 27, 2016 la 7:00am — 4 Comentarii Granița dintre bun și nebun Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată, Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă, Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă, A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului, Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin, Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el,… Continuare Adăugat de BMM ( biv-vel-administrator) la August 26, 2016 la 11:23am — 5 Comentarii Maldoror(2) Maldoror(2) Maldoror, oroare miraculoasă, plouă În inima mea cu broaște violete, După insolație totul pare altfel, Umrela este doliu pentru soare, Mă dau deoparte, conte, mă înclin, Ai lăsat o bombă cu ceas, încercăm s-o dezamorsăm, Cât timp prietenii mei nu vor muri, Nu voi vorbi de moarte, Orice nenorocire ne scade din păcate, Iubim ce este vag și vid, acolo poate fi perfecțiunea. Ce-i lipsa de virtute? O cădere în balta cu… / • Țeste moi Țestele noastre devin tot mai rare, La fel conștiințele, tarde, tardare, Unde-s grădinile lui lui Jean Policarp ? Caii-s albaștri, câinii prea slabi. Trebuie, trebuie să explicăm, Astăzi mai știm, mâine uităm, Protocubismul pătrunde-n odăi, Lae cu Nae-s oamenii tăi. Braque are-un crac scurt și sucit, Insă mai are succes neștirbit, Plânge cu lacrimi violent- viorii, Cântă mânia aprinsă în fii. Cârtița, Ciulnița de catifea, Veselă-i moartea ? Noi vom afla. BMM Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. BMM Arhitecţi, constructori şi ctitori din Bucureştiul de altădată Bucureştiul, “Micul Paris”, cum i se spunea, în interbelic, capitalei României, păstrează, încă, o mulţime de clădiri remarcabile, opere ale unor arhitecţi de marcă, printre care şi arhitecţi evrei celebri, precum Harry Stern, Leon Strulovici, Jean Monda, Gustav Gusti, Leon Garcia, Horia Maicu, Solon Grunberg, Marcel Iancu. În cea de a doua jumătate a secolului al XlX-lea, comunitatea evreiască din România, formată după imigrația masivă din Imperiul țarist și a ajuns la un grad de prosperitate apreciabil şi, unele familii, dintre cele mai înstărite, şi-au putut permite să le plătească copiilor lor studii în strîinătate, pe diverse domenii, printre care și arhitectură. Şi, cum evreul era firesc au început să se ridice sinagogi şi temple, aşa cum au făcut în toate locurile unde au poposit de-a lungul istoriei. Dintre cele peste 68 de locuri de închinare evreieşti care au existat, la un moment dat în Bucureşti, astăzi, mai supravieţuiesc doar cinci. Cea mai cunoscută este Sinagoga Mare, denumită şi Sinagoga Adamache. Construită între anii 1845-1846, în condiţiile în care comunitatea evreiască devenise stabilă, Sinagoga Adamache, ridicată de evreii aşkenazi, caracterizată de o bogată ornamentaţie rococo, este de tip neolog, la slujbe participând, pe lângă cor şi orgă şi instrumente de coarde, astfel încât, muzica capătă amploarea unui concert, consonant cu rugăciunea şi credinţa. Remarcabilă, din punct de vedere arhitectonic, aceasta sinagogă a fost restaurată de arhitecţi importanţi, precum românul Petre Antonescu, la începutul secolului XX şi, după 1915, de evreul Jean Locar, cu prilejul introducerii apei curente şi a curentului electric. Pictura rococo aparţine unui pictor evreu, celebru în epocă, Gershwin Horovitz.Altă bijuterie arhitectonică de cult mozaic din Bucureşti, în stil maur, este Templul Coral. Aceast edificiu unicat, ridicat între 1864-1866, este comparabil cu marile sinagogi din Viena, Dresda sau Paris, fiind construit după planurile arhitectului austriac Ludwig Forster, ca replică a capodoperei sale vieneze, celebra Sinagogă Tempelgasse din Viena. Cel care a avut iniţiativa construirii Templului Coral a fost un evreu polonez din Bucureşti, Issac Leib Weinberg, unul dintre liderii organizaţiei “Comunitatea Cultului Israel Modern” din Bucureşti. Lucrările de extindere din 1932 le-au fost încredinţate arhitecţilor Iuliu Leoveanu şi Grigore Hirs, alături de care au lucrat inginerii C.I.Flachs şi Maximilian Marcus, toţi profesionişti evrei de elită.O altă sinagogă din Bucureşti, remarcabilă, prin frumuseţea şi bogăţia ornamentaţiei sale interioare, este cea cunoscută ca Sinagoga Credinţa. Spre deosebire de alte sinagogi, construite de comunităti evreieşti, aceasta a fost construită în anul 1933 de o societate privată, intitulată Societatea Credinţa, alcătuită din 10 familii din caritierul Dudeşti, printre care şi familia arhitectului Mihai Moliner care o va ridica în stilul art deco al anilor ‘20-‘23 din secolul trecut. Scopul pentru care a fost ridicată Sinagoga Credinţa a fost acela de a ajuta familiile sărace din zonă să-şi îmbunătăţească nivelul cultural şi de ajutorare a persoanelor nevoiaşe şi a elevilor săraci, pe lângă sinagogă funcţionând un azil şi o cantină. Interiorul acestei sinagogi, care nu mai funcţionează din lipsă de enoriaşi, din 2007, are o pictură interioară încântătoare care atrage vizitatorii, de Ziua Porţilor Deschise.Multe lucrări remarcabile, de care se leagă numele oraşului Bucureşti, li se datorează unor personaliţăti evreieşti, uneori, chiar, unor familii întregi. Un exemplu de notorietate este, printre altele, Centrul Vechi al Capitalei, un punct « hot » pe harta turistică de astăzi, a Bucureştiului. De la începutul secolului XX şi până la cel de al doilea război mondial, binecunoscuta stradă Lipscani abunda de magazine ale elitei negustorilor evrei, şi nu doar Lipscanii. Dintre magazinele renumite, din epocă, aparţinând unor negustori evrei, amintim : « La bunul gust », de pe Lipscani 18, unde proprietarul era dl. Asher ; prăvălia lui Ignat Haberfer din Mahalaua Sf. Nicolae nr. 16 ; Magazinul de postavuri al lui Breier etc. O familie de mare renume era cea a lui Sigmund Prager, unul dintre cei mai mari negustori din Bucureşti, care, la 1887, avea în zonă, un mare magazin de blănuri de lux. În anul 1907, Sigmund Prager, împreună cu Gheorghe Asan, mare industriaş în domeniul morăritului, şi el, cândva negustor de articole de bacănie, de lux, de pe Lipscani, a făcut parte din comisia municipală care a ales proiectul după care s-a construit Palatul Bursei şi al Camerei de Comerţ şi Industrie, clădire monumentală, care, în timpul comuniştilor, a găzduit sediul Bibliotecii Naţionale de Stat. Fiul lui Sigmund Prager, Emil Prager, a fost unul dintre cei mai mari constructori şi arhitecţi din România, ale cărui construcţii au reputaţia că sunt garantate chiar şi la mari cutremure. Printre edificiile de marcă de care se leagă, din punct de vedere constructiv, numele inginerului Emil Prager, se află Palatul Regal, Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român, căruia i-a refăcut cupola, Hotel Union, Muzeul Ţăranului Român, Spitalul Elias etc.Alt edificiu emblematic bucureştean, cum este Hotelul Bulevard, de la intersecţia Căii Victoria cu Bd-ul Elisabeta, este tot o realizare evreiască. Construit între anii 1865-1871 de renumita familie evreiască Herdan, cunoscută în domeniul morăritului, Hotel Bulevard a fost prima clădire din Bucureşti în care s-a amenajat o instalaţie de apă curentă. Librăria Alcalay, de la parterul hotelului, care a funcţionat între anii 1897-1937, aparţinea tot unui evreu, editorul şi librarul Leon Alcalay. Acesta a inaugurat în anul 1899 celebra Colecţie Biblioteca Pentru Toti (BPT), prima carte fiind volumul « Poveşti alese », de scriitorul danez Hans Christian Andersen. Chiar şi iluminatul Capitalei, capitol la care Bucureştiul ocupă locul l în Europa, s-a datorat tot unei familii de evrei, Heler, negustori de obiecte de iluminat. Doi bancheri evrei asociaţi, Iakob Marmorosch şi Mauriciu Blank au finanţat Guvernul României pentru a susţine Războiul de Independenţă, au contribuit, printre altele, la construcţia unor căi ferate din ţară, la canalizarea Bucureştiului şi la modernizarea portului Constanţa, iar în 1920, banca acestora cea mai importantă din România. Clădirea de pe strada Doamnei, unde a funcţionat, este un veritabil palat, construit de celebrul Angel Saligny. Cât priveşte gestul bancherului Jack Elias, (fiul bancherului Menahem Elias, care a înfiinţat Banca Generală a României), de a dona Academiei Române, pentru scopuri caritabile şi pentru încurajarea ştiinţei, un legat considerabil, constând în sume de bani, clădiri şi terenuri, este de notorietate. Boris Marian