Tristele

Tristele


Să fii orb? Înțeleg.
Îți ascunzi privirea
De lumina soarelui,
De propria mea privire.
Să fii orb cu adevărat?
Voi privi în locul tău.
Dar tu nu ești orb, ești trufaș,
Poate semeni cu mine.
Doi orbi, eu și tu,
Doi oedipi, fie.
Nici așa nu accepți.
Se pare că vom porni pe căi diferite.
Depinde unde ajungem.
Depinde? De ce?


Știu, nu știu nimic,
Dar știu ceva,
știu că-mi ești amic,
dar nu-mi ești proptea.
Astăzi tu mă lauzi,
Mâine mă înjuri,
Tot adaugi și scazi
Din învățături.
Ce e bine azi,
Mâine va fi crunt,
Barba tu ți-o razi,
Dar rămâi cărunt.
Râd cei ce nu știu,
Nici nu vor a ști,
Râd și eu și scriu
Doar pentru copii.


Nu am încredere în pupici,
Prefer o înjurătură sinceră,
În locul sărutului
Din vârful buzelor,
Prefer să fiu rănit,
În loc să fiu stropit
Cu saliva lingușelii,
Iubesc lupii, câinii fără stăpân,
Cu condiția să aibă
Nițel creier.
Ah, nu există?
Luați-mă cum sunt
Sau nu mă luați defel.
Respect cel mai mult
Firul de iarbă răsărit în februarie.

Filosof vrea să fie oricine,
Dar nu oricine e filosof,
Îmi spune iubita
Din patul ei mov.
Este vorba de spirite viguroase,
Adaugă băiatul care
Vinde case.
Ce anume persistă
și ce rezistă?
Contrariul curgerii
Este pământul,
Dar și cuvântul, cântul, vântul
Vânându-l.
Iubita stă goală
În patul ei mov.
Nu oricine e filosof.

Principiul identității
Instalat în propria ființă,
Greu s-ar putea discuta
Această chestiune,
Prefer să privesc un câine,
O javră proletară,
Hrănită cu oase de pui,
Prefer o pisică inteligentă,
Ce spune din coadă
Că este mare amatoare
De lapte și muzică bună.
Prefer un copil încercând
Să-și contrazică bunicul,
Dând din picioare de nervi,
Dar Heraclit, Parmenide
Nu mă lasă,
Vin noapte de noapte,
Ca doi vampiri fără milă,
Iar lângă mine iubita
n-aude, nu crede. BORIS MARIAN