Iona
Femeia zace în pat, patul este cuprins de flăcări, lângă ea
nu este nimeni, flăcările sunt reale,dar ea nu se trezește, vreau să o salvez, nu pot, apoi mă trezesc în mijlocul oceanului
. Balena mă poartă spre Asia Mică. Halucinez? Visez un poem.
………………………………………………………………………………………………
Devin tot mai greoi în exprimare, cuvintele mai obosite sunt,
deși în mine aerul pătrunde cu furia taifunelor străine. Tot ai să pleci, îmi
spune-un șef de gară cu coarne mici și bărbia ascuțită. Dar eu iubesc trecutul,
cum a fost, viitorul este marea mea minciună, tu vei renaște, spune îngerul, îl
cred, prea mult îmi plac copiii veseli, mă văd în ei, deși ei nu mă bagă-n
seamă. Adună-te, îmi spune mama din mormânt, mereu ai fost un visător, tu m-ai
uitat. Nu uit nimic, nimic nu-nvăț, precum Bourbonii, nici nu e rău, îmi spune
un prieten. Scriind mai pierd în greutate, poate că fluture voi deveni cât de
curând.
…………………………………………………………………………………………………
Voluptuos coborând, îmi arăți vizuinele morților, prefer să
mă dizolv în ocean, numai ochii să urce la cer, voi zări vanitatea plutind cu
pânzele larg desfăcute, cioburi de amfore, manuscrise, falsele străluciri ale
oglinzilor roase de timp, mă scufund în nămolul uitării și nu-mi pare rău, doar
visele, fie, pluti-vor ca albele cețuri pe plaurii veșniciei.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu