Am ieșit în câmpul alb

Am ieșit în câmpul alb

 

Am ieșit în câmpul alb, departe  - o buturugă veche,

Am înotat în zăpadă,  buturuga era acolo, respira greu,

Murise de ani de zile, umblasem desculț s-o găsesc,

Mulți au murit căutând-o, ea îmi vorbea de trecut.

Te  iubeam când eram încă tânăr, te iubeam ca pe un  frate,

mi-a spus, am plâns lângă el, câte doruri,  gândind la el, am ascuns?

Câte drumuri m-au alungat, multă ură am simțit, am trecut peste ea,

Doar această  uitată buturugă m-a păstrat, am fost fratele ei.

O iubeam, nu știam cine este, poate un  neștiut învățat,

Luminat de soare, de lună, el s-a păstrat, n-a uitat.

În fuga noastră bezmetică, nu vedem ce se află în câmp,

Rădăcinile lui sunt oriunde,  dezgropate  trezesc doar dispreț.

Flacăra iute  ne arde, noi numai cenușă lăsăm,  

Dar pe câmpul cel  alb mai așteaptă buturuga-nțeleaptă de ieri.

Unii-s sfincși fără nicio  scofală, alții – surzi  la iubire și vers,

Cărăbuși umblători  fără noimă, eu mă-ntorc

În câmpul cel alb.

BORIS MARIAN