Poem

 

 

 

Cei cu priviri complice,  care urmăresc doar femeile fără jartiere,

Viața înflorește în mine, sunt plin de păsări,

Urmează manechinii  de ceară.

 

Aici e o pauză. Continuăm.

Înaintea tuturor veacurilor era poarta,

Noaptea nesfârșită se apropie,

Poarta se deschide, păzitorii și-au trădat menirea,

Suntem liberi, liberi, vineri,

Dar pe o poartă scrie că oricine intră

Va suporta consecințe grave.

Acesta este un moto valabil oriunde și oricând.

Frumoase aripi are vulturul  în zare,

Dar ce picioare, dar ce gheare are,

Să nu ne-nșele  nici orgolii fade,

Și nici beția care crește-n grade,

Orfani vom deveni oricând, oriunde,

Iar veșnicia nu ne va pătrunde,

Poete, scrie, cântă-ne și moartea

Dar și iubirea  care viață poartă,

Ce o să fie dincolo? Te-ntreabă,

Îți vor  răspunde cărțile?  O vrajă.

Până și vulturii și corbii știu că mor

Când ei ne spun în șoaptă, Nevermore.

 

Când iubești un om , ai nevoie de el?

Spune, ai nevoie de el mereu?

O întrebare ca un laț de spânzurătoare.

Noaptea dorințelor are culori de păun,

Regele nopții este un copac care umblă,

Coloane și gropi, lipsește elevul Apollinaire,

O schijă ticăloasă i-a străpuns  geniul,

Morile de vânt ne înalță în văzduh,

Noi urcăm, ele revin, nu, acolo,

În acea cameră miroase a moarte,

Rațiunea stă dezbrăcată și tremură, 

Visele au alte cărări,

 scaunul electric este contraindicat,

un frison străbate maternitățile,

un mort murmură ceva despre pace

la poarta țintirimului.  E pace.

 

Dac-o fi să mor, du-mă la izvor.

Aurul să-l beu,  că  mă dau de zmeu,

Cine m-o citi, pe loc va dormi,

Ori va lua umbrela să nu-i cadă pelea,

Flautul să pângă, de pe jos să-mi strângă

Oscioarele mele, oale și ulcele,

Nu m-a umilit criticul din Krit,

Amurgul e tandru ca un cățelandru,

Vino biet  golan,izgonit de ani,

Se rostogolesc  literele, cresc

La bursa valorilor gândurile  florilor.

 

 

Domnul Pernă , o glumă ternă,

Greoi, cam țeapăn, mai dă-l în sapă,

Cu bumbii ce faci? Colaci în draci.

Confraților, mergem la birou,

Facem o rivoluție de ne pomenește

Mama struților, cel care strânge,

Acela pierde, Herr Sammler, haben ein Hammer?

Helpen, strigă der Gelbe,Tarbuck pe Facebook,

A funny way to be a clei, le cam încurci,

Domnule Curcă de la ministerul Descurcă,

Toți miniștrii știu limbi străine,

Niciunul nu știe limba română, așa e regula.

Măi, să fie, se miră Tămâie.  

 

Vacile din Bretagne  sunt cele mai  mișto,

Dorm  15 ore pe zi și în rest mănâncă,

Au grijă numai de vițelul lor,

Iar cireada este condusă doar de o vacă,

Taurul nu are nici un rol politic,

Femela se scoală și cântă,

Vițelul o încântă,

Pământul e  cucerit,

 Vaca e de iubit,

Aici nu există moarte,

Din Rai vaca este o parte.

Acum înțeleg eu pe Chagall,

Pe prietenii lui din suprareal,

Die Kunst ist tot, Tatlin ne zice,

Are cumva buzunare cu-arșice,

Rodin a fost singur  în viață,

Ce face acum? Pe cine învață?.