Ce tânăr fui

 

 

Ce tânăr fui. Ce tânăr sunt.

Anii  hai-hui, anii-mormânt.

Oricare zvon   era un cânt,

Ce tânăr fui , ce     tânăr   sunt. 

Pe    vrejuri urcă amintiri,

Pe    vrăji, pe candelabre, miri.

Mirese,gnomii jucăuși

și câte tăinuite uși?

Ies uni, alții nu seîntorc,

Ne-aduce moartea doar un tort

Cu lumânări puzderii, mii,

Minunea beznelor târzii.

Că     vorbele zadarnic trec,

Obscure, însetate, break.

Zâmbim, zâmbesc, aplauze,   surd  

și mut  și orb   e timpul crud.

BORIS MARIAN                                            

Uneori Dumnezeu

 

Uneori Dumnezeu ia  câte un neisprăvit

De pe domeniul său paradiziac

și   îi aplică o corecție  la tălpi sau  la fund,

de obicei este     cazul unui poet,

 prea scriu și vorbesc mult.

Esop e nume de prosop,

El teme    ne-a adus, te temi?

Ce merit   are el prin vremi?    

Prin râs,povețe, vorbe  goale

Aduse    criza,mare   jale.

Vorbesc și pomii, câinii, caii,

Pe stradă umblă în sandale.

Să nu fim, deci, mofluzi, urâți,

Câți sunt ca   noi,întreabă   câți.

 Cum lupul sfâșie un miel,

Tu poți să fii ca el, mișel.

Cum gaița  se laudă că-i păun,

Tu poți să fii mai bun.

De soare  broasca fuge,

La foc e   și mai rău,   

Cum sare-n   apă   un câine crezând că- i osul său,

Cum masca n-are creier,

Suntem și noi artiști ,

Ne-am înălța la ceruri

Mai veseli ori mai triști.

BORIS MARIAN                                                    .

Pentru Contra

 

Pentru  josnicia în care trăim era nevoie de Dumnezeu, altfel tușim, pentru iubirile neîmplinite era   nevoie de Dumnezeu, poate iubim, pentru copiii noștri nevinovați este                                nevoie de Dumnezeu, știm.  Unde alergăm?  Pe picioare, pe genunchi, pe burtă, nopțile ne ascund chipul,  strigăm, nu ne auzim inima, ziua se uită   mirată,cheile s-au pierdut, Tablele Legii s-au  spart, stăm spate-n spate, ce nuntă mare, fără miri. Ce carabină, care dușmani? Tribul păsării de  fier,ochii lor sunt de piatră. Lumea  e tot mai nelumească. Din spaimă se naște curajul,din moarte nemoartea. E rece pământul, mai aveam de  spus ceva,   Doamne.

Privesc copacul, el se uită  la  mine,„ Ce  cauți aici?”,întrebăm în același timp. Un porumbel ne urmărește cu coada ochiului. Doar astfel înțeleg rolul meu în natură. Restul sunt   frunze, pene, vorbe, valuri, timp.

Sunt obosit să  mai pierd. Ba  nu mă  loghez,ba alunec pe gheață.  Nimic                                                                                                                           nu are  rost,zice prostul. Nimic nu     iese   bine, rușine. O ușă în viață.  Totul    pare prea ușor ori  prea greu. Gândești   dihotomic, dihanie. Rateul     ca formă de viață. 

Să nu te-ntorci cu  spatele  la mine,  tu,   Poesie, rime  reci,sublime. Nu părăsesc nici crez, nici jurăminți, tu nu mă minți. În tot  ce mă-nconjoară e un abur îmbătător   și totodată sacru, de brațul    nevăzut   mă sprijin, iubita mea, gheișă de prestigiu. Să te înșel? Doar timp destul să-mi dai, sunt   iadul,nici tu   nu ești rai. Din nuntă-n nuntă am ajuns la mal, de-aici voi  fi drumeț astral. Mă voi iubi   cu Venus, Andromeda, luând și locul Zevsului cu Leda,  mă vor pândi  diavolii din ceruri, ei spun că-s  îngeri, nu spun adevăruri.

BORIS    MARIAN                                                                                                                                                                                                                   

Dacă plecăm

 

Dacă plecăm spre nicăieri.

Să ne alegem un loc dulce

Cu piersici, mere, prune, peri,

Pe unde diavolul ne-o  duce.

Că doar am  fost nerușinați,

Iubind și preacurvind mereu

și am băut cu alți fârtați

și L-am mințit pe Dumnezeu.

Ba am mai scris și versuri  gri,

Nici albe și   nici negre, vai,

Rimând   pe ygrec cu Bruce Lee

Poeții n-au ce face-n rai.

Mimând   DADA,avangardism

Am fost și clovni   și  spectatori,

n-am fost bolnavi de   autism,

noi am murit de multe ori.

DADA, durere   crispată,

Contrariul contrariului, x,

Nisipului visului,  pată

De    pix.

Roata   de bicicletă, Duchamp,

Richard   III   voia  doar un cal,

DADA   i-l dărui cu tam-tam,

Bal, bal, Baal.                                                                                       

Alors    qois?    Apollinaire,

Top the topless, fuck,

Sora carității,monșer

Este-n ocean un colac.                                                                                                                                                                                                                

Un   papagal, un   gagapal,

Toate   se-așează   cum vrem,

Ne mai vedem, a fost   epocal

Calul DADA   prin vremi.

BORIS MARIAN                                                                                                                                                         

Burlesca

 

Gându-i aproape, la mijloc, departe,

Cum să adun poezia-ntr-o carte?

Cum pot închide-n coperți o iubire?

Mâine ești duh, astăzi ești mire.

Mâine ești mire, nu te mira,

Vine și-mpărăteasa ta,

Precum Katrina ori Lisaveta,

Tu să-ți păstrezi mereu silueta,

Nu scoate burta, ascunde ciolanul,

n-o să te simtă în apă calcanul,

bani nu aduci, nici slavă pe veci,

scrie , poete, între zevzeci.

Epistolarul lasă-l la urmă,

Urma salvează  chiar și o turmă,

Ești cerșetor în haine de prinț,

Ești un eșec veșnic aprins,

Spui nebunii   ori doar te bâlbâi,

Ca la Bobâlna steagul îl fâlfâi,

Tot spui OK, darde fapt  ești penibil,

E bine că  anii te fac mai rizibil,

Cotidiană splendoare  în iarbă,  

Ai și lulea, cățel și o barbă,

Are Divinitatea   și goluri,

Cearcă să calci  ușor   pe nămoluri,

Herzog îmi este model peste   vremi,

Suflete-al meu, în genunchi eu te chem.

BORIS MARIAN                                                                                                                                                                                        

Burlesca

 

Gându-i aproape, la mijloc, departe,

Cum să adun poezia-ntr-o carte?

Cum pot închide-n coperți o iubire?

Mâine ști duh, astăzi ești mire.

Mâine ești mire, nu te mira,

Vine și-mpărăteasa ta,

Precum Katrina ori Lisaveta,

Tu să-ți păstrezi mereu silueta,

Nu scoate burta, ascunde ciolanul,

n-o să te simtă în apă calcanul,

bani nu aduci, nici slavă pe veci,

scrie , poete, între zevzeci.

Epistolarul lasă-l la urmă,

Urma salvează  chiar și o turmă,

Ești cerșetor în haine de prinț,

Ești un eșec veșnic aprins,

Spui nebunii   ori doar te bâlbâi,

Ca la Bobâlna steagul îl fâlfâi,

Tot spui OK, darde fapt  ești penibil,

E bine că  anii te fac mai rizibil,

Cotidiană splendoare  în iarbă,  

Ai și lulea, cățel și o barbă,

Are Divinitatea   și goluri,

Cearcă să calci  ușor   pe nămoluri,

Herzog îmi este model peste   vremi,

Suflete-al meu, în genunchi eu te chem.

BORIS MARIAN                                                                                                                                                                                        

Humoresca

 

 

Când ziua  trădătoare  decade-n fiecare,

 atunci să vii cu stihuri, frumoasele nimicuri,

deschide vechi dulapuri și mai înghite hapuri

și mai ascultă muzici, că muzele au purici,

să râzi    sub doliul greu,  va fi cu mult mai rău,

să bei alcoolul rimei, dă-i gin drăguței Gine,

nesigur ți-este pasul, alege-n  cer un astru,

acolo să te duci, Pământu-i pe butuci,

deci să tăiem frânghia, zburând cu ciocârlia.

BORIS MARIAN

Ce a rămas?

 

Ce a rămas în noi nerostit?

Tot ce am spus a pierit.

Ține spada  mea  în dar,

Brav marchize de   Ronsard.

Hai să tăcem câteva secole,pe Hercule,

Râsul răzbună    binele  care  se    ascunde

Ca un cățel, ah, hainele,

Cum cad ele, rămâne adevărul

Gol-goluț, tremurând.

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Poesie.

Dacă sunt nebun, e în ordine.

Mă simt  sigur pe mine, vesel, optimist, puternic.

Cucernic.

Cuprins de vrajă trimit scrisori tuturor.

Ele se întorc -adresă  necunoscută.

BORIS MARIAN                   

A seduce

 

Deci vrei să fii seducătoare,

Ca la Sedan, e tunu-n floare,

Canalizând puteri, atracții,

Împarte-l  pe-mpărat în fracții,

Un Napoleon mai mititel

Mînâncă pui în ostropel,

Bea bere cât un escadron,

Fii, dragă doamnă, de bon-ton.

Frivoli suntem când nici nu vrem,

c-așa e sufletul, sub vremi,

la zid cu cei ce n-au umor,  

ne zice Belphegor.

O candelă cu cioc de-argint,

Manelizând  în vârf de Pind,  

Tu, soața boltei  sixty-nine,

Ne-am despărțit fără bye-bye.

Vreo zece vieți de aș trăi,

Aș scrie totuși poezii,

știu, ce seduce  se tot duce,

iubirea mea    trecută, dulce.

BORIS MARIAN          

Ceapa

 

Ceapa nu e apă,omul nu e pom,

Vârsta e treaptă,  dar nu e otreapă,

Nu te poți  dezbrăca de caracter,

Cascadă și cataractă, acte.

Inimă, nu mă lăsa în stație,  

Am și eu o  instalație,

Merg, dacă vrei, cu submarinul galben

Ca un pepene fără pene.

Corneea   e  albă,albă,

Ca un   giulgiu înainte de scaldă,

Escaladăm    Himalaia cu toată hărmălaia

De reporteri, reporterițe,gurițe.

Gărgăriță nouă, vino, că mă plouă, 

Mă topește ca pe  zahăr,

Tu ești   mahăr, eu sunt    mahăr,

Tu ești geniu, eu sunt                                                                                                                        seleniu.                           

Să nu mă-ntrebi nimic când vii în   vis,

Acolo eu sunt rege,  na, am zis.

BORIS MARIAN                                                                                                   

Dans, dans, dans

 

Cu  Zorba  grecul    dansând,

Idiotul lui Fiodor, un sfânt,

Visând ca madame Bovary,

Amantul lui Chatterley,

Doctor Jivago, mai stai,

Portretul lui Dorian Gray,

Bam, am deschis fereastra,

Un corb mi-a furat ochelarii,

Nu vedeam decât cu ochii minții,

Dar ce bine vedeam, alți pași,

Altă nemișcare, pot număra picăturile,

Minutele, moartea s-a desfăcut în fâșii,

Pe fundul oceanului circulă tarantule,

Inima, un clopot din care cad semințe ,

Din semințe, alte inimi, în jurul meu  cresc  alți oameni,

Mă multiplic, minciuna  rage întruna,

Viermele ca o elice pătrunde în creier,          

Doamne, dansez, dansez, sunt în turn,

Vino, ia-mă, dansez.

BORIS MARIAN              

Aocalipsa

 

Se făcea că fugeam pe murgul  sireap,

Apocalipsa  venea-ncet în trap,

Timpul scădea ca  vinu-n butoi,

Se-auzea de departe plâns de oboi.

Eu mă simțeam liber de-orice,

ia,neiculiță, mai be și mai be,

to  be, not to be, ce ne păsa?

Apocalipsa    venea,  necheza.

Și m-am trezit , culcat pe un pian ,

picioare avea    de struț, de     curcan,

dulce pianul cânta din Chopin,

erai  nocturnă,  eu- un boem. 

BORIS MARIAN                       

 

În camera de alături

 

În camera de alături guiță un pepene,

În gură    o gingie s-a umflat,

Eu simt  că mor, că zbor,

Dar nu-s de lepădat.

E ca și atunci când vei iubi copiii altcuiva.

Se schimbă oamenii-ntre ei

Precum   doi clovni la circ,

Iubești un public de femei

și de bostani pe dric.                                                      

Fotografii pe geam, pereți,

Toți râd și nu mai sunt.

Se spune, ai mâncat creveți ,

Acum ești Nibelung.

Cu ce începi, așa sfârșești, codificat pe veci,

Ademenești un ADN

și te trezești la beci.

Acolo dragostea-i de preț,

Sunt butii și stafii,

mi-a spus și mie un precupeț

 că nu știu cifra Pi.

 Pe Pi pătrat, rotund sau curb

 l-am ronțăit în școli,

în vale ape repezi curg,           

psalmodiind în sol.

BORIS MARIAN                                             

Prea devreme/prea târziu

 

 

Lumină polarizată, pipa cu sare, fiecare culoare

Pe limba ei   piere, străluce soarele în mare,

Străluce marea sub vapoare,  ce se poate se  poate, nepoate,

Privește luna de mătase, la soare se gândește ea,

Dar soarele-i la șușanea, dansează tango.

Marea e umedă,  cum știi, nu suferă intemperii,

Norii sunt băgători de seamă, pune-i în ramă.

Nici Ramayana nu-i altfel,așa spunea Aristotel,

Pardon, el nu spunea nimic,  profesorul de circ.

Șapte   zeițe,   șapte mopși   plimbau o ladă cu gogoși,   

Doar o gogoașă mai lipsea,   e   știucă,draga mea.

Este că   nu ne plictisim ?     Ba da, striga un pinguin.

Arta nu-i moașa, poetul nu-i mamoș, el stă   într-un colț,

Se crede vameș, înțelepciunea îl înșeală, își amintește

De Păcală, de Theocrit, de Eumene, iar la etaj

Stă o   femeie, e goală pușcă, dar  ce-i cu pușca?    

Nu-i Persefona, nu e nici Hrușcă, mi-a șoptit o profesoară,

Privighetoarea     e ca o scară,   Troia a fost un simulacru,

Mie de Troia îmi vine acru, fluviul ne trece printre  dește,

Tu ești coralul,  te cântă un pește.

BORIS MARIAN                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

Muclesissima tăcere

 

Adulți-copii, sprincene brune,

Ochi de  mirare larg deschiși,

Pe jumătate se adună,

Pe jumătate sunt uciși.

Chip strălucind în soare     umed,

Argintul curge-n  vene gri,

Cum trece moartea ca un tunet,

Ne smulgem din copilării.

Povestea reîncepe mâine,

O altă viață,  bonomii,

De Alzy suferă stăpânii,

Tăcere , mucles, misipi.

Un șuierat de șarpe-arteră,

Zădărnicia ca o sferă.

BORIS MARIAN