Ai câștigat

 

Ai câștigat liniștea,  ai pierdut un roman,

O nuvelă, un poem,  trăiască liniștea

Femeii perfecte,  cine poate înfrânge dorința de liniște?

Și vulturii vor liniște. Dependența de ce spun alții

Este un drog. Ar trebui interzisă. Lipsa de rezonanță?

Inima  este construită mai  bine sau mai slab

Sub aspectul sonorizării.  La unii s-a pus prea mult

  pluș pe pereți. N-ai vrut să fim copii, te înțeleg,

te plâng, te înțeleg.  La popa , la poartă, e-o pisică moartă,

 cine-o râde ….Despre nimic se poate scrie orice,

ca despre  Sfântul Duh, nimicul este la baza

tuturor faptelor noastre, tăcut ca un pește oceanic.

Inform ca un nor, el pătrunde în noi, uneori,

Când ne privim în ochi și nu spunem un cuvânt.

Nu ne îmbrățișăm,  nu râdem, nu facem sex,

Nimicul este sever ca un rege hun, tu ești frumoasă,

Iar eu nu spun nimic, ce poți spune            „Primăverii”  lui Botticelli?

Numai poezia este hermafrodită.

BORIS MARIAN

Cei care fug

 

Cei care fug câștigă, lașii sunt mereu învingători,

Succesul succede fricii, nu cere sorții prea mult,

Festina lente, dicet, Petroniu, eu îl ascult.

Un oaspe aduce victorii, un altul înfrângeri mari,

Dicet, memento mori, trăiești, te bucuri, dispari.

Acestea-s cuvintele mele sau ale tuturor,

 Crezi, nu  crezi, totuși El  e șansa  iubirilor.

Sufletul vrea mântuire, hazardul, riscul suprem

Aduce nefericire și totuși nectaru-l bem.

Nimeni nu scapă și totuși se poate trăi cu puțin,

Precum o floare-ntre lotuși, poemul nu are venin.

Copilele vor toarce ca niște birmaneze,

Mustățile-nțelepte în lacrimi lumineze,

n-au mai văzut cămașă eroii-n cazinouri,

în scutece nănașa ascunde bibelouri,

Rodrig, îți spun eu astăzi,  alege-ți o nevastă,

Aleșii au o vastă rețea, din ei o castă

Se va nălța-n palatul de aur al zeimii,

Rodrig, păzește-ți locul, învață jocul crimei.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Și cai și roboți de aluminiu o să mă pască,

Atât am fost, poate n-am fost nimic,  

Dar de iubit, v-am iubit.

Se spune că omul devine lup.

A trecut vremea oițelor fericite,

A lupilor cu rochițe de vară,

Isaac nu mai vrea să moară

Că așa zice tat-su, nici Dumnezeu

 Nu mai e șef mare pe aici.

Acum , cine strigă mai tare,

cine  dă cu lopata-n vecinul, devine un șefuleț,

iar vorba lui nea bărbuță, acela de un metru șaizeci,

micul șefuleț îl naște pe cel mare.

Ferească-te sfântul să-ncerci să crâcnești,

Loază mică, egalitatea nu e pentru javre.

Din junglă am sărit în altă junglă, dar verdeața se rărește,

Într-o zi vom vedea doi prichindei  lovindu-se cu pietre

În pustiu.

BORIS MARIAN

Am să-ți scriu

 

Am să-ți scriu la noapte, ce am să-ți scriu?

Am să pun culori pe pereți, apoi voi desena niște ochi,

îndrăznesc să te sărut, ok?  Ai să spui, frumos!

Apoi voi desena niște ochi, ochii se uită reci la mine,

Eu mă prefac că scriu, ce anume? Mor încet?

Mor repede? Nu mor deloc, așa, de al naibii.

Îmi plesnește capul de gânduri  albastre,

Sunt purtat  într-un dric, de un drac, direct în Rai,

Tu-mi spui, privește înapoi, sunt aici, revin, ești aici,

Dar nu ești a mea, nimic nu este al meu,

Nici trupul nu-mi aparține, numai noaptea este a mea,

Asta pentru că scriu.

…………………………….

Să fugi de clișee, bate-ți în cuie limba

Pe spatele ușii, ia ușa în spinare, fugi la iubită,

Decapitează-te cu lama de ras,

Ce-ți veni cu florile albastre?

Există obiecte mult mai frumoase,

Precum capota unei Toyota,

Doamne,plămânii i-am pierdut pe drum,

i-a smuls un motociclist, acum respir

doar pe o nară, fluier cu ochiul,

iar  copiii din flori mi-i fac

cu furtunul pompierilor, cine știe ce focuri

mai sunt de stins în inima largă a statului?

BORIS MARIAN

 

 

Floare albastră

 

Fiecare om are o floare albastră,

Unii o țin la butonieră, alții sub inimă,

Unii spun, o seară bună, alții, te sărut, dragul meu,

Floarea albastră nici nu se cerșește, nici nu se cumpără,

Nu e din sânge albastru și nici  de inimă albastră,

Eu am întâlnit-o întâmplător, când eram copil,

Stătea pe un câmp, singură, am cules-o și am ascuns-o,

m-am îndrăgostit de doamna învățătoare,

 de doamnele profesoare, nu mi-e rușine,

am încercat să o dăruiesc  unor prințese,

ele m-au refuzat pe rând, am întâlnit Poesia,

ea m-a primit  ca o zână, ne-am înălțat  până am amețit,

iubește-mă, mi-a spus și am iubit-o, 

cerul nu mai era cenușiu, venea primăvara și-n luna novembre,

un zbor nebun a cuprins oameni, copaci, o să credeți

că inventez,  încercați, nu vă temeți și nu striviți niciodată

floarea albastră.

BORIS MARIAN

Alt cântec

 

Am intrat într-o   eclipsă adâncă,

Poate ne-am spus prea multe,

Poate-am iubit prea mult,

Poate-a venit Rațiunea să ne amendeze

Pentru parcare  nepermisă,

Poate că este Sfârșitul Lumii,

Ne aflăm într-un câmp cu piatră,

Sărut pietrele, din fugă sar peste gura Iadului,

Am gleznele julite, m-au fugărit paznicii tăi,

Logica și Calmul ,

Am să revin orb ca să palpez

Formele tale rotunde, să-ți mângâi chipul,

Cearcănele verzi,  mă simt străpuns de o durere cumplită,

Astfel știu eu să iubesc, cum altfel?

Lumina surâde în bătaie de joc, pe ramuri, inimile noastre

Stau la uscat .

BORIS MARIAN

Interzis  minorilor

Femeia respiră prin  poezie și poezia prin femeie.

„Leoaică tânără, iubirea”, flămândă este, flămând  sunt,

Atât aș vrea, așa mi-e firea, să-ți fiu alături, Nibelung.

Să-ți pot aduce din adâncuri tot aurul  cules din Rhin,

Aduc  cu mine sâmburi, sâmburi, te beau, o, cupă cu venin.  

Speranța e-n comunicare, tu taci, eu urc în Carul Mare

și dau la bice, caii zboară, în zări privește-o domnișoară.

Domniță dragă, chip frumos, cum să cobor la tine, jos?

Comunicăm doar telepatic, îți sunt ori nu îți sunt simpatic?

Poete, scrii cam prost și simplu, mă mustră criticul sinistru,

Doar l-ai citit pe Maldoror, lumea e plină de orori.

Așa e, dar le uit mereu, încerc să cred în Dumnezeu,

Cum cred în tine, doamna mea, ca-ntr-un altar eu voi intra.

În pădure creștea un brăduț,   singuratic era ca un struț,

Care struț, mă întreabă un puști, eu credeam că-mi vorbești despre urși.

Despre urși vom vorbi mai târziu, tu așteaptă să crești, bidiviu

Se numește un cal nărăvaș,tu mi-ești fin, eu îți sunt naș.

Ce gândea bradul tânăr, pierdut?  Păi visa, era nalt și tăcut.

Lângă el căprioara venea, când fu brad, ea cu el se iubea.

BORIS MARIAN

 

Folk- Odessa

 

În orașu-Odessa – mamă,

Costea a dus chefali,

El făcea  mereu avansuri,

n-a ieșit nici un scandal.

Ce putea el oferi

Când  viața este gri?

Au trecut și ani și nori,

Ei zâmbeau de mii de ori,

Un pescar a prins  odată,

Undeva  chiar o naiadă,

Dar naiada nu putea

Între oameni  respira,

Pe pescaru-ndrăgostit

În adâncuri l-a pitit.

Se aude cum respiră

Valul – valuri de iubire.

Costea aducea chefali,

n-a ieșit nici un scandal.

Ce putea el oferi?

Doar iubire, de n-ar fi.

BORIS MARIAN
   

 

Cântec

 

M-aș dărui cu-nfiorare

Iubirilor înalte, rare,

mi-aș pune inima  în palma ta,

dar tu ești tu – altcineva.

Cuvintele mereu neputincioase,

Făptura lor și zborurile joase,

Trist trece ziua, noaptea-ngenunchez,

În fața umbrei tale , aiurez.

Ce poți pricepe-n viață? Bucuria

Este ascunsă, doar închipuirea

Aduce Paradisul pe Pământ.

Înviu și mor, depind doar de cuvânt.

BORIS MARIAN

 

Ce construim noi aici?

 

Ce construim noi aici ?

Un castel, o inimă, ceva ce plutește în aer.

Ați văzut inimă plutind prin aer?

Eu nu, el – da.  Am văzut inimi călcate cu cizmele,

Am văzut castele de copii  dărâmate cu piciorul.

Am văzut cai bătuți până la moarte,

 Ca să nu spun de oameni.

De fapt prea sunt mulți oameni,

Unde mergi, dai de oameni, tataie,

Te caută moartea acasă și mata umbli cu tramvaiul.

Copii predați  la Obiecte  Pierdute,

Adulți sorbind cu nesaț  ultima sticlă de votcă

Înaintea plecării spre Iad, Rai, știe naiba.

La ce ajută poezia? La nimic, nici  la  nuntă,

Doar ca un intermezzo. De bază sunt bucătarul șef

și orchestra, ce i-aș pupa eu pe frunte,

lipindu-le un poem  de St.O. Iosif.

Nici iubita nu se împacă bine cu poezia,

Ba  n-are timp, ba scrie și ea, tot nu are timp.

Iar poetul umblă pe podurile Senei,

Să se arunce sau ba?

BORIS MARIAN

Echilibru

 

 Ciudat e echilibrul tău,

Pendulul este mult mai greu,

E sunt un suflet rătăcit,

Lovindu-mă de nalt granit.

Ești calmă aparent sau pari

Mai dârză-n ore de coșmar?

Ți-am spus de mii de ori, iubesc

Tăcerea ta, când eu vorbesc.

M-ascultă  doar o stea pe cer,

Tu ești Junona, Lucifer

Sunt eu, desigur, cu păcate,

Tu ești Diana sau Hecate?

Nu te cunosc, dar fericit

Rămân când știu că-s auzit,

Oricare semn mă poartă-n Rai,

Tu poți pleca, te rog, mai stai.

Ce-a fost a fost, nu va mai fi

Decât speranța de-a iubi.

BORIS MARIAN

Ciudata dragoste

 

Ciudată este dragostea noastră,

Nu ne vedem niciodată,   ca doi orbi

Închinându-se la aceeași icoană,

Îmi lipesc urechea de calculator,

Aud voci,  Orfeu, Euridice?

Absență umilitoare sau nu?

Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă.

Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului?

Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific

Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe.

A trecut un secol, mi-ai spus,

Mai mult decât trecerea prin Sinai.

Trebuie doar să mergem înainte,

Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna.

Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii,

șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută.

Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge.

Ochii viciului  străpung întunericul ca două flăcări albastre.

Îți aprind  umerii, brațele, sânii,  caută centrul plăcerii.

Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut,

Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia

O nesfârșită oboseală ne   așteaptă matern.

BORIS MARIAN

La o piatră

 

Mă uit la o piatră, scrie numele meu,

Ea se uită la mine, eu nu mă uit,

Așa încep eu poemele  optimiste,

Cineva-și încălzea limba la soare,

Altul ținea degetul în pământ  până-nflorea,

Pune-ți ciorapii când mori,îi spunea străbunicul,

În aurita, caldă după-amiază, noi  ne-ntâlneam sub  diferite chipuri,

Imaginația se scutură de raze,  ne-mbrățișăm ca în clișee- video-clipuri,

Ce crudă-i realitatea, ce anostă,  este nevoie de poeme noi,

Cuvintele nu suferă de-artroză,  vocile îngerilor împlinesc nevoi.

Deodată liniștea coboară ca o moarte ciudată, blândă,

Somn cu drog fecund,  eu mă trezesc, ești goală  ca o hartă

 și mă inviți ca nereidele-n afund. Deci mă avânt mai mult în amăgire,

tu lasă visele încet să se deșire. Din strat în strat, lumină pe lumină,

la fel și întunericul se-așează, la fel respiră, suntem tină peste tină ,

răbdarea ne înalță peste creste. Altfel vezi lumea cu păcate, beneficii,

un frate îl ucide pe alt frate, iertăm mereu și  uneori ne e rușine,

uităm copilăria,  iar impurul   hâtru ne face solidari  cu tot ce-apune.

Ce tânăr sunt,  comparativ cu lumea, îmi dezgolesc zadarnic inima, din zare

Vin Cavalerii –Apocalipsei mândri foarte,

 ne-așteaptă  o experiență mult mai  mare.  

BORIS MARIAN

  

Poematikon

 

Unii aveți chipuri trufașe, alții  indiferente, puțini   te  privesc precum  stelele iubitoare în nopțile  adânci  ale poeților. Să nu ucizi păsările cântătoare, să nu calci în picioare  suflete îndrăgostite,  pășind cu eleganță peste sentimente smintite. M-am temut mereu să ies din carapace, am cunoscut puterea indiferenței, a uitării,  malefica noastră uitare, cine crede-n minuni are dreptul să se îmbete…

 Cu fiecare cuvânt murim câte puțin, ce-i pasă unei lumi întregi? Ești laureat?  Ești pesimist?  Ești cerșetor sau prinț? Tu scrie, mori încet, ca focul  lăsat în mijlocul unui atol sau pe un vârf de munte. Nenumărate ziduri ale fricii, am încercat să fiu liber mereu. Acolo erau oameni, nu mai sunt. Uimiți, ei au murit. Tristețea  nu vine când nu mai ești iubit, ci când  în tine a murit iubirea.  Gingași erau acei oameni, dar nimeni nu-i cruța. Doar câinii, ca și umbele umblau în urma lor tăcuți. Mai mulți călăi decât ostateci. Aici, acolo moartea este, cu fiece cuvânt, câte puțin…

În rugăciuni înalți  spre cer doar brațele, dar nu și inima, , tăcere aparentă, doar singuraticii aud, pleoapele lor închid doar lacrimi. Se mișcă aerul? Sunt duhuri blânde, iubito, chiar dacă nu ești, tu totuși ești, dar dacă nu vrei să exiști, tu ești. Aceasta e credința-n dragoste. Mă legănă doar  respirația și până când?  Eu într-o zi voi fi mai palid, mai sever, mai liniștit. Izvoarele nu-și vor opri  eterna curgere spre  mare, iar nopțile vor mult mai albastre ca de obicei. Vom ocoli sferele nalte,  vom trăi în alte mari iubiri, înalte….

Cel mai puțin iubesc severitatea, viața este, frații mei,o glumă, o spunem azi, o spunem mâine, doar să nu plângeți, să nu izgoniți pe Puk , tovarășul de joacă. Cu morții-n viață nu am multe de-nvățat. Nu leșinăm în fața falnicelor flori, doar ne-nchinăm. Suntem și clauni, dacă putem, nu râdem, doar zâmbim pe-ascuns, așa sper eu să mor, zâmbind. Cunosc și suferința, dar nu strig. Micul dejun la Tiffany îmi face bine.  Să facem, dar, plimbarea zilnică prin Rai, precum copiii  plini de-nțelepciune. De sunt încă nebun, e-n ordine, mi-am spus. De ce ne-nvață zânele pe noi ce trebuie să facem,iar nu le-nvățăm nimic?

BORIS MARIAN

Oglinzi transparente

I.

O oglindă transparentă n-ați văzut,

Cum auzi minciuna pură la ureche,

mie-mi vine unicornul beat și slut,

mi-este frate, el îmi e pereche.

Au copiii cerul cel înalt,

Ei știu azi să umble la computer,

Visele s-au dus pe celălalt

Continent, un fel de uter.

Basme eu v-aș spune câte vreți,

Pot să inventez  minuni  și mituri,

Nu-mi ajung o mie de vieți,

Prin oglinzi pătrund, sfioase ziduri.

II.

A căzut zăpada din cireși,

Din măslini și meri,

țanțoși trec rățoi și ciori,

oameni – nicăieri.

Iarba tremură în vânt,

Se scurge rășina,

Triluri fără de cuvânt

Însoțesc lumina.

Eu mă văd închipuind

Cum eram de-o șchioapă

Obosit,m apoi dormind

Fermecat de-o nalbă.

BORIS MARIAN

 

 

Unde nu sunt iubit

 

Nu intru acolo unde nu sunt iubit,

Nu, nu, un , doi, trei,patru,

Sirenele cântă, fiindcă atunci am să moooooor

De dorul tăuuuuu, ah, Aida, ești genială, scrii bine,

Un artist bun scrie și prost, un artist prost

Scrie întotdeauna bine, subconștientul nu știe carte,

Neoplatonicismul este un neoplasm, feriți-vă,

Ați citit jurnalul unei căpușe, dar știați că Iisus

A zâmbit în acest an? După mine vine viitorul și invers.

Fiindcă … exprimă un adevăr  neexprimat.

Tinerețea – urmă de neșters. Cele mai citite

Sunt ciupercile. Infinit este corpul vid.

Argumente nu pot fi, cu himerele cum stai, lectore?

E imposibil ca tocmai acum să plecăm definitiv.

Simbol, ocol, rol, col. Puzzle, Moselle, Meisel.

Doctorul zice, ești nebun? Eu zic – UN.

Matlock, Muldul, Trevor, Trevayne.

Lib și Tab. Clădirea părăsi Loring.

Un taxi se uită pe ușa laterală.

Și ce rezistă? Contrariul curgerii,

Iubita în mov cu un filosof.

BORIS MARIAN

Nea Alecu

 

Nea Alecu, nea Alecu

Tunde oaia și berbecu”

și berbecu”  tot zicea-a

nu mai tunde oaia mea,

 heeei, hei, noi cu tine suntem trei,

vreau să te sărut pe frunte,

tu-mi comunici doar prin unde,

eu întreb unde e locul,

unde să găsim norocul,

undeva să ne iubim

cu nectar și cu venin,

să ne pierdem chipurile,

 să uităm de clipele

unei vieți prea searbăde,

sufletelor fragede.

 

BORIS MARIAN

 

Invective

 

„Spânzurați-l de-i mișel, de-i nebun, la gard cu el,

de-i ciocoi cu fumuri, câinilor din drumuri,

câine rău și nu intrați, ba intrați și-n cap îi dați”

stai, dom”le, dar asta e o treabă penală,

strigă  o judecătoare goală,

cine citește la pieire se osândește,

eu mă închin la prințesa Ateh,

tu ce mai aștepți?

Daubmanus, vidivamus, vidivescampanus,

O  oglindă domoală mi se pune în față,

Dar ce față?  Unii au fața în spate.

Sunt mulți străpunși de de suliți fermecate,

Ei  sunt poeții care  se umplu de păcate,

Puneți la foc coliva, la vreme de nevoie,

De va mai fi și cazul, o frunză de aloe

s-acopere rușinea, de care îi duc dorul

fecioarele  închise  în turn. Ascultă corul

cum intonează imnuri funebre  ție-ți este

predestinat, te-nchină la  chipul din poveste.

BORIS MARIAN

Bucolică

 

Zările de farmec pline, sus prin crângul înflorit,

Strălucesc în infinit, , a trecut o taină mare,

Zboară diavolii-n Periș, șiruri de mărgăritare

și din codrii doamna  vine cu pantere de argint.

Care cu poveri, cu fumuri, stol  bălai și scârțâind,

Primăvară, cui te dai, câți copii ai la activ?

Turnuri se aud mugind, , se înalță abur moale,

Vin cântând cârduri de fete, pe acoperiș  lumina

Tremură ca o stafie,  iar flăcăii beau de strică,

Lângă garduri  plânge  sfânta, ies gândacii la pețit,

Cu  cofița , pe-ndelete, dorm ferestrele în drum,

De la gârlă se aude o Salvare  fluierând.

Soarele deschide casa, vântul scoate lungi pistoale,

fumul alb  anunță pacea,  gospodinele fac turte,

colb e-n pături și-n covor. Asta e povestea care

se găsește , anticare, anti rustic, anti… oare?

BORIS MARIAN

Undeva, un poet

 

Undeva, un poet suferă,  nu mai pictează,

Vorbim despre lumi paralele, șapte lalele,

Vorbim despre Dumnezeu, eu- cerșetor la Pireu,

El spune, lumea-i perfectă, rotundă,

Eu încasez, prima rundă, simt cum se nalță grădina  cu noi,

Suntem goi, femeile ne înconjoară,  plutire, plutire ușoară,

Trece un duh, ne dictează poeme,  Doamne, de ce să trăiesc?

 Îmi e lene. și nu mai respir și mă înalț tot mai sus,

Fericit ca pruncul Iisus.

BORIS MARIAN