Scrisoare mamei

Scrisoare mamei de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.

Traducere liberă – Boris Marian