Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru privesc cum umblă,
Cum se ridică şi se scufundă
Suflete ca-ntr-o judecată de apoi,
Îşi zâmbesc din colţul buzelor moi
Şi-apoi se-mbulzesc să-şi scoatp paltoanele,
Să-şi scoată mai repede din teatru doamnele,
Iar când âşi pun pălăria simt
O ciudată rezistenţă de ghimpi,
„Aşi, o aureolă nu prea gravă”,
Îşi spun repezindu-şi trupul în stradă.

Moartea bunicii

Ea voia să audă glas de om sau de câine,
Avea optzeci şi cinci fără ziua de mâine,
De vreo decenii mai mult singură sta
În pervazul ferestrei sau cu uşa vorbea.
Şi-a lovit-o pe stradă un vehicul, greşala
A ei a fost doar, îi tăiase lui calea.
Ce căuta peste drum, cine ştie, un om?
Cum cauţi macul pe pista unui aerodrom.

BORIS MARIAN