Orbiţi

Orbiţi de cărăbuşi din aur,
Cum traversăm, în abandon,
E ora când Unicul Faur
Ne-ndeamnă la un veşnic somn.
Nici timpul nu este acelaşi,
Cad şi cadranele de ceas,
Auzi cum murmură, grilaje
Se lasă peste răposaţi.
Conturul sângelui, aminte
Să ne aducem de părinţi,
Orbiţi, noi mergem înainte,
În urmă noi lăsăm dorinţi.
Aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să-ntreb de ce şi cum şi ce,
Să văd privirea ta mirată
Din lumea care nu mai e.


Boris Marian