Oamenii de cenuşă

Oamenii de cenuşă




Noi suntem oamenii de cenuşă,

Venim la casele noastre,

Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,

În casele noastre stau alţi oameni,

Dar ei nu se simt strîmtoraţi

De venirea noastră,

Ei discută peste capetele noastre,

Citesc, râd, se nasc, mor,

Noi nu deranjăm,

Noi vorbim în şoaptă între noi,

Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?

Soră? Frate? Prietene?

Ceilalţi nu ne aud,

Noi nu deranjăm,

Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,

N-avem morminte, numai numele,

Iar numele se pot uita.



Boris Marian