Infernul p.II

Infernul – partea II


Să fii principial ca o stâncă,
Fierbinte ca fieru-nroșit,
Să fii de dreapta, de stânga,
De sânge îndrăgostit.
Eu nu am ucis o găină,
Aveam un motan, îl dresam,
Copilărie străină,
Pe mine mă detestam.
Dar cine ucide milioane
Devine-n istorie reper,
Mereu pe stradă baloane
se vând într-o eră de fier.


Deși târziu, sub Stalin
Mă născui și Moscova,
Pe când domnise peste mințiții zei,
Eu văzui totul.
Apoi orașul, Bucureștiul
Plin de afișe, de cai și bălegar,
De trandafiri și transformări,
Betonul creștea în Codrul Vlăsiei,
Am construit și eu iepocă de spumă și hârtie,
Cântat-am imnuri fără verb și predicat,
Doar subiecte mari și late,
Am cunoscut iubirea, poezia,
Poate că n-am trăit degeaba,
Iar timpul, vierme neobosit
Mă va preface în mătasă.


Se făcea că moartea
Îmi ciocănea fiecare os, eram legat
De un scaun dentar,
Moartea mă întreba
Te doare?
Îmi oferea un pahar cu apă,
Eram sleit, în jur alergau cadavre,
Ploua și sicriele alunecau spre rigolă.
M-am dus acasă, cineva mi-a strigat,
Du-te dracului, mai vino și altădată,
Mulțumesc, am răspuns.