Melancholia

 

Tristețea pătrunde în mine

Ca o boală de lungă durată,

Aș vrea să nu se mai termine  acest poem,

Ca un pahar fără fund.

Ce fac eu cu mine? Pentru ce mai respir?

Trag din țigară cu disperarea sinucigașului,

Dar cui, ce-i pasă? Îmi duc lanțurile zornăitoare

În plină lumină, soarele este vesel,

Cățeii zburdă prin parc,

Parfum de femeie  trece pe lângă mine,

Mă-ntunec și mă luminez,

mi-am pus destule întrebări,

„Tresărind scânteie lacul”,

Este un răspuns, mă aflu încă în interiorul poemului,

Ca într-o femeie iubită,

Doamne, să nu se termine clipa,

Turnul de fildeș strălucește în zare.

 

BORIS MARIAN