Freamătul blând și răgușit, valurile,
Aplauze explozive, stalurile,
Actorul moare pe scenă, arteră ruptă,
Lincoln cade și el, fără luptă.
Alge încinse în soare, cadavre verzi
Cum te ascunzi, tu , furnică, te pierzi,
Astfel clipa mea fericită se duse,
Credeam că sunt o omidă-ntre frunze
Drumul șerpuia pe lângă faleză,
Eram vagabond cu lamă și freză,
Creșteau în jur calamine-nflorite,
Mă ascundeam în cimitire, în cripte.
Dar cerul se umplea de lumină,
Insecte mărunte locuiau în surdină,
Eu scriam versuri în minte, frumoase,
În timp ce domnița mea de mult timp plecase.
Astfel ajuns-am în ștreang, a mea limbă
Poate-i un semn că lumea se schimbă.
Boris Marian
| 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu